Ministerul Educaţiei și Culturii al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

Lucru individual Nr.1

La administrarea relețelor de calculatoare
Tema:“ Adresarea stațiilor bazata pe IPv6 “

Realizat de eleva: Scripnic Veronica

Grupa: I-1442

Chişinău 2018
 Cuprins
1.Ce este IPv6 ? ..............................................................................................................................3
2.Reprezentare ...............................................................................................................................4
1.0 Reprezentarea recomandată ca text ..............................................................................4
1.1 Rețele ................................................................................................................................5
1.3 Dimensiunile blocurilor de adrese .................................................................................5
1.4 Adresele literale IPv6 în identificatorii de resurse de rețea.........................................5
1.5 Adrese literale adresate IPv6 ..........................................................................................5
1.6 Utilizarea indiciilor zonei în URI ..................................................................................6
1.7 Adresele literale IPv6 în numele căilor UNC ...............................................................6
2.Istoric ...........................................................................................................................................7
3.Spațiu adresă ...............................................................................................................................9
2.0 Alocare generală ..................................................................................................................9
2.1 Alocare special ...................................................................................................................10
2.2 Resursele adreselor anycast ..............................................................................................10
4.Sistem de nume de domenii .....................................................................................................11
1.Probleme de tranziție ...........................................................................................................11
5.Implicit alegerea adresei ..........................................................................................................12
6.Înlocuirea adreselor IPv4 .........................................................................................................13
7.Adresarea IPv6 .........................................................................................................................14
1.Reprezentarea adresei ..........................................................................................................15
2.Împărţire. Subnetting...........................................................................................................16
3.Configurarea adreselor IPv6 pe interfeţe ...........................................................................18
4.Soluţii de interoperare IPv6/IPv4 .......................................................................................19
5.Rutarea IPv6 .........................................................................................................................20
6. Access-lists IPv6 ...................................................................................................................21
7.Suportul Cisco IOS pentru IPv6 .........................................................................................22
8.Asignarea adreselor IPv6 .........................................................................................................23
8.Fără autoconfigurare a adresei de stat ...................................................................................24
1.1 Modificat EUI-64 ........................................................................................................... 24
1.2 Detectarea adreselor duplicate................................................................................. 24
1.3 Detectarea adreselor duplicate................................................................................. 25
1.4 Adresa de viață .......................................................................................................... 25
1.5 Adrese temporare ...................................................................................................... 25
9. Mecanisme de tranziție…….………………………………………………………………………….26

10.Bibliografie ..............................................................................................................................28

2
 1.Ce este IPv6 ?
IPv6 (prescurtare pentru engleză Internet Protocol version 6)
Internet - Protocol versiunea 6 - adresa (adresa IPv6) este o etichetă numerică, care este utilizat
pentru a identifica un nod de calculator sau o altă rețea a interfeței de rețea, care participă la o
rețea IPv6.

Adresa IP servește pentru identificarea unică a interfeței individuale a rețelei în gazdă, găzduirea
acesteia în rețea și, astfel, permite rutarea pachetelor IP între gazde. Pentru rutare, adresele IP
sunt prezente în câmpurile antetului pachetului, unde sunt indicate sursa și destinația pachetului.

IPv6 este succesorul primei infrastructuri de adresare la Internet, versiunea IP 4 (IPv4).Spre

deosebire de IPv4, care a definit adresa IP ca o valoare pe 32 de biți, adresele IPv6 au dimensiuni
de 128 biți. Astfel, IPv6 are un spațiu de adresă crescut în mod semnificativ față de IPv4.

fig.1 Reprezentarea adresei IPv6 în formă hexazecimală și binară

3
 2.Reprezentare

O adresă IPv6 este reprezentată ca opt grupe de patru cifre hexazecimale , fiecare grup
reprezentând 16 biți (două octeți , un grup uneori numit hextet ). Grupurile sunt separate prin
coloane (:). Un exemplu de adresă IPv6 este:

2001: 0db8: 85a3: 0000: 0000: 8a2e: 0370: 7334

Codurile hexazecimale sunt insensibile la litere mari, dar recomandările IETF sugerează
utilizarea literelor mici. Reprezentarea completă a opt grupuri de 4 cifre poate fi simplificată prin
mai multe tehnici, eliminând părți ale reprezentării.

Numerele de conducere dintr-un grup pot fi omise, dar fiecare grup trebuie să păstreze cel puțin
o cifră hexazecimală. [1] Astfel, adresa exemplu poate fi scrisă ca:

2001: db8: 85a3: 0: 0: 8a2e: 370: 7334

Unul sau mai multe grupuri consecutive care conțin numai zerouri pot fi înlocuite cu un singur
grup gol, folosind două coloane consecutive (: :).Înlocuirea poate fi aplicată doar o singură dată
în adresă, deoarece multiplele apariții ar crea o reprezentare ambiguă. Astfel, adresa de exemplu
poate fi simplificată în continuare:

2001: db8: 85a3 :: 8a2e: 370: 7334

Adresa localhost (loopback) 0: 0: 0: 0: 0: 0: 0: 1 și adresa nespecificată IPv6 0: 0: 0: 0: 0: 0: 0 1
și, respectiv.

În timpul tranziției Internetului de la IPv4 la IPv6, este tipic să funcționeze într-un mediu de
adresare mixt. Pentru astfel de cazuri de utilizare, a fost introdusă o notație specială care exprimă
adresele IPv4 compatibile cu IPv4 și IPv4, prin scrierea celor mai puțin semnificative 32 de biți
dintr-o adresă în nota punctată zecimală IPv4 , în timp ce celelalte 96 ) biți sunt scrise în format
IPv6. De exemplu, adresa IPv6 mapată IPv4 :: ffff: c000: 0280 este scrisă ca :: ffff: 192.0.2.128,
exprimând astfel în mod clar adresa IPv4 originală care a fost mapată la IPv6.

1.0 Reprezentarea recomandată ca text

În încercarea de a simplifica adresele IPv6, standardele oferă flexibilitate în reprezentarea lor. Cu

toate acestea, acest lucru complică și mai multe operații comune: căutarea unei adrese specifice
într-un fișier text sau un flux și compararea a două adrese pentru a determina echivalența
acestora. Pentru a atenua aceste probleme, IETF a propus un standard în RFC 5952 pentru un
format canonic pentru redarea adreselor IPv6 în text. Recomandările sale specifice sunt:

 Zerouri de conducere în fiecare câmp de 16 biți sunt suprimate. De exemplu, 2001: 0db8 ::
0001 este redat ca 2001: db8 :: 1, deși orice câmp de zero care este prezentat explicit este
redat ca 0.
 "::" nu este folosit pentru a scurta doar un singur câmp. De exemplu, 2001: db8: 0: 0: 0: 0: 2:
1 este redus la 2001: db8 :: 2: 1, dar 2001: db8: 0000: 1: 1: 1: 1: 1 : db8: 0: 1: 1: 1: 1: 1.
 Reprezentările sunt scurtate cât mai mult posibil. Cea mai lungă secvență de câmpuri
consecutive cu zero este înlocuită cu dublu-colon. Dacă există mai multe runde mai lungi de
câmpuri cu toate nivelele, atunci este cea din stânga care este comprimată. De exemplu,
2001: db8: 0: 0: 1: 0: 0: 1 este redat ca 2001: db8 :: 1: 0: 0: 1 și nu ca 2001: db8: 0: 0: 1 :: 1.
 Codurile hexazecimale sunt exprimate ca litere mici. De exemplu, 2001: db8 :: 1 este
preferat față de 2001: DB8 :: 1.
4
 1.1 Rețele

O rețea IPv6 utilizează un bloc de adrese care este un grup de adrese IPv6 care au un număr de
două puteri . Setul principal de biți ai adreselor este identic pentru toate gazdele dintr-o rețea dată
și se numește adresa rețelei sau prefixul de rutare .
Intervalele de adrese ale rețelei sunt scrise în notație CIDR . O rețea este notată de prima adresă
din bloc (care se termină în toate zerouri), o bară (/) și o valoare zecimală egală cu dimensiunea
în biții prefixului. De exemplu, rețeaua scrisă în anul 2001: db8: 1234 ::/48 începe la adresa
2001: db8: 1234: 0000: 0000: 0000: 0000: 0000 și se termină la 2001: db8: 1234: ffff: : ffff.
Prefixul de rutare al unei adrese de interfață poate fi indicat direct cu adresa de notație CIDR. De
exemplu, configurația unei interfețe cu adresa 2001: db8: a :: 123 conectată la subrețeaua 2001:
db8: a :: / 64 este scrisă ca 2001: db8: a :: 123/64.

1.3 Dimensiunile blocurilor de adrese

Dimensiunea unui bloc de adrese este specificată prin scrierea unei slash (/) urmată de un număr
în zecimal a cărui valoare este lungimea prefixului de rețea în biți, mai degrabă decât prin
specificarea explicită a adreselor care sunt în bloc. De exemplu, un bloc de adresă cu 48 de biți
în prefix este indicat de / 48. Un astfel de bloc conține 2 128 - 48 = 2 80adrese. Cu cât valoarea
prefixului de rețea este mai mică, cu atât este mai mare blocul: blocul a / 21 este de 8 ori mai
mare decât blocul a / 24.

1.4 Adresele literale IPv6 în identificatorii de resurse de rețea

Caracterele Colon (:) din adresele IPv6 pot intra în conflict cu sintaxa stabilită a identificatorilor
de resurse, cum ar fi URI-urile și adresele URL . Colonul a fost folosit în mod tradițional pentru
a termina calea gazdă înaintea numărului portului . [8] Pentru a atenua acest conflict, adresele
literale IPv6 sunt închise în paranteze pătrate în astfel de identificatori de resurse, de exemplu:
http: // [2001: db8: 85a3: 8d3: 1319: 8a2e: 370: 7348] /
Când adresa URL conține și un număr de port, notația este:
https: // [2001: db8: 85a3: 8d3: 1319: 8a2e: 370: 7348]: 443 /

1.5 Adrese literale adresate IPv6

Pentru adresele cu alt domeniu decât domeniul global (după cum este descris mai jos ) și în
special pentru adresele locale de legătură, alegerea interfeței de rețea pentru trimiterea unui
pachet poate depinde de zona în care aparține adresa: aceeași adresă poate fi valabilă în
diferite zone și să fie în uz de o gazdă diferită în fiecare dintre aceste zone. Chiar dacă o
singură adresă nu este utilizată în zone diferite, prefixele de adresă pentru adresele din acele
zone pot fi identice, ceea ce face ca sistemul de operare să nu poată selecta o interfață de
ieșire bazată pe informațiile din tabela de rutare (care este prefix- bazat).

Pentru a rezolva ambiguitatea în adresele textuale, un index de zonă trebuie să fie atașat la
adresă, cele două separate printr-un semn procentual (%). [9] Sintaxa de indici de zonă este
5
 un șir dependent de implementare, deși indicii zonelor numerice trebuie să fie și universal
susținuți. Următoarea adresă de link-local:

FE80 :: 1ff: fe23: 4567: 890a ar putea deveni de exemplu:

FE80 :: 1ff: fe23: 4567: 890a% eth2 sau: FE80 :: 1ff: fe23: 4567: 890a% 3

Primul (folosind un nume de interfață ) este obișnuit în majoritatea sistemelor de operare

asemănătoare Unix (de exemplu, BSD , Linux , OS X ). Ultimul (folosind un număr de
interfață) este sintaxa standard pe Microsoft Windows , dar ca suport pentru această sintaxă
este obligatorie, este disponibil și pe alte sisteme de operare.

Sistemele de operare bazate pe BSD (inclusiv OS X) susțin, de asemenea, o sintaxă

alternativă, nestandardă, în care un index numeric al zonei este codificat în al doilea cuvânt
de 16 biți al adresei.

De exemplu: FE80: 3 :: 1 și următoarele: fe23: 4567: 890a

În toate sistemele de operare menționate mai sus, indexul de zonă pentru adresele locale de
legătură se referă de fapt la o interfață, și nu la o zonă. Deoarece mai multe interfețe pot
aparține aceleiași zone (de exemplu, atunci când sunt conectate la același switch ), în
practică, două adrese cu zone identice diferite pot fi efectiv echivalente și se referă la aceeași
gazdă pe același link.
1.6 Utilizarea indiciilor zonei în URI

Atunci când se utilizează în identificatori de resurse uniformi (URI), folosirea semnul

procentual provoacă un conflict de sintaxă, prin urmare trebuie să fie scăpat prin codificare
procentuală : [10] Ex:

http: // [fe80 :: 1ff: fe23: 4567: 890a % 25 eth0] /

1.7 Adresele literale IPv6 în numele căilor UNC

În sistemele de operare Microsoft Windows , adresele IPv4 sunt identificatori de locație valabili
în denumirile de căi ale Convenției de uniformizare a denumirii (UNC). Cu toate acestea,
colonul este un caracter ilegal într-un nume de cale UNC. Astfel, utilizarea adreselor IPv6 este,
de asemenea, ilegală în numele UNC. Din acest motiv, Microsoft a implementat un algoritm de
transcriere pentru a reprezenta o adresă IPv6 sub forma unui nume de domeniu care poate fi
utilizat în căile UNC. În acest scop, Microsoft a înregistrat și rezervat domeniul ipv6-literal.net
de pe al doilea nivel pe Internet (deși au renunțat la domeniu în ianuarie 2014 [11]). Adresele
IPv6 sunt transcrise ca nume de gazdă sau subdomeniu în acest spațiu de nume, după cum
urmează:

2001: db8: 85a3: 8d3: 1319: 8a2e: 370: 7348 este scris ca

2001-db8-85a3-8d3-1319-8a2e-370-7348.ipv6-literal.net
Această notație este rezolvată în mod automat de software-ul Microsoft fără niciun fel de
interogări către serverele de nume DNS.

6
Dacă adresa IPv6 conține un index de zonă, acesta este atașat la porțiunea de adresă după un
caracter "s": FE80 :: 1ff: fe23: 4567: 890a% este scris ca : fe80--1ff-fe23-4567-890a s3 .ipv6-
literal.net

2.Istoric

La începuturile Internetului, adresele IPv4 se împărțeau în 5 clase de adrese, notate de la A la E.

Împărțirea se făcea în funcție de configurația binară a primului octet al adresei. Din păcate,
această metodă risipea multe adrese IP, iar odată cu răspândirea Internetului a apărut pericolul
epuizării spațiului de adrese. Pentru a soluționa această problemă, la începutul anilor '90 au fost
concepute mai multe soluții care aveau rolul de a prelungi viața lui IPv4. În plus, a fost conceput
și un nou protocol, IPv6.

La începutul lui 1992 apăruseră mai multe propuneri pentru noul protocol de adresare, iar la
sfârșitul aceluiași an, IETF a anunțat un apel de propuneri. În septembrie 1993, IETF a creat o
arie de interese temporară, numită IP generația următoare (engleză IP Next Generation,
prescurtat IPng), pentru a rezolva problemele specifice IPng. Noua arie era condusă de Allison
Mankin și Scott Bradner și era formată din 15 ingineri proveniți din diverse firme, care aveau
sarcina să seteze direcția și să realizeze versiuni preliminare ale viitoarelor standarde.

IETF a adoptat modelul IPng pe 25 iulie 1994, prin formarea mai multor grupuri de lucru. Până
în 1996, IPv6 a fost definit printr-o a serie de RFCuri, dintre care primul a fost RFC 1883. S-a
sărit peste versiunea 5 deoarece era deja folosită de Internet Stream Protocol, un protocol
experimental.

0.1 Adrese depreciate și învechite

 Prefixul local-site fec0 :: / 10 specifică faptul că adresa este valabilă numai în cadrul rețelei
site-ului unei organizații. A fost o parte a arhitecturii originale de adresare [43] în decembrie
1995, dar utilizarea sa a fost depreciată în septembrie 2004 [44], deoarece definiția
termenului site-ul a fost ambiguă, ceea ce a dus la confuzii privind regulile de
rutare. Rețelele noi nu trebuie să accepte acest tip special de adresă. În octombrie 2005, o
nouă specificație [25] a înlocuit acest tip de adresă cu adrese locale unice .
 Blocul de adrese 0200 :: / 7 a fost definit ca un prefix mapat NSIP NSAP stabilit în august
1996, [45] [46] dar a fost depreciat în decembrie 2004. [47]
 Prefixul 96 / bit cu valoarea zero pe 96 de biți, inițial cunoscut ca adrese compatibile cu
IPv4 , a fost menționat în 1995 [43], dar descris pentru prima dată în 1998. [48] Acest interval
de adrese a fost utilizat pentru a reprezenta adresele IPv4 într-un IPv6 tehnologie de
tranziție. O astfel de adresă IPv6 are primii (cei mai semnificativi) 96 de biți setați la zero, în
timp ce ultimii 32 de biți sunt adresa IPv4 reprezentată. În februarie 2006, Internet
Engineering Task Force (IETF) a depreciat utilizarea adreselor compatibile cu
IPv4. [1]Singura utilizare rămasă a acestui format de adresă este reprezentarea unei adrese
IPv4 într-un tabel sau o bază de date cu membri de dimensiune fixă care trebuie, de
asemenea, să poată stoca o adresă IPv6.
 Blocul de adresă 3ffe :: / 16 a fost alocat în scopuri de testare pentru rețeaua 6bone în
decembrie 1998. [48] Înainte de aceasta, a fost utilizat în acest scop blocul de adrese 5F00 :: /
8. Ambele blocuri de adrese au fost returnate la grupul de adrese în iunie 2006

7
 0.2 Diverse

 Pentru căutarea DNS inversă , adresele IPv6 au fost inițial înregistrate în zona DNS ip6.int ,
deoarece era de așteptat ca domeniul arpa de nivel superior să fie retras. În 2000, Consiliul
pentru Arhitectura Internet (IAB) a revenit la această intenție și a decis în 2001 că arpa ar
trebui să își păstreze funcția inițială. Domeniile din ip6.int au fost mutate în ip6.arpa [50] iar
zona ip6.int a fost scoasă oficial la 6 iunie 2006.
 În martie 2011, IETF a îmbunătățit recomandările pentru alocarea blocurilor de adrese către
site-urile finale. [19] În loc de a atribui fie un / 48, / 64, sau / 128 (conform IAB lui
și IESG opiniile lui din 2001), [51] furnizorii de servicii de Internet ar trebui să ia
în considerare alocarea de blocuri mai mici (de exemplu , o / 56) pentru utilizatorii
finali. ARIN , RIPE& APNIC politicile registrelor regionale să încurajeze / 56 misiuni acolo
unde este cazul. [19]
 Inițial, au existat două propuneri pentru traducerea numelor de domenii la adresele IPv6: una
utilizând înregistrările AAAA, [52] cealaltă folosind înregistrările A6. [53] Înregistrările
AAAA, metoda care predomină, sunt comparabile cu înregistrările A pentru IPv4, oferind o
simplă mapare de la numele gazdei la adresa IPv6. Metoda care utilizează înregistrările A6
folosește o schemă ierarhică, în care maparea grupurilor ulterioare de biți de adrese a fost
specificată de înregistrări suplimentare A6, oferind posibilitatea de a renumerota toate
gazdele într-o rețea modificând o singură înregistrare A6. Deoarece beneficiile percepute ale
formatului A6 nu au fost considerate a depăși costurile percepute, [54] [55] [56] [57] , metoda a
fost mutată în stadiul experimental în 2002 [55]și în cele din urmă la statutul istoric în 2012.

8
 3.Spațiu adresă

2.0 Alocare generală

Gestionarea procesului de alocare a adreselor IPv6 este delegată de Autoritatea pentru Internet de
Arhitectură Internet (Internet Architecture Board) și de Grupul de coordonarepentru Internet
Engineering (IANA) [13] . Funcția sa principală este atribuirea blocurilor de adrese
mari registrelor regionale de Internet (RIR), care au sarcina delegată de alocare furnizorilor de
servicii de rețea și altor registre locale. IANA a menținut lista oficială de alocări a spațiului de
adrese IPv6 din decembrie 1995. [14]
Doar o singură optime din spațiul total de adrese este alocată în prezent pentru utilizarea
pe Internet , 2000 :: / 3, pentru a asigura o agregare eficientă a rutei , reducând astfel
dimensiunea tabelelor de rutare pe Internet; restul spațiului de adrese IPv6 este rezervat pentru
utilizare ulterioară sau în scopuri speciale. Spațiul de adrese este alocat RIR-urilor în blocuri
mari de la / 23 până la / 12. [15]
RIR-urile atribuie blocuri mai mici registrelor locale de Internet care le distribuie
utilizatorilor. Acestea sunt de obicei în dimensiuni de la / 19 la / 32. [16] [17] [18] Adresele sunt de
obicei distribuite în blocuri de dimensiuni de la 48 la 56 pentru utilizatorii finali. [19]
Înregistrările globale de atribuire unicast pot fi găsite la diferite RIR-uri sau alte site-uri web. [20]
Adresele IPv6 sunt atribuite organizațiilor în blocuri mult mai mari în comparație cu alocările
adreselor IPv4 - alocarea recomandată este un bloc / 48 care conține 2 80 de adrese, fiind de
2 48 sau aproximativ 2,8 × 10 14 ori mai mare decât întregul spațiu de adrese IPv4 de 2 32 de adrese
și aproximativ 7,2 × 10 16 ori mai mari decât cele 8 blocuri de adrese IPv4, care sunt cele mai
mari alocări ale adreselor IPv4. Totuși, piscina totală este suficientă pentru viitorul previzibil,
deoarece există 2 128 (exact 340,282,366,920,938,463,463,374,607,431,768,211,456) sau
aproximativ 3,4 × 1038 (340 trilioane trilioane trilioane de) adrese IPv6 unice.
Fiecare RIR poate împărți fiecare blocuri multiple / 23 în blocuri 512/32, de obicei unul pentru
fiecare ISP; un ISP poate împărți blocul său / 32 în blocuri de 65 536/48 , de obicei unul pentru
fiecare client; [21] clienții pot crea 65 536/64 de rețele din blocul alocat / 48, fiecare având
2 64 (18.446.744.073.709.551.616) adrese. În schimb, întregul spațiul de adrese IPv4 are doar
2 32 (exact 4294967296 sau aproximativ 4,3 × 10 9 ) adrese.
Prin proiectare, doar o fracțiune foarte mică din spațiul de adrese va fi de fapt folosită. Spațiul
mare de adrese asigură faptul că adresele sunt aproape întotdeauna disponibile, ceea ce face ca
utilizarea translației adreselor de rețea (NAT) în scopul conservării adreselor să fie complet
inutilă. NAT a fost utilizat din ce în ce mai mult pentru rețelele IPv4 pentru a ajuta la
atenuarea epuizării adreselor IPv4 .

9
 2.1 Alocare special

Pentru a permite modificarea furnizorului fără renumerotare, spațiul de adrese independent de

furnizor - atribuit direct utilizatorilor finali de către RIR - este preluat din gama specială 2001:
678 :: / 29.
Punctele de schimb Internet (IXPs) au adrese speciale din domeniul 2001: 7f8 :: / 29 pentru a
comunica cu ISP-urile conectate . [22] Serverele de nume ale rădăcinilor au fost atribuite adrese
din același interval.

2.2 Resursele adreselor anycast

Cea mai mică adresă din cadrul fiecărui prefix de subrețea (identificatorul de interfață setat la
toate zerouri) este rezervat ca adresă anycast de "subnet-router". [1] Aplicațiile pot utiliza această
adresă atunci când vorbesc cu oricare dintre rutele disponibile, deoarece pachetele trimise la
această adresă sunt livrate doar unui singur router.
Cele 128 de adrese cele mai înalte din cadrul fiecărui prefix de subrețea / 64 sunt rezervate
pentru a fi utilizate ca adrese orcast. [23] Aceste adrese au, de obicei, primii 57 de biți ai
identificatorului de interfață setați la 1, urmat de ID-ul de orice tip pe 7 biți. Prefixele pentru
rețea, inclusiv subrețelele, trebuie să aibă o lungime de 64 de biți, caz în care bitul universal /
local trebuie să fie setat la 0 pentru a indica faptul că adresa nu este unică la nivel global. Adresa
cu valoarea 0x7e în cei 7 biți cei mai puțin semnificativi este definită ca o adresă de orice fel a
agenții de domiciliu IPv6 mobil . Adresa cu valoarea 0x7f (toți biți 1) este rezervată și nu poate fi
utilizată. Nu se fac alte asignări din acest interval, deci sunt rezervate și valorile 0x00 până la
0x7d.

10
 4.Sistem de nume de domenii

În sistemul de nume de domeniu , numele de gazdă sunt mapate la adresele IPv6 prin înregistrări
ale resurselor AAAA , așa-numitele înregistrări quad-A . Pentru căutare inversă , IETF a rezervat
domeniul ip6.arpa , unde spațiul de nume este împărțit ierarhic prin reprezentarea hexazecimală
de 1 cifră a unităților de nibble (4 biți) ale adresei IPv6. Această schemă este definită în RFC
3596 .
Ca și în cazul IPv4, fiecare gazdă este reprezentată în DNS de două înregistrări DNS: o
înregistrare de adresă și o înregistrare inversă a indicatorului de cartografiere. De exemplu, un
computer gazdă numit derrick în zona example.com are adresa locală unică fdda: 5cc1: 23: 4 ::
1f. Înregistrările sale de adrese quad-A sunt

și recordul IPv6 al indicelui său este

Acest record de indicatori poate fi definit într-un număr de zone, în funcție de lanțul de delegare
a autorității din zona dfip6.arpa.
Protocolul DNS este independent de protocolul de transport Layer . Interogările și răspunsurile
pot fi transmise prin intermediul transporturilor IPv6 sau IPv4 indiferent de familia de adrese a
datelor solicitate.

1.Probleme de tranziție

Începând cu anul 2009, multe soluții DNS în dispozitivele NAT și router-urile de rețea de acasă
se ocupă încă de înregistrările AAAA în mod necorespunzător. [42] Unele dintre acestea pot
trimite cereri DNS pentru astfel de înregistrări, în loc să returneze în mod corespunzător
răspunsul DNS negativ corespunzător. Deoarece cererea este abandonată, gazda care trimite
cererea trebuie să aștepte un declanșator de timp. Acest lucru cauzează adesea o încetinire când
se conectează la gazde IPv6 / IPv4 cu stack dual, deoarece software-ul clientului va aștepta ca
conexiunea IPv6 să nu reușească înainte de a încerca IPv4. Utilizarea algoritmului Happy
Eyeballs de către software-ul clientului poate atenua această problemă, încercând ambele
conexiuni IPv6 și IPv4 simultan, apoi utilizând oricare dintre primele conectări

11
 5.Implicit alegerea adresei

Interfețele de rețea cu interfață IPv6 au, de obicei, mai multe adrese IPv6, de exemplu, o adresă
locală și o adresă globală și adrese permanente versus temporare. IPv6 introduce conceptele de
domeniu și preferința de selecție, oferind multiple opțiuni pentru selecția adreselor de sursă și de
destinație în comunicarea cu o altă gazdă.
Algoritmul de selecție a preferințelor [41], care selectează adresa cea mai potrivită pentru a utiliza
în comunicațiile cu o anumită destinație (inclusiv utilizarea adreselor mapate prin IPv4
în implementările cu două stive ), se bazează pe o tabelă de preferințe personalizabilă de
utilizator care asociază fiecare prefixul de rutare cu un nivel de prioritate. Tabelul implicit este
următorul:

Configurația implicită plasează preferința pe IPv6, mai degrabă decât pe IPv4, și pe adresele de
destinație în cel mai mic domeniu posibil, astfel încât comunicația locală-legătură este preferată
față de căile rutiere globale, atunci când este altfel la fel de potrivit. Tabelul de politică al
prefixelor este similar cu un tabel de rutare, valoarea precedentă servind drept rolul unui cost de
legătură, în care preferința mai mare este exprimată ca o valoare mai mare. Adresele sursă sunt
preferate pentru a avea aceeași valoare de etichetă ca adresa de destinație. Adresele se potrivesc
cu prefixele bazate pe cea mai lungă secvență de biți de potrivire cea mai lungă. Adresele sursă
adresate sunt obținute din sistemul de operare și adresele destinației candidate pot fi interogate
prin intermediul sistemului de nume de domeniu (DNS).

12
 6.Înlocuirea adreselor IPv4

IPv4, versiunea folosită până în 2011 pe scară largă, nu mai poate scala, numărul de stații
conectate la o astfel de rețea fiind limitat la 4,3 miliarde. Ultimele adrese IPv4 au fost alocate
de IANA la începutul anului 2011. IPv6 implică în primul rând mărirea radicală a spațiului de
adrese de la 232 la 2128, dar și autoconfigurarea adresei printr-un mecanism fără stări,
standardizarea dimensiunii unei subrețele și integrarea securității din protocolul IPSec.
Adresele de 128 biți care sunt folosite în IPv6 permit un număr mai mare de adrese și subrețele
(spațiu suficient pentru 1015 obiective = în total
340.282.366.920.938.463.463.374.607.431.768.211.456 adrese).

fig.2
IPv6 a fost proiectată pentru a oferi fiecărei rețele de pe glob mai multe adrese ce pot fi rutate în
întregul Internet; adresele pot fi folosite pentru o largă varietate de dispozitive, inclusiv telefoane
mobile, PDA-uri, vehicule cu suport IP, electrocasnice și multe altele. În plus față de asigurarea
spațiului mai mare de adrese, IPv6 are următoarele avantaje în comparație IPv4:

 Managementul și delegarea adreselor devine mai ușoară;

 Autoconfigurarea ușoară a adreselor;
 IPsec încorporat;
 Rutare optimizată;
 Depistarea adreselor duble.
Este probabil că Internetul va folosi IPv4 și IPv6 în paralel pentru o perioadă destul de
lungă. Cele două protocoale nu pot comunica direct, fiind nevoie de un gateway dedicat sau de
unul din mecanismele de tranziție implementate.

13
 7.Adresarea IPv6

La inceputurile Internetului, adresele IPv4 se imparteau in 5 clase de adrese, notate de la A la E.

Impartirea se facea in functie de configuratia binara a primului octet al adresei.

Din pacate, aceasta metoda risipea multe adrese IP, iar odata cu raspandirea Internetului a aparut
pericolul epuizarii spatiului de adrese. Pentru a solutiona aceasta problema, la inceputul anilor
'90 au fost concepute mai multe solutii care aveau rolul de a prelungi viata lui IPv4. In plus, a
fost conceput si un nou protocol, IPv6. S-a sarit peste versiunea 5 deoarece era deja folosita de
Internet Stream Protocol, un protocol experimental.

IPv4, versiunea folosita pana în 2011 pe scara larga, nu mai poate scala, numarul de statii
conectate la o astfel de retea fiind limitat la 4,3 miliarde. Ultimele adrese IPv4 au fost alocate de
IANA la începutul anului 2011. IPv6 implica în primul rand marirea radicala a spatiului de
adrese de la 232 la 2128, dar si autoconfigurarea adresei printr-un mecanism fara stari,
standardizarea dimensiunii unei subretele si integrarea securitatii din protocolul IPSec. Internet
Protocol Security (IPSec) este o suita de protocoale pentru securizarea comunicatiilor peste stiva
TCP/IP. Aceasta suita se bazeaza pe folosirea functiilor matematice si a algoritmilor de criptare
si autentificare pentru a asigura confidentialitatea, integritatea si non-repudierea informatiilor din
fiecare pachet IP transmis pe retea.

14
Adresele de 128 biti care sunt folosite în IPv6 permit un numar mai mare de adrese si subretele
(spatiu suficient pentru 1015 obiective = în total
340.282.366.920.938.463.463.374.607.431.768.211.456 adrese).
IPv6 a fost proiectata pentru a oferi fiecarei retele de pe glob mai multe adrese ce pot fi rutate în
întregul Internet; adresele pot fi folosite pentru o larga varietate de dispozitive, inclusiv telefoane
mobile, PDA-uri, vehicule cu suport IP, electrocasnice, si multealtele.

1.Reprezentarea adresei

Soluţiile prezentate anterior nu fac decît să amîne momentul epuizării adreselor IP. Acest
moment a fost iniţial pronosticat pentru 2008 şi între timp a fost împins înspre 2010-2013. Pentru
a rezolva definitiv problema numărului insuficient de adrese IPv4, s-au creat adresele IPv6, care
au 128 de biţi în locul celor 32 de biţi ai adreselor IPv4; astfel, sînt posibile în total circa
3.4·1038 adrese.
Scrierea adreselor IPv6 se face pe 8 grupuri de cîte 16 biţi; fiecare grup se reprezintă ca 4 cifre
hexazecimale, întrucît reprezentarea cu cifre zecimale ca în adresele IPv4 ar duce la adrese prea
lungi. Separarea între grupuri se face cu semnul “:”. De exemplu:
AAAA:BBBB:CCCC:DDDD:0000:1111:2222:3333
Pentru a simplifica scrierea se folosesc 2 reguli care se aplică adreselor care conţin zerouri în
interior:
Regula 1: zerourile iniţiale dintr-un grup se pot omite. De exemplu, adresa:
00AB:0ABC:0000:0000:1234:0001:0001:0001 se poate scrie: AB:ABC:0:0:1234:1:1:1
Regula 2: unul sau mai multe grupuri adiacente care conţin doar zerouri se pot omite complet,
înlocuindu-se cu “::”. Această regulă se poate aplica o singură dată într-o adresă, în caz contrar
nu se mai ştie cîte grupuri de “0” au fost prescurtate.
Exemple:

15
 2.Împărţire. Subnetting

Adresele IPv6 sînt de mai multe tipuri: unicast, multicast şi anycast. Spre deosebire de IPv4, în
IPv6 nu există adresă broadcast. Adresele unicast sînt similare cu cele IPv4 şi identifică o
singură interfaţă a unui host. Adresele multicast identifică un grup de hosturi; un pachet trimis
către o adresă multicast este trimis tuturor hosturilor din grup. Adresele anycast sînt similare cu
cele multicast, cu deoseburea că un pachet trimis către o astfel de adresă e trimis doar membrului
cel mai apropiat al grupului. O aplicaţie posibilă a adreselor anycast este pentru site-uri multi-
homed, adică avînd multe adrese IP distribuite geografic, cum este de exemplu
www.google.com; un pachet către un astfel de site va fi rutat către cel mai apropiat membru al
grupului unicast, în funcţie de cum este definit conceptul de “apropiat” ca metrică în protocolul
de rutare folosit.
Adresele unicast sînt la rîndul lor de mai multe tipuri, printre care categoriile mai importante
sînt: globale, link-local şi site-local.
Adresele globale sînt adresele “obişnuite”, publice, similare cu adresele IPv4. Adresele linklocal
sînt nişte adrese speciale, folosite doar intern, pe acele linkuri care au doar 2 capete (de exemplu
linkuri seriale), şi nu sînt vizibile decît de către hostul curent şi hostul de la celălalt capăt al
linkului. Ele nu sînt accesibile din restul reţelei. Adresele globale site-local sînt oarecum similare
cu adresele IPv4 private definite de RFC1918; în 2003 însă, ele au fost propuse spre retragere
(RFC3879) din următoarele motive: spaţiul mare de adrese IPv6 nu mai justifică alocarea unor
adrese private, fiecare organizaţie putînd obţine cu uşurinţă oricîte adrese globale; folosirea
adreselor private în ultimii ani a creat probleme, atunci cînd aceste adrese au ajuns, involuntar,
dar mai des decît s-a crezut iniţial, în internet, în adrese de site-uri sau de mail – aceste situaţii
generează trafic inutil în internet şi sînt greu de rezolvat căci nu este evident cine e “sursa”.
Adrese unicast globale: Aşa cum o adresă IPv4 unicast este împărţită în 2 secţiuni de lungimi
variabile numite network (incluzînd şi eventualul subnetwork) şi host, o adresă IPv6 unicast de
tip global avînd cîmpurile A:B:C:D:E:F:G:H este compusă din 3 secţiuni de lungimi fixe:
 A:B:C (48 biţi) se numeşte site prefix-ul şi este alocat de către un ISP. Este similar cu
network din IPv4. Este împărţit în mai multe sub-cîmpuri, pentru a permite o ierarhizare
între ISP mari (top-level) care la rîndul lor distribuie blocuri de adrese către ISP mai
mici, etc.
Primul cîmp (primii 3 biţi) este fixat, momentan, la valoarea binară 001. Aceasta
înseamnă că adresele unicast globale sînt între 2000:x:x:…. şi 3FFF:x:x:… (1/8 din
spaţiul total IPv6). Pentru prefix rămîn disponibili 48-3= 45 biţi care se pot împărţi pe
niveluri de ierarhizare.
Primii 13 biţi din prefixul rămas formează ceea se se cheamă TLA ID (Top-Level
Aggregation Identifier) şi permite împărţirea spaţiului de adrese la 213=8192 ISP “mari” –
adică ISP care menţin tabela de rutare globală în Internet. O tabelă de maxim 8192 rute,
care trebuie cunoscută de către toţi aceşti ISP mari, a fost considerată un compromis
tehnic, corespunzător puterii de calcul a ruterelor actuale.
Restul de 45-13= 32 de biţi se împart între un cîmp momentan rezervat (numai biţi 0) şi
cîmpul NLA ID (Next-Level Aggregation ID). În acest spaţiu se crează ierarhii pentru
organizaţiile de tip ISP de ordinul 2 şi alte org anizaţii care împart adresele IP. Existenţa
unui spaţiu rezervat permite dezvoltări ulterioare.

16
  D (16 biţi) se numeşte subnet ID sau SLA ID (Site-Level Aggregation ID) şi este similar
cu subnetul IPv4, doar că nu este opţional (în cazul IPv4, dacă se foloseşte adresarea
classful, nu există subneturi).
Acest cîmp este la dispoziţia organizaţiei finale (client) care primeşte blocul de adrese de
la ultimul ISP din lanţ. Se pot crea local 216 = 65536 combinaţii sau subneturi individuale
şi se pot ierarhiza subneturile pe 16 nivele de subnetting.
 • E:F:G:H (64 biţi) se numeşte interface ID şi este similar cu hostul IPv4. Se observă că
numărul de hosturi posibil în fiecare organizaţie este 264 = 1.8· 1019 hosturi

Adrese unicast link-local: sînt împărţite tot în cele 3 secţiuni, dar de dimensiuni diferite:
• primii 10 biţi reprezintă site prefix; primul cîmp poate lua valori numai între FE80 şi FEBF (se
asignează local, nu de către ISP)
• următorii biţi reprezintă subnet ID şi sînt toţi 0, întrucît subnetul nu este necesar
• ultimii 64 biţi reprezintă interface ID; de obicei este aceeaşi cu a adresei unicast globale.
Prin urmare o adresă de tip link-local are forma de genul: FE80:0:0:0:0:0:AB12:CD34 sau
FE80::AB12:CD34

Adrese unicast site-local: Primii 10 biţi pot lua valori astfel încît primul cîmp este între FEC0 şi
FEFF. Nu vor fi tratate în continuare din motivele arătate mai sus.

Adrese unicast rezervate:

• de loopback: termenul loopback se referă aici în mod specific la o adresă de test, care trimite
înapoi către sursă toate pachetele primite; în IPv4 este rezervată adresa 127.0.0.1, iar în IPv6
adresa 0:0:0:0:0:0:0:1 care se mai poate scrie ::1
• nespecificate: atunci cînd un host nu-şi cunoaşte (încă) propria adresă, va folosi adresa
0:0:0:0:0:0:0:0 sau pe scurt ::
• compatibile cu IPv4: pentru a reprezenta o adresă IPv4 A.B.C.D, de 32 biţi, ca adresă IPv6, se
completează cu 0 toţi biţii mai semnificativi (din stînga) pînă la 128, deci în total 96 biţi zero
(sau 6 cîmpuri de 16 biţi). Adresa se poate scrie în notaţia specială 0:0:0:0:0:0:A.B.C.D sau
prescurtat ::A.B.C.D
• compatibile cu IPv4 în situaţii de folosire mixtă IPv6/IPv4 (dual stack): similar cu cazul de mai
sus, dar definite ulterior; înaintea completării cu 0 a tuturor biţilor mai semnificativi, se adaugă
grupul FFFF. Reprezentarea se poate scrie ::FFFF:A.B.C.D

Tipic, masca de reţea corespunzătoare adreselor IPv6 este /64 (ultimii 64 de biţi sînt de interfaţă,
adică de host). Lungimea măştii de reţea se scrie numai sub această formă /n. Pentru a specifica
prefixe de anumite lungimi se foloseşte n <64; de exemplu, toate adresele unicast globale au
prefixul /3 (conform celor 3 biţi 001).

Anumite adrese de host cum ar fi ::1 (loopback) se pot scrie ::1/128, prin similitudine cu adresele
de host IPv4 /32.

17
 3.Configurarea adreselor IPv6 pe interfeţe

Configurarea se poate face similar ca la IPv4 (manual sau prin DHCP) şi se introduce o metodă
nouă, autoconfigurarea pe baza adresei MAC.

 Configurarea manuală se face alocînd manual atît cei 64 biţi de prefix+subnet, cît şi cei
64 biţi de interface ID. Se foloseşte comanda ipv6 address în loc de ip address; masca se
specifică in forma /n:

Router(config)# int F0 Router(config-if)# ipv6 address 2003:2:3:4:5:6:7:8/64

 Configurarea prin DHCP se face folosind o versiune numită DHCPv6; există şi o variantă
numită stateless autoconfiguration rezervată numai pentru PC-uri şi alte echipamente de
tip end-device (nu rutere), care foloseşte mesaje ale protocolului ICMPv6.
 Autoconfigurarea porţiunii de interfaţă a adresei pe baza adresei MAC: această metodă
de configurare se numeşte EUI-64 (Extended Universal Identifier-64). În acest caz, se
configurează manual doar cei 64 de biţi ai prefixului. Ultimii 64 biţi se alocă automat pe
baza adresei MAC. Cum aceasta are doar 48 biţi, cei 16 biţi rămaşi (practic, biţii din
“mijlocul” cîmpului de 64 de biţi) se alocă automat la valoarea FFFE.

De exemplu, adresa MAC (scrisă ca 6 numere hexazecimale de 8 biţi) 11:22:33:44:55:66

produce Interface ID cu valoarea 1122:33FF:FE44:5566. Configurarea se face adăugînd
cuvîntul-cheie eui-64 după specificarea prefixului: Router(config)# int F0 Router(config-
if)# ipv6 address 2003:2:3:4::/64 eui-64

Avantajul EUI-64 constă în configurarea simplă (prefixul este obţinut de la ISP şi e

acelaşi în toată organizaţia, urmînd ca doar SLA să fie configurat manual). Dezavantajul
este că adresa MAC este oarecum aleatoare (şi cam lungă), unii administratori preferînd
un control mai strict asupra adreselor allocate.

În momentul configurării adresei IPv6 a unei interfeţe, ruterul alocă automat şi o adresă de tip
link-local. Implicit, se alocă prefixul FE80:: şi se folosesc aceiaşi 64 biţi pentru porţiunea de host
ca în adresa globală.

Dacă se doreşte configurarea manuală a adresei link-local, se face la fel ca pentru adresa globală,
doar că nu se specifică masca şi se adaugă cuvîntul-cheie link-local: Router(config)# int F0
Router(config-if)# ipv6 address FE80::1:1:1:1 link-local

De menţionat că dacă prefixul nu este între FE80 şi FEBF se va primi un mesaj de eroare.

18
 4.Soluţii de interoperare IPv6/IPv4

Trebuie reţinut că adresele IPv4 şi IPv6 fac parte din familii complet diferite şi sînt
incompatibile. Pentru a face posibilă interoperarea echipamentelor care folosesc cele 2 tipuri de
adrese se folosesc următoarele soluţii:

 Dual Stacking: denumirea provine din faptul că protocoalele IPv4/IPv6 formează 2 “stive”
(stack) de protocoale. Soluţia presupune configurarea duală: pe fiecare echipament se
configurează atît adrese IPv4 cît şi IPv6. Astfel, un server web cu dual stack va fi accesat
de către clienţii IPv4 la adresa sa IPv4 şi de către clienţii IPv6 la adresa sa IPv6. Nu se face
nici un fel de translaţie. Această metodă este cea mai simplă şi cea mai recomandată.
 Tunelare: un tunel există şi în IPv4 şi reprezintă încapsularea unui pachet într-un alt pachet,
cu scopul de a ascunde adresa pachetului iniţial.

O aplicaţie tipică IPv4 a unui tunel este următoarea: avem 2 filiale ale unei companii, în 2
locaţii diferite; în interiorul companiei se foloseşte o schemă de adresare privată, de
exemplu reţelele 192.168.1.0 şi 192.168.2.0 în cele 2 locaţii. Cele 2 reţele sînt conectate la
Internet prin cîte un ruter de margine. Pentru ca fiecare host din cele 2 reţele să aibă
conectivitate cu oricare alt host, se crează un tunel între cele 2 rutere. Un pachet din reţeaua
1 cu destinaţia reţeaua 2 este încapsulat, trimis prin Internet, şi decapsulat de către ruterul
de margine al reţelei 2. Prin încapsulare este posibil ca adresele private să fie păstrate, dar
să nu fie vizibile în Internet. În cazul IPv6, pachetele sînt încapsulate în interiorul unor
pachete IPv4, circulă prin Internetul IPv4, şi sînt decapsulate la destinaţie. Prin această
tunelare este posibilă conectarea mai multor “insule” IPv6 izolate în Internetul IPv4.

Un dezavantaj al tunelării în general este scăderea dimensiunii maxime a pachetului: un

pachet transportat prin încapsulare într-un alt pachet va avea, implicit, spaţiul pentru
încărcătura utilă (payload) redus cu dimensiunea headerului pachetului care-l transportă.

 NAT: soluţii de translaţie, similare cu NAT IPv4, există, dar sînt mai complexe decît acesta
din urmă. Cisco suportă NAT-PT (NAT-Protocol Translation) începînd cu IOS 12.3(2)T.
Datorită complexităţii şi problemelor inerente translaţiilor, aceste soluţii nu sînt
recomandate.

19
 5.Rutarea IPv6

Rutarea pachetelor IPv6 se face similar cu IPv4: se compară prefixul destinaţie cu prefixele
din tabela de rutare disponibilă, folosind funcţia AND, şi se alege rezultatul cu cei mai mulţi
“1” (longest prefix match).

Protocoalele de rutare IPv4: RIP, OSPF, IS-IS, BGP etc. au fost adaptate (sau sînt în curs de
adaptare) pentru IPv6. În continuare se va prezenta RIPv6, numit şi RIPng (next generation).
Acesta este bazat pe RIP v2 (din IPv4). Pentru configurare se procedează astfel:

 implicit pe ruterele Cisco este activată rutarea IPv4 între interfeţe, dar nu şi cea IPv6.
Indiferent dacă se foloseşte RIPng sau alt protocol (sau chiar rutare statică), ea se
activează folosind: Router(config)# ipv6 unicast-routing
 ca şi OSPF, RIPng cere specificarea unui nume (sau număr) pentru un proces de rutare;
astfel, se pot porni mai multe procese de rutare separate.
 o diferenţă între RIP v1/v2 şi RIPng este că nu se anunţă reţelele folosind cuvîntul-cheie
network, ci se activează cu cuvîntul-cheie enable interfeţele pe care va rula protocolul.
De fapt, nu este o diferenţă de fond, pentru că şi în RIP/OSPF, am văzut că cuvîntul-cheie
network are semnificaţia de a preciza interfeţele prin care se trimit routing updates, spre
deosebire de BGP. De exemplu, dacă un ruter are intefeţele E0 şi S0 care vor participa la
RIPng, şi procesul de rutare se numeşte cisco1:

Observaţie: pentru a examina funcţionarea IPv6, se folosesc comenzi show similare cu cele pentru
IPv4, la care în general se înlocuieşte ip cu ipv6. De exemplu:

20
 6. Access-lists IPv6

ACL în IPv6 sînt o extensie a ACL IPv4; ca particularităţi, menţionăm:

1) se pot defini doar cu nume; ACL IPv4 se pot defini atît cu nume, cît şi cu număr (implicit).
Definirea se face astfel:

iar fiecare din reguli are sintaxa de bază (care permite opţiuni suplimentare, vezi help):

unde: protocolul poate fi ipv6 (care le cuprinde pe toate) sau tcp, udp, icmp etc; adresele
sursa/destinaţie pot fi de una din următoarele forme:
 any (similar cu IPv4)
 host N:N:N:N:N:N:N:N (similar cu IPv4)
 adresa/lungime_prefix, de exemplu 2001:1::/64 – diferenţa faţă de IPv4 e că se foloseşte
acelaşi tip de prefix ca la definirea interfeţelor, rutelor etc, şi nu prefixul inversat ca în
wildcard mask
Ca şi în IPv4, se poate prefixa cu no orice comandă;
2) la sfîrşitul unui ACL există implicit următoarele reguli:

faţă de IPv4, primele 2 reguli au rolul de a permite pachetele de network discovery. Vizualizarea
ACL se face cu:

21
 7.Suportul Cisco IOS pentru IPv6

Imaginile IOS pentru ruterele Cisco au nume de forma cnnnn-xxx-...-xxx-mmm-pp.bin, unde:

• nnnn este numele platformei, de exemplu 1700, 2600, 3600 etc
• grupurile notate xxx pot fi în număr variabil; sînt foarte multe variante şi reprezintă feature
setul, adică setul de comenzi, protocoale, facilităţi şi funcţii suportate. Pentru a afla exact ce
features sînt într-un feature set se foloseşte Cisco Feature Navigator [2].
• mmm este numărul versiunii; 123 înseamnă versiunea 12.3
• pp este numărul release-ului, care este o sub-versiune în cadrul versiunii. De la un release la
altul se corectează bug-uri şi se introduc unele funcţii suplimentare.
• mai poate exista o literă ca sufix care specifică categoria de IOS, cum ar fi T pentru
Technology, E pentru Entreprise, etc. Fără [2] nu se poate determina exact ce facilităţi aduce
această literă.
Cisco a introdus suportul pentru IPv6 în versiunea de IOS 12.2(1)T. În plus, IPv6 trebuie să fie
parte a feature set-ului imaginii respective; aceasta înseamnă că o imagine numită (de exemplu)
c1700-xxx-xxx-121-10.bin sigur nu suportă IPv6, întrucît este vorba de versiunea 12.1(10), în
timp ce o imagine numită c1700-xxx-xxx-123-15.bin ar putea suporta IPv6, fiind vorba de
versiunea 12.3(15), dar trebuie examinat feature set-ul pentru a determina în mod sigur acest
lucru.

22
 8.Asignarea adreselor IPv6

Asignăm pe R1 adrese IPv6 de tip EUI-64. Mai întîi, se examinează adresa MAC a interfeţei
Ethernet, folosind show int F0. Adresa MAC este numită de către Cisco BIA (Burned-In
Address), cu sensul că nu se poate modifica,apoi, se configurează adresa IPv6 2001::/64 de tipul
EUI-64. Se verifică adresele interfeţei folosind show ipv6 int F0. Observaţi similitudinile, dar şi
diferenţele dintre ultimii 64 biţi şi adresa MAC.

În afară de cele 4 cifre hexazecimale în plus, mai există o diferenţă.

Pentru a “rezolva” diferenţa se procedează astfel:

1. se ia primul grup de 4 cifre hexazecimale din cadrul celor 64 biţi de interfaţă

2. se transformă în binary

3. seinversează al 7-lea bit (numit bitul universal/local)

4. se transformă din nou în hexazecimal;

Similar, se configurează pe R2, interfaţa serială S1, adresa 2002::/64 de tipul EUI-64.

b) se observă că adresele EUI-64 sînt greu de memorat. Vom asigna adresele manual, conform

fig.3 (pe care sînt figurate doar adresele IPv6; adresele IPv4 se lasă aşa cum sînt).

Atenţie! O diferenţă între adresele IPv4 şi IPv6 este că, implicit, o interfaţă poate avea
mai multe adrese IPv6. Prin urmare, configurarea unei noi adrese nu o şterge automat pe cea
veche, ca în IPv4 (şi în IPv4 se pot pune adrese multiple pe interfeţe, dar nu implicit). Se scot,
folosind prefixul no, vechile adrese cu EUI-64 de pe R1/F0 şi R2/S1. Se configurează noile
adrese din fig. 3.

fig. 3. Topologia pentru adresarea IPv6.

Pe R1 înlocuiţi şi adresa link-local folosind cuvîntul-cheie link-local (şi fără a preciza masca):
R1(config)# int F0 și R1(config-if)# ipv6 addr 2001::1 link-local.

Verificaţi cu ping de pe R1 propria interfaţă (adresa globală şi cea link-local). Observaţi că dacă
încercaţi ping la interfaţa link-local primiţi întrebarea “Output Interface:”. Răspunsul trebuie să
conţină un spaţiu, de exemplu “F 0”, nu “F0”.
23
 8.Fără autoconfigurare a adresei de stat

La pornirea sistemului, un nod creează automat o adresă locală de legătură pe fiecare interfață cu
interfață IPv6, chiar dacă adresele globale rutabile sunt configurate manual sau obținute prin
"protocoale de configurare" (a se vedea mai jos). Ea face acest lucru în mod independent și fără
nici o configurație anterioară prin autoconfigurarea adreselor fără stat (SLAAC), [36] utilizând o
componentă a protocolului Discovery Neighbor . Această adresă este selectată cu prefixul fe80 ::
/ 64.
În IPv4, "protocoalele de configurare" tipice includ DHCP sau PPP. Deși DHCPv6 există,
gazdele IPv6 folosesc în mod obișnuit Protocolul Neighbor Discovery pentru a crea o adresă
unicast globală routabilă: gazda trimite cereri de solicitare a routerului și un router IPv6 răspunde
cu o atribuire de prefix. [37]
Cele mai mici 64 de biți ale acestor adrese sunt populate cu un identificator de interfață pe 64 de
biți în format EUI-64 modificat . Acest identificator este, de obicei, partajat de toate adresele
configurate automat ale respectivei interfețe, ceea ce are avantajul că un
singur grup multicast trebuie îmbinat pentru descoperirea vecinului. Pentru aceasta, se folosește
o adresă multicast, formată din prefixul de rețea ff02 :: 1: ff00: 0/104 și cei 24 de biți cei mai
puțin semnificativi ai adresei.

1.1 Modificat EUI-64

Un identificator de interfață pe 64 de biți este cel mai frecvent derivat de la adresa MAC pe 48
de biți . O adresă MAC 00: 0C: 29: 0C: 47: D5 este transformată într-un 64-bit EUI-64 prin
introducerea FF: FE în mijloc: 00: 0C: 29: FF: FE : 0C: 47: D5. Atunci când acest EUI-64 este
utilizat pentru a forma o adresă IPv6, acesta este modificat: [1] sensul bitului Universal / Local
(cel de-al șaptelea cel mai semnificativ dintre EUI-64, începând cu 1) este inversat, acum
înseamnă Universal . Pentru a crea o adresă IPv6 cu prefixul de rețea 2001: db8: 1: 2 :: / 64
randamentele adresa 2001: db8: 1: 2: 0 2 0c: 29sq: fe0c: 47d5 (cu subliniate U / L (= universal /
Local) bit inversat la 1, deoarece adresa MAC este universal unică).

1.2 Detectarea adreselor duplicate

Atribuirea unei adrese unicast IPv6 la o interfață implică un test intern pentru unicitatea acelei
adrese utilizând mesajele Neighbor Solicitation and Neighbor Advertisement ( ICMPv6tip 135 și
136). În timp ce în procesul de stabilire a unicității o adresă are o stare experimentală .
Nodul se alătură adresei multicast pentru nodul solicitat pentru adresa tentativă (dacă nu este
deja făcută) și trimite solicitările vecine, cu adresa tentativă ca adresă țintă și adresa nespecificată
(:: / 128) ca adresă sursă. Nodul se conectează, de asemenea, la adresa multicast tuturor fișierelor
ff02 :: 1, astfel încât va putea să primească anunțuri de vecinătate .
Dacă un nod primește o solicitare de vecin cu propria adresă tentativă ca adresă țintă, atunci acea
adresă nu este unică. Același lucru este valabil dacă nodul primește o publicitate vecină cu
adresa de încercare ca sursă a anunțului. Numai după ce a stabilit cu succes că o adresă este
unică, aceasta poate fi atribuită și utilizată de o interfață.

24
 1.3 Detectarea adreselor duplicate

Atribuirea unei adrese unicast IPv6 la o interfață implică un test intern pentru unicitatea acelei
adrese utilizând mesajele Neighbor Solicitation and Neighbor Advertisement ( ICMPv6tip 135 și
136). În timp ce în procesul de stabilire a unicității o adresă are o stare experimentală .
Nodul se alătură adresei multicast pentru nodul solicitat pentru adresa tentativă (dacă nu este
deja făcută) și trimite solicitările vecine, cu adresa tentativă ca adresă țintă și adresa nespecificată
(:: / 128) ca adresă sursă. Nodul se conectează, de asemenea, la adresa multicast tuturor fișierelor
ff02 :: 1, astfel încât va putea să primească anunțuri de vecinătate .
Dacă un nod primește o solicitare de vecin cu propria adresă tentativă ca adresă țintă, atunci acea
adresă nu este unică. Același lucru este valabil dacă nodul primește o publicitate vecină cu
adresa de încercare ca sursă a anunțului. Numai după ce a stabilit cu succes că o adresă este
unică, aceasta poate fi atribuită și utilizată de o interfață.

1.4 Adresa de viață

Fiecare adresă IPv6 care este legată la o interfață are o durată de viață fixă. Durata vieții este
infinită, dacă nu este configurată într-o perioadă mai scurtă. Există două durate de viață care
guvernează starea unei adrese: perioada de viață preferată și durata de viață valabilă . [38] Durata
de viață poate fi configurată în routerele care furnizează valorile utilizate pentru autoconfigurare
sau specificate când se configurează manual adresele pe interfețe.

Atunci când o adresă este atribuită unei interfețe, aceasta primește starea "preferată", pe care o
deține în timpul perioadei preferate de viață. După expirarea duratei de viață, starea devine
"depreciată" și nu trebuie să se facă conexiuni noi utilizând această adresă. Adresa devine
"invalidă" după expirarea duratei sale de valabilitate; adresa este eliminată din interfață și poate
fi atribuită în altă parte pe Internet .

Notă: În majoritatea cazurilor, durata de viață nu expiră deoarece noile anunțuri de router (RA)
reîmprospătează cronometrele. Dar dacă nu mai există RA, în cele din urmă durata de viață
preferată scade și adresa devine "depreciată".

1.5 Adrese temporare

Adresele MAC unice și statice la nivel global, utilizate de autoconfigurarea adreselor fără statură
pentru a crea identificatori de interfață, oferă posibilitatea de a urmări echipamentele
utilizatorilor în timp și schimbările prefixelor de rețea IPv6 - și astfel utilizatorii. [39] Pentru a
reduce perspectiva unei identități de utilizator să fie legat permanent la o porțiune de adresă
IPv6, un nod poate crea adrese temporare cu identificatori de interfață bazate pe siruri
de caractere variabile în timp aleatoare de biți [40] și vieți relativ scurte (ore sau zile), după care
sunt înlocuite cu adrese noi.
Adresele temporare pot fi utilizate ca adresă sursă pentru conexiunile originare, în timp ce
gazdele extern utilizează o adresă publică prin interogarea sistemului de nume de domeniu.
Interfețele de rețea configurate pentru IPv6 utilizează implicit adrese temporare în sistemele OS
X Lion și mai târziu în Apple, precum și în Windows Vista , Windows 2008 Server și sistemele
Microsoft mai târziu.

25
 9. Mecanisme de tranziție

Nu se prevede IPv6 pentru a suplini IPv4 instantaneu. Ambele protocoale vor continua să
funcționeze simultan de ceva timp. Prin urmare, sunt necesare unele mecanisme de tranziție
IPv6 pentru a permite gazdelor IPv6 să ajungă la serviciile IPv4 și pentru a permite gazdei și
rețelelor izolate IPv6 să se ajungă reciproc pe infrastructura IPv4. [51]
Multe dintre aceste mecanisme de tranziție utilizează tuneluri pentru a încorpora traficul IPv6 în
rețelele IPv4. Aceasta este o soluție imperfectă, care reduce unitatea de transmisie
maximă (MTU) a unei legături și, prin urmare, complică Path MTU Discovery și poate
crește latența . [52] Protocoale de tunelare sunt o soluție temporară pentru rețele care nu suportă
nativ dual-stack, în cazul în care ambele IPv6 și IPv4 rula independent.

1.1 Implementare IP dual-stack

Implementările IP dual-stack oferă stive complete de protocoale IPv4 și IPv6 în același nod de
rețea, pe lângă implementarea comună a stratului fizic, cum ar fi Ethernet . Acest lucru permite
gazdelor cu stack dual pentru a participa simultan la rețelele IPv6 și IPv4. Metoda este definită
în RFC 4213 .
Configurație dual-stack este implementarea IPv6 cel mai de dorit în timpul tranziției de la IPv4
la IPv6, deoarece evită complexitatea tunelare și de considerente de securitate, a crescut latență,
deasupra capului de management, precum și o redusă cale MTU . [54] Cu toate acestea, nu este
întotdeauna posibil ca echipamentele de rețea învechite să nu accepte IPv6.
Configurațiile cu configurație duală ar putea introduce probleme de securitate suplimentare,
deoarece gazdele ar putea fi supuși atacurilor din rețelele IPv4 și IPv6. Sa susținut că arhitectura
dual-stack ar putea suprasolicita infrastructura globală de rețea, cerând routerelor să susțină
rutarea IPv4 și IPv6 simultan. [55]
Implementarea cu stack-uri duble necesită încă o adresă IPv4 pe fiecare nod, care este limitată
de epuizarea adreselor IPv4 , una dintre principalele motivații pentru IPv6. Pentru a aborda acest
aspect, a fost introdus Dual-stack Lite (DS-Lite), care utilizează traducerea adreselor de
rețea și tunelul pentru a încapsula pachetele IPv4 în transportul IPv6, apoi a le livra la destinația
lor finală.

1.2 Tuneling

Mulți utilizatori actuali de Internet nu au suport IPv6 dual-stack și astfel nu pot ajunge direct la
site-urile IPv6. În schimb, trebuie să utilizeze infrastructura IPv4 pentru a purta pachete IPv6.
Acest lucru se realizează utilizând o tehnică cunoscută sub numele de tuneling , care
încapsulează pachetele IPv6 în cadrul IPv4, utilizând efectiv IPv4 ca strat de legătură pentru
IPv6.

Protocolul IP 41 indică pachetele IPv4 care încorporează datagrame IPv6. Unele dispozitive de
rutare sau de translatare a adreselor de rețea pot bloca protocolul 41. Pentru a trece prin aceste
dispozitive, pachetele UDP pot fi utilizate pentru a încapsula datagrame IPv6. Alte scheme de
încapsulare, cum ar fi AYIYA sau Generic Routing Encapsulation , sunt, de asemenea, populare.

Dimpotrivă, pe legăturile de internet numai pentru IPv6, când este necesar accesul la facilitățile
de rețea IPv4, are loc tunelizarea protocolului IPv4 prin IPv6, utilizând IPv6 ca strat de legătură
pentru IPv4.

26
 1.3 Tunel automat
Tunelul automat se referă la o tehnică prin care infrastructura de rutare determină automat punctele
finale ale tunelului. Unele tehnici de tunel automate sunt mai jos.
6to4 este recomandat de RFC 3056 . Utilizează încapsularea protocolului 41. [57] Punctele finale ale
tunelului sunt determinate utilizând o adresă binecunoscută a adresei IPv4 pe partea de la distanță
și încorporând informații de adresă IPv4 în adresele IPv6 pe partea locală. 6to4 este cel mai comun
protocol de tunel desfășurat în prezent.
Teredo este o tehnică automată de tunel care folosește încapsularea UDP și poate traversa mai
multe noduri NAT. [58] IPv6, inclusiv tunelul 6to4 și Teredo, sunt activate implicit în Windows
Vista [59] și Windows 7 . Cele mai multe sisteme Unix implementează doar 6to4, dar Teredo poate fi
furnizat de software terță parte, cum ar fi Miredo .
ISATAP (intra-Site Automatic tunel Adresându Protocol) [60] utilizează rețeaua IPv4 ca IPv6 legătură
locală virtuală, cu mapările de la fiecare adresă IPv4 la o adresă IPv6 link - local. Spre deosebire de
6to4 și Teredo, care sunt mecanisme de tunelizare inter-sit , ISATAP este un mecanism intra-site ,
ceea ce înseamnă că este proiectat să asigure conectivitatea IPv6 între noduri într-o singură
organizație.

Tunelul 6in4 necesită configurarea explicită a punctelor finale ale tunelului, fie de către un
administrator manual fie prin mecanismele de configurare ale sistemului de operare sau printr-un
serviciu automat cunoscut sub numele de broker de tuneluri ; [61] acest lucru este denumit și tunel
automatizat . Tunelul configurat este de obicei mai determinist și mai ușor de depanat decât
tunelul automat și, prin urmare, este recomandat pentru rețele mari și bine administrate. Tunelul
automatizat oferă un compromis între ușurința utilizării tunelului automat și comportamentul
determinist al tunelului configurat.
Încapsularea incorectă a pachetelor IPv6 folosind protocolul IPv4 numărul 41 este recomandată
pentru tunelurile configurate; acest lucru este uneori cunoscut sub numele de tuneling 6in4 . Ca
și tunelul automat, încapsularea în UDP poate fi utilizată pentru a traversa cutiile NAT și
firewall-urile.

1.4 Proxy-uri și traduceri pentru gazde numai pentru IPv6

După ce registrele regionale de Internet și- au epuizat pachetele de adrese IPv4 disponibile, este
probabil ca gazdele recent adăugate pe Internet să aibă doar conectivitate IPv6. Pentru ca acești
clienți să aibă conectivitate compatibilă cu versiunile anterioare doar pentru IPv4, trebuie
implementate mecanisme adecvate de tranziție IPv6 .
O formă de traducere a adreselor este utilizarea unui server proxy cu nivel de aplicație cu două
stive , de exemplu un proxy web.
Au fost propuse tehnici asemănătoare NAT-ului pentru traducerea aplicațiilor-agnostice la
straturile inferioare în ruterele și gateway-urile. Standardul NAT-PT a fost abandonat din cauza
criticilor; Cu toate acestea, mai recent, adoptarea scăzută continuă a IPv6 a determinat un nou
efort de standardizare a unei tehnologii numite NAT64 .

27
 10.Bibliografie
1. Cisco IOS Network Address Translation Overview (document online Cisco)
2. Cisco Feature Navigator, http://tools.cisco.com/ITDIT/CFN/jsp/index.jsp
3. Cisco CCNA Exploration 4.0, modulul 4, cap. 7
4. RFC3587, RFC2574 IPv6 global unicast address format
5. RFC3879, Deprecating Site-local addresses
6. Tunneling IPv6 through an IPv4 network (document online Cisco)
7. Map of the Internet, 2006 (webcomic): http://xkcd.com/195

28