Curs – Geografia fizic a României

c)
lacul de crater vulcanic
Sfânta Ana din Masivul Ciomatu (din sudulMunilor Harghita);
ţ
d)
lacuri acumulate în excavaii
ţ
formate prin procese complexeg r a v i t a i o n a l e ş i n i v a l e , p e p o l i e s t
ructurale, cum sunt Lacul Negru din
ţţ
Muntele Penteleu şi Lacul Vulturilor din Muntele Siriu;e)
lacuri acumulate în depresiuni carstice
(Ighiu din Munii Trascului,
ţă
Ponor din Platoul Padiş-
Bihor, relativ numeroase lacuri temporare în zonaV a ş c u , î n M a s i v u l H g h
imaş ş.a.;
ăă
f)
lacuri formate în spatele barajelor de surpare şi alunecare
(Lacul Roşud e p e v a l e a s u p e r i o a r a B i c a z u l u i , L a c u l C r u c i i d i n M u n i i
Stînişoarei, Lacul
ăţ
B l t u d i n M u n i i N e m i r a , L a c u l B â s c a f r
C a l e d i n M u n t e l e S i r i u ş i
ă ă
ă
ţ ă
ă
numeroase lacuri de alunecare cu existen temporar);
ţă ă
g)
lacuri formate în masive de sare
de la Ocna Sugatag şi Coştiui dinDepresiunea Maramureş (în dimensionarea acestor lacuri
un rol important l-auavut şi interveniile antropice).
ţ
Lacurile antropice din spaiul montan sunt amenajate pe vile unor râuri
ţă
cu bogat potenial hidroenergetic. Meninm astfel sal
ba de lacuri de
ţţă
 acumulare de pe valea montan a Bistriei
Moldoveneşti (Izvorul Muntelui,
ăţ
Pângrai, Vaduri, Bâtca Doamnei); Lacul Paltinu,
Lacul Poiana Uzului, Lacul
ăţ
Scropoasa, Lacul Siriu, Lacul Vidraru (de pe Valea Argeşului), Lacul Vidra (dep e
Valea Lotrului), Lacul Vliug (din Munii Semenic), Lacul Bârzava (de
pe
ăţ
Valea cu acelaşi nume), lacurile din Defileul Oltului Turnu Roşu-Cozia, lacurilede pe Valea
Sebeşului, din bazinul montan al Someşului Mic, din
bazinelehidrografice ale Crişurilor, Lacul Firiza (din apropiere de Baia Mare,
LaculPorile de Fier (din Defileul Dunrii) şi altele.
ţă
Lacurile din regiunea morfoclimatic subcarpatic sunt puin variate sub
ăăţ
aspect tipologic: pe masive de sare şi de gips, de alunecare-surpare, de
barajantropic. În Subcarpaii Getici şi de Curbur se întâlnesc lacurile Slnic Prahova,
ţăă
Telega, Ocnia, Ocnele Mari, Scelu, iar mai la nord Vintileasca, Loptari ş.a.
ţăă
Peste coroana montan, în „Subcarpaii interni ai Transilvaniei”
menionm
ă

ă
lacurile: Ursu de la Sovata, Praid, Ocna Dej, Cojocna, Turda ş.a.Lacurile de baraj antropic sunt
numeroase: pe Bistria (Racova, Gârleni,
ţ
Bacu I şi II), pe Valea Argeşului (din sectorul subcarpatic), pe Valea Oltului, pe
ă
Valea Tismanei şi ai altor aflueni ai Jiului.
ţ
În zona colinar şi de podiş a României predomin, ca numr şi
ăăă
suprafa lacurile antropice: Stânca-Costeşti de pe Valea Prutului,
ţă

erbneşti,
ă
 Paşcani, Rcciuni de pe Valea Siretului, Soleşti de pe
Valea Vasluieului,
ăăţ
Paşcari de pe Valea Racovei, Dracşani de pe Valea Sitnei, Iezerul Dorohoi de
79

Curs – Geografia fizic a României

ă

pe Jijia superioar, Belceşti de pe Bahlui, Podu Iloaiei de pe Bahluie,

Ctina şi
ăţă
Geaca din Câmpia Transilvaniei şi numeroase alte lacuri mai mici în
toateregiunile colinare din România. Între lacurile naturale de podiş, o situaie special o are
lacul de origine
ţă
carstic Zton din Podişul Mehedini. Alte lacuri naturale s-au
format prin
ăăţ
bararea natural a unor vi datorit alunecrilor de teren
din Podişul Moldovei,
ă ă
ă
ă
Podişul Transilvaniei, Podişul Getic (acestea au îns durat limitat în timp).
ăăă
În regiunea morfoclimatic de câmpie ponderea cea mai mare o au
ă
lacurile naturale: de lunc, limane fluviale, lacuri de tasare (din crovuri) ş.a.
ă
Lacurile de lunc au cunoscut un proces de drenare pe cale antropic,
încât
ăă
numrul lor s-a redus mai ales între anii 1960-1980. Dac în
Lunca Dunrii,
ăăă
pân la jumtatea secolului XX, erau cunoscute circa 700 lacuri, în prezent au
ăă
mai rmas sub 100. Delta Dunrii, supus şi ea unor
lucrri de drenare, în
ă

ă
ă
prezent mai pstreaz 670 lacuri cu o suprafa de peste 300 km
ă
ă
ţ ă
2
.L a c u r i l e d i n c a t e g o r i a l i m a n e l o r f l u v i a t i l e c a r a c t e r i z e a z î n d e o s e b i
ă
partea nord-estic a Câmpiei Române: Glui, Oltina,
Bugeac, Dunarreni,
ă
ă
ă ţ
ă
Vederoasa (în legtur cu Dunrea); Ciolpani, Cldruşani,
Strachina, Snagov
ă ă
ă
ă ă
ş.a. (în lungul Ialomiei); Amara, Balta Alb, Jirlu,
Coşteiu ş.a. (în lungul
ţăă
Buzului), Mlina, Lozova, Ctuşa (în lungul Siretului).
ăăă
În partea de nord-est a Câmpiei Române se remarc, de asemenea, un
ă
numr important de lacuri de crov (Movila Miresii, Ttaru, Plaşcu, Ianca, Plopu
ăă
ş.a.). Unitaile de câmpie, precum şi Lunca Dunrii cunosc şi lacuri antropice
ţă
amenajate recent în scopuri agro-piscicole: Cefa, Inand, Tmaş ş.a. în Câmpia
ă
de Vest, incintele lacustre pentru piscicultur din Lunca şi Delta Dunrii ş.a.
ăă
Limanele fluvio-maritime (Taşaul, Teghirghiol, Tatlageac, Mangalia),precum şi
lagunele marine (Razim-Sinoie, Zmeica, Siutghiol) s-au format
înl e g t u r c u o s c i l a i i l e n i v e l u l u i M r i i N e g r e d i n H o l o c e n .
ă ă
ţ
ă
Marea Neagra
Marea Neagr face parte din categoria mrilor intercontinentale, având
ăă
legtur cu Oceanul Planetar prin intermediul strâmtorii
Bosfor şi a mrilor
ăăă
Marmara şi Mediteran. Suprafaa Mrii Negre este
de 413 000 km²,
ăţă
adâncimea maxim de 2245 m (aproape cât înlimea
maxim a Carpailor),
ă
ă
ţ
ă
ţ
adâncimea medie de 1282 m şi un volum de ap de 529 955 km³.
ă
Platforma continental este mai bine exprimat în partea nord-vestic.
ăăă
Majoritatea cercettorilor consider c Marea Neagr este un rest
din Marea
ă
ă
ă
ă
Sarmatic şi Lacul Pontic. Originea depresiunii marine este considerat de unii
ăă
cercettori ca rezultând din scufundarea unui uscat în timpul miocenului, iar
ă
de alii, ca un geosinclinal tânr, mio-pliocen, aflat în curs de
adâncire şi
ţă
lrgire. Componentele bilanului hidric ale Mrii Negre
reflect particularitile
ă
ţ
ă
ă
ă ţ
climatului temperat continental, aportul apei din râurile afluente şi schimburile
80

Curs – Geografia fizic a României

ă

de ap cu Marea Mediteran şi Marea Azov: precipitaii 119 km³,

evaporaia
ă

ă
ţ

ţ
332 km³, „
i n t r r i
ă
” din Marea Mediteran şi Azov 229 km³, „
ă
ieşiri
” spre celed o u m r i 3 7 2 k m ³ , e c u a i a d e b i l a n e c h i l i b r â n d u -
se prin aportul marilor
ă
ă
ţ
ţ
aflueni (Nistru, Dunrea ş.a.).
ţă
Variaiile anuale ale nivelului Mrii Negre au amplitudinea de 20-26 cm,
ţă
ca rezultat al schimbrii raportului dintre „intrri” şi „ieşiri”.
ăă
N i v e l u l M r i i N e g r e î n r e g i s t r e a z u n e l e v a r i a i i
d e s c u r t d u r a t
ă
ă
ţ
ă
ă
determinate de schimbrile de presiune atmosferic (seişe cu durata
pân la
ăăă
13 ore şi amplitudini de pân la 2 m), de vânt (1,2 m), de forele mareice (9-12
ăţ
cm, cu o periodicitate de 12 ore şi 25
minute). În stratul superficial, temperatura medie anual a apei variaz între
ăă
11°C în nord-vest şi 16°C în sud-
e s t . T e m p e r a t u r i l e c e l e m a i r i d i c a t e s e înregistreaz în luna august (21,5-
25,5°C), iar cele mai coborâte în februarie
ă
(0°C în nord-vest şi 8°C în sud-est). În adâncime, pe primii 60 m se constat o scdere a
temperaturii medii
ăă
anuale pân la 7-8°C; între 60-80 m adâncime exist un orizont mai
rece, cu
ăă
temperaturi de 5-7°C; între 80-450 m adâncime temperatura medie anual
ă
cunoaşte o creştere progresiv, încât pân la fundul
mrii temperatura
ăăă
rmâne constant (9°C). În iernile friguroase, în partea de nord şi nord-vest se
ăă
formeaz ghea la mal, sloiuri plutitoare şi chiar pod de
ghea.
ă
ţ ă
ţ
ă
Gradul de mineralizare a apei (salinitatea) creşte de la rm spre larg (în
ţă
partea nord-vestic, în zona de debuşare a marilor fluvii, salinitatea este de 10
ă
‰); în largul mrii salinitatea se menine în jurul concentraiei de 17-18%. În
ăţţ
adâncime, salinitatea creşte mai puternic pân la 600 m şi apoi mai lent pân
ăă
la 1000
m ( sub aceast adâncime salinitatea rmâne constant, fiin
d de
ăăă
22,3‰). Din punct de vedere al compoziiei chimice predomin clorul (peste
ţă
54%) şi sodiul (peste 30%), dup care urmeaz sulfaii, magneziul ş.a.
ăăţ
Pân la adâncimea de 225 m apele sunt bine oxigenate, îns sub 125-
ăă
175 m adâncime se remarc prezena hidrogenului sulfurat, care la adâncimea
ăţ
de 2000 m atinge o concentraie de 7-11 mg/l. Prezena hidrogenului sulfurat,
ţţ
pe cea mai mare parte a stratului de ap, are consecine ecologice negative
ăţ
asupra dezvoltrii vieuitoarelor în Marea Neagr.
ăţă
Dinamica apelor marine este mai activ în partea de nord-vest şi mai
ă
slab în sud-vest. Intensitatea maxim a furtunilor are loc în semestrul rece al
ăă
anului când înlimea valurilor poate atinge 6-8 m, iar lungimea 60 m