synevo.

ro/feritina

Informaţii generale

Feritina Fierul intracelular este depozitat în doi compuşi, feritină şi hemosiderină.

Apoferitina (feritină fără fier) are o GM de 440 kD, forma unei sfere goale, cu
diametrul de 13 nm, cu o cavitate centrală cu diametrul de 6 nm, unde este
depozitat fierul, care comunică cu exteriorul prin 6 canale (prin care intră şi iese fierul) şi un
înveliş proteic format din 24 molecule, reprezentate de două subunităţi distincte: H (heavy)
şi L (light), cu GM de 21, respectiv 19 kD şi codificate pe cromozomii 11 (H), respectiv 19
(L). O singură moleculă de apoferitină poate păstra ~4500 atomi de fier, GM depăşind în
acest caz 800 kD, însă, de obicei se găsesc molecule de feritină cu cel mult 2000 atomi de
fier. Fierul intră în moleculă sub formă de Fe2+ şi este oxidat sub acţiunea catalitică a
apoferitinei (lanţurile H au un centru feroxidazic) şi este păstrat ca polimer trivalent de
hidroxid fosfat feric, învelişul proteic protejând celula de efectele toxice ale ionilor de fier.
Sinteza apoferitinei este stimulată de expunerea la fier. Există cel puţin 20 proteine de
isoferitina distincte, cu proporţii variabile de lanţuri H şi L, care diferă prin încărcătura de
suprafaţă: isoferitina acidă conţine o proporţie crescută de lanţuri H şi predomină în ţesutul
cardiac, renal, placentă, limfocite, monocite, precursorii eritroizi, dar şi în ţesuturile
tumorale; isoferitina bazică este bogată în lanţuri L, este mai stabilă şi se găseşte în ficat,
splină, precum şi în ser. Feritina se găseşte în plasmă în cantităţi mici şi concentraţia sa se
corelează cu depozitele de fier. Feritina serică este glicozilată (sugerând secreţia de către
celulele sistemului fagocitic) şi relativ săracă în fier. În deficitul de fier, feritina scade
înaintea apariţiei anemiei/altor modificări hematologice1;6.

Recomandări pentru determinarea feritinei

• Diagnosticul diferenţial al anemiilor;

• Evaluarea anemiei feriprive şi monitorizarea tratamentului de substituţie cu fier (punctul

final este reprezentat de umplerea depozitelor de fier) şi a complianţei la tratament;

• Monitorizarea categoriilor de pacienţi cu risc de deficit de fier (detectarea deficitului de

fier latent): femei însărcinate, donatori de sange, copii mici, pacienţi hemodializaţi etc.
• Monitorizarea statusului fierului la pacienţi cu boli renale cronice, dializaţi/nedializaţi.

• Diagnosticul şi monitorizarea tratamentului de depleţie în sindroamele de supraîncărcare

cu fier5;6.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă); evitarea
medicaţiei radioactive cu 3-4 zile înaintea testării; abstinenţă de la alcool3.

Specimen recoltat – sânge venos 7.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator 7.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare şi se lucrează în

aceeaşi zi; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la (-20)°C7.
7 1/4
Volum probă – minim 0.5 mL ser 7.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat 7.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 12 luni la (-20)°C7.

Metodă de determinare – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă

(ECLIA) 7.

Valori de referinţă – sunt dependente de vârstă şi sex7.

Vârstă (ani) Valori (ng/mL)

<1 an 12-327

1-3 ani 6-67

4-6 ani 4-67

7-12 ani Fete 7-84

Baieţi
14-124

13-17 ani Fete 13-68

Baieţi
14-152

Adulţi <60 ani 13-150

Femei

Barbaţi 30-400

Limita de detecţie – 0.50 µg/L (ng/mL) 7.

Interpretarea rezultatelor

Creşteri >400 µg/L

2/4
 • Supraîncărcare cu fier – o feritină serică normală sugerează că o supraîncărcare cu fier semnificativă
clinic este puţin probabilă 6 .

In hemocromatoza ereditară sideremia şi saturaţia transferinei cresc înaintea feritinei (chiar în

prezenţa de conţinut crescut de fier la nivel hepatic)2;5;6. Creşterea feritinei constituie indicaţie de
biopsie hepatică 2;5.

In sindroamele de supraîncărcare cu fier secundare (transfuzii, eritropoieza ineficientă, hemodializaţi

etc.) feritina este întotdeauna crescută6 .

• Boli hepatice parenhimatoase (ciroză, carcinom hepatocelular), leucemii, limfoame, cancer

pancreatic/bronsic, neuroblastom (există o relaţie între severitatea afectării parenhimatoase/extensia
metastazelor şi nivelul feritinei).

• Boli infecţioase, inflamatorii, tumorale, hipertiroidism3;5, IMA5 – fără nici o relaţie cantitativă cu
depozitele de fier (reactant de fază acută).

• Anemie megaloblastică, anemii hemolitice, sideroblastice, talasemie.

• Porfiria cutanea tarda2;5.

Feritina nu are valoare în evaluarea depozitelor de fier în prezenţa unei afectări hepatice
parenhimatoase3;6.

Scăderi1;5;6;8

Deşi nu manifestă întotdeauna o relaţie lineară cu depozitele de fier, feritina este cel mai bun
parametru seric de măsurare a depozitelor de fier. In anemia feriprivă necomplicată, feritina este
<12µg/L1 . Când este prezentă concomitent o boală infecţioasă/inflamatorie, feritina serică este mai
mare, dar în general <50-60 µg/L 1 . Feritina serică scăzută semnifică întotdeauna deficit de fier
(latent/clinic manifest), dar sensibilitatea testului este scăzută, deoarece o valoare normală nu
exclude deficitul de fier1 .

Pentru diferenţierea anemiei feriprive de anemia din bolile cronice este necesară uneori efectuarea de
teste suplimentare (receptorii solubili de transferină – TfR, indexul TfR/feritină sau examinarea
depozitelor de fier din măduva osoasă, în special când sunt prezente ambele forme de anemie)6 .

In anemia feriprivă secundară hemoragiei acute, feritina serică scade după 1-2 săptămâni6 .

Limite şi interferenţe

Valori crescute Valori scăzute:

• Variaţii fiziologice: niveluri mai mari la bărbaţi decât la femei; diferenţele • Variaţii fiziologice:
dispar postmenopauză. Niveluri mai mari la cei care au dieta bogată în carne niveluri medii uşor
roşie decât la vegetarieni3;5;6. mai mici la copii6 .

• Hemoliza intensă a probei de sânge (eliberarea feritinei intraeritrocitare)6 . • Medicamente:

antitiroidiene, acid
• Alcoolismul3 . ascorbic,
deferoxamina,
• Medicamente: administrarea de preparate de fier i.v. (creşterea metimazol4 .
disproporţionată a feritinei faţă de depozitele de fier; relaţia devine
proporţională după 2-4 săptămâni de la terminarea tratamentului)6 sau p.o.,
contraceptive orale 4;5, teofilină 4 .

Bibliografie

3/4
1. Andrews N. Iron Deficiency and Related Disorders. In Wintrobe’s Clinical Hematology.
Lippincott Williams & Wilkins, USA, 11 Ed., 2004, 980-1004.

2. Edwards C. Hemochromatosis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams &

Wilkins, USA, 2 ed. 2004, 1036-1049.

3. Frances Fischbach. Blood Studies: Hematology and Coagulation. In A Manual of

Laboratory and Diagnostics Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 123-125.

4. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered
Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams &
Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1238.

5. Jacques Wallach. Afecţiuni hematologice. În Interpretarea testelor de diagnostic. Editura

Ştiinţelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 448-450.

6. Joachim P. Kaltwasser. Ferritin. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment

of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas.TH-Books Verlagsgesellschaft mbH,
Germany, 1 Ed., 1998, 278-281.

7. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type:
Catalog.

8. Paul R.Finley, Harold J.Grady, Eugene S. Olsowka. Chemistry. In Laboratory Test

Handbook. David S. Jacobs, Wayne R. DeMott, Paul R. Finley et.al., LEXI-COMP Inc., USA, 3
Ed., 1994, 220-222.

4/4