De ce l-au omorat pe Gaddafi ?

1. Nu există factura de energie electrică în Libia; energia electrică este gratuită pentru toţi
cetăţenii săi.
2. Nu există dobanda la împrumuturi, băncile din Libia sunt deţinute de
stat şi creditele acordate pentru toţi cetăţenii săi poarta 0% dobândă prin lege.
3. A avea o casa este considerat un drept al omului în Libia - Gaddafi a promis că părinţii lui nu
vor primi o casa până cand toată lumea în Libia nu va avea o casa. Tatal lui Gaddafi a murit în
timp ce el, soţia şi mama lui încă trăiesc într-un cort.
4. Toţi tinerii căsătoriţi în Libia primesc 60.000 dinari (US $50.000) de la guvern pentru a
cumpăra primul lor apartament.
5. Educaţia şi tratamentele medicale sunt gratuite în Libia. Înainte de a Gaddafi doar 25% din
libieni erau alfabetizaţi. Astăzi cifra este de 83%.
6. În cazul în care libienii doresc să aibă acces o cariera in agricultura, vor primi teren agricol, o
casă de agricultura, utilaje,seminţe şi animale pentru porni afacerea -toate gratuit.
7. Dacă Libienii nu pot găsi unităţi de învăţământ sau medicale de care au nevoie, în Libia, sunt
subventionati cu fonduri guvernamentale să meargă în străinătate pentru asta - nu numai ca e
gratis pt asta, dar primesc si bani de cazare 2.500 dolari / lună .
8. În Lybia, dacă un libian cumpără o maşină, guvernul subvenţioneaza 50% din preţ.
9. Preţul benzinei în Libia este de 0.14 dolari per litru.
10. Libia nu are nici o datorie externă şi rezervele se ridică la 150 miliarde
dolari - acum îngheţate in strainatate.
11. In cazul în care un libian este în imposibilitatea de a obţine loc de muncă după
absolvire, statul ii plăteste salariul mediu al profesiei ca în cazul în care el sau ea este
angajat, până la ocuparea unui loc de munca.
12. Un procent din vânzarea petrolului libian este creditat direct în conturile bancare ale tuturor
cetăţenilor libieni.
13. O mama care a dat naştere unui copil primeste 5.000 dolari SUA
14. 40 pâini în Libia costă 0.15 dolari
15. 25% din libieni au o diplomă universitară
16. Gaddafi a realizat cel mai mare proiect de irigare din lume,cunoscut ca cel Marele Rau
Construit , pentru a face apa disponibila în întreaga ţară, in deşert.

Toată chestiunea cu lichidarea lui Gaddafi îmi seamănă izbitor de mult cu asasinarea lui N.
Ceauşescu. Şi atunci, ca şi acum, „luptătorii” pentru libertate erau sponsorizaţi de „agenturile”
străine, în speţă KGB şi AVO în 1989 şi CIA şi DST-l francez în Libia anului 2011. Pe Ceauşescu
gaşca moscovită l-a executat în urma unui sumar proces, ca să nu se afle de către „prostime” mai
multe că a fost toată mişcarea din decembrie 89 o lovitură de stat regizată de marile puteri, cu
săgeţiile otrăvite din preajma lui Iliescu. Pe Gaddafi l-au ucis rebelii la comanda marilor puteri,
deşi acesta dorea să se predea, pentru ca „Monstrul” din Tripoli să nu „dea din casă” la un
eventual proces anumite lucruri picante despre familia Bush, Sarkozy sau Berlusconi, cum au
acaparat petrolul libian şi s-a făcut împărţeala economiei în favoarea marilor companii
multinaţionale. Fără bombardamentele chirurgicale NATO, aşa zişii luptători pentru libertate
piereau executaţi de virginele din Garda dictatorului. Toată mascarada luptei „democratice” din
Libia mi se pare deja-vu, ce am trăit în decembrie 1989. Ceauşescu ne-a lăsat ţara cu două
miliarde de dolari în conturi şi o economie industrială naţională, iar azi la 21 de ani România e
datoare vândută, cu 100 miliarde euro şi fără nicio firmă industrială importantă autohtonă. Totul,
de la bănci, mine, industrie, agricultură, e pe mâna străinilor, iar românii plătesc din greu finanţei
mondiale dobânzi pentru deficitul bugetar uriaş. La fel a păţit ca Ceauşescu şi Gaddafi, care a
ţinut mai mult la petrolul libian pentru libieni, decât să înrobească ţara străinilor. Mare greşeală
în viziunea marilor companii şi pentru capii finanţelor mondiale. Gaddafi a fost ucis ca un câine
turbat deşi s-a predat.
Născut într-o familie de beduini, Muammar Gaddafi a ajuns la putere în 1969, la doar 27 de ani,
în urma unei lovituri de stat paşnice prin care regele Idris era înlăturat din fruntea statului
african. Imediat după ce a pus mâna pe frâiele puterii, Gaddafi a naţionalizat companiile
petroliere şi i-a expulzat pe toţi militarii americani şi britanici din ţară. Timp de 42 de ani, cât a
rămas la conducerea Libiei, Gaddafi şi-a construit o imagine de lider exotic, prin discursul şi
comportamentul imprevizibil, precum şi prin ţinuta sa excentrică, dar şi brutal, zdrobind orice
încercare de răsturnare a regimului său. Deşi a proclamat Libia drept o democraţie a maselor în
1977, în realitate toate deciziile şi resursele ţării rămâneau sub controlul său strict. Dezgheţul
relaţiilor cu Occidentul de la sfârşitul anilor ’90 nu i-a ameliorat însă legătura cu poporul care îl
contesta tot mai aprig. Sfârşitul “câinelui turbat”, aşa cum l-a numit fostul preşedinte american
Ronald Reagan, avea să înceapă primăvara aceasta în Benghazi, oraşul din estul ţării care s-a
răsculat adesea împotriva regimului său. Fostul dictator se ascundea într-un adăpost sub pământ,
a dezvăluit şi Mohamed Leith, unul din co mandanţii rebelilor. “Nu trageţi, nu trageţi”, ar fi
strigat Gaddafi la apariţia rebelilor. Leith a spus că l-a văzut pe Gaddafi cu propriii ochi şi a
descris felul în care fostul dictator era îmbrăcat: un costum kaki şi un turban în jurul capului.
Urmează şi la ei, ca cel care l-a ucis pe Gaddafi să primească o ambasadă într-o ţară exotică, ca şi
Gelu Voican Voiculescu la noi şi o vilă de protocol pe viaţă în cartierul Primăverii de la Tripoli.
Rebelii de acum că l-au ucis pe “dictator” se vor sfâşia între ei ca turbaţii pentru accesul la
resurse şi vor închina ţara intereselor marilor puteri străine. După 20 de ani dezmeticit poporul
libian îl va plânge pe Gaddafi ca un mare patriot aşa cum îl plâng azi românii pe Ceauşescu.
Istoria se repetă şi oamenii nu învaţă nimic din ea