Sunteți pe pagina 1din 4

Mărul este o specie de plante din familia Rosaceae.

Această specie cuprinde între 44 și 55 de


soiuri, care se prezintă ca pomi sau arbuști. Varietățile de măr cresc în zona temperată nordică
din Europa, Asia și America de Nord, printre acestea existând un număr mare de hibrizi.
Cea mai răspândită formă a mărului este mărul de cultură.

Chiar dacă este un aliment, calitățile sale terapeutice sunt cunoscute încă din timpuri
străvechi. Plinius cel Bătrân îl recomandă în bolile de stomac, iar ceva mai târziu,
călugărița Hildegard von Bingen recomandă mărul contra migrenelor, a durerilor de ficat și de
splină.[necesită citare]
Mărul are acțiune tonică, diuretică, uricolitică, depurativă, antiseptică, intestinală, laxativă. Este
indicat în astenie, surmenaj, convalescență, graviditate, anemie, reumatism, gută, litiază urică,
hepatită, colibaciloză, stări febrile, ulcer gastric, gastrite, insomnie, diabet și altele. [necesită citare]
Partea comestibilă a mărului este receptaculul (o prelungire a codiței), iar fructul în sine este ceea
ce se numește în termeni populari „cotor”, parte care în cele mai multe cazuri nu este comestibilă.
Cercetările sugerează că merele pot reduce riscul de cancer la colon, cancerul de prostată și
cancerul pulmonar.[2] Cojile de mere conțin acid ursolic, care, pe baza experimentelor pe
șobolani, crește masa mușchilor scheletici și a țesutul adipos brun, de asemenea scade grăsimea
de culoare albă, reduce obezitate, intoleranța la glucoză și steatoza hepatică.
În lume există peste 7.500 de soiuri de mere, iar în România există aproape 60 de soiuri de mere
recunoscute oficial.[5] Printre soiurile de mere din România se pot enumera: [6]

 [5]
Mărul Domnesc, originar din Moldova, unde se cultivă cel mai mult

Mărul Crețesc, originar din Oltenia și Muntenia [5]

Mărul Pătul, originar de pe Valea Mureșului, cultivat îndeosebi în livezile din Transilvania.
Este considerat cel mai bun soi autohton.[5] Se numesc „pătul” deoarece în trecut aceste
mere erau păstrate în pătulul de fân.[7]

Bot de iepure - Starking Delicious [8]

Marul este principala specie pomicola din zona temperata, atat ca raspandire, cat si ca valoare
economica. Aceasta importanta rezida din suprafata detinuta, volumul productiei, valoarea alimentara a fructelor,
plasticitatea ecologica si pretabilitatea pomului la cele mai variate tehnologii de cultura.

Marul este un pom care realizeaza inaltimi de 8-9 m, diametrul coroanei de 6-


8 m, cand soiurile sunt altoite pe portaltoi cu vigoare foarte mare si ating inaltimi de 2-2,5 m, cand sunt altoiti pe
portaltoi de vigoare mica si foarte mica (fig.16).

Combinatia dintre soiurile cultivate si portaltoii marului


realizeaza pomi cu particularitati morfologice si de productie foarte
diferite. Fructul este o poama (fruct fals, care
ia nastere din receptaculul floral) de marime si culoare difer
ite in functie de soi.

Suprafata cultivata cu mar pe glob este de peste 5.618.000


ha, marea ei majoritate in emisfera de nord. Cea mai mare productie
de mere se realizeaza in Asia, Europa si America de Nord. Dintre
tari, pe primele locuri se situeaza China (22.060 mii t), S.U.A. (4,843
mii t), Franta (2.500 mii t), Italia (2.416 mii t), Iran (2.200 mii t),
Germania (1.800 mii t), India (1.321 mii t), Polonia (1.280 mii t), s.a.

In Romania exista conditii naturale de clima si sol foarte


favorabile culturii marului. Principalele regiuni producatoare de mere
din tara noastra sunt situate pe dealurile subcarpatice, in zona
padurilor de stejar si fag. Zonele de ses sau de coline joase, in
conditii de irigare, asigura productii mari, dar calitatea fructelor lasa
de dorit (au pulpa afanata, sunt slab colorate, au gust deficitar si
durata mica de pastrare).
In anul 2000, productia de mere a Romaniei a fost de 365 mii t.

Cantitatile cele mai mari de mere se obtin in judetele Bistrita - Nasaud, Arges, Maramures, Valcea, Suceava,
Prahova, Dambovita, Sibiu si Mures.

Din punctul de vedere al provenientei, merele destinate prelucrarii pot fi din:

- fructe din flora spontana;

- fructe din soiuri selectionate.

Fructele din flora spontana (merele salbatice sau padurete) au diametrul de 20 - 25 mm si greutatea de 20
- 45 g. Gustul lor este usor dulce - amarui, sunt acrisoare din cauza aciditatii ridicate si a continutului in tanin.
Datorita continutului relativ ridicat in pectina, dar mai ales pH-ului scazut, continutului in acizi taninici, se folosesc
ca adaos la sucurile de fructe, prepararea cidrului si marmeladelor. Epoca de recoltare pentru industrializare este
luna septembrie.

Fructele din soiuri selectionate constituie principala materie prima pentru consum in stare proaspata si
prelucrare.

Marul cultivat este reprezentat printr-un numar foarte mare de soiuri, peste 10.000, iar numarul acestora
este in continua crestere. Paradoxal, fata de acest numar mare de soiuri, in cultura se utilizeaza destul de putine.
Cele mai cultivate soiuri sunt: Golden Delicious si mutantele lui; Delicios rosu si mutantele lui; soiuri specifice
C.S.I. (Antonovka, Anis, Borovinka), apoi soiurile cu areal larg in Europa ca: Cox orange Peppin, Jonathan,
Frumusetea Romei, Frumos de Boscoop s.a.

In Romania, in prezent, predomina soiurile Jonathan, Golden Delicious, Red Delicious, Ionagold, Prima,
Florina si o parte din soiurile obtinute in tara noastra: Romus 1, 2, 3, Pionier, Generos, Voinea, Frumos de
Voinesti s.a.

In prezent, in Romania, sunt admise in cultura 30 - 35 soiuri din care 8 - 10 sunt considerate de baza.

Din punctul de vedere al epocii de recoltare, merele de cultura se impart in trei mari grupe:

- de vara, caracterizate prin aceea ca maturitatea de recoltare (iulie - august), corespunde de regula cu
maturitatea de consum. Au o perioada scurta de pastrare chiar in conditii frigorifice. Pentru prelucrare se folosesc
sporadic, cu precadere pentru sucuri proaspete, concentrate si marcuri. Continutul in substanta solubila este
inferior soiurilor de toamna - iarna si merelor padurete.

Dintre soiurile de vara, cele mai importante sunt: Stark Earliest, Romus 1, 2, 3, Remus, Aromat de vara,
Red Melba.

- de toamna, cu maturitatea de recoltare la sfarsitul lunii august si luna septembrie, se folosesc cu


precadere la prelucrare. De remarcat in acest sens sunt soiurile noi T 120 si T 195, pretabile pentru industrializare
sub forma de suc, unde randamentul este de 71, respectiv 76 %.

Din grupa soiurilor de toamna cultivate in Romania mai fac parte: James Grieve, Prima, Voinea, Ardelean,
Pionier, Parmen auriu. Soiurile Prima, Voinea, Pionier prezinta importanta deosebita in cultura datorita rezistentei
genetice la boli (rapan).

- de iarna, la care recoltarea se face la sfarsitul lunii septembrie, mijlocul lunii octombrie, in functie de
regiune. Sunt folosite atat pentru prelucrare, cat si pentru depozitare in vederea consumului in stare proaspata.
Aceasta grupa de soiuri este cea mai importanta, atat ca numar de soiuri, cat si ca productie de fructe obtinute.

Pe langa soiurile mai vechi: Jonathan, Golden Delicious, Starkrimson, Kaltherer Böhmer, Waggener premiat,
Mutsu, Granny Smith, deosebit de valoroase sunt soiurile noi: Querina, Frumos de Voinesti, Delicios de Voinesti,
Generos, Gloria, Poiana, Ancuta, Delia, Radaseni, majoritatea cu rezistenta sporita la boli si pretabilitate
deosebita la prelucrare.

Merele au o compozitie chimica extrem de complexa (tabelul 10.1) si un grad redus de refuzuri, incat se
disting prin valoare alimentara, dietetica si terapeutica deosebite.
Glucidele totale si mai ales cele simple asigura merelor functie reconfortanta, sarurile minerale - functie
mineralizanta si de echilibru acido-bazic sucului gastric, iar vitaminele, enzimele si hormonii - functii bioactive.
Substantele pectice si celuloza au rol laxativ, deconstipant; taninurile au rol dezinfectant si combat diareele.

Consumul de mere are efect terapeutic direct si profilactic in urmatoarele afectiuni : hipertensiune
arteriala, cardiopatie ischemica, diarei acute, hepatite cronice, artrite, reumatism, insomnii etc. Merele contribuie
la eliminarea acizilor urici si absorb unele toxine.

In alimentatie, alaturi de componentele de mai sus, un rol deosebit revine vitaminelor: vitamina PP (0,1 -
0,7 mg/100 g substanta proaspata); provitamina A (0,02 - 0,09 mg/100 g); vitaminele B 1, B2, biotina si acid
pantotenic. Valoarea energetica a 100 grame de mere este de 128 cal.

Cel mai important component al merelor, care le ridica valoarea industriala, este continutul in pectina
care se gaseste in cantitati maxime in coaja si casa seminala, insa datorita pH-ului corespunzator, merele
reprezinta o materie prima de cea mai mare importanta pentru produse gelificate.

Principalele componente chimice ale merelor

(dupa Radu I.F. si colab.,1985)

Substanta chimica g/100 g fruct proaspat


Apa totala 77,80 - 88,50
Zaharuri - total 7,59 - 16,40
Aciditate totala (in acid malic) 0,16 - 1,27
Substante tanoide 0,06 - 0,31
Substante pectice 0,23 - 1,14
Proteine - total 0,18 - 0,72
Substante minerale 0,30 - 0,42
Acid ascorbic (mg %) 5,00 - 18,00
pH 3,00 - 4,50

Merele sunt consumate ca atare (in stare proaspata), uscate, preparate ca mancaruri gatite, ca mere murate, sau
prelucrate sub forma de suc, nectar, piure, compot, marmelada, cidru, distilat
(rachiu). Momentul optim de recoltare a merelor se face in functie de
destinatie si se stabileste dupa culoare, marime, aspectul semintelor, usurinta desprinderii de ramura.

Recoltarea se face de regula intr-o singura repriza sau cel mult in doua : se recomanda sortarea
concomitenta.

Depozitarea merelor se poate face in:

- depozite improvizate: camere reci, beciuri, hale amenajate unde fructele se pot pastra 1,5 - 2,5 luni;

- depozite speciale cu ventilare naturala sau fortata a aerului, fara instalatii de frig;

- depozite frigorifice cu celule variabile ca marime, unde temperatura se mentine intre 0 si + 1°C pentru
unele soiuri (Golden Delicious, Red Delicious) sau de + 3 si + 4°C pentru Jonathan, Waggner premiat, Idared s.a.
Umiditatea relativa a aerului trebuie sa fie de 85 - 90 %.

- in celule cu atmosfera controlata unde se asigura 3 % O2, 3 % CO2 si 94 % N.

Dupa scoaterea din depozit, fructele se sorteaza, se ambaleaza pentru expediere, iar in unele cazuri
este necesara o postmaturare la +20 + 24 oC timp de 5-7 zile.

Pierderile de depozitare sunt foarte variabile in functie de calitatea productiei, conditiile de pastrare si soi.
Materia prima trebuie sa corespunda calitativ STAS 2714 - 87.