1

Lucrare laborator Medii de Transmisiune

Dispersia în fibrele optice

Conținut

Introducere în dispersie. Definiția dispersiei

Dispersia cromatica (CD – chromatic dispersion)

Dispersia datorata polarizării modurilor de propagare (PMD - Polarization Mode

Dispersion)

Măsurarea dispersiei cromatice

Întrebări

Introducere în dispersie. Definiția dispersiei

În momentul propagării pulsului de lumina prin cablurile de fibră optică va avea

întotdeauna definită o anumită viteză de propagare, însă, fiecare componentă se propagă prin
fibră cu viteze diferite între ele, deci timpi de propagare dintr-o locație în alta diferiți,
conducând astfel la deformarea (lățirea) pulsului în timp conducând la interferenţa
intersimbol, creşterea ratei de eroare pe bit (BER – Bit Error Rate) al sistemului optic deci
afectând astfel calitatea transmisei şi serviciului oferit. Acest fenomen se numește dispersie şi
are diferite cauze de apariție. Cu cât distanţele sunt mai mari cu atât fenomenul este mai
important. Dispersia se măsoară în ps / nm / km reprezentând timpul de întârziere diferențial
(în ps ) pentru o sursa cu un spectru de 1nm parcurgând 1km de fibră optică.

Fig 1 - Lățirea pulsului la transmisia afectată de fenomenul de dispersie

Lățirea pulsului conduce la o posibilă scădere a benzii de transmisie pentru a avea la recepție
separarea corectă a pulsurilor de la emisie.
 2

Dispersia poate fi împărțită în:

- Dispersie intermodală
o dispersia de mod
o dispersia multimod
o dispersia multicale
- Dispersie intramodală
o Dispersia datorată materialului
o Dispersia de ghid de undă

Dispersia de mod se explică foarte simplu pe baza fenomenului de reflexie totală care stă
la baza propagării prin fibră conform căruia lumina se poate transmite pe diverse trasee
corespunzătoare la diverse moduri. Considerând o fibră multimod cu salt de indice de
refracție lumina ce se transmite în lungul axei miezului are, evident, cel mai scurt traseu în
comparație cu situația reflexiilor repetate în interiorul miezului fibrei pentru a ajunge la
destinație. Deoarece în oricare situație viteza de propagare este aceeași rezultă o întârziere
între diversele moduri de propagare. Ca soluție în acest caz se pot considera fibrele optice
având profil gradat al miezului. Transmisia rămâne tot multimod, dar lumina pe diverse cai în
interiorul miezului se va propaga la viteze diferite de la ax la suprafața de separație miez-
înveliș datorită faptului că viteza de grup, vg , într-un anumit mediu depinde de indicele de
c0
refracție de grup, ng , vg = , iar profilul acestui indice este ales astfel încât viteza de grup
ng
să crească în raport cu distanţa de la axul fibrei.

Fig 2 – Dispersia de mod

Ca urmare pentru un astfel de profil lumina care nu se propagă în lungul axului va avea în
continuare un traseu mai lung, dar se va propaga cu o viteză mai mare decât s-ar propaga în
lungul axului. Deci efectul acestui tip de dispersie poate fi minimizat sau poate fi chiar
compensat. în concluzie, din punct de vedere al benzii de transmisie, fibrele monomod, la care
nu se pune problema dispersiei de mod şi care de regula au atenuări mult mai mici în
comparație cu fibrele multimod, sunt mult mai eficiente în sistemele de transmisiuni pe fibră
optică.
 3

Dispersia multimod apare doar în cazul fibrelor multimod pentru care diferite moduri de
propagare sunt caracterizate de viteze de propagare diferite. În consecință unda globală,
văzută ca o superpoziție între aceste moduri de propagare va fi diferită la intrarea şi la ieșirea
fibrei optice. Prin folosirea unui profil de indice de refracție adecvat acest efect poate fi redus
semnificativ. Comparând astfel profilul gradat de indice de refracție cu profilul cu salt de
indice de refracție se observa diferența între cele două tipuri de fibră:

- Profil gradat: 0.3 −1.0nm/km

- Salt de indice de refracție: 50nm/km

Dispersia datorată materialului se poate descrie pe baza caracteristicii indicelui de

refracție funcție de lungimea de undă. După cum s-a menționat mai sus viteza de grup este
funcție de indicele de refracție al materialului, ng , iar acesta nu este constant pentru orice
lungime de undă1, λ , rezultând astfel o dependenţă între viteza de grup, vg , şi lungimea de
c0
undă, vg = vg (λ ) = . În figura de mai jos este reprezentată această caracteristică pentru
ng (λ )
cuarțul topit ( SiO 2 folosit de regulă în producerea fibrelor optice). Se poate observa că
funcția prezintă un minim pentru λ = 1.3µ m ceea ce conduce la concluzia că pentru această
lungime de undă viteza de propagare a undelor electromagnetice este mai mare în comparație
cu orice altă valoare (în cazul cuarțului topit).

Fig 3 –Indicele de refracție pentru cuarțul topit

În cazul în care se folosește o sursă de lumină monocromatică (se transmite lumină pe o
singură lungime de undă, un singur λ ) nu se pune problema acestui tip de dispersie, dar
dacă sursa de lumină nu este perfect monocromatica ( ∆ λ ) şi emite pe un anumit spectru
în jurul unei lungimi de undă predominante, componentelor pe diverse lungimi de undă le
vor corespunde indici de refracție diferiți, deci viteze de propagare diferite şi prin urmare

1
Formula lui Sellmeier pentru materiale optice transparente – dependenţa de lungimea de undă a indicelui de
Aj λ 2 0.6961663λ 2 0.4079426λ 2 0.8974794λ 2
refracţie: n (λ ) = 1 + ∑ = 1+ + + ,
j λ 2 − Bj λ 2 − 0.06840432 λ 2 − 0.11624142 λ 2 − 9.8961612
unde λ se exprimă în [µ m] .
 4

vor apărea fenomenele de dispersie şi lățirea pulsului la recepție. Acest tip de dispersie va
avea un caracter dominant în cazul fibrelor monomod, deci în cazul comunicațiilor de
date, în special la sistemele de transmisie cu rate mari folosite pe distante lungi. Dispersia
de material este definită prin relația:

1 dng (λ )
∆tmat (λ ) =
c0 d λ

din care reiese dependenţa de derivata de ordinul întâi a indicelui de refracție în raport cu
lungimea de undă.

Fig 4 – Dispersia de material

Se poate observa pe baza acestei caracteristici a dispersiei de material că pentru a două
fereastra optică valorile sunt aproape nule. Acesta este motivul pentru care lungimile de undă
din jurul valorii de 1300nm au devenit mai folosite la transmisiuni pe fibrele optice. Deoarece
atenuarea este mică pentru a treia fereastra s-au analizat diverse metode de deplasare a
zonei/ferestrei pentru care dispersia de material este aproximativ nulă (Zero Material
Dispersion - ZMD) către λ = 1550nm . Se pot enumera în acest sens următoarele tipuri de
fibre:

- FO cu dispersie aplatizată (Dispersion Flattened Fiber - DFF) – operează atât la

1300nm cat şi la 1550nm cu dispersie de material aproximativ nulă;
- FO cu dispersie deplasată (Dispersion Shifted Fiber - DSF) – dispersie de material
nulă la 1550nm . Se obține prin modificarea profilului indicelui de refracție.
- FO cu compensare a dispersiei (Dispersion Compensated Fiber - DCF) – folosește o
lungime de fibră cu dispersie negativă mare pentru a anula dispersia de material de la
1550nm .
 5

Fig 5 – Dispersia pentru diverse tipuri de fibre

Se alege o anumită lungime de fibră de tip DCF pentru care dispersia are o valoare negativă (
−90ps/nm/km ) pentru a anula valoarea pozitivă dată de dispersia intramodală sau cromatică (
16ps/nm/km ) pentru λ = 1550nm . Exemplificare:

∆t = 17ps/nm/km ∆t = 85ps/nm/km

 ⇒ ∆t ⋅ L = 1700ps/nm respectiv  DCF
 L = 100km  L = 20km
⇒ ∆tDCF ⋅ L = 1700ps/nm

Dispersia de ghid de undă poate fi întâlnită şi în cazul fibrelor optice monomod dar
şi la cele multimod din moment ce este o proprietate a oricărui mod de propagare însă nu mai
poate fi descrisă ca până acum pe baza fenomenului de reflexie totală care presupune o
propagare doar în interiorul miezului fibrei optice. În realitate, chiar şi în cazul fibrelor
monomod, distribuția spațială a intensității luminii se extinde şi la regiunea din învelișul fibrei
optice. Oricum, cu cât λ creşte, cu atât distribuția spațială a intensității luminoase cuprinde o
mai bună parte din înveliș. Deoarece miezul şi învelișul au indici de refracție diferiți, ambele
fracțiuni din mod, cel care se propagă prin miez şi cel care se propagă prin învelișul fibrei
optice, vor fi caracterizate de viteze de propagare diferite. Acest tip de dispersie depinde de
lungimea de undă a unui anumit mod, datorită formei ghidului de undă (fibrei) şi profilului
indicelui de refracție în lungul razei miezului şi învelișului fibrei optice. În consecință va
rezulta şi în acest caz o lățire a pulsului recepționat. Spre deosebire de celelalte tipuri de
dispersie, aceasta poate lua şi valori negative şi deci o creștere a λ conduce la o scădere a
vitezei de propagare.

Dispersia cromatică

Suma dintre dispersia de material şi dispersia de ghid de undă reprezintă dispersia

cromatică sau intramodală şi depinde de lungimea de undă:

∆tc (λ ) = ∆tmat (λ ) + ∆t gu (λ )
 6

Dispersia de ghid de undă, ∆t gu , are valori mici pentru fibrele monomod cu salt de indice de
refracție şi cu o valoare aproape constantă pentru lungimi de undă cuprinse în intervalul
[1100,1600]nm . În vederea reducerii limitărilor datorate fenomenului de dispersie s-au
proiectat fibre optice cu diverse valori absolute de dispersie, cu diverse pante de dispersie, etc.
În timp ce ∆tmat poate fi diminuată prin doparea sticlei, ∆t gu poate fi modificată relativ simplu
prin stabilirea anumitor profile de indice de refracție pentru miezul fibrei optice (de exemplu
utilizarea unui profil de variaţie triunghiulară).

Pentru fibrele monomod, în urma evaluării acestor dispersii, cea mai dominantă este
dispersia intramodală care conduce la lățirea pulsului la recepție prin dependenţa de lungimea
de undă. Pe lângă aceasta, dispersia de polarizare de mod, PMD, are un efect mai important şi
trebuie evaluată/măsurată ea conducând la același rezultat de lăţire a pulsului la recepție prin
dependenţa de polarizare.

O descriere matematică a ∆tc poate fi realizată folosind o descompunere Taylor a

numărului de undă, k , sau în cazul mediilor optice transparente şi în general vorbind a
ghidurilor de undă, a constantei de defazare, β , ca funcție de pulsația ω , descompunere
făcută în jurul unei pulsații centrale ω0 , de exemplu în jurul frecvenţei centrale a unei surse
luminoase:

∂β 1 ∂2β 1 ∂3β
β (ω ) = β 0 + (ω − ω0 ) + 2
(ω − ω0 ) 2 + 3
(ω − ω0 )3 + …
∂ω 2 ∂ω 6 ∂ω

unde termenii din descompunere reprezintă diferite ordine ale dispersiei cu următoarele
semnificații:

- Primul termen corespunde dispersiei cromatice de ordin zero, exprimat la pulsația

corespunzătoare frecventei purtătoare, ω0 , şi descrie o schimbare/decalare de fază;
- Al doilea termen corespunde dispersiei de ordinul întâi fiind invers proporțional cu
∂β 1
viteza de grup, β ′ = = ;
∂ω vg
- Al treilea termen corespunde dispersiei de ordinul doi (pătratic) şi corespunde
∂2β ∂ 1 
dispersiei întârzierii de grup pe unitatea de lungime, β ′′ = =   , exprimată
∂ω 2
∂ω  vg 
în s 2 m . Din punctul de vedere al semnului lui β ′′ se poate discuta despre dispersia
normală ( β ′′ > 0 ) şi anormală ( β ′′ < 0 ). Dispersia normală, pentru care viteza de grup
scade cu creșterea frecvenţei, apare în cele mai multe medii transparente în regiunea
spectrală vizibilă, iar dispersia anormală apare uneori la lungimi de undă mai mari, în
cazul fibrelor optice de exemplu, peste 1.3µ m . De cele mai multe ori în sistemele de
comunicație pe fibrele optice dispersia este exprimată prin parametrul:
 7

2π c ∂ 2 β
∆t c = − ⋅
λ 2 ∂ω 2

parametru care se exprimă în unități de (ps/(nm ⋅ km)) şi este dependent de lungimea

de undă. Între lungimile de undă corespunzătoare dispersiei normale şi anormale
există o gamă de lungimi de undă pentru care dispersia este nulă.
Dispersia cromatică se definește prin trei parametri:
- Timpul de întârziere pentru o anumită lungime de undă (măsurat în ps )
- Coeficientul de dispersie (măsurat în ps sau ps dacă nu se face normarea
nm ⋅ km nm
la lungimea fibrei) şi corespunde derivatei timpului de întârziere pentru o anumită
lungime de undă (sau panta curbei ce descrie timpul de întârziere)
- Panta (măsurată în ps 2 ) şi corespunde derivatei coeficientului de dispersie
nm ⋅ km
pentru o anumită lungime de undă (sau panta curbei ce descrie dispersia).

Deoarece dispersia şi panta sunt normate la lungimea fibrei măsurate este foarte important să
se măsoare cu mare precizie această lungime (eroare în măsurarea lungimii fibrei de 10%
conduce la 10% eroare pentru măsurarea dispersiei).

Producătorii de fibră optică funcţie de dispersia cromatică realizează diverse fibre ce

sunt utilizate în diverse aplicaţii:

Tipul de fibră ∆t c la Algoritmi aplicați la Algoritmi aplicați la

1550nm , măsurători la 1310nm măsurători la 1550nm
ps
nm ⋅ km
ITU-T G.652 17 3-term Sellmeir 5-term Sellmeir
– SM standard A + Bλ 2 + C λ −2 A + Bλ 2 + C λ −2 + Dλ 4 + Eλ −4
ITU-T G.653 0 5-term Sellmeir Quadratic
– SM DSF A + Bλ 2 + C λ −2 + Dλ 4 + Eλ −4 A + Bλ + C λ 2
ITU-T G.655 3 5-term Sellmeir 5-term Sellmeir
– SM NZ-DSF A + Bλ 2 + C λ −2 + Dλ 4 + Eλ −4 A + Bλ 2 + C λ −2 + Dλ 4 + Eλ −4

Există o serie de tehnici de măsurare a dispersiei cromatice în cazul fibrelor optice:

- Măsurarea întârzierii pulsului transmis – măsurarea diferenței de timpi de propagare
(timpul de întârziere de grup) al diferitelor pulsuri transmise pe diverse lungimi de
undă. Se aplică de regulă în cazul măsurării a câtorva sute de metri sau chiar kilometri
de fibră optică. Dispersia se obține prin diferențierea măsurătorilor realizate.
- Tehnica schimbării de fază – se transmite un puls luminos pe diverse lungimi de undă
cu intensitate modulată sinusoidal şi se compară fazele oscilațiilor de la intrarea şi de
la ieșirea din fibra optică.
- Diferite tehnici de interferometrie – interferenţa între diverse faze spectrale la două
sau mai multe pulsuri luminoase transmise pe fibra optică.
 8

La măsurarea dispersiei cromatice trebuie considerate câteva condiţii de lucru: variația

temperaturii, efectul reflexiilor, efectul aproximaţiilor din formula lui Sellmeier, dependenţa
măsurătorilor de lungimea fibrei măsurate.

Astfel, modificări ale temperaturii în timpul măsurătorilor pot afecta rezultatele obţinute şi
deci se recomandă ca înaintea startării oricăror măsurători să se ajungă la un echilibru termic.
De exemplu, variaţii de +0.1 C în timpul măsurătorilor efectuate pe un interval de lungimi de
undă de 100nm pot introduce erori de ordinul a ±0.4nm . Ca urmare fie se recurge la izolarea
fibrelor de măsurat acolo unde este posibil, fie măsurarea într-un timp suficient de scurt.

Reflexiile optice într-un sistem pot conduce la erori de măsurare prin dependenţa lungimii
de undă de interferenţe ceea ce ar conduce la deplasări de fază eronate. Problemele sunt cu
atât mai mari cu cât se folosesc laseri coerenţi ca surse de lumină. În aceste condiţii reflexiile
totale trebuie menţinute sub un nivel de −30dB (conectorii trebuie curăţaţi).

Standardele IEC recomandă unele aproximări la formula Sellmeier funcţie de fereastra în

care se fac măsurătorile. Astfel se recomandă utilizarea inclusiv a celui de-al treilea termen
Sellmeier pentru 1310nm , respectiv a celui de-al patrulea termen pentru 1550nm şi
simetrizarea faţă de lungimea de undă pe care se fac măsurătorile, λ0 , ajungându-se la banda
de măsurat de 60 − 80nm şi pe considerente de limitare din punct de vedere al zgomotului.

Lungimile optime de fibre optice din punct de vedere al acurateţei maxime provin din
compromisul făcut între întârzieri mari şi intensitate luminoasă mai mică de transmis pe
măsură ce lungimea fibrei creşte. Valori optime sunt: 13km pentru 1310nm , respectiv 22km
pentru 1550nm .

Este important de cunoscut valoarea dispersiei cromatice în următoarele cazuri:

- Mărirea ratei de transmisie (la 10Gbps sau mai mult)

- Noi instalări de infrastructură pentru 10Gbps sau mai mult
- Calificarea fibrelor optice şi a componentelor de către producători.
În cazul în care dispersia atinge limitele impuse prin specificaţii, se utilizează unități de
compensare cu rolul să anuleze efectul acesteia prin introducerea de timpi de întârziere
negativi care să conducă la o ∆t c în limitele impuse.

Dispersia datorată polarizării modurilor de propagare

Aşa cum a fost menţionat mai sus, pe lângă dispersia cromatică, dispersia datorată
polarizării modurilor (Polarization Mode Dispersion - PMD) de propagare trebuie cunoscută,
∆t p , ea având importanţă cu atât mai mare cu cât ratele de transmisie pe fibrele optice sunt
mai mari. Pentru înțelegerea fenomenelor care stau la baza PMD trebuie cunoscute câteva
noțiuni care stau la baza propagării undelor de lumină în materialele solide.
 9

Lumina, ca undă electromagnetică, este formată din cuplarea câmpurilor electric, E ,

şi magnetic, H , care variază periodic în timp şi spațiu. Perpendicular pe direcția de
propagare, vectorul câmp electric poate fi proiectat într-un sistem ortogonal după două
direcții rezultând astfel componentele pe direcțiile de polarizare, Eo şi Ev .

Fig 6 – Direcţiile de polarizare

În mediile izotrope (toate proprietățile fizice sunt independente de direcția spațială) ambele
componente, orizontală şi verticală, au aceeași viteză de propagare şi se conservă polarizarea
originală a undei luminoase. În mediile anizotrope (proprietățile fizice, cum ar fi de exemplu
indicele de refracție, depind de punctul de evaluare) cele două componente au viteze de
propagare diferite rezultând astfel o întârziere la recepție între cele două direcții de polarizare
şi deci apare fenomenul de dispersie de polarizare. Timpul diferențial de întârziere de grup
(DGD – Differential Group Delay) definit ca diferența între timpii de propagare a
componentelor pe cele două axe de polarizare stă la bază PMD (PMD este media valorilor
DGD).

Fig 7 – Timpul diferențial de întârziere de grup

În cazul fibrelor optice acest fenomen fizic se numește birefringenţă optică şi are ca origini
fie asimetrii geometrice (miez eliptic ce conduce la diferite viteze de propagare pe cele doua
axe ale elipsei), fie de material (anizotropii în material conducând la valori diferite ale
 10

indicelui de refracție pe cele două axe) şi deci constantele de defazare pe cele două axe, β x şi
β y , ale undelor ortogonal polarizate sunt diferite între ele. Intensitatea fenomenului este
evaluată prin modulul diferenţei dintre indicii de refracţie efectivi, nx şi ny , corespunzători
constantelor de propagare diferite ale celor două unde:

c0
∆nB = nx − n y = βx − β y
ω
mărime care nu este constantă din cauza variaţiilor fluctuante ale formei miezului şi ale
anizotropiei, rezultând astfel variaţii fluctuante ale polarizării. Ambele efecte provin din
procesul de fabricație (imperfecțiuni la fabricarea fibrelor) sau din condițiile de stres termic şi
mecanic în cazul plasării fibrei optice în lucru, condiții care de cele mai multe ori variază în
timp (vezi reprezentarea DGD pentru măsurători la diferenţe de 1 minut la care corespund
variații de cel puțin 1ps , iar ∆t p = 0.65ps ) şi sunt impredictibile.

Fig 8 – Măsurarea DGD în două momente diferite de timp

∆t p
poate fi evaluată prin diferenţa dintre timpii de propagare pe cele două axe de polarizare:

L L d βx d β y d ω d ( ∆nB )
∆t p = −
vgx vgy
=L −
dω dω
=L
dω
( βx − βy ) = L
c0 dω

Acest tip de dispersie este diferit faţă de mecanismele clasice ale dispersiei din punct
de vedere al ordinului de mărime dar şi pe baza caracteristicilor de bază. Comparativ cu
dispersia cromatică, de exemplu, nu este posibilă o fixare a unei valori de referinţă pentru
PMD ci mai degrabă stabilirea unui model statistic şi astfel este recomandat să se facă diverse
măsurători de PMD relativ la o fibră optică, în diferite condiţii externe pentru a obține o
anumită distribuție care să definească limitele maxime ale dispersiei. O altă diferenţă a PMD
faţă de celelalte tipuri de dispersie este dependenţa de lungimea fibrei şi în acest sens s-a
demonstrat că ∆t p nu variază direct proporțional cu lungimea fibrei de măsurat ci cu radicalul
acesteia (aproximaţie rezultată pe baza evaluării medii pătratice a ∆t p deoarece birefringenţa
nu este constantă, ∆t 2p ). În plus s-a observat ca PMD nu depinde foarte puternic de lungimea
 11

de undă2 pe care se transmite pulsul luminos. În aceste condiții unitatea de măsură a ∆t p este
ps .
km

În comparație cu dispersia cromatică, dispersia de polarizare de mod este cu trei ordine

mai mică şi se poate măsura pe fibrele monomod la λ0 = 1550nm : ∆tc = 0.1 ns pentru o
km
bandă spectrală de 5nm , ∆t p = 0.1 ÷ 0.5 ns , deci mai mică de 1000 de ori. Aceste valori
km
sunt adevărate şi pot fi comparate pentru lungimi tipice de fibre optice. Datorită coeficientului
∆t p de ordinul doi este indicat să se facă măsurători în benzile C şi L, 1310nm şi 1550nm .
Dispersia ∆t p trebuie să se încadreze între anumite limite funcție de rata de transmisie, fiind
acceptat un procent în jurul lui 10% din rata de bit.

SDH SONET Rata de transmisie Timp/bit ∆t p

OC-1 51.84Mbps 19.29ns 2ns
STM1 OC-3 155.52Mbps 6.43ns 640ps
STM4 OC-12 622.08Mbps 1.61ns 160ps
OC-24 1, 244.16Mbps 803.76ps 80ps
1.2Gbps
STM16 OC-48 2, 488.32Mbps 401.88ps 40ps
2.5Gbps
STM64 OC-192 9,953.28Mbps 100.47ps 10ps
10Gbps
STM256 OC-768 39,318.12Mbps 25.12ps 2.5ps
40Gbps

Există sisteme de compensare a dispersiei de polarizare de mod realizate printr-un

dispozitiv activ ce trebuie să controleze polarizarea: separarea la ieşirea fibrei în cele două
semnale polarizate, introducând un timp de întârziere diferenţial pentru a aduce semnalele la
sincronizare. Deoarece ∆t p este un factor care limitează transmisii la rate mari nu este încă
justificată dezvoltarea unui sistem scump pentru compensarea acestui tip de dispersie. O altă
soluţie de compensare ar fi utilizarea unor fibre care să menţină polarizarea, dar care au
dezavantajul unor atenuări mult mai mari comparativ cu fibrele optice clasice şi costuri
ridicate.

În concluzie dispersia totală se calculează cu o formulă de adiţiune pătratică în care

contribuţia termenului de valoare redusă ∆t 2p este nesemnificativă. În general vorbind
dispersia în fibrele optice limitează calitatea semnalului transmis. Atât ∆tc cât şi ∆t p trebuie

2
Dependenţa de lungimea de undă se aplică la coeficientul PMD de ordinul doi, măsurat in
ps
( nm ⋅ km ) .
 12

cunoscute pentru a determina dacă este posibilă o transmisie la o rată mai mare pe o reţea
existentă ori, unde este cazul, dispunerea de unităţi de compensare.

Desfăşurarea lucrării

- Familiarizare cu interfaţa grafică de start a CD-OTDR (meniu, zone pe ecran);

- Meniuri corespunzătoare setărilor pe modul: Setup (Laser şi Receiver Status, Message
Field, Fiber Data Field, Softkeys), Results (tipuri de afişări a rezultatelor, informaţii
despre fibra măsurată, aproximările utilizate în algoritmii propuşi);
- Setarea parametrilor;
- Setarea condiţiilor în care se fac analizele;
- Vizualizarea măsurătorilor din directorul Zapp, interpretarea rezultatelor;
- Familiarizare cu interfaţa grafică de start a PMD-OTDR (meniu, zone pe ecran);
 13

Întrebări

1. Cine dictează gama de frecvenţe/lungimi de undă în măsurarea dispersiei cromatice?

2. Care este componenta dominantă în dispersia cromatică în fibrele monomod (SM) şi

ce o determină?

3. Influenţează condițiile de mediu dispersia cromatică?

4. Descrieţi câteva consecinţe ale dispersiei.

5. Cum se setează algoritmul după care se calculează în urma măsurătorilor dispersia

cromatică?

6. Ce algoritm se aplică la măsurătorile / analizele realizate? Semnificații aferente

fiecărei metode.

7. Cum se testează daca pe fibra de măsurat este trafic sau nu?

8. Când devin active setările din fereastra de Setup?

9. Ce reprezentări grafice se pot realiza în urma măsurătorilor cu CD-OTDR?

10. De ce nu este posibilă stabilirea unui nivel de referinţă pentru PMD?

11. Se pot salva setările (relativ la o măsurătoare) pentru folosiri ulterioare?