Nume şi prenume elev: Marinescu Sabina-Gabriela

Profesor: Gerea Laura

Clasa a XI-a A

MAGIE ÎN GÂNDURI DE COPIL

Eu sunt doar un copil şi nu ştiu decât că trăiesc o viaţă minunată, cu dimineţi însorite de
raze aurii şi nopţi luminate de mii de stele. Aş putea spune că a mea copilărie e asemănătoare cu
a oricărui copil, dar nu e aşa.
Zilele trecute, prietena mea cea mai bună mi-a zis că trebuie să fiu cea mai norocoasă fată
pentru că sunt aşa. N-am înţeles ce a vrut să spună, pentru că şi ea, ca şi mine, la toate materiile
din clasa a XI-a, are numai note de zece. Cu ce sunt eu mai norocoasă decât ea?
N-am apucat să mai discut acest lucru, pentru că s-a îndepărtat de mine cu ochii în lacrimi şi n-
am îndrăznit să-i tulbur durerea ce i se aşternuse pe faţă. Acest lucru m-a întristat, dar m-a făcut
să-i înţeleg frământările- ea nu mai avea mamă, pentru că plecase mult prea devreme la cer, să
devină înger.
Am realizat în acel moment lucrul cel mai de preţ pe care îl poate avea un copil- bucuria unui
cămin cald, alături de mama şi de tatăl lui.
Nu întotdeauna apreciem ceea ce ne înconjoară, pentru că noi credem că face parte din
decorul vieţii, că aşa este firesc să fie, însă atunci când nu le mai avem, le simţim lipsa, le
apreciem, dar e prea târziu. De aceea trebuie să le simţim prezenţa, să le acordăm atenţia
cuvenită şi să conştientizăm bucuria clipei ireversibile.
Inocenţa copilăriei este dată de farmecul jocurilor nevinovate, de prietenii care durează toată
viaţa, de seri târzii în care stelele sunt numărate stând culcat în iarba moale şi catifelată a
câmpiilor şi-n care ţi se pare că imensitatea lor îţi cade pe umeri, de izvoare atât de limpezi în
care se oglindeşte tainic luna, regina nopţii.
Când eşti copil, timpul zboară fără să-l măsori, spaţiul este neîncăpător, oamenii din jurul
tău fac doar decorul lumii tale, iar singurul lucru care contează pentru tine este doar… acasă.
Acasă este cuibul veseliei, este copacul din care tragi cu nesaţ nectarul vieţii, este locul în care
mama şi tata sunt stâlpii de rezistenţă, iar fraţii şi surorile tulpini ce au aceeaşi rădăcină, este
raiul în care poţi dansa cu îngerii în fiecare vis al nopţii, e numele tău, identitatea ta.
 Puiul de om este cel care dă sens vieţii unui om, cel care te face să lupţi sau să nu
abandonezi lupta când pierzi câte o bătălie, e idealul care-l ţine-n viaţă şi-i menţine trează
conştiinţa, e rostul lui pe pământ, este singurul lucru bun şi nevinovat pe care-l poate lăsa după
ce numele tău nu mai e. Tot ceea ce e lumesc e trecător, e neant, abis, fum, astfel încât nici nu
contează câte camere are casa în care locuieşti, ce fel de culoare au pereţii camerelor sau câte
etaje urci ca să priveşti cerul. Ceea ce contează cu adevărat e cum îţi trăieşti viaţa, cât de bun poţi
fi, câte cuvinte frumoase poţi spune, câte mângâieri poţi să aduci unui suflet rătăcit şi mai ales,
câtă iubire poţi dărui celor din jurul tău.
Unii oameni cred că un copil e un adult în miniatură, aceeaşi minte, aceleaşi gânduri, de
aceea în loc de cuvinte blânde se aud ţipete, în loc de zâmbete, urlete, jigniri, ocări.
Oare cât costă un zâmbet, un surâs, o mângâiere, un alint? Nici măcar un ban…
Oameni buni, priviţi mai des cerul şi veţi vedea lumina stelelor chiar în ochii copiilor
voştri, luaţi-i mai des de mână şi alergaţi desculţi, prin ploaie prin arcul curcubeului şi desenaţi-l
cu degetele, jucaţi-vă mai mult cu ei, zâmbiţi-le şi nu le mai ordonaţi să aranjeze rafturile
dulapului cu haine, spuneţi-le basme în care ei sunt Feţi-Frumoşi ce aduc soarele şi luna pe cer,
răpunând zmeii cei fioroşi, sau prinţi ori prinţese!… Dar mai presus de toate, iubiti-i, pentru că ei
sunt sensul şi bucuria vieţii, doar prin ei voi sunteţi şi veţi fi!