LICEUL TEHNOLOGIC NIKOLA TESLA

ŞCOALA POSTLICEALĂ
ADMINISTRATOR REŢELE LOCALE ŞI DE COMUNICAŢII

PROIECT DE DIPLOMĂ

Prof. coordonator, Absolvent,

Daniela Georgiana Constantin Popa Alexandra Mădălina

BUCUREŞTI
2018
 LICEUL TEHNOLOGIC NIKOLA TESLA

ŞCOALA POSTLICEALĂ
ADMINISTRATOR REŢELE LOCALE ŞI DE COMUNICAŢII

Adresare IP

Prof. coordonator, Absolvent,

Daniela Georgiana Constantin Popa Alexandra Mădălina

BUCUREŞTI
2018
Cuprins
Argument ............................................................................................................ 5
Capitolul 1 Noţiuni introductive .......................................................................... 6
1.1 Ce este o reţea de calculatoare? ............................................................................................. 6
1.2 Componentele unei reţele .................................................................................................... 12
1.3 Ce este o adresă IP? ............................................................................................................. 16
1.4 Adresă IP statică .................................................................................................................. 16
1.5 Adresă IP dinamică .............................................................................................................. 17
1.6 NAT ..................................................................................................................................... 18
1.7 Adresă Mac .......................................................................................................................... 18
1.8 Clase de adrese..................................................................................................................... 19
1.9 Baze de numeraţie ................................................................................................................ 20
Capitolul 2 Adrese IPv4...................................................................................... 21
2.1 Structura adresei IPv4 .......................................................................................................... 21
2.2 Masca de subreţea IPv4 ....................................................................................................... 22
2.3 IPv4 Unicast, Broadcast şi Multicast ................................................................................... 22
2.4 Tipuri de adrese IPv4 ........................................................................................................... 24
Capitolul 3 Adrese IPv6...................................................................................... 26
3.1 Probleme legate de IPv4 ...................................................................................................... 26
3.2 Structura IPv6 ...................................................................................................................... 26
3.3 Tipuri de adrese ................................................................................................................... 27
3.4 Adrese unicast ...................................................................................................................... 27
3.5 Adrese unicast IPv6 ............................................................................................................ 28
3.6 Adrese Multicast IPv6 ......................................................................................................... 29
3.7 Adrese anycast ..................................................................................................................... 30
3.8 Adrese IPv6 mapate peste IPv4 ........................................................................................... 31
Capitolul 4 Subnetarea reţelelor ........................................................................ 33
4.1 Noţiunea de subnetare .......................................................................................................... 33
4.2 Comunicarea între subreţele ................................................................................................ 33
4.3 Masca de subreţea ................................................................................................................ 34
 4.4 Adrese de subreţea, de broadcast şi de gazde ...................................................................... 34
4.5 Număr maxim de subreţele pentru fiecare clasă .................................................................. 35
4.6 Subnetizarea unei Rețele Ipv4 ............................................................................................. 36
Capitolul 5 Crearea subreţelelor pentru fiecare clasă de adrese ........................ 37
5.1 Aplicaţie 1 Subnetare ........................................................................................................... 37
5.2 Aplicație 2 Subnetare ........................................................................................................... 38
Argument
În contextul prezent al dezvoltarii rețelelor de calculatoare, este inutil să mai subliniem
importanța acestui domeniu.

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele componente ale unei rețele de calculatoare.

În lume exista multe rețele cu echipamente și programe diverse. Rețelele nu pot fi extinse prin
simpla adaugare a unor calculatoare și cabluri. Fiecare topologie și arhitectură de rețea are
propriile sale limite. Totodata fiecare rețea folosește propriile protocoale, deci existența rețelelor
de tipuri diferite înseamnă a avea protocoale diferite. Indiferent de evoluția care va avea loc în
lumea IT, mereu vor exista o varietate de rețele, care pentru a putea comunica unele cu altele vor
trebui să se interconecteze.

Cu toții știm că tot ceea ce are legătură într-un fel sau altul cu calculatoarele se dezvoltă extrem
de repede. Rețelele de calculatoare nu fac excepție de la această regulă.

Prin urmare, este extrem de ușor pentru oricine să se piardă în nenumăratele detalii în permanentă
schimbare.

Consider că, în orice domeniu, o bună prezentare trebuie să pornească de la principiile de bază.
Principiile de bază sunt (relativ) simple și evoluează mult mai lent decât construcțiile tehnice
elaborate pe baza lor.

Din acest motiv, înainte de a prezenta componentele unei rețele am considerat necesar ca în
capitolul Noțiuni introductive, să prezint principii de bază și noțiuni a căror cunoaștere este
esențială în înțelegerea următoarelor capitole.

Așa cum am precizat în acest capitol introductiv, atunci când discutam de componentele unei
rețele de calculatoare trebuie să luam în calcul toate categoriile de componente: atât cele
hardware, cât și cele software.

Capitolul II Medii de transmisie și conectori și capitolul III Echipamente de interconectare se

axează pe prezentarea principalelor componente hardware, iar capitolul IV Sisteme de operare
rețea și servicii pe componenta software.

Ultimul capitol prezinta o aplicatie practica: Realizarea unui cablu crossover si legarea a doua
calculatoare in retea cu ajutorul acestui cablu
Capitolul 1 Noţiuni introductive
1.1 Ce este o reţea de calculatoare?
O rețea de calculatoare (engleză: computer network) leagă între ele o mulțime mai mică sau mai
mare de calculatoare, astfel încât un calculator poate accesa datele, programele și facilitățile sau
resursele unui alt calculator conectat la aceeași rețea. De obicei este nevoie de măsuri de
restricție/siguranță a accesului.
Metodele de conectare sunt în continuă dezvoltare și deja foarte diverse, începând cu tot felul de
cabluri metalice și de fibră optică, chiar submarine, și terminând cu legături fără fir prin unde
radio cum ar fi Wi-Fi, WiMAX sau Bluetooth, prin raze infraroșii ca de ex. IrDA sau prin
intermediul sateliților.

Topologii de reţea
Topologia (structura) unei rețele rezultă din modul de conectare a elementelor rețelei între ele. Ea
determină și traseul concret pe care circulă informația în rețea "de la A la B". Principalele tipuri
de topologii pentru rețelele LAN sunt:
Topologia Bus (înseamnă magistrală) - are o fiabilitate sporită și o viteză mare de transmisie;

Figura 1.1 Topologia Bus

Topologia Ring (inel) - permite ca toate stațiile conectate să aibă drepturi și funcțiuni egale;

Figura 1.2 Topologia Inel

Topologia Star (stea) - oferă o viteză mare de comunicație, fiind destinată aplicațiilor în timp real.

Figura 1.3 Topologia Ste

Rețelele mai mari prezintă o topologie formată dintr-o combinație a acestor trei tipuri.
Rețele personale (Personal Area Network)
Un Personal Area Network (PAN) este o rețea de calculatoare folosită pentru comunicarea între
câteva mici calculatoare sau și aparate multifuncționale inteligente (smart), apropiate unele de
altele. Exemple de dispozitive care sunt folosite în rețeaua de tip PAN sunt imprimantele,
aparatele de fax, telefoanele mobile, Personal Digital Assistant (PDA-uri), scanere, aparate de
poziționare și navigație GPS, playere "inteligente" și altele. Raza de acțiune a rețelelor PAN este
aproximativ de la 6-9 metri. Rețelele PAN pot fi conectate cu magistrale USB și FireWire. Cu
ajutorul unor tehnologii ca IrDA (unde infraroșii) și Bluetooth (unde radio) se pot crea și rețele de
tip Wireless PAN (rețele PAN fără fir).
 Figura 1.4 Personal Area Network
Rețele locale (Local Area Network)
Un LAN este o rețea care acoperă o zonă geografică restrânsă, cum ar fi la domiciliu, birou, sau o
clădire. Rețelele LAN curente sunt bazate pe tehnologia Ethernet. De exemplu, o bibliotecă va
avea o conexiune prin fir sau de tip Wireless LAN pentru a interconecta dispozitive locale (ex.:
imprimante, servere) și pentru a accesa Internetul. Toate calculatoarele din bibliotecă sunt
conectate prin fir de rețea de categoria 5, numit UTP CAT5 cable, rulează protocolul IEEE 802.3
printr-un sistem de dispozitive interconectate care eventual se conectează și la Internet. Cablurile
care duc spre server sunt de tipul numit UTP CAT5e enhanced cable; ele suportă protocolul IEEE
802.3 la o viteză de 1 Gbit/s.

Figura 1.5 Local Area Network

Rețea academică (Campus Area Network)

Un Campus Area Network (CAN) este o rețea de LAN-uri interconectate, asemănatoare cu cea de
tip MAN, dar ea se extinde pe o zonă geografică limitată, de exemplu a unei universități.
În cazul unei universități o rețea CAN poate face legătura între diferite clădiri ale campusului:
departamentele academice, biblioteca universitară, căminul studențesc. CAN este ca extindere în
general mai mare decât rețelele locale LAN dar mai mic decât WAN. Rețelele CAN au fost create
cu scopul de a facilita studenților accesul liber la rețeaua Internet și la resursele universității.
Figura 1.6 Campus Area Network

Rețea metropolitană (Metropolitan Area Network)

Rețelele metropolitane (MAN) sunt rețele de mare extindere care de obicei împînzesc orașe
întregi. Aceste rețele folosesc pentru legături cel mai des tehnologii fără fir (wireless) sau fibră
optică.
- Definiția IEEE Standardul IEEE 802-2001 descrie MAN ca fiind o rețea metropolitană care este
optimizată pentru o întindere geografică mai mare decît rețelele locale LAN, începând de la
cartiere rezidențiale, zone economice și până la orașe întregi. Rețelele metropolitane MAN la
rândul lor depind de canalele de comunicații, și oferă un transfer moderat pâna la transfer înalt de
date. Rețeaua MAN în cele mai frecvente cazuri este proprietatea unui singur operator
(companie), dar rețeaua este folosită de către mai multe persoane și organizații. Rețelele MAN
mai pot fi deținute și conduse ca utilități publice.
 Figura 1.7 Metropolitan Area Network

Rețea de arie largă (Wide Area Network)

WAN desemnează tipul de rețele de transport de date care acoperă zone geografice mari și foarte
mari (de ex. de la un oraș la altul, de la o țară la alta, de la un continent la altul), și folosesc de
multe ori facilitățile de transmisiuni de date de la transportori publici (ca de ex. companiile de
telefonie). Tehnologiile WAN funcționează în general la nivelele inferioare ale modelului de
referință OSI: physical layer, data link layer și network layer.

Figura 1.8 Wide Area Network

Rețea globală (Global Area Network)
Specificațiile rețelei globale (GAN) au fost în curs de dezvoltare de către multe grupuri de
specialiști. În general, rețeaua globală GAN definește un model de asigurare a comunicațiilor
mobile între un număr arbitrar de rețele WLAN, zone de acoperire prin satelit, etc. În
proiectul IEEE 802.20, IEEE a stabilit standardele pentru rețeaua terestră GAN, valabile cu
începere din iunie 2008.

Figura 1.9 Global Area Network

1.2 Componentele unei reţele

Placă de interfață cu rețeaua (Network Interface Card, NIC)

O placă de rețea, sau placă de interfață cu rețeaua este o piesă / un circuit electronic care permite
calculatoarelor să] se lege la o rețea de calculatoare. Ea asigură accesul fizic la resursele
rețelei,care la rândul lui permite utilizatorilor să creeze conexiuni/sesiuni/legături cu alți
utilizatori și calculatoare.
 Figura 1.10 Placa de reţea

Repeater

Repeater-ul (se citește aproximativ ri-'pi-tăr) este un dispozitiv electronic care primește semnale
pe care le retransmite la un nivel mai înalt sau la o putere mai mare, sau de cealaltă parte a unui
obstacol, astfel ca semnalul să poată acoperi zone mari fără degradarea calității sale.
În telecomunicații definiția de repeater are urmatoarele sensuri standardizate:
un dispozitiv analog care amplifică semnalul de intrare indiferent de natura sa (analoagă sau
digitală)
un dispozitiv numeric care amplifică, redimensionează sau produce o combinație din aceste
funcțiii asupra semnalului digital de intrare pentru a fi retransmis.

Figura 1.11 Repeater

Ethernet hub

Un "hub" de rețea (cuvântul englez hub se citește aproximativ hab și înseamnă butuc de roată)
este un dispozitiv pentru conectarea altor dispozitive fie prin cablu răsucit (de tip twisted pair),
fie prin cablu de fibră optică; legătura permite ca rețeaua să se comporte ca un singur
segment. Hub-urile funcționează la nivelul 1 (fizic) al sistemului de referință OSI. În caz de
blocare, hub-ul este responsabil și pentru retransmiterea semnalului spre toate porturile sale.
O rețea Ethernet unită prin hub-uri se comportă ca o rețea partajată, fiindcă la orice moment dat
un singur dispozitiv transmite, iar fiecare gazdă este responsabilă de detectarea eventualelor
coliziuni ale semnalelor, în care caz semnalul trebuie retransmis. În general hub-urile sunt
dispozitive de transmitere de date cu randament scăzut. Rețelele Ethernet bazate pe hub-uri sunt
în general mai robuste decât rețele Ethernet pe bază de cablu coaxial, unde un dispozitiv cu
malfuncțiuni poate deactiva un segment întreg.

Figura 1.12 Ethernet Hub

Switch

Un switch (numit și switch de rețea sau comutator de rețea) este un dispozitiv care realizează
interconectarea diferitelor segmente de rețea pe baza adresei MAC.Dispozitivele hardware uzuale
includ switch-uri, care realizează conexiuni de 10, 100 sau chiar 1000 MB pe secundă, la semi-
duplex sau duplex integral.Semi-duplex înseamnă că dispozitivul legat astfel poate doar să trimită
sau să primească informații la un moment dat, în timp ce duplex integral înseamnă posibilitatea
trimiterii și primirii concomitente de informații.

Figura 1.13 Switch

Router

Un ruter (sau router) este un dispozitiv hardware sau software care conectează două sau mai
multe rețele de calculatoare bazate pe „comutarea de pachete” (packet switching). Aceste rețele
pot fi cu fir (în engleză wired) sau fără fir (în engleză wireless). Funcția îndeplinită de rutere se
numește rutare. În acest articol diferențierea între rutere hardware și rutere software se face în
funcție de locul unde se ia decizia de rutare a pachetelor de date. Ruterele software utilizează
pentru decizie un modul al sistemului de operare, în timp ce ruterele hardware folosesc
dispozitive specializate (de tip ASIC) ce permit o viteză mai mare de comutare a pachetelor.
Ruterele operează la nivelul 3 al modelului OSI. Ele folosesc deci adresele IP (de rețea)
ale pachetelor aflate în tranzit pentru a decide către care anume interfață de ieșire trebuie să
trimită pachetul respectiv.

Figura 1.14 Router

1.3 Ce este o adresă IP?
Adresa IP / IP Address (Internet Protocol Address): Acest numar este un numar utilizat in
exclusivitate de catre toate echipamentele ce tin de tehnologia informatiei (imprimante, routere,
modemuri, calculatoare etc.) ce le permite sa se identifice si sa comunice intre ele intr-o retea de
calculatoare.
Exista un standard in comunicatii, denumit Protocol Internet (Internet Protocol / IP). In termeni
obisnuiti, este ca si adresa ta de acasa. In cazul in care comanzi ceva prin posta, respectivii
trebuie sa stie adresa ta corecta (Adresa IP), orasul in care esti (Network - Reteaua de
calculatoare) sau nu vei putea primi produsele comandate. Acelasi lucru este valabil pentru toate
echipamentele din Internet. Fara o adresa specifica, informatiile nu pot fi receptionate.
Adresele IP pot fi alocate permanent unui server Email/Business sau unei retele de resedinta sau
pot fi alocate temporar de catre furnizorul tau de servicii Internet dintr-o "pusculita"de adrese
disponibile pe principiul primul venit, primul servit (altfel spus, cand te conectezi la internet,
automat furnizorul iti va aloca o adresa IP astfel incat calculatorul tau sa poata comunica cu alte
echipamente).
Nume Domenii / Sistem DNS (Domain Names / Domain Name System): Acest sistem permite
transformarea adreselor IP in cuvinte. Este mult mai usor sa-ti amintesti un cuvant decat o serie
de numere. Acelasi lucru este valabil si pentru adresele email.
De exemplu, este mult mai usor sa-ti amintesti o adresa web precum adresameaip.ro decat sa-ti
amintesti 80.96.148.26 sau, in cazul adresei email, mai rapid iti amintesti nume@adresaip.ro
decat nume@80.96.148.26.

1.4 Adresă IP statică

Adresa IP statica (Static IP Address): Este o adresa IP fixa ce nu se schimba niciodata fiind
destinata echipamentelor ce necesita conexiuni permanante la Internet/Retea. Este in contrast cu o
adresa IP dinamica ce se poate schimba oricand. Majoritatea furnizorilor de acces la internet iti
pot aloca o adresa IP statica sau un bloc de adrese statice pentru o taxa mica.
Există câteva avantaje ale adresării statice. De exemplu, sunt utile pentru imprimante, servere și
alte echipamente din rețea care nu își modifică locația des și trebuie să fie accesibile clienților din
rețea în funcție de o adresă IP fixă. Dacă hosturile accesează în mod normal un server la o
anumită adresă IP, ar putea cauza probleme dacă adresa s-ar modifica. În plus, alocarea statică a
informației adresării poate asigura control crescut la nivelul resurselor rețelei.
De exemplu, este posibilă crearea filtrelor de acces în funcție de traficul de la și către o anumită
adresă IP. În orice caz, adresarea statică poate consuma timp pentru a fi introdusă la nivelul
fiecărui host.
Atunci când se utilizează adresarea IP statică, este necesar să păstrăm o listă exactă de adrese IP
alocate fiecărui echipament. Acestea sunt adrese permanente și în mod normal nu se pot reutiliza.

1.5 Adresă IP dinamică

Adresa IP Dinamica (Dynamic IP Address): Reprezinta o Adresa IP ce nu este statica si se poate
schimba oricand fiind destinata echipamentelor ce nu necesita conexiune permanenta la
Internet/Retea. Aceasta adresa IP iti este alocata de catre furnizorul tau de acces la internet (ISP)
sau de catre un Server DHCP. Acest lucru este destinat unui numar mare de clienti ce nu necesita
sa aibe aceeasi adresa IP mereu, din mai multe motive.
Calculatorul tau va prelua automat o adresa IP cand se conecteaza la reteaua respectiva fara sa fie
nevoie sa cunosti detaliile retelei respective privind configurarea. Aceasta adresa IP poate fi
alocata oricui utilizeaza o conexiune dial-up, conexiuni Wireless si conexiuni de mare viteza
(Hight Speed Internet). Daca ai nevoie de un server email sau un server web, este recomandat sa
ai o adresa IP statica.
În reţelele locale este frecvent cazul în care populaţia de utilizatori se modifică fregvent.
Noii utilizatori soses cu un laptop şi au nevoie de conexiune. Alţii au staţii de lucru noi sau alte
echimpamente de reţea, precum telefoane inteligente care trebuie conectate. Faţă de situaţia în
care administratorul de reţea atribuie adrese IP pentru fiecare staţie de lucru, este mai efficient ca
acestea să fie allocate în mod dinamic. Acest lucru se face folosind un protocol numint DHCP
(Dynamic Host Configuration Protocol).

DHCP permite alocarea automată a informației de adresare cum ar fi adrese IP, masca de
subrețea, gateway-ul default și alte informații de configurare. Configurarea serverului DHCP
necesită ca un bloc de adrese, denumit plajă de adrese să fie utilizat pentru alocarea la clienții
DHCP de pe o rețea. Adresele alocate la această plajă ar trebui planificate astfel încât să excludă
orice alte adrese statice utilizate de alte echipamente.
DHCP este o metodă preferată de obicei pentru atribuirea adreselor IP pe hosturi din rețele mari
deoarece se reduce greutatea de pe umerii echipei de suport și se elimină erorile de intrare.
Dacă hostul este oprit sau scos din rețea, adresa este returnată la plaja de adrese pentru reutilizare.
Acest lucru este util mai ales pentru utilizatorii mobili care vin și pleacă din rețea.

1.6 NAT
NAT (engleză network address translation - translatarea adresei de rețea) este un procedeu prin
care antetul pachetelor IP este modificat pentru a transforma adresa IP sursă sau destinație într-o
alta.
În prezent, cea mai frecventă utilizare pentru NAT este maparea mai multor adrese private pe o
singură adresă publică. Această utilizare este cunoscută ca PAT (engleză port address
translation) sau NAPT (engleză network address port translation)

1.7 Adresă Mac

O adresă Media Access Control (adresă MAC) este un număr întreg pe 6 octeți (48 biți) pe
rețelele Token-ring sau Ethernet folosit la identificarea unui calculator într-o rețea locală. Inițial
s-a dorit ca aceste adrese MAC să fie unice distribuindu-se zone contigue de adrese MAC la
diferiți producători de interfețe de rețea. In domeniul rețelisticii mai este cunoscuta și sub
denumirile echivalente de adresa fizica sau adresa hardware.
Adresele MAC pot fi de doua tipuri: adrese administrate universal sau adrese administrate local.
O adresa administrata universal este alocata în mod unic de către producătorul plăcii de
rețea (NIC) și este salvata în memoria nevolatila a acesteia. Primii trei octeți (cei mai
semnificativi) identifica producătorul și sunt cunoscuți sub denumirea de Identificator Unic de
Organizație, (eng. Organizationally Unique Identifier, OUI).Restul octeților sunt asignați de către
producător, păstrând ca baza criteriul de unicitate pentru fiecare produs în parte. O adresă
administrată local este asignată unui dispozitiv de către administratorul de rețea, suprascriind
practic, valoarea memorata inițial. Distincția dintre cele doua tipuri de administrare a unei adrese,
se face pe baza valorii bitului U/L (Universal/Local) cu semnificația următoare:
 '0' - adresa administrata global
 '1' - adresa administrata local
Adresele MAC pe 48 de biți (EUI-48) sunt utilizate în următoarele tipuri de rețele:
 Ethernet
 Wi-Fi
 Bluetooth
  Token-ring
 FDDI
Adresele MAC pe 64 de biti (EUI-64) sunt utilizate în următoarele tipuri de rețele:
 FireWire
 ZigBee/6LowPAN
Forma standard de redare a unei adrese MAC (EUI-48) se face grupând cei 48 de biți, în 6 octeți
(redați utilizând notația hexazecimala) și despărțiți prin cratima (-) sau prin doua puncte (:),
aranjați după ordinea de transmisie a lor, ca în exemplul următor: 01-23-45-67-89-ab sau
01:23:45:67:89:ab. O alta notație utilizata de echipamentele de rețea, grupează octeții cate doi,
având ca separator, punctul (.); astfel, adresa anterioara se scrie: 0123.4567.89ab.

1.8 Clase de adrese

La începuturile Internetului, adresele IPv4 se împărțeau în 5 clase de adrese, notate de la A la E.
Împărțirea se făcea în funcție de configurația binară a primului octet al adresei, astfel:
Clasa Primul octet în Prima Ultima adresă Observații
binar adresă
A 0xxxxxxx 0.0.0.1 127.255.255.255 folosește 8 biți pentru rețea și 24 pentru
stația de lucru
B 10xxxxxx 128.0.0.0 191.255.255.255 folosește 16 biți pentru rețea și 16
pentru stație
C 110xxxxx 192.0.0.0 223.255.255.255 folosește 24 biți pentru rețea și 8 pentru
stație
D 1110xxxx 224.0.0.0 239.255.255.255 folosită pentru adresarea de
tip multicast
E 11110xxx 240.0.0.0 255.255.255.255 utilizată în scopuri experimentale

Adresele rețelelor au toți biții de stație 0 și nu pot fi folosite pentru o stație. În plus, mai există și
adrese de difuzare, care au toți biții de stație 1.
Pentru identificarea stațiilor se folosesc numai adresele de clasă A până la C. În plus, există două
intervale de adrese de clasă A nefolosite în Internet:
Intervalul 0.0.0.0 - 0.255.255.255 nu se folosește, pentru a nu fi confundat cu ruta implicită;
Intervalul 127.0.0.0 - 127.255.255.255 este folosit numai pentru diagnosticarea nodului local
(întotdeauna acesta va fi cel care va răspunde la apelul unei adrese din aceasta clasă).
1.9 Baze de numeraţie
 Conversia unui număr din baza 10 în baza 2
Conversia unui număr din baza 10 în baza 2 se face conform următorului algoritm :
1. Se împarte numărul în baza 10 la 2. Restul împărţirii poate fi 0 sau 1.
2. Câtul primei împărţiri se împarte din nou la 2. Restul împărţirii poate fi 0 sau 1;
3. Se continuă împărţirea până când avem 1 : 2 = 0 r 1;
4. Numărul în baza 2 se obţine prin citirea în ordine inversă a resturilor obţinute prin împărţirea la
2, inclusiv restul împărţirii 1 : 2 = 0 r 1.
Ex: Conversia numărului 123 din baza 10 în baza 2

 Conversia din baza 2 în baza 10

Conversia unui număr din baza 2 în baza 10 se face conform următorului algoritm :
1. Se adună cu 0 cel mai semnificativ bit al numărului binar;
2. Rezultatul de la pasul 1 se înmulţeşte cu 2 şi se adună cu bit-ul ce urmează după MSB.
3. Rezultatul de la pasul 2 se înmulţeşte cu 2 şi se adună cu următorul bit de la stânga la dreapta.
4. Se continuă procesul de mai sus până când se ajunge la bit-ul cel mai puţin semnificativ
Ex: Conversia numărului 1111011 din baza 2 în baza 10
Capitolul 2 Adrese IPv4
2.1 Structura adresei IPv4
Adresarea este o funcție cheie a protocoalelor layer-ului rețea care activează comunicarea de date
dintre host-uri, indiferent dacă acestea sunt în aceeași rețea sau în rețele diferite. Atât IPv4, cât și
IPv6 furnizează adresare ierarhică pentru pachetele care transportă date.
Proiectarea, implementarea și gestiunea unui plan eficient de adresare a IP-ului asigură
funcționarea eficace și eficientă a rețelei.
IPv4 este un protocol fără conexiune pentru utilizarea în rețelele cu comutare de pachete. Ea
funcționează pe un model de livrare cu cel mai bun efort, deoarece nu garantează livrarea și nu
asigură secvențierea corespunzătoare sau evitarea dublei livrări. Aceste aspecte, inclusiv
integritatea datelor, sunt abordate printr-un protocol de transport de nivel superior, cum ar
fi Protocolul de control al transmisiei (TCP).
Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biți (4 octeți).Fiecare adresă identifică o rețea (network) și o
stație de lucru (work station) din cadrul rețelei. Notația obișnuită este obținută prin scrierea
fiecărui octet în formă zecimală, separați între ei prin puncte. De exemplu, 192.168.0.1 este
notația folosită pentru adresa 11000000.10101000.00000000.00000001.

Figura 2.1 Adresă IPv 4

O adresă de tip IPv4 este compusă din patru numere separate de câte un punct. Fiecare dintre
aceste patru numere conțin între una și trei cifre, și fiecare trebuie să se încadreze în intervalul 0 –
255. În IPv4, adresele sunt numere binare de 32 biți. În orice caz, pentru ușurința utilizării de
către oameni, modelele în binar care reprezintă adresele IPv4 sunt exprimate în formă zecimală
cu punct.
Acest lucru se realizează prin separarea fiecărui octet (8 biți) al modelului în binar de 32 biți cu
un punct. Se numește octet deoarece fiecare număr în zecimal reprezintă un byte sau 8 biți.
Adresa în binar:
11000000 10101000 00001010 00001010
este exprimată în format zecimal cu punct:
192.168.10.10

2.2 Masca de subreţea IPv4

Masca de rețea este un număr de 32-biți care maschează o adresă IP și este folosită pentru a
diviza adresa IP în adresa de rețea și adresa de stație. Masca de rețea este alcătuită setând toți biții
pentru rețea "1", iar pe cei pentru stație "0". Masca de rețea poate fi reprezentată în două moduri:
în zecimal, la fel ca o adresă IP sau folosind notația CIDR. Notația CIDR implică scrierea adresei
IP pentru care se aplică masca de rețea, urmată de caracterul slash (/), iar la final lungimea
prefixului măștii de rețea. De exemplu, in loc să scriem adresa IP (ex. 192.168.1.0) și masca de
rețea (ex. 255.255.255.0), putem să scriem doar adresa IP urmată de slash și lungimea prefixului,
lungime ce reprezintă, de fapt, numărul de biți "1" din forma binară a măștii de rețea (ex.
192.168.1.0/24).

2.3 IPv4 Unicast, Broadcast şi Multicast

În majoritatea rețelelor de date, populația cea mai mare de hosturi include echipamente finale
precum calculatoare, tablete, telefoane inteligente, imprimante și telefoane IP. Deoarece acestea
reprezintă numărul cel mai mare de echipamente dintr-o rețea, numărul cel mai mare de adrese ar
trebui alocat la aceste hosturi. Acestor hosturi le sunt alocate adrese IP din intervalul de adrese
disponibile în rețea. Aceste adrese IP pot fi alocate fie static, fie dinamic.
 Atribuirea Statică
Folosind alocarea statică, administratorul de rețea trebuie să configureze manual informația
rețelei pentru un host. Există câteva avantaje ale adresării statice.
De exemplu, sunt utile pentru imprimante, servere și alte echipamente din rețea care nu își
modifică locația des și trebuie să fie accesibile clienților din rețea în funcție de o adresă IP fixă.
Atunci când se utilizează adresarea IP statică, este necesar să păstrăm o listă exactă de adrese IP
alocate fiecărui echipament. Acestea sunt adrese permanente și în mod normal nu se pot reutiliza.
 Alocarea Dinamică
În rețelele locale este frecvent cazul în care populația de utilizatori se modifică frecvent. Noii
utilizatori sosesc cu un laptop și au nevoie de conexiune. Alții au stații de lucru noi sau alte
echipamente de rețea, precum telefoane inteligente care trebuie conectate. Față de situația în care
administratorul de rețea atribuie adrese IP pentru fiecare stație de lucru, este mai eficient ca
acestea să fie alocate în mod dinamic. Aceste lucru se face folosind un protocol numit DHCP
(Dynamic Host Configuration Protocol). DHCP permite alocarea automată a informației de
adresare cum ar fi adrese IP, masca de subrețea, gateway-ul default și alte informații de
configurare. Dacă DHCP este activ pe un host, comanda ipconfig poate fi utilizată pentru a
vizualiza informația adresei IP alocată de serverul DHCP.
Într-o rețea IPv4, hosturile pot comunica prin una din cele trei metode:
 Unicast - Procesul de trimitere a unui pachet de la un host către un host individual
 Broadcast - Procesul de trimitere a unui pachet de la un host către toate hosturile din rețea
 Multicast - Procesul de trimitere a unui pachet de la un host către un grup de hosturi
selectat, aflate posibil și în altă rețea.
Aceste trei tipuri de comunicare sunt utilizate pentru scopuri diferite în rețelele de date. În toate
cele trei cazuri, adresa IPv4 a hostului de origine este plasată în header-ul pachetului ca adresă a
sursei.
 Unicast
Comunicarea unicast este utilizată pentru comunicații normale de la un host la altul într-o rețea
client/server sau de tip peer-to-peer. Pachetele unicast folosesc adresele echipamentului de
destinație ca adresă de destinație și pot fi rutate în orice internetwork. Într-o rețea IPv4, adresele
unicast care sunt aplicate unui echipament final sunt denumite adrese de host.
Pentru comunicarea unicast, adresele alocate la cele două echipamente finale sunt utilizate ca
adrese IPv4 sursă și destinație. În timpul procesului de încapsulare, hostul sursă plasează adresa
sa IPv4 în header-ul pachetului unicast ca adresă a sursei și adresa IPv4 a hostului de destinație în
header-ul pachetului ca adresă de destinație.
Adresele hostului IPv4 sunt adrese unicast și se află în intervalul de adresă cuprins între 0.0.0.0 și
223.255.255.255.
  Broadcast
Traficul de broadcast este utilizat pentru a trimite pachete către toate hosturile din rețea folosind
adresa de broadcast pentru rețea. Un pachet de broadcast conține o adresă IP de destinație care
are toate cifrele de 1 în porțiunea de host. Asta înseamnă că toate hosturile din rețeaua locală
(domeniu de broadcast) vor primi și vor procesa pachetul. Mai multe protocoale de rețea, cum ar
fi DHCP folosesc broadcast-uri. Când un host primește un pachet trimis la adresa de broadcast a
rețelei, hostul procesează pachetul ca și când ar fi un pachet adresat către adresa sa unicast.
 Broadcastul dirijat
Un broadcast dirijat este un mesaj trimis către toate hosturile dintr-o anumită rețea. Acest tip de
broadcast este util pentru trimiterea unui broadcast către toate hosturile dintr-o rețea nelocală.
 Broadcast Limitat:
Un broadcast limitat este folosit pentru o comunicație care este limitată pentru hosturile din
rețeaua locală. Aceste pachete folosesc mereu o adresă IPv4 de destinație 255.255.255.255.
Routerele nu trimit un broadcast limitat. Din acest motiv, o rețea IPv4 este cunoscută ca un
domeniu de broadcast. Routerele formează granița unui domeniu de broadcast.
 Multicast
Transmisia multicast este proiectată astfel încât să conserve lățimea de bandă a unei rețele IPv4.
Aceasta reduce traficul permițând unui host să trimită un singur pachet către un set selectat de
hosturi care fac parte dintr-un grup de multicast. Pentru a accesa mai multe hosturi de destinație
folosind comunicația unicast, un host sursă va avea nevoie să trimită un pachet individual adresat
fiecărui host. Cu multicast, hostul sursă poate trimite un singur pachet care poate accesa mii de
hosturi de destinație.

2.4 Tipuri de adrese IPv4

 Adresele private
Majoritatea adreselor de host IPv4 sunt adrese publicate alocate pentru utilizarea în rețele care
sunt accesibile de pe Internet, există blocuri de adrese care sunt utilizate în rețele care nu necesită
acces la Internet sau necesită un acces limitat. Aceste adrese sunt denumite adrese private.
Blocurile de adrese private sunt:
10.0.0.0 - 10.255.255.255 (10.0.0.0/8)
172.16.0.0 - 172.31.255.255 (172.16.0.0/12)
192.168.0.0- 192.168.255.255 (192.168.0.0/16)
Adresele private sunt definite în RFC 1918, Address Allocation for Private Internets și sunt
uneori denumite ca adrese RFC 1918. Blocurile de adrese private, așa cum se arată în figură, sunt
utilizate în rețele private. Hosturile care nu necesită acces la Internet pot utiliza adrese private. În
orice caz, în cadrul rețelei private, hosturile tot au nevoie de adrese IP unice în cadrul spațiului
privat.
În RFC 6598, IANA a rezervat un alt grup de adrese cunoscut ca spațiu partajat de adresă.
Similar cu spațiul de adresă privat RFC 1918, acesta nu poate fi rutat în mod global.În orice caz,
aceste adrese sunt doar pentru utilizarea în rețelele furnizorilor de servicii. Blocul partajat de
adresă este 100.64.0.0/10.
 Adrese Publice
Majoritatea vastă a adreselor în intervalul hosturilor unicast IPv4 sunt adrese publice. Aceste
adrese sunt realizate astfel încât să fie utilizate în hosturi care sunt accesibile în mod public de pe
Internet. Chiar și în cadrul blocurilor de adresă IPv4, există mai multe adrese care sunt proiectate
pentru scopuri speciale.
 Adresele de rețea și broadcast
În cadrul fiecărei rețele prima și ultima adresă nu poate fi alocată hosturilor. Acestea sunt adresa
de rețea și respectiv de broadcast.
 Adrese TEST-NET
Blocul de adresă de la 92.0.2.0 la 192.0.2.255 (192.0.2.0/24) este păstrat pentru scopuri de
învățare și predare. Aceste adrese pot fi utilizate în documentare și exemple de rețele. Spre
deosebire de adresele experimentale, echipamentele de rețea vor accepta aceste adrese în
configurările lor.
 Adrese experimentale
Adresele cuprinse între 240.0.0.0 și 255.255.255.254 sunt rezervate ca adrese experimentale
pentru o utilizare viitoare (RFC 3330).Momentan, aceste adrese pot fi utilizate doar în scopuri de
cercetare și experimentare, dar nu pot fi utilizate într-o rețea IPv4.Deși, conform RFC 3330,
aceștia ar putea din punct de vedere tehnic să fie transformate în adrese utilizabile pentru viitor.
 Loopback
O astfel de adresă rezervată este adresa IPv4 de loopback 127.0.0.1. Aceasta este o adresă
specială utilizată de hosturi pentru a direcționa traficul către ele însele. Adresa de loopback
realizează o metodă mai rapidă pentru aplicațiile TCP/IP și pentru serviciile care rulează pe
același dispozitiv pentru a comunica între ele.
Capitolul 3 Adrese IPv6
3.1 Probleme legate de IPv4
IPv6 este proiectat astfel încât să fie succesorul lui IPv4. IPv6 are un spațiu de adresă de 128 biți,
furnizând 340 undecilioane de adrese. (Asta înseamnă numărul 340, urmat de 36 zerouri).În orice
caz, IPv6 nu înseamnă doar adrese IPv6.
 Necesitatea IPv6-ului
Dezvoltarea spațiului de adresă IPv4 a fost factorul de motivare pentru a se trece la IPv6. Cu cât
Africa, Asia și celelalte zone din lume deveneau mai conectate cu ajutorul Internetului, cu atât
mai mult adresele IPv4 nu erau suficiente pentru a suporta această creștere.Teoretic, IPv4 are 4.3
miliarde de adrese. Adresele private RFC 1918 și NAT (Network Address Translation) au fost
esențiale pentru arătarea dezvoltării spațiului de adresă IPv4. NAT are dezavantaje care împiedică
grav comunicațiile peer-to-peer.

3.2 Structura IPv6

Adresele IPv6 au 128 biți în lungime și sunt scrise ca un șir de valori hexazecimale. Fiecare 4 biți
sunt reprezentați de o singură cifră hexazecimală; pentru un total de 32 valori hexazecimale.
Adresele IPv6 nu sunt case sensitive și pot fi scrise fie cu litere mici, fie cu litere mari. Formatul
preferat pentru scrierea unei adrese IPv6 este x:x:x:x:x:x:x:x, fiecare x constă în 4 valori
hexazecimale. Atunci când ne referim la 8 biți ai unei adrese IPv4, folosim termenul de octet. În
IPv6, hextet este termenul neoficial utilizat pentru a ne referi la un segment de 16 biți sau 4 valori
hexazecimale. Fiecare x este un singur hextet sau patru cifre hexazecimale. Formatul preferat se
referă la faptul că adresa IPv6 este scrisă folosind toate cele 32 cifre hexazecimale. Asta nu
înseamnă neapărat că este metoda ideală de reprezentare a adresei IPv6.

Figura 3.2 Adresa IPv6

3.3 Tipuri de adrese
Există trei tipuri de adrese IPv6:
1. Unicast - O adresă IPv6 unicast identifică în mod unic o interfață de pe un echipament cu
IPv6. Așa cum se arată în figură, o adresă IPv6 a sursei trebuie să fie o adresă unicast.
2. Multicast - O adresă IPv6 multicast este utilizată pentru a trimite un singur pachet IPv6
către mai multe destinațiie.
3. Anycast - O adresă IPv6 anycast este o adresă IPv6 unicast care poate fi alocată mai
multor echipamente. Un pachet trimis către o adresă anycast este rutat către echipamentul cel mai
apropiat care are acea adresă. Adresele anycast depășesc scopul acestui curs.

Figura 3.3 Tipuri de adrese IPv6

3.4 Adrese unicast

Adresele unicast globale IPv6 sunt global din punct de vedere unic și rutabile în Internet
IPv6.Aceste adrese sunt echivalente cu adresele IPv4 publice.Internet Committee for Assigned
Names and Numbers (ICANN), operatorul pentru Internet Assigned Numbers Authority (IANA)
alocă blocuri de adresă IPv6 celor 5 RIR-uri. Momentan, doar adresele unicast globale cu cei trei
biți de 001 sau 2000::/3 sunt alocate. Acestea reprezintă doar 1/8 din spațiul de adresă IPv6 total
disponibil, excluzând doar o mică porțiune pentru celelalte tipuri de adrese unicast și multicast.
O adresă unicast globală are trei părți:
 Prefix de rutare global
 ID-ul de subrețea
 ID-ul de interfață
Prefix de Rutare Global
Acesta este prefixul sau porțiunea de rețea a adresei alocate de către furnizor, cum ar fi un ISP,
clientului. Momentan, RIR-urile alocă un prefix de rutare global de /48 către clienți. Se includ cei
din rețelele companiilor de afaceri și gospodăriile individuale. Spațiul de adresare este mai mult
decât suficient pentru majoritatea clienților.
ID-ul de subrețea
ID-ul subrețelei este utilizat de către o organizație pentru a identifica subrețele.
ID-ul de interfață
ID-ul Interfeței IPv6 este echivalent cu porțiunea de host a unei adrese IPv4. Termenul de ID al
Interfeței este utilizat deoarece un singur host poate avea mai multe interfețe, fiecare dintre ele
având una sau mai multe adrese IPv6.

3.5 Adrese unicast IPv6

O adresă IPv6 unicast identifică în mod unic o interfață de pe un echipament cu IPv6. Un pachet
trimis la o adresă unicast este primită de interfața căreia i-a fost alocată acea adresă. Similar cu
IPv4, o adresă IPv6 a sursei trebuie să fie o adresă unicast. Adresa IPv6 de destinație poate fi o
adresă multicast sau unicast.
Există 6 tipuri de adrese unicast IPv6.
Unicast Globală
O adresă unicast globală este similară cu o adresă IPv4 publică. Acestea sunt adrese rutabile pe
Internet și unice din punct de vedere global. Adresele unicast globale pot fi configurate static sau
alocate dinamic. Există câteva diferențe importante în modul în care un echipament primește
adresa IPv6 în mod dinamic în comparație cu DHCP-ul pentru IPv4.

Link-local
Adresele locale sunt utilizate pentru a comunica cu alte echipamente din același link. Cu IPv6,
termenul link se referă la o subrețea. Adresele link-local sunt delimitate de un singur link.
Unicitatea lor trebuie configurată pe acel link deoarece nu sunt rutabile în afara acestuia. Cu alte
cuvinte, routerele nu vor trimite pachete cu o adresă link-local de destinație sau sursă.
Loopback
Adresa de loopback este utilizată de un host pentru a trimite el însuși un pachet și nu poate fi
alocat la o interfață fizică. Similar cu o adresă IPv4 de loopback, puteți da ping la o adresă IPv6
de loopback pentru a testa configurarea TCP/IP a hostului local.
Adresă nespecificată
O adresă nespecificată este o adresă formată doar din 0 reprezentată în format comprimat ca
::/128 sau doar ::. Nu poate fi alocată unei interfețe și este utilizată doar ca adresă sursă într-un
pachet IPv6. O adresă nespecificată este utilizată ca adresă sursă atunci când echipamentul nu are
încă o adresă IPv6 permanentă sau când sursa pachetului este irelevantă pentru destinație.

Locală Unică
Adresele locale unice IPv6 au unele asemănări cu adresele private RFC 1918 pentru IPv4, dar
există și diferențe semnificative. Adresele locale unice sunt utilizate pentru adresarea locală dintr-
un site sau între un număr limitat de site-uri. Aceste adrese ar trebui să fie rutabile într-un IPv6
global. Adresele locale unice sunt în intervalul cuprins între FC00::/7 și FDFF::/7.
Cu IPv4, adresele private sunt combinate cu NAT/PAT pentru a asigura o translatare many-to-
one a adreselor private-to-public. Acest lucru se efectuează din cauza disponibilității limitate a
spațiului de adresă IPv4. Multe site-uri folosesc și natura privată a adreselor RFC 1918 pentru a
ajuta la securizarea sau ascunderea rețelei lor de riscurile potențiale de securitate. În orice caz,
asta nu a fost niciodată utilizarea intenționată a acestor tehnologii iar IETF a recomandat
întotdeauna ca site-urile să își ia precauțiile de securitate necesare. Deși IPv6 oferă adresare
interioară unei rețele, aceasta nu este menită a fi utilizată pentru a ascunde dispozitivele interne
de Internet. IETF recomandă ca limitarea accesului la echipamente să se facă folosind măsuri de
securitate corespunzătoare, practicate cel mai bine.
Notă:Inițial, specificațiile IPv6 au definit adresele site-local pentru un scop similar, având un
interval de prefixe FEC0::/10.
IPv4 Încorporate
Ultimul tip de adrese de unicast este adresa IPv4 incorporată. Aceste adrese sunt utilizate pentru a
ajuta la tranziția de la IPv4 la IPv6. Acestea depășesc scopul cursului nostru.

3.6 Adrese Multicast IPv6

Adresele multicast IPv6 sunt similare cu cele IPv4. Amintiți-vă că o adresă multicast este
utilizată pentru a trimite un singur pachet către una sau mai multe destinații (grup muticast).
Adresele multicast IPv6 au prefixul FF00::/8.
Adresele multicast pot fi doar adrese de destinație, nu și de sursă.
Există două tipuri de adrese multicast IPv6:
 Multicast alocat
 Adresa multicast a nodului solicitator.
Multicast Alocat
Adresele multicast alocate sunt adrese multicast rezervate pentru grupuri predefinite de
echipamente. O adresă multicast alocată este o singură adresă utilizată pentru a accesa un grup de
echipamente care folosesc protocol sau serviciu uzual. Acestea sunt utilizate în context cu
anumite protocoale cum ar fi DHCPv6.
Adresa multicast a nodului solicitator.
O adresă multicast către host-ul solicitator este similară adresei multicast către toate host-urile.
Amintiți-vă că adresa multicast către toate host-urile este același lucru precum un broadcast IPv4.
Toate dispozitivele din rețea vor procesa traficul trimis la adresa multicast către toate host-urile.
Pentru a reduce numărul de dispozivite care trebuie să proceseze traficul utilizăm adresa
multicast către host-ul solicitator.O adresă multicast către host-ul solicitator reprezintă o adresă
care verifică doar ultimii 24 biți ai adresei globale de unicast IPv6 a dispozitivului.

3.7 Adrese anycast

Adrese private
Asemenea rezervărilor IPv4 pentru adrese private sau rețele interne închise, există și adrese IPv6
rezervate pentru spațiul privat de adresare. În IPv6, acestea se numesc Adrese Local Unice
(engleză Unique Local Addresses - ULA). RFC 4193 rezervă prefixul fc00::/7 în acest scop,
împărțindu-l în 2 spații /8 cu politici implicite diferite pentru fiecare spatiu (cfm. IPv6). Adresele
includ un număr aleator de 40 de biți care minimizează riscul unei coliziuni de adrese în cazul
conectării a 2 spații private sau pachetele sunt rutate greșit.

Proiectele inițiale (RFC 3513) foloseau alt bloc de adrese în acest scop (fec0::), denumite și
adrese specifice unei locații. Din păcate definiția a ceea ce sunt reprezintă locațiile a ramas
neclară și politicile de adresare prost definite creau ambiguități în algoritmul de rutare. Blocul
respectiv de adrese a fost abandonat și trebuie să nu mai fie utilizat în sistemele noi.
Adresele ce încep cu fe80: - numite adrese link-local - sunt atribuite în zona local link. Adresele
sunt generate automat de către nivelul IP al sistemului de operare pentru fiecare interfață de rețea.
Aceasta asigură conectivitate la rețea automată și instantanee pentru orice host IPv6 și semnifică
faptul că mai multe host-uri conectate la un hub sau switch comun au o cale de comunicare
garantată prin adrese local-link. Această funcționalitate este utilizată extensiv și invizibil pentru
majoritatea utilizatorilor, în nivelele inferioare ale administrării rețelelor IPv6 (Neighbor
Discovery Protocol).
Toate prefixele atribuite adreselor private nu sunt rutate pe Internet.

Figura 3.4 Adrese IPv6

3.8 Adrese IPv6 mapate peste IPv4

Pentru a permite trecerea fără probleme de la IPv4 la IPv6, au fost imaginate diferite metode de
alocare automată a unor adrese IPv6 plecând de la adrese IPv4:
 ::ffff:0:0/96 — acest prefix este folosit pentru adrese IPv4 mapate.
 2001::/32 — folosit pentru Tunelare Teredo.
 2002::/16 — folosit pentru adresare 6to4.
În plus, mai exista și prefixul ::/96 (adresă cu primii 96 de biți 0). Adresele din acest spațiu erau
cunoscute inițial ca „adrese compatibile IPV4" și aveau ultimii 32 de biți egali cu adresa IPv4 a
gazdei. IETF a declarat aceast bloc de adrese depășit prin publicarea RFC 4291.
Singura utilizare a acestui prefix rămâne reprezentarea unor adrese IPv4 și Pv6 într-un același
tabel sau bază de date cu coloane de dimensiune fixă.
3.9 Probleme legate de IPv4
Nu există o dată unică pentru a se trece la IPv6. În viitorul apropiat, IPv4 și IPv6 vor coexista.
Este de așteptat ca tranziția să dureze ani. IETF a realizat diferite protocoale și instrumente pentru
a ajuta administratorii de rețea să migreze la IPv6. Tehnicile de migrare pot fi împărțite în 3 mari
categorii:
Stivă duală permite ca IPv4 și IPv6 să coexiste în aceeași rețea. Echipamentele cu stivă duală
rulează ambele stive de protocoale IPv4și IPv6 în mod simultan.
Tunneling-ul este metoda de transportare a unui pachet IPv6 într-o rețea IPv4. Pachetul IPv6 este
încapsulat în interiorul unui pachet IPv4, similar cu alte tipuri de date.
Translatare NAT64 (Network Address Translation 64) permite echipamentelor cu IPv6 să
comunice cu echipamentele care au IPv4 folosind o tehnică de translatare similară cu NAT pentru
IPv4. Un pachet IPv6 este translat într-un pachet IPv4 și invers.
Capitolul 4 Subnetarea reţelelor
4.1 Noţiunea de subnetare
Proiectarea, implementarea și gestiunea unui plan eficient de adresare a IP-ului asigură
funcționarea eficace și eficientă a rețelei. Acest lucru este adevărat în special pe măsură ce
conexiunile hosturilor la o rețea cresc. Înțelegerea structurii ierarhice a adresei IP și a modului în
care se poate modifica acea ierarhie pentru a îndeplini cât mai eficient cerințele de rutare
reprezintă o parte importantă a planificării unei scheme de adresare IP.
În adresa IPv4, există două niveluri de ierarhie: o rețea și un host. Aceste două niveluri de
adresare permit existența unor grupări pentru o rețea de bază care să faciliteze rutarea pachetelor
la o rețea de destinație. Un router înaintează pachete în funcție de porțiunea de rețea a unei adrese
IP; când rețeaua a fost localizată, porțiunea de host a adresei permite identificarea echipamentului
de destinație.
În orice caz, pe măsură ce rețelele cresc, mai multe organizații adăugând sute sau chiar mii de
hosturi în rețeaua lor, ierarhia pe două niveluri este insuficientă.
Subdivizarea unei rețele adaugă un nivel la ierarhia rețelei, creând, în esență, trei niveluri: o rețea,
o subrețea și un host. Introducând un nivel adițional la ierarhie, se creează subgrupuri adiționale
cu o rețea IP care facilitează livrarea mai rapidă a pachetelor și filtrarea adăugată, ajutând la
minimizarea traficului local.

4.2 Comunicarea între subreţele

Pentru ca echipamentele din rețele diferite să poate comunica, este nevoie de un router.
Echipamentele dintr-o rețea folosesc interfața routerului atașată la LAN-ul lor ca și gateway
default. Traficul destinat unui echipament dintr-o rețea aflată la distanță va fi procesat de către
router și înaintat spre destinație. Pentru a determina dacă traficul este local sau remote, routerul
folosește masca de subrețea.
Într-un spațiu de rețea subnetizat, asta funcționează în același fel. Subnetizarea creează mai multe
rețele logice dintr-un singur bloc de adrese sau dintr-o singură adresă de rețea. Fiecare subnet este
tratat ca un spațiu de rețea separat. Echipamentele din același subnet trebuie să folosească o
adresă, o mască de subrețea și un gateway default care se corelează la subnetul din care fac parte.
Traficul nu poate fi înaintat între subrețele fără a folosi un router. Fiecare interfață a routerului
trebuie să aibă o adresă IPv4 care să aparțină rețelei sau subrețelei la care interfața routerului este
conectată
4.3 Masca de subreţea
Masca de rețea este un număr de 32-biți care maschează o adresă IP și este folosită pentru a
diviza adresa IP în adresa de rețea și adresa de stație. Masca de rețea este alcătuită setând toți biții
pentru rețea "1", iar pe cei pentru stație "0". Masca de rețea poate fi reprezentată în două moduri:
în zecimal, la fel ca o adresă IP sau folosind notația CIDR. Notația CIDR implică scrierea adresei
IP pentru care se aplică masca de rețea, urmată de caracterul slash (/), iar la final lungimea
prefixului măștii de rețea. De exemplu, in loc să scriem adresa IP (ex. 192.168.1.0) și masca
derețea (ex. 255.255.255.0), putem să scriem doar adresa IP urmată de slash și lungimea
prefixului, lungime ce reprezintă, de fapt, numărul de biți "1" din forma binară a măștii de rețea
Decizia cu privire la numărul de biți împrumutați pentru a crea subrețele este o decizie de
planificare importantă.
Există două considerente cu privire la planificarea subrețelelor: numărul de adrese de hosturi
solicitate pentru fiecare rețea și numărul de subrețele individuale necesare. Animația arată
posibilitățile de subnetizare pentru rețeaua 192.168.1.0.Selecția unui număr pentru ID-ul
subrețelei afectează atât numărul de subrețele posibile, cât și numărul de adrese ale hosturilor din
fiecare subrețea.
Observați că există o relație inversă între numărul de subrețele și numărul de hosturi. Cu cât sunt
împrumutați mai mulți biți pentru a crea subrețele, cu atât sunt mai puțini biți de host disponibili;
așadar, există mai puține hosturi pentru fiecare subrețea. Dacă sunt necesare mai multe adrese de
host, sunt necesari și mai mulți biți de host, ceea ce duce la existența unui număr mai mic de
subrețele.
Număr de Hosturi
La împrumutarea biților pentru a crea mai multe subrețele, lăsați suficienți biți de host pentru cea
mai mare subrețea. Numărul de adrese de host necesare în cea mai mare subrețea va determina
numărul de biți ce trebuie lăsat în porțiunea de host. Formula 2^n (unde n este numărul de biți
rămași) este folosită pentru a calcula câte adrese vor fi disponibile pentru fiecare subrețea.

4.4 Adrese de subreţea, de broadcast şi de gazde

În sistemul de adresare subnetat, adresa IP este împărţită în 3 componente:
 ID de reţea
 ID subreţea
 ID gazdă
Prin preluarea unui număr de biţi din ID-ul de gazdă al clasei A, B sau C pentru identificatorul
de subreţea ID-ul de reţea rămâne neschimbat. ID-ul de subreţea este utilizat pentru rutarea între
diferitele subreţele care constituie o reţea completă (pentru care a fost alocat un domeniu de
adrese IP de o anumită clasă). Este furnizată astfel o flexibilitate mai mare administratorilor de
reţea, în concordanţă mai mare cu structura organizatorică a organizaţiei.
Sistemul se bazează pe schema iniţială de adresare cu clase de adrese IP, astfel încât,
determinarea liniei de separaţie între ID-ul de reţea şi ID-ul ”complet” de gazdă se determină la
fel (din primii biţi ai adresei). Linia de separaţie între ID-ul de subreţea şi ID-ul de gazdă (a
subreţelei) se determină pe baza unui număr de 32 de biţi, denumit masca de subreţea.

4.5 Număr maxim de subreţele pentru fiecare clasă

Există 5 clase diferite de adrese. Putem determina clasa din care face parte adresa de IP prin
examinarea primilor 4 biţi ai adresei de IP:
 CLASA A: adresele încep cu 0xxx, sau de la 1 la 126 zecimal.
 CLASA B: adresele încep cu 10xx, sau de la 128 la 191 zecimal.
 CLASA C: adresele încep cu 110x, sau de la 192 la 223 zecimal.
 CLASA D: adresele încep cu 1110, sau de la 224 la 239 zecimal.
 CLASA E: adresele încep cu 1111, sau de la 240 la 254 zecimal.

Adresele care încep cu 01111111, sau 127 zecimal, sunt folosite pentru loopback (adresa internă
a oricarui nod sau dispozitiv ce înţelege/comunică prin protocolul TCP/IP). Adresa de loopback
nu poate fi accesata decat local – orice pachet trimis spre ea va avea ca destinaţie exact
calculatorul de pe care sunt trimise pachetele. Adresele clasei D sunt rezervate pentru
multicasting iar cele ale clasei E sunt rezervate pentru o utilizare viitoare. Acestea nu trebuie să
fie folosite ca şi adrese de host. În continuare se poate vedea care este partea de reţea (N) şi
partea de host (n) pentru o anumită adresă din cadrul unei clase de IP-uri:
Class A – NNNNNNNN.nnnnnnnn.nnnnnnn.nnnnnnn
Class B – NNNNNNNN.NNNNNNNN.nnnnnnnn.nnnnnnnn
Class C – NNNNNNNN.NNNNNNNN.NNNNNNNN.nnnnnnnn
4.6 Subnetizarea unei Rețele Ipv4
Fiecare adresă de rețea are o gamă validă de adrese de hosturi. Toate echipamentele atașate la
aceeași rețea vor avea o adresă de host IPv4 pentru acea rețea și o mască de subrețea o sau un
prefix de rețea obișnuit.
Prefixul și masca de subrețea sunt modalități diferite de reprezentare ale aceluiaș lucru -
porțiunea de rețea a unei adrese.
Subrețelele IPv4 sunt create folosind unul sau mai mulți biți de host ca biți de rețea. Acest lucru
se efectuează prin extinderea măștii pentru a împrumuta câțiva biți din porțiunea de host a adresei
pentru a crea biți de rețea adiționali. Cu cât sunt împrumutați mai mulți biți, cu atât sunt definite
mai multe subrețele. Pentru fiecare bit împrumutat, numărul de subrețele disponibile este dublat.
De exemplu, dacă este împrumutat 1 bit, 2 subrețele pot fi create. Dacă se împrumută 2 biți, pot fi
create 4 subrețele, dacă se împrumută 3 biți, 8 subrețe pot fi create și tot așa. În orice caz, cu
fiecare bit împrumutat, mai puține adrese de host sunt disponibile pentru fiecare subrețea.
Biții pot fi împrumutați din porțiunea de host a adresei. Porțiunea de rețea a adresei este alocată
de furnizorul de servicii și nu poate fi modificată.
Capitolul 5 Crearea subreţelelor pentru fiecare clasă de adrese
5.1 Aplicaţie 1 Subnetare
Se dă adresa de reţea 192.168.100.0/24 pentru a subnetiza şi furniza adresarea IP-ului pentru
reţeaua arătată în topologie. Fiecare LAN din reţea necesită suficient spaţiu pentru cel mai puţin
25 de adrese pentru dispozitivele finale, switch şi router. Conexiunea dintre R1 şi R2 va necesita
o adresă IP pentru fiecare capăt al legăturii.
1.Proiectarea unei scheme de Adresare Ip
2.Atribuirea Adresei Ip dispozitivelor de reţea şi verificarea conectivitaţii.

Tabela de Adresare
Echipament Interfață AdresăIP Masca GatewayDefaul
de subreţea t
G0/0 192.168.100.1 255.255.255.224
G0/1 192.168.100.33 255.255.255.224
R1 S0/0/0 192.168.100.65 255.255.255.224
G0/0 192.168.100.97 255.255.255.224
G0/1 192.168.100.129 255.255.255.224
R2 S0/0/0 192.168.100.66 255.255.255.224
S1 VLAN1
S2 VLAN1
S3 VLAN1
S4 VLAN1
PC1 NIC 192.168.100.2 255.255.255.224 192.168.100.1
PC2 NIC 192.168.100.3 255.255.255.224 192.168.100.1
PC3 NIC 192.168.100.98 255.255.255.224 192.168.100.97
PC4 NIC 192.168.100.99 255.255.255.224 192.168.100.97

Calcularea primelor 5 subreţele în valoare binară

Net 0 : 192.168.100.0 0 0 0 0 0 0 0
Net 1 : 192.168.100.0 0 1 0 0 0 0 0
Net 2 : 192.168.100.0 1 0 0 0 0 0 0
Net 3 : 192.168.100.0 1 1 0 0 0 0 0
Net 4 : 192.168.100.1 0 0 0 0 0 0 0

Calcularea noului subnet mask în valoare zecimală şi binară

11111111.11111111.11111111.1 0 0 0 0 0 0 0
255 . 255 . 255 . 224

Tabela de Subrețea

Numărul de Adresade Prima Adresă Ultima Adresă Adresa de

Subrețea Subrețea Host ce poate fi Host ce poate fi broadcast
folosită folosită
0 192.168.100.0 192.168.100.1 192.168.100.30 192.168.100.31
1 192.168.100.32 192.168.100.33 192.168.100.62 192.168.100.63
2 192.168.100.64 192.168.100.65 192.168.100.94 192.168.100.95
3 192.168.100.96 192.168.100.97 192.168.100.126 192.168.100.127
4 192.168.100.128 192.168.100.129 192.168.100.158 192.168.100.159
5 192.168.100.160 192.168.100.161 192.168.100.190 192.168.100.191
6 192.168.100.192 192.168.100.193 192.168.100.222 192.168.100.223
7 192.168.100.224 192.168.100.225 192.168.100.254 192.168.100.255
8
9
10

5.2 Aplicație 2 Subnetare

Se dă adresa de rețea 172.31.1.0/24 pentru a subnetiza și furniza adresarea IP-ului pentru rețeaua
arătată în topologia din figura de mai jos.

Calcularea primelor 5 subrețele în valoare binară

Net 0: 172 .31 .1 . 0 0 0 0 0 0 0 0

Net 1: 172 .31 .1 . 0 0 1 0 0 0 0 0

Net 2: 172 .31 .1 . 0 1 0 0 0 0 0 0

Net 3: 172 .31 .1 . 0 1 1 0 0 0 0 0

Net 4: 172 .31 .1 . 1 0 0 0 0 0 0 0

Calcularea noului subnet mask în valoare zecimală şi binară

11111111.11111111.11111111.1 0 0 0 0 0 0 0
255 . 255 . 255 . 224
Tabela de Subrețea

Numărul IP-ulSubrețelei Prima Adresă Host ce UltimaAdresă Adresa de

de poate fi folosită Host ce poate fi broadcast
Subrețea folosită
0 172.31.1.0 172.31.1.1 172.31.1.14 172.16.1.15
1 172.31.1.22 172.31.1.23 172.31.1.52 172.31.1.53
2 172.31.1.54 172.31.1.55 172.31.1.84 172.31.1.85
3 172.31.1.86 172.31.1.87 172.31.1.116 172.31.1.117
4 172.31.1.118 172.31.1.119 172.31.1.148 172.31.1.149
5
 Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_de_calculatoare
https://ro.wikipedia.org/wiki/Switch_de_re%C8%9Bea
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ruter
http://adresameaip.go4it.ro/adresa-ip.php
https://www.digitalcitizen.ro/intrebari-simple-este-adresa-ip-cum-puteti-schimba-
windows
https://en.wikipedia.org/wiki/IPv4
https://www.digitalcitizen.ro/intrebari-simple-sunt-adresa-ip-si-masca-retea
https://245278095.netacad.com/courses/437714/pages/lansati-capitolul-
8?module_item_id=29891797
https://www.digitalcitizen.ro/intrebari-simple-sunt-adresa-ip-si-masca-retea
http://web.info.uvt.ro/~mgaianu/Retele/AdrIP.pdf