Sunteți pe pagina 1din 11

1.1.

Definiţia inflaţiei şi a ratei inflaţiei

Inflaţia reprezintă fenomenul de creştere continuă şi


generală a preţurilor sau o scădere persistentă a puterii de
cumpărare a banilor din economie. Fenomenul de creştere a
preţurilor se manifestă datorită dezechilibrului dintre cererea de
monedă din economie şi masa monetară aflată în circulaţie. Acest
dezechilibru poate avea ca surse: diminuarea activităţii
economice, o creştere monetară nejustificat de mare. Este
evident că în cazul în care se manifestă simultan ambele surse
decalajul inflaţionist se adânceşte foarte mult.
Aceste aprecieri teoretice sunt greu de observat în practică.
Nu putem spune cu uşurinţă dacă o creştere de preţ a unui
produs se datorează excesului de masă monetară sau a creşterii
calităţii acestuia. Totuşi pentru o mai uşoară identificare a
fenomenului inflaţionist ar trebui să precizăm şi ce creşteri de
preţ nu constituie inflaţie:
• inflaţia nu este o creştere întâmplătoare sau de scurtă
durată a preţurilor; astfel creşterile preţurilor din faza de
expansiune economică sau a bunurilor sezoniere nu trebuie
etichetate a constitui inflaţie câtă vreme există probabilitatea
revenirii la preţurile anterioare odată cu faza de recesiune
economică, respectiv schimbarea anotimpurilor ;
• inflaţia nu priveşte creşterea nivelului preţurilor la
nivel individual sau al unui bun "reprezentativ" (cum ar fi aurul,
spre exemplu), ci se referă la o creştere a nivelului general al
preţurilor ;
Deasemenea nu trebuie să ne îngrijoreze orice nivel al
creşterii preţurilor şi să-l catalogăm drept inflaţie; dacă această
creştere de preţuri este însoţită de o creştere economică
substanţială şi ea nu influenţează deciziile luate de agenţii
economici atunci nu avem motive să o catalogăm drept inflaţie;
subiectivitatea implicată de aprecierea privind influenţarea
deciziilor agenţilor economici face ca acest criteriu să prezinte o
mai mică importanţă.
Fenomenul inflaţionist este extrem de complex fiind supus
unor determinări de ordin economic, politic, social, de anticipare,
ceea ce face ca trăsăturile sale să nu apară cu claritate. De
aceea, între teoreticienii inflaţiei apar controverse în ceea ce
priveşte măsurarea, cauzele şi remediile sale. Deşi deprecierea
monedei este un element comun tuturor proceselor inflaţioniste
apar complicaţii şi divergenţe datorită ritmurilor diferite de
creştere a preţurilor individuale şi a dificultăţii în determinarea
cauzelor principale ale acestor creşteri.

1.2. Clasificări ale inflaţiei

Există numeroase clasificări ale inflaţiei. Vom prezenta patru


criterii de clasificare şi vom analiza înţelesurile diverselor
categorii de inflaţie:

1. După modul de funcţionare al pieţei avem:


• inflaţie deschisă;
• inflaţie reprimată.
Dacă inflaţia este deschisă orice exces de cerere (pe piaţa
bunurilor sau a forţei de muncă) conduce la o creştere a
preţurilor şi salariilor. Inflaţia reprimată apare atunci când
controlul guvernamental împiedică creşterea preţurilor astfel
încât excesul de cerere este doar reprimat, nu şi redus. Însă
odată cu îndepărtarea controlului guvernamental trebuie să ne
aşteptăm la creşteri de preţuri şi salarii.
2. După ritmul de creştere al preţurilor avem:
• inflaţie târâtoare;
• inflaţie moderată;
• inflaţie galopantă;
• hiperinflaţie.
Aplicarea acestui criteriu se realizează prin aprecierea
nivelului ratei inflaţiei. În general se apreciază că o rată a inflaţiei
de 2-3% caracterizează o inflaţie târâtoare, rate mai ridicate
indicând inflaţii moderate sau galopante. Precizarea unor limite
ale ratelor corespunzătoare reprezintă o alegere mai mult
subiectivă a economiştilor. O stare aparte o constituie
hiperinflaţia ce se manifestă prin ritmuri de creştere ale preţurilor
exagerate şi accelerate. În situaţia de hiperinflaţie banii îşi pierd
funcţia de rezervă de valoare şi chiar şi pe aceea de mijloc de
schimb.
3. După aşteptările inflaţioniste ale agenţilor economici:
• inflaţie anticipată;
• inflaţie neanticipată.
Conform teoreticienilor aşteptărilor inflaţioniste o inflaţie ce
a fost corect anticipată de către agenţii economici nu le afectează
în mod major deciziile de producţie, costurile implicate de
existenţa inflaţiei în economie fiind minimizate, pe cât posibil.
Deci numai o inflaţie neanticipată are efecte reale în economie
afectând producţia şi ocuparea forţei de muncă.
4. După cauzele inflaţiei avem:
• inflaţie prin cerere;
• inflaţie prin costuri.
Inflaţia prin cerere este considerată un rezultat al excesului
cererii globale de bunuri şi servicii. Inflaţia prin costuri se
datorează modificărilor funcţiei ofertei globale. Datorită
nereuşitei de a identifica empiric cele două tipuri de inflaţie
această clasificare şi-a pierdut rolul ce-i fusese atribuit în teoria
tradiţională.

1.3. Măsurarea inflaţiei


Măsurarea inflaţiei se face prin calcularea indicatorului
numit rata inflaţiei. Rata inflaţiei reflectă ritmul de creştere al
nivelului general al preţurilor. Dacă vom considera pentru două
momente de timp (0 şi t) că avem calculate două nivele generale
agregate ale preţurilor, notate P0 şi Pt atunci formula după care
calculăm rata inflaţiei este:

Pt − P0 Pt
π= = − 1 = IP − 1
P0 P0
unde Ip reprezintă un indice agregat al preţurilor.
Măsurarea ratei lunare a inflaţiei pe baza IPC este uzuală în
statistica internaţională. De reţinut este faptul că IPC implică
numai produsele şi serviciile de consum cumpărate de populaţie,
deci elimină celelalte bunurifinale ce compun Produsul intern
brut( bunuri capitale, bunuri exportate, bunuri produse de
sectorul public. Ca atare, se poate estima corect nivelul şi
evoluţia inflaţiei numai dacă mişcarea preţutilor bunurilor de
consum nu se abate semnificativ de la evoluţia preţurilor
bunurilor ce nu intră în consumul populaţiei.
În practica statistică se recurge la măsurarea inflaţiei
pornind de la Indicele preţurilor de consum şi nu dela Indicele
preţurilor bunurilor şi serviciilor ce compun PIB, datorită faptului
că PIB se calculează pe un interval mai mare, anual şi eventual
semestrial.
Există trei formule după care putem calcula indici de preţuri
care să reflecteze cât mai aproape de adevăr dinamica preţurilor:
• indicele Laspeyres;
• indicele Paasche;
• indicele Fischer.

Indicele Laspeyres

Are următoarea formulă de calcul:


n

∑p x t
i
0
i
Lp = i =1
n
⋅ 100 (%)
∑p x
i =1
0
i
0
i

Se observă că indicele Laspeyres arată variaţia relativă a


preţului unui coş de bunuri cumpărate iniţial într-o perioadă de
referinţă. Principala critică ce se aduce acestui mod de a calcula
indicele preţurilor constă în menţinerea constantă a grupării din
perioada de bază. Modificările preţurilor duc la modificări în
cererile bunurilor respective. Astfel, bunurile ce se ieftinesc în
termeni relativi vor fi cumpărate în cantităţi mai mari, în timp ce
se va renunţa la achiziţionarea bunurilor care au devenit relativ
mai scumpe. Efectul acestei modificări a cererii nu este reflectat
în calculul indicelui Laspeyres. Se acordă o pondere prea mare
bunurilor care au devenit relativ mai scumpe în detrimentul celor
care au devenit relativ mai ieftine, supraestimând creşterea
nivelului general al preţurilor. Deasemenea indicele Laspeyres nu
ia în considerare bunurile noi care apar pe piaţă şi poate cuprinde
bunuri care nu mai prezintă interes în perioada curentă.

Indicele Paasche

Formula de calcul a acestui indice este:


n

∑p x t
i
t
i
Pp = i =1
n
⋅ 100 (%)
∑p x
i =1
0
i
t
i

Indicele Paasche ia drept punct de referinţă coşul de bunuri


cumpărate la sfârşitul perioadei. De aceea el surprinde corect
modificările din structura cererii. Neajunsul acestui mod de calcul
constă în supraevaluarea cheltuielilor din perioada de bază
datorată considerării ponderilor din perioada curentă. Acest fapt
duce la concluzia că valoarea obţinută prin aplicarea acestei
formule subestimează creşterea reală a nivelului general al
preţurilor.

Indicele Fischer

Mai este numit şi indicele ideal al preţurilor şi reprezintă


media geometrică a indicilor Laspeyres şi Paasche:

I p = L p ⋅ Pp
Valoarea indicelui Fischer aproximează cu precizie
superioară cursul real al inflaţiei, însă el nu are o interpretare
economică directă.
În România, IPC se calculează ca un indice Laspeyres.
O măsură mai corectă a inflaţiei se apreciază ca fiind
modificarea deflatorului PIB. Deflatorul este de fapt indicele
preţurilor bunurilor ţi serviciilor ce compun PIB.

D=
PIBt
=
∑ qt * pt p
= I PIB
PIB t* ∑ qt * p 0

Pentru a putea calcula deflatorul PNB-ului sunt necesare


datele privind producţia în unităţi naturale sau natural-
convenţionale pentru cei doi ani (anul de bază şi cel pentru care
calculăm), şi nivelurile preţurilor. Deflatorul PNB-ului este un
indice Paasche care arată cu cât bunurile ce constituie Produsul
Naţional Brut evaluate la preţuri curente sunt mai costisitoare în
comparaţie cu preţurile din anul de referinţă. Neajunsul acestui
indice este că pentru tranzacţiile ce nu au loc pe piaţă (de
exemplu servicii guvernamentale) trebuie considerat un nivel
fictiv al preţurilor.
Cele două instrumente nu oferă reflecţii fidele şi exacte ale
realităţii. Primul nu ia în calcul creşterile tehnologice şi calitative
din producţie. Al doilea prin faptul că economia cunoaşte o paletă
foarte largă de consumatori, cu valori ale veniturilor întinse pe un
interval mare. Deşi s-a încercat alcătuirea unor grupe de
consumatori după venit s-a constatat că şi în interiorul acestor
grupe dispersia preţurilor este mare, diferitele gopodării având
priorităţi diferite în achiziţionarea de bunuri şi servicii.
Cu toate acestea cele două instrumente prezentate sunt
considerate a da cele mai bune reflecţii asupra fenomenului
inflaţionist fiind acceptate şi utilizate în analize.

2.3 Rata anuală a inflaţiei

Rata anuală a inflaţiei reprezintă creşterea medie a


preţurilor de consum într-un an faţă de altul.
Această rată se calculează ca un raport, exprimat
procentual, între indicele mediu al preţurilor dintr-un an şi cel al
_
It
Ri anual = _
*100 ; t =1991 .. 1999
I t −1
anului precedent din care se scade 100.
La rândul lor, indicii medii ai preţurilor din cei doi ani se
determină ca medii aritmetice simple ale indicilor lunari din
fiecare an, calculaţi faţă de aceeaşi bază(octombrie 1990 =100).

2.4 Rata inflaţiei la sfârşitul anului

Rata inflaţiei la sfârşitul anului reprezintă creşterea


preţurilor de consum în luna decembrie a unui an faţă de aceeaşi
lună a anului precedent.
Rata se calculează pe baza produsului indicilor lunari cu
baza în lanţ raportaţi la 100. Din acest produs exprimat în

∆Ri sf .an = I tdec − I tdec


−1

procente se scade 100.

După cum se poate observa din Anexele 3 şi 5 valoarea cea


mai mica a ratei inflaţiei, pe toată perioada de observare, s-a
înregistrat în anul 1995 iar valoarea cea mai mare in 1994.

2. Analiza ratei inflaţiei in perioada 1990 -1999

Calculul Ratei inflaţiei se realizează pe baza calculului IPC


din perioada Octombrie 1990 - Septembrie 1999.
Astfel se poate face o analză a diferiţilor indici ai inflaţiei:

2.1 Rata lunară a inflaţiei

Rata lunară inflaţiei reprezintă creşterea preţurilor de


consum într-o lună faţa de luna precedentă. Ea se calculează
RI = ( IPC −1) *100
după formula:

Indicele preţurilor de consum se calculează ca un indice cu


bază inlănţuită.(Anexa 1). Studiind evoluţia indicelui inflaţiei
dealungul intregii perioade de observare se poate constata
existenţa a două momente mai importante: luna mai a anului
1993 şi luna martie 1997 (a se vedea Anexa 4), momente în care
valoarea ratei inflaţiei a depăţit pragul de 30% (30,4% respectiv
30,7%).
Referindu-mă doar la 1997, se poate spune că aceasta
valoare este rezultatul impactului inflaţionist al liberalizării
preţurilor şi a cursului de schimb din primele luni ale anului, dar şi
a exploziei preţurilor unor produse, menţinute artificial la o
valoare mai mică, din motive electorale, în anul precedent.
Astfel, strategia politicii monetare a fost axată pe controlul
efectiv al bazei monetare, al cărei ritm de creştere a fost
prevăzut la un nivel inferior inflaţiei, corelaţia relativ strânsă
dintre baza monetară şi masa monetară certificând utilizarea
celui dintâi, ca ancoră nominală a programului monetar.
Rezultatele s-au vazut, rata inflaţiei nedepaşind valoarea de 6 %
până la sfarşitul anului.
Un alt lucru interesant de observat, este evoluţia ratei
inflaţiei în lunile de vară, în această perioadă inregistrându-se o
descreştere accentuată, motivată prin creşterea ofertei de bunuri
de sezon peste valoarea cererii,ceea ce duce la o scădere a
preţurilor.

2.2 Rata medie lunară a inflaţiei

Rata medie lunară a inflaţiei exprimă media creşterilor


lunare ale preţurilor. Se calculează ca o medie aritmetică a
indicilor lunari ai preţurilor de consum cu baza în lanţ, din care se
scade baza de comparaţie egală cu 100.

t
∑ ( I t / t −1 −100 )
1
Ri lunar =
t

O evolutie interesantă a ratei lunare a inflaţiei s-a inregistrat


în 1995, an în care s-a înregistrat cea mai mică rată lunară a
inflaţiei, 2,067%. Acest lucru s-a datorat politicii duse de B.N.R. în
acel an.
Obiectivul explicit al politicii monetare a fost reducerea ratei
inflaţiei până la 30 la sută, în conformitate cu programul stabilit
în conlucrare cu Guvernul. Îndeplinirea acestui obiectiv a permis
României înscrierea în grupul ţărilor în tranziţie cu performanţe
bune. Întrucât pe plan internaţional rata redusă a inflaţiei este
percepută ca un semn al stabilităţii macroeconomice, îndeplinirea
obiectivului propriu constituia o premisă a creşterii interesului
investitorilor străini faţă de ţara noastră şi, pe un plan mai
general, un punct câştigat în demersul României pentru
integrarea europeană.
În cadrul mix-ului de politici macroeconomice care viza
atingerea acestui obiectiv, a fost proiectată continuarea
tendinţelor din 1994, legate de economisire, remonetizare,
balanţă de plăţi şi curs de schimb. Astfel, în 1995, ritmul mediu
lunar de creştere a economiilor populaţiei a fost de 5,4 la sută,
cel al creditului neguvernamental de 4,7 la sută, iar cel al masei
monetare de 4,6 la sută. Faţă de o rată medie lunară a inflaţiei
măsurată prin preţurile la consumator de 2,1 la sută, este
evidentă îndeplinirea obiectivului de adâncire a intermedierii
financiare, ca semn al ameliorării condiţiilor din
economie.Raportată la obiectivul declarat încă de la începutul
anului privind rata inflaţiei, se poate aprecia că politica monetară
s-a înscris în parametrii urmăriţi. Cu toate acestea, în ultima
parte a anului s-au făcut simţite anumite tensiuni, al căror efect
s-a manifestat într-o tendinţă de creştere a ratei lunare a inflaţiei
contracarată, parţial, prin înăsprirea caracterului politicii
monetare.(a se vedea Anexa3 şi Anexa 5).

Bibliografie :

1. Buletin statistic de preţuri (Anul X Nr. 9 1999)


2. Statistica teoretică şi economică
-autori: T Baron, Al. Isaic-Maniu 1996
3. Economie politică
- autor Niţă Dobrotă 1998
4. Anuarul statistic 1998
Academia de Studii
Economice

Evoluţia ratei inflaţiei în


România în perioada 1990-
1999

Moroianu Eduard
C.S.I.E
An III grupa 1044