Curs proiectarea structurilor.

Elemente metalice. Clasificări

Prof.dr.ing. Marius MOŞOARCĂ
Asistent drd.ing. Adina VĂTĂMAN

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara

Anul universitar 2016-2017
 1.Clasificarea oţelurilor pentru construcţii
• aliajele fierului cu carbonul, cu un procent sub 2.1% carbon se numesc oţeluri - carbon;
• acestea au o plasticitate ridicată şi un grad înalt de deformabilitate;
• procentul de carbon din oţel are o importanţă majoră în comportamentul materialului,
cu efecte asupra plasticităţii şi rezistenţei, dar şi asupra proprietăţilor tehnologice, cum ar
fi sudabilitatea, prelucrarea prin deformare sau tăiere.
 1.Clasificarea oţelurilor pentru construcţii
• Clasele de oţel se definesc în funcţie de compoziţia lor chimică şi de proprietăţile lor
fizice;
• Unele ţări au propriile lor standarde pentru oţeluri, cum ar fi Japonia, Marea Britanie,
China, Rusia şi Statele Unite ale Americii;
• in Europa pentru fabricarea şi prelucrarea oţelurilor structurale se folosesc în general
normele date de Comitetul European pentru Standardizare (CEN), iar normativul în
vigoare este EN – 10025 şi pentru construcţiile din oţeluri structurale Eurocodul 3.
1.Clasificarea oţelurilor pentru construcţii
 1.Clasificarea oţelurilor pentru construcţii
O clasă tipică de oţel se notează de exemplu S275J2 , unde
- S denotă oţelul structural;
- 275 denotă limita de curgere în N/mm2 sau MPa;
- J2 rezistenţa materialului referitor la testul de impact Charpy;
- se pot adăuga şi alte litere în funcţie de metodele de prelucrare ale oţelului.

Valori normale ale limitei de curgere ale oţelurilor în Europa sunt 195, 235, 275, 355, 420,
460. Există şi oţeluri de înaltă rezistenţă 500, 550, 620, 690, 890, 960.
 1.Clasificarea oţelurilor pentru construcţii
Caracteristica cea mai importantă a oţelurilor structurale este ductilitatea, ce diferă în
funcţie de calitatea (marca) materialului, fiind mai scăzută în cazul oţelurilor de înaltă
rezistenţă. Scăderea ductilităţii face ca oţelul să fie mai sensibil la prezenţa tensiunilor
reziduale şi să crească riscul ruperilor casante (fragile).
Ruperea epruvetelor la încercarea de tracţiune :
a) Rupere ductilă; b) Rupere casanta (fragilă ).
 1.Clasificarea oţelurilor pentru construcţii
Caracteristicile comune ale oţelurilor:
 2. Clasificarea profilelor metalice din oţel
Există numeroase tipuri de profile metalice din oţel, acestea clasificându-se în funcţie

•de modul de prelucrare :

- astfel există profile din tablă sudată, profile laminate la rece sau la cald, profile din
tablă ambutisată.
•de geometria secţiunii:
- profile dublu T, profile T, profile U, profile corniere, profile de ţeavă (rotunde,
dreptunghiulare, cu gol sau fără),
Secţiuni transversale:
•Profile laminate: sunt produse prin trecerea oţelului printr-o serie de laminoare
- la rece : plăci subţiri de oţel pot fi formate într-o varietate de secţiuni

- la cald:

•Secţiuni sudate
Secţiuni transversale:
• Profile ambutisate :
Ambutisarea este procesul de deformare plastică a unui corp de grosime mică, în
comparație cu celelate dimensiuni, pentru obținerea unui corp care să prezinte o
cavitate.
Deformarea fără încălzirea prealabilă a corpului se numește ambutisare la rece,
folosită în special pentru corpuri de grosime relativ mică (table, platbande, etc.).
În cazul în care corpul este prealabil încălzit, deformarea se numește ambutisare la
cald, metodă folosită mai ales pentru corpuri cu grosimi mari sau având duritatea
ridicată, în vederea obținerii unor corpuri cu formă simplă, fără unghiuri ascuțite.
Alte configuraţii de secţiuni compuse:
Secţiuni nituite: Secţiuni compuse oţel - beton:
 3.Clasa secţiunii profilelor metalice din oţel
Proiectarea în funcţie de rezistenţa şi stabilitatea structurilor din oţel este strâns
legată de clasa secţiunii . Conform Eurocodului 3

Valoarea în proiectare a rezistenţei de calcul este strâns legată de clasa secţiunii!

3.Clasa secţiunii profilelor metalice din oţel
 3.Clasa secţiunii profilelor metalice din oţel
Relaţia dintre tipul de analiză şi clasa secţiunii:

•Evaluarea eforturilor interne în elementele structurale pot să se bazeze pe o analiză

globală elastică sau plastică

• În cazul în care se utilizează analiza globală elastică, comportamentul materialului

este elastic (legea lui Hooke este valabilă) pe întregul domeniu de încărcare. În
conformitate cu EN 1993-1-1, eforturile interne trebuie să se limiteze la rezistențele
plastice ale secțiunii transversale (pentru clasa 1 și 2), sau rezistențe elastice (pentru
clasa 3 și 4)
 4. Diagrama caracteristică σ-ε ( efort-deformaţie)

• Domeniul elastic - deformaţiile au o variaţie liniară pe înălţimea secţiunii. Deoarece

eforturile sunt proporţionale cu deformaţiile, variaţia lor pe secţiune rezultă teoretic
liniară ;
• Domeniul plastic - modul de repartizare a tensiunilor pe secţiune se modifică în
funcţie de diagrama σ – ε. Pentru oţelul cu palier de curgere, se poate adopta în
calculele practice diagrama materialului elasto-plastic ideal, sau diagrama Prandtl.
 4. Diagrama caracteristică σ-ε( Tensiune-deformaţie)
Curba caracteristică
Imaginea grafică a dependenţei dintre
mărimile relative σ şi ε este specifică fiecărei clase de
materiale, fiind numită curbă caracteristică a
materialului (în acest caz – la tracţiune).

În cazul unui material din categoria oţelurilor moi, pe

curba caracteristică se pot deosebi mai multe zone,
cărora le corespund o serie de mărimi importante.

Punctul O corespunde situaţiei iniţiale, în care în

epruvetă nu există tensiuni (σ=0) şi nici deformaţii
(ε=0).

În prima porţiune a curbei, cele două mărimi cresc

simultan, dar viteza de creştere a lui σ este mai mare
(graficul este mai apropiat de axa tensiunilor). În plus,
dependenţa dintre cele două mărimi este liniară
până în punctul A, care corespunde limitei de
proporţionalitate a materialului (σp).
 4. Diagrama caracteristică σ-ε( Tensiune-deformaţie)
Curba caracteristică

Punctul B, limita pina la care materialul se

comportă perfect elastic, adică după
descărcare (îndepărtarea forţei) epruveta
îşi recapătă lungimea iniţială L0, se
numeşte limită de elasticitate (σe).

•Începând din punctul C curba capătă

tendinţa de a continua pe o direcţie
aproximativ paralelă cu axa absciselor,
deoarece se produce creşterea deformaţiei
fără ca forţa să crească în mod sensibil (se
spune că materialul “curge”).;
•Această zonă marchează intrarea în zona
deformării plastice a materialului, iar
tensiunea corespunzătoare punctului C se
numeşte limită de curgere (σc).
 4. Diagrama caracteristică σ-ε( Tensiune-deformaţie)
Curba caracteristică

Urmează o porţiune crescătoare a curbei, fără

proporţionalitate între cele două mărimi, care
se termină în punctul de maxim D, considerat
a fi limita de rupere (σr) sau rezistenţa la
(rupere prin) tracţiune a materialuilui testat.

Dacă se opreşte încercarea într-un punct

oarecare P (C-D) şi se urmăreşte evoluţia
epruvetei pe parcursul scăderii forţei către
zero, se constată că descreşterea celor două
mărimi nu se face nici pe drumul urmat la
încărcare şi nici pe direcţia normală la axa
absciselor (PP’), ci după o linie (PO’),
aproximativ paralelă cu zona elastică (OB) a
curbei.
 4. Diagrama caracteristică σ-ε( Tensiune-deformaţie)
Curba caracteristică

Aceasta arată că deformaţiile înregistrate pe epruvetă

nu sunt în totalitate reversibile, pentru că din
deformaţia specifică (εt), existentă în starea de
încărcare din punctul P, dispare cantitatea (εe),
numită deformaţie elastică, dar epruveta rămâne cu
deformaţia (εp) – deformaţie plastică (permanentă),
adică are o lungime mai mare cu (εp×L0) decât
lungimea iniţială.
Dacă această epruvetă se montează din nou în maşina
pentru încercări şi se reia solicitarea ei, se observă o
evoluţie σ(ε) mergând, cu aproximaţie, după
segmentul (O’P). Acest lucru indică o zonă cu
deformare proporţională (elastică) a materialului,
zonă de lungime mai mare decât porţiunea iniţială
(OA). Acest fenomen, marcând o modificare
favorabilă a calităţilor materialului, se numeşte
ecruisare şi este specific metalelor cu proprietăţi
mecanice moderate.
 4. Diagrama caracteristică σ-ε( Tensiune-deformaţie)
Curba caracteristică

Când se ajunge cu încărcarea epruvetei în

apropierea punctului D, adică la valoarea
maximă a forţei (Fmax), se constată că într-o
anumită porţiune a epruvetei secţiunea ei
transversală se micşorează (“gâtuire”),
fenomen care se accentuează apoi până când
se produce ruperea.

În acest timp forţa aplicată se micşorează,

conducând la un traseu descendent (D-G) al
curbei caracteristice.

Momentul apariţiei gâtuirii reprezinta

pierderea caracterului omogen al solicitării,
datorită creşterii valorilor locale ale tensiunilor
şi deformaţiilor specifice în zona respectivă a
epruvetei.
 4. Diagrama σ-ε( Tensiune-deformaţie)
Concluzii:

- în cazul oţelurilor cu palier de curgere, repartizarea tensiunilor în secţiune au

o variaţie liniară pană la atingerea limitei de curgere;
- după aceasta valoare, tensiunile rămân constante, dar în fibrele plastificate
se dezvoltă în continuare deformaţii ;
- deformaţiile fibrelor au valori mult mai reduse decât cele rezultate la
întindere pura, deoarece miezul elastic împiedica deformaţiile mari ale
fibrelor exterioare deja plastificate.
• in analiza globală elastică materialul se comporta elastic (este valabilă legea lui
Hooke) pe tot domeniul de încărcare.
• conform EN 1993-1-1, eforturile interne trebuie limitate la rezistentele plastice
ale secţiunilor (pentru secţiuni de clasa 1 si 2) sau elastice (secţiuni de clasa 3 si
4)!
• in analiza globală plastică, după atingerea limitei de curgere se permite
redistribuţia eforturilor pe secţiune dar şi între diferite secţiuni, ceea ce conduce
la formarea articulaţiilor plastice până când se atinge mecanismul de cedare (daca
nu se formează mecanisme plastice locale – ex. mecanism de bară, mecanism de
nod, mecanism de nivel)
 Bibliografie
1.Ductility of seismic resistant steel structures – V. Gioncu, F.M. Mazzolani 2002
2.Standard European Eurocod 3: EN 1993 – Proiectarea structurilor de oţel
3.The Materials Information Society, Atlas of Stress-Strain Curves
4. Universitatea Politehnica Timisoara, Dan Dubina, Curs de constructii metalice,
http://www.ct.upt.ro/users/DanDubina/Curs_metal_12.pdf
5. Universitatea Politehnica Timisoara, Pavel Tripa, Rezistenta Materialelor,
http://mec.upt.ro/rezi/TRIPA%20-%20Rezistenta%20materialelor%20-%20Curs%20_%20Vol%20_1.pdf
6. Universitatea Tehnica din Iasi , Curs Rezistenta Materialelor,
http://www.mec.tuiasi.ro/rm/incercari/2.htm
7. Universitatea Politehnica Timisoara, Dumitru I., Neguţ N., - Elemente de Elasticitate, Plasticitate şi
Rezistenţa Materialelor
8. http://www.rasfoiesc.com/inginerie/tehnica-mecanica/INCERCAREA-LA-TRACTIUNE22.php
9. http://www.rasfoiesc.com/inginerie/tehnica-mecanica/Oteluri-aliaje-neferoase86.php
10. https://www.scribd.com/document/57688075/materiale-actiuni-EUROCODE
11. https://ro.wikipedia.org
12. http://www.runet-software.com/documents/SteelSectionsEC3ENG.pdf
13. http://www.materialeconstructiiploiesti.ro/materiale-constructii/produse-metalurgice/profile-inp
14. http://pawaratech.com/product/light-steel-structures/
15. http://www.lileservice.ro/servicii/debitare-ambutisare.html
16. Fan Wang, Leon M. Keer, Numerical Simulation for Three Dimensional Elastic-Plastic Contact with
Hardening Behavior,
17. http://www.mecatel.ro/produse.html