Universitatea Transilvania din Brașov

Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor

Management Financiar Bancar, anul 1

Corelația dintre șomaj și inflație în România

în perioada 2006-2016

Student: Costînă Cristina Georgiana

Coordonator științific: Lect. dr. Gheorghița Dincă

-Brașov-
201

1
 Rezumat

Obiectivul acestui studiu este relevarea relației dintre nivelul inflației și cel al șomajului în
țara noastră în perioada 2000-2016. Șomajul si inflația sunt două dintre cele mai importante
variabile economice care se rasfrâng asupra vieții noastre de zi cu zi.
Din principiile economice, este cunoscut faptul că o creștere a inflației, care se traduce prin
creșterea generalizată a prețurilor și prin scăderea puterii de cumpărare a banilor, va conduce la
situația în care veniturile populației vor deveni insuficiente pentru ca membrii societății să își
asigure nivelul de trai cu care erau obișnuiți. Consecința acestui fapt este o stare de nemulțumire
generală, oamenii apelând la ajutorul sindicatelor pentru a le susține drepturile salariale, iar acestea,
la rândul lor, vor înainta cererile populației Guvernului.
Prin creșterea salariului minim ca soluție la problema cu care se confruntă, Guvernul nu
rezolvă în realitate problema, ci determină o neconcordanță între productivitatea muncii și nivelul
de remunerare a salariaților. Astfel, banii acordați nu au o acoperire reală în bunuri, costurile de
producție cresc, iar angajatorii sunt puși în situația de a renunța la o parte din forța de muncă pentru
a menține firma deasupra pragului de rentabilitate, în acest mod ajungându-se la creșterea
șomajului.
Pornind de la teoria economică, am realizat o cercetare referitoare la inflația și șomajul
aplicat în cazul României în perioada 2006-2016, care descrie, în general, un parcurs atipic datorită
particularităților mediului economic, social și politic autohton, caracterizat prin decizii care duc la o
ușurare simptomatică pe termen scurt și gravează problemele pe termen lung.
În vederea acestei analize a fost utilizată baza de date europeană Eurostat, iar metodologia
de cercetare a constat în analiza anumitor indicatori precum: nivelul ratei șomajului, numarul
șomerilor, salariul minim, productivitatea, rata inflației, pentru a observa impactul acestor fonduri
asupra statelor mai puțin dezvoltate.

Cuvinte-cheie: șomaj, inflație, curba Phillips, productivitatea muncii, salariu minim.

2
 Introducere

Două dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă un stat contemporan,
îndeosebi în perioada de tranziție de la un tip de economie la altul (lucru valabil și în cazul
României, adică, trecerea de la economia de tip centralizat la o economie de piață) sunt reprezentate
de inflație și de șomaj.
În economia de piață, toți agenții economici urmăresc să își realizeze interesele cât mai
bine: producătorii să-și maximizeze profitul, iar consumatorii să-și satisfacă cât mai bine
trebuințele. În această situație, piața se află în echilibru. Intervenția anumitor factori perturbatori
determină însă apariția unor stări de tensiune între cererea și oferta de pe diferite piețe, fenomene ce
sunt cunoscute sub denumirea de dezechilibre economice. Acestea afectează economia în ansamblu,
manifestându-se sub forma înrăutățirii condițiilor de viață, a inflației și a șomajului.
Inflația este un dezechilibru de ansamblu al economiei, care poate fi sesizat prin două
tendințe majore: creșterea generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor. Altfel
spus, în strânsă legătură cu trăsăturile esenţiale ale inflaţiei, se poate afirma că inflaţia
contemporană reprezintă un dezechilibru macroeconomic monetaro-material, care exprimă existenţa
în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile reale ale economiei (circulaţiei), fapt ce
conduce la deprecierea banilor şi la creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor bunurilor şi
serviciilor unei economii. Dacă în economie se întâmplă o situaţie inversă, fenomenul poartă
denumirea de deflaţie.
Șomajul este o stare negativă a economiei care afectează o parte din pulația aactivă
disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă. Șomajul constituie un aspect major al
dezechilibrului macroeconomic și este strâns legat de realizarea creșterii economice actuale și
potențiale.
În continuare am studiat faptul că între inflaţie şi şomaj există o corelaţie inversă, şi anume
măsurile antiinflaţioniste generează şomaj, în timp ce creşterea ocupării poate genera o sporire
relativă a cererii – mai elastică în comparaţie cu oferta de mărfuri – şi, deci, inflaţie .
Din analiză, am observat că, în România, relația dintre inflație și șomaj este redată cel mai
bine, conform curbei lui Philips, în perioada 2007-2009.

3
 Literatura de specialitate

Relația dintre inflație și șomaj este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de
curbă Phillips, după numele celui care a observat în 1958 existența unei corelații negative între
modificarea salariului nominal și rata șomajului în Marea Britanie. Astfel, în spiritul său keynesist,
Phillips a oferit evidențe empirice conform cărora inflația salarială este determinată de excedentul
sau deficitul de cerere pe piața muncii. În esență, acesta a observat că atunci când rata șomajului
este redusă (există un excedent de cerere de forță de muncă), angajatorii sunt constrânși să acorde
creșteri salariale ample, în timp ce la valori ridicate ale șomajului, salariile stagnează sau chiar cresc
moderat, angajații manifestând rigiditate la scăderea acestora. Prin urmare, Phillips a remarcat nu
doar o relație inversă între inflație și șomaj, ci și manifestarea unor neliniarități la nivelul acesteia,
în funcție de poziția ciclică a economiei.
Ulterior, interesul economiștilor pentru studierea curbei Phillips a crescut odată cu
formularea de către Samuelson și Solow (1960) a implicațiilor existenței acestei relații din
perspectiva politicilor economice. Aceștia au găsit în curba Phillips un instrument util pentru a
formaliza cele două teorii existente la vremea respectivă cu privire la cauzele inflației, respectiv
inflația prin cerere și cea prin costuri. Astfel, inflația prin cerere era asociată mișcărilor de-a lungul
curbei Phillips, în timp ce inflația prin costuri era văzută a genera o modificare a formei acesteia.
Prin urmare, este indusă pentru prima dată ideea unui trade-off între inflație și șomaj, ceea ce
implică faptul că decidenții de politică monetară pot reduce inflația cu costul unui șomaj mai mare
și invers.
Friedman (1968) și Phelps (1967) au adus critici la adresa acestei teorii, argumentând că pe
termen lung banii sunt neutri, iar rata șomajului tinde către o rată naturală, determinată de factori
fundamentali. În argumentația lor, cei doi economiști pornesc de la teoria standard potrivit căreia
decizia de a crea un loc de muncă este influențată de salariul real. Mai mult, aceștia susțin că
majorarea prețurilor se transferă asupra șomajului și nu invers, așa cum arătase empiric Phillips.
Puțin mai târziu, Lucas (1972, 1973) dezvoltă modelul propus de Friedman și Phelps,
încorporând și ipoteza de așteptări raționale, conform căreia agenții economici învață din
experiențele anterioare și anticipează evoluțiile viitoare, evitând astfel repetarea greșelilor din
trecut. În acest cadru, Lucas sugerează o eficiență redusă a unei politici monetare predictibile,
inclusiv pe termen scurt, ipoteză ce a fost însă ulterior infirmată de Gordon (1982) și Mishkin
(1982) care au demonstrat că modificări anticipate ale conduitei politicii monetare pot avea efecte
asupra activității economice pe termen scurt, uneori chiar semnificative. Începând cu anii ’70,
apariția unei corelații pozitive între inflație și șomaj în SUA, care părea să indice că trade-off-ul pe
termen scurt dintre cei doi indicatori nu mai există, ca urmare a manifestării unor ample șocuri de
4
ofertă, resimțite puternic atât la nivelul inflației, cât și al șomajului, a făcut ca teoria curbei Phillips
să fie pusă din nou sub semnul întrebării.
În ultimii ani, în literatura de specialitate au fost dezvoltate multiple versiuni ale curbei
Phillips, care diferă între ele prin măsura aleasă pentru a cuantifica influența activității economice
asupra prețurilor, forma așteptărilor agenților economici, precum și prin selectarea indicatorilor
relevanți din perspectiva evaluării impactului șocurilor de ofertă. Astfel, Gordon (2013) propune
utilizarea unei specificații a modelului triunghiular cu așteptări adaptive, gap-ul șomajului pe
termen scurt (proxy pentru deficitul de cerere din economie) și o serie de variabile precum prețurile
de import, dinamica trendului productivității și variația prețurilor produselor alimentare și
energetice, pentru a încorpora șocurile de ofertă.
Halka și Kotlowski (2013) estimează câte o curbă Phillips pentru prețurile fiecărei
componente a coșului de consum, tot în baza unui model cu așteptări adaptive, dar care include
deviația PIB față de potențial ca factor pentru a ilustra influența cererii, respectiv cursul nominal
efectiv de schimb, inflația externă și prețul mărfurilor alimentare și al petrolului pentru cea a ofertei.
Mai mult, Baxa, Plasil și Vasicek (2013) și recent BCE (2014, 2015) estimează diverse
forme ale curbei Phillips, testând o multitudine de indicatori relevanți pentru evaluarea influenței
cererii asupra inflației, printre care deviația PIB, gap-ul de șomaj (inclusiv cel pe termen scurt),
costul real cu forța de muncă și date de sondaj cu privire la gradul de utilizare a capacităților de
producție și la factorii care limitează producția din perspectiva deficitului de forță de muncă.
Toate aceste studii relevă însă faptul că rezultatele estimării curbei Phillips sunt senzitive la
specificația modelului, astfel că dimensiunea impactului activității economice asupra inflației diferă
în funcție de măsura folosită pentru cuantificarea deficitului de cerere.

5
 Relația inflație-șomaj în România

Două dintre problemele esențiale cu care se poate confrunta un stat avansat economic, în
special în timpul unor periode de sfârșit de ciclu economic sau de criză sunt reprezentate de inflație
și șomaj. Cele două probleme sunt și mai pregnante la nivelul instituțiilor care pot lua decizii în
legatură cu acestea deoarece nu de puține ori, ele trebuie să aleagă pentru ameliorarea uneia dintre
ele. Astfel spus, Guvernul care încearcă o politica de macrostabilizare nu va putea sa acționeze
asupra ambelor probleme simultan (inflația, respctiv șomajul).
Între aceste două fenomene există o strânsă legatură, consemnată chiar și de unul dintre
principiile fundamentale ale economiei. Deși rămâne un subiect controversat între economiști,
astăzi este acceptată ideea că, pe termen scurt, societatea are de ales între inflație și somaj, relația
dintre acestea fiind ilustrată de Curba Phillips.

Figura 1. Curba Phillips

Astfel când rata inflației crește, rata șomajului scade, deoarece sporirea prețurilor stimulează
extinderea activității economice, creșterea ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. Invers,
atunci când rata inflației scade, se înregistrează o creștere a ratei șomajului, agenții economici
nefiind interesați în extinderea activității. De aici ar rezulta concluzia conform căreia lupta
împotriva șomajului ar necesita, într-o anumită proporție, inflație; la rândul ei, combaterea
accentuării fenomenului inflaționist ar presupune, într-o anumită măsură, șomaj, care atenuează
posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor.

Spirala inflaționistă
Cea mai mare provocare cu care se confruntă economia este spirala prețuri-salarii. Aceasta
se produce atunci când creșterea productivitățtii muncii nu este la fel de mare cum este creșterea
6
salariilor fapt ce duce la creșterea costurilor pentru producător și astfel, firmele sunt puse în situația
de a-și modifica structura și nivelul producției și de a disponibiliza angajații.

Prin urmare va avea loc o creștere a prețurilor și puterea de cumpărare a consumatorilor va

scădea, iar salariații vor cere majorări salariale compensatorii peste rata inflației.
O altă consecință a spiralei inflaționiste este aceea a scăderii cifrei de afaceri ca urmare a
numărului mai redus de angajați, acționând astfel asupra producției și în ultimă instanță asupra
creșterii economice.

Inflația

O mare atenţie trebuie acordată efectelor inflaţiei. Mecanismul inflaţionist este influenţat de
factori economici (criza, evoluţia preţurilor şi salariilor), factori social-politici (rata şomajului,
nivelul de trai), factori de natură monetară, financiară şi valutară (masa monetară, putere de
cumpărare a monedei), dar şi de factori externi (diviziunea internaţională, exportul, importul). Însă
cauza care generează inflaţia este de natura bănească.
În ceea ce priveşte efectele generale, acestea pot fi pozitive şi negative. Efectele inflaţiei
moderate şi controlate sunt de obicei pozitive :
 diminuarea puterii de cumpărare a banilor care elimina o parte a resurselor materiale
acumulate şi deci folosirea la o rată normală de rentabilitate a capitalului rămas ;
 deblochează sistemul economic ;
 redistribuie avuţiile existente şi schimba sensul utilizării lor;

7
  inflaţia pune de acord capacităţile de producţie cu cerinţele sociale reale.
La celalalt pol se află efectele inflaţiei galopante cu trend crescător (negative):
 descurajarea investiţiilor;
 accentuarea oscilaţiilor cursului valutar;
 decăderea societăţii civile în general;
 în timpul inflaţiei producţia scade;
 inflaţia constituie un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale;
 generează şi extinde şomajul;
 accentuează deprecierea monedei naţionale.

În România, inflația a înregistrat în mod constant niveluri ridicate, însă cunoaște o tendință
de scădere abruptă.
Figura 2. Evoluția ratei inflației în perioada 2006-2016

Sursa: Grafic realizat pe baza datelor preluate de pe www.insse.ro

Inflația nu a revenit, odată cu criza, la nivelurile ridicate înregistrate înainte de criză.

Șocurile create de creșterea succesivă a prețurilor au condus la niveluri ale inflației cu mult peste
cele din UE. După o scădere bruscă în timpul crizei din 20082009, prețurile au înregistrat creșteri
puternice. În 2010-2011, creșteri semnificative în ceea ce privește impozitarea indirectă au condus
la o valoare a inflației de 5,8%.
Scăderea temporară înregistrată la începutul anului 2012 s-a inversat rapid ca urmare a
presiunii exercitate de creșterea prețurilor la alimente în a doua jumătate a anului și a eliminării
treptate a prețurilor administrative în 2013. În anul 2014 a avut loc o scădere majoră a inflației,
de la 4 % în 2013 la 1,1 % în, reflectând în principal reducerea TVA pentru pâine, o recoltă bună și
o scădere a prețurilor energiei la nivel mondial.
8
 Traiectoria ratei anuale a inflaţiei a fost marcată în trimestrul II 2015 de extinderea sferei de
aplicabilitate a cotei reduse a TVA de 9 la sută la toate alimentele, băuturile nealcoolice şi serviciile
de alimentaţie publică, indicatorul coborând în luna iunie în teritoriu negativ (-1,6 la sută). În
absenţa acestui factor, rata anuală a inflaţiei ar fi urmat probabil o traiectorie crescătoare, revenind
în apropierea limitei inferioare a intervalului de variaţie de ±1 punct procentual asociat ţintei de
2,5 la sută. În acest sens au acţionat creşterea cotaţiei ţiţeiului pe pieţele externe, condiţiile
agrometeorologice nefavorabile din luna mai, cu impact asupra preţurilor noii oferte de legume şi
fructe, deprecierea leului faţă de euro, transmiterea influenţelor menţionate în preţurile de consum
fiind favorizată de restrângerea rapidă a deficitului de cerere în economie.

Șomajul
Restricţionarea economiei naţionale în scopul creării unei economii de piaţă liberă a produs
în România importante mutaţii pe piaţa muncii, între care şi apariţia şomajului. De asemenea,
rigiditatea pieţei muncii a contribuit la existenţa şomajului, deoarece aceasta nu este în măsură să
ofere cadrul necesar întâlnirii cererii cu oferta de muncă.
Principalele cauze ale șomajului în România sunt următoarele:
 stabilirea nivelului salariului minim brut pe ţară peste posibilităţile angajatorilor;
 acordarea unor competenţe foarte mari sindicatelor în cadrul negocierii contractelor
colective de muncă;
 absenţa unei structuri care să asigure permanent calificarea şi recalificarea forţei de
muncă disponibilizate potrivit nevoilor reale de pe piaţa muncii;
 inexistenţa unui raport direct, la nivel naţional, între calitatea/cantitatea muncii şi
salariul acordat.
În România, în perioada 2000-2016, șomajul a înregistrat următoarele evoluții:
Figura 3. Numarul total al șomerilor din România în perioada 2000-2016

9
 Sursa:Grafic realizat pe baza datelor preluate de pe Eurostat

Se observă că cel mai scăzut nivel al numarului de șomeri s-a înregistrat în anul 2008,
respectiv 2016 iar la polul opus, în 2006 s-au înregistrat cei mai mulți șomeri. În ceea ce privește
figura de mai sus, pot menționa că atunci când economia este în creștere , nivelul șomajului scade și
invers, în faza de recesiune, odată cu scăderea ritmului de creștere al Produsului Intern Brut crește
șomajul.

Productivitatea muncii și salariul

Conținutul și structura economiei naționale conduc la un anumit sistem de organizare
caracterizat printr-un număr limitat de locuri de muncă. Prin crearea locurilor de muncă apar
costuri din ce în ce mai ridicate, de aceea această practică trebuie să aibă la bază în primul rând o
justificare economică, iar în plan secundar una de ordin social.
În România, în ultimii 10 ani, în cadrul sectorului public s-au creat numeroase locuri de
muncă fără o bază economică legată de productivitate, ducând în prezent la imposibilitatea de a le
susține financiar și având ca rezultat disponibilizări pentru a reveni la echilibrul dintre
productivitatea muncii și numărul de angajați.
Într-un climat economic sănătos, creșterea salariilor ar trebui să urmeze ritmul
productivității muncii, în caz contrar decalajul dintre ele ducând la inflație, depreciere a monedei,
îndatorare și, implicit, scăderea nivelului de trai.
Conform statisticilor Eurostat, în România, productivitatea muncii s-a dublat în comparație
cu câștigurile populației care au crescut de aproape 5 ori, în termeni nominali. Odată ce aderarea la
Uniunea Europeană a devenit certă, salariile au înregistrat un ritm de creștere vertiginos între 2007
și 2017 , depășind productivitatea. Acest dezechilibru a fost cauzat, potrivit unei analize a FMI din
2008, de trei factori principali: recuperarea impusă de nivelul neobișnuit de mic al salariilor,
caracteristicile instituționale ale pieței muncii, cum ar fi impozitarea, salariul minim, sindicalizarea,
și condițiile de pe piața muncii. Tot aceste date arată că majorarea a fost mai puternică în sectorul
public, influențând rata inflației și forțând mediul privat în direcția creșterilor de salarii. În anii
premergători crizei financiare, politica salarială din sectorul public a fost foarte relaxată, iar potrivit
unui studiu al Băncii Mondiale 1, în perioada 2004-2008, Guvernul României a aprobat creșteri ale
salariilor de bază în medie cu 86%, echivalentul a de 3 ori rata inflației din acea perioadă, motivate
prin dorința de a stabili o egalitate între sectorul public și cel privat. Totuși, la nivelul țărilor
europene, nivelul de remunerare din administrația publică este stabilit la 60-80% din cel din mediul
privat, în concordanță cu valoarea adăugată pe care o creează.
1
Iootty, M., P. Correa, S. Radas, B. Skrinjaric (2014). „Stylized Facts on Productivity Growth: Evidence from Firm-
Level Data in Croatia”. Policy Research Working Paper, No. 6990, Banca Mondială.
10
 Creșterea productivității muncii în anumite sectoare private față de media generală conduce
la o creștere justă a salariilor în acele domenii. În același timp, salariații altor ramuri revendică și ei
o creștere egală cu a celorlalți, rezultând o majorare mai rapidă decât productivitatea, și implicit, o
sporire a costurilor de producție, a prețurilor de vânzare și a ratei inflației. Prin urmare, salariații se
vor manifesta în privința măririi salariului pentru a restabili puterea lor de cumpărare.

În România, deși salariile s-au majorat foarte mult, acest câștig nu s-a regăsit în eficiența
angajaților, pentru că remunerarea lor nu s-a realizat în funcție de performanță. Datele statistice
arată că angajații români sunt printre cei mai puțin eficienți din Europa, cu o productivitate a muncii
de 59,4% din media Uniunii Europene în anul 2015, fiind depășiți doar de bulgari (44,2) în timp ce
Luxemburg, spre exemplu, se situează la 166%.2
Mai mult chiar, recompensarea a fost foarte diferită chiar și pentru persoane angajate pe
aceleași posturi și cu aceleași atribuții. Măsurarea productivității este dificilă în sistemul bugetar,
atât la nivel general, cât și la nivel individual, abordarea fiind una mai degrabă socială în România,
câștigurile dorindu-se a fi determinate de statut, de nivelul de studii și experiență, și nu de
productivitatea efectivă. Desigur că trebuie să existe un salariu minim care să asigure un trai decent,
însă în prim-plan trebuie să fie performanța individuală și nivelul existent de resurse. Chiar dacă
sindicatele consideră că veniturile angajaților trebuie să se raporteze la mediul european, acest tip
de comparații salariale sunt lipsite de fundament.

Salariul minim
Datorită inflației, angajații doresc salarii care să acopere rata acesteia și pentru aceasta
apelează la ajutorul sindicatelor. Ca urmare, Guvernul mărește salariul minim, așa cum s-a
întâmplat recent când acesta a fost majorat de la 1250 lei la 1450 lei, peste posibilitățile multor
angajatori, fapt ce îi determină pe aceștia să renunțe la o parte din forța de muncă.

Figura 4. Evoluția salariului minim brut în perioada 2006-2017

2
http://www.mediafax.ro/economic/de-ce-angajatii-romani-au-salarii-de-sase-ori-mai-mici-decat-nemtii-daca-
productivitatea-este-la-jumatate-harta-productivitatii-muncii-in-europa-16186672
11
 Sursă: Grafic realizat pe baza datelor preluate din http://legestart.ro/cum-evoluat-salariul-minim-romania-ultimilor-15-ani/

Observăm că salariul minim brut a înregistrat creșteri continue din 2006 până în prezent. În
perioada 2009-2012, salariul minim a crescut, cumulativ, cu 17 %, față de creșterea cu 16 % a
indicelui prețurilor de consum. În aceeași perioadă, salariul mediu a crescut cu 19 %. Modificarea
salariului minim fără a se ține seama în mod corespunzător de condițiile economice fundamentale și
de condițiile fundamentale de pe piața muncii nu asigură un echilibru între facilitarea ocupării forței
de muncă și a competitivității, pe de o parte, și protejarea veniturilor salariale, pe de altă parte. Mai
precis, această modificare poate prezenta riscuri în ceea ce privește creșterea presiunii asupra
distribuției globale a salariilor, împingându-i pe lucrătorii mai puțin productivi către șomaj și către
economia subterană și denaturând primele salariale legate de educație și competențe

O creştere a salariului minim nejustificată de productivitate influenţează negativ piaţa

muncii. Atâta timp cât angajatorii vor fi forţaţi, prin decizie guvernamentală, să dea salarii mai mari,
fără ca diferenţa să se regăsească într-o producţie pe măsură, există riscuri serioase ca o parte dintre
angajaţi să-şi piardă locurile de muncă, iar pentru cei care vor să se angajeze să se îngusteze plaja
de posibilităţi. Cele mai afectate vor fi persoanele cu salariile cele mai mici, adică exact cele pe care
Guvernul crede că le ajută printr-un salariu minim crescut, şi cele cu o calificare redusă sau fără
experienţă, care, de regulă, găsesc mai greu de lucru.

Figura 5. Productivitatea

12
 Sursă: Grafic realizat pe baza datelor preluate de pe Eurostat

Fără o productivitate mai mare, fondul salarial disponibil la nivel naţional rămâne constant.
Astfel, aceeaşi bani se vor redistribui la mai puţini angajaţi, odată ce salariile minime vor creşte şi,
odată cu ele, revendicările altor categorii şi, implicit, salariile lor. Pe de altă parte, există riscul ca
angajatorii să vrea să îşi recupereze costurile de producţie crescute din cauza salariilor mai mari,
prin preţuri mai mari. Consecinţa va fi o rată a inflaţiei peste estimări care echivalează cu o
diminuare a puterii de cumpărare, care va topi banii obţinuţi în plus prin majorarea salarială.

Tabel 1. Analiza datelor statistice din România în perioada 2006-2016

Perioada 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Rata
șomajului 5,2 4,3 4 6,3 7,61 5,38 6,8 7,1 6,8 6,8 5,9
%
Rata
inflației % 6,6 4,8 7,9 5,6 6,1 5,8 3,3 4 1,1 -0,6 -1,5

Sursa: Eurostat, http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

În perioada 2006-2007, ca și în cazul inflației, numărul șomerilor și implicit rata șomajului a

scăzut de la an la an, deși în proporții mai reduse. Între anii 2008-2009, ratele celor două
dezechilibre macroeconomice au ajuns la valori normale în comparație cu anii precedenți, urmărind
în această perioadă modelul curbei Phillips. Începând cu anul 2008, criza economică și-a făcut
simțită prezența și în România și prin urmare atât rata inflației, cât și cea a șomajului au înregistrat
creșteri.
Figura 6. Evoluția șomajului și a inflației în perioada 2006-2016

13
 Sursa: Grafic realizat pe baza datelor de pe Eurostat, Institutul Național de Statistică

În România, inflația a înregistrat în mod constant niveluri ridicate, însă cunoaște o tendință
de scădere abruptă. După o scădere bruscă în timpul crizei din 20082009, prețurile au înregistrat
creșteri puternice. Traiectoria ratei anuale a inflaţiei a fost marcată în anul 2015 de extinderea sferei
de aplicabilitate a cotei reduse a TVA de 9% la toate alimentele, băuturile nealcoolice şi serviciile
de alimentaţie publică, indicatorul coborând în teritoriu negativ.
Șomajul s-a situat la un nivel relativ stabil, chiar și în timpul crizei. În România, rata
șomajului a oscilat în jurul valorii de 7 % pentru o lungă perioadă de timp. Această valoare este mai
mică decât media grupului de țări cu caracteristici similare și a UE, însă România înregistrează și o
rată de activitate mai scăzută. Rata șomajului a crescut la 7,3 % în 2013, dar a scăzut din nou la 6,8
% în 2014, respectiv 2015 și a înregistrat minimul în ultimul an de referință.
Observăm apariția curbei Phillips în perioada 2007-2008; respectiv rata inflației crește și
rata șomajului scade, deoarece sporirea prețurilor stimulează extinderea activității economice,
creșterea ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. De asemenea, în următorii 2 ani (2008-
2009) și în perioada 2011-2013 când rata șomajului crește, se înregistrează o scădere a ratei
inflației.

Concluzii

14
 Relaţia dintre şomaj şi inflaţie – ambele privite în dinamică – este surprinsă cu ajutorul
curbei Phillips, după numele economistului englez de origine neo-zeelandeză care a fundamentat-o
pentru prima dată. Pe baza ipotezei, conform căreia modificarea preţului este egală cu modificarea
salariului minus efectul creşterii productivităţii medii, Phillips a observat o relaţie inversă între rata
inflaţiei şi rata şomajului.
Când rata inflației crește, rata șomajului scade, deoarece sporirea prețurilor stimulează
extinderea activității economice, creșterea ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. Invers,
atunci când rata inflației scade, se înregistrează o creștere a ratei șomajului, agenții economici
nefiind interesați în extinderea activității. De aici ar rezulta concluzia conform căreia lupta
împotriva șomajului ar necesita, într-o anumită proporție, inflație; la rândul ei, combaterea
accentuării fenomenului inflaționist ar presupune, într-o anumită măsură, șomaj, care atenuează
posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor.
Atunci când rata șomajului este redusă (există un excedent de cerere de forță de muncă),
angajatorii sunt constrânși să acorde creșteri salariale ample, în timp ce la valori ridicate ale
șomajului, salariile scad.
Datorită inflației, angajații doresc salarii care să acopere rata acesteia și pentru aceasta
apelează la ajutorul sindicatelor. Ca urmare, Guvernul mărește salariul minim, peste posibilitățile
multor angajatori, fapt ce îi determină pe aceștia să renunțe la o parte din forța de muncă.
Cu toate că ambele fenomene au înregistrat creșteri substanțiale în timpul crizei economice,
sondajele de actualitate arată că românilor le este mai teamă de inflație decât de șomaj. Această
reacție este perfect justificată, având în vedere faptul că dacă șomajul îi afectează doar pe aceia care
au un loc de muncă, inflația lovește întreaga populație, fără excepții.
Ținând cont de faptul că în România cauzele inflației nu sunt monetare, ci structurale,
bazate pe neconcordanța dintre venituri și productivitate, tocmai acesta este aspectul la care trebuie
să se lucreze în vederea îmbunătățirii situației actuale.

15
Bibliografie

Ciumara, M., coord, Ciutacu, C., “Inflația în România”, Editura Expert, București, 2003
Hărău, E. C., Niță, D., “Inflație și șomaj: interdependențe: vol 1”, București, 1998
Hărău, E. C., Niță, D., “Inflație și șomaj: interdependențe: vol 2”, București, 1998
Mankiw, G., “Principles of economics”, Editura Thomson, Victoria, 2007
Moroianu, N., “Inflația contemporană”, Editura Economică, București, 2003
Pasa, F., “Cauze și efecte ale șomajului”, Revista Tribuna economică, nr. 31, 2005
Pistol, G, “Evoluția șomajului”, Revista Tribuna economic, nr. 22, 2008
Pop Cohuț, I., “Inflația în cea de-a doua jumătate a secolului XX”, Editura Economică, București,
2005
Popescu, C., Gavrilă, I., Ghiță, P.T., Nițescu, D., “Economie. Manual pentru clasa a XI-a”, Editura
Economică, 2006
Vasilescu, A., “Frica de inflație”, Ziarul Financiar, noiembrie 2010
Voineagu, V., coord, “Anuarul Statistic al României 2008”, Editura “Revista Română de Statistică”,
București, 2008
Zaharia, D., Amariei, R., “Adevăruri dureroase despre salariile românilor”, Revista Capital,
octombrie 2010
“Economia, între ciocanul inflației și nicovala salariilor”, Săptămâna Financiară, ianuarie 2008
Date statistice: http://epp.eurostat.ec.europa.eu
http://bnr.ro/
http://anofm.ro/
http://www.insse.ro/cms/

16