Sunteți pe pagina 1din 7

Traumatismele dinților temporari

Diagnostic și principii terapeutice


• Traumatismele dento-parodontale în dentiția temporară sunt mai frecvente între 1 ½3 ani

• Sunt afectate ambele sexe în aceeași măsură

• Zona frontală este afectată mai frecvent, în special incisivul central superior

• Zona laterală este interesată mai rar

Leziunile traumatice pot surprinde dintele temporar în diferite stadii de dezvoltare


(funcționalitate):

 Perioada de formare (imaturitate): dinte „tânăr”, vascularizație bogată și potențial celular


ce fac posibile procesele reparatorii

 Perioada de maturitate (stabilitate): pulpa îndeplinește numeroase funcții, dintele


temporar și parodonțiul pot răspunde la stimulare prin reparație și vindecarea leziunilor de
la nivel radicular sau parodontal

 Perioada de eliminare (resorbție): dinte „instabil”, pulpa este înlocuită cu un țesut de


granulație, crește numărul comunicărilor pulpo-parodontale, se produce extensia către
teritoriul periapical printr-o evoluție ireversibilă

Etiologie

Factorul determinant

 traumatismul propriu-zis: prin mecanism direct sau indirect

Factorii favorizanți

 generali: obezitate, tulburări de acomodare (defecte de vedere), crize de mal comițial

 locali: defecte de structură ale smalțului (hipoplazii, hipomineralizări)

Examenul intraoral:

 continuitatea arcadelor dentare

 prezența/absența dintelui din zona afectată

 denivelarea planului de ocluzie ca urmare a deplasărilor dentare de diferite grade

 lipsa de substanță dură dentară

 mobilitatea dentară fiziologică/patologică

 prezența unor leziuni de părți moi


 deschiderea cavității orale în limite normale/nu

Testele de vitalitate : nu sunt concludente în cazul dinților temporari

Examenul radiologic poate evidenția: vârsta dentară, traiectul liniei de fractură, modificări ale
spațiului parodontal, existența unor fracturi ale procesului alveolar, corpi străini la nivelul părților
moi.

• Forme clinice: se poate întâlni orice formă clinică de traumatism

• Mai frecvente sunt leziunile traumatice parodontale:

 Poziția mai verticală a incisivilor în osul aveolar față de dinții permanenți

 Osul alveolar mai maleabil, moale, elastic astfel încât dintele se deplasează mai ușor în
alveolă

 Tonicitatea redusă a orbicularului buzelor (protecție slabă a buzelor)

Intruzia

• Forma cea mai frecventă de traumatism întâlnită în dentiția temporară

• Poate fi totală sau parțială

Deplasarea dintelui în alveolă se poate face în direcții diferite:

 Vestibular : cel mai frecvent

 Oral : apexul dintelui intruzat poate intercepta cripta dintelui permanent

• Examinarea tăbliei osoase vestibulare prin palpare pune în evidență direcția de deplasare a
rădăcinii dintelui intruzat

• Dacă apexul este deplasat spre V:

 tumefacția buzei superioare

 proeminența tăbliei osoase vestibulare

 hematom subcutanat în vestibulul superior

Examenul radiologic este necesar pentru stabilirea gradului de dezvoltare al dintelui, gradului
de înfundare în alveolă și a relației cu cripta dintelui permanent de înlocuire

Rx periapicală:

– apex deplasat spre V: dintele intruzat pare mai scurt și mai radioopac decât dintele adiacent
sănătos, există un spațiu între apexul dintelui temporar și coroana dintelui permanent de
înlocuire, poziția criptei dintelui permanent de înlocuire nu e modificată față de cea a criptei
dintelui omolog

– apex deplasat spre O: rădăcina pare mai alungită, zona apicală nu este vizibilă

• Tratamentul variază în funcție de:

→ tipul relațiilor ocluzale

→ vârsta dentară

→ direcția deplasării dintelui

→ consecințele de vecinătate

→ posibilitatea colaborării cu pacientul

 Apex deplasat spre V: atitudine expectativă (reerupția dintelui: între 2 săptămâni și 2-6
luni)

 Apex deplasat spre O: extracție

 Intruzie < ½ din înălțimea coroanei: se așteaptă reerupția

 Intruzie > ½ din înălțimea coroanei și apex deplasat spre O: extracție

 Pacient necooperant: extracție

Luxația laterală

• Deplasare către V/O sau spre M/D a dintelui afectat

• Se poate asocia cu fractura tăbliei osoase V sau O (Rx și palpare) - dintele nu are mobilitate

Examenul radiologic pune în evidență lărgirea spațiului parodontal apical și relația dintelui
traumatizat cu dintele permanent de înlocuire

• În raport cu direcția deplasării, dintele traumatizat poate induce o serie de modificări de


vecinătate:

- deplasarea spre P a coroanei unui incisiv superior la pacienții cu ocluzie psalidodontă:


interferențe ocluzale cu contacte premature

- deplasarea spre V: interceptarea criptei dintelui permanent de înlocuire

• Tratamentul variază în funcție de:

→ tipul relațiilor ocluzale

→ vârsta dentară
→ direcția deplasării dintelui

→ consecințele de vecinătate

→ posibilitatea colaborării cu pacientul

 coroana dentară deplasată spre O, fără interferențe ocluzale (în ocluzia deschisă): atitudine
de expectativă – repoziționarea spontană a dintelui

 coroana dentară deplasată spre O, cu interferențe ocluzale minime: șlefuire selectivă

 coroana dentară deplasată spre O, cu interferențe ocluzale mai mari: repoziționare


manuală +/- imobilizare

 coroana deplasată spre V: extracție

 dinte aproape de exfoliere: extracție

Extruzia

• Reprezintă ieșirea parțială a dintelui din alveolă

• Direcția de deplasare axială poate fi asociată cu o deplasare spre V (protruzie) sau O


(retruzie)

• Examenul radiologic evidențiază lărgirea spațiului parodontal periapical

• Se recomandă Rx din incidență ocluzală pentru a stabili gradul deplasării și pentru a


exclude o fractură radiculară

• Tratamentul variază în funcție de:

→ gradul de deplasare al dintelui

→ vârsta dentară

→ gradul de mobilitate dentară

→ posibilitatea colaborării cu pacientul

• Extruzie < 3 mm: repoziționare manuală/prin redresare spontană

• Extracție – indicații:

→ extruzie severă a dintelui temporar matur

→ dinte aproape de perioada de exfoliere

→ extruzie severă/mobilitate dentară crescută

→ pacient necooperant
Luxația totală (exarticularea, avulsia)

• Examenul clinic evidențiază absența dintelui

• Rx din incidență ocluzală stabilește diagnosticul

• Se poate suspecta o eventuală aspirare a dintelui

• În cazul avulsiei unui dinte temporar frontal nu e necesară menținerea spațiului în


perioada de vârstă 3-7 ani întrucât nu are loc o creștere laterală importantă a maxilarelor
în această perioadă

• Chiar dacă pierderea s-a produs înaintea erupției caninului temporar, riscul de micșorare al
spațiului în zona frontală superioară este redus

Contuzia

• Expresia unei inflamații localizate a fibrelor ligamentare

• Durerea la atingere apare tranzitoriu, dispare la cateva zile după traumatism

• Examenul radiologic nu evidențiază modificări ale spațiului parodontal

• E indicată Rx din incidență ocluzală pentru evidențierea unor deplasări sau fracturi
radiculare

Principii terapeutice:

• Măsuri de igienă orală corespunzătoare (periaj cu periuță cu peri moi)

• Aplicații locale de CHX 0,1% de 2 ori/zi timp de 1 săptămână

Subluxația

• Consecința unui traumatism mai important ce produce o deteriorare a unei suprafețe


ligamentare mai întinse comparativ cu contuzia

• Dintele prezintă durere la atingere și grade diferite de mobilitate dentară

Principii terapeutice: tratamentul este asemănător cu cel al contuziei

Fractura coronară a smalțului

• Este rar întâlnită ca urmare a formei specifice a coroanei dinților temporari și a grosimii
reduse a smalțului
• De cele mai multe ori, fracturile coronare interesează camera pulpară

Principii terapeutice:

• Fractură coronară de smalț nepenetrantă: netezirea marginilor anfractuoase + fluorizare

• Fractură coronară penetrantă: pulpotomie + protecția bontului pulpar radicular + refacerea


distrucției coronare (restaurare directă compozit/coroane prefabricate)

Fractura radiculară

• Apare destul de rar în dentiția temporară

• Frecvent localizată în 1/3 medie sau 1/3 apicală

• Fragmentul coronar este mobil, uneori poate fi deplasat

• Coroana dentară poate prezenta o colorație modificată tranzitorie (roșu sau gri) și percuție
în ax pozitivă

Principii terapeutice:

a) Dacă fragmentul nu e deplasat: atitudine de expectativă

b) Dacă fragmentul e deplasat moderat: repoziționare

c) Dacă fragmentul prezintă o deplasare marcată: extracție

Consecințe asupra dinților traumatizați

Sunt rezultatul răspunsului în timp al structurilor pulpare și parodontale la leziunea traumatică:

1. Inflamații pulpare (pulpite reversibile/ireversibile)

2. Procese infecțioase ale ligamentelor parodontale

3. Mortificări pulpare

4. Complicații periapicale de tip osteitic ± parulis/ fistulă

5. Modificări de culoare ale coroanelor dentare

6. Calcificări intrapulpare (colorație galben-brună)

7. Resorbții radiculare de tip inflamator (interne/externe)

8. Resorbții radiculare de înlocuire (anchiloză)


Consecințe asupra dinților permanenți de înlocuire

a) Anomalii de dezvoltare:

• Anomalii de structură de cauză locală ale dinților permanenți de înlocuire:


hipomineralizări, hipoplazii, dinte Turner

• Anomalii de formă: dilacerări coronare/radiculare

• Forme asociate de dilacerări și defecte de structură

• Deplasări ale criptelor dinților permanenți de înlocuire

• Odontoame

b) Perturbări ale erupției dinților permanenți de înlocuire:

• Devierea traseului eruptiv

• Erupții întârziate (1-2 ani) în cazul dinților temporari exfoliați devreme, prin organizarea
unui capac osteofibros

• Erupții accelerate în cazul extracțiilor recente