Ortografia substantivelor la cazurile nominativ si acuzativ

Substantive masculine

I.Substantivele masculine terminate la nominativ si acuzativ singular nearticulat in vocala –u, precedata de
doua sau trei consoane, din care ultima este r sau l, se scriu la nominativ si acuzativ plural nearticulat cu
un singur –i, iar la forma articulata, cu –ii. Primul –i este semnul pluralului, iar al doilea este articolul
hotarat.

N. Ac. Sing. nearticulat Plural nearticulat Plural articulat

Codru codri codrii

(un) Tigru (niste) tigri tigrii (acestia)

Membru membri membrii

Cioclu ciocli cioclii

In rostirea acestor substantive la plural forma articulata nu se deosebeste de cea nearticulata (‘ii’ se
pronunta ca un singur ‘i’); de aceea se fac, deseori, greseli in ceea ce priveste scrierea cu –i sau –ii. Pentru
a nu gresi, observa urmatoarele situatii, care iti pot servi ca mijloc de control:

1.Substantivul este nearticulat, deci se scrie cu un singur ‘-i’:

a) cand este precedat de articolul nehotarat niste sau de un numeral (cardinal propriu-zis sau distributiv),
de un adjectiv pronominal (in afara de ‘toti’ si ‘insisi’), toate cu functia de atribut al substantivului pe care
il preceda;

niste

doi, trei, multi, putini, cativa

buni(i)

acesti

acei,cei codri , tigri , membri

aceiasi

ceilalti

altii, unii, cutare etc.

care, ce cati
b)cand are functia de atribuit construit cu prepozitia de;

intinderi de codri;

dresor de tigri.

c)cand substantivul este urmat de un atribut construit cu articolul ‘ai’ asezat imediat dupa substantivul
determinat:

codri ai Carpatilor (lor);

membri ai familiei (al ei, ai nostri etc.).

2.Substantivul este articulat, deci se scrie cu ‘-ii’.

a)Cand este precedat de adjectivul pronominal toti sau insisi ori de un adjectiv numeral colectiv, afara de
‘ambii’, care, fiind articulat nu admite articularea substantivului urmator;

toti

insisi

amandoi codrii, tigrii, membrii

toti trei

trustrei

catesitrei

b)Cand este urmat de adjectivul pronominal toti sau insisi; de un adjectiv numeral colectiv; de un
adjectiv demonstrativ; de cuvantul cei urmat de un adjectiv, de un numeral cardinal sau ordinal ori de
alta parte de vorbire; de un adjectiv posesiv fara articolul ‘ai’; de un pronume neaccentuat la dativul cu
sens posesiv, legat prin liniuta de substantivul determinat- -mi, -ti, -i, -si, etc. (= ‘meu’ , ‘tau’, ‘lui’ sau ‘ei’,
‘sau’); de adjectivul nehotarat cutare;

toti; insisi; cutare

amandoi, toti trei, tustrei, catesitrei

codrii, tigrii, membrii acestia, aceia, ceilalti

cei mari, ce doi , cei dintai

mei, tai, sai, nostri, vostri

-mi, -ti, -i, -si, -ne, -va, -le

c)Cand este urmat de un atribut exprimat prin substantiv sau pronume la genitiv, fara articolul ‘ai’:

codrii Carpatilor (lor);

membrii familiei (ei, acesteia etc.).

De multe ori, se intampla ca pentru ortografia substantivelor masculine la nominativ sau la acuzativ plural
sa conduca atat termenul dinaintea substantivului, cat si cel de dupa substantiv. Cu alte cuvinte, textulpoate
oferi doua mijloace de control. (Observatia priveste si tipurile de substantive masculine ce vor fi
prezentate la punctele urmatoare.)

Exemple:

-pentru substantivele nearticulate: à doi (unii) membri ai familiei;

à acesti (acei) arbitri ai lor;

-pentru substantivele articulate: à toti (toti trei) membrii comisiei

à insisi cumetrii tai (cumetrii-ti)

3.Cand substantivul nu se afla in niciuna din situatiie de la 1 si 2, date ca mijloc de verificare, trebuie sa te
conduci in scrierea lui dupa inteles:

-Daca este vorba de ‘codri’, ‘tigri’, ‘membri’ oarecare, substantivul nu se mai articuleaza, deci se scrie cu
un singur ‘-i’;

-Daca este vorba de anumiti ‘codri’, ‘tigri’, ‘membri’ despre care s-a vorbit mai inainte sau care sunt
cunoscuti vorbitorilor, substantivul se articuleaza, deci se scrie cu ‘-ii’. ‘Pe munte sunt codri’ (codri
oarecare sau niste codri); ‘Codrii coboara pana la poalele muntelui’ (codrii aceia, despre care s-a vorbit mai
inainte).

-Daca substantivul este urmat de un atribut ce raspunde la intrebarea ‘care?’, substantivul determinat se
articuleaza:

Tigrii de la circ (de acolo) sunt dresati.

Scafandrii din portul acesta (de aici) au multa experienta.

II.Substantivele masculine terminate la nominativ si acuzativ singular in diftongul ‘-iu’ (fiu, surugiu etc.)
su substantivul copil se scriu la pluralul nearticulat cu doi –i, iar la forma articulata cu trei –i:

N. Ac. Singular nearticulat Plural nearticulat Plural articulat

fiu fii fiii

(un) furugiu (niste) surugii surugiii (acestia)

uliu ulii uliii

copil copii copiii

La pluralul nearticulat primul ‘-i’ face parte din radacina (radicalul) cuvantului, iar al doilea este semnul
pluralului: al treilea ‘-i’ de la pluralul articulat este articolul hotarat.

Dintre substantivele de tipul celor prezentate aici o mare parte sunt alcatuite cu sufixul ‘-(a)giu’ si
denumesc de obicei ocupatii ale oamenilor: barcagiu, cazangiu, camionagiu, geamgiu, macaragiu, tutungiu
etc; altele denumesc diferite caracteristici aleoamenilor: mahalagiu, palavragiu etc.

Verificarea ortografiei cu –ii sau –iii se poateface prin contextele date pentru substantivele codri, tigri –
codrii, tigrii, tinand seama de faptul ca la substantivele ‘fiu’, ‘surugiu’, ‘barcagiu’ etc. si ‘copil’ avem doi ‘-
i’ la pluralul nearticulat si trei ‘-i’ la pluralul articulat.

La substantivele de felul celor prezentate la acest punct (II), pentru scrierea corecta a pluralului nearticulat
si a celui articulat se poate folosi ca mijloc de control si observarea modului de pronuntare a
substantivului in contextul in care se afla, fiindca (spre deosebire de tipul ‘codru’) substantivele de sub II
au la forma articulata a pluralului o silaba mai mult decat la forma nearticulata:

Forma nearticulata Forma articulata

Fii (o silaba) fi-ii (doua silabe)

su-ru-gii (trei silabe) su-ru-gi-ii (patru silabe)

u-lii (doua silabe) u-li-ii (trei silabe)

co-pii (doua silabe) co-pi-ii (trei silabe)

Observa ca la forma nearticulata secventa ‘ii’ din ultima silaba se aude clar ca fiind alcatuita din doi ‘i’
asociati in diftongul ‘ii’, pe cand la pluralul articulat ultima silaba, desi apare in scris cu doi ‘i’, se pronunta
cu un singur ‘i’, ca vocala ‘i’. Deci articolul hotarat de la substantivele respective nu se aude; scrierea lui
(al celui de-al treilea ‘i’ in cazul substantivelor articulate) are rolul de a atrage atentia asupra modului de
citire a formei articulate, cu un singur ‘i’ vocalic in ultima silaba, spre deosebire de citirea cu diftongul ‘ii’
a formei nearticulate.
Retine ca atunci cand un substantiv masculin cu nominativul singular in –iu sau substantivul copil apare la
nominativ sau la acuzativ plural cu ultima silaba auzita cu un singur ‘i’ (ca vocala ‘i’), aceasta inseamna
ca substantivul este articulat si deci trebuie scris cu trei ‘i’, repartizati (in scris) pe silabe, cum s-a aratat
mai sus, in coloana a doua.

III.Toate celelalte substantive masculine cu alte terminatii la singular decat cele mentionate la punctele I si
II – (un) om, frate, ochi, tei, cal etc. – se scriu la nominativ si acuzativ pluralul cu un singur –i cand sunt
nearticulate si cu doi –i cand sunt articulate.

N. Ac. Nearticulate (niste) oameni, frati, ochi, tei, cai;

Articulate (toti) oamenii, fratii, ochii, teii, caii.

Mijloacele de control pentru ortografia cu un singur ‘-i’ sau cu ‘-ii’ sunt tot contextele prezentate la
substantivele ‘codru’, ‘membru’, ‘tigru’ etc. iar, in lipsa unui contect indicator pentru modul de scriere, tine
seama de cele recomandate la I;3.

In afara de acesta verificare gramaticala, pentru substantivele discutate aici (ca si pentru cele de la punctul
II) exista si un mijloc de verificare fonetica.

Aceste substantive au la forma articulata a pluralului o silaba mai mult decat la forma nearticulata.

Frati (o silaba) à fra-tii (doua silabe)

Oa-meni (doua silabe) à oa-me-nii (trei silabe)

Pri-e-teni (trei silabe) à pri-e-te-nii (patru silabe)

Dupa cum se vede din despartirea cuvintelor in silabe, -i de la forma nearticulata nu poate forma silaba cu
consoana aflata inaintea lui, pentru ca el nu este o vocala, ci numai un semn al pluralului. In silabele
‘frati’, ‘(oa)-meni’, ‘(pri-e)-teni’, sunetele s-au grupat pentru a forma silaba in jurul vocalei ‘a’ sau ‘e’. La
forma articulata avem o silaba in plus, datorita articolului –i, rostit impreuna cu ‘i’ semnul pluralului, ca un
singur ‘i’ (‘oa-me-nii’ se pronunta ‘oa-me-ni’); articolul (al doilea ‘i’) trebuie scris insa, pentru a deosebi
in citire modul de pronuntare diferit de al formei nearticulate.

Deci un mijloc de control pentru substantivele din aceasta categorie poate fi despartirea cuvintelor in
silabe, tinand seama de felul de pronuntare a substantivului in textul dat. Daca sunetul ‘-i’, auzit la sfarsitul
unui substantiv masculin la plural, formeaza silaba cu consoana dinaintea lui, inseamna ca substantivul este
articulat, deci trebuie scris cu doi ‘-i’: fra-tii, oa-me-nii, pri-e-te-nii.

*Nu putem spune: niste fra-tii, niste oa-me-nii,niste pri-e-te-nii sau doi fra-tii, doi oa-me-nii, doi pri-e-te-
nii etc., ci niste frati, oa-meni, pri-e-teni etc.
IV.Incheiere

1.Cele trei tipuri de substantive masculine a caror ortografie la nominativ si acuzativ plural a fost
prezentata la punctele I,II,III se pot reduce la doua categorii de substantive in ce priveste scrierea lor (in
contextele date); doarece substantivele de tipul I si cele de tipul III se scriu la nominativ si la acuzativ
plural in acelasi fel: cu un singur ‘i’ cand sunt nearticulate – (niste) codri, tigri etc.; (niste) oameni, frati,
cai etc. – si cu doi ‘i’ cand sunt articulate – (toti) codrii, tigrii etc.; (toti) oamenii, fratii, caii etc.

O alta categorie o formeaza substantivele discutate la punctul II, care se scriu la nominativ si la acuzativ
plural cu doi ‘i’ cand sunt nearticulate si cu trei ‘i’ cand sunt articulate: (niste) fii, surugii etc. si copii;
(toti) fiii, surugiii etc., si copiii.

Tinand seama de faptul ca substantivele de la punctul II , cu exceptia substantivului ‘copil’, au aceeasi

terminatie (-iu), la nominativul singular nearticulat, pe cand celelalte substantive pe care le-am grupat intr-
o singura categorie au terminatii foarte felurite la nominativul singular nearticulat (om, codru, frate, leu, tei,
ochi etc.), cunostintele despre scrierea celor doua categorii de substantive la nominativ si la acuzativ plural,
in contextele date, se pot fixa mai usor prin formularea regulilor de baza pornind de la substantivele cu
nominativul singular in –iu:

a)Substantivele masculine cu nominativul singular in –iu si substantivul copil se scriu la forma

nearticulata a nominativului si a acuzativului plural cu –ii, iar la forma articulata, cu –iii.

b)Toate celelalte substantive masculine se scriu la forma nearticulata a nominativului si a

acuzativului plural cu –i, iar la forma articulata cu –ii.

2.Diferite parti de vorbire sau constructiile cu functia de atribut prezentate la punctele I si II

reprezinta si ele anumite reguli particulare pentru scrierea substantivelor masculine la nominativ sau la
acuzativ plural cu sau fara articol hotarat:

a)Adjectivele pronominale ‘toti’ si ‘insisi’ si adjectivele numerale cu sens colectiv – ‘amandoi’, ‘toti trei’,
‘tustrei’, ‘catesitrei’ – cer substantiv articulat, oricare ar fi locul lor fata de substantivul determinat (la
stanga sau la dreapta substantivului)

b)Adjectivele demonstrative si adjectivul nehotarat ‘cutare’ cer substantiv nearticulat cand stau in
stanga substantivului determinat si substantiv articulat cand stau la dreapta substantivului.

c)Cu exceptia celor enumerate mai sus la 2.a, adjectivele de orice fel (propriu-zise, numerale, nehotarate,
cu sens cantitativ sau fara sens cantitativ si celelalte adjective pronominale) care stau la stanga
adjectivului determinat, cer substantiv nearticulat.

d)Substantivul cu functia de atribut construit cu prepozitia ‘de’ este totdeauna nearticulat: sir de
codri, de oameni, de eroi, de fii, de copii etc.

e)Atributele care raspund la intrebarea ‘ai cui?’ contruite cu articolul ‘ai’, cer substantiv determinat
nearticulat, daca articolul ‘ai’ urmeaza imediat dupa substantiv: codri, oameni, eroi, fii, copii ai tarii
(ai ei, ai acesteia, ai nostri etc.); atributul de la dreapta substantivului determinat neinsotit de articolul ‘ai’,
cere substantiv articulat: codrii, oamenii, eroii, fiii, copiii iarii (ei, acesteia, nostri etc.).
Substantive feminine

Substantivele feminine terminate la nominativ si acuzativ singular in –ie in hiat (cam-pi-e) au la

nominativ si acuzativ plural urmatoarele forme nearticulate si articulate:

N. Ac. Singular nearticulat Plural nearticulat Plural articulat

Vie vii viile

Campie campii campiile

(o) Propozitie (niste) propozitii propozitiile (a

cestea)

Poezie poezii poeziile

Dupa cum se vede, atat la pluralul nearticulat, cat li la pluralul articulat, aceste substantive se scriu cu doi
‘i’. Primul ‘i’ face parte din radacina cuvantului, iar al doilea este semnul pluralului. Scrierea cu doi ‘i’
corespunde modului de pronuntare: la pluralul nearticulat ce doi ‘i’ formeaaza diftong – vii, cam-pii etc. -,
iar la pluralul articulat ei apar ca vocale in silabe diferite, urmati de articolul ‘-le’: vi-i-le, cam-pi-i-le etc.
Deci mijlocul de control pentru scrierea corecta este observarea modului de pronuntare a cuvintelor
respective.

La substantivele de tipul celor prezentate aici trebuie observata si scrierea formelor de nominativ si
acuzativ singular, la care se fac deseori greseli scriindu-se in ultima silaba la singular nearticulat ‘ie’, iar
la singularul articulat ‘-ia’. Greselile de acest fel sunt abateri de la regula potrivit careia dupa silaba
terminata in ‘i’ se scrie ‘-e’ (nu ‘-ie’) – vi-e, cam-pi-e etc. sau ‘-a’ (nu ‘-ia’) : vi-a, cam-pi-a etc.

Substantive neutre

1.Substantivele neutre terminate la nominativ singular nearticulat in diftongul –iu au la nominativ si la

acuzativ plural urmatoarele forme nearticulate si articulate:

N. Ac Singular nearticulat : à (un) fluviu, studiu

Plural nearticulat : à (niste) fluvii, studii

Plural articulate : à fluviile, studiile (acestea)

Primul ‘i’ face parte din radacina cuvantului, iar al doilea este semnul pluralului. Fii atent la forma de
plural articulat, la care ce doi ‘i’ se afla in interiorul cuvantului (fluviile, studiile) si care (ca si substantivele
feminine de tipul cam-pi-e, cam-pii, cam-pi-i-le) se aud clar ca doua vocale ce tin de silabe alaturate- flu-
vi-i-le, stu-di-i-le etc. – , spre deosebire de cei doi ‘i’ de la forma pluralului nearticulat, care formeaza
impreuna diftongul ‘ii’: flu-vii, stu-dii etc.
2.Substantivele (mult mai numeroase) imprumutate din alte limbi, substantive care, in privinta formelor
nominativ-acuzativ plural, se impart in doua categorii: unele fac pluralul in ‘-uri’ – antreu, antreuri;
careu,careuri; defileu, defileuri etc.- , iar altele in ‘-e’, in loc de ‘-ie’, ca substantivele din fondul vechi,
prezentate mai sus

N. Ac. Singular nearticulat: à (un) liceu, muzeu, trofeu;

Plural nearticulat : à (niste) licee, muzee, trofee;

Pluralul articulate : à liceele, muzeele, trofeele (acestea)

La substantivele din acesta categorie trebuie observat cu atentie modul de pronuntare si de scriere cu ‘-e’
(nu ‘-ie’) la ultima silaba a formei nearticulate de nominativ-acuzativ plural si la al doilea ‘e’ din
interiorul formei articulate, deoarece in aceste situatii se face de obicei greseala de a se pronunta si a se
scrie ‘ie’ in loc de ‘e’, adica se aplica o regula ce priveste cuvintele din fonul vechi: pronuntarea si scrierea
cu ‘ie’ dupa silaba terminata in alta vocala
Cazul acuzativ
I.La cazul acuzativ substantivele au aceleasi forme ca si la nominativ.

Substantivele la cazul acuzativ pot fi folosite fara prepozitie sau cu prepozitie.

‘Tugurlan… se apleca sa stranga iarba. (Marin Preda, ‘Morometii’)

‘Imi ticaia inima, asteptam pe Banica.’ (B. St. Delavrancea, ‘De azi si de demult’)

Substantivul la acuzativ fara prepozitie are totdeauna functia de complement obiect direct (arata obiectul
asupra caruia se exercita direct actiunea exprimata de verbul determinat) si raspunde la intrebarea ce? pusa
pe langa verbul determinat: ce sa stranga? – iarba.

Substantivul la acuzativ cu prepozitia pe are functia de complement obiect direct cand arata obiectul
asupra caruia se exercita direct actiunea si raspunde la intrebarea pe cine?: – pe cine asteptam? – pe
Banica. Substantivele la acuzativ cu prepozitia pe si cu functia de complement obiect direct denumesc de
obicei persoane sau animale.

In analiza gramaticala prepozitia trebuie luata cu substantivul, pentru ca ea ajuta la exprimarea

complementului si ii da acestuia un anumit sens in propozitie: pe cine?, cand substantivul are functia de
complement obiect direct; cu cine?, la cine?, unde? etc., cand substantivul are alte functii sinctactice.

II.Fii atent sa nu confunzi acuzativul fara prepozitie cu nominativul.

Atentie mai mare cer prepozitiile in care subiectul nu este exprimat sau in care substantivul la acuzativ se
afla la inceputul propozitiei.

Exemplu: Ceata a acoperit muntii. (muntiià Acuzativ)

A acoperit vaile. (Subiectul este subinteles: ceata)

Vaile le-a acoperit ceata. (vaile à complement; ceata à subiect)

Pentru a evita greselile, trebuie sa faci analiza in ordinea urmatoare: sublinierea predicatului; gasirea
subiectului, adica a substantivului la nominative care arata cine face actiunea; daca subiectul nu este
exprimat, il scrii deasupra predicatului (el, ea etc.). Numai dupa aceste operatii poti trece la analiza
celorlalte substantive.

III.Substantivele la acuzativ pot fi precedate si de alte prepozitii, in afara de pe – cu, catre, ca, de, de la,
din, in, spre, pentru, pe la, sub etc. – , cu ajutorul carora substantivul poate exprima diferite
complemente:

‘Apara-ma de gaini/ ca de caini nu ma tem.’ (Ion Creanga, ‘Povestea lui Harap-Alb’) à complement
obiect, indirect prepozitional – de cine apara (-ma)? De cine nu ma tem?

‘Focul arde mocnit sub cenusa.’ (Z. Stancu, ‘Descult’) à complement circ. de loc – unde arde?
‘…odinioara, o mai zarise ca prin sita.’ (Em. Garleanu, ‘Parasita’) à complement circ. de mod – cum
zarise?

Substantivul la acuzativ cu prepozitia pe nu este totdeauna complement obiect direct. De multe ori
prepozitia pe serveste la exprimarea complementului circumstantial de loc:

‘Se aseza pe razor’ (L. Rebreanu, ‘Ion’) à Unde se aseza? – pe razor.

IV.Substantivul la acuzativ cu prepozitie poate determina si un substantiv. In acest caz, are functia de
atribut si, pentru ca este exprimat printr-un substantiv cu prepozitie, se numeste atribut substantival
prepozitional.

‘Flori de tei deasupra noastra/ Or sa cada randuri-randuri.’ (M. Eminescu, ‘Dorinta’)

Substantivul la acuzativ cu functia de atribut subtantival prepozitional raspunde la intrbarea ce fel de? sau
care?, pusa pe langa substantivul determinat: Ce fel de flori? – de tei, florile din gradina: care flori? – din
gradina.

V.Substantivul la acuzativ cu prepozitie poate avea si functia de nume predicativ:

-Cartea este fara coperte.

–Mobila este de stejar.

-Oamenii acestia sunt de la munte.

Substantivul la acuzativ cu functia de nume predicativ raspunde la intrebari foarte variante: cum este?, de
(din) ce este?, de unde este? etc., puse pe langa subiect:

Cum este cartea? – fara coperte; De unde sunt oamenii? – de la munte.

Dar la recunoasterea functiei de nume predicativ nu conduce intrebarea, ci faptul ca substantivul la acuzativ
cu prepozitie arata o caracteristica a subiectului: carte…fara coperte; mobila… de stejar, oamenii… de la
munte.
Cazul nominativ- substantivul

I.Substantivul la cazul nominativ are, de obicei, functia de subiect. Avand functia de subiect, substantivul
la nominativ arata cine face actiunea sau cine are insusirea exprimata de predicat:

Un copil se apropie de noi. Cine se apropie? – (un) copil

Copilul e vesel. Cine e vesel? – copilul

II.Substantivul la nominativ poate fi articulat sau nearticulat. Prin substantiv articulat se intelege
substantivul articulat cu articolul hotarat enclitic: omul, oamenii, casa, casele etc.

Substantivul nearticulat poate fi insotit sau nu de articolul nehotarat:

‘In stanga se desface o vale larga… Din fundul acestei vai s-aude…un vuiet… Se deschis privelisti marete
in departarea zarilor.’ (Al. Vlahuta, ‘Romania pitoreasca’).

In analiza gramaticala, articolul nehotarat se ia impreuna cu substantivul. Substantivele la cazul nominativ

au urmatoarele forme:

Formele articulate

Substantive comune Substantive proprii

Sg. m. omul fratele codrul fiul Caraimanul –

n. dealul teatrul fluviul paiul numele – –

f. casa basmaua ziua vulpea campia Dunarea Maria

Pl. m. oamenii fratii codrii fiii – –

n. dealurile teatrele fluviile paiele numele – –

f. casele basmalele zilele vulpile campiile – –

Formele nearticulate

Substantive comune Substantive proprii

Sg. m. (un) om frate codru fiu Caraiman Ion

n. (un) deal teatru fluviu pai nume – –

f. (o) casa basma zi vulpe campie Dunare –

Pl. m. (niste) oameni frati codri fii – –

n. (niste) dealuri teatre fluvii paie nume – –

f. (niste) case basmale zile vulpi campii – –

III.Intr-o propozitie pot fi doua sau mai multe substantive la nominative cu functia de subiect. Deci o
propozitie poate avea subiect multiplu:

‘Mai ramasesera pe langa vetre mosnegii, femeile si copiii.’ (G. Galaction, ‘La vulturi!’)

IV.Substantivul la nominativ poate avea si functia de nume predicativ. Substantivul la nominativ cu

functia de nume predicativ raspunde la intrebarea ce (cine) este?, pusa pe langa subiect:

Negresit, muncitorul e stalpul Romaniei! Ce este muncitorul (S)? – stalpul (Romaniei)

Prietena ei este Ileana. Cine este prietena (S)? – Ileana

Intr-o propozitie pot fi unul, doua, sau mai multe substantive la nominativ cu functia de nume predicativ.
‘El imi este frate si prieten.’ Ce este el?: – frate si prieten.

Aceasta propozitie are nume predicativ multiplu.

V.Substantivul la nominativ poate avea si functia de atribut. Substantivul la nominativ cu functia de

atribut raspunde la intrebarea care?, pusa pe langa substantivul determinat:

‘Si parintele Ioan de sub deal, doamne ce om vrednic…mai era!’ (Ion Creanga, ‘Amintiri din
copilarie’) à Care parinte? – Ioan .
 Declinarea substantivului

Cazurile substantivului

Substantivul poate avea in propozitie diferite functii sinctatice: subiect, atribut, complement sau poate
intra in alcatuirea predicatului care arata ce este, cine este, cum este, al cui este obiectul denumit prin
substantivul cu functia de subiect. Aceste functii sinctactice sunt exprimate prin diferite forme ale
substantivului:

Casa este inalta. (subiect)

Zidurile casei sunt din caramida. (atribut)

Functiile sinctactice ale substantivului pot fi exprimate numai prin forma substantivului sau cu ajutorul
articolului hotarat alipit la sfarsitul substantivului ori prin constructii alcatuite cu articolul al (a, ai, ale)
sau cu o prepozitie)

è Cele din urma raze lucira in turturii de gheata ai stresinii…/ Era liniste/ si fumurile satului suiau drepte
in vazduh./ (M. Sadoveanu, Baltagul)

Subiectele raze si liniste sunt exprimate numai prin forma substantivului, fara niciun alt adaos. Subiectul
fumurile este exprimat prin substantivul ‘fumuri’, caruia i s-a adaugat articolul –le. Complementele
(lucira) in turturii, (suiau) in vazduh, si atributul (turturii) de gheata sunt exprimate cu ajutorul
prepozitiilor in, de.

Exprimarea atributului (turturii)…ai stresinii, s-a realizat cu ajutorul a doua articole (ai si –i), iar
exprimarea atributului (fumurile) satului s-a realizat cu ajutorul articolului –lui.

Fara articolele sau prepozitiile folosite, substantivele restrictive ar fi fost lipsite de sensurile sinctactice pe
care le au in propozitie, pentru ca textul ar fi aparut astfel: ‘Cele din urma raze lucira turturi de gheata
stresini/…fumuri sat suiau drepte vazduh.’

Formele pe care le ia substantivul pentru a exprima functiile lui in propozitie se numesc cazuri.

Formele cazurilor se numesc forme cazuale.

Articolul si prepozitia sunt parti de vorbire cu rol de instrumente gramaticale pentru exprimarea
cazurilor.

In limba romana substantivul are cinci cazuri: nominativ, acuzativ, dativ, genitiv si vocativ.

Totalitatea formelor si a constructiilor cazuale ale unui substantiv constituie declinarea acelui substantiv.

In declinare, substantivul poate fi articulat cu articolul hotarat (omul, oamenii, casa, casele etc.) sau fara
articol hotarat (om, oameni,casa, case etc.). Declinarea substantivului cu articol hotarat se numeste
declinare articulata, iar declinarea fara articol hotarat se numeste declinare nearticulata.

Formele pe care le ia un substantiv la cele cinci cazuri se numesc forme cazuale.

Totalitatea formelor cazuale ale unui substantiv, la singular si plural, reprezinta declinarea acelui
substantiv.

Schimbarea valorii gramaticale a substantivului

Unele substantive sunt folosite cu valoare adjectivala cand insotesc si determina un alt substantiv sau cu
valoare adverbiala cand determina un verb ori un adjectiv:

o femeie barbata. à valoare adjectivala (o femeie curajoasa)

s-a suparat foc. à valoare adverbiala (s-a suparat foarte rau)

e suparat foc. à valoare adverbiala (e foarte suparat).

Tot cu valoare adverbiala sunt folosite si substantivele cara arata timpul (ziua, noaptea, iarna, vara etc.)

Vara (cu sensul ‘in timpul verii’) mergem la mare.

Substantivul la acuzativ cu prepozitie poate deveni locutiune adjectivala sau locutiune adverbiala:

Lucru de capetenie. à locutiune adjectivala (lucru principial);

Vorbi cu blandete. à locutiune adverbiala (vorbi bland).

Observa ca prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata de obicei un sens nou.
Declinarea substantivului

Cazurile substantivului
Substantivul poate avea in propozitie diferite functii sinctatice: subiect, atribut, complement sau poate
intra in alcatuirea predicatului care arata ce este, cine este, cum este, al cui este obiectul denumit prin
substantivul cu functia de subiect. Aceste functii sinctactice sunt exprimate prin diferite forme ale
substantivului:

Casa este inalta. (subiect)

Zidurile casei sunt din caramida. (atribut)

Functiile sinctactice ale substantivului pot fi exprimate numai prin forma substantivului sau cu ajutorul
articolului hotarat alipit la sfarsitul substantivului ori prin constructii alcatuite cu articolul al (a, ai, ale)
sau cu o prepozitie)

è Cele din urma raze lucira in turturii de gheata ai stresinii…/ Era liniste/ si fumurile satului suiau drepte
in vazduh./ (M. Sadoveanu, Baltagul)

Subiectele raze si liniste sunt exprimate numai prin forma substantivului, fara niciun alt adaos. Subiectul
fumurile este exprimat prin substantivul ‘fumuri’, caruia i s-a adaugat articolul –le. Complementele
(lucira) in turturii, (suiau) in vazduh, si atributul (turturii) de gheata sunt exprimate cu ajutorul
prepozitiilor in, de.

Exprimarea atributului (turturii)…ai stresinii, s-a realizat cu ajutorul a doua articole (ai si –i), iar
exprimarea atributului (fumurile) satului s-a realizat cu ajutorul articolului –lui.

Fara articolele sau prepozitiile folosite, substantivele restrictive ar fi fost lipsite de sensurile sinctactice pe
care le au in propozitie, pentru ca textul ar fi aparut astfel: ‘Cele din urma raze lucira turturi de gheata
stresini/…fumuri sat suiau drepte vazduh.’

Formele pe care le ia substantivul pentru a exprima functiile lui in propozitie se numesc cazuri.

Formele cazurilor se numesc forme cazuale.

Articolul si prepozitia sunt parti de vorbire cu rol de instrumente gramaticale pentru exprimarea
cazurilor.

In limba romana substantivul are cinci cazuri: nominativ, acuzativ, dativ, genitiv si vocativ.

Totalitatea formelor si a constructiilor cazuale ale unui substantiv constituie declinarea acelui substantiv.

In declinare, substantivul poate fi articulat cu articolul hotarat (omul, oamenii, casa, casele etc.) sau fara
articol hotarat (om, oameni,casa, case etc.). Declinarea substantivului cu articol hotarat se numeste
declinare articulata, iar declinarea fara articol hotarat se numeste declinare nearticulata.

Formele pe care le ia un substantiv la cele cinci cazuri se numesc forme cazuale.

Totalitatea formelor cazuale ale unui substantiv, la singular si plural, reprezinta declinarea acelui
substantiv.

Schimbarea valorii gramaticale a substantivului

Unele substantive sunt folosite cu valoare adjectivala cand insotesc si determina un alt substantiv sau cu
valoare adverbiala cand determina un verb ori un adjectiv:

o femeie barbata. à valoare adjectivala (o femeie curajoasa)

s-a suparat foc. à valoare adverbiala (s-a suparat foarte rau)

e suparat foc. à valoare adverbiala (e foarte suparat).

Tot cu valoare adverbiala sunt folosite si substantivele cara arata timpul (ziua, noaptea, iarna, vara etc.)

Vara (cu sensul ‘in timpul verii’) mergem la mare.

Substantivul la acuzativ cu prepozitie poate deveni locutiune adjectivala sau locutiune adverbiala:

Lucru de capetenie. à locutiune adjectivala (lucru principial);

Vorbi cu blandete. à locutiune adverbiala (vorbi bland).

Observa ca prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata de obicei un sens nou.

http://www.cursuri-online.info/gramaticaromana/declinarea-substantivului/