Tema : INFLAŢIA ŞI

STABILITATEA
PREŢURILOR
Cuprins:
• Esenţa şi teoriile inflaţiei;
• Tipuri de inflaţie. Indicatorii inflaţiei;
• Interconexiunea inflaţiei şi şomajului,
curba lui Phillips;
• Costurile inflaţiei şi politica
antiinflaţionistă.
1. Esenţa şi teoriile inflaţiei
• Inflaţia reprezintă un dezechilibru
macroeconomic, apărut la un moment dat
între masa monetară excedentară în
circulaţie şi cantitatea de mărfuri şi servicii
mai mică, dezechilibru reflectat prin
creşterea durabilă şi generalizată a
preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare
a banilor.
Principalele simptome ale
inflaţiei sunt:
• creşterea durabilă a nivelului
general al preţurilor;
• reducerea puterii de
cumpărare a unităţii monetare
(devalorizarea banilor).
Deflația (deflation)
• Este procesul invers inflaţiei ce se
caracterizează prin scăderea
durabilă pe termen lung a
nivelului general al preţurilor.
Dezinflație (desinflation)
• care semnifică reducerea ratei de
creştere a nivelului general al
preţurilor. Ea există într-o ţară
unde rata creşterii preţurilor este
mai mică într-un an, faţă de anul
precedent.
Măsurarea inflaţiei :
• în expresie absolută inflaţia se măsoară prin
masa monetară care nu are acoperire în bunuri
şi servicii dorite de consumatori. Indicatorul are
un caracter mai mult teoretic.
• în expresie relativă inflaţia se măsoară ca raport
procentual între mărimea absolută a inflaţiei
înregistrate (excedentul de masă monetară) şi
oferta reală de bunuri şi servicii.
Indicele prețului de tip
Laspeyres:

IPC 
 Q P 0 1

Q P 0 0

• Unde Q0 – cantitatea de bunuri economice din perioada t0;

P1P0 – preţurile medii ale bunurilor „coşului de consum” din
perioada de bază t0 şi perioada curentă t1 .
Rata inflației (π), care se
determină :
IPC1  IPC 0
   100%
IPC 0

• sau

P(t 1)  P(t )

  100%
P(t )
• unde: π – rata inflaţiei; P – nivelul general al preţurilor; t şi t+1
– perioada de timp.
Indicele de cumpă rare a
banilor:

1
I PC 
IPC
Teoriile inflaţiei :
• Abordarea monetaristă susţine că inflaţia este un fenomen
pur monetar, provocat de creşterea excesivă a masei
monetare, ce depăşeşte oferta de bunuri. De altfel, aceasta
reprezintă acea situaţie când oferta de monedă ( Sm )
depăşeşte cererea (Dm) pentru ea. Ea poate fi reprezentată în
formă de inegalitate:
Sm > Dm sau Sm > Sbun .
• În abordarea keynesistă: inflaţia reprezintă un dezechilibru
macroeconomic structural şi durabil dintre cererea agregată
(AD) şi oferta agregată (AS). Esenţa inflaţiei poate fi
reprezentată prin inegalitatea:
AD > AS.
2.Tipuri de inflaţie. Indicatorii
inflaţiei
I. Tipuri de inflaţie după geneza, cauzele apariţiei:
•inflaţia prin cerere apare ca urmare a creşterii cererii
agregate, într-o anumită perioadă de timp, într-un ritm
mai mare decât oferta agregată.

P
AD1 AS

AD
P1

+
P0

Y* Y1 Y
Inflația prin ofertă (costuri):
• apare atunci când se reduce oferta agregată din cauza
creşterii costurilor de producţie: creşterea salariului în ritm
superior creşterii productivităţii muncii, a preţurilor la materia
primă şi resurse energetice, a cheltuielilor de transport, c]t şi a
presiunii fiscale.

P AS1

AS

P +
1

P AD
0 -

Y1 Y* Y
E
P AS1

AS

P1
+
P0

AD
-

Y1 Y* Y

Inflația mixtă (combinată )

• Din combinaţia celor două tipuri de inflaţie, inflația prin cerere
și prin ofertă poate rezulta o spirală inflaţionistă, sau spirala
„salariu – preţ”care e greu de stopat.

E4

E3

AD3

AS3
E1

AD2
E0
AS2

AD1
AS1
Y
Y*
II. După anticipările inflaţiei
se evidenţiază :
• inflaţia anticipată – pe care o pot prevedea toţi indivizii din
economie şi se pot proteja singuri împotriva acesteia.
ÎInterdependenţa dintre rata nominală a dobânzii şi inflaţie se
exprimă prin ecuaţia lui Fischer :
i = r + πe ,
• unde: i – rata nominală a inflaţiei, r – rata reală a dobânzii, πe – nivelul
inflaţiei anticipate.

• Pentru un nivel al inflaţiei mai înalt de 10% ecuaţia lui Fischer

se modifică:

i  e
r e
 100%
1 
Inflația neanticipată :
• pe care indivizii din economie nu o pot anticipa şi,
respectiv, nu se pot proteja singuri împotriva ei.
• Ea duce la apariţia unui efect de redistribuire a
veniturilor: unii vor putea profita, în timp ce alţii
vor pierde. În mare măsură suferă primitorii de
venituri nominale fixe, în acelaşi timp în urma
inflaţiei pot câştiga: debitorii, persoanele cu
venituri şi transferuri flexibile statul (prin emisie
suplimentară de monedă, primind venit de la ea –
senioraj).
III. După aprecierea
proporţiilor inflaţiei se
evidenţiază : (atunci când la diverse grupe
• inflaţie echilibrată
de mărfuri preţurile cresc constant şi structura
economiei rămâne stabilă);
• inflaţie dezechilibrată (atunci când preţurile la
bunuri cresc în proporţii diferite, de exemplu, la
resurse energetice în ritmuri mai rapide, iar la
produsele finale – mai lent, ca rezultat scade
profitul întreprinzătorilor).
IV. După manifestare se vor evidenţia
urmă toarele tipuri de inflaţiei:
• inflaţia deschisă (cea oficial înregistrată), ce se
caracterizează printr-o creştere generalizată a
preţurilor;
• inflaţia închisă sau camuflată (ascunsă, tipică
pentru economia subterană, totodată se poate
manifesta în economia centralizată, atunci când
există un deficit de mărfuri, ce atrage asupra lor
moneda suplimentar emisă şi în acest segment
cresc preţurile).
V. După intensitatea ratei inflaţiei,
aceasta este de urmă toarele
tipuri:
• Inflaţie lentă (târâtoare) – caracterizată prin creşterea
generalizată a preţurilor cu 3-4% anual.
• Inflaţie moderată (deschisă) – se caracterizează printr-o
creştere generalizată a preţurilor mai mică de 10% anual.
• Inflaţie galopantă – se caracterizează printr-o rată a
inflaţiei de două cifre, respectiv o creştere a preţurilor care
depăşeşte 10%.
• Hiperinflaţia – este o formă excesivă a inflaţiei fiind
caracterizată printr-o rată a inflaţiei de trei cifre (200-
300%), dar, potrivit opiniei lui Rudiger Dornbusch, mai mult
de 50% în lună.
Dependența dintre economia reală și cea
monetară se analizează prin urmă torii termeni
specifici:
• 1. creştere economică neinflaţionistă – caracterizează acea
situaţie în care rata de creştere economică e superioară ratei
inflaţiei.
• 2. creştere economică inflaţionistă – caracterizează acea
situaţie în care rata inflaţiei depăşeşte ritmul creşterii
economice.
• 3. stagflaţia semnifică acea stare a economiei unei ţări, care
se caracterizează prin inflaţie rapidă (galopantă), însoţită de
stagnare economică. Rata şomajului este foarte înaltă, PIB-ul
în termeni reali stagnează.
• 4. slumpflaţia – se caracterizează printr-o scădere a PIB-ului
real, şomaj cronic şi hiperinflaţie.
3. Interconexiunea inflaţiei şi
şomajului,
curba lui Phillips
• Procesele şomajului şi inflaţiei se află într-
o interconexiune strânsă.
• Relaţia invers proporţională dintre
dinamica preţurilor (inclusiv pentru forţa
de muncă) şi nivelul şomajului pentru
prima dată a fost surprinsă de economistul
englez de origine neozeelandeză Arthur
W.Phillips.
Forma originală a curbei
Philips:
W(%)
8
7
6
5
4
3
2
1 D

0 1 2 3 4 5 6 7 8 u (%)
Curba lui Phillips
(modificată) pe termen
scurt:
π

u
Interpretarea grafică a
stagflației :
P

PhSR2

PhSR1
0 u
Ecuația curbei Phillips obține
forma:
     u  u *  
e

unde: π – nivelul efectiv al inflaţiei;

πe – nivelul aşteptat al inflaţiei;
u – rata efectivă a şomajului; u* – rata naturală a şomajului;
 – schimbările de „şoc” ale ofertei;
β – reacţia inflaţiei la rata şomajul ciclic, > 0.
Curba lui Phillips pe termen
lung:
P

PhLR

PhSR

0
u
u*
Conform conceptului ratei naturale a şomajului, nivelul
respectiv al şomajului asigură pe termen lung o rată
moderată a inflaţiei şi stabilitate economică.
 4. Costurile inflaţiei şi
politica antiinflaţionistă
Consecinţele (efectele) inflaţiei se pot împărţi în:
1. Consecinţe asupra consumului, economisirii şi investiţiilor.
2. Consecinţe asupra gestiunii întreprinderii.
3. Consecinţe asupra repartiţiei veniturilor.
Creşterea ritmului inflaţiei cu 1% duce la creşterea ratei dobânzii
nominale (i) cu 1%. Acest raport poartă denumirea – efectul lui
Fischer.
4. Cursul valutar şi balanţa de plăţi.
5. Consecinţele pe plan social.
 Politica antiiflaționistă și
tipurile ei:
Pentru combaterea inflaţiei şi stabilizarea
preţurilor se promovează două tipuri de
politici economice:
•1. Politica de adaptare la inflaţie.
•2. Politica de atenuare sau combatere a
inflaţiei.
Politica de adaptare la inflație
• este o politică de scurtă durată, care are
menirea să diminueze costurile inflaţiei. În
practică, se aplică indexarea ratei dobânzii la
nivelul inflaţiei, indexarea salariilor, pensiilor, cât
şi indexarea sumei iniţiale a investiţiilor prin
reevaluarea mijloacelor fixe.
Politici de combatere a
inflației
• sunt politici de lungă durată. Ele sunt corelate cu
cele două forme ale acestui fenomen – inflaţia
prin cerere şi inflaţia prin ofertă (costuri). În
consecinţă, ele vizează fie controlul cererii
agregate, fie controlul ofertei agregate, în sensul
sporirii ei.
 Controlul cererii agregate se poate realiza
prin două tipuri de politici economice:
• Politica bugetar-fiscală, promovată de neokeynesişti
utilizează, de regulă, două instrumente:
a) reducerea cheltuielilor publice (element al cererii
agregate) sau
b) creşterea presiunii fiscale.

• Politica monetară, promovată de monetarişti vizează

controlul masei monetare aflate în circulaţie şi are ca scop
austeritatea masei monetare prin politica banilor scumpi:
ridicarea ratei dobânzii, majorarea cotelor rezervelor
obligatorii, cât şi prin vânzarea hârtiilor de valoare de către
Banca Centrală.
II. Controlul ofertei agregate
presupune susţinerea ofertei din
economie prin:
• ieftinirea creditelor, care va duce la creşterea
investiţiilor şi, respectiv, creşterea capacităţilor
de producţie;
• acordarea unor facilităţi fiscale – scutiri sau
reduceri de impozit în primii ani de activitate;
pentru profitul reinvestit; reducerea taxelor
vamale la unele materii prime, utilaje de import;
• reducerea costurilor de producţie – implică
achiziţia de factori de producţie la preţuri
reduse, creşterea randamentului acestor factori.