Etica Si Deontologie Profesionala. Repere Internationale, Nationale, Jurisprudentiale

Norwegian Financial Mechanism 2009-2014
Programul RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”
Proiectul “Consolidarea capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări
legislative şi instituţionale/Strengthening the capacity of the Romanian judicial system to face new
legislative and institutional challenges”
Răspunderea disciplinară a magistraţilor
I. Repere internaţionale
Referiri la răspunderea disciplinară a magistraţilor, principii, cazuri, sancţiuni se regăsesc într-o serie
de documente internaţionale, fapt ce atestă preocuparea constantă în definirea statutului special al
magistratului.
Astfel,
1. În Principii fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar, adoptate de cel de-al

Şaptelea Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea infracţiunilor şi tratamentul infractorilor
susţinut la Milano din 26 august până în 6 septembrie 1985 şi avizate Rezoluţiile 40/32 din 29 noiembrie
1985 şi 40/146 decembrie 1985 ale Adunării Generale la capitolul Disciplina, suspendarea şi
înlăturarea se sustine ca o acuzaţie sau plângere făcută împotriva unui judecător în capacitatea sa
profesională şi judiciară va fi procesată rapid şi corect conform unei proceduri adecvate. Judecătorul va
avea dreptul la o audiere corectă. Examinarea chestiunii în stadiu iniţial va fi confidenţială, în afara
cazului în care este cerut altfel de către judecător.
De asemenea, judecătorii vor face obiect al suspendării sau înlăturării doar pentru motive de
incapacitate sau conduită care îi face nepotriviţi pentru îndeplinirea îndatoririlor.
Toate procedurile disciplinare de suspendare sau înlăturare vor fi stabilite în conformitate cu

standardele existente de conduită judiciară.
Proiectul este co-finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 şi are ca obiectiv general consolidarea capacității sistemului
judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale
Deciziile în procedurile disciplinare de suspendare sau înlăturare ar
trebui să facă obiectul unei revizuiri independente. Acest principiu nu poate fi aplicat deciziilor celor mai înalte
instanţe şi cele ale legislativului în punerea sub acuzare sau în proceduri similare.
2. Avizul nr. 3 al consiliului consultativ al judecătorilor europeni (ccje) în atenţia comitetului de

miniştri al consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile
judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii subliniază
necesitatea existenţei unor anumite mijloace de a trage judecătorii la răspundere şi chiar de a-i înlătura din
funcţie în cazuri de comportament necorespunzător atât de grav încât să justifice o asemenea măsură. Nevoia
de precauţie în recunoaşterea acestor răspunderi provine din nevoia de a păstra independenţa şi libertatea
juridicului de presiuni necuvenite.
Se mai arată că în cadrul procedurii angajării răspunderii disciplinare intrebările care ar trebui să se
pună sunt următoarele:
i) Ce conduită ar trebui să ducă la demararea procedurilor disciplinare împotriva unui judecător?

ii) De cine şi cum ar trebui iniţiate procedurile?
iii) De cine şi cum ar trebui să fie decise?
iv) Ce sancţiuni ar trebui să fie permise pentru comportament necorespunzător dovedit în
procedurile disciplinare?
Pentru a justifica procedurile disciplinare, comportamentul necorespunzător trebuie să fie grav şi
flagrant, într-un mod care nu poate fi interpretat doar ca o nerespectare a standardelor profesionale prezentate
în ghiduri de comportament
Fiecare stat trebuie să specifice prin lege ce comportament poate duce la acţiuni disciplinare.
Esenţa procedurilor disciplinare stă într-un comportament fundamental opus celui aşteptat din
partea unui profesionist în poziţia persoanei care se presupune că s-a comportat necorespunzător.
În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, CCJE consideră că:
i) în fiecare ţară statutul sau carta fundamentală aplicabilă judecătorilor trebuie să definească, pe
cât posibil în termeni clari, faptele care pot duce la sancţiuni disciplinare, ca şi procedurile care trebuie urmate;
ii) în ceea ce priveşte instituirea procedurilor disciplinare, ţările trebuie să ia în considerare
înfiinţarea unui organism sau a unei persoane specifice responsabile cu primirea plângerilor, cu obţinerea
declaraţiilor judecătorului şi cu hotărârea, în lumina dovezilor, dacă există sau nu
un caz împotriva judecătorului care să impună iniţierea unor astfel de proceduri;
iii) orice proceduri disciplinare iniţiate trebuie decise de o autoritate sau un tribunal independente,
care să folosească o procedură garantând drepturi complete de apărare;
iv) când această autoritate sau tribunal nu este o curte, membrii săi trebuie numiţi de autoritatea
independentă (cu reprezentare juridică relevantă aleasă democratic de alţi judecători).
v) aranjamentele privind procedurile disciplinare în fiecare ţară trebuie să fie de aşa natură încât să
permită apelul la decizia organismului disciplinar iniţial (fie că este o autoritate, un tribunal sau o curte) în faţa
unei curţi;
vi) sancţiunile aflate la dispoziţia unei asemenea autorităţi în cazul unui comportament
necorespunzător dovedit trebuie definite, pe cât posibil în termeni clari, în statutul sau carta fundamentală a
judecătorilor şi trebuie aplicate în mod proporţional.
Se subliniază de asemenea că măsurile disciplinare includ orice măsuri care afectează negativ statutul
şi cariera unui judecător, inclusiv transferul sau pierderea dreptului de promovare sau plată.
3. Carta europeana cu privire la statutul judecatorului, adoptată de participantii la reuniunea

multilaterala cu privire la statutul judecatorilor în Europa, organizata de Consiliul Europei perioada 8-10 iulie
1998, în privinţa responsabilităţii funcţiei de judecător statuează la capitolul 5 că
1. Neîndeplinirea de catre judecator a unei îndatoriri expres definite de statut nu poate fi sanctionata
decât în baza deciziei, a propunerii, a recomandarii sau cu acordul unei jurisdictiisau unei instante constituita cel
putin pe jumatate din judecatori alesi, în cadrul unei proceduri cu caracter contradictoriu la care judecatorul
poate beneficia de asistenta unui aparator. Categoriile de sanctiuni susceptibile de a fi aplicate sînt precizate în
statut, iar aplicarea acestora este supusa principiului proportionalitatii. Decizia unei autoritati executive, a unei
jurisdictii sau a instante la care se face referire mai sus, prin care se pronunta o sanctiune este susceptibila de
atac în fata unei instante superioare cu caracter jurisdictional.
2. Repararea prejudiciului suportat în mod ilegitim ca urmare a deciziei sau a comportamentului unui
judecator în exercitiul functiunii sale este asigurata de catre stat. Statutul poate prevedea ca statul sa aiba
posibilitatea sa ceara judecatorului rambursarea, în anumite limite, printr-o actiune jurisdictionala în cazul
necunoasterii grosolane si inexcuzabile de catre judecator a regulilor în cadrul carora se desfasoara activitatea
acestuia. Sesizarea jurisdictiei competente trebuie sa faca obiectul unui acord prealabil al instantei.
3. Orice persoana trebuie sa aiba posibilitatea sa adreseze unui
organism independent, fara formalitati particulare, reclamatia sa cu privire la disfunctionalitatea justitiei într-o
anumitacauza. Daca în urna unei examinari prudente si în detalii se constata în mod incontestabil o încălcare de
genul celeia la care se face referire la punctul 5.1. din partea judecatorului, acest organism este autorizat sa
sesizeze instanta disciplinara în subordinea careia se afla judecatorul sau cel putin sa recomande o atare sesizare
unei autoritati competente în mod normal, conform statutului, sa o faca.
În expunerea motivelor Cartei cu privire responsabilitatea judecatorului şi a raspunderea disciplinara a

judecatorului se fac referiri la principiul legalitatii sanctiunilor disciplinare, prevazând ca o sanctiune poate
penaliza doar o neîndeplinire a uneia dintre îndatoririle expres definite în statut si ca scara sanctiunilor
susceptibile de a fi aplicate este precizata în statut. Carta impune de altfel garantii în ceea ce priveste procedura
disciplinara: sanctiunea disciplinara nu poate fi aplicata decât daca exista decizia în acest sens, propunerea,
recomandarea sau acordul unei jurisdictii sau ale unei instante constituita cel putin pe jumatate din judecatori
alesi, si în cadrul unei proceduri cu caracter contradictoriu în care judecatorul urmarit sa poata beneficia de
aparare. În cazul pronuntarii unei sanctiuni, optiunea pentru una dintre categoriile de sanctiuni prevazute în
statut trebuie sa fie supusa principiului proportionalitatii.
Carta a mai prevazut si dreptul de recurs în fata unei instante superioare cu caracter jurisdictional
contra unei decizii de aplicare a sanctiunii atunci când aceasta a fost luata de o autoritate executiva, o jurisdictie
sau o instanta constituita cel putin pe jumatate din judecatori alesi.
4. Recomandarea nr. 94(12) a comitetului de miniştrii către statele membre privind independenţa,
eficienţa şi rolul judecătorilor adoptată de comitetul de miniştrii în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516a
întâlnire a secretarilor de stat
Recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii juridice, inclusiv cei care
lucrează cu probleme de drept constituţional, civil, penal, comercial şi administrativ, în ceea ce priveşte
judecătorii şi celelate persoane care exercită funcţii juridice, principiile statuate aplicându-se în toate cazurile, cu
excepţia situaţiilor în care se prevede expres că se aplică exclusiv judecătorilor, spre exemplu principiile ce
privesc remuneraţia şi cariera magistraţilor
În ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor, Carta recomandă ca atunci când judecătorii nu îşi
îndeplinesc sarcinile într-un mod eficient şi adecvat, trebuie luate măsuri corespunzătoare. Asemenea măsuri
pot să includă, de exemplu, în funcţie de tradiţiile legale ale statului în cauză, retragerea dosarelor de la un
judecător, orientarea judecătorului către alte sarcini în cadrul instanţei, sancţiuni
financiare, precum reducerea salariului pe o perioadă de timp determinată sau suspendarea.
Asemenea măsuri trebuie să aibă un caracter excepţional pentru a fi păstrată independenţa justiţiei,
depinzând de statele membre să decidă care este autoritatea corespunzătoare pentru a monitoriza activităţile
judecătorilor. Deciziile unui astfel de organ trebuie să poată fi apelate în instanţă. Orice măsură adoptată de
către organismul de supraveghere trebuie să fie bazată pe respectarea independenţei judecătorilor.
Acolo unde, în conformitate cu dreptul naţional, se pretinde că judecătorii au comis infracţiuni

disciplinare, este esenţial ca orice proceduri luate împotriva lor să asigure independenţa acestora şi ca orice
instanţă sau organ competent să fie independente şi imparţiale.
Principiul VI tratează neîndeplinirea obligaţiilor şi comiterea de sancţiuni disciplinare
1. Atunci când judecătorii nu-şi îndeplinesc obligaţiile într-un mod eficient şi corect sau în cazul în care
primesc sancţiuni disciplinare, toate măsurile necesare care nu afectează independenţa sistemului judiciar
trebuie luate. Aceste măsuri pot include, fără a afecta prevederile legilor în vigoare sau cutumelor: retragerea
dosarului de la judecător, transferarea judecătorului,aplicarea de sancţiuni economice, precum o reducere a
salariului, suspendare.
2. Judecătorii numiţi nu pot fi înlăturaţi permanent din funcţie fără motive întemeiate, până în
momentul în care îndeplinesc vârsta legală de pensionare. Aceste motive trebuie prevăzute în mod expres în
lege şi se pot aplica în ţările în care judecătorul este ales pentru o perioadă determinată, sau pot avea legătură
cu incapacitatea de a îndeplini funcţii judiciare, comiterea de infracţiuni sau încălcări grave ale normelor
disciplinare.
3. Atunci când măsurile prevăzute în paragrafele 1 şi 2 trebuie luate, statele trebuie să hotărască
înfiinţarea prin lege a unui organism special cu competenţe în aplicarea de sancţiuni disciplinare, dacă acestea
nu sunt stabilite de instanţă, organism ale cărui decizii vor fi controlate de un organism ierarhic superior, în
situaţia în care nu este vorba despre un organism juridic ierarhic superior în esenţă. Legea va prevede proceduri
specifice pentru a se asigura că judecătorii în cauză vor primi cel puţin garanţiile minimale prevăzute de
Convenţie, spre exemplu că speţa lor va fi audiată într-un interval de timp rezonabil şi că vor avea dreptul de a
se apăra.
II. Repere naţionale
1.Constituţia României
Conform art. 125 privind statutul judecătorilor, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt
inamovibili, în condiţiile legii, propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea
judecătorilor fiind de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
Conform art. 134 al.2, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată,
prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite
prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie (art.134 al.3).
2.Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Capitolul 2 prin dispoziţiile art..5 - art.11 prezintă sub denumirea marginală de Incompatibilităţi şi
interdicţii, situaţiile care nu sunt conforme statutului de magistrat şi în raport de care magistratul s-ar putea afla
sub incidenţa sancţiunilor disciplinare, printre care, cele mai importante vizează desfăşurarea sau deţinerea de :
- orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior,
precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în
condiţiile legii.
- orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între
interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu
excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al
instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează
îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.
- activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
- activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
- calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere,
administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit,
societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
-calitatea de membru al unui grup de interes economic.
Titlul IV tratează răspunderea judecătorilor şi procurorilor, art.94-97 ocupându-se de dispoziţiile

generale, felurile răspunderii magistraţilor, răspunderea disciplinară fiind dezvoltată în cuprinsul art.98-101.
3. Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
În Secţiunea a 4-a din cap.2 sunt statuate atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul
răspunderii disciplinare a magistraţilor, titularul acţiunilor disciplinare, procedura cercetării disciplinare,
aplicarea sancţiunii disciplinare, emiterea hotărârii şi calea de atac (art.44-52).
4. Hotărârea CSM nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentul de organizare şi funcţionare al

Consiliului Superior al Magistraturii
Exercitarea acţiunii disciplinare, procedura cercetării prealabile, procedura disciplinară în faţa secţiei,
finalizarea acţiunii pronunţarea hotărârii, regimul juridic al acesteia şi modalitatea contestării fac obiectul
dispoziţiilor art.28 –art.34.
De asemenea, este reglementată legal şi procedura de urmat în ipoteza încălcării normelor Codului
deontologic (art.36/1 -36/2).
5. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare
Sunt dezvoltate aici, în cap.5, Reglementări privind magistraţii incompatibilităţi, activităţi interzise a fi
desfăşurate de magistraţi (art.102-107), încălcarea acestora reprezentând abatere disciplinară.
Sunt reluate o serie de interdicţii şi incompatibilităţi prevăzute în legea
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Codul deontologic, în plus prevăzându-se prin art.105 :
(1) Magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau
procuror:
a) dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei;
b) dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror,
la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a
participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Codului
de procedură penală referitoare la incompatibilităţi, abţinere şi recuzare.
Judecătorul care devine avocat nu poate pune concluzii la instanţa unde a funcţionat, timp de 2 ani de
la încetarea calităţii de judecător.
Procurorul care devine avocat nu poate acorda asistenţă juridică la organele de urmărire penală din
localitatea unde a funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea calităţii de procuror.(art.106)
Încălcarea dispoziţiilor art. 101 - 105 şi 107 constituie abateri disciplinare şi se sancţionează, în raport
cu gravitatea abaterilor, cu:suspendarea din funcţie pe timp de maximum 6 luni sau îndepărtarea din
magistratură.
Judecătorul sau procurorul sancţionat cu îndepărtarea din magistratură nu poate ocupa nici o funcţie
de specialitate juridică timp de 3 ani.
De asemenea, este prevăzută prin dispoziţiile art.111 obligativitatea depunerii declaraţiilor de avere
şi interese în termenul prevăzut de lege.
III. Răspunderea disciplinară a judecătorilor – aspecte de drept
comparat 1
1. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Franţa

Articolul 43 al Legii organice defineşte abaterea disciplinară, care reprezintă orice încălcare,
din partea unui magistrat, a obligaţiilor care decurg din statutul său, a onoarei, eticii sau demnităţii.
În ceea ce priveşte procedura disciplinară, aceasta este de competenţa exclusivă a Consiliului
Superior al Magistraturii, respectiv a celor două comisii ale sale, una pentru judecători şi una pentru
procurori.
Secţia pentru judecători acţionează ca o adevărată instanţă disciplinară în ceea ce priveşte
sancţionarea judecătorilor, pe când Secţia pentru procurori nu face decât să dea un aviz Ministerului
Justiţiei, care are de fapt competenţa de a-l sancţiona pe magistrat. Procedura în cauzele disciplinare
respectă principiile contradictorialităţii şi pe cel al publicităţii. În urma acestei proceduri există 8 (opt)
niveluri de sancţionare, începând de la mustrare şi până la excluderea din magistratură.
Sunt excluse din câmpul dreptului disciplinar: actele jurisdicţionale; Consiliul Superior al
Magistraturii nu poate face nici o apreciere cu privire la actele jurisdicţionale ale magistratului, acestea
neputând fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege; aspectele vieţii private ale
judecătorului; atunci, însă, când acest comportament devine public, judecătorul poate fi judecat de
Consiliul disciplinar.
Tipurile de comportament sancţionate:
 atingerile aduse onoarei sau demnităţii: relaţii incompatibile (de exemplu, magistraţi care
frecventează anumite persoane – delincvenţi notorii, prostituate, toxicomani etc), comportamentul
reprehensibil, nedemn (magistraţii care comit infracţiuni, chiar şi cele comise anterior intrării în
profesie, un limbaj excesiv, fie în timpul audierilor, fie în viaţa privată, prin publicarea, de exemplu, a
unor articole rasiste), abuzul de funcţie (magistratul care se serveşte de statutul său pentru a obţine
anumite avantaje pentru sine sau pentru alte persoane), intervenţiile;
 lipsa de probitate;
1
Raportul seminarului „Studii comparate de caz cu privire la sancţionarea disciplinară a magistraţilor, cu accent pe categoriile de
abile şi criteriile utilizate pentru determinarea respectivei sancţiuni” - 26-27 octombrie 2006, dispon
//www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=090406
 neîndeplinirea datoriilor care incumbă statului de magistrat
(toate obligaţiile profesionale ale magistratului, cum ar fi cea de imparţialitate, de a cunoaşte normele
legale, obligaţia de diligenţă sau cea de rezidenţă; carenţe sau insuficienţa profesională);
 neîndeplinirea datoriilor care rezultă din anumite funcţii pe care le poate îndeplini un
magistrat (nerespectarea instrucţiunilor parchetului general, a celor care incumbă judecătorilor
specializaţi pe un anumit tip de cauze);
2. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Spania
Răspunderea disciplinară apare reglementată în Legea organica a puterii judiciare.
Constituţia spaniolă a constituit o rezervă de Lege organică, ceea ce ea numeşte Lege Organică
a Puterii Judiciare, care vine să reglementeze regimul juridic al judecătorilor sau Statutul Judiciar, cu
scopul de a le garanta acestora stabilitatea şi permanenţa.
Legislaţia privitoare la regimul disciplinar conţinută în Legea Organică a Puterii Judiciare
conţine dispoziţiile generale privitoare la regimul disciplinar (competenţă şi prescripţie) (art. 414- 416),
diversele abateri disciplinare (art. 417-419; diversele sancţiuni şi organele care le aplică (art. 420 si
421); procedura disciplinară (art. 422 - 427).
Principii din care se inspiră dreptul disciplinar din Spania sunt: principiul legalităţii, principiul
respectării procedurii corespunzătoare, principiul tipicităţii,principiul culpabilităţii, principiul prezumţiei
de nevinovăţie, principiul de a nu permite lipsa de apărare, principiul proporţionalităţii, principiul “non
bis in idem”
Legea Organică a Puterii Judiciare clasifică abaterile disciplinare în trei categorii, în funcţie de
gravitatea acestora: foarte grave, grave şi uşoare.
Articolul 417 descrie abaterile disciplinare foarte grave, în număr de 16 (cu titlu de exemplu):
afilierea la partide politice sau sindicate;intervenţiile, sub forma ordinelor sau presiunilor, de orice
natură, în exercitarea activităţii altui judecător sau magistrat;nerespectarea obligaţiei de abţinere, atunci
când cel în cauză cunoaşte că intervine unul din cazurile prevăzute de lege; abandonarea serviciului sau
absenţele nejustificate şi repetate; abuzul de funcţie din partea judecătorul încearcă să obţină avantaje
nejustificate de la autorităţi, funcţionari sau colegi; lipsa de diligenţă nescuzabilă în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu; lipsa absolută şi manifestă de motivare a hotărârilor judecătoreşti.
Articolul 418 descrie abaterile grave (în număr de 18), precum: lipsa de respect faţă de
superiorii ierarhici; corectarea aplicării sau interpretării normelor legale de către cei al căror superior
ierarhic este, ceea ce impietează asupra independenţei acestor persoane; excesul sau abuzul de
autoritate, lipsa gravă de respect faţă de justiţiabili sau alte instituţii; utilizarea în cadrul hotărârilor
judecătoreşti a unor expresii nenecesare, extravagante sau care pot fi
jignitoare sau lipsite de respect, din punct de vedere al raţionamentului juridic; obstrucţionarea
activităţilor de inspecţie.
Articolul 418 descrie abaterile uşoare (în număr de 5), precum: lipsa de respect faţă de
superiorii ierarhici, atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să fie calificată ca o faptă
gravă; lipsa de atenţie sau desconsiderarea colegilor de muncă, personalului auxiliar, justiţiabililor sau
altor instituţii.
Conform articolului 420 din Legea Organică a Puterii Judiciare, sancţiunile care pot fi
impuse/aplicate judecătorilor şi magistraţilor pentru abaterile disciplinare săvârşite în exercitarea
atribuţiilor sunt: avertismentul; amendă de până la 6.000 Euro; mutarea la o altă instanţă, situată la cel
puţin 100 de kilometri; aceasta presupune că cel sancţionat nu se mai poate înscrie pentru a ocupa un alt
post la instanţa de la care a fost mutat pentru o perioadă de trei ani. Este necesar ca, în conţinutul
hotărârii, să se delimiteze exact întinderea acestei sancţiuni; suspendarea, până la trei ani; excluderea din
magistratură se aplică în cazurile extrem de grave, în care fapta şi caracterul ei intenţionat sunt evidente,
iar rezultatul produs afectează de o manieră considerabilă funcţionarea sistemului judiciar.
Abaterile disciplinare uşoare pot fi sancţionate cu avertismentul sau cu o amendă de până la
300 de Euro sau pot fi aplicate amândouă sancţiunile, abaterile grave cu amendă de la 301 la 6.000 de
Euro, restul sancţiunilor urmând a fi aplicate în cazul abaterilor disciplinare foarte grave.
Fundamental în stabilirea unei sancţiuni este să se aplice criteriul proporţionalităţii între
gravitatea abaterii disciplinare şi sancţiunea aplicată. Unele dintre criteriile aplicate în cadrul sistemului
sancţionator disciplinar din Spania sunt: existenţa intenţiei; caracterul repetat; natura prejudiciilor
cauzate; incindenţa, în termen de un an, a unei alte abateri de aceeaşi natură, stabilită printr-o hotărâre
definitivă.
Organul principal pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare este Consiliul General al Puterii
Judiciare, a cărui competenţă în materie este statuată de dispoziţiile Constituţiei. De altfel, exerciţiul
puterii disciplinare este unul dintre cele mai importante atribute ale acestuia şi una dintre formele de
asigurare a independenţei sistemului judiciar. În cadrul Consiliului, organul care are competenţa de a
impune sancţiunile cele mai grave este Plenul.
Comisia de Disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare este un alt organ competent,
precum şi colegiile de conducere ale tribunalelor superioare – instanţele supreme care există în fiecare
comunitate autonomă care formează statul spaniol.
În funcţie de sancţiunile aplicate, competenţa revine, după cum
urmează: avertismentul – preşedintele Tribunalului Suprem şi tribunalelor superioare; amendă – colegiul
de conducere al Tribunalului Suprem şi tribunalelor superioare, pentru judecătorii şi procurorii din
circumscripţiile acestora pentru sancţiunile aplicate în cazul abaterilor disciplinare grave – Comisia de
Disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare; pentru sancţiunile aplicate în cazul abaterilor
disciplinare grave – Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare, la propunerea Comsiei de Disciplină.
3. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Italia
Sistemul răspunderii disciplinare, reformat, este caracterizat de standardizarea abaterilor si de
caracterul obligatoriu al acţiunii disciplinare.
Abaterile disciplinare se împart în două grupe:
- abateri disciplinare in exercitarea functiei – 25 (comportamente care, încălcând obligaţiile

magistratului, aduc daune insjuste sau avantaje unei dintre părţi, nerespectarea cu bună ştiinţă a obligaţiei de
abţinere în cazurile prevăzute de lege, intervenţia nejustificată în activitatea judiciară a unui alt magistrat,
încălcarea gravă a legii din cauza ignoranţei sau neglijenţei inexcuzabile, sustragerea repetată de la îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu, divulgarea, chiar şi din neglijenţă, a unor acte procedurale confindeţiale) şi
- abateri disciplinare în afara exercitării funcţiei – 8 (uz de calitatea de magistrat pentru a obţine
avantaje pentru sine sau pentru alţii, asumarea de funcţii extrajudiciare fără autorizarea prevăzută de lege din
partea Consiliului Superior al Magistraturii, obţinerea, direct sau indirect, de împrumuturi sau înlesniri de la
subiecţi despre care magistratul ştie că sunt implicaţi în cauze penale în completul sau instanţa la care
funcţionează, participarea la asociaţii secrete sau ale căror principii nu sunt compatibile cu activitatea de
magistrat, înscrierea sau participarea efectivă şi în mod sistematic în partide politice).
Abaterile stabilite de lege sînt extrase din surse şi experienţe dintre cele mai diferite: norme
procesuale, norme legate de răspunderea civilă a magistratului, dispoziţii legale, circulare ale C.S.M., codul etic,
cazuistica din jurisprudenţa disciplinară.
Sanctiunile disciplinare constau în: avertisment; admonestare (vot de blam); pierderea vechimii;
incapacitate temporară de a ocupa o funcţie de conducere sau de conducere medie; suspendarea din funcţie pe
perioade cuprinse între trei luni si doi ani; demiterea.
Legea stabileste criteriile de aplicare a sancţiunilor disciplinare în funcţie de tipul de abatere dovedit.
Actiunea disciplinară estepromovată de către Ministrul Justiţiei sau de către Procurorul general de pe
lîngă Curtea de Casatie.
Functiile ministerului public în procedura disciplinară sînt exercitate de
către Procurorul general de pe lingă Curtea de casaţie sau de către un magistrat din oficiu, al său.
Procurorul general procedează la clasare, dacă fapta comisă nu constituie conduită cu relevanţă
disciplinară, dacă face obiectul unui denunţ nemotivat, sau dacă nu se încadrează în niciuna dintre supoziţiile
prevăzute sau dacă din cercetări, fapta rezultă ca fiind inexistentă sau că nu a fost comisă.
Sectiunea disciplinară, tot de pe lîngă C.S.M., formată din 6 persoane dintre cele ce îl compun, trebuie
să dea sentinţa, şi să formuleze o sanctiune disciplinară sau, în cazul că nu au fost întrunite toate probele
necesare, să declare exclusă susţinerea invinuirii. Motivaţiile sentinţei se vor depune in termen de treizeci de
zile de la deliberare.
Se admite recurs la Curtea de casaţie, în sectiile reunite civile.
5.Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Germania

 Art. 95 alin. 1 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):
1. Functionarul comite o abatere disciplinara, daca incalca cu vinovatie obligatiile care ii incumba.
2 Comportamentul in afara serviciului reprezinta o abatere disciplinara, daca, avand in vedere

circumstantele situatiei individuale, se aduce atingere in mod considerabil respectului fata de functie sau de
imaginea corpului functionarilor publici si increderii in acestea.
 Art. 73 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):

1 Functionarul public trebuie sa se dedice complet profesiei sale.
2 Functionarul public isi exercita functia in mod dezinteresat prin depunerea tuturor diligentelor.
3 Comportamentul functionarului public in exercitarea functiei de serviciu si in afara acesteia trebuie

sa corespunda respectului si increderii necesitate de aceasta profesie.
 Art. 74 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):

1 Functionarul public isi consiliaza si isi sprijina superiorii.
2 Functionarul public are obligatia de a executa dispozitiile si de a respecta liniile directoare cu

caracter general emise de acestia, atata timp cat nu sunt situatii, in care conform prevederilor legislative
speciale nu este obligat sa respecte dispozitiile ci se supune numai legii.
Măsurile disciplinare:
a) Pentru judecătorii şi funcţionarii publici, care îşi exercită funcţia:
mustrare (admonestarea pentru un anumit comportament); amendă; nu va depăşi indemnizaţia lunară a
judecătorului sau a funcţionarului public; reducerea indemnizaţiei reprezintă reducerea cu cel mult o cincime a
indemnizaţiei pe o perioadă de maximum 5 ani. Pe perioada aplicării acestei sancţiuni disciplinare persoana în
cauză nu poate fi promovată; plasarea într-o funcţie inferioară aparţinând aceleiaşi profesii, având o
indemnizaţie de bază mai redusă („retrogradarea“); (de exemplu: inspectorul-şef este retrogradat în funcţia de
inspector). O altă consecinţă este aceea, că pe o perioadă de 5 ani persoana în cauză un poate fi promovată;
excluderea din serviciu. În afară de pierderea indemnizaţiei, o altă consecinţă este pierderea asigurării sociale la
care sunt îndreptăţiţi funcţionarii publici; (însă judecătorul/ funcţionarul public va fi asigurat în sistemul de
asigurări sociale pentru persoanele angajate cu contract de muncă).
b) Pentru judecătorii şi funcţionarii publici pensionaţi: reducerea cuantumului pensiei - corespunde

reducerii îndemnizaţiei pentru judecătorii şi funcţionarii publici care îşi exercită funcţia. neacordarea pensiei.
Pentru această măsură se porneşte de la premisa, că respectiva abatere disciplinară ar justifica excluderea din
serviciu a unui judecător sau funcţionar public nepensionat.
IV. Codul deontologic şi răspunderea disciplinară
Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească nu prevedea nicio sancţiune cu privire la
încălcarea codului deontologic. Urmare a modificarilor aduse prin Legea nr. 142/1997, Legea nr. 92/1992 este
republica, iar la art. 122 lit g se prevedea ca abatere disciplinară manifestarile care aduc atingere onoarei sau
probităţii profesionale. Ulterior, prin OUG nr. 179 din 1999, la art. 122 se introduce drept caz de răspundere
disciplinara lit. i1 , respectiv săvârşirea altei abateri grave de la prevederile Codului deontologic al magistraţilor.
Aceasta lege a fost inlocuită de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, care in varianta de la
data publicări prevedea ca abatere disciplinară la art. 97 lit. b nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul
deontologic al magistratilor. Aceasta dispozitie este abrogată expres prin Legea nr. 247/2005.
Deşi prin art.1 din Titlul XVII din Legea nr.247/2005 a fost abrogată prevederea referitoare la
nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraţilor ca fiind abatere disciplinară, în
continuare, mare parte dintre normele Codului deontologic se regăsesc în conţinutul abaterilor disciplinare
prevăzute de art.99 din Legea nr.303/2004 a căror încălcare atrage aplicarea de sancţiuni disciplinare.
În literatura de specialitate2 s-a subliniat adesea necesitatea distincţiei dintre răspunderea disciplinară
şi cea vizând încălcarea normelor de deontologie profesională, prima fiind o răspundere de natură juridică,
cealaltă de natură morală, nerespectarea normelor morale neputând atrage, în principiu decât sancţiuni morale.
Deosebirea dintre normele morale şi cele procedurale vizează în principal:
- normele procedurale sunt norme juridice, cele deontologice sunt reguli morale;
- spre deosebire de normele
procedurale, instituite prin lege, cele deontologice sunt instituite, de regulă, pe căi extrajudiciare;
- obiectul normelor procedurale îl
constituie relaţiile dintre participanţii la procesul judiciar, în timp ce obiectul normelor deontologice îl constituie
relaţiile dintre magistraţi, dintre magistraţi şi ceilalţi funcţionari ai statului sau cetaţeni;
- normele procedurale reglementează
drepturi şi obligaţiile participanţilor la proces, normele deontologice reglementează comportamentul
magistraţilor şi în afara cadrului judiciar;
- încălcarea de către magistraţi a
normelor de procedură cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă poate atrage răspunderea disciplinară sau
penală , nerespectarea normelor deontologice neputând atrage în principiu decât sancţiuni morale.
Necesitatea disticţiei dintre cele două categorii de norme si răspunderi se deprinde şi din concluziile
Avizului nr.3 al Consiliului Consultativ al judecătorilor Europeni CCJE: judecătorii trebuie să se ghideze în
activitatea lor de principii de conduită profesională, asemenea principii ar trebui să ofere judecătorilor linii
directoare în acţiunile lor, permiţându-le astfel să depăşească dificultăţile pe care le înfruntă în ceea ce priveşte
independenţa şi imparţialitatea, acele principii trebuie să fie redactate de judecători şi să fie complet separate
de sistemul disciplinar al judecătorilor,
Este de dorit să se înfiinţeze în fiecare ţară unul sau mai multe organisme sau persoane în cadrul
sistemului juridic care să sfătuiască judecătorii care se confruntă cu probleme legate de etica profesională sau
de compatibilitatea unor activităţi non-juridice cu statutul lor.
2
Cochinescu, N., Introducere în deontologia judiciară, în Revista Dreptul nr.4/1995
Etica şi deontologia profesională şi răspunderea magistraţilor
reprezintă direcţii principale de acţiune ale Strategiei de întărire a integrităţii în justiţie, 2011-20163
Conform documentului, întărirea integrităţii individuale cuprinde măsuri referitoare la:
- Perfecţionarea sistemului de reguli de conduită şi deontologice prin crearea unui Ghid/Îndrumar de

conduită pentru judecători, procurori şi personalul din instanţe şi parchete, precum şi a unui mecanism de
implementare a regulilor de conduită judiciară; Crearea procedurilor pentru aplicarea Ghidului de conduită
pentru sistemul judiciar; Asigurarea cadrului de aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
- Dezvoltarea unei culturi a integrităţii judiciare prin formarea specifică prin Asigurarea de formatori
calificaţi în domeniul eticii şi deontologiei profesionale, pregătirea în cadrul formării continue în domeniul
deontologiei şi eticii judiciare a tuturor categoriilor de personal din sistemul justiţie, inclusiv cei care ocupă
funcţii de conducere şi inspectorii judiciari, introducerea Ghidului de conduită judiciară şi Codului deontologic în
bibliografie, ca şi condiţie pentru ocuparea posturilor de execuţie şi de conducere Organizarea de dezbateri
periodice între toţi profesioniştii dreptului despre rolul justiţiei şi etica profesiei (inclusiv cu avocaţi, mediatori,
experţi), publicarea jurisprudenţei în materie de corupţie judiciară, domeniul disciplinar şi cel deontologic
privind magistraţii, cu informarea magistraţilor despre aceasta.
- Îmbunătăţirea sistemului de răspundere disciplinară Îmbunătăţirea cadrului legislativ în materie

disciplinară în coroborare cu modernizarea sistemului de evaluare; Consolidarea rolului şi statutului Inspecţiei
Judiciare Tratarea eficientă a sesizărilor privind disfuncţionalităţile sistemului
În reglementarea internă, conform art.2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor

respectarea normelor cuprinse în prezentul cod deontologic constituie un criteriu pentru evaluarea eficienţei
calităţii activităţii şi integrităţii judecătorilor şi procurorilor, evaluarea având loc de către organele competente,
potrivit legii.
La evaluarea criteriului privind integritatea, conform Ghidului de evaluare a activităţii

profesionale a magistraţilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
nr.10/2008, vor fi avute în vedere:
3
Document aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în 22 noiembrie 2011
- respectarea standardelor de conduită conforme cu
onoarea şi demnitatea profesiei, stabilite de Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor în activitatea profesională (standardele de conduită sunt reglementate de
Constituţia României, Legea nr. 303/2004, Legea nr.304/2004, Regulamentul de ordine
interioară a instanţelor judecătoreşti şi Codul deontologic al magistraţilor)
- sancţiuni disciplinare aplicate în ultimii 2, respectiv 3 ani, rămase definitive,
pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu
- imparţialitatea
Ghidul prevede ca evaluatorul va aprecia dacă judecătorul evaluat apără
independenţa justiţiei, descurajând orice imixtiune în activitatea judiciară, este obiectiv şi
imparţial în exercitarea funcţiei, aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii
orice presiuni / ingerinţe în actul de justiţie, garantează prin atitudinea şi activitatea sa
supremaţia legii, garantează prin atitudinea şi activitatea sa egalitatea cetăţenilor
în faţa legii, demnitatea părţilor, asigură ordinea şi solemnitatea şedinţelor de judecată, nu
dezvăluie informaţiile cu caracter confidenţial, este preocupat de creşterea performanţei
profesionale, nu săvârşeşte acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în
funcţie sau societate, apară prestigiul autorităţii judecătoreşti, dovedeşte respect şi bună
credinţă în relaţiile cu colegii, îndeplinirea competentă a îndatoririlor profesionale,
respectarea obligaţiilor cu caracter administrativ.
Totodată, evaluatorul va avea în vedere şi incompatibilităţile funcţiei de judecător.
Evaluatorul va putea consulta mapa profesională a judecătorului evaluat, cu privire la aspectele
care vizează încălcări ale standardelor de integritate stabilite de Codul deontologic, şi va avea în vedere
doar procedurile care s-au derulat cu respectarea dreptului de apărare al magistratului în cauză şi unde s-
a stabilit, dincolo de orice îndoială, o atare încălcare a standardelor de conduită profesională.
În ceea ce priveşte relaţiile dintre judecători şi procurori, Avizul nr. 12 (2009) al Consiliului
Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind relaţia dintre judecători şi procurori prevede cu privire la
Etica şi deontologia judecătorilor şi procurorilor
1. Judecătorii şi procurorii trebuie să fie persoane de înaltă integritate şi cu abilităţi profesionale şi

organizaţionale adecvate. Având în vedere natura funcţiei acceptate de aceşti cu bună ştiinţă, judecătorii şi
procurorii sunt expuşi permanente criticilor publice, şi , în consecinţă, trebuie să manifeste o a numită reţinere,
care nu ar trebui să afecteze, din punct de vedere legale obligaţia acestora de a
comunica cu privire la dosarele pe care le instrumentează. Principalii actori în administrarea justiţiei trebuie să
manifeste permanent onoarea şi demnitatea profesiei şi să se comporte în toate situaţiile într-un mod demn de
funcţia pe care o exercită4.
2. Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la acţiuni sau comportamente care le-ar putea
afecta imparţialitatea. Dosarele ar trebuie soluţionate cu diligenţă şi într-un timp rezonabil, in mod obiectiv si
impartial.
3. Procurorii trebuie să se abţină de la a face comentarii şi afirmaţii publice care pot crea impresia
exercitării unei presiuni directe sau indirecte asupra instanţei în vederea pronunţării unei anumite soluţii sau
care pot afecta negativ echitatea procedurii judiciare.
4. Judecătorii şi procurorii trebuie să facă demersuri pentru a se familiariza cu standardele de etică

ale profesiei lor şi reciproc. Acest lucru va permite o mai bună înţelegere şi respecte pentru misiunea celeilalte
părţi, ceea ce în timp va asigura o relaţie adecvată între judecători şi procurori.
În Dezvoltarea înţelegerii reciproce şi a respectului reciproc faţă de rolul fiecăruia –Principii de etică,
Avizul nr. 16 (20013) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind relaţia dintre
judecători şi avocaţi arată că:
1. Judecătorii şi avocaţii au fiecare propriul lor set de principii deontologice. Cu toate

acestea, mai multe principii etice sunt comune judecătorilor şi avocaţilor, precum respectarea legii,
secretul profesional, integritatea şi demnitatea, respectul pentru justiţiabili,competenţa, echitatea şi
respectul reciproc.
2. Principiile etice ale judecătorilor şi avocaţilor ar trebui să se refere şi la relaţiiledintre cele

două profesii.Cu privire la judecători, CCJE a arătat în Avizul nr. 3 ( 2002), paragraful 23, că
judecătoriiar trebui să ofere atenţia cuvenită tuturor persoanelor (de exemplu, părţi, martori, avocaţi),
fără a face diferenţieri nelegalesau incompatibile cu exercitarea corectă a funcţiilor lor. Paragraful 5.3
din Principiile de la Bangalore afirmă că un judecător, în exercitarea atribuţiilor judiciare, va acorda o
atenţie adecvată tuturor persoanelor precum cele care pledează, martorii,
avocaţii, personalul tribunalului şi colegii magistraţi, fără a face diferenţieri bazate pe orice aspect care
nu este pertinent şi care nu prezintă nicio importanţă pentru exercitarea corectă a unor astfel de
îndatoriri. Un judecător trebuie să se preocupe de menţinerea ordinii şi respectarea regulilor care asigură
solemnitatea dezbaterilor în toate procedurile din instanţă şi va fi calm, demn şi amabil faţă de
persoanele care pledează, juraţi, martori, avocaţi şi alte persoane cu care va intra în contact în cadrul
activităţilor oficiale.
Referitor la avocaţi, în paragrafele 4.1, 4.2, 4.3 şi 4.4 din Codul deontologic al avocaţilor
europeni al CCBE sunt expuse următoarele principii: avocatul care se înfăţişează într-o instanţă trebuie
să se conformeze regulilor de conduită aplicabile în acea instanţă. Avocatul trebuie să urmărească în
orice circumstanţă caracterul contradictoriu al dezbaterilor. Avocatul apără interesele clientului său cu
onoare şi fără temeri, fără a ţine cont de propriile interese sau de orice alte repercusiuni faţă de el sau
orice altă persoană, dând dovadă de respect şi loialitate faţă de funcţia de judecător. În niciun moment,
un avocat nu trebuie să ofere cu ştiinţă unui judecător o informaţie falsă ori de natură să inducă în
eroare.
3. CCJE consideră că relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să se bazeze pe înţelegere

reciprocă cu privire la rolul fiecăruia, pe respect reciproc şi pe independenţa unora faţă de ceilalţ.i
CCJE consideră, în consecinţă, că este necesară dezvoltarea unui dialog şi a unor schimburi
întrejudecători şi avocaţi la un nivel instituţional naţional şi european cu privire la problemarelaţiilor
reciproce. Atât principiile etice ale judecătorilor cât şi cele ale avocaţilor ar trebui avute în vedere. În
această privinţă, CCJE încurajează identificarea unor principii etice comune, precum obligaţia de
independenţă, obligaţia de menţinere a supremaţiei legii în orice moment, cooperarea pentru o derulare
echitabilă şi rapidă a procedurilor şi formare profesională permanentă. Asociaţiileprofesionale şi
organele independente însărcinate cu administrarea profesiilor de judecător şi avocat ar trebui să fie
răspunzătoare de acest proces.
4. Conferinţele destinate judecătorilor şi avocaţilor ar trebui să aibă în vedere rolul fiecăruia

şi relaţiile lor, având ca obiectiv general promovarea soluţionării echitabile şi eficiente a litigiilor,
respectând independenţa acestora. CCJE face trimitere la paragraful 10 din Avizul nr. (2009) 12, în care
a apreciat că, atunci când se consideră oportun, pregătirea profesională comună a judecătorilor,
procurorilor şi a avocaţilor peteme de interes comun ar putea contribui la
realizarea unei justiţii de cea mai înaltă calitate.
5. În statele membre ale Consiliului Europei, există o marie varietate de modele de recrutare
a judecătorilor. CCJE se referă la raportul CEPEJ „Evaluarea sistemelor judiciare europene – Ediţia
2012", Capitolul 11.1. În unele ţări, judecătorii sunt recrutaţi în principal din rândul juriştilor cu
experienţă. În alte ţări, judecătorii şi avocaţii nu au o carieră comună. În aceste ţări,dezvoltarea
înţelegerii reciproce între cele două profesii este deosebit de importantă. Unadin posibilităţile pentru
încurajarea unei astfel de înţelegeri este dezvoltarea unor stagii pentru judecători pe lângă cabinetele de
avocaţi şi pentru avocaţi în cadrul instanţelor de judecată. În acest caz, este esenţial ca cerinţele de
independenţăşi imparţialitate ale sistemului judiciar să fie garantate şi ca stagiile să fie organizate într-un
mod transparent.
6. Relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să păstreze întotdeauna imparţialitateaşi

aparenţa de imparţialitate a instanţei. Judecătorii şi avocaţii ar trebui să fie pe deplin conştienţi cu privire
la acest aspect, iar această imparţialitate ar trebui ocrotită prin reguli procedurale şi deontologice.
7. Atât judecătorii şi cât şi avocaţii se bucură de libertate de exprimare, în conformitate

cuarticolul 10 din Convenţie.
Judecătorii sunt totuşi ţinuţi să păstreze secretul deliberărilor şi imparţialitatea, ceea ce implică,
în special, faptul că trebuie să se abţină de la comentarii privindprocedurile ori activitatea avocaţilor.
Libertatea de exprimare a avocaţilor are, de asemenea, limitele sale pentru a menţine, în

conformitate cu articolul 10, paragraful 2 din Convenţie, autoritatea şi imparţialitatea puterii
judecătoreşti. Respectul faţă de colegii de breaslă şi respectul pentru statul de drept precum şi
contribuţia pentru o bună administrarea justiţiei - principiile (h) şi (i)din Carta principiilor esenţiale ale
avocatului european a CCBE –impun abţinerea de la critici abuzive faţă de colegi, a judecătorilor
individuali şi a procedurilor şi hotărârilor judecătoreşti.
Procedura de soluţionare a sesizărilor privitoare la încălcarea normelor de conduită reglementate de

Codul deontologic a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.564 din 19 iunie 2008,
pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
326/2005.
Această hotărâre a făcut obiectul controlului judecătoresc, prin Decizia nr.1547/2010 pronunţată în
dosarul nr.8290/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând irevocabil acţiunea formulată de către
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România prin care se solicita anularea Hotărârii Consiliului Superior al
Magistraturii nr.564 din 19 iunie 2008.
Astfel, sesizările privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al

judecătorilor şi procurorilor înregistrate la Consiliu se transmit de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului
Inspecţiei Judiciare, în termen de 5 zile de la înregistrare, în vederea realizării de verificări.
În cursul verificării, judecătorul sau procurorul în cauză are dreptul de a fi ascultat şi de a formula
apărările pe care le consideră necesare.
Rezultatul verificărilor se consemnează într-un raport, care se înaintează secţiei corespunzătoare a

Consiliului.
Secţia corespunzătoare a Consiliului soluţionează şi sesizările prin care inspectorii judiciari constată,
în urma efectuării de verificări cu privire la activitatea necorespunzătoare a unui judecător sau procuror, că
exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică, dar există indicii privind încălcarea normelor de conduită
reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
După primirea raportului prevăzut la alin. (3) sau, după caz, a sesizării prevăzute la alin. (4),
preşedintele secţiei Consiliului fixează de îndată termenul pentru soluţionarea sesizării.
La termenul stabilit, dacă se constată că nu există indicii privind încălcarea normelor de conduită
reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, secţia Consiliului dispune, prin hotărâre,
respingerea sesizării.
Dacă se constată că ar putea exista indicii privind încălcarea normelor de conduită, secţia acordă un
alt termen pentru soluţionare şi dispune încunoştinţarea judecătorului sau, după caz, a procurorului, căruia i se
comunică, în copie, actul de sesizare şi raportul întocmit de Inspecţia Judiciară.
Încunoştinţarea judecătorului sau a procurorului se face cu cel puţin 15
zile înaintea termenului.
Judecătorul sau procurorul are dreptul de a fi ascultat şi poate fi asistat sau reprezentat de un avocat.
Judecătorul sau procurorul ori, după caz, avocatul acestuia, au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele
dosarului şi pot solicita administrarea de probe în apărare.
Secţia Consiliului poate dispune, din oficiu, administrarea oricăror probe necesare soluţionării
sesizării.
La soluţionarea sesizării prevăzute la art. 36^1 nu poate participa membrul Consiliului care, în calitate
de titular al acţiunii disciplinare, a făcut sesizarea.
Membrii secţiei Consiliului deliberează în secret asupra sesizării. Dacă sesizarea este întemeiată, secţia
constată, prin hotărâre, încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor.
Dacă sesizarea nu este întemeiată, secţia Consiliului o respinge prin hotărâre.
Constatarea încălcării normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi

procurorilor poate fi făcută numai dacă secţia Consiliului a fost sesizată în termen de cel mult un an de la data
săvârşirii acesteia.
Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare, de către Biroul grefa secţiilor şi se

comunică de îndată judecătorului sau procurorului, precum şi Inspecţiei Judiciare ori, după caz, titularului
acţiunii disciplinare care a exercitat-o.
Hotărârea secţiei Consiliului poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la

comunicare.
Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător.
După ce hotărârea secţiei a rămas irevocabilă, persoanei care a formulat sesizarea cu privire la
conduita judecătorului sau a procurorului, Biroul grefa secţiilor îi comunică, în scris, modul în care a fost
soluţionată sesizarea.
Hotărârea secţiei Consiliului prin care se constată încălcarea normelor
de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rămasă irevocabilă, se depune la
dosarul profesional al judecătorul sau procurorului.
Practica Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la încălcarea normelor de conduită

reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor
Prin Hot. 25/22.01.2009, Secţia pentru judecători a constatat că au fost încălcate disp. art. 17 din
Codul deontologic reţinându-se că judecătorul, împreună cu alte două persoane, s-a prezentat la sediul redacţiei
unui ziar care a publicat un articol în termeni virulenţi la adresa sa, şi a solicitat explicaţii de la redactor, făcând
astfel posibilă crearea unui incident în urma căruia aceeaşi publicaţie a editat un nou articol privitor la
comportamentul necorespunzător al magistratului, cu consecinţe directe asupra imaginii justiţiei.
Prin Hot. 26/22.01.2009 a aceleiaşi secţii s-a constatat că au fost încălcate disp. art. 9 alin. 2 din Codul
deontologic întrucât după şedinţa de judecată, judecătorul s-a deplasat într-un local public împreună cu o parte
din participanţii la procedura judiciară ce se afla în curs de desfăşurare pe rolul completului pe care îl prezida,
faptă ce a ajuns la cunoştinţa publicului, printr-un articol de presă.
Prin Hot. 27/22.01.2009, Secţia pentru judecători a constatat că au fost încălcate disp. art. 14 din
Codul deontologic întrucât în cursul unei şedinţe de judecată, judecătorul nu a permis avocatului unei părţi să
adreseze întrebări unui martor, a refuzat să consemneze aceste întrebări în vederea menţionării lor în
încheierea de şedinţă, iar la solicitările repetate ale avocatului de a fi notate, s-a angajat într-o discuţie
contradictorie cu acesta şi a dispus amendarea lui pentru atitudine necorespunzătoare, solicitând organelor de
poliţie îndepărtarea acestuia din sala de judecată.
Prin Hot.nr. 1377/11.12.2008, Plenul CSM a respins contestaţia formulată împotriva Hot.
230/10.09.2008 Secţiei pentru procurori prin care s-a reţinut încălcarea art. 18 din Codul deontologic motivat
de faptul că procurorul, în cuprinsul unei ordonanţe prin care a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată, a
făcut unele aprecieri cu privire la pregătirea profesională a procurorului care a dispus iniţial trimiterea în
judecată, arătând că ar fi făcut o serie de greşeli majore în cursul urmăririi penale, dovedind o crasă
necunoaştere a celor mai elementare noţiuni de medicină legală.
Prin Hotărârea nr. 1378/11.12.2008, Plenul CSM a respins contestaţia
formulată împotriva Hot. 325/30.10.2008 a Secţiei pentru procurori prin care s-a reţinut încălcarea art. 12 din
Codul deontologic motivat de faptul procurorul nu a prezentat procurorului ierarhic superior, la solicitarea
acestuia, dosarul de urmărire penală în vederea verificării şi înaintării la instanţa de judecată a propunerii de
arestare preventivă şi a primit personal documente cu caracter „strict secret” fără a le evidenţia în registrul
pentru evidenţa personală a documentelor.
Prin Hot. 326/30.10.2008, Secţia pentru procurori a constatat că au fost încălcate disp. art. 12, art. 18
alin. 2 şi art. 23 din Codul deontologic: Procurorul a declarat ziariştilor, referitor la împrejurarea că a fost
respinsă o propunere de arestare preventivă, că „cu legile din România şi cu o astfel de judecată mai bine se
face hoţ, că oricum dacă o să fie prins va fi pus liber de instanţă”.
Prin Hot.nr.808/2012, Secţia pentru judecători a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin.
(2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, întrucât articolul publicat pe un site
juridic intitulat „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor
judecătorilor" a fost realizat într-o manieră de natură a crea o imagine negativă asupra modului
în care doamna judecător LDS şi-ar fi exercitat atribuţiile de procuror în perioada anterioară
anului 1989.
Prin Hot. Nr.819/2012, Secţia pentru judecatori a Constată că nu există indicii privind încălcarea
dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3), art 17 şi art.18 alin.(l) şi (2) din Codul deontologic în ceea ce priveşte
modalitatea în care un judecător îşi exprimă unele puncte de vedere în şedinţele Colegiului de conducere
al instanţei în condiţiile unui volum de muncă ridicat şi ale unor dispoziţii legale ce se modifică
permanent şi care necesită o transpunere urgenta în practică întrucât modalitatea de comunicare a unor
persoane cu depăşirea, în unele situaţii, a unui ton formal şi prin adresarea unor reproşuri colegilor au ca
scop evidenţierea unei necesităţi de a soluţiona urgent şi în cel mai bun mod orice problemă.
Prin Hot. Nr. 716/2014, Secţia pentru judecători a constatat că nu există indicii privind
încălcarea art.16 al.1 şi 18 al.2 ale Codului deontologic având în vedere modul în care
magistratul în calitate de preşedinte de instanţă a înţeles să îşi motiveze propunerea de numire în
funcţia de preşedinte de secţie a unei alte persoane decât cea semnatară a petiţiei .
V. Cazurile de răspundere disciplinară
Sediul materiei: art.98-99 din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004, privind statutul judecătorilor şi
procurorilor.
Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi

pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei (art.98 al.1).
Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit

dispoziţiilor prezentei legi (art.98 al.2).
Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei,
săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi

procurorii;
c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al
instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori
reprezentanţii altor instituţii;
d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în

exercitarea atribuţiilor de serviciu;
e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile
din proces;
f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în

conformitate cu legea;
h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a
dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea
lucrărilor, din motive imputabile;
i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una
din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de
abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;
j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter,

precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor
de interes public, în condiţiile legii;
k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea
instanţei ori a parchetului;
l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în

conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ
prevăzute de lege sau regulamente;
n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau
intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale
membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;
o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;
p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;
q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau
sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;
r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în
condiţiile legii;
s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare
ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul
justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;
ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor
pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
În literatura de specialitate s-a încercat o clasificare a abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi, în

raport de valoarea protejată prin norma încălcată, delimitându-se astfel:
1. Fapte privind îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în această categorie intrând abaterile

disciplinare prevăzute la art.99 lit. e, f, g, h, i, j, m din Legea nr.303/2004. Valoarea socială protejată prin
instituirea acestor norme disciplinare este reprezentată de raporturile sociale ce impun efectuarea actului de
justiţie cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pe cale de consecinţă este angajată răspunderea disciplinară în cazul în care se constată:

nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu
celeritatea cauzelor; refuzul nejustificat al judecătorului sau procurorului de a primi la dosar cereri, concluzii,
memorii sau alte acte depuse de părţile din proces; refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu;
exercitarea funcţie, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, dacă
fapta nu constituie infracţiune; absenta nemotivat de la serviciu, în mod repetat; realizarea cu întârziere a
lucrărilor din motive imputabile; nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie ca cauzelor
2. Fapte care aduc atingere independenţei şi imparţialităţii, în această categorie intrând abaterile
disciplinare prevăzute la art.99 lit. a, b, c, d, l din Legea nr.303/2004. Valoarea socială lezată prin comiterea
acestei abateri este reprezentată de relaţiile sociale referitoare la săvârşirea actului de justiţie cu respectarea
independenţei şi imparţialităţii magistratului, fără a exercita presiuni, de orice natură asupra lui.
În acest context răspunderea disciplinară a magistratului este angajată dacă se constată: încălcarea
prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii
privind judecătorii sau procurorii; efectuarea de intervenţii pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau
acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita
cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, precum şi imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter; desfăşurarea de
activităţi cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
îndeplineşte obligaţiei privind transferarea normei de bază la instanţa sau parchetul la care funcţionează.
3. Fapte care adus atingere demnităţii profesiei, în această categorie
intrând abaterile disciplinare prevăzute la art.99 lit. k, n din legea 303/2004. Valoarea socială ocrotită prin
reglementarea acestei abateri disciplinare este reprezentată de relaţiile sociale privind asigurarea demnităţii şi
prestigiului justiţiei. Astfel răspunderea disciplinară este angajată în cazul în care se constată: participarea
directă sau prin persoane interpuse la jocuri de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru
care nu este asigurată transparenţa fondurilor în condiţiile prevăzute de lege; manifestarea unei atitudini
nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili.
VI. Sfera noţiunilor de rea-credinţă şi grava neglijenţa în practica Secţiei pentru judecători a
Conform art.99 lit t) din Legea nr.304/2004 constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-
credinţă sau gravă neglijenţă.
Definiţia celor două noţiuni este oferită în art. 99^1 :
(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept
material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav,
neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii având de aplicat sancţiuni disciplinare
pentru săvârţirea abateriii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) a conturat sfera acestor noţiuni într-o serie de
hotărâri
Hotărârea nr.2J/30.012014:
,, Prin folosirea sintagmei „gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind
cel al „culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au
un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie
cu dispoziţiile legale.
In consecinţă, pentru a se putea reţine „grava neglijenţă" este
necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri
elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie
ca nerespectarea normelor de procedură să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă,
neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare, cu consecinţe deosebit de grave .
Secţia reţine că, pentru aprecierea acestei forme de vinovăţie, trebuie luat drept model
criteriul adoptat în dreptul civil, care este unul obiectiv completat şi cu elemente de ordin
subiectiv ce ţin de circumstanţele concrete care decurg din locul, timpul, împrejurările în care a
fost comisă fapta, calităţile şi pregătirea autorului.
Aplicând acest criteriu obiectiv la segmentul de activitate pe care îl presupune
înfăptuirea actului de justiţie, etalonul ar trebui să fie cel al „magistratului diligent" care
acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor
generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din
îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.
Hotărârea nr.9J/19.062014
Pentru a se putea reţine „grava neglijenta", este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită
de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii
actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor de procedură să se poată caracteriza ca fiind
o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare
Se impune a fi avută în vedere întrunirea cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând
în existenţa unei conduite culpabile a magistratului în exercitarea funcţiei, inclusiv sub aspectul încălcării normelor de
procedură cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei neglijenţe.
Hotărârea nr.10J/25.062014
În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare reglementată de art. 99 lit. t) teza a- II- a
din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, se impune a fi avută în vedere subzistenţa
cumulativă, a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei conduite culpabile a magistratului
în exercitarea funcţiei, atât sub aspectul încălcării normelor de procedură cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei
neglijenţe.
Prin urmare, una din condiţiile cerute de lege pentru a fi întrunită latura
obiectivă a abaterii disciplinare prev. de art.99 lit.t ) teza a II a din Legea nr.303/2012 este aceea a încălcării normelor de
procedură de către magistrat, în exercitarea funcţiei.
Aşa cum s-a arătat mai sus, secţia a reţinut că pârâta, prin încălcarea normelor de procedură ce reglementează
desfăşurarea procesului penal, a prelungit în mod nejustificat durata de soluţionare a proceselor. Răspunderea juridică a unei
persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură
imputare, principiu din care rezultă că nimeni nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă (non bis in idem).
Se impune a fi subliniat faptul că este admis cumulul formelor de răspundere juridică, însă nu ne aflăm în această
situaţie, întrucât secţia este învestită cu o singură formă de răspundere, cea disciplinară.
Având în vedere că, fapta constând prelungirea duratei de soluţionare a cauzei prin nerespectarea normelor de
procedură intră în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prev. de art.99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, aşa cum a fost
reţinută anterior, secţia apreciază că pârâta nu poate fi trasă la răspundere pentru aceeaşi faptă, însă din punctul de vedere al
abaterii disciplinare prev. de art.99 lit.t) din acelaşi act normativ.
Or, tocmai acest lucru este susţinut de Inspecţia Judiciară în acţiunea disciplinară care reţine ca latură obiectivă a
ambelor abateri disciplinare fapta pârâtei constând în nerespectarea normelor de procedură, faptă ce a avut ca urmare
prelungirea nejustificată a duratei de soluţionare a cauzei.
De asemenea, secţia reţine că atâta vreme cât o cauză nu a fost soluţionată definitiv, nu se poate aprecia asupra
caracterului grav al încălcării normelor de drept material ori procesual, eventualele consecinţe asupra drepturilor părţilor
(altele decât cele de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil) putând fi constatate doar după epuizarea căilor de atac. în
caz contrar s-ar aduce atingere dispoziţiilor prev. de art. 129 din Constituţia României, potrivit căreia hotărârile judecătoreşti
sunt supuse numai controlului judiciar în condiţiile legii.
Hotărârea nr.1J/20.03.2013
Sub aspectul laturii subiective, Secţia reţine, raportat la aspectele detaliate

anterior, că pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzuta de art.99 lit.t) raportat
la art.99/1 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată
şi modificată şi respectiv art. 99 lit.h) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor
menţionate prin Legea nr. 24/2012), este necesar a avea în vedere definirea noţiunii de gravă
neglijenţă.
Textul art. 991 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte reaua-
credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau
procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor
întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o
vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.
Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de
drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de
judecător şi procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-
credinţă), nu poate găsi o justificare.
În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, prin folosirea
sintagmei „gravă neglijenţă", a stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata". Prin urmare,
pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic
şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.
În consecinţă, pentru a se putea reţine „grava neglijenta" este necesar ca judecătorul să
manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe
grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor de procedură să
poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare, cu
consecinţe deosebit de grave.
Apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale
1.Repere
A. Recomandări internaţionale
1. Rezoluţia nr.1003 ( 1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica

ziaristică
În cuprinsul documentului se subliniază că presa are o responsabilitate etica fata de cetateni si

societate, care trebuie accentuata la momentul actual, cand informarea si comunicarea joaca un rol major
in formarea atitudinii personale a cetatenilor si dezvoltarea societatii si a vietii democratice.
. Profesia de jurnalist include drepturi si obligatii, libertati si responsabilitati.
Principiul de baza al eticii jurnalismului este diferentierea dintre noutati si opinii, astfel incat
acestea sa nu fie confundate. Noutatea este o informatie referitor la fapte si date, in timp ce opiniile
includ ganduri, idei sau pareri ale agentiilor de presa, editorilor si jurnalistilor.
Opiniile sub forma de comentarii asupra evenimentelor sau actiunilor privind persoanele fizice
sau institutiile nu trebuie sa respinga sau sa defaimeze realitatea faptelor si datelor.
Jurnalismul nu trebuie sa modifice informatia veridica, impartiala si opiniile oneste sau sa le
utilizeze in scopuri de informare, pentru a crea sau a influenta opinia publica, deoarece pe legalitatea
acestuia se bazeaza respectarea dreptului fundamental de informare a cetatenilor ca parte a respectarii
valorilor democratice. .
2. Recomandarea nr. R (2009) 7 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu privire la dreptul
jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele de informaţie
În cadrul acestei Recomandări s-au formulat o serie de principii de bază
referitoare la:.dreptul de nedivulgare al jurnalistilor, Dreptul de nedivulgare al altor persoane, limite la dreptul
de nedivulgare, dovezi alternative surselor jurnalistilor ,conditii privitoare la divulgare, interceptari de
comunicari, supraveghere si perchezitii judiciare si sechestre, protectie impotriva autoacuzarii.
3.Recomandarea nr.94(12) a Comitetului de Miniştri către Statele Membre privind independenţa,

eficienţa şi rolul Judecătorilor
Se recomandă statelor membre să adopte sau să consolideze toate măsurile necesare pentru a
promova rolul judecătorilor priviţi individual şi al magistraturii în ansamblul şi de a întări independenţa
şi eficienţa lor.
În procesul de luare a deciziilor, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să acţioneze fără

nici o restricţie şi fără a face obiectul vreunor influenţe, sugestii, presiuni, ameninţări sau imixtiuni,
directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv. Legea trebuie să prevadă
sancţiuni contra persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii sub orice formă. Judecătorii trebuie
să fie absolut liberi să hotărască în mod imparţial asupra cauzelor cu care sunt sesizaţi, în baza
convingerii lor intime, a propriei interpretări a faptelor şi în conformitate cu normele de drept în vigoare.
Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să dea socoteală vreunei persoane străine de puterea judiciară
asupra rezolvării date cauzelor lor.
4. Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară 2002- Proiectul de la Bangalore al
Codului de conduită judiciară – 2001 adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, astfel cum
a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25 -26
noiembrie 2002
Norma nr. 1:
INDEPENDENŢA
Principiul:
Independenţa justiţiei este premisa statului de drept şi garanţia fundamentală a unei drepte judecăţi.
Judecătorul, prin urmare, va susţine şi va exemplifica independenţa sistemului judiciar atât din punct de vedere
individual cât şi instituţional.
Norma nr. 2:
IMPARŢIALITATEA
Principiul:
Imparţialitatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti. Ea este necesară nu numai
hotărîrii înseşi, ci şi întregii succesiuni de etape prin care se ajunge la ea.
Norma nr. 3:
INTEGRITATEA
Principiul:
Integritatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti
B. Reglementări naţionale
1. Constituţia României
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel,
prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile (
art.30 al.1).
Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici
dreptul la propria imagine(art.30 al.6).
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei (art.133 al.1).
2. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva
oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Judecătorii sau procurorii care consideră că independenţa şi
imparţialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa
Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii.(art.75)
3.Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra
judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar
crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia
profesională a judecătorilor şi procurorilor.
Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia

profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii care, după caz,
poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul
competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare,
potrivit legii (art.30).
4. Hotărârea CSM nr.326/2005 privind aprobarea Regulamentul de organizare şi funcţionare al

(1) Consiliul are dreptul şi obligaţia să apere independenţa, imparţialitatea şi reputaţia profesională a
judecătorilor şi procurorilor.
(2) În cazul în care un judecător sau procuror consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia
profesională îi este afectată în orice mod, se poate adresa Consiliului.
(3) Verificarea aspectelor semnalate se efectuează prin intermediul Inspecţiei judiciare.
(4) În urma efectuării verificărilor, Inspecţia judiciară întocmeşte un raport, care, înainte de a fi
prezentat Plenului, se comunică judecătorului sau procurorului vizat, pentru a lua cunoştinţă de material şi,
eventual, pentru a formula obiecţii.
(5) Judecătorul sau procurorul în legătură cu care se efectuează verificările este invitat să participe la
şedinţa Plenului în cadrul căreia se discută raportul întocmit de Inspecţia judiciară.
(6) În funcţie de cele constatate, precum şi de susţinerile judecătorului
sau procurorului, în cazul în care acesta participă la şedinţă, Plenul dispune măsurile care se impun şi asigură
publicarea acestora pe site-ul Consiliului.
(7) În situaţia în care se constată că anumite aspecte reţinute de Inspecţia judiciară excedează
atribuţiilor Consiliului, Plenul dispune sesizarea organelor competente să ia măsurile corespunzătoare.
(art.15).
Plenul soluţionează cererile judecătorilor şi procurorilor privind apărarea reputaţiei profesionale şi a

independenţei acestora, având în vedere raportul de verificare al inspecţiei judiciare (art.19 al.6);
5.Codul deontologic al ziaristului român adoptat de Clubul român de presă
În ceea ce priveşte rolul jurnalistului, se subliniază că acesta este dator sa caute, sa respecte si sa
comunice faptele - asa cum acestea pot fi cunoscute prin verificari rezonabile - în virtutea dreptului publicului de
a fi informat. Jurnalistul este dator sa exprime opinii pe o baza factuala. În relatarea faptelor si a opiniilor,
jurnalistul va actiona cu buna-credinta.
Jurnalistul este dator sa respecte prezumtia de nevinovatie. Jurnalistul este dator sa respecte viata
privata a persoanei (inclusiv aspectele care tin de familie, domiciliu si corespondenta). Amestecul în viata privata
este permis atunci când interesul public de a afla informatia prevaleaza. În acest context este irelevant daca o
persoana publica a dorit sau nu sa dobândeasca aceasta calitate. O activitate nu este privata doar pentru
motivul ca nu este desfasurata în public.
Jurnalistul are obligatia de a pastra confidentialitatea acelor surse care solicita sa îsi pastreze
anonimatul sau a acelor surse a caror dezvaluire le poate pune în pericol viata, integritatea fizica si psihica sau
locul de munca. Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în materialele sale. Acolo unde
considera necesar, jurnalistul poate sa publice si scuze.
Dreptul la replica se acorda atunci când cererea este apreciata ca fiind îndreptatita si rezonabila.
6. Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotarârea nr. 328 din 24 august
2005 a Consiliului Superior al Magistraturii
Independenţa justiţiei
ART. 3
(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei.
(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca
unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.
(3) Judecătorii şi procurorii se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru orice faptă de
natură să le afecteze independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională.
ART. 4
(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu judecătorii şi procurorii nu trebuie să fie influenţaţi de

doctrine politice.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu
pot participa la colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a
imaginii lor în astfel de scopuri.
(3) Judecătorii şi procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcţie publică cu
caracter politic.
ART. 5
(1) Judecătorii şi procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de
serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic.
ART. 6
(1) Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de
specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter
politic ori a celor care ar putea afecta imaginea justiţiei.
(2) Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare
sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne ori internaţionale.
(3) Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor civile sau academice, precum şi ai oricăror
persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor
ART. 9
(1) Judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind
obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe.
(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de
natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor.
ART. 10
În caz de incompatibilitate, judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii.
ART. 11
(1) Judecătorilor şi procurorilor le este permis să acorde asistenţă juridică, în condiţiile prevăzute de
lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor, descendenţilor sau soţilor lor, precum şi ale persoanelor
puse sub tutela ori curatela acestora. În asemenea situaţii, nu le este îngăduit să se folosească de calitatea de
judecător sau procuror pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului ori pentru a crea
aparenţa unei astfel de influenţe.
(2) Relaţiile de familie şi sociale ale judecătorilor şi procurorilor nu trebuie să influenţeze soluţiile pe
care le adoptă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(3) Judecătorilor şi procurorilor le este interzis să intervină pentru soluţionarea unor cereri, să
pretindă ori să accepte rezolvarea intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel
decât în limita cadrului legal. Imixtiunea în activitatea altor judecători şi procurori este interzisă.
Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror
ART. 17
Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită
demnitatea lor în funcţie şi în societate.
ART. 18
(1) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate
pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.
(2) Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală
a colegilor lor.
ART. 19
Judecătorii şi procurorii îşi pot exprima public opinia privind exercitarea dreptului la replică în cazul în
care prin articole de presă sau în emisiuni audiovizuale s-au făcut afirmaţii defăimătoare la adresa lor.
ART. 20
Judecătorii şi procurorii nu pot desfăşura acţiuni care, prin natura lor sau modul de finanţare ori
executare, ar putea, în orice formă, să impieteze îndeplinirea cu imparţialitate, corectitudine şi în termenele
legale a obligaţiilor profesionale.
7. Ghidul de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor, aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr.10/2008
„ Criteriul Integritatea: Integritatea magistratului se referă la faptul că imparţialitatea,

corectitudinea, onestitatea nu-i sunt clintite de nici un fel de practici necorespunzătoare.
1. Respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei, stabilite

de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor în activitatea profesională
2. Sancţiuni disciplinare aplicate în ultimii 2, respectiv 3 ani, rămase definitive, pentru fapte
săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu
3. Imparţialitatea - Pentru aprecierea acestui subindicator,
evaluatorul va avea în vedere următoarele aspecte: preocuparea pentru informarea completă
şi corectă, asigurarea egalităţii de tratament pentru toate părţile din proces, păstrarea unei
atitudini echidistante faţă de părţi în timpul şedinţei de judecată, motivările hotărârilor
dovedesc preocupare pentru o argumentare rezonabil echivalentă între părţi, evitarea
exprimării/ manifestării propriilor convingeri de altă natură decât cele juridice şi prejudecăţi
în cursul şedinţei de judecată şi în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti”.
Conform definiţiei date de Ghid, Integritatea este calitatea personală care îi permite magistratului să se sustragă oricărui fel de
influenţă asupra procesului prin care el caută, admite probe şi deliberează. A avea integritate înseamnă, în primul rând a avea consistenţă, înseamnă a avea
anumite principii morale şi a acţiona consecvent în acord cu ele. Comportamentul verbal trebuie să exprime aceste principii, iar conduita în orice situaţie
trebuie să fie consecventă cu valorile declarate. Valorile unei persoane trebuie să alcătuiască, ele însele, o structură coerentă în care unele sunt mai
importante decât altele. Doar astfel persoana poate apăra o anumită poziţie (opinie) mai degrabă decât alta. Integritatea unei persoane nu poate fi
recunoscută dacă aceasta se simte liberă să adopte orice poziţie i se pare potrivită la un moment dat, indiferent de poziţia apărată într-o situaţie rezonabil
similară.
Integritatea înseamnă aderenţă consecventă la standarde etice. Integritatea morală implică nu doar a acţiona
consistent cu orice sistem de convingeri personale, ci a acţiona consistent doar cu un set de valori justificabile din perspectivă
morală. Un astfel de sistem trebuie să fie în primul rând raţional şi logic şi în al doilea rând trebuie să fie dedus printr-o
reflecţie morală proprie. De aceea, reflecţia morală este primul pas în identificarea conduitei integre a unei persoane, a faptului
că ea poate discerne între bine şi rău pentru a acţiona cu integritate. Reflecţia morală îi permite persoanei să-şi păstreze
integritatea chiar modificându-şi convingerile, dacă la un moment dat constată că sunt moralmente inacceptabile. Pentru că
integritatea este o manifestare a reflecţiei, a raţionalităţii, oamenii iraţionali nu pot avea integritate.
Integritatea poate fi exercitată numai în cadrul legii: un magistrat trebuie să urmeze litera legii chiar dacă personal nu este de acord cu ea.
Persoanele cu integritate morală trebuie să aibă un angajament veritabil să facă ceea ce cred că este în litera legii în orice circumstanţă de aplicare a ei şi să
fie dornice să-şi supună la o serioasă examinare convingerea lor în legătură cu acest lucru (cu ceea ce este litera legii).
2. Procedura soluţionării cererii privind apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei

profesionale
Pe lângă prevederile legale menţionate, procedura soluţionării unei astfel de cereri a fost stabilită, la
solicitarea Inspecţiei Judiciare, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.404/1.06.2006.
Astfel, această procedură cuprinde următoarele etape:
1. Formularea cererii
Cererea de apărare a reputaţiei profesionale se adresează de către magistrat Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.
Cererea se înregistrază la Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia
judiciară de unde va fi repartizată spre competentă soluţionare unuia dintre cele două direcţii, în funcţie de
calitatea solicitantului, judecător sau procuror, respectiv Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători sau
Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.
2. Efectuarea de verificări de către inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare şi întocmirea raportului
Inspectorii judiciari efectuează verificările pentru soluţionarea cererilor privind apărarea reputaţiei
profesionale şi a independenţei judecătorilor.
În măsura în care întocmirea lucrării reclamă verificări directe, inspectorul căruia i-a fost repartizată
lucrarea se va deplasa la sediul instanţei din care face parte solicitantul.
Inspectorul este obligat ca anterior întocmirii raportului să prezinte materialul rezultat din verificări,
acest aspect procedural urmând ase regăsi într-un proces-verbal din conţinutul căruia să rezulte şi opinia
magistratului solicitant.
Verificările se finalizează cu întocmirea unui raport, comunicarea acestuia fiind obligatorie prin
ataşarea dovezii de comunicare.
Raportul inspectorului va fi înaintat pentru prezentare Plenului.
3.Procedura în faţa Plenului
Judecătorul sau procurorul în legătură cu care se efectuează verificările este invitat să participe la
şedinţa Plenului în cadrul căreia se discută raportul întocmit de Inspecţia judiciară.
4. Soluţionarea cererii de către Plen
În funcţie de cele constatate, precum şi de susţinerile judecătorului sau
procurorului, în cazul în care acesta participă la şedinţă, Plenul dispune măsurile care se impun şi asigură
publicarea acestora pe site-ul Consiliului.
Asupra cererii Plenul se pronunţă prin hotărâre de admitere sau respingere.
În situaţia în care se constată că anumite aspecte reţinute de Inspecţia judiciară excedează atribuţiilor
Consiliului, Plenul dispune sesizarea organelor competente să ia măsurile corespunzătoare.
Repere bibliografice
1. Constitutia României, publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003
2. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial
nr. 576 din 29 iunie 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
3. Legea nr.317/204 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.
599 din 2 iulie 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
4. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin
Hotărârea CSM nr. 326/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 29 septembrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare
5. Legea nr.202 din 26 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării
proceselor, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010
6. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare
7. Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei naţionale de
Integritate, publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 25 mai 2007, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare
8. Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 815 din 8 septembrie 2005
9. Principii fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar,
adoptate de cel de-al Şaptelea Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea infracţiunilor şi tratamentul
infractorilor susţinut la Milano din 26 august până în 6 septembrie 1985 şi avizate Rezoluţiile 40/32 din 29
noiembrie 1985 şi 40/146 decembrie 1985 ale Adunării Generale, document disponibil pe
www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale
10. Avizul nr. 3 al consiliului consultativ al judecătorilor europeni (ccje) în atenţia comitetului de
miniştri al consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile
judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii, document
disponibil pe www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale
11. Carta europeana cu privire la statutul judecatorului, adoptată de participantii la reuniunea
multilaterala cu privire la statutul judecatorilor în Europa, organizata de Consiliul Europei perioada 8-10 iulie
1998, document disponibil pe www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale
12. Recomandarea nr. 94(12) a comitetului de miniştrii către statele membre privind independenţa,
eficienţa şi rolul judecătorilor adoptată de comitetul de miniştrii în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516a
întâlnire a secretarilor de stat document disponibil pe www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale
13. Rezoluţia nr.1003 ( 1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica
ziaristică
14. Recomandarea nr. R (2009) 7 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu privire la
dreptul jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele de informaţie
15. Codul deontologic al ziaristului român adoptat de Clubul român de presă
16. Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane,
Editura Hamangiu, 2008
17. Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, General şi particular în formarea purtătorului de cuvânt
magistrat Editura Hamangiu, 2007
18. Consiliul Superior al Magistraturii, Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor,
Practica Consiliul Superior al Magistraturii şi a fostei Comisii de disciplină a Ministerului Public 1993-2005,
Colecţia Lex Expert,2005
19. Consiliul Superior al Magistraturii, Jurisprudenţă în materie disciplinară 2006-2009, Editura C.H.
Beck, 2010
20. Consiliul Superior al Magistraturii, Apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei
profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 2006-
2009, Editura C.H. Beck, 2010
21. Revista Justiţia în actualitate nr.4, octombrie-decembrie 2009
22. Revista Justiţia în actualitate nr.1, ianuarie-martie 2010
23. Revista Justiţia în actualitate nr.2, aprilie-iunie 2010
24. Rapoarte privind sistemul judiciar pe www.csm1909.ro
25. Raportul seminarului „Studii comparate de caz cu privire la sancţionarea disciplinară a
magistraţilor, cu accent pe categoriile de sancţiuni aplicabile şi criteriile utilizate pentru determinarea
respectivei sancţiuni” - 26-27 octombrie 2006, disponibil pe www.csm1909.ro/mecanisme de realizare a
reformei justiţiei
26. Hotărâri ale CSM pronunţate în materie disciplinară pe anul 2010 pe www.csm1909.ro/hotărâri
Plen
27. Avizul nr. 12 (2009) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia
Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind relaţiile între judecători şi procurori disponibil pe
www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0701
28. Avizul nr. (2013) 16 privind relaţiile dintre judecători şi avocaţi adoptat cu ocazia celei de a 14-a
reuniune plenară a CCJE (Strasbourg, 13-15 noiembrie 2013) disponibil pe
www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0701
Revista Inspecţiei Judiciare nr.1/2014 disponi

Etica Si Deontologie Profesionala. Repere Internationale, Nationale, Jurisprudentiale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etica Si Deontologie Profesionala. Repere Internationale, Nationale, Jurisprudentiale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Norwegian Financial Mechanism 2009-2014

Programul RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”

Răspunderea disciplinară a magistraţilor

1. În Principii fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar, adoptate de cel de-al

Toate procedurile disciplinare de suspendare sau înlăturare vor fi stabilite în conformitate cu

2. Avizul nr. 3 al consiliului consultativ al judecătorilor europeni (ccje) în atenţia comitetului de

i) Ce conduită ar trebui să ducă la demararea procedurilor disciplinare împotriva unui judecător?

În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, CCJE consideră că:

3. Carta europeana cu privire la statutul judecatorului, adoptată de participantii la reuniunea

În expunerea motivelor Cartei cu privire responsabilitatea judecatorului şi a raspunderea disciplinara a

Acolo unde, în conformitate cu dreptul naţional, se pretinde că judecătorii au comis infracţiuni

Principiul VI tratează neîndeplinirea obligaţiilor şi comiterea de sancţiuni disciplinare

2.Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

- activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

- activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

-calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Titlul IV tratează răspunderea judecătorilor şi procurorilor, art.94-97 ocupându-se de dispoziţiile

3. Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

4. Hotărârea CSM nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentul de organizare şi funcţionare al

1. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Franţa

Abaterile disciplinare se împart în două grupe:

- abateri disciplinare in exercitarea functiei – 25 (comportamente care, încălcând obligaţiile

Se admite recurs la Curtea de casaţie, în sectiile reunite civile.

5.Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Germania

2 Comportamentul in afara serviciului reprezinta o abatere disciplinara, daca, avand in vedere

 Art. 73 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):

3 Comportamentul functionarului public in exercitarea functiei de serviciu si in afara acesteia trebuie

 Art. 74 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):

2 Functionarul public are obligatia de a executa dispozitiile si de a respecta liniile directoare cu

b) Pentru judecătorii şi funcţionarii publici pensionaţi: reducerea cuantumului pensiei - corespunde

IV. Codul deontologic şi răspunderea disciplinară

Deosebirea dintre normele morale şi cele procedurale vizează în principal:

Conform documentului, întărirea integrităţii individuale cuprinde măsuri referitoare la:

- Perfecţionarea sistemului de reguli de conduită şi deontologice prin crearea unui Ghid/Îndrumar de

- Îmbunătăţirea sistemului de răspundere disciplinară Îmbunătăţirea cadrului legislativ în materie

În reglementarea internă, conform art.2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor

La evaluarea criteriului privind integritatea, conform Ghidului de evaluare a activităţii

1. Judecătorii şi procurorii trebuie să fie persoane de înaltă integritate şi cu abilităţi profesionale şi

4. Judecătorii şi procurorii trebuie să facă demersuri pentru a se familiariza cu standardele de etică

1. Judecătorii şi avocaţii au fiecare propriul lor set de principii deontologice. Cu toate

2. Principiile etice ale judecătorilor şi avocaţilor ar trebui să se refere şi la relaţiiledintre cele

3. CCJE consideră că relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să se bazeze pe înţelegere

4. Conferinţele destinate judecătorilor şi avocaţilor ar trebui să aibă în vedere rolul fiecăruia

6. Relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să păstreze întotdeauna imparţialitateaşi

7. Atât judecătorii şi cât şi avocaţii se bucură de libertate de exprimare, în conformitate

Libertatea de exprimare a avocaţilor are, de asemenea, limitele sale pentru a menţine, în

Procedura de soluţionare a sesizărilor privitoare la încălcarea normelor de conduită reglementate de

Astfel, sesizările privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al

Rezultatul verificărilor se consemnează într-un raport, care se înaintează secţiei corespunzătoare a

Dacă sesizarea nu este întemeiată, secţia Consiliului o respinge prin hotărâre.

Constatarea încălcării normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi

Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare, de către Biroul grefa secţiilor şi se

Hotărârea secţiei Consiliului poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la

Practica Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la încălcarea normelor de conduită

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi

Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit

Constituie abateri disciplinare:

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi

d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în

f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter,

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;