synevo.

ro/adn-viral-hepatita-b

ADN viral hepatita B (cantitativ)

Informaţii generale şi recomandări

Deşi sunt disponibile vaccinuri eficiente încă din 1982, infecţia cu virusul hepatitei B (VHB)
continuă să rămână o problemă gravă de sănătate publică. Peste 2 miliarde de persoane
din întreaga lume prezintă dovada serologică a infecţiei VHB (în antecedente sau curentă),
dintre care aproximativ 257 milioane sunt în stadiul de infecţie cronică (definit prin
prezența AgHBs). În 2015 au fost înregistrate 887 000 decese cauzate în principal de
complicațiile infecției VHB (ciroza hepatică și carcinomul hepatocelular)1.

Au fost raportate 9 genotipuri VHB (notate cu majuscule de la A la I) și câteva

subgenotipuri, având distribuţii geografice diferite 2.

Markerii serologici sunt folosiţi adesea ca indicatori de diagnostic şi/sau prognostic ai

infecţiei HBV acute sau cronice. Dintre aceştia, AgHBe reprezintă un marker de
infecţiozitate şi un indicator al replicării virale active, asociat cu boală hepatică progresivă3.
Totuşi, existenţa unor tulpini virale care fie produc AgHBe dar acesta nu este detectabil în
ser, fie şi-au pierdut capacitatea de a produce AgHBe chiar în prezenţa unei infecţii active,
limitează utilitatea clinică a acestui marker4.

Cea mai eficientă şi directă metodă, cu valoare prognostică în evoluţia infecţiilor acute sau
cronice, este detectarea cantitativă a ADN-ului VHB din plasmă (viremie B), prin tehnologia
PCR. În plus, această metodă permite depistarea ADN-VHB în cazurile de hepatită cronică
B cu markeri serologici negativi5.

ADN-ul VHB este detectat după aproximativ 30 zile de la contactul infecțios, astfel că poate
fi util în în depistarea precoce a infecției acute la unele persoane cu risc crescut, înainte de
apariția în ser a AgHBs6.

Determinarea viremiei este utilă de asemenea pentru monitorizarea eficienţei terapiei

antivirale. Studiile au demonstrat că o scădere rapidă şi susţinută a nivelului ADN-VHB la
pacienţii aflaţi sub tratament cu α-interferon pegylat (PegINFα) sau cu analogi
nucleozidici/nucleotidici reprezintă un factor predictiv pentru un răspuns terapeutic
favorabil. Pe de altă parte, monitorizarea viremiei poate avea valoare predictivă în ceea ce
priveşte dezvoltarea rezistenţei la analogi nucleozidici/nucleotidici 5.

Specimen recoltat – sânge venos 5.

Recipient de recoltare – vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant 5.

Cantitate recoltată – cât permite vacuumul 5.

Cauze de respingere a probei – folosirea heparinei ca anticoagulant 5.

1/4
Prelucrare necesară după recoltare – se separă plasma în maxim 1 zi de la recoltare prin
centrifugare la 800-1600 x g timp de 20 de minute la temperatura camerei, apoi se
transferă intr-o eprubetă de polipropilen (sunt necesari min. 2mL de plasmă) 5.

Stabilitate probă – plasma separată poate fi păstrată timp de 72 de ore la temperatura

camerei, 7 zile la 2-8°C sau cel puţin 6 săptămâni congelată la -80°C. Probele pot fi
congelate/decongelate de maximum cinci ori fără pierderea ADN-ului VHB5.

Metodă – Real-time PCR (TaqMan): reacţie de polimerizare în lanţ cu detecţie în timp real a
produsului PCR acumulat, prin măsurarea fluorescenţei emise.

Menţiune: procesarea probelor se face automat 5.

Factor de conversie: ADN-VHB (UI/mL) x5.82 = ADN-VHB (copii/mL).

Valori de referinţă – ADN-VHB nedetectabil; limita de detecţie a metodei în domeniul de

linearitate este de 20 UI/mL; sensibilitatea analitică: 9 UI/mL. Un rezultat «nedetectabil»
semnifică faptul că este vorba fie de o viremie foarte scăzută (sub limita de cuantificare),
fie de o viremie absentă5. Un rezultat ADN-VHB < 20 UI/mL indică o viremie detectabilă, dar
sub limita cuantificării (testul poate fi repetat după 1-2 luni în funcție de contextul clinic)5;6.

Raportarea și interpretarea rezultatelor

Rezultatele viremiei sunt exprimate atât numeric (UI/mL) cât și sub formă logaritmică
(log10 UI/mL). O modificare cu 1 log 10 UI/mL a viremiei față de nivelul bazal indică o
creștere sau o scădere de 10 ori5.

Nivelul viremiei poate fi corelat cu markerii serologici, biochimici şi cu rezultatele

biopsiei hepatice, pentru a indica faza infecţiei cronice VHB. Recent, European
Association for the Study of Liver (EASL) a modificat denumirea fazelor infecției VHB
(vezi tabelul de mai jos)7:

Faza infecţiei Faza infecţiei Nivel Nivelul plasmatic Nivelul Examen

(denumire (denumire AgHBs ADN-VHB (UI/mL) ALT histopatologic
nouă) anterioară) cantitativ

Infecție VHB Faza de Crescut >107 Normal Normal sau

cronică AgHBe toleranţă inflamaţie minimă
(+) imună

Hepatită B Faza de Crescut/ 10 4 – 10 7 Crescut Inflamaţie cronică

cronică AgHBe activitate Intermediar moderată/severă
(+) imună

Infecție VHB Purtător Scăzut <2000 Normal Normal

cronică AgHBe inactiv de
(-) AgHBs
*Anti-HBe (+)

Hepatită B Aceași Intermediar > 2000 Crescut Inflamaţie cronică

cronică AgHBe denumire moderată/severă
(-)
*Anti-HBe (+)
de obicei

2/4
 Faza AgHBs (- – Nedetectabil Nedetectabil de Normal Variabil (în funcție de
) sau Infecție sau valori obicei (este momentul în care s-a
VHB ocultă ↓↓↓ detectat în produs dispariția
*Anti-HBc (+) ± hepatocite) AgHBs)

Anti-HBs (+)

Ținta terapiei antivirale este supresia pe termen lung a ADN-VHB.Conform ghidului

EASL, răspunsul virusologic este definit în funcție de tipul tratamentului antiviral:

Terapia cu analogi nucleozidici/nucleotidici:

→ Răspuns virusologic: ADN-VHB nedetectabil

→ Răspuns virusologic parțial: ADN-VHB înregistrează o scădere > 1 log 10 UI/mL dar este
încă detectabil după 12 luni de tratament (în cazul unui pacient compliant)

→ Lipsa răspunsului primar: ADN-VHB înregistrează o scădere < 1 log 10 UI/mL după 3 luni
de tratament

→ Reapariţia viremiei („breakthrough”): ADN-VHB înregistrează o creștere > 1 log 10 UI/mL

comparativ cu valoarea cea mai scăzută a viremiei obținută în cursul tratamentului

Terapia cu PegINFα:

→ Răspuns virusologic: ADN-VHB < 2000 UI/mL (evaluat la 6 și 12 luni) 7.

Răspuns virusologic susținut fără tratament : ADN-VHB < 2000 UI/mL menținut cel puțin 12
luni de la încheierea terapiei (cu analogi nucleozidici/nucleotidici sau cu PegINFα).

Pentru prevenirea infecției perinatale, la pacientele gravide cu infecție VHB și ADN-

VHB > 200 000 UI/mL se recomandă inițierea tratamentului antiviral profilactic în
săptămânile 24-28 de sarcină și continuarea acestuia în primele 12 săptămâni după
naștere7.

Limite şi interferenţe: Acest tip de test a fost validat doar pentru plasma recoltată pe EDTA.
Analiza altor tipuri de probe poate duce la rezultate fals pozitive sau fals negative. Heparina
inhibă metoda PCR5.

Bibliografie

1. World Health Organization. Hepatitis B. WHO Fact Sheet (updated April 2017).
2. Kramvis A. Genotypes and genetic variability of hepatitis B virus. Intervirology.
2014;57(3-4):141-50.
3. Niederau C, Heintges T, Lange S, Goldmann G, Niederau CM, Mohr L, Häussinger D.
Long-term follow-up of HBeAg-positive patients treated with interferon alfa for
chronic hepatitis B. N Engl J

Med. 1996 May 30;334(22):1422-7.

4. Brown JL, Carman WF, Thomas HC. The clinical significance of molecular variation
within the hepatitis B virus genome.
3/4
 5. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2017. Ref
TypeCatalog.
6. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Hepatitis B Virus (HBV) DNA Detection and
Quantification by Real-Time PCR, Serum. www.myomedicallaboratories.com 2017.
7. European Association for the Study of the Liver. EASL 2017 Clinical Practice
Guidelines on the management of hepatitis B virus infection. J Hepatol. 2017 Apr 18.
pii: S0168-8278(17)30185-X. doi:

10.1016/j.jhep.2017.03.021. [Epub ahead of print].

4/4