Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • Paullemerle

    Încărcat de

    Mester Darius
    4 vizualizări72 pagini
    Istoria Bizantului

    Titlu original

    paullemerle

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    PDF sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    Istoria Bizantului

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    4 vizualizări72 pagini

    Paullemerle

    Încărcat de

    Mester Darius
    Istoria Bizantului

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 72
    A BI UI Traducere de Nicolae Serban-Tanasoca UNIVERSITAS Ticdul original: Histoire de Byzance Copyright © 1943 Presses Universitaires de France, Paris Copyright © 1998 Bditura Teora Unrversitas este un imprint al Editurii Toora, Sef de redactie: Gelu Dinconu ‘Coperta: Gheorghe Popescu Naf: 2415 UMA 1SfORIA BIZANTULUT P CISWNG973-601-80-5 Printed in 4 4 Distributie: Bucuregti: Bedul Al. I. Cuza nt. 39; el./fax: 22.45.33 ‘Sibiu: os. Alba Iulia n. 40; cel.: 069/21.04.72; fax: 069/23.51.27 ‘Back: Calea Mirigegti ar. 5; tel. /fax: 034/18.18,26 Teora - Cartea prin postt CP 79.30, cod 72450 Bucureqti, Rominia ‘Tel fax: 252.1431 ‘Teor CP 79.30, cod 72450 Bucureyti, Rominia Fen 200.38.28 . Constantin. Monathia crestind gi orientali .... Cuprins Introducere ... ul ~IL Intemeierea Constan- constanciniand gi Imperiul 1. Constantin gicrestinismal, 17. ‘tinopolului, 26.111. Monat {in secolu al IV-les, 31 De la Constantin la lustinian. Lupta impotriva ereticilor si a barbarilor (337-518) seen 39 Secolul lui fustinian (518-610) ... 35 1, Politica externd, 59. Il. Opera incerni, 64, |. Dinastia lui Heraclius gi sfarsitul Imperiului roman (610-717). 7 |. Dinastile Isauriand gi Amoriani. Iconoclasmul (717-867) Dinastiaemacedoneant> i spoge! Imperial (867-1081) . 101 Bizangul gi cruciasi. Comnenii $i Anghelii Seatele latine gi Imperiul grec din Niceea (1081-1261) ALS Paleologii si ciderea Imperiului bizancin (1261-1453) Concluzie . 142. Introducere Mi-am propus si schitezin aceased care, in linii mai, storia Imperiului cu capicala la Bizang. Mise pare, prin urmare,firesc si pornesc de a 11 mai 330, ziuain care Constantin a inaugurat solemn nous capitald a Imperiuhui pe malurile Bosforului sisi smi opresc la 29 mai 1453, zva in care ultimul imparat bizantin ‘a céaut, ucisin luptt, pe mecereze, iar turcii au patruns in ora. Sunt congtient ci, ludnd drepe punct de plecare anul 330, mi expun la critici. Fird india, Imperiul «tomanenu sfirgeqce bruse in acest an peneru a fi urmat ori inlocuit de un Imperiu sbizantin». Unii cercetétori au sustinut ci istoria bizantind incepe in anul 395, anul mori lui Teodosie gi al imparyis Imperiului inere Arcadius si Honorius. Alfii sunt de pltere ci bia domnia lui Tustinian (527-565), dacd nu chiar aceea lui Leon Isaurianul (717-740) ar marca incepucul Imperiului bizancin. E vorba de controverse fird rost. Imperiul poate fi numie bizancin din momentul in care imparatul ~ numit statornic pind in 1453 simparat al romanilor» — périseste Roma, in stare de iromediabili decidere, gi mutd capitala in CConstantinopolul menit si devind central administrativ gi politic al Imperiului. Procesul evolutiy, lent $i indelungat, al trans- foemAri principarului lui Auguscus intt-o monathie ceqting gi Literia Bixantalei orientald a fost marcat, poate, de date mai importante; nici uuna nu este insi mai semnificativ. Nu sunt mai putin zadarnice controversele privitoare la ddenumirea cea mai potrivita pentru acest Imperiu. Erudii fran- cezi care au pus, in secolul al XVI, bazele bizantinologiei stiingfice, Labbé si, mai ales, Ducange, vorbeau pur gi simplu de sistorie bizantind». Cei care au complicat lucrurile, atribuind istoriei $i functii polemice, au fost filosofii din secolul al XVIl-lea: ei au sinut sé condamne Bizanul pentru ci li se pitea a fi desivirsita intruchipare a absolutismului monathic fia religiozicatii. Pirintele acestei directii de gindire a fost Voltaire, potrivit ciruia existi «o istorie $i mai ridicoli decit {storia romand de la Tacit incoace:istoriabizantind. Eo colectie netrebnici de declamati side miracole. Ea este rusinea spiticului ‘omenesc, dupa cum imperil greces a fost rusinea lumii. Farci au micar mai mult bun sim¢: ei au invins, s-au bucurar de viagi, an scrs foarte putin». storia bizantind au s-xeliberat inci de povara acestei jude- igi tribucare ignorangei si subiectivitiii, Persist gi axi convin- sgerea ci Bizantul nu ar fi fose decit © palidi supravieyuire a mperiului roman, a cirai necontenité decadere ar fidurat pind la pribugirea sa definitiva, pe fondul cioroviiellor cilugasimii tial ceremoniilor complicate ale unei custi aproape barbare. E condamnat, fir si fie ascultat. Bizangul este nevoit si sufere aceasti nedreptate din pricing ci nu a avut parce de un mare istoric, de un Tacidide sau de un Tacit, ci numai de cronicari, a ciror limba greact este adesea greu de ingeles: ¢ mai ugor si ispreyuiesti decitsi-i cite. Am scrs aceasti carte din doringa 8 Intreducere dea demonstra ci un Imperiu care, vreme de unsprezece secole, ‘a rezistat, pe hotaral dintre Occident si Orient, loviturilor venite cand din partea unuia, cind a celuilale si care si-a implinie fara cde amindoud misiuneaistorica ti civilizatoare, meritd mai mule decit indiferenga ori disprey Capitolul 1 Constantin. Monarhia crestina si oriental Domnia lui Constantin, in timpul cireia Imperiul pagan devine Imperiu crestin, iar Roma isi pierde intaietatea in favoarea Constantinopolului, marcheaza incepucul istoriei bizancine. Trebuie si reamintim insi cd intre istoria romana si istoria bizancina nu exist rupeuri: vreme de aproape tre secole, pind la egecul incercarii lui Tustinian de a reface unitatea Imperiului, cea din urmé apare ca o continuare fireasci a celei dintdi, De-a lungul acestor trei secole, mostenirea Romei sia Grecici, pusi in primejdie de ndvalirile barbare, a fost treptat ‘ransferatd in Bizang, iar Imperiul, supus actiunii unor pucernici factori modelatori, adobinditerisdturile esentiale ale viicorului Imperiu bizantin. Griza din secolul al Il-lea. Asemenea tuturor marilor cevenimenteistorice i aces are origini indeparcare: am putea susgine, fir paradox, ci monarhia constantiniand exista, in ‘germene, in insusi principacul lui Augustus. S4 ne gindim ‘numaila secolu al U-lea. Dupa epoca serilucité a Antoninilor, dupa acest secol minunat de «pace romani, secolul al I-lea, Litoria Bizanjulai mperiul trece priner-o cumplitd criai, in urma citeia era gata sd se pribugeascd, Crizd interna: impirati sunt fie tiie tron, fie detronagi numai de capriciul si licomia soldatilor; aproape tori mor de moarte violenta. S-a vit atunci mai bine ca oricind marea slabiciune a regimulu instituit de Augustus: lipsa unei reguli de succesiune la conducerea imperiului. Cried cexternd: de-a lungul imensei frontiere, barbari atac si sparg Jimes-u\ construit de Hadrian; Italia insasi este ameningata si, pentru. feri macar Roma de un asalefaal, Aurelian construieste puternica ei incintd. Crizi economicd: comergul stagneazi, cogoarele sunt piiste ori devastate, impozitele mu mai pot fi incasate, moneda se depreciaza. in sfarsit,crizd religioasd $i moralé: piginismul latin, in forma in care incercasesi-reinsu- flegeasci Augustus, niu mai rispundea de mult in chip satis- ficitor frimincacilor unor constiinge angoasate. Religile $i superstigiile Oriencului se rispindisera in intreg Imperiul, pe terioriul cAruia se intalneau gi se confundau credingele cele ‘mai cudate, riturile cele mai strani, Oamenii aspirau lao religie desprinsd cu totul de aceasta lume deceprionanta,o religie care sd teansfereintr-o aled lume glu! gifinalitatea existentei pamin- ‘esti. Spiitele cele ma elevate eau atrase de monoteism, Cresti- ‘nismul igi desivargea discret organizareasi-si definea dogmele, Secolul al Ill-lea a cunoscut totusi cégiva imparagi energici sibine intengionagi: cu foarte pugine exceptii, tofi au fost ucigi de soldatii lor inainte de afi purut infipeui ceva folosicor; roti au fost nevoitisi-gi consacte putinul timp pe care li-| Lisa la dispozigie ingdduinga legiunilor unui neconteni du-te vino de la o granité la alea pentru a pune stavilé valurilor de batbati 12 Constantin care népideau Imperiul, pitrunzind prin marile brege deschise ‘in sistemul lui de fortificagii. Intr-un térziu, domnia lui Diocle- ‘an (285-305) a demonstrat cé un singur om, hordrir gi energic, poate fin tare si pund capac deciderii Imperiului, infipeuind, ‘uindrdzneal, forma necesari,recomandata de invigdmintele unui secol intreg de turburii Docletian gi primele reforme. Diocletian meriti si ne retini 0 clipa atengia nu numai ca predecesor imediae al lui Constantin, ci si pentru ci a fost imparatul care a salvat Imperiul, impunindu-i o reforma tot atat de profundi ca si reformele infipeuite de Augustus sau de Hadrian. in multe privinge, Conseantin au face decit si continue, s& compleceze, sii consacre opera lui Dioclerian si, nu o datd, este greu sé deosebesti misurile unuia de ale celuilale imparat. Diocletian face din impirat un personaj sacru, adorat potrivit unorrituri foarte minutios reglementate, imprumutate din eticheta curtilor orientale: lumea se prosterneaza in faga. imparatului, ti sdruta faldurile mantiei de purpura. $i tot Diocletian aplici hotarie principiul absolutismului monashic si corolarul acestuia, al centralizarii administrative, cu toate consecintele lor: senatul nu mai ae nici un rol efecriy, iar sena- ‘us-cunsultele sunt suprimate; provinciile senatoriale dispar 0 dati cu ultimele privilegii ale Ialei; cArmuirea Imperiului este ‘incredingata exclusiv consilierilor, birourilor si agentilor impiracului ‘Aducindu-si aminte de primejdiile in care anarhia militara aruncase Imperiul, Dioclesian a separar rotodati strict funcrile B tora Bixantului civile de comandamentele militare, retrigind guvernatorilor de provinciiautoritatea asupra unor trupe gi suprimand drepeul, sgeneralilor de a derine vreun rol in administrate. Era absolut necesar, in sfarsi, pentru Dioclesian, sé rezolve cele doua probleme de care depindea salvarea Imperiului: apirarea teritoriului si regularitatea succesiunii, Nuin ale scop, i numai pentru a o rezolva pe cea dintai, dindu-si seama ci ra cu neputinta ca un singur imperator si apere imensa frontier, 2 Imperiului, Dioclegian s-a asociat ca «august, inci din 286, pe Maximian. I-aincredingat acestuia apdrarea Occidentului si 2 asumat el insusisarcina aparisii Orientului fie spus in treacat, devenea astfel evident ci Imperiul se indreaptd cétre 0 ine- vitabila imparire siera recunoscuti de pe acum predominanca Orientului grecese asupea Occidentului latin $i nw in ale scop, ci numai peneru a da Imperiului acel sca- tur succesoral care lipsse intotdeauna, Dioclegian a transfi ‘mat, in 293, aceasta diathie inte-o tetrathi asociind celor doi august doi cezai, pe Constantiu Chlorus si pe Galerius: ei aveau datoria si-i asiste pe cei doi augusti in activitarea lor admi- nistrativi curentd, dar erau totodata gi succesorii lor desemnati Diocletian a dorie si vadé cum functioneazi sistemul pe care la creat. Cand |-a asociat la imperiu pe Maximian, i-a pus 0 conditie: Maximian trebuia si abdice gi el, atunci cind at fi abdicat Diocletian. Evenimentul, unul dinere cele mai neo- bisnuite din cursul acestei mari domnii, s-a produs in 305, Dioclegian s-a retras in maregul pala, de faccura oriencala, pe care 4-1 construe la Spit. Constaniu Chlorus si Galerius au devenit august. 4 Constantin Constantin reface unitaten Imperiului. Un oficerrelativ obscur, Severus, i-afost asociat in calitate de cezar hui Constantia CChlorus atunci cind, in urma abdicrii lui Maximian, el a devenit august, Aceasta alegere i-a nemulsumit pe doi tineri ambiriosi: pe Maxengiu, fiul lui Maximian gi pe Constantin, fil ui Constantiu Chlorus, niscut dintr-o primi cisitorie a acescuia cu 0 faci din popor, pe nume Elena (slujnica, se zicea, incr-un han), Moartea lui Constantiu Chlorus, in 306, a declangat un sir de tulburi side acte de wzurpare: Constantin c proclamat august de legiunile din Gallia gi Britania, in vieme ce Maxengiu e proclamat prinps la Roma gi, curind dupa accea, august de cohortele pretoriene; dupa cigiva ani de mare confuzie, in 311, Constantin si Maxentiu réman singur, fati-n. fatd, gata de infruncare Jin Orient, dupa abdicarea lui Diocletian, Galerius devenise august, iar el gi asociasein caicate de cezar un ofiter, Maximin, Daia. Toate au mers bine pin la moartea lui Galerius, in ‘mai 311. Atunci, Maximin Daia a teebuit si se confrunte cu lun competitor, pe aume Licinius, numie de Galerius, in ‘vremea turburicilor, august in Occident, dar care nu izbutise sa se impund acolo gi sconta, in consecinté, si-gi ia revanga in Orient. Evenimentele se vor desfigura de acum inainte potrivit unei logici firegti: in Occident, Constantin se debaraseazi de ‘Maxentiu, iar in Orient, Licinius de Maximin Daia; Constan- tin se va debarase apoi de Licinius, Batilia in urma cireia Cons- tantin a ajuns stapin pe cor Occidencul a avut loc la 28 ‘octombrie 312, la Scdncile-Rogii, acolo unde podul Milvius trece Tt Istoria Bizantului peste Tibru, nu departe de Roma: Maxenti a petit aici innecat, iar Constantin si-a ficut intrarea triumfali in Roma. in Orient, Maximin Daia a fost infrint de Licinius, in preajma Adriano. polulu, fa inceputul ui 313: els-2 refugiat in Asia Micé, unde ‘a murit, in acelasi an, fie de boali, fie otrivi. fntre Licinius si Constantin parea si domneascé deplina Tngelegete. in 317, ei au convenie si numeasci cezari pe doi fi ai lui Constantin, pe Crispus si pe Constantin cel Tanar, pe de © parte, pe un fi al lui Licinius, Licinius cel Tndr, pe de alta: decizie grava,cici ea tindea si inlocuiasca principiul asocierii prin acela al ereditati in privinea transmisiunii puterii intr-un moment in care se parea ci se doresce restaurarea regimului ui Diocletian, Aceasta decizie determina, fireste, pe fiecare dincre augusti si caute si acapereze in beneficiul proprie sale familiicoacd puterea. Ea a contribuit, mai mult decic motivele religioase despre care vom mai avea prilejul si vorbim, la declansarea razboiului, izbucnie cel earziu in 324: Licinius a fost infrane la Adrianopol, apo, inci o data, la Chrysopolis; el a fost nevoit si se predea lui Constantin care, in pofida figidu- ielilor ancerioase, a poruncit si fie ucis, tot asa cum, ceva mai ‘rziu, a poruncit si fie ucis Licinius cel Tands, Constantin rimanea singurul imparat. El crease cezar pe al treilea siu fiu, Constantin: el insticuia asefel transmiterea pe cale ereditara a puterii imperiale,cArcia ii restabilea corodati unitatea. Din sistemul tetrathiei nu mai rimanea nimic. 16 Constantin 1. Constantin gi crestinismul Problema. inaince de Constantin, Imperiul roman este un imperiu pigin; de la Constancin incoace, un imperiu crest. Suncem confruntagi cu unul dintre cele mai importance evenimente, dar si cu una dinere cele mai complexe probleme ale istorii. Fapeul in sine nu poate fi negat si traditia crestina niu s-aingelat arunci cind i-a agezat pe Constantin gi pe mama sa, Elena, in rindul sfingilor. Dar aceeasi cradigie crestina a introdus din capul locului in relacarea acestor fapte ieite din comun mai multe elemente miraculoase decit era necesar, De istoria domniei lui Constantin se leaga totodati 0 problema de critica a izvoarelor care nu a fost rezolvacd satisficdtor decie in ultimii ani. Documentul socotit cel mai important, cel putin in privinga raporturilor lui Constantin cu cregtinismul, era o Viagd a lui Constantin publicaca sub numele scritorului crestin Eusebiu din Cezareea. Dar studii recente, in primul rind cele ale marelui bizantinist belgian Henri Gré- Boire, au dovedie ci aceasta biografie cuprinde, pe lang un probabil «nucleu eusebiane, pasaje foarte intinse scrise, cu sigurangé, mai tirziu. Metoda stingificd ne obliga si privim cu ‘cea mai mare neincredere un text datorat, poate, nui uni ‘contemporan care I-a cunoscut personal pe Constantin ~ mi _gindesc la Eusebiu - ciunui compilator de la sfarsicul secolubui al 1V-lea sau de la inceputul secolului al V-lea. ‘Sa ne oprim, de pilda, asupra unui singur episod, acela al faimoasei viziuni care ar fi precedat bcdlia de la podul Milvius, ‘impotriva lui Maxengiu. Povestirea traditional relateazi citeva y Lstoria: Bizantalni fapre esentiale, in succesiunea bine sriutd: apariia pe cer a unei cruci strilucicoare insotite de cuvineele «intru acest sema vei ‘nvinge», porunca daté de Constantin soldatilor sii de a repro- dduce acest semn pe scuturile lor, convertires, victoria. Toate aceste fapte,incluse in Viapd, nu se regasescinsd in nici un ale text contemporan cu Constantin i, lucru inca si mai grav, ele sunt ignorate de Parintii Bisericii, inclusiv de sfineul Augus- ‘in. Cata credibilitate putem acorda relatarilor diner-un aseme- ‘nea text, afard doar daci nu socotim cd tot ce priveste viziunea este apocrif? Singurele texte pe care va fi prudent si ne sprijinim sunt, {in afara panegiricelor oficiale, Ltoriabiverieascé a lui Eusebiu, citusi de pusin indoielnica (si care nu vorbeste, de altminceri, despre nici o viziune) si tratacul lui Laccanyiu Despre maria perseatorilor. Impreuni cu documentele atheologice, epigrafice, numismatice, ele ne ingiduie sa reconstituim scenariul care lurmeazi si care, fra s fi, fireste, definiiy, ese, oricum, diferie de cel eradiional Cule solar si eregtinism. Constantin a fost iniial pagan gi adept al cultului solar, iar cea dined si singura, probabil, viziune Pe care el a avut-o vreodatd este una pigini. O cunoastem diner-un panegicicrostit inaincea lui Constantin, la Tréves, in 310: intr-un sanctuar galic, i s-a aritat lui Constantin zeul ‘Apolo, insosie de o Victore isin én in main cununi de laut in inceriorul cérora era un semn interpretat de Constantin ca 0 prevestire de domnie indelungatd. Aceasta viziune a jucat un +0] important in viaa lui Constantin: daci mai inaince nu fusese, Constantin ela devenit atunci gia rimas muled vreme un adepe fervent al cultulu sola, Marturisesc despre aces lucru monedele, mai cu seami acelea care poartd alaturate pe aceeasi pies, efigile lui Constantin sia zeului solar - “Tot acunci, situatia crestinilor in Imperin avea si se schimbe «x total, rd veo intervengie in acest sens din partea lui Con- stancin. Adeviratul edict de tolerangé fose emis, in 311, de Galerius. El proclama recunoagterea cregtinismului ca religie si dddea crestinilor dreptul de a se intruni, sub condi de a nu. ‘ulbura ordinea public; in schimb, ei aveau datoria si se roage zeului lor pentru prosperitacea imparatului gi a stacului Epica cnicer scena edi, unpeinior doe ne godin ca, mai inainte, Galerius persecutase cu asprime pe crestini, trebuie chutatd, poate in searea de derutdin care else gisea in acel moment, stinsfiind de o boalé necrurdtoare, de pe wera circia avea si i moari in scurta vreme: este de crezut, de asemenea, ci romani incepuser si se sarure de atitea persecui, vvidie zadarnice, impotriva crestinilor. Oricum, adevaratul edict de tolerang ete celal ui Galerius, ar eadiia care série sii transfere meritul asupra aga numicului ~ in chip impropriu, cum vom vedea— edict din Milan nu este conforma cu realicatea. ‘in anul urmétor, 312, a avut loc vestita bitilie de la podul Milvius. Am viaut cd trebuie respins4 ca inautenticd relaarea despre aceastd bitlie din Via lai Constantin, dacoraté unui pseudo-Eusebiu, Ne rimin doui alte mértuti: cea din Litoria bitericeascd cen lui Lactantiu, lore biteriaased ma pomenegre nimic despre veeo viziune ori despre ceva asemindtor. Lactangi ‘nu vorbeste nici el nici despre vreo viziune, nici despre vreo 19 storia Bizanpxlui ‘cruce strlucitoare, ci numai de un vis prin care Constantin ar 4 fost sficuit, in sjunul batdlci, sk zugriveascd pe scucurile soldatlor sii un semn descrs in felul urmitor: «Litera X, ‘raversatdde o bari curbati la vif. Uniicritici, precum Hens Grégoire, resping aceascd relacare a hui Lactantiu, in care vid ‘suai o ajustare a viziunii pigine din 310. Alii cred ci ea poate fi accepeatd si gasesc aici explicatia monogramei consean- tiniene, eva i interpretatd curind cao reprezentare a primelor dua litere grecesti ale numelui lui Cristos. Vom retine din ‘toate acestea numai faptul cd nimic nu ne ingaduie si afirmim & impiratul Constantin arf for, in 312, crestin, ‘Teadigiactegtind nu acordé mai puyind importanté anului ‘urmator, 313, anul edicrului din Milan: micutie sealucieé, se spune, a convertiii lui Constantin, Ce s-4 intamplac de fape? ‘Au avut loc la Milan, in 313, convorbiri intre Constantin, invingdtorul lui Maxentiu, si Licinius, care se pregitea si-1 doboare pe Maximin Daia. A fost oare discutata in aceste convorbiri si politica de urmat fayd de crestini? Putem si presupunem cé da, nu stim insé nimic sigur despre aga ceva, Singurul lucru pe care-I putem afirma cu certcudine este ci aavem dou documente din aceasti epoci: 1° Lactangiu ne-a pastrat texcul latin al unei ordonange din iunie 313, adresare de Licinius guvernatorului Bithyniei §i afigate la Nicomedia; textul grecesc al acestei ordonante ne-a fost pastrar de Eusebiu in a sa Itorie iserceaucd. Pid sh ageze nicidecum religia crestind mai presus de celelalte, ordonanga proclamé libertatea de congtiingd si in spititul picii gi al drepeisii, declara ci bunurile confiscate de la crestinitrebuie 20 Constantin siile fie restituite. Acesta este documentul numit «ediceul din Milan», ace din care i se face un titlu de glorie lui Constantin. ‘Ar fi mai corect si-l numim eordonanga din Nicomedia», aritind ci este vorba, de fape, de o ordonanté a lui Licinius destinati Orientului 2° Celilale document este 0 rugiciune, al cirei text ne-a fose pistrat de Lactantiu. Ea fusese compusé de Licinius (sau, spune Eactantiu, revelaté lui Licinius), care i-a pus pe soldat sii s-0 invete $i s-0 rosteasca inainte de batilia hotdriroare {mpocriva lui Maximin Daia, Nu e vorba nicidecum de un text propriu-zis cregtin, chiar daca nici o forrmuld dintr-insul nu ar fi putut sijigneascé sensibiliatea unui cregtin: este vorba de 0 invocatie adresatd unui zeu suprem, in care, la nevoie, credin- ciogii lui Miera ori ai Soarelui puteau si-si recunoascé tot atic de bine ca si crestinii zeul ‘Acestea sunt cele doud texte care ne permit sine facem 0 parere despre starea de spirit a imparatilor in jurul anului 313. ‘Nu trebuie si uitim cd ambele provin de la Licinius si privese Orientul: si fie asta 0 dovadi a fapcului ci Licinius, angajat total in lupta impotriva lui Maximin Daia, avea de gind si cdgtige de partea lui imporcantele comunitasi crestine din Orient? Cat despre Constantin, este foarte verosimil cael si fi cunoscut gi aprobat aceste texte, de vreme ce, dupa céteva luni, ‘naincea bitiliei decisive impotriva lui Maxengiu, el insusi pare si fi reactionas fayd de favorizarea prolferari ricurilor pagine de citre dusmanul sau, formulind declaragii de toleranta gi invocasii adresare unui zeu in care cregtinii puteau si-l recu- noasca pe al lor. Nu stim insi nimic sigur in aceasta privingd; 2 storia: Bizantului jar pe un document aurentic de care dispunem pentru acelagi an 313, un medalion de aut, bieue in atelieral imperial din Tarragona, putem vedea, Ingeminate efigile lui Constantin si ‘ zeului sola. Putem oare i admitem cf, la aceasté dat, Cons- tancin fusese intr-adevir converts, in toata puterea cuvantului, la cresinis? Convertirea lui Constantin. Studi recente, intemeiate mai ales pe cercetari numismatice, ajung la concluzia cé apropierea tui Constantin de crestinism a inceput +4 se manifeste clarabia din 320. A fost oare aceasta orientare numai expresia unei convingeri intime sau a fost ea determinata si de iminenga rului cu Licinius? Pocrivit Viefii lui pseudo-Eusebiu, persecutarea crestinilor din Orient de citre Licinius a fost ‘motivul rézboiului, ceea ce este, evident, inexact. Este corusi posibil ca acest conflict, in care ambitia lui Constantin a jucat u siguranta rolul hotdrator, si fi luat in cele din urma, incre alcele, gi nfagigarea unui conflict religios. Poate ci infrangerea Jui Licinius, in 324, la Adrianopol, a aparut ca infringere a paginismului, iar victoria lui Constantin ca victorie a restinismului. Se cuvine insi sd atragem atentia asuprafapcului 4, dupa victorie, Constantin nu s-a gindienicidecum si impund cregtinismul drepe religie oficialé. Daca ¢ si-l credem pe Preudo-Eusebiu, care nu poate fi binuit decit de exagerarea ropensiunii lui Constantin citre cregtinism, dupa victorie, acesta a adresat orientalilor o proclamatie prin care recunoscea libertarea leciruia de a-siurma credinya. 2 Constantin aed, agadar, cat de prudengi trebuie si fim atunci cind vorbim despre comvertires lui Constantin. Trebuie si ne ferim de doud excese contrari, Nu trebuie si uitim ca apropierea lui Constantin de credinga crestind 5-2 infaipeuictrepa, ca efect, se pare, al unui sic de imprejurisi, daci. nu de considerente politice, mai curind decit in urma unei ilumindri interioare; 4, muleé vreme, cregtinismul a putuc sii se para superior altor religii ale cimpului, nu insa si esential diferit de ele; cd el a rimas, de altel, pe coard durata domniei sale pontifex maximus fi cd, daca a dorit sa purifice paginismul de carele gi de superstgilegrosolane de care era grevat, el n-a cutat nicidecum, sic injoseascé ‘Ar fi, pe de aled parte, lipsit de sens si contestim ci ‘mpiracul Constantin a fost ntotdeauna preocupat de problema cregtind; cd el s-aardtar de la inceput deosebit de tolerant fat de crestni si, curind, deosebie de favorabil lor; gi, in sfirgi, cd sa convertit cotugi cindva, de vreme ce a fost botezat. E adevarat ci g-a aminat botezul pin in ajunul mori: dar poace i aminarea nu dovedeste indiferenta; oamenii procedau pe atunci foarte frecvent in felul acesta, crezind ci aga toate agrezelile comise in timpul viegi erau anihilate cu desivargire. Mai ciudae pare faptul ci pe Constantin I-a botezat un episcop arian. Este momentul sispunem, prin urmare, cite ceva despre raporturile hui Constantin cu Biserica. Constantin $i Biserica. O religie care traieste gi creste prin propria ei energie, cum era atunci religia crestind, nu mai are nevoie si-gi doreasci altceva decit libercate si siguranga; iar 23 Istria Bizantului Constantin, constient de ce ficea, i le-a diruic gi pe una gi pe cea cealalea, in vremea lui, lumea romani se umple de biserici sis tn sinul comunitésii crestine, in continua crestere, se dezvoled © intensd activitate ceologica. Din nefercite, erezile dezvoltat gi ele in aceeagi misurd. Trec peste cele mai pusin importante, chiar peste donatism (deg el i-a dat, pentru prima ddatd, lui Constantin prlejul de a interveni in ereburile interne ale biserici) $i ma opresc numai asupra arianiomulai. Este numicd astfel o doctrind, apiruta, poate, inci din secolul al I1I-la, in Siria, dezvoleata tnsi, in orice caz, in secolul al IV-lea, de Avie, preot din Alexandria. Arie nu admitea egalitatea celor erei persoane ale Treimii el sustinea ca, daca Tatil sau Dumnezeu, este etern si nu zimislit, Fiul este o fipeuri a Tatalui; el nega, prin urmare, consubitantalitaea, adic, indirect, divinitatea lui CCristos. Ela fost excomunicat de episcopul Alexandriei priner-0 hotdrare confirmati de un sinod, dar infirmata apoi de un altul; ‘nereg Orieneul crestin era dezbinat din pricina acestei dispute $i Constantin s-a hocatic sa intervind, féri indoiala, in primul rind, in interesul pici Incapabil si-i facd pe adversari si ajunga la o ingelegere, el a incrunit, in 325, la Niceea, un sinod, primul sinod ecumenic. Dupa mai multe luni, episcopii au cdzut de acord asupra unui text pe care I-au semnat tofi, in afari de doi: acesta este ssimbolul de la Niceca», Crezal, in care se declara expres ci Fiul este consubscantial cu Tatal in greact, bomoousics, ade 0 fiingé»), Importanta acestui sinod nu decurge numsi in fapeul a, ttebuind si formuleze pentru prima dati cu precizie dogma ‘Teinitasi, el punea bazele doctrinale ale religieicrestine; acum, 24 Constantin pencru prima datd, purerea imperiald incervine intr-ochestiune dogmatica: acest sinod a pus, asadar, i bazele viitoare intocmiti a relatiilor dintre temporal si spiritual. Zic bine temporal, cici ‘impiracul Constantin intervine doar ca putere temporali, -ar putea spune chiar ca putere politieneasca. Scopul siu nu pare si fi fost aleul decit mentinerea picii si a ordinii in Biserica crestind, deveniti unul din organele importante ale Imperiului. Ca este asa 0 dovedeste comportamentul siu indaté dupa incheierea sinodului: el devine executorul decizilor acestuia, ti caileaza in Illyria pe Arie si pe cei mai turbulenti dincre parti- zanii lui lar atiudinea sa ulterioard fata de arianism dovedeste inca si mai bine, dupa parerea mea, ci el a fost cilduzie mai curind de un scrupul politic decét de o convingere intima: Evolutia acestei atitudini ne face sa vedem ci impiracul Constantin, atat de energic in actiunile sale, atét de ferm in misurile privitoare la conduita morald (a pedepsit foarte aspru aduleerul, delatiunea etc), ra, in schimb, sovaitor, influentabil, inclinat si «repund neincetat in discusie lucrul judecac» (A. Piganiol) asta, poate, din doringa de a fi cit mai drepr. La ‘numai cava ani dupa sinodul de la Niceea, constatim ci arianismal se reafirmé, Arie este rechemnat din exil, in vreme ce principalul siu adversar, Atanasie al Alexandriei este exilat. Care erau sentimentele de care se lisa condus Constantin? Descoperise oare el c& arianismul era, cel pusin in Occident, ‘mai puternic decit ortodoxia? A avut el indoieli supra corec- titudinii decizilor luate de sinodul niceean? Nu stim. S-a presu- pus cd ar fi fost influengat de sora sa, Constantia, foarte legati ddeepiscopul arian Eusebiu din Nicomedia, Fapt este ci Eusebiu 25 Litoria: Bizentului din Nicomedia |-a botezar, pe patul de moarte, pe Constantin. Dar tor arunci ultima contradicte, el arf porunct si fiereche- ‘mat din exil dusmanul lui Arie, Atanase... Figura crestinului Constantin, conturaté de faprele mai sus evocate, pare deosebit de complexa. E sigur ci n-a fost deloc cregtinul edints-o bucatdepe care sine s ni-linfisgeze o anumita ‘aditie. Dacd incercim sé facem, din acest punct de vedere, bilangul domniei sale, putem spune urmatoarele: crestinii nu au fost persecutati, ci cratati favorabil; religia lor n-a mai fost intersisi, ci licitd; crestinismul n-a fost sia, in drept, mai presus de paginism, dar a fost pus, in fapt, in situatia de a-l invinge definiiv;el nua fost religie de stat, ci rligie privlegiata, si, peneru prima dati in istorie, un impérat a primic botezul, jar statul sa interesac de treburile interne ale biscricii. Toate acestea sunt, fd indoiali, argumente suficiente pentru indrep- ‘isiea locului eminent pe care tradiia cregtina il acorda lui Constantin, ML. fntemeierea Constantinopolului Trebuie sine punem de acord asupra termenului atunci cand vorbim de intemcierea Constantinopolului de citre Con- stantin, Nu e vorba nicidecum de un orag nou, construit pe un nou amplasament. Veche colonie megariana, Bizanul ocupa deja virful peninsulei triunghiulare dintre Marea Marmara si vvaseul port natural al Cornului de Aut. Bizangul igi datorase muled vreme atit prospericatea, cit si incercdrileistorie prin care & trecut, acestei situdci extrem de favorabile, pe marea 26 Cont cale de comers a Serimeorilor, calea punctul de intdlnire al Europei cu Asia, Dar el nu era decit un sg, aunci ind Conscantin Ia ales pentru a da Imperiului o a doua capital Inaince de Constantin, lumea romani avea o singuré capitali, Roma; dup Constantin, ea ae, teoretic, dou, Roma iConstancinopolul, dar, in realtate, in vreme ce Roma lsat si decadi, Constantinopolul crest pe 2i ce trece, iar fapeul cd el este oragul de reedingé al impéraculuissediul administrasiei centrale este de ajuns pencru cael si devind adevirata capital: ‘cesta este evenimencul esential al domniei lui Constantin, ‘mult maiimportant, dupé plrerea mea, decit insisiconvertirea Imparacului la crestinism, care aca facut aleceva decit 5% agrabeascé o evolusie ineluctabild S-a spus, incd din antichitate, despre Constantin cf ar fi pirisit Roma, citadela piginismului, deoarece stia ci acolo fu se bucurd de populartate. Afiemaye falsi, dupa cum fas este si mircura lui pseudo-Eusebiu, potrvie cireiael ar dorie si faci din Conseantinopol un oras crestin. «intemeierea» oragului a fosesivarsieé potsvieriewalurilor pagine gi, chiar ddacd impiratul Constantin a consteuit acolo biserici, el a per- mis existenta mai departe a templelor (poate chiar, potrivie ‘marturii, in aceasta privingd putin indoielnice, a paginului Zosimmos, ela dispus si fie tidicate noi temple). Constantin s-a lsat ciléuzit, in fapt, de considerente strategice, economice, politice. Strategice: ameningatile cele mai grave la adresa Imperiului veneau din partea gotilor gi a persilor; Roma, ea insigi expusi unor eventuale atacuri ale populasiilor din a7 Istoria Bizanpulu Germania sau Illyria, era mule prea departe de aceste doud ‘catre de operati; Constantinopolul,frtdreatéinexpugnabilé, ra tocodatd o excelened baad de plecare, ceresri i maritima, ‘mpotriva barbarilor din nord si din est. Economic: necsitatea, in vremuri tulburi, de a mengine libertates circulayiei prin Steimcori si de a asigura desfigurarea schimbusilor comerciale ‘nere Mediterana gi tare riverane Mérii Negre, intre Europa si Asia. Politic, in sfarsic: deckderea generala a Italic, foarte cvidenea incé din secolul al I-lea, sa precipita, preocupata fnumai de mentinerea strivechilor ei priviegi, trufaga Roma ra.un orag mort; bogat si civlizat, Orientul grecescse dovedea 46 parcea cu adevirat vie a Imperiului Roma incetase, de altel, inci din secolul al II-lea si mai fie capitalaefeccivi a Imperiului, Nu este oate semrificativ ch ‘ici unul dintre cei patra suverani ai cetrarhiei nu gia fixat ‘egedinga la Roma gcd, in cadrul Italie’ nsdn aceastévreme, Milanul i luase locul? Nici Constantin nu gi-a avuc resedinta a Roma, ci la Tréves, la Sirmium (Mitrovica), la Sardica (So- fia, la Nicomedia: cite orage, tot atitea etape pe marele drum dinspre Occident spre Orient, care erecea prin Constancinopol, dar care ocolea acum Italia. {ned din 324, dupa victoria asupra lui Licinius care-iaducea stipinirea Orientului, Constantin alesse, printr-oinspiratie de geniu, Bizangul. Lucririle au inceput de indata gi au durat pind in 336, cu partciparea unui numae important de mun- Citori: au fost angajat, dinc-o datd, penera séparuci, 40.000 de gori. Pentru impodobirea noului ora, multe alte orage mari au fost deposedate de operele lor de art, multe monumente 28 Constantin de coloane gi sculpturi. Pentru ca nobilii romani si fie atrasi la Constantinopol, li s-au daruie aici palate noi; iar pentru atra- setea poporului, au fost instituite annona, in forma in care ea fanctiona la Roma, si distribusile gratuite de griu. Constan- «in insu trasase hotarele oragului,ciruia i descinase din capul loculuio suprafati de patru-cinci ori mai mare decit a vechiului Bizan¢. Inaugurarea solemni a avut loc inainte de incheierea ‘uturor lucritilor, la 11 mai 330. Din acel moment, regedinga ‘imparatului vai la Constantinopol, iar sediul consiliului Impe- ‘iului toe acolo. Oragul, ciruia Constantin ii diduse propria! su nume, este desemnat frecvent si prin expresia «noua Romi care va réméne legati de el. Ca si Roma, Constantinopolul va, avea sapte coline gi paisprezece regivni; el va avea un forum, tun capitoliu, un senat; mai mule, teritoriul siu va fi socotit italic, nu provincial, va fi scutit, afadar, de impozitare. Roma ‘nu-gipierde incd nici unul din prvilegi, dar ele sunt acordate si Constantinopolului. $i acesta din urma devine, in chip fresc, adevirata capiald, in vreme ce Roma ¢lisatd si repete stereo tip, firdefect, in singuratate si uitare, gesturile mostenite din loriosul ei crecut. «Pe unele monede din 330 sun reprezentate cele doui orase, sub forma de busturi, purtind pe capetele lor ‘cununi de laur si coifuri, iar pe umeri mantia imperiala; dar sxeptrul¢ ginut de Constantinopol» (L. Bréhier). ‘Consecingele acestor evenimente au fost uriage. Este vorba, in primul rind, de adversicatea care apare incre Occidental lain, lsat, pare-se, prada declinului iremediabil, pe deo parte ‘si Orientul grecesc, pe de alta, Intemeierea Constantinopolului ‘marcheazi victoria Orientului asupra Occidentului si a unei 29 storia Bizantului anumite forme de elenism, puternic orientalizat, asupra lacinité Ea a fost rotodara punctul de pornire al unei noi cviizatii, ‘ce merité numele de civilizatie bizantind, deoarece nici un alt ‘rag n-a actionat vreodatd in istorie, in nume propria, atat de paternic side durabil precum Constancinopolul, Imperiul avea si fie ameningat,atacat, invadat din toate parcile: Constanti- ‘nopolul va rezista vreme de unsprezece seco. lar la adiposcul rilor lui, in palatele lui, in mandsticle gi atelirele lui, se vva produce acea fuziune de elemente greco-latine, orientale crestine, al cirei produs este civilizagia bizancind, Si incercam, in sfarsit, s4 ne inchipuim ce anume s-ar fi petrecut atunci cind Roma, a cirei cidere nu putea fi evitata, ar fpieric sub valurile névilirilor barbate.intregal patrimoniu al civilizayiei antice risca si dispard o daca cu ea, aga cum a gi disparue, de alefel, pentru citeva secole, in Occident. Nici un ale oras nu era capabil si devind mogtenitorul culturi clasice, nici chiar Antiohia sau Alexandria: cucerirea araba era, de aleminteri, imineneé, indatd dupa intemeiere, Constantinopolul 4 atras la sine tot ce mai era viabil din civilizatia greco-latind, Datoritd puterii, bogatiei si prestigiului su si chiar simplului fapt cia continuat sifoloseasca limba greac’, Constantinopolul a iabutie sd apere, atdt cit a exstat, acest patrimoniu, Cel mai ‘mare titlu de glorie al lui Constantin este, poate, acela de a fi salvat, prin actul oportun de deplasare a centrului Imperiului, tor ce era de salvar. 30 Constantin IIL. Monarhia constantiniand si Imperiul in secolul al IV-lea Este adevirat ci, pe la mijlocul intervalului de trei secole care il separd pe Augustus de Constantin, sub Hadrian, Imperiul roman suferise o reforma administrativa profunda: recrutarea armatei cipatase caracter regional; fuseserd organizate consiliul principelui si birourile imperiale; Senatului i fusese retras dreptul de a administra Italia; se insticuise, cel pusin pentru cordinul ecvestru, o ierathie a functiilor, a retribugilor si a titlurilor: toate aceste masuri aveau sa aibi mari consecinge in vitor. Este adevarat de asemenea ca si Diocleyian a fost autorul ‘nei reforme car, in multe privinge, se confunda cu aceea a lui Constantin, Dar este tot atét de adevaratcé ii revine lui Cons- ‘ancin merical de a fi definitivat opera reformacoare initia de predecesorii sii: la sfarsitul domniei sale, coate mecanismele Imperiului dobindiserd caracteristici cu rotul noi care ne indreptatesc si vorbim despre inceputul unei noi epociistorice. Imperiul si apararea sa. Din punct de vedere geografic, limitele Imperiului au suferi prea putine schimbari. Ramin sub aucoricate romana, in Europa, toate girile situate la vest gi la sud de Rin gi de Dunare, la care se adaugi Brieania, cu ‘excepfia Scotiei si Ilandei de astdzi; in Africa, 0 20nd de coasta ‘mai mule sau mai pugin lata, care se intinde din Maroc (Maure- tania) pnd in Egipt si Egiptul insusi; in Asia, Arabia sinaiticd, Palestina, Siria, Asia Micd, avind drepe limed la est degercul arabic, Imperiul persan, viile superioare ale Eufracului si 31 Lstoria Bizantulyi Tigrului. Tericoriul cuprins induntrul acestor frontiere este ‘impérgic in peste 0 suti de provinci, intre care diferentele de regim administrativ au dispirut. Diocletian grupeaza provincile ‘in doudsprezece dicece, grupate si ele, a randul lor, curind, in patra prefecturi: Galil, Italia, Mlyria, Orientul Apirarea Imperiului a fost organizatd potrivie unui now siscem. Se crezuse cindva cd teritoriul poate fi mai bine protejat prin ridicarea de-a lungul intregii frontiere a unui soi de 2id ‘chinezesc, a uneilinii continue de forificaii,fime-ul, la adépos- ‘ul cdruia lumea se simgea in siguranga:treprat, oragele depasi- seri limitele vechilor lor incinee, intinzindu-se in cimpiile din jur, iar zidurile lor erau lisate si se ndruiascd. Navilirile din secolul al Iil-lea au dovedic fragilitatea acestui sistem. Sub puternica presiune a barbarilor, /imer-ul s-a prabusit, lisind fird aparare orasele deschise din interior. lard de ce se constati cd acum cetatile isi repard zidurile sau construiesc in graba alle; iaté de ce, de la Constantin inainte, principala forté de apirare a Imperiului n-a mai fost dispusi in zona de graniti, unde nu s-a pistrat decit 0 cortini de sdrani cu atributii costigesti, numiti Jimitanei, ciin fortarere, unde erau instalace {in garnizoand trupe bine pregitite. Masura era cu atit mai oportund, cu cit barbariierau mai numerosi si mai mobili si ppuceau oricind si spargé oriunde fragila barierd a limes-ului, dar ei nu cunosteau deloc tehnica asediului si nu se pricepeau sit ia cu asalt o fortireaga Amparatul si guvernarea. imparatul este suveran absolut. sce 2eu. Chiat in secolul al IlI-ea, Aurelian purtase in public 32 Constantin diadema, atsibue divin, iar inscripsile fi dideau tichurile de deas sidominus, Necesara evoluyie de la principat la monarhia de tip, oriental, sub influenta monathiilor elenisticd, egipreana, persani, se incheie in vremea domniilor lui Diocletian gi Cons- tantin, cand $i riturile adorarii principelui sunt minusios organizate. To ceea ce este legat de impiirat devine atunci sacrw: ministeul de finante va deveni, din clipa in care averes imparatului se identifica cu aceea a Imperiului, «comicele sactelor cheleuielin; seful garderobei imperiale, «comitcle sacrului vegmant» etc ‘Aceasta noua concepsie despre impirat implicd © nous conceprie despre administratia imperialé si guvernare. Ea se fntemeiaza pe dou idei fundamentale: 1° Palatul imperial, curtea, ar tice noi, devine cencrul statului i «eaeste ror una cu Imperiul»(V. Duruy, citat de F. Lot), 2° Osmenii nu mai servesc satu, ci pe impdrac; nosiunea orientalis, in curind, medievala, de serviciu personal al principelui inlocuieste nosiunea antica, cde magistraturd. Tiebuie si ne ferim si credem ca ar fi vorba, aici de o revolugie: incotdeauna imparati romani au avut «cli- engiv sau sprieteni» gi cocmai dinere acegtia igi recrucase chiar ‘un Hadrian ace «consilu al principelui» care huasetreptat locul Senatului. Dar numaiin vremea lui Constantin institutia capaca forma ei definiiva si de atunci marile posturi in stat sune {ncredintace imotitorlor implcacului, in latin comites, in franceza, comies conti). Peneru a se evita instalarea confuzie in masa tot mai mare dde oameni care graviveazdin jurul impératului, adevenic necesar si se fixeze regulile irarbiei Sistemul este la antipodul celui 3 Isteria Bizantului roman. Multi vreme, functia exercicatd depinsese de clasacireia {i spargines derindtorul ei: de acum inainte, clasa va depinde de functie. Cercul din apropierea imediata a imparatului, membriifamiliei sale, sunt mobilssimi; vin apoi patric, illastres (iluseci), spetabiles (respectabili); darisimi corespund apro- ximativ ordinului senatorial, ia perfctisimi ordinului ecvestru. sSocietatea censtarl a lui Augustus a fost inlocuitd cu iearhie de functionarie (E. Albertini). Pentru a se evita, pe de ale parte, ca un functionar si dobindeasca prea mule importangé si pentru a se indeparca riscurile producerii unor acte de uzurpare ori de rebeliune, a ciror gravitate fasese dovedita de secolul precedent, a fost legalizaté o practicd relativ recenté, pe cale de a se transforma ‘in curuma: separarea puterilorcivile de cele militare. Generali (luc sau conti) n-aus mai putut 84 indeplineascd functii admi- nistrative. La rindul lor, guvernatorii provincilor si vicari diocezelor, ba chia si prefecti precoriului sunt de acum inainte functionari exclusiv civili. Cit despre administratia centrala, a este incredingata birourilor imperiale, care, sub autorieacea smagisralui oficilor, gi pastreaza organizarea de ansamblu, in- ‘lusiv imparyirea in pacru mar servicii, din veemea lui Hadrian, riz economica i transformari sociale. Toate aceste «ransformiti profunde suferite de sistemul de guvernare sunt ‘nsorite de transformari sociale care ating toate clasele si toate icurile. Origines lor trebuie ciutatd in criza economicé rovocatd ori agravatd de dezordinile gi culburisile din secolul al ll-lea, incerinirearitmului schimburilor comercile, genera- 4 Constantin lizarea siriciei, diminuarea numirului sclavilor, deciderea activiatilor industriale au modificat cu corul conditile de viagé gi activieate economici, pind atunci cu precidere urbane, din Imperiu. Transformacile sociale sunt consecin¢a acestei profunde modifica in primele crei secole, Imperiul roman se infitiga ca 0

    S-ar putea să vă placă și