Sunteți pe pagina 1din 4

Calea spre succes

Napoleon Hill
- recenzie -

Napoleon Hill este considerat unul dintre părinţii literaturii motivaţionale.


Putem afirma cu certitudine că operele lui au schimbat destine. A fost ucenicul de
nădejde al lui Dale Carnegie. A trăit în perioada 26 octombrie 1883 – 8 noiembrie
1970 iar cercetările întreprinse de Hill au vizat credințele personale și rolul pe care
acestea îl au asupra succesului. Între 1933 și 1936, a fost consilier al președintelui
american Franklin D. Roosevelt. „Tot ceea ce mintea unui om poate concepe și
crede, poate realiza” este unul dintre citatele cele mai reprezentative ale lui
Napoleon Hill. Scrierile sale arată cum se dobândește bogăția și oferă o formulă
prin care orice om poate dobândi averi nemăsurate, atât în plan material, cât și
spiritual.
Conform cercetărilor întreprinse de Tom Butler-Bowdon, biograful său,
Napoleon Hill s-a născut într-o casă mică din orașul Pound, din Virginia de Sud.
Mama lui a murit când Napoleon avea 10 ani, iar tatăl său s-a recăsătorit doi ani
mai târziu. La vârsta de 13 ani, Hill a început să lucreze ca reporter pentru un ziar
de provincie din Wise County, Virginia. Și-a folosit, mai târziu, abilitățile de
reporter pentru a intra la Școala de Drept, dar a fost nevoit să renunțe la studii din
cauza situației financiare deficitare.
Totul a început în 1908, când tânărul pe atunci Napoleon Hill l-a întâlnit, cu
ocazia unui interviu, pe Andrew Carnegie. La întrebarea: „Care este secretul
succesului dumneavoastră?“, Carnegie a răspuns că e unul foarte simplu, care
depinde de câteva principii, însă, pentru ca acest răspuns să capete o greutate și
mai mare, ar trebui ca la această întrebare să răspundă mai mulți oameni de succes,
mai exact 500. Volumul conține texte scrise între 1908-1928, perioadă în care
Napoleon Hill – înainte de a-și publica prima carte –, a ținut diverse conferințe și a
publicat numeroase articole. De altfel, textele acestui volum sunt articole apărute în
revistele Napoleon’s Hills Magazine și Napoleon’s Hills Golden Rule Magazine.
Ele dau seama de începuturile, foarte sigure, ale filozofiei succesului, filozofie pe
care Napoleon Hill a promovat-o apoi de-a lungul întregii sale vieții.
Pe scurt, sunt descrise cincisprezece „repere pe calea spre succes”: „dorința ca
scop precis în viață”, „încrederea în sine”, „inițiativa”, „imaginația”,
„entuziasmul”, „acțiunea”, „autocontrolul”, „obișnuința de a lucra mai mult decât
ești plătit să o faci”, „o personalitate agreabilă”, „a gândi corect”, „concentrarea”,
„perseverența”, „capacitatea de a învăța din eșecuri”, „toleranța”, „aplicarea regulii
de aur”. Așadar, aceste cincisprezece elemente sunt vitale pentru cel care își
dorește cu orice preț succesul. Napoleon Hill, deși pragmatic, a pus accent, în
filozofia sa, și pe dezvoltarea spirituală a omului, ceea ce nu se întâmplă prea des
la autori de cărți motivaționale, fiind poate prea pragmatici. Unul dintre exemplele
alese de el este chiar Iisus: „Acest mare predicator și-a dedicat întreaga viață unui
singur scop, acela de a le spune tuturor că unicul lucru care contează în viață este
fericirea. Iar aceasta nu poate fi obținută decât oferind-o celorlalți”. Pragmatismul
american de început de secol XX era unul nelipsit de veleități spirituale, ceea ce
trimite, într-o oarecare măsură, la paginile scrise de Max Weber despre etica
protestantă.
Fiecare reper scris de la Napoleon Hill in carte sa are anumiti pasi de urmat
pentru a reusi indeplinirea calei spre succes.Pentru a putea fi inteleasa de toata
lumea autorul vine cu povestioare sau cu exemple in fiecare reper scris de
el.Aceste povestioare fac referire la viata unor persoane de succes ." Pentru că au
crezut în ei: Lincoln s-a născut într-o cabană din lemn şi a ajuns la Casa Albă,
Napoleon a pornit în viaţă ca un corsican sărac şi a adus întreaga Europă la
picioarele sale, Henry Ford era un biet băiat de ţăran şi a pus mai multe roţi în
mişcare decât oricare alt om de pe planetă, Rockfeller a început ca un contabil
mărunt şi a devenit cel mai bogat din lume. Toţi aceştia au pus mâna pe ceea ce şi-
au dorit pentru că au avut încredere în propriile abilităţi. Tu de ce nu decizi ce-ţi
doreşti şi nu ieşi în lume să obţii asta?"El incearca sa ne trasmita povestile unor
oameni de succes care au plecat si ei dintr-un punct zero insa care au urmat niste
pasi in viata spre calea lor de succes.In cartea sa autorul face referire la mai multe
personalitati pe care le-a intervievat, in ei Hill gaseste niste modele de urmat
scoțândule calitațile in evidenta. Pe tot parcusul carti autorul gaseste numai cuvinte
de lauda la adresa minți omului,si crede ca cheia succesului fiecarei persoane se
regaseste in el.În carte pune accept si pe autocunoastere ,zicand ca "Eşti cea mai
importantă persoană din lume. Poţi fi exact ceea ce vrei să fii. Nimeni nu poate
face pentru tine cât poţi face tu însuţi. Totul depinde de Tine." Aceasta incearca sa
ii faca pe oameni sa inteleaga ca singurul mod de a reusi in viata este sa ai
incredere in tine și in tot ce poți face lăsând diferentele dintre clasele sociale din
care ne naștem.Pune accept pe educatie si pe autocontrol incercand sa faca din
fiecare om o persoana de succes.El nu incearca sa schimbe mentalitatea omului de
rand ci doar sa o imbunatateasca aducand-o la niste standarde evoluate si mai
intelepte lasand deoparte ura,rautatea si egoismul.
In finalul carti autorul adunce in discutie cele mai importante calitati care ar
trebuie sa le dobandeasca fiecare persoana daca vrea sa aspire la succes.Aceste
calitati sunt "Abilitatea de a conduce" si " Capacitatea de a vedea in perspectiva ".
"Acumulează cunoştinţe, dezvoltă-ţi acea capacitate de a înţelege şi interpreta
corect tot ce se-ntâmplă în jurul tău, şi vei obţine tot ceea ce-ţi doreşti. Inteligenţa
conduce lumea. Educă-ţi inteligenţa cât mai repede cu putinţă!"

S-ar putea să vă placă și