Am devenit o soapta

Adrian Paunescu

La naştere am fost un ţipăt simplu

Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nţeleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tăcerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă

Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,

N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborât.

Sunt ţipete şi urlete în lume

Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri, şi averi, şi nume,
Si tobele de condamnare bat.

Iar eu din toată forfota nedreaptă

În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,

N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.