Continuitatea grădiniţă- şcoală: factor important al reuşitei şcolare

Sistemul de învăţământ , ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna

cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al
dezvoltării sociale.Sub impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se
modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor
de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare între diferitele instituţii
educative( familie-grădiniţă-şcoală ).Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală a fost şi
este o problemă de mare actualitate, mai ales în condiţiile intensificării şi accelerării
întregului proces de învăţământ.
Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme
specifice: jocul şi învăţarea.Desigur, pregătirea copilului pentru şcoală este una din
sarcinile grădiniţei. Orientările moderne în educaţie relevă din ce în ce mai mult faptul că
învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară ,, având ca funcţie majoră
formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale. Celelalte funcţii,
inclusiv cea de pregătire pentru şcoală, trebuie să fie subordonate acestei funcţii de
bază.”(Păun, 2000)
Legătura grădiniţă-şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea
dezvoltării copilului şi continuitatea procesului muncii educaţionale. Unii specialişti
afirmă că pregătirea pentru şcoală înseamnă asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul
să poată devenii beneficiarul real al dialogului educaţional, pentru introducerea şi
menţinerea stării de comunicare psihologică între copil şi educator.
Un aspect esenţial al pregătirii pentru şcoală îl constituie crearea acelei condiţii
psihologice esenţiale în activităţi educaţionale, prin care se instituie pentru fiecare copil
situaţia de comunicare educaţională autentică, deci de inducere a stării de receptivitate
psihologică educaţională în raport cu cea instructiv-educativă şcolară.
Pregătirea pentru şcoală înseamnă formare, antrenare şi cultivare de abilităţi,
deprinderi, atitudini şi modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţional-afective, care să-l
facă apt pe copil de a face faţă solicitărilor specifice situaţiilor şcolare. Ea semnifică şi
formarea prospectivă pentru evoluţia viitoare în contextul şcolar şi social general.
Conceptul de integrare şcolară poate fi abordat prin prisma notelor definitorii pentru
conceptul psiho-social general de integrare.
Condiţia esenţială a atingerii de către copil a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut
de o activitate şcolară eficientă o reprezintă integrarea efectivă a grădiniţei în sistemul
şcolar şi mai precis, realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea
din grupa mare şi clasa I.
Între celedouă trepte de învăţământ puntea de legătură o realizează grupa pregătitoare
pentru şcoală, cuprinzând copii de 6-7 ani, în vederea sprijinirii diferenţiate a acestora
pentru egalizarea şanselor de reuşită şcolară.
Un program de dezvoltare cognitivă a copilului vizând facilitatea procesului învăţării
orientat pe principii piagetiene trebuie să atingă o sumă de obiective. Astfel, la intrarea în
şcoală, copilul trebuie să posede:
 Abilitatea de a lua decizii privind ceea ce intenţionează să facă şi cum să facă
 Abilitatea de a defini şi rezolva probleme
  Autodisciplina, abilitatea de a identifica scopuri personale şi capacitatea de a-şi
urmări şi completa propriile sarcini
 Abilitatea de a se angaja cu alţi copii şi adulţi în grupuri de lucru, cooperare şi
efort comun
 Abilităţi expresive: a vorbi, a scrie, a dramatiza, a reprezenta grafic
experienţele, sentimentele şi ideile
 Abilitatea de a înţelege expresia altora în timpul vorbirii, scrierii,
reprezentărilor artistice şi grafice
 Abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea în raportul cu timpul, spaţiul şi
cantitatea
 Deprinderi şi abilităţi în artă, ştiinţă şi mişcare fizică, în care să-şi exprime
personal talentul şi energia
 Deschiderea spre conduitele, valorile şi opiniile altora
 Spirit avid de cunoaştere şi un simţ personalo al valorilor
 Formarea unor interese vocaţionale pe termen lung, care să poată fi folosite în
afara şcolii , în viaţa de zi cu zi.
Asigurarea acestor obiective depinde de gradul de implicare a copilului în experienţe
variate de acţiune, reprezentare, relaţii conceptuale, integrate în conţinuturi variate.
Intrarea în clasa I marchează o cotitură în viaţa copilului, pe care o resimte şi familia.
Acest moment îndeplineşte dorinţa preşcolarului de a deveni şcolar. În grădiniţă
preşcolarul interpretează doar imaginativ şi exterior rolul de elev. O dată cu intrarea în
şcoală, el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli ,,speciale”. Este recunoscut
faptul că perioada de la 3 la 6-7 ani lasă cele mai profunde urme asupra personalităţii în
devenire, deoarece aceasta este perioada receptivităţii, mobilităţii şi flexibilităţii psihice
dintre cele mai pronunţate.
Aceasta este perioada când influenţele externe lasă cele mai durabile urme, când se
constituie premisele personalităţii şi se pun bazele ,, eului” cognitiv, afectiv, motivaţional
şi volativ-caracterial.
Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor şi informarea minţii; el
trebuie să sădească în elevul său bunele obiceiuri şi principiile virtuţii şi ale înţelepciunii,
să-i redea treptat o viziune asupra omenirii şi să dezvolte în el tendinţa de a iubi şi de a
imita tot ceea ce este excelent şi demn de laudă.
Educaţia a devenit o activitate necesară şi permanentă nu numai pentru realizarea de
sine a individului, ci şi pentru progresul societăţii.În perioada actuală educatorilor le
revine responsabilitatea construirii modelului de formare a omului, care va acţiona în
societatea democratică pentru progresul ei. O şcoală este o unitate formativă în
diversitatea lumii copiilor: individualităţi deosebite, sexe, credinţe, grad de dezvoltare. În
această diversitate umană învăţătorul şi educatorul sunt datori să respecte individualitatea
copiilor, ajutându-l pe fiecare să-şi dezvolte potenţialul său uman. Prin asimilarea
cunoştinţelor predate, înţelegerea şi respectarea valorilor, se va forma prin întregul proces
de şcolarizare viziunea tânărului asupra lumii, se va dezvolta armonios personalitatea
fiecărui copil, fizică şi psihică, potrivit particularităţilor sale.
Stabilirea unei legături mai strânse de continuitate între învăţământul preşcolar şi cel
primar conferă mai multă supleţe articulaţiilor dintre cicluri, diminuează dificultăţile
întâmpinate de copii în cursul trecerii de la un nivel de formaţie la altul. Încă de la
grădiniţă, educatoarea, prin activităţile didactice desfăşurate, formează primele deprinderi
de muncă intelectuală, satisface curiozitatea de cunoaştere a preşcolarilor, îi învaţă să
analizeze, să interpreteze, cultivă dragostea pentru limba maternă şi sensibilitatea faţă de
măiestria artistică.
Pentru a uşura conceperea obiectivelor fiecărei activităţi, învăţătorul trebuie să
cunoască bine programa gupei pregătitoare de la grădiniţă şi educatoarea pe cea a clasei I.
Ea va avea în vedere în proiectarea activităţii, stadiile de dezvoltare a proceselor psihice,
a formării deprinderilor, pentru a nu suprasolicita copiii.Va lua măsuri de disciplinare
activă prin folosirea acelor mijloace, metode şi procedee care să pună copiii în situaţia de
participanţi activi, dându-le posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi sentimentele.
Activităţile de observare au o mare pondere în procesul instructiv-educativ din grădiniţă.
Prin observări, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele, ei învăţând pe bază de
material intuitiv să deosebească, să verbalizeze, să acţioneze.Instruirea obiectivelor apare
la vârsta preşcolară ca o bază pentru înţelegerea şi asimilarea conştientă a cuvântului şi ca
mijloc de verificare pentru exactitatea folosirii lor.
În vederea realizării sarcinilor atât de complexe legate de dezvoltarea limbajului,
educatorul şi învăţătorul trebuie să recurgă la o gamă foarte largă de procedee menite să
influenţeze lărgirea capacităţii cognitiv-comunicative a limbajului, ca lecturi şi expuneri
expresive, convorbiri, dramatizări, recitări. Cât priveşte tehnica cititului, se impune
precizarea că trbuie urmărit caracterul conştient al citirii, caracter redat într-o formă
sintetică de R.Dottrens ca ,, reacţie intelectuală în conţinutul legăturii”.
Am insistat asupra rolului şi funcţiilor limbajului pentru a sublinia importanţa pe care
o prezintă munca învăţătorilor în acest domeniu al activităţii psihice şi pentru a evidenşia
faptul că nu putem vorbi de nici o desprindere intelectuală, atâta vreme cât nu s-au
dezvoltat în măsura corespunzătoare funcţiile limbajului. Ştim că una din cauzele
rămânerii în urmă a unor elevi ar fi slaba dezvoltare a limbajului, nu atât ca nivel scăzut
al dezvoltării analizatorilor, cât mai ales ca lipsă a unei activităţi de stimulare a acestora.
Cu atât mai mult creşte rolul educatoarei, care ştie prin activităţile pe care le desfăşoară
să-l pregatească pe copil în însuşirea citit-scrisului la clasa I.Gradul de stăpânire şi de
folosire a limbii reprezintă o trăsătură definitorie a nivelului cultural şi ştiinţific al
fiecărui popor. Pentru fiecare cetăţean, indiferent de vârstă şi profesie, capacitatea de
stăpânire şi de utilizare a mijloacelor verbale de comunicare desemnează o trăsătură
definitorie a pregătirii cultural-ştiinţifice a personalităţii.
Trebuie să avem, de asemenea, în vedere că ,,munca învăţătorului are efect asupra
eternităţii”, după cum spune o maximă americană şi ,, nu se poate spune niciodată unde
se opreşte influenţa sa”, care dacă exprimă valori general-umane, se transmit din
generaţie în generaţie ca într-o adevărată ereditate socială.