Cursul nr.

Trebuie precizat ca in epoca imp. August, unii jurisconsulti, de regula, cei agreati de imparat,
au primit dreptul de a da consultatii oficiale (investite cu autoritate imperiala). Acest drept cu
caracter exceptional s-a numit ius publice respondendi ex auctoritate principis.

Jurisconsultii care beneficiau de acest drept aveau caderea de a da consultatii judecatorilor,

consultatii care eru obligatorii pt.acestia, judecatorul care primea o astfel de consultatie
trebuia sa solutioneze cazul in conformitate cu sfatul primit de la jurisconsulti. Acesti
jurisconsulti se deosebeau de ceilalti, caci consultatiile oferite de jurisconsulti particularilor
sau judecatorilor nu aveau caracter obligatoriu. In acest caz, consultatiile erau obligatorii pt.
speta sau cazul pt care fusesera date.

Ceva mai tarziu, sfera lui ius publice s-a extins, caci din timpul imp. Hadrian raspunsurile
oficiale ale jurisconsultilor devin obligatorii nu numai pt spetele pt care fusesera date, ci si pt
toate spetele similare. Aceste consultatii oficiale devin izvor de drept in sens formal.

In epoca postclasica se intampla adesea ca partile din proces sau avocatii lor, pt a castiga
procesul sa citeze in fata judecatorului texte falsificate ale jurisconsultilor clasici. Practica
citarii in epoca postclasica de texte din epoca clasica se explica prin imprejurarea ca in epoca
postclasica jurisconsultii nu se mai preocupau de solutionarea cazurilor noi,si in general
jurisprudenta decazuse, astfel ca se recurgea la epoca de glorie a jurisprudentei, citandu-se
texte elaborate in acea perioada.

Falsificarea era posibila pt ca jurisprudenta clasica era enorma ca volum si era imposibila sa
fie cunoscuta pe de-a intregul de judecator. Pt a pune capat fraudei, in 426, imp.Valentinian
al III-lea a dat “Legea citatiunilor”, lege prin care s-a statuat ca in solutionarea unei spete nu
pot invocati decat 5 jurisconsulti, considerati cei mai importanti ai epocii clasice: Papinian ,
Paul, Ulpian, Modestin, Gaius

Alti jurisconsulti clasici decat cei 5 nu puteau fi citati decat cu cond.ca ei la randul lor sa fi
fost citati de cei 5 jurisconsulti agreati, in acest scop se proceda la “colatio codicum”
(comparare de scripte, aducandu-se in fata judecatorului atat textul din opera acelui alt
jurisconsult, cat si opera jurisconsultilor agreati in care acel jurisconsult era citat).

Se intampla ca cei 5 jurisconsulti agreati sa nu aiba intr-o anumita speta aceeasi opinie, caz in
care judecatorul trebuia sa tina cont de opinia majoritara. Desi erau 5 se putea intampla sa se
produca un caz de paritate: 2 de o parere, 2 de alta, iar 1 sa nu se pronunte, situatie in care
judecatorul era obligat sa urmeze opinia lui Papinian (considerat cel mai important dintre cei
5). Iar daca se intampla ca Papinian sa fie cel care se abtine, atunci era singurul caz in care
judecatorul putea opta liber pt una din opiniile in prezenta. Th. Mommsen a spus despre
aceasta lege ca a instituit un tribunal al mortii prezidat de Papinian.
 Senatconsultele
Pana la imp. Hadrian, Senatul nu a avut competenta legislativa, iar hotararile sale nu au avut
valoare de izvor de drept.

In practica,senatul influenta procesul legislativ,pe de o parte prin ratificarea legilor votate de

popor, ratificarea ce era refuzata daca acestea contraveneau intereselor aristocratiei
sclavagiste si prin sugestii facute magistratilor pt a elabora un anumit proiect de lege. De cele
mai multe ori, magistratii, inainte de a propune un proiect de lege, consultau mai intai Senatul
in mod neoficial.

Din vremea imp.Hadrian, senatul a primit dreptul de a pronunta hotarari cu caracter

obligatoriu, denumite senatusconsulte. Acestea reprezentau in fapt expresia vointei imperiale,
motiv pt care au fost denumite in deradere si orationes (simple discursuri). Aceasta denumire
se datora imprejurarii ca in practica, imparatul, personal sau printr-un reprezentant se prezenta
in fata senatului unde tinea un discurs, prin care arata care sunt motivele pt.care el cere
Senatului sa pronunte o anumita hotarare. Dupa ce-si incheia discursul, imparatul parasea sala
senatului, fara a mai astepta rezultatul pt ca stia ca oricum senatul va da curs solicitarii sale.

Constitutiunile imperiale
Reprezentau expresia vointei imparatului. Initial au fost valabile numai pe timpul imparatului
care le daduse, dar din epoca imp. Hadrian capata putere de lege. Constitutiunile pot fi
impartite in:

1. Edicta - cuprindeau dispozitii cu caracter general,date in domeniul dr. public sau

privat.
2. Mandate - reprezentau instructiuni date de imparat inaltilor functionari de stat in
domeniul dreptului administrativ si a dreptului penal.
3. Decreta - reprezentau hotarari judecatoresti date de imparat. Desi, de regula aceste
hotararile erau obligatorii numai pt partile din litigiu, cateodata ele deveneau general
obligatorii, situatie in care aveau valoare de izvoare de drept.
4. Rescripta - desemnau consutatiile juridice date de imparat in diferite domenii
deoarece in mod frecvent imparatii romani aveau pregatire juridica. Ele era acordate
atat magistratilor, cat si particularilor. Cele acordate magistratilor erau cuprinse intr-o
scrisoare adresata acestora, numita epistula. Cele acordate particularilor erau scrise
chiar sub textul celei prin care particularul solicitase consultatia juridica. Pt.ca unele
rescripte cuprindeau si reguli cu caracter general, aceste consultatii erau periodic
sistematizate si ordonate in culegeri, numite liber rescriptorum.

Opera legislativa a lui iustinian

Imp. Iustinian, in epoca postclasica, a dorit sa revitalizeze societatea romana care se afla in
ultima ei faza de decadere si, in acest scop, el a initiat o opera grandioasa de sistematizare a
dr. clasic si acelui postclasic. El a procedat astfel intrucat spera ca importand dreptul din
epoca clasicacand societatea romana se afla in culmea infloririi sale in epoca postclasica, va
reusi sa opresca cursul istoriei si sa dea un avant societatii romane aflate in prag de
dezagregare, lucru care nu i-a reusit, dar demersul sau a fost de o uriasa valoare pt societatile
de mai tarziu, intrucat prin intermediu operei legislative care s-a transmis direct societatii de
mai tarziu, a putut fi reconstituit pe cale indirecta dreptul din epoca clasica a Romei si care nu
putea fi reconstituit pe alta cale,deoarece cele mai multe izvoare documentare au pierit.
Aceasta opera reprezinta cel mai important mijloc de cunoastere si valorificare a tezaurului
juridic roman.

Opera lui Iustinian este cuprinsa din:

 Cod
 Digeste
 Institute:528-534 i.en.
 Novele: opera postuma realizata e particulari dupa moartea lui Iustinian

Codul/codex

A fost realizat in 2 editii: in 529 si in 534 care a fost intitulata “Codex Repetite Pelectiones”
( codul unei revizuiri adaugite).

A fost elaborat de catre o comisie formata din 10 persoane-profesori si avocati la

Constantinopole, sub conducerea lui Tribonian. Codul reprezinta o culegere de constitutiuni
imperiale, incepand din epoca imp. Hadrian pana in 534. Spre deosebire de alte lucrari
similare anterioare, cuprinde numai constitutiunile in vigoare, privitoare la dr. public si privat.
Pt. a putea fi aplicate realitatilor din epoca postclasica, unele dintre aceste au fost modificate
de membrii comisiei. Codul este impartit in 12 carti din dorinta lui Iustinian de a sugera o
analogie cu Legea celor 12 table, cartile sunt impartite in titluri,titlurile in constitutiuni,iar
constitutiunile in paragrafe. Fiecare constitutiune are o inscriptio si o subscriptio. In inscriptio
sunt trecute numele imparatului care a dat respectiva constitutio, precum si numele persoanei
careia ii era adresata, iar in subscriptio - data si locul emiterii.

Institutele/institutione

A fost data in 553 i.e.n. si cuprinde unele extrase din institutele clasice romane.

Romanii desemnau prin notiunea de institute, manuale de drept adresate studentilor, si care
tratau probleme de drept civil si de drept pretorian. Spre deosebire de manualele
moderne,acestea aveau forta obligatorie. Cuprind 4 carti, cartile sunt impartite in titluri,iar
titlurile in paragrafe. Fragmentele, desi exista nu pot fi retinute ca parti ale structurii
Institutelor, deoarece ele se continua unele sub altele fara vreo precizare referitoare la lucrarea
din care au fost extrase sau la numele autorului.

Novelele/postuma

Lucrarea a fost realizata de persoane particulare dupa moarte lui Iustinian si care reprezinta in
fapt o continuare a codului, fiind tot o culegere de constitutiuni interne, dar numai a acelora
date de imp.Iustinian intre 534-565. In comparatie cu Codul,au o valoare stiintifica mai
redusa, intrucat cuprind laolalta atat constitutiuni in vigoare, cat si const.abrogate.

Digestele

Intocmite in 533, care reprezinta o culegere de fragmente din operele jurisconsultilor clasici
romani, fra1gmente ce au fost adaptate pt a putea fi utilizate in solutionarea conflictelor ivite
in practica postclasica. Selectionarea si sistematizarea acestor fragmente a fost solutionata de
o comisie compusa din 15 persoane, aflate sub conducerea lui Tribonian, care era denumit
questor sacri palati (autoritate de necontestat in domeniul dreptului).

Sistemul de lucru al acestei comisii a fost stabilit de Iustinian, care in acest scop a dat 3
constitutiuni imperiale ce au devenit ulterior prefete ale digestelor. Iustinian a dat 50 de
constitutiuni – quinquaginta deciziones prin care a inlaturat unele institutii depasite deoarece
multe dintre solutiile jurisconsultilor clasici nu mai erau de actualitate si textele respective au
trebuit reformulate pt a putea fi aplicate realitatilor din societatea postclasica.

Pt realizarea digestelor au fost utilizate peste 2 000 de lucrari clasice romane, iar fragmentele
extrase din acestea au fost structurate in 50 de carti, cartile fiind impartite in tiluri, titlurile in
fragmente, iar fragmentele in paragrafe. Fiecare fragment avea o inscriptio in care era trecut
atat numele autorului, cat si opera din care a fost extras respectivul fragment, iar numerotarea
paragrafelor incepea de la al II-lea, primul era denumit Principium si nu era numerotat.
Datorita acestei structuri,ori de cate ori se citea vreun text din digeste se folosetea litera D,
urmata de 4 numere: numarul cartii, al titlului, al fragmentului si al paragrafului.

Pana in sec. al XIX-lea s-a considerat ca frag. sunt asezate la intamplare in Digeste, dupa care
s-a constat ca, desi cartile au un continut eterogen,titlurile sunt unitare,caci fiecare titlu
trateaza o anumita problema de drept. Plecandu-se de la aceasta constatare a putut fi instituit
pe cale inversa modul de lucru al comisiei lui Iustinian. S-a constat ca aceasta comisie a fost
impartita in 3 subcomisii,conduse de: Constantin,Teofil si de Doroteu. Pe de alta parte,textele
clasice au fost impartite in 4 categorii:

1. operele lui Masurius Sabinus si comentariile ad sabinum

2. comentarii privitoare la edictul pretorului
3. opera lui Papinian
4. Appendix - alte opere ale unor jurisconsulti mai putin importanti.

Subcomisia I a luat prima categorie, cea de-a II-a, comentariile, iar cea de-a III-a opera lui
Papinian si appendixul.

Fiecare subcomisie a extras fragmentele cele mai importante din categoria de lucrari pe care o
avea de lucrat. Fragmentele extrase de subcomsia I s-au constituit in masa sabiniana, a II-a
subcomisie - edicta, iar a III-a subcomisie in masa papiniana si in apendix, dupa care cele 3
subcomisii s-au reunit, au venit cu subfragmentele extrase si au inceput elaborarea titlurilor pe
criteriul materiei.
La titlul de dota, a venit prima subcomisie si a asezat fragm. din masa sabiniana care se
referau la dota, a doua subcomisie a procedat la fel cu fragmentele din masa edicta, iar cea de-
a treia a procedat la fel cu masa papiniana si cu apendixul.

Cunoscandu-se acest sistem de lucru,romanistul Otto Lenel a reusit sa reconstituie edictul

pretorului pe cale inversa, caci a extras frag. din masa edictata - edictum perpetuum. Cele mai
valoroase editii ale digestelor apartin lui Th. Mommsen si lui Pietro Bonfante. Opera leg. a lui
Iustinian a fost publicata in 1489 si a fost denumita in sec. al XVI-lea “Corpus Iuris Civilis”.

Procedura civila romana

Reprezinta totalitatea normelor ce reglementeaza desfasurarea proceselor private privitoare la
statutul juridic al persoanei, la proprietate, la mostenire si la valorificarea dreptului de creanta.

Interesul studiului dreptului procesual civil roman rezida in acela ca prin intermediul
procedurii civile, romanii au reusit sa isi dezvolte dreptul, pastrand aparenta imuabilitatii sale.
Acest lucru l-au reusit prin valorificarea la maximum a mijloacelor oferite de procedura
civila, motiv pt care spunem ca dr.civil roman a evoluat pe cale procedurala.

In decursul timpului, romanii au cunoscut 3 sisteme procedurale ce corespund epocii romane:

I. procedura legisactiunilor - in epoca veche

II. procedura formulara - in epoca clasica
III. procedura extraordinara - in epoca postclasica

Primele doua proceduri se aseamana prin faptul ca in cadrul lor, procesul era impartit in 2
faze. Complexul de reguli care reglementa desf.procesului in 2 faze se numea “ordo
iudiciorum privatorum”. Cele doua faze: faza in iure si faza in iudicio.

 Faza in iure - se desfasura in fata magistratului, care era functionar de stat si care
avea menirea de a org.instanta de judecata si de a stabili despre ce e vorba in proces-
de quo re aggitur.
 Faza in iudicio - se desfasura in fata judecatorului,judecatorul nemaifiind persoana
publica, ci un particular aleasa de catre parti si confirmata de magistrat. Acest
judecator conducea dezbaterile, asculta sustinerile partilor litigante, asculta pledoariile
avocatilor, audia martorii, analiza celelalte probe si pronunta sentinta. Cele 2
proceduri au si deosebiri.

In procedura legisactiunilor, magistratul indeplineste un rol de un formalism rigid,caci

menirea sa se rezuma la a observa daca sunt respectate cu strictete formele necesare tipului de
proces, si la randul sau mag.pronunta anumite cuvinte solemne.

In procedura formulara, rolul magistratului devine mult mai amplu. El avea dreptul de a
pronunta o formula, prin care ii dadea judecatorului instructiuni despre cum trebuie sa
procedeze in vederea solutionarii procesului.
 In procedura extraordinara dispare diviziunea procesului in doua fazecaci dezbaterile din
proces sunt conduse de la inceput pana la sf.de o singura persoana cu o dubla calitate: de mag.
si de judecator. Judecatorul devine investit cu autoritate publica. Etimologia procedurii vine
de la “extra ordinem” - in afara procesului cu ordo.

Opera de distribuire a dreptatii a fost realizata de justitie, romanii s-au confruntat si cu

fenomenul justitiei private. Justitia privata isi afla sorgintea in epoca prestatala, intr-o epoca in
care conflictele dintre membrii unei comunitati gentilice erau solutionate potrivit obiceiului
nejuridic, fie prin razbunarea sangelui, fie prin legea talionului, fie prin invocarea divinitatii.
Dupa fondarea statului a aparut justitia ca forma de realizare a dreptului de catre
org.specializate ale statului.

Romanii au cautat sa sublinieze rolul deosebit al justitiei si au imaginat un cadru extrem de

riguros. In acest sens pt a-i impresiona pe cetateni, procesele se judecau intr-un cadru solemn,
in anumite zile,in cadrul lor desfasurandu-se anumite rituale (gesturi) tocmai pt a se arata ca
este vorba de o abilitate ce apartine exclusiv statului.

Fenomenul justitiei private nu a disparut, ea consta in valorificarea unor drepturi subiective

prin mijloace proprii de catre cetateni. Imbraca 2 forme:

 Justitia privata era agresiva atunci cand o persoana lua initiativa valorificarii
dreptului sau prin mijloace proprii, si era defensiva atunci cand o persoana se apara
prin mijloace proprii fata de pretentiile altei persoane. Justitia defensiva a fost
intotdeauna permisa la romani, in virtutea principiului: “vim vi repellere licet”
(violenta poate fi inlaturata prin violenta). Justitia privata agresiva,desi a fost initial
defensiva, a fost reprimata, pt ca s-a considerat ca realizarea unor dr. prin mijloace
proprii este de natura sa aduca atingere intereselor generale ale puterii in stat.

Romanii au dat mai multe legi de reprimare

1. Lex Iulia de vi publica et privata (in timpul imparatului August) - s-a prevazut o
pedeapsa publica (de regula exilul)pt creditorul care prin violenta lua un bun din
patrimoniul debitorului sau.
2. Decretum Marci (in timpul lui Marc Aurelius) - a fost pedepsit cu pierderea dr.de
creanta creditorul care fara violenta lua un bun din patrimoniul debitorului sau.
3. Constitutiunea (in timpul lui Valentinian al II-lea,in 389) - pierderea dr.de prop.a
acelui proprietar care intra in stapanirea bunului sau prin mijloace violente in materia
dreptului real