Sunteți pe pagina 1din 2

Tipurile de sunete:vocale, consoane, semivocale

Normă și abatere. Selectează forma corectă de pronunțare a


fiecărui cuvânt de mai jos.
■ exact – ecsact/egzact
■ exemplu – ecsemplu/egzemplu
■ examinare – ecsaminare/egzaminare
■ expresiv – ecspresiv/egzpresiv

Sunetele limbii române sunt: ■ vocalele; ■ consoanele; ■ semivocalele.


Vocalele sunt sunetele care se pronunță neînsoțite de sunete de sprijin și care pot forma singure o
silabă.
Vocalele din limba română sunt [a], [ă], [î], [e], [i], [o], [u].
Consoanele sunt sunete care nu pot forma singure o silabă și care se pronunță cu ajutorul unei
vocale. Consoanele din limba română redate, de regulă, printr-o singură literă sunt: [b], [k], [d],
[f], [g], [h], [j], [l], [m], [n], [p], [r], [s], [ș], [t], [ț], [v], [z].
O silabă conține doar o vocală.
Semivocalele sunt sunete care seamănă cu vocalele, dar care nu pot forma singure o silabă.
Acestea se transcriu adăugând o căciuliță deasupra literei: [ĕ], [ĭ], [ŏ], [ŭ].
Sunetele [a], [ă], [î] sunt întotdeauna vocale.
La sfârșitul unui cuvânt, poate să apară uneori un i special (i „șoptit“), ca în
cuvântul pomi. I „șoptit“ nu trebuie confundat nici cu o vocală (în cuvântul metri, i este vocală),
nici cu o semivocală (în cuvântul noi, i este semivocală).

Alfabetul limbii române. Corespondența sunet – literă

Desparte în silabe următoarele cuvinte: 


ceață, ciorbă, geamăn, giumbușluc, cheaguri, chiorâș, gheară, ghiozdan, central, cireș, genera, girafă, chec
uri, chinez, ghețar, ghinion. 
Precizează dacă grupurile de litere scrise colorat reprezintă un sunet sau mai multe.

Litera este semnul grafic al unui sunet. Limba română folosește alfabetul latin. Alfabetul actual al
limbii române are 31 de litere: a, ă, â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z.
În general, în limba română o literă transcrie un singur sunet. Există și excepții:

 O literă transcrie mai multe sunete; de exemplu, litera x transcrie sunetele [cs] sau [gz];
 un sunet poate fi redat prin mai multe litere; de exemplu, vocala [î] este redată prin literele î și â,
iar consoana [k] poate fi redată prin literele c, q și K.
 grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi pot nota:
 un singur sunet, care este consoana [č] (ce, ci), [ğ] (ge, gi), [k’] (che, chi), [g’] (ghe, ghi), atunci
când, în silaba din care fac parte, sunt urmate de o vocală; de exemplu: cea-ră.
 două sunete, mai precis consoanele [č], [ğ], [k’], [g’] + vocalele [e] sau [i], când în silaba din care
fac parte sunt urmate de o consoană, de exemplu: cen-tu-ră.

1.Indică felul sunetelor din care sunt alcătuite cuvintele: bancă, compunere, idee, iepure, piatră, ploaie,
rouă, teză.
Folosește V pentru vocală, C pentru consoană și S pentru semivocală, ca în modelul dat.
Litere Ș C O A L Ă

Felul sunetelor C C S V C V

2.Care dintre vocalele limbii române nu există în limba maghiară?


3. Transcrie în caiet cuvintele broască, floare, guașă, ierarhie, mâine, neam, toamnă, zău. Așază semnul
dintre paranteze ( ﬞ ) deasupra literelor care redau semivocale.
4. Lucrați în perechi. Precizați numărul de litere și numărul de sunete din cuvintele date.
ax ■ box ■ exemplu ■ explozie ■ oxigen ■ taxi ■ xerox■
5.Menționează ce sunete corespund literelor scrise colorat în seria
dată: kaizer, karate, kiwi, quatarian, wagon-lit.
6.Notează câte litere și câte sunete are fiecare dintre cuvintele următoare: ager, cercel, ciob, geam,
Georgeta, gingie, Gheorghe, ghicitoare, ghid, semicerc, ureche, voce.
7.Copiază cuvintele de mai jos în caiet și grupează-le în două categorii: cuvinte care la final au vocala i și
cuvinte care la final au ĭ „șoptit“.
Adi ■ aspri ■ aștri ■ bucătari ■ codri ■ găini ■ îngeri ■ monștri ■ miniștri ■ negustori ■ profesori ■ șerpi
8.Textul următor a fost scris la computer de un copil. Transcrie-l în caiet, corectând greșelile.
Fata din stanga mea are o fata vesela. Ea rade de fiecare data cand cineva spune glume. Ieri musca dintr-o
para cand i-am spus ca la Muzeul Taranului Roman paturile erau acoperite cu paturi de lana.

S-ar putea să vă placă și