Prăbușirea zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989 a însemnat pentru Europa sfârșitul

comunismului și al secolului al XX-lea.Dar ,pentru ruși,secolul al XX-lea nu se termină în

1989,și nici nu se va sfârși dintr-o singură lovitură.Doua sunt reperele care jalonează,în memoria

rusă,agonia acestei ere:8 decembrie 1991,cand dispare într-o clipă,ca prin minune,puternica

Uniune Sovietică și 31 decembrie 1999,odată cu îndepartarea pașnică și nesilită a lui Boris Elțîn-

fenomen inedit în această țară în care puterea nu se pierde decât prin violență-o îndepartare care

determină ceea ce s-a numit “tranziție”.Aceste evenimente anunță numeroasele neînțelegeri ce

vor interveni între Rusia,care va ieși în chip dureros din comunsim și restul lumii,convinsă că

dispariția sistemului întemeiat de Lenin va lăsa urme de neînlaturat.

Dintr-o lovitură,comunitatea internațională a primit cu brațele deschise statele post-comuniste

europene,temporar îndepărtați de ea,în timp ce Rusia va fi tratată multă vreme cu suspiciune.1

Pentru Rusia,1991 a fost un an uimitor de grație,primul dintr-un șir de ani în care drumul spre

progres pare adesea suspendat pe marginea unei prăpastii.Prin elanul ei spre progres,perestroika

lansată de Mihail Gorbaciov,cu cinci ani în urmă,reînviase o societate apatică.Cu zece ani

înaintea Ucrainei,Rusia inventa “revoluția colorată”.Fără indoială,puciul îl lovea pe cel care

deschisese cutia Pandorei,pe Mihail Gorbaciov,care pierdea puterea,cu toate că lumea din afară îl

considera încă atotputernic.Rivalul său-cel care fusese inițial protejatul său-Boris Elțîn,simbolul

rezistenței împotriva puciului,devine stăpân pe situație.De fapt.Elțîn a ajuns la putere cu doua

luni inainte,pe 12 iunie 1991,când fusese ales președinte al Rusiei.Până atunci nu existase

președenția rusă,Gorbaciov se impotrivise acestei inovații,dar Elțîn a câștigat alegerile.La 12

iunie s-a născut de fapt Rusia.

1
Helen,CARRERE D’ENCAUSSE,URSS a murit,trăiască Rusia,traducere de Lucia Postelnicu Pop ,Editura
Artemis,București,2010,p.5
 Omul care pune mâna pe putere a doua zi dupa puciul din august 1991 nu este întru totul

pregătit pentru rolul pe care va trebui să și-l asume.A doua zi după puci,singura constatare ce se

impune este aceea că URSS nu mai există.Alegerea unui președinte rus,cu doua luni

înainte,antrenase intrarea în scenă a unui stat rus rival pentru URSS.Cele doua drapele care

fluturau atunci pe Kremlin-cel roșu,al URSS și cel tricolor,al Rusiei-marchează de fapt

evaporarea statului sovietic.În ajunul puciului,Gorbaciov încercase să salveze Uniunea Sovietică

propunând un tratat pentru o Uniune “renovată”,deși aproape toate statele uniunii își

proclamaseră independența.2

În lichidarea Uniunii Sovietice,Elțîn acționase sub presiunea unei situații din ce în ce mai

degradate,care amenința să cuprindă întreaga Rusie.Dar reflectase și la eșecul

Gorbaciov,înțelegând că acest dezastru național și geopolitic ar putea să devină șansa Rusiei de a

se înscrie în sfârșit în Europa și în modernitate.Aștepta mult de la lumea occidentală:sfaturi

asupra drumului de urmat,ajutor material și mai ales recunoștință pentru că sacrificase imperiul și

potențialul rusesc.Rusia nu mai era un imperiu,economia se afla de multă vreme în declin,iar

situația politică din 1991 era în descompunere.Statul-partid dispăruse,țara nu dispunea nici de un

stat în adevăratul sens al cuvantului,nici de structuri de putere,nici de administrație.Armata era

demoralizată și prost echipată.Dar Elțîn spera că va putea să întemeieze noua Rusie pe elanul

democratic ce se manifestase atât de puternic pe vremea lui Gorbaciov.Intenționa să construiască

o democrație și o economie de piață.Pentru a se angaja în aventura transformării radicale a

economiei,Elțîn conta pe ajutorul extern.Dar occidentul este,la început, pasiv apoi năucit de

excesele economice și deraierile politice care au făcut ca,în 1993,visul despre democrație să se

reverse peste o dublă putere,având ca urmare asediul Parlamentului și dizolvarea lui.Dar

2
Ibidem,pp.12-13
abilitatea lui Elțîn de a îndrepta situația și adoptarea unei noi constituții prin referendum

sugerează totuși că democrația rusă,deși ezitantă,începe să prindă contur.În consecință,NATO îi

va propune un „parteneriat pentru pace”,Elțîn semnează un “acord de parteneriat și cooperare” cu

Uniunea Europeană,și în sfârșit,FMI acordă un ajutor.

Anul 1993 a fost marcat de strângerea relațiilor dintre Rusia și instituțiile occidentale,în

contrast vizibil cu dezastrele acumulate începând cu ianuarie 1992.Pentru Boris Elțîn,cealaltă

față a “tranziției” înseamnă definirea locului ce îi revine Rusiei în lume.Elțîn trebuia să țină cont

de prabușirea imaginii țării sale pe plan internațional.Statele Unite,care arbitrau viața

internațională în acel moment,erau partenerul cel mai căutat.Elțîn se duce la Washington,în iunie

1992 și negociază cu Bush-tatăl tratatul de reducere a armelor strategice SMART 2,care va fi

semnat la 3 ianuarie 1993,însă ratificat abia dupa șapte ani,ceea ce va genera o sursă de

dificultăți între cele două țări.3

Boris Elțîn s-a întors spre Europa,a facut din cucerirea destinului european propriul său

proiect.Țara lui este europeană,ea trebuie să se regăsească în Europa,oricâte dificultăți ar avea de

întâmpinat.Identitatea redobândită cu prețul pierderii imperiului impunea acestă cale.4

BIBLIOGRAFIE
3
Ibidem,pp.16-17
4
Ibidem,p.16
CARRERE D’ENCAUSSE,Helene,URSS a murit,trăiască Rusia,traducere de Lucia Postelnicu
Pop,Editura Artemis,București,2010