Centrul de Studii şi Cercetare

Dumitru Stăniloae

Curs de Teologie Liturgică

Pr. Dr. Lect. Univ. Gavrilă Vasile

Cursul nr. 3 / 2014

Postul – calea întâlnirii cu Dumnezeu

O interpretare liturgică a Postului
Definirea postului:

Plecăm de la afirmaţia că postul este o dimensiune a Bisericii; face, practic, parte din
structura Bisericii, pentru că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, care tinde spre desăvârşire,
spre transfigurare, transcendenţă. Mesajul Evangheliei, propunerea Bisericii, mesajul Bisericii nu
este altul decât transcendenţa, transfigurarea firii umane. Dumnezeu, Care ne-a creat, nu este izolat
într-o transcendenţă absolută, iar noi, într-o imanenţă absolută, ci, în Hristos, în Persoana Fiului lui
Dumnezeu, s-au unit cele două lumi – Dumnezeu şi omul, ceea ce înseamnă că este posibilă
participarea noastră la viaţa divină, la viaţa lui Dumnezeu.
Pentru toate vremurile, Biserica nu are nevoie nici de reforme, nici de reformatori, ci
Biserica are nevoie de Sfinţi şi de viaţă sfântă care, practic, duce la transfigurarea firii umane. Şi la
starea de sfinţenie, la starea de desăvârşire nu se poate ajunge, sub nici o formă, doar prin filosofie,
ci printr-o contemplare care îl înalţă pe om pe calea ascezei până la împlinirea ţelului celui mai înalt
pe care îl are, adică desăvârşirea, îndumnezeirea.
Postul este o problemă strict legată de om, de persoana omului, nu ţine de materie. Este o
problemă mai degrabă duhovnicească decât una materială, deşi prima înţelegere pe care o
descoperim la post ne duce la partea materială: hrană, băutură, viaţă materială, şi postul
reglementează aceste aspecte. Dar, nu! Postul ţine de om şi de persoana umană.
Din acest motiv, ar trebui să definim puţin persoana umană, ce este omul. Omul are o
constituţie psihosomatică, suflet şi trup; omul nu are trup şi suflet, ci omul este trup şi suflet! E o
diferenţă foarte mare! Omul este trup şi suflet, este alcătuit din trup şi suflet. Aceasta înseamnă că
transfigurarea vizează toată fiinţa umană, sufletul şi trupul. Nu doar trupul, nu doar sufletul.
Persoana umană, în plenitudinea ei, este chemată la transcendenţă. Transcendenţa necesită asceză,
care apropie materia de spirit. Noi ştim că asemănarea omului cu Dumnezeu a avut-o omul în
potenţă, prin dar, prin actul creator. Şi această asemănare – dacă chipul era dat, era deja primit –,
asemănarea era vocaţie, tot un dar al lui Dumnezeu; dar aceasta trebuia lucrată şi dobândită, prin
comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu.
Recomand spre lectură lucrarea Sfântului Grigorie de Nyssa, „Despre facerea omului“, la
care aş adăuga lucrarea de doctorat a Părintelui Vasile Răducă, „Despre antropologie la Sfântul
Grigorie de Nyssa“1.
Fizica cuantică defineşte materia ca fiind concentrare de energie. Sfântul Atanasie cel Mare,
în secolul al IV-lea, spunea că menirea omului este de a înduhovnici Universul, a-l spiritualiza.
Dumnezeu creează omul la urmă, după ce le-a creat pe toate celelalte şi îl aşează in mijlocul
Universului, spre a-l stăpâni, creşte şi conduce spre desăvârşire: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi
pământul şi-l stăpâniţi!“ (Fac., 1,28). Nu intrăm în amănunte, aici, dar trebuie să spunem că toate
acestea aveau mai degrabă o menire spirituală. Creşteţi – oamenii erau în stare de maturitate, ceea
ce înseamnă că este vorba de o creștere spiritual, în sens de desăvârșire; vă înmulţiţi – adică,
„umpleţi Universul acesta cu Chipul Meu“, pentru că omul poartă Chipul lui Dumnezeu şi fiecare

1
dintre noi, spunea Părintele Sofronie, este autoportretul lui Dumnezeu 2. Şi îl stăpâniţi – spune
Sfântul Vasile cel Mare, în lucrarea sa, Hexaimeron3, cum trebuie stăpânit Universul; nu material,
ci spiritual. Deci, îl pune pe om în mijlocul Universului, spre a-l stăpâni. Însă Universul întreg purta
pecetea Crucii, adică pecetea jertfei. În sfatul dumnezeiesc către primii oameni era anticiparea
Crucii, a Jertfei. Trebuia ca Universul să-L primească într-un anumit fel: cu mulţumire (euharistic),
şi, în acelaşi timp, să-L primească în stare de jertfă. Stare de jertfă care nu era altceva decât o
jertfire a posibilei tendinţe a omului spre egocentrism. Spune Sfântul Grigorie de Nyssa că omul
este fiinţă extatică4, adică orientată în afară, nu spre el, înăuntrul lui. Aceasta era şi menirea omului,
să rămână mereu orientat către Dumnezeu. Devenim ceea ce privim5 – omul, privindu-L pe
Dumnezeu, să ajungă asemenea Lui.
În acelaşi timp, omul este creat ca fiinţă flămândă şi însetată – şi material, şi spiritual.
Foamea şi setea materială, însă, trebuia să se transforme într-o foame şi o sete spirituală, să se
spiritualizeze întru totul. Părintele Alexander Schmemann dezvoltă acest aspect, în celebra sa
lucrare, Postul Mare.6
De aceea, universul îi apare omului ca o masă bogată, din care trebuie să se hrănească, însă
din nou într-un fel anume, care să-l apropie de Dumnezeu, să-l ţină în comuniune cu Dumnezeu.
Astfel apare porunca în legătură cu pomul oprit. Se recomandă, ca să nu insistăm acum şi să nu
divagăm foarte mult, mai ales tâlcuirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, pe care o găsim în
Filocalia, volumul III7, despre înţelesurile pomului oprit. Deci, apare noţiunea de jertfă, noţiunea de
asceză. Hrana constituia pentru om premiza menţinerii vieţii însă, atenţie, nu era izvorul vieţii!
Izvorul vieţii este Dumnezeu. Din acest motiv, sensul în care trebuia să se hrănească omul îl
regăsim în cuvintele liturgice, în cuvintele euharistice Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducând dintru
toate şi pentru toate, pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi
ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru! Adică, omul primea, ca dar, hrana aceasta, materială – repet,
premisă a menţinerii vieţii –, o primea în dar, o aducea în faţa lui Dumnezeu, Care i-o binecuvânta –
pentru că asta însemna ca omul să mănânce din ceea ce Dumnezeu i-a dat să mănânce – şi apoi,
primindu-le binecuvântate, sfinţite, el mânca euharistic, adică în stare de mulţumire.
Însă, omul mănâncă în Rai, pentru a deveni ca Dumnezeu; aceasta a fost marea miză a lui
Satan; aceasta i-a pus Satan omului în faţă. I-a zis: iată, mănâncă, pentru că, dacă vei mânca, vei fi
ca Dumnezeu! Omul a fost înşelat şi, prin aceasta, a întors spatele lui Dumnezeu – aceasta este
esenţa păcatului. De fapt, omul aici greşeşte: în raport cu mâncarea, cu hrana, şi în raport cu pomul
oprit. Anume, nu doar că a mâncat, dar a mâncat ca să ajungă la îndumnezeire, care era dată în firea
lui, ca vocaţie; numai că el a încercat să ajungă la îndumnezeire în afara lui Dumnezeu, să-L
eludeze pe Dumnezeu, să-L ocolească pe Dumnezeu. Aceasta este esenţa greşelii lui Adam. De
aceea, duminica, la una dintre stihirile Fericirilor, cântăm că „mâncarea l-a scos pe Adam din Rai“.
Din acest motiv am intitulat cursul „Postul, calea întâlnirii omului cu Dumnezeu“; nepostind, omul
s-a depărtat, s-a despărţit de Dumnezeu, Şi mâncând într-un mod greşit, a ajuns să confunde
creatura cu Creatorul, şi să îndumnezeiască – ce? Creaţia, chiar hrana. Dacă stăm să ne gândim câtă
grijă şi câtă trudă a ajuns să depună omul pentru hrana care frizează îmbuibarea!
Iată de ce prima ispitire a lui Hristos, în pustiul Carantaniei, este în raport cu hrana: „De eşti
Tu Fiului lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini!“ (Mt. 4, 3). Dar
Mântuitorul Hristos îi replică lui Satan: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot
cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!“ (Mt. 4, 4). Cuvântul care a ieşit de la Dumnezeu, în
porunca din Eden, acum vine în Persoana Fiului, Care va afirma, de-a lungul vieţii Sale pământeşti:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“, „Eu sunt Pâinea Vieţii“, „Eu sunt Lumina lumii“, „Eu sunt
Uşa“, „Eu sunt Păstorul cel Bun“! Hristos răstoarnă logica diavolului şi a omului căzut; din cauza

2
3
4
5
6
7

2
faptului că prin mâncare a căzut omul, postul are – aparent – o latură mai mult alimentară; însă el
este şi trupesc şi sufletesc. Pentru că, până la urmă, toată forţa omului rezidă în partea spirituală. De
aceea, postul nu poate fi redus la reţete sau la un regim culinar. Postul constituie un mod de a fi, un
mod de a exista; este poruncă din Rai. Prima poruncă dată omului; o poruncă în vederea desăvârşirii
lui, o poruncă de viaţă dătătoare. În Cartea Facerii, în capitolul 1, versetul 29, aflăm şi care era
hrana omului. Era o hrană foarte uşoară, vegetală: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe
toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră“.
Spuneam că postul este un mod de a fi, un mod de a exista al omului. Şi mă refer acum la
post ca timp liturgic; ca perioadă liturgică, postul este – cum foarte frumos spunea Mitropolitul
Antonie Bloom – un timp al aşteptării8. Iar lucrul acesta se vede mai ales în Postul Naşterii
Domnului şi în Postul Sfintelor Paşti. Sigur că în şi posturile închinate Adormirii Maicii Domnului
şi Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, dar mai ales pentru că este vorba despre post închinat lui
Dumnezeu, cele două posturi menţionate în primul rând sunt, prin excelenţă, perioade de aşteptare.
După ce a căzut în păcat, omul a junghiat şi a mâncat; Noe primeşte această poruncă. Prin
post, omul încearcă să revină la starea primordială, cea de dinainte de păcat şi, prin aceasta, să-şi
spiritualizeze natura. Dacă ar fi să înţelegem care este firea postului, sau natura lui esenţială, nu
putem să nu evocăm, aici, capitolul 58 din Isaia şi, de asemenea, recomadările pe care le face
Mântuitorul Hristos, atunci când vorbeşte despre post, despre rugăciune, prin care înţelegem că, de
fapt, postul are o latură spirituală adâncă şi foarte importantă.
Postul nu este o noutate adusă de creştinism; este întâlnit în diferite religii. Aproximativ toate
religiile acordă postului o importanţă oarecare. Postul a fost şi este practicat din diferite motive, cu
diferite scopuri şi în feluri diferite.
Egiptenii şi babilonienii practicau postul pentru ispăşirea păcatelor. Noţiunea aceasta, de
păcat, sau sentimentul de păcat l-a avut omenirea, chiar dacă s-a îndepărtat de Dumnezeul Cel
adevărat.
Greco-romanii practicau postul:
- pentru dobândirea bunăvoinţei zeilor,
- din motive de higienă,
- înaintea întrecerilor sportive.
Medicul antic Hipocrate recomanda postul; Pitagora de asemenea.
Pentru budişti şi brahmani e o regulă de viaţă postul.
Musulmanii – Ramadan (ramazan) postul de o zi sau de mai multe zile. Sigur că şi la evrei,
în religia mozaică exista postul.
Care este, însă, diferenţa esenţială dintre postul creştin şi postul în celelalte religii? În
creştinism, postul nu are un scop în sine, nu urmăreşte vreo performanţă şi nici nu are scop medical
sau igienic, ca-n cazul celorlalte religii. Dealtfel, nu numai postul, în creştinism, nu are un scop în
sine – nimic nu are un scop în sine. În momentul în care creştinul face din ceva din viaţa lui, din
preocupările lui, un scop în sine, cu siguranţă greşeşte şi poate să ajungă chiar la idolatrie. Aşadar,
finalitatea postului nu este alta decât întoarcerea omului la Dumnezeu. Este întâlnirea omului cu
Dumnezeu, aşa cum am subliniat şi în titlul cursului.

Postul în Vechiul Testament

Postul este de sorginte divină – este din porunca Domnului.

Profeţii erau cei care făceau cunoscută legea; Moise – profetul prin excelenţă al Vechiului
Testament. Prin legea primită de Moise, evreii posteau: ziua a 10-a din luna a 7-a = Ziua Curăţirii –
Ziua Ispăşirii.
După captivitatea babiloniană, mai intervin şi alte zile de post.
În vremea Mântuitorului, ţineau câte o zi sau mai multe zile izolate – după cum voiau – fariseii: câte
2 zile – luni şi joi (Lc. XVIII, 12).
Erau şi posturi ocazionale.
8

3
Moise a postit 40 de zile, înainte de primirea Legii; Daniel, 3 săptămâni; Ilie, David şi alţi prooroci,
toţi aveau rânduială de post..
Proorocii încearcă să spiritualizeze postul – Isaia 58. Însă evreii însoţeau postul şi de gesturi
evlavioase. Mai ales la acestea se referă Mântuitorul Hristos, atunci când îi mustră pe evrei.

POSTUL ÎN CREŞTINISM

Capătă o nouă dimensiune, un nou sens, pentru că Mântuitorul Însuşi este legea, El şi
porunceşte dar şi săvârşeşte; El posteşte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de propovăduire; de ce
trebuie precizat, și 40 de nopți? Evreii posteau numai ziua, iar noaptea mâncau. De aceea se
precizează în Noul Testament că Mântuitorul a postit 40 de zile şi 40 de nopţi.
Mântuitorul recomandă un post nou – postul total, împletit cu rugăciunea, eliminând
manifestările exterioare. El arată şi care este hrana pe care trebuie să o caute omul care ştie că
„Nu numai cu pâine va trăi omul…“: trimitere la discursul euharistic din capitolul VI, în
Evanghelia după Ioan: „Eu sunt pâinea vieţii“ Şi spune Mântuitorul Hristos: „Cel ce mănâncă
Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă în sine“. Spune că înaintaşii evreilor au mâncat mană, în
pustie, dar au murit. Cel ce va mânca Trupul Lui nu va muri – adică, este, aşa cum spunem noi,
când ne împărtăşim, „spre viaţa de veci“ –, intră în Împărăţia lui Dumnezeu, intră în eternitate. De
aceea spuneam că postul nu are un scop în sine.
Sfinţii Apostoli – de asemenea, practicau şi recomandau postul; în vremea lor, posturile nu
erau instituţionalizate, ca astăzi.
După căderea firii umane, natura a devenit coruptibilă – alterabilă şi toate acestea duc spre moarte.
În firea umană, după cum spune Sfântul Maxim Mărtiruisitorul, au intrat plăcerea şi durerea.
Postul are menirea de a stăpâni patimile – un post total – orice om e stăpânit de patimi, care nu
trebuie înăbuşite, ci convertite.
În creştinism se accentuează mai ales latura spirituală a postului. Monahismul vede postul
ca pe o armă împotriva patimilor , ca o posibilitate de naştere/renaştere a omului raţional. Sfântul
Antonie spunea că sufletul trebuie mântuit prin raţiune şi nu distrus prin trup.
Postul total: postul unit cu rugăciunea, căinţă, smerenie, milostenie – virtuţi creştine.
În definitiv, postul este lepădare de sine, este întoarcerea către Dumnezeu; este împărtăşirea cu
Sfântul Trup şi Sânge ale Domnului. Când spun lucrul acesta, nu vreau să spun că facem un scop în
sine din Împărtăşanie, ci aceasta este o chemare, este o vocaţie. De aici înţelegem care este sensul
Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, care se săvârşeşte în Postul Mare. Postim, ajunăm, ca să
mâncăm mâncarea adevărată şi băutura adevărată, care ne duc spre îndumnezeire. Şi poate că
trebuie amintit, acum, măcar în treacăt (urmând să dezvoltăm într-un curs despre Sfânta şi
Dumnezeiasca Liturghie), faptul că, în Euharistie, Hristos restaurează modul de a-l hrăni pe om;
pentru că a ales omul să mănânce, în Rai, în afara lui Dumnezeu, neascultând de Dumnezeu, ca să
ajungă la îndumnezeire, si a ajuns la moarte. Acum, vine Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Se dăruieşte
pe Sine; nu doar dăruieşte ceva, ci Se dăruieşte pe Sine! Cel Ce dăruieşte Se dăruieşte. Aceasta
înseamnă că acum avem hrana pe care o avem cu binecuvântare, o primim de la Dumnezeu, hrană
prin care ajungem la îndumnezeire. De aceea consider că este foarte important să legăm Postul de
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
În Pateric şi în cărţile de literatură filocalică găsim exemple în ceea ce priveşte Postul.

I. CREŞTINISMUL PRIMAR
― PRIMELE REGULI ―

În perioada primară nu era o disciplină exactă a postului privind felul şi zilele de post; e foarte
probabil ca primii creştini să fi continuat practica iudaică; concomitent cu catehumenatul, se
stabileşte şi postul.
Reglementări:
Didahia (Învăţătura) celor 12 Apostoli: (cap.VIII) fixează zilele de post: miercuri şi vineri).

4
Canoanele Apostolice (66 şi 69); Didascalia şi Constituţiile Apostolice prescriu postul înainte de
hirotonie, de botez, de Împărtăşanie, de Paşti, pentru penitenţi, de miercuri şi vineri şi din preajma
marilor sărbători.

Cu timpul, dispoziţiile referitoare la post se înmulţesc, se stabileşte o regulă, o disciplină a postului

în perioada premergatoare schismei – în sec. al VIII-lea, al IX-lea – prin legile bisericii = canoane:
66, 69 Apostoli; 29, 55, 56, 89 Trulan şi 52;
1.Sfântul Dionisie Alexandrinul; 18 şi 19 Gangra;
8 şi 10 Sfântul Timotei al Alexandriei; 15 Sfântul Petru al Alexandriei.
33 Sfântul Nichifor Mărturisitorul; 49 şi 51 Laodiceea.

II. DISCIPLINA POSTULUI: FELURILE POSTULUI

1. După asprime:
a) Postul integral sau ajunarea;
b) Postul aspru – hrană uscată şi apă – mai ales Sfântul Ioan Botezătorul şi monahii;
c) Postul comun sau obişnuit – inclusiv untdelemnul;
d) Postul uşor – dezlegările: peşte, ulei şi vin.
2. După aria de extindere:
a) general sau obştesc;
b) regional sau local – autoritatea bisericii sau statală;
c) particular – reglementat împreună cu duhovnicul.
3. După durata sau lungimea postului:
a). Postul de o zi:
- miercurile şi vinerile de peste an
- amintesc de evenimentele legate de moartea Mântuitorului:
Miercuri – hotărârea fariseilor şi trădarea lui Iuda;
Vineri – judecata, patimile şi moartea.
- înlocuiesc practicile păgâne:
miercuri – zeul Mercur (Hermes) – zeul comerţului – zi de chef.
Vineri – zeiţa Venus (Afrodita) – zeiţa frumuseţii – orgii, imoralitate.
Vechimea: - sfârşitul sec.I: - Învăţăturile celor 12 Apostoli, cap. VIII
- Păstorul lui Herma
- Tertulian, Origen, Clement al Alexandriei
Felul postirii – ajunare sau post aspru
În vechime se ajuna până la ceasul al IX-lea. Nu se făceau derogări decât în caz de boală – Can.69
apostolic.
Nu se îngăduie nunţile sau petrecerile.
Dezlegările:

1. Săptămâna luminată,
2. Săptămâna I după Rusalii,
3. Săptămâna brânzei,
4. Răstimpul dintre Naştere şi Bobotează,
5. Miercurile sau vinerile în care ar cădea Naşterea sau Botezul
Domnului.
- Înălţarea Sfintei Cruci – 14 Septembrie;
- Ajunul Botezului Domnului – 5 ianuarie; - ajunare până la Ceasul al IX-lea.
Mărturie ne dau Constituţiile Apostolice (Cartea a VII-a, capitolul 22).
Dezlegare la ulei şi vin după vecernie.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 August.
Obs.: Unii recomandă şi ziua de luni – este facultativă. De regulă, monahii îl ţin, fiindcă
monahismul este chip îngeresc, iar ziua de luni este închinată Sfinţilor Îngeri şi Puterilor Cereşti.
Obârşia acestui post ar putea fi interpretarea literală a răspunsului Mântuitorului în faţa practicii
5
fariseice de a posti de două ori pe săptămână: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a
cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Mt. V, 20).
b). Posturile de mai multe zile:

1. Postul Naşterii Domnului – îi pregăteşte pe creştini pentru venirea Mântuitorului şi

aminteşte de postul profeţilor, patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea lui
Mesia.
Vechimea: Cele dintâi menţiuni referitoare la acest post vin din secolele al IV-lea şi al V-lea:
Fericitul Augustin şi Papa Leon de Roma – acesta din urmă rosteşte 9 cuvântări referitoare la acest
post.
Semnificaţia postului: unii tâlcuitori spun că aminteşte de postul lui Moise pentru a primi legea
scrisă pe table de piatră, în vreme ce creştinii primesc legea întrupată; alţii îl asociază perioadei
Vechiului Testament – de întuneric faţă de Noul Testament, în care ne răsare Soarele Dreptăţii.
Felul postului:
- unii posteau 7 zile; alţii 6 săptămâni;
- unii ţineau un post mai aspru, alţii, mai uşor.
Sinodul local (Const. 1166 – patriarhul Luca Chrysoverghi – hotărăşte postul de 40 de zile începând
cu ziua de 15 noiembrie – 24 decembrie inclusiv.
- Lunea, miercurea şi vinerea – ajunare până la Ceasul al IX-lea.
- Marţi, joi, sâmbătă şi duiminică – dezlegare la ulei şi vin.
- Sâmbătă şi duminică – dezlegare la peşte, mai puţin 20 – 25 decembrie.
- Dacă luni, marţi sau joi este un sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercuri şi
vineri la ulei şi vin.
- Dacă este sfânt cu priveghere (inclusiv miercuri şi vineri) – peşte.
(5, 6, 9, 12 şi 13) sau hramul bisericii.
- La 21 noiembrie – dezlegare la peşte, în orice zi ar cădea.
- 24 Decembrie – ajunare până seara, când se oficiază vecernia unită cu Liturghia Sfântului
Vasile – se împărtăşeau catehumenii.
La romano-catolici, postul e de 3 săptămâni şi mult mai uşor.

2) Postul Sfintelor Paşti – Postul Mare – e cel mai lung şi este socotit postul prin excelenţă
– a fost rânduit pentru pregătirea catehumenilor în vederea Botezului şi aminteşte de postul
Mântuitorului de 40 de zile – Păresimi.
Vechime: unii îl socotesc de origine apostolică, în realitate în primele trei secole diferea felul şi
durata postului: unii posteau o zi înainte de Înviere, alţii 2 zile, alţii 3 zile; alţii, o săptămână; alţii,
mai multe zile – până la 6 săptămâni; la Ierusalim, în secolul al IV-lea, se posteau 8 săptămâni – în
Apus, postul dura 40 de zile.
Începând cu sfârşitul secolului al III-lea, Postul s-a împărţit în două:
40 de zile = Postul Păresimilor – postul prepascal,
1 săptămână = Postul Paştilor – pascal.
După Sinodul I Ecumenic, nu s-a mai făcut această distincţie şi s-a socotit de 7 săptămâni, deşi îşi
păstrează denumirea – păresimi – cum îl numeşte can. 5 al Sinodului I Ecumenic.
Durata de 40 de zile e întemeiată pe o tradiţie a Vechiului Testament:
Potopul – 40 de zile; Moise postește 40 de zile; peregrinarea popporului ales prin pustie a durat 40
de ani; ninivitenii au postit 40 de zile;
De asemenea Mântuitorul a postit 40 de zile.
În perioada de început, are un caracter catehumenal; în timp catehumenatul încetează şi apare
monahismul în forma lui instituționalizată – postul este preluat sub formă penitenţială = un urcuş
duhovnicesc – eshatologic.
Felul postirii: este cel mai aspru post.
Canonul 50, Laodiceea (sec. al IV-lea) dispune să se ţină post aspru (mâncare uscată) în
toată Patruzecimea şi interzice întreruperea ajunării în Joia Patimilor.

6
 Constituţiile Apostolice (Cartea V, cap. 18) recomandă să se postească în ultima săptămână
astfel: „În zilele Paştilor postiţi, începând din ziua a doua (Luni) până Vineri şi Sâmbătă, şase zile,
întrebuinţând uneori pâine şi sare şi legume şi pentru băut apă, iar de vin şi de carne abţineţi-vă în
aceste zile, căci sunt zile de întristare, nu de sărbătoare, iar Vineri şi Sâmbătă să postiţi, acei cărora
le stă cu putinţă, negustând nimic până la cântatul cocoşului din noapte. Iar de nu poate cineva să
ajuneze în şir, aceste două zile, să păzească cel puţin Sâmbătă, căci zice undeva Domnul, vorbind
despre Sine: „Când se va lua de la ei Mirele, vor posti în zilele acelea“ (Mc. 2, 20; Lc. 5, 35).
Canonul 56, Sinodul Trulan (692) – interzice consumul produselor animaliere.
Canonul 48 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul – postul monahilor: mâncau o dată
pe zi – seara.
Reguli stabilite în decursul istoriei, reguli valabile şi astăzi:
- primele 2 zile (luni şi marţi) – ajunare totală – asemenea luni, marţi, miercuri, vineri şi
sâmbătă – în Săptămâna Patimilor.
- miercurea se ajunează până seara – Liturghia Darurilor.
- luni – vineri, tot postul, se mănâncă o dată pe zi – seara – uscat.
- sâmbătă şi duminică de două ori pe zi – legume fierte cu puţin ulei şi vin.
- sunt câteva sărbători la care se dezleagă la ulei şi vin
Bunavestire şi Floriile este dezlegare la peşte.
Note:
1) Când Bunavestire cade în primele 4 zile ale Săptămânii Patimilor – ulei şi vin; când cade
vineri sau sâmbătă – postul e obişnuit – vin.
2) Legătura Liturghiei Darurilor cu Postul Mare e explicată de două canoane: – Can. 49
Laodiceea şi 52 Trulan.
3) Se interzic nunţile, onomasticile – orice fel de petreceri, pentru ca omul să poată petrece
cu Hristos.
4) La romano-catolici, postul durează 40 de zile, cu dezlegare totală sâmbăta şi duminica.

3) Postul Sfinţilor Apostoli

Este fixat în vederea cinstirii Sfinţilor Petru şi Pavel şi a darurilor Cincizecimii fapt pentru
care se mai numește și Postul Cincizecimii.
Vechimea: Este menționat de Constituţiile Apostolice.
Se pare că iniţial era ţinut doar de cei ce trăiau în retragere; nu putem vorbi încă despre
monahi, pentru că de-abia din veacurile III-IV, mai ales IV, se organizează monahismul.
Durata – variabilă: de lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor până la Sărbătoarea Sfinților
Apostoli Petru și Pavel.
Dacă praznicul Sfinţilor Petru şi Pavel pică înainte de Duminica Tuturor Sfinţilor, se instituie un
post de 3 zile.
Felul postirii:
- luni, miercuri şi vineri se consumă legume;
- marţi şi joi dezlegare la ulei şi vin;
- sâmbătă şi duminică dezlegare la ulei, vin şi peşte
- la sărbătoarea unui sfânt cu doxologie – luni, marţi şi joi se consumă peşte, iar miercuri şi
vineri se consumă ulei şi vin;
- 24 iunie sau la hramul unei biserici este dezlegare la peşte, în orice zi pică.
La catolici, postul eate de 1 zi (28 iunie).

4) Postul Adormirii Maicii Domnului s-a stabilit în cinstea Maicii Domnului;

tradiţia vorbeşte despre un post cu care s-a pregătit Maica Domnului pentru trecerea la cele veşnice.
Vechimea: este cel mai nou post; trebuie pus în legătură cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului –
sec. al V-lea.
Durata şi felul postirii: a fost foarte diferit;

7
În secolul al XII-lea se uniformizează în Răsărit: Sinodul Local – Constantinopol, 1166 – patriarhul
Luca Chrysoverghis hotărăşte: începutul postului 1 august – ţine până la 15 august.
Felul postirii:
- luni, miercuri şi vineri – ajunare până la Ceasul al IX-lea;
- marţea şi joia – legume fără ulei;
- sâmbăta şi duminica – vin şi ulei;
- 6 august – dezlegare la peşte;
- când 15 august cade miercuri sau vineri – peşte.
La catolici, post este de 1 zi – 14 august.
Reglementările pentru felul postirii le stabilesc:
Canoanele; Tipicul Cel Mare al Sfântului Sava ; Pravila Mare; Cărţile de cult (mineiul).

Situaţia actuală a postului în BOR

Sfântul Sinod al BOR, şedinţa din 27 februarie 1965 – a hotărât pentru copii – Temeiul nr. 1426
/ 1965, următoarele:
- Copiii, până la împlinirea vârstei de 7 ani, să fie dezlegaţi de pravila postului, putând mânca
tot timpul anului orice fel de alimente;
- pentru copiii de la 7 – 12 ani şi pentru credincioşii de orice vârstă, care sunt cuprinşi de
slăbiciuni şi de suferinţe trupeşti, pravila postului să fie obligatorie numai în zilele
următoare: toate miercurile şi vinerile de peste an, afară de acelea când este dezlegare la
peşte; prima şi ultima săptămână din Sfântul şi Marele Post al Paştilor şi tot aşa din postul
Crăciunului; de la 24 – 29 iunie, adică 5 zile din postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; de
la 1 – 15 august (adică cele două săptămâni din postul Adormirii Maicii Domnului); Ajunul
Crăciunului, ajunul Bobotezei, 29 august şi 14 septembrie.
- pentru celelalte zile şi săptămâni din timpul marilor posturi bisericeşti, copiii de la 7 –
12 ani şi credincioşii de orice vârstă, care sunt suferinzi, să fie dezlegaţi a mânca: peşte, icre, ouă,
lapte şi brânză9.
Comisia panortodoxă de la Chambisy – Geneva / 1982 – hotărâre, în revista Episkepsis
(Chambesy – Geneva) XIII (1982) nr.272, p.12-13.
Comisia interortodoxă pregătitoare a celei de a doua Conferinţe panortodoxe pentru pregătirea
Sfântului şi Marelui Sinod (formată din reprezentanţi ai Bisericii Serbiei, Ciprului şi Cehoslovaciei)
propune să se menţină postul de miercuri şi vineri de peste tot anul, permiţându-se consumul de
untdelemn şi de peşte, cu excepţia postului Paştilor şi a zilelor de miercuri şi vineri în care ar cădea
Înălţarea Sfintei Cruci (14 sept.), Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) şi Ajunul
Bobotezei (5 ian.).
Cei îndreptăţiţi de motive de sănătate sau de alt fel să poată mânca de dulce şi în miercurile şi
vinerile dintre Duminica Tomii şi Înălţarea Domnului.
Cât priveşte postul Păresimilor, trebuie respectate regulile tradiţionale privitoare la post pentru
prima şi ultima săptămână, iar în săptămânile celelalte să se poata consuma peşte si untdelemn,
afară de miercuri şi vineri.
Pentru postul Crăciunului, Comisia propune două soluţii: ori să fie redus la jumătate (20 de zile),
începând de la Sf. Varvara (4 dec.), şi să se poata consuma în fiecare zi peste şi untdelemn, cu
excepţia ultimelor cinci zile, ori să se respecte regulile de postire pentru întreg postul, permiţându-
se consumul de untdelemn şi peşte în fiecare zi, cu excepţia primelor trei zile şi a ultimelor trei zile,
in care să se respecte riguros postul.

9
Vezi Temeiul nr. 1426/1965, Sumarul şedinţelor Sfântului Sinod din 27 februarie 1956, p. 3 – 4, manuscris dact. în
Arhiva Sfântului Sinod. Încă de la sfârşitul secolului trecut, episcopul Partenie al Dunării de Jos, în adresa sa către Sf.
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 mai 1899 (tip. în revista «Candela» de la Cernăuţi, an 1899, p. 482 şi urm.),
aducea la cunoştinţă că Sinodul Bisericii Ruse din acel timp admisese consumul de peşte în toate posturile, iar episcopul
Partenie cerea împuţinarea zilelor de post şi îmbunătăţirea hranei în zilele de post pentru cei ce au nevoie de dezlegări şi
pogorăminte.
8
Postul Sfinţilor Apostoli să fie redus la numai 8 zile, atunci când este mai mare si să se îngăduie
consumul de untdelemn şi peşte.
Postul Adormirii Maicii Domnului să fie ţinut în întregime, permiţându-se consumul de peşte şi
untdelemn în toate zilele, afară de miercuri si vineri.
Când sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) şi cea a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
(29 iunie) cad miercuri sau vineri, se poate mânca de dulce, având în vedere postul de până atunci.

Postul - dimensiune a vieţii creştine

Postul face parte din viaţa creştinului; dacă scopul vieţii creştine este desăvârşirea
(îndumnezeirea), trebuie subliniat că nu se poate ajunge la acest ţel fără post si rugăciune. Cultura
creştină e o cultură filocalică – a Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că postul se reflectă în cultura
Bisericii, în cultura creştinilor.
Întrebarea ce se pune astăzi: se mai reflectă postul în cultura căreia aparţine societatea de
astăzi?
În general, astăzi postul are o anumită înțelegere:
- predominant negativă = trebuie să renunţăm la ceva: anumite alimente, acte, ne sunt
interzise. În consecinţă, se stabilesc nişte reguli cu caracter restrictiv, mai ales sub aspect
culinar.
- înţelegerea pozitivă ne prezintă postul ca pe un răstimp în care trebuie îndeplinite anumite
obligaţii: Spovedania şi Împărtăşania anuală sau, în cel mai fericit caz, din timpul celor 4
posturi de peste an. În această situaţie, postul şi-a pierdut bucuria duhovnicească, încetând a
mai fi o „baie a pocăinţei şi a iubirii“.
Postul nu mai este luat în serios; oricâte schimbări ar fi intervenit în viaţa noastră, complet diferită
de perioada în care s-a stabilit disciplina postului, postul rămâne cu acelaşi statut şi creştinii pot
împlini postul în viaţa lor, lucru fără de care nu se pot desăvârşi.

Notă: Toate notele de subsol, marcate cu roșu, vor fi completate în forma finală a cursului.

Bibliografie selectivă
1. Bobrinskoi, pr. Prof. Dr. Boris, Impartasirea Sfantului Duh, trad. rom. Mariuca si Adrian
Alexandrescu, EIBMBOR, Bucuresti, 1999;
2. Branişte, Pr.Prof. Dr. Ene, Liturgica Generală cu noţiuni de artă creştină,Bucureşti, 1993;
3. Idem, Liturgica Specială pentru institutele teologice, Bucureşti, 1985;
4. Idem, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Originea, istoria şi rânduiala ei, în “Studii
Teologice”, (1957), nr. 3-4;
5. Evdokimov Paul, Prezenţa Duhului Sfânt în Tradiţia Ortodoxă, trad. rom. Pr. Dr. Vasile
Răducă, Editura „Anastasia“, Bucureşti, 1995;
6. Foundoulis Ioannis, Dialoguri Liturgice, Răspunsuri la probleme liturgice, vol. I, II, III; vol.
I – trad. rom. Pr. Victor Manolache, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008; vol. II – trad. rom.
Sabin Preda, Editura Bizantină, Bucureşti, 2009; vol. III – trad. rom. Pr. Victor Manolache,
Editura Bizantină, Bucureşti, 2009;
7. Gavrilă, pr. Dr. Vasile, Prin Uşile Pocăinţei – Paşi spre Înviere, Cuvinte la Triod, Editura
Fundaţiei „Tradiţia Românească“, Bucureşti, 2010;
8. Ică jr., Diac. Ioan I., Canonul Ortodoxiei I Canonul apostolic al primelor secole, Editura
„Deisis/Stavropoleos”, Sibiu, 2008;
9. Idem, Impartasirea continua cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse – marturiile
traditiei, Studiu introductiv si traducere diac. Ioan I. Ica jr „Deisis”, Sibiu, 2006;
10. Schmemann, Alexander, Postul Mare Pasi spre Inviere, trad rom. Pr. Vasile Gavrila, Editur
“Sofia”, Bucuresti, 2013;

9
11. Idem, Postul Mare Pasi spre Inviere, trad rom. Pr. Vasile Gavrila, Editur “Sofia”, Bucuresti,
2013;
12. Idem, For the Life of the World, St. Vladimir’s Seminary Press, Crestwood, New York,
1998;
13. Idem, Introducere în Teologia Liturgică, trad. rom. Ierom. Vasile Bârzu, Editura „Sofia“,
Bucureşti, 2002 ;
14. Idem, Liturgy and Tradition, Theological reflections of Alexander Schmemann, edited by
Thomas Fisch, St Vladimiri’s Seminary Press, Crestwood, New York, 1990;
15. Idem, Liturgy and Life; Christian Devlopement trough Liturgical Experience, Departament
of Religions Education Orthodox Church of America, 1983;
16.

10