Sunteți pe pagina 1din 4

JOCUL: PLĂCERE SAU DIVERTISMENT

Prof. înv. Preșcolar Munteanu Loredana


Grădinița cu P.P. Golelști, Jud. Vrancea

MOTTO: „Jocul este întotdeauna o speranţă de plăcere.” (Francoise Dolto)

Jocul reprezintă un mod de comunicare - o cale pentru exprimarea sentimentelor şi


dorinţelor, explorarea relaţiilor, descrierea experienţelor şi împlinirea de sine. Orice joc este un
mediator al dorinţei – aduce o satisfacţie şi permite exprimarea unei dorinţe faţă de alţii. Jocul
înseamnă învăţare. Jocul reprezintă pentru copil ocazia de a învăţa să cunoască lumea care îl
înconjoară şi de asemenea, de a învăţă să se cunoască pe el însuşi, evoluând în ritm propriu. Jocul
reprezintă o activitate plăcută, de amuzament, divertisment, recreere. Jocul este un element de
neînlocuit în evoluţia copilului, care-i permite să se identifice cu adultul şi să-şi descarce stresul. Este
o activitate importantă în viaţa copiilor în special, dar şi a adulţilor. Pentru că în anumite circumstanţe
ale vieţii şi adulţii se joacă, iar realitatea ar fi mult mai greu de suportat dacă oamenii nu s-ar juca.
Jocul este pornit din iniţiativa copilului – el alege cum şi cu ce să se joace. Copilul care se joacă
construieşte lumea, o apropie, o analizează şi caută să o înţeleagă. Jocul este „oglinda” vieţii interioare,
psihice a copilului.
Jocul reprezintăpentru copii o modalitate de a-și exprima propriile capacități. Prin joc, copilul
capătă informații despre lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul
înconjurator și învață să se orienteze în timp și spațiu. Putem spune că jocul este"munca copilului". Prin
joc copilul este un inițiator în propria sa lume. Jocul determină creșterea încrederii în sine a copilului,
cât și dorința de autodepășire lăsându-i libertatea de a-și folosi fantezia și imaginația pentru
propria sa plăcere și a altora. Jocul îl ajută să-și dezvolte acuitatea observativ-motrică să-și coordoneze
mișcările.
Prin joc, copilul își câștigă încrederea în sine pentru întegrarea în societate, se dezvoltă și învață
amuzându-se. Pentru el, nu există diferențe între a se juca și a învăța. Copilul învață, de asemenea, prin
manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Din acest motiv, el are nevoie și
dorește să fie activ. Inteligența se construiește plecând de la coordonarea și de la repetarea acestor
acțiuni, fizice sau mentale.
Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăți fizice,
psihice și intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante și dezvoltă simțul umorului. Este
cel mai bun mijloc pentru învățare, căci prin joc, copilul învață ușor, fără să-și dea seama. Pe lângă
plăcere, jocul îi permite copilului mic să-și stimuleze corpul și organele de simț. Îi dă
ocazia să parcurgă un mare număr de informații și are o formidabilă valoare de antrenament. Prin joc,
copilul învață să se concentreze, să-și respecte partenerul de joc, să construiască, să-și dezvolte și să-și
structureze imaginația. Părinții trebuie să creeze o ambianță specifică jocului, să-i favorizeze copilului
posibilitatea de a experimenta și să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. Prin joc copilul
se aventurează în necunoscut. Încercând să vadă cât de înalt poate să construiască un turn din cuburi,
câte obiecte poate să pună în scară înainte ca aceasta să se dezechilibreze sau ce poate modela din
plastilină, el testează și materialul de joc, dar și pe sine.
Devenindu-i mai conștient și mai familiar mediul sau înconjurator, el începe să cunoască lumea
prin noi modalități. Își folosește imaginația pentru a umple golurile dintr-un obiect, folosind obiecte
simple, natural (pietre, bețe, apă ), învățând astfel să facă diferențe bazate pe experiențele sale. Face
comparații, observă noi proprietăți și învață să le explice sieși și altora. Analizează noile sale experiențe
și se bucură, împărtășind și altora și discutând rezultatele sale.
Toti copiii au o poftă nebună de a se juca și de a învăța, dar le place mai ales săfie cu adulții.
Copilul își dorește ca parintele său să fie interesat de el și să-i acorde timpul și afecțiunea sa. Copilul
progresează și învață, în măsura în care i se întreține motivația. Această motivație va fi mult mai
puternică dacă i se propun activități pe care le poate face, pe care le are la îndemână. În sens
contrar, va fi pus într-o situație riscantă, chiar de eșec și rezultatele obținute vor fi contrare celor
așteptate: copiulul se va interioriza, își va pierde încrederea în el și nu va mai vrea să învețe cu adultul.
Din contră, dacă se află în situația de reușită, este bine să fie felicitat, să fie mândru de el, aceasta
motivând și dorința de a face mai mult.
Jocul este definit drept un "exercițiu funcțional" cu rol de "extindere a mediului", o modalitate de
transformare a realului , prin asimilare și de acomodare la real, deci un mijloc de adaptare. În evoluția
jocului, Piaget delimitează trei mari categorii de joc: jocul exercițiu, jocul simbolic și jocul cu
reguli. Jocurile de exerciții domină la vârstele mici, însă apar mai târziu. Ele sunt asociate registrului
senzoriomotor, cu rol în dezvoltarea motricității și interiorizarea lumii reale și a registrului mintal, o
subcategorie de exerciții vizând exersarea gândirii - jocuri de cuvinte, comunicări verbale. Jocului
simbolic Piaget îi recunoaște o importanță deosebită pentru dezvoltarea limbajului și imaginației, dar
mai ales pentru asimilarea realității printr-un proces de reprezentare și semnificare de o manieră proprie
a lumii reale. Jocul cu reguli exercită o importanță în funcție de socializarea progresivă a copilului, prin
interiorizarea unor norme de conduită de relaționar, impuse de regulile jocului.
Jocul este o sursă de plăcere, deoarece el presupune eliberare de realitatea constrângătoare și
libertate de reflectare și transformare în maniera personală a acestuia. Jocul începe și se încheie,
el este limitat în timp și spațiu, ceea ce conferă celui implicat un sentiment de securitate. Jocul creeaza
o ordine în realitatea dezordonată, are inclinația să fie frumos și presupune placerea dată desucces.
Astfel, putem spune că jocul devine la vârsta preșcolară o condiție importantă pentru evoluția sa
ulterioară, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfășurării lui - timp, spațiu, oportunitatea de a
repeta temele de joc, jucării, aprobarea și asistența adultului - determină apariția unor carențe în
dezvoltarea personalității, chiar dacălipsa jocului a fost compensată de abordarea altor forme de
educație.
La varsta preșcolară, jocul este o realitate permanentă. Copilul de 3-6 ani se joacă în cea mai
mare parte a timpului și pe măsura creșterii și dezvoltării joacă să ia forme din ce în ce mai complexe și
diverse, influentând și subordonând toate celelalte acțiuni de viață, interese și preocupări. Jocul
copiilor obține astfel un caracter multiacțional, activitatea practică, învățarea, hrănirea sau îmbrăcarea,
luând forma unei acțiuni ludice. Manifestările de joc evoluează, având un caracter dinamic.
In joc, copilul transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic și social, apoi în transpunerea
în joc a unor elemente ale realității: roluri, conduite, atitudini, obiecte, prelucrate în contexte ludice
diverse. Cunoașterea prin experiența directă pe care o asigură jocul presupune implicarea capacităților
perceptive, a abilităților de reacție, de comunicare, copiii având posibilitatea de a analiza posibilitățile
de rezolvare și de punere în practică a soluțiilor pentru ca jocul să continue. Confruntarea cu sine și cu
ceilalți îmbogățește gama de trăiri afective, a dobândirii capacității de stăpânire a emoțiilor și raportării
la realitate.
Prin intermediul jocului, copilul achiziționează informații, noțiuni necerare înțelegerii și întegrării
lumii reale. Investigând realități fizice diverse, copilul manipulează, alege, ordonează, clasifică,
măsoară, se familiarizează cu proprietățile diverselor lucruri și dobândește cunoștințe despre greutate,
duritate, înălțime, volum, textură, categorii, serii și familii de obiecte.
Majoritatea tipurilor de joc ,mai ales cele de cooperare, de competiție sau de rol presupun
relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a responsabilității
propriului comportament și respectarea convențiilor comportamentale impuse de situație. Pe tot
parcursul vârstei preșcolare, adultul are unrol important în contracararea tendințelor negative:
distructive, egoiste și încurajarea respectului pentru mediu, sine și celălalt. Obligat de contextul
jocului să dedubleze și să interpreteze roluri diverse, copilul ajunge să-și formeze un sens al identității
proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine.
Nu trebuie uitat, atât în calitate de părinți cât și în calitate de educatori, că prin joacă putem
furniza copilului mecanisme de gândire, de invenție, de învățare și toate procesele care presupun
funcționarea inteligenței și care îi sunt foarte prețioase acum, dar mai ales mai târziu, în viața de zi cu
zi.
BIBLIOGRAFIE:
 “Copilul și jocul” - Revistă de Pedagogie;
 “Didactica preșcolară” - Elinor Schulman Kolumbus, Ed.Integral, Bucureti 1998;
 “Psihopedagogie preșcolară și școlară” – București, 2005;
 “Revista învățământul preșcolar”, Nr.1-2/1992.