Republica Moldova dupa 1991: realizari si probleme.

“ Independenta? Asta e o blasfemie burgheza. Toti

depindem unii de altii.” George Bernard Shaw

Republica Moldova, traversează o perioadă dificilă de schimbări radicale, care

cuprind toate sferele vieţii şi activităţii. Societatea moldovenească se confruntă
cu o restructurare, în mare măsură contradictorie, dar istoric inevitabilă. Chiar
daca au avut loc schimbari in politica interna,societatea noastră continuă să se
confrunte cu o serie de probleme stringente: sărăcia economică, criza de
identitate, mizeria socială şi nu în ultimul rînd cu o guvernare ineficientă care a
adus ţara în pragul crizei politice.
Incepind cu anul 1812 teritoriul dintre Nistru si Prut urma sa fie regulat rupt
din componenta actualei Românii de catre Imperiul Tarist la inceput, mai apoi
transformat in Uniunea Sovietica. Cu o regularitate de invidiat teritoriul
basarabean a fost reincorporat in componenta teritoriilor rusesti, si nici chiar
Marea Unire din 1918 cind toate teritoriile românesti au fost reunite nu a
impiedicat conducerea sovietica sa pretinda la teritoriul basarabean. Printr-un
ultimatum la 2 august 1940 Basarabia este definitiv reincorporata in
componenta U.R.S.S . O data cu inceputul decaderii puterii comuniste de la
sfirsitul anilor 80 in statele memebre ale uniunii incepe renasterea constiintei
nationale , iar o data cu aceasta si destramarea uniunii. Aceleasi procese au avut
loc si in Basarabia. Anul 1990 este martorul mai multor acţiuni de protest
împotriva regimului comunist. Pentru prima datã Partidul Comunist al RSSM a
fost confruntat de o altã formaţiune politicã. Prilejul l-a constituit alegerile
pentru Sovietul Suprem al RSSM, din 25 februarie, când Frontul Popular a
obţinut o treime din numãrul mandatelor din Legislativul de la Chişinãu. Ca
urmare a acestor alegeri, Mircea Snegur a fost numit Preşedinte al Republicii,
iar Mircea Druc a devenit din 25 mai prim ministru. A urmat Podul de Flori.
Ziua de 6 mai 1990 este ziua în care cortina de fier dintre URSS şi România a
căzut, iar românii de pe ambele maluri ale Prutului, despărțiți timp de 50 de ani,
s-au reîntâlnit. În mod simbolic, aceștia au acoperit apa râului cu flori. Desi
entuziasmul a fost unul nemaivazut pina atunci, unirea cu România nu a vut loc.
La data de 23 mai 1991 RSS Moldovenească a fost redenumită în Republica
Moldova, iar la 27 august, în baza deciziei Marii Adunări Naţionale, care a avut
loc la Chişinău, Parlamentul Republicii a adoptat Declaraţia independenţei sale.
Încã de la începutul independenţei sale, din primãvara lui 1992, Republica
Moldova a fost ţinta unor conflicte separatiste: cea transnistreanã şi cea a
gãgãuzilor. Conflictul din Transnistria a fost unul sângeros. Ca mediatori ai
acestui conflict, au intrat România, Rusia şi Ucraina. Treptat, România a fost
înlãturatã din aceastã formula.Atacurile sângeroase au fost oprite doar în urma
unei convenţii semnate în 21 iulie 1992 între Snegur şi Elţîn, însã acest teritoriu
a rãmas sub controlul autoritãţilor separatiste, încurajate de prezenţa armatei
rusesti. În februarie1996, Mircea Snegur a semnat, împreunã cu liderul
separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, o decizie protocolarã privind
soluţionarea chestiunilor vamale ale RM şi Transnistriei. În consecinţã,
republica separatistã a obţinut de la statul moldovean dreptul de a utiliza propria
ştampilã vamalã cu inscripţia: “Republica Moldova. Vama Tiraspol”. Astãzi ne
aflãm în faţa unui conflict îngheţat. La 29 iunie 1994, a fost adoptatã o nouã
constituţie, prin care s-a schimbat imnul de stat şi s-a acordat autonomie
teritorialã pe principii etnice localitãţilor cu populaţie preponderent gãgãuzã.
Odată cu obţinerea independenţei şi a suveranităţii, Republica Moldova a fost
pusă în faţa unor cerinţe imperative şi de mare necesitate de a întreprinde, într-
un mod radical, reformări în sistemul său nou creat în scopul de a crea un stat
prosper şi democrat după un model occidental. Însă, acest scop nu a fost atins
nici pînă în prezent, deoarece crearea instituţiilor democratice a fost tergiversată
şi ineficient efectuată, în rezultatul căreia nu s-a putut realiza nici buna
funcţionare a sistemului politic şi nici a celui economic din Republica Moldova.
Problema principal a fost si ramine a fi criza identitatii, care astazi se manifesta
printr-o profunda lipsa de cultura politica. După alegerile din 1996 însă,
identitatea românească a populaţiei majoritare şi băşinaşă a început din nou să
fie negată, articolele 12 şi 13 din noua Constituţie ulterior adoptată, afirmând ca
în epoca sovietică, "diferenţa dintre limba română şi limba moldovenească", dar
pastrând această limbă ca "limbă de stat şi de comunicare interetnică". După
alegerile din 2001,câştigate de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova,s-
a încercat iniţial să se acorde limbii ruse statutul de limbă de stat, dar iniţiativa a
eşuat datorită opoziţiei întâmpinate; în schimb, limba rusă a recăpătat statutul
de limbă de comunicare interetnică. Intreaga guvernare a partidului communist
condus de Vladimir Voronin a indus tara intr-o profunda criza de indentitate,
criza sociala si economica. In acesti ani a avut loc o migrare in masa a fortei de
munca peste hotare, o inasprire continua in relatiile internationale cu statele
vecine, in special cu România, si cel mai important o incercare de a tine sub
control toate sursele de informare incepind cu mass-media si pina la teliviziunea
publica. Situatia destul de tensionata insa a rabufnit in anul 2009 in timpul
alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Rezultatele acestui scrutin au provocat o
nemultumire generala fata de o noua posibila victorie a partidului communist.
In zilele urmatoare pe 6 si 7 aprilie au avut loc proteste initial pasnice, insa care
pina la urma sau soldat cu lupte de strada si disturegi de imobile, si chiar mai
mult si morti. Blocajul informational si persecutia tineretului a dat dovada ca
conducerea de atunci avea clar ceva de ascuns. In umra dezordinilor, opozitia a
boicotat alegerea presedintelui ceea ce a dus la desfasurarea alegerilor
parlamentare anticipate din 29 iulie 2009. De aceasta data partidele din opozitie
au obtinut majoritatea formind o alianta insa nu una suficienta pentru a allege
presedintele statului. Republica Moldova intra official in criza politica. Au
urmat alegerile anticipate din 29 noiembrie 2011, din cauza boicotarii alegerii
presedintelui de catre opozitia care de data aceasta este formata din partidul
communist.
Chiar daca situatia Republicii Moldova cu pasi foarte mici a inceput sa se
schimbe pozitiv, lupta continua intre ideologii cultural si politice, si o lipsa de
constiinta si cultura politicca impiedica Republica Moldova sa treaca peste criza
politica. Atita timp cit fiecare va avea grija doar de probelemele personale,
uitind ca bunastarea tututor este si bunastarea fiecaruia, nu vom avea decit o
tara de saraci si cei care au avut mai multa indrazneala.