MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA-IULIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZARE: TEOLOGIE PASTORALĂ

Darurile Duhului Sfânt la Sfântul Siluan

Athonitul

Coordonator:
Î.P.S. Andrei Andreicuţ
Student:
Macaria Ioan
T.P. III

ALBA-IULIA
- 2009 -
 CUPRINS:

1. Viaţa

2. Condiţiile dobândirii Duhului Sfânt

3. Darurile Duhului Sfânt

4. Concluzii

2
 1 Viaţa.

Despre viaţa stareţului Siluan aflăm din arhivele mănăstirii că numele său era
Semion Ivanovici Antonov, născut în gubernia Tambov din satul Şovsk în anul 1866 din
părinţi binecinstitori de Dumnezeu, care au avut cinci băieţi şi două fete. Sfântul Siluan a
spus despre tatăl său: „Iată un stareţ cum aş fi vrut să am care nu se mânia niciodată,
avea o fire domoală şi mereu blândă”1.
Traiectoria vieţii Sfântului Siluan a fost marcată de câteva episoade semnificative,
primul dintre acestea având loc la o vârstă fragedă. Pe când avea doar patru ani afirmaţia
unui negustor de cărţi că „Dumnezeu nu există” i-a încolţit în suflet tulburându-l până la
vârsta de 19 ani. El a scăpat de această frământare lăuntrică la auzul unei conversaţii
despre viaţa şi minunile unui faimos ascet - zăvorâtul Ioan Sezenovski.
Acesta a fost momentul în care tânărul Semion a simţit o schimbare lăuntrică,
mintea I s-a lipit de pomenirea lui Dumnezeu, rugăciunea sa era însoţită de lacrimi şi a
început să simtă o atracţie pentru viaţa monahală.
După trei luni, în urma retragerii harului lui Dumnezeu, această stare
duhovnicească a dispărut iar Semion a început o viaţă dezordonată. Întălnirile cu tinerii
de vârsta lui, distracţiile cu fete şi băieţii satului, petrecerile cu muzică şi băutură l-au
condus la păcatul desfrânării.
Vigoarea tinereţii şi forţa fizică deosebită cu care era înzestrat au fost pricini şi
pentru alte păcate dar mai apoi în viaţa monahală această energie şi-a canalizat-o în
împlinirea multor nevoinţe ascetice.
Ca o consecinţă a vieţii sale lumeşti, întăia chemare a lui Dumnezeu spre viaţa
monahală şi ascetică sa stins în sufletul lui; însă a fost chemat „din întunericul
păcatului, la lumina adevărului lui Hristos de însăşi Preacurata Fecioară Maria”2.
Ca o dovadă a credinţei lui Dumnezeu în el, ia fost dat să aibă o vedenie care a
jucat un rol hotărâtor în alegerea căii monahale.

1
Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Sibiu, Editura Deisis, 2004, p. 11.
2
Acatistul Sfântului Siluan, Icosul al 2-lea.

3
 Semion a avut un vis în care un şarpe i sa strecurat în gură şi i-a intrat în trup.
Simţind o scârbă puternică sa trezit şi atunci a auzit un glas care-i spunea: „Ai înghiţit un
şarpe în vis şi te-ai scârbit. Tot aşa nici Mie nu-Mi place ce faci”!3.
Convingerea stareţului era că blândeţea şi frumuseţea glasului pe care-l auzise era
cel al Sfintei Fecioare. Până la sfărşitul zilelor sale i-a mulţumit Maicii Domnului pentru
că nu s-a scârbit de el, ci a bnevoit să-l cerceteze şi să-l ridice din căderea sa. Această
vedenie a trezit în el un ascuţit simţ al păcatului, un duh de căinţă adâncă neâncetând să-
şi aducă aminte de Dumnezeu.
După treminarea serviciului militar a luat calea Sfântului Munte Athos, ajutat şi
de rugăciunea părintelui Ioan din Kronstdadt (1829-1908) contemporan cu el căruia i-a
lăsat scris pe un bileţel câteva cuvinte: „Părinte, vreau să mă fac monah. Roagă-te ca
lumea să nu mă ţină!”4.
În anul 1892 Semion a intrat în mănăstirea Sfântului şi Marelui Mucenic
Pantelimon sau Russikon unde a rămas toată viaţa, conform spuselor lui: „voi muri aici
pentru păcatele mele”.
Prima sa ascultare a fost să lucreze la moara mănăstirii. Fratele Semion îşi
petrecea nopţile în rugăciune şi nu se întindea niciodată în pat iar din 24 de ore, abia dacă
dormea două ore pe un scăunel. După patru ani, în 1896 ajunge monah cu numele de
Siluan iar in 1911 schimonah.
Dumnezeu s-a aplecat spre el si I s-a arătat El Însuşi, făcându-l să guste învierea
sufletului chiar când Siluan ajunse pe ultima treaptă a deznădejdii 5. El l-a văzut pe Fiul
Omului în împărăţia Sa înainte de a fi cunoscut moartea trupească, acest moment fiind cel
mai important eveniment al întregii sale vieţi.
S-a mutat fericit la Domnul la 24 septembrie 1938 şi a fost canonizat de Biserica
Ortodoxă în date de 29 noiembrie 1987, râmânând în memoria credincioşilor şi în sânul
Bisericii ruse ca unul dintre marii sfinţi ai secolului al XX-lea care au mârturisit
dragostea Duhului Sfânt care se revarsă în sufletul creştinilor care iubesc pe Domnul.

3
Arhimandritul Sofronie, op. cit, p. 13.
4
Ibidem, p. 17.
5
Ibidem, p. 23.

4
 2. Condiţiile dobândirii Duhului Sfânt în viziunea
Sfântului Siluan Athonitul

Cea dintâi condiţie pentru dobândirea Duhului Sfânt este apartenenţa la Biserică,
cunoaşterea Duhului Sfânt s-au a iubirii lui Dumnezeu aşa cum se decoperă în biserică
prin Duhul Sfânt, întrucât Duhul Sfânt este prezent în Biserică şi lucrează prin Sfintele
Taine.
A doua condiţie pentru a primi Duhul Sfânt este asceza. Ea constă în lupta
neâncetată cu păcatul, cu patimile şi cugetele rele. Numai atunci când sa lepădat cu totul
de păcat, creştinul poate primi plinătatea harului: „Urăşte păcatul şi gândurile rele şi
atunci Domnul îţi va da harul Lui şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt”6.
O altă treaptă în urcarea spre Duhul Sfânt este pocăinţa. Prin pocăinţă omul se
leapădă de păcat şi de omul cel vechi şi poate duce o viaţă nouă în Hristos prin Duhul
Sfănt prin care bucuria şi pacea Duhului Sfânt vor domni din nou în suflet întrucât prin
pocăinţă vine harul Duhului Sfânt.
O altă condiţie pentru primirea duhului Sfânt este ascultarea care duce în cele din
urmă la smerenie, căci într-un suflet smerit- spune Sfântul Siluan-locuieşte Duhul Sfânt.
O condiţie indispensabilă pentru dobândirea Duhului Sfânt este iubirea de
Dumnezeu, iubirea de apropele şi iubirea de vrăjmaşi, căci Sfântul Siluan se roagă:
„Doamne, învaţă-ne pe noi, prin Duhul sfânt să iubim pe vrăjmaşii noştri”7.
O ultimă condiţie esenţială este rugăciunea. Prin rugăciune şi în rugăciune ne este
dat Duhul Sfânt şi ajungem la cunoaşterea lui Dumnezeu, căci sufletul celui care se roagă
cunoaşte pe duhul Sfânt. Rugăciunea trebuie să fie stăruitoare şi neâncetată de aceea
Sfântul Siluan acordă rugăciunii inimii o importanţă deosebită, căci el ne îndeamnă:
„Roagă-te din adâncul inimii ziua şi noaptea şi atunci Domnul îţi va da harul Lui
şi vei ajunge să-L cunoşti prin duhul Sfânt căci dacă vrei rugăciune curată, fii smerit şi

6
Jean Claude Larchet, Dumnezeu este iubire: mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Bucureşti, Editura
Sophia, 2003, p. 317.
7
Ibid., p. 321.

5
ascultător şi rugăciunea te va iubi iar în rugăciunea săvârşită cu smerenie Duhul Sfânt
se face cunoscut”8.

3. Darurile Duhului Sfânt

Prin asceză (nevoinţă) spune Sfântul Siluan omul se înnoieşte prin harul Duhului
Sfânt şi ajunge la desăvârşire, la sfinţenie, ajunge să se unească cu Dumnezeu, iar în locul
patimilor Duhul Sfânt sădeşte în suflet virtuţile care izvorăsc din Duhul Sfânt şi se dă
fiecăruia în felurite măsuri şi chipuri. Pentru Sfântul Siluan Duhul Sfânt este „Dătătorul a
toată virtutea”9, deoarece El este „vistierul tuturor bunătăţilor”.

a) Darul rugăciunii
Pentru Sfântul Siluan rugăciunea este un dar al Sfântului Duh prin care omul se
uneşte cu Dumnezeu şi ne duce cu gândul la El. Duhul ne învaţă cum să ne rugăm
(Romani 8, 26) apoi duhul îl învaţă pe om cum să-L laude pe Domnul, să-L slăvească iar
atunci când ajunge să-L cunoască sufletul lui se minunează de măreţia şi puterea Lui. Prin
Duhul Sfânt credinciosul primeşte darul rugăciunii inimii: „Rugăciunea inimii ţăşneşte
fără osteneală; harul însuşi săvârşeşte rugăciunea în inimă”10.
Sfântul Siluan ne îndeamnă să ne rugăm nu doar pentru a-L slăvi pe Dumnezeu
s-au pentru a-I arăta nevoile Sale ci şi pentru a cere de la Dumnezeu mântuirea semenilor
pentru că Duhul însuşi se roagă pentru întreaga lume.
„Prin rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă, rugându-se mintea e ocupată
de Dumnezeu şi cu duh smerit stă înaintea Feţei Domnului, pe care-L cunoaşte sufletul
ce se roagă”11.

8
Ibidem, p. 322.
9
Ibidem, p. 286.
10
Ibidem, p. 287.
11
Agenda duhovnicească 2007, Alba Iulia, Editura Epifania, 2006, p. 110.

6
 b) Darul înfrânării şi ascultării
Sfântul Siluan aseamănă înfrânarea cu trezvia care ne îndepărtează cugetele de la
deşertăciune şi dimpreună cu ascultarea duce la curăţie lăuntrică şi la rugăciune
intreioară, iar ascultarea îl duce pe om la lepădarea de sine şi la smerenie. El ne invaţă că
„Darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufleului simplu, smerit şi ascultător. Celui
ascultător şi înfrânat în toate, în hrană, cuvinte şi mişcări, Domnul Însuşi îi va da
rugăciunea şi ea se va săvârşi cu uşurinţă în inimă”12.

c) Darul smereniei
Este considerat de către Sfântul Siluan unul dintre cele mai mari daruri ale
Duhului Sfânt căci cel ce cunoaşte pe Duhul Sfânt învaţă de la El smerenia, care este
diferită de cea omenească. Duhul Sfânt ne dăruieşte smerenia lui Hristos căci el este
„Duhul Fiului” (I Petru 1, 11), care este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. Sufletul
cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de smerit şi bland e Domnul prin harul care se revarsă în
suflet şi ne împărtăşim de aceasă lucrare.
Smerenia face viaţa mai oşoară şi fericită şi totul devine dulce inimii. Numai celor
smeriţi li se descoperă Domnul prin Duhul Sfânt. Smerenia este lumină în care putem
vedea Lumina adică pe Dumnezeu după cum spune psalmistul „întru lumina Ta vom
vedea Lumină”. Aşa ne povăţuieşte Sfântul Siluan că: „Sufletul trebuie să se smerească
puternic, în fiecare minut, până acolo ăncât să se smerească chiar şi în somn. Sfinţilor le
plăcea să se smerească şi să plângă, şi de aceea Domnul i-a iubit şi le-a fost dat să-l
cunoască”. Domnul m-a învăţat să ţin mintea în iad şi să nu deznădăjduiesc şi aşa
sufletul meu învaţă smerenia13.

d) Darul blândeţii
12
Agenda duhovnicească 2007, Alba Iulia, Editura Epifania, 2006, p. 111.
13
Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Alba Iulia, Editura Deisis, Sfânta
Mănăstire Ioan Botezătorul, 1994, p. 69.

7
 Blândeţea sau dulceaţa Duhului se regăseşte deplin în scrierile Sfântului Siluan,
de care se împărtăşeşte întreaga fiinţă a credinciosului care primeşte harul Sfântului Duh:
„Duhul Sfânt este dulceaţa sufletului, a minţii şi a trupului”14.
Sufletul care a gustat din dulceaţa Duhului este umplut de o revărsare a harului
care simte venirea Duhului şi dulceaţa inimii. „Dacă lumea ar cunoaşte puterea
cuvântului lui Hristos:‹‹învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea››, atunci lumea
întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă
cerească”15, ne spune Sfântul şi preacuviosul părinte Siluan Athonitul.

e) Darul iubirii
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim unii pe alţii. Cel ce a
cunoscut pe Duhul Sfânt, harul îl îndeamnă să iubească iar Duhul Sfânt îi atrage sufletul
să-L iubească pe Domnul, şi îl impinge pe om să-L iubească cu o iubire deplină pe
Dumnezeu. Atunci omul nu-l mai iubeşte pe Dumnezeu cu puterile sale ci în Duhul Sfânt.
Duhul sfânt este iubirea sufletului, a trupului şi a minţii, dobândite prin harul Duhului
revărsat în trup şi în suflet.
A iubi înseamnă a cunoaşte întrucât ajungem la dobândirea dragostei prin
cunoaştere şi prin credinţă. A cunoaşte şi a iubi este una şi aceiaşi, în veşnicie cunoaşterea
este urmarea iubirii16, „cel ce poartă harul în trupul şi în sufletul său acela a atins
iubirea desăvârşită”17.
Mintea celui ce a cunoscut pe Dumnezeu prin harul Sfântului Duh arde zi şi
noapte de dragostea pentru Dumnezeu şi sufletul lui nu se mai poate alipi de cele
pământeşti. Duhul ne îndeamnă să iubim pe toţi sfinţii, pe îngeri şi pe Maica Sfântă, El ne
face să iubim de asemenea pe toţi oamenii. Sufletul nostru arde de iubirea pentru ei cu o
iubire negrăită, cuprinsă de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiasă şi să-L cunoască pe
Dumnezeu care se descoperă ca iubire.
Iubirea aceasta îi îmbrăţişează şi pe păcătoşi şi pe cei osândiţi la iad, chiar şi pe cei
rătăciţi. „Omul care poartă în el pe Duhul Sfânt suferă pentru toţi oamenii ziua şi
14
Jean Claude Larchet, Idem, p. 289.
15
Agenda duhovnicească 2007, Alba Iulia, Editura Epifania, 2006, p. 92.
16
Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, volumul II, Alba Iulia, Editura Reântregirea, 2008, p.
191.
17
Jean Claude Larchet, Idem, p. 292.

8
noaptea, inima lui e plină de milă pntru întreaga zidire a lui Dumnezeu şi mai cu seamă
pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc Lui şi care pentru aceasta
vor merge în focul chinurilor”18.
Dar în iubire sunt cuprinşi şi vrăşmaşii iar sufletul care n-a dobândit harul Duhului
Sfânt nu doreşte să se roage pentru vrăşmaşii lui. Duhul ne insuflă o iubire sinceră faţă de
ei care ne face să-i compătimim şi să dorim din adâncul inimii mântuirea lor, să ne fie
milă de ei ca de proprii noştri copii pentru că în orice om se descoperă chipul lui
Dumnezeu, spune Sfântul Siluan.
Iubirea uneşte pe cei de pe pământ cu cei din cer, acolo iubirea creşte şi devine
desăvârşită. Prin Duhul Sfânt inima este plină de milă şi iubeşte nu doar pe oameni, ci
orice zidire, orice lucru creat de Dumnezeu.
Dumnezeu este Însăşi iubirea care îi uneşte pe toţi şi îi cheamă la El. Sufletul
cunoasşte mila Domnului faţă de păcătos. Prin Duhul Sfânt cunoaştem iubirea lui
Dumnezeu pentru noi iar cel care nu iubeşte pe oameni, inclusiv pe vrăjmaşi dovedeşte că
nu a cunoscut pe Dumnezeu, nici nu a cunoscut cât de mult ne iubeşte şi cu cât dor
aşteaptă ca toţi oameni să se pocăiască şi să se mântuiască.

f) Darul cunoaşterii
Duhul Sfânt ne dă cunoaşterea celor ce sunt pe pământ în chip minunat pe care
Sfinţii Părinţi o numesc înţelepciune. Să cunoştem cu adevărat pe oameni şi nevoile lor,
să cunoştem raiul şi iadul, precum şi viaţa cea veşnică, să cunoaştem cu adevărat pe
Maica Domnului şi pe sfinţi, să-L cunoaştem pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt dar şi
energiile divine ale lui Dumnezeu, slava dumnezeiească aşa cum o numeşte Sfântul
Siluan sau darurile Sfântului Duh şi nu în ultimul rând prin harul Sfântului Duh ni se dă
darul cunoaşterii şi iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.

g) Darul bucuriei, veseliei şi fericirii depline

Spiritualitatea Sfântului Siluan este o spiritualitate a bucuriei şi a fericirii în
Dumnezeu, chiar dacă în unele privinţe apare ca dramatică, dată fiind experienţa iadului
18
Ibidem, p. 293.

9
şi a părăsirii harului pe care au cunoscut-o. Spiritualitatea bucuriei şi fericirii depline este
legată de prezenţa darurilor Duhului Sfânt în sufletul omului.
Acolo unde este Duhul Sfânt este pace, har şi bucurie, omul fiind pătruns de o
lumină şi o bucurie care-i umple sufletul de veselie: „prin Duhul Sfânt Domunul este
dulce inimii, e bucuria şi veselia noastră”19 ne spune Sfântul Siluan.
Bucuria pe care o dăruieşte Duhul Sfânt nu este o simplă stare psihologică creată
de simţirea Lui în inima noastră, ci este împărtăşirea harului în suflet care stăruie în
unirea cu Dumnezeu: „Bucuria noastră este Duhul Sfânt…prin Duhul Sfânt sufletul este
fericit, se simte ca în cer”20.

h) Darurile împărăţiei cerurilor şi al bunătăţilor cereşti

Duhul Sfânt –“ne spune Sfântul Siluan”- ne dă să cunoaştem pe cât ne este cu
putinţă plinătatea bucuriei raiului, pentru că împărăţia cerurilor este înăuntru nostru iar
Domnul a venit şi s-a sălăşluit întru noi căci Împărăţia lui Dumnezeu este Duhul Sfânt.
Pentru Sfântul Siluan, raiul şi Împărăţia cerurilor sunt mai înainte de orice,
cunoaşterea şi experienţa prin Duhul Sfânt a lui Dumnezeu şi a iubirii Sale: „Nu poate
vorbii despre rai decât cel care a cunoscut pe Domnul în Duhul Sfânt şi iubirea Lui
pentru noi21.

Concluzii

19
Jean Claude Larchet, Idem, p. 313.
20
Ibidem, p.314.
21
Ibidem, p. 316.

10
 Experianţa duhovnicească trăită de către Sfântul Siluan Athnoitul ne arată că viaţa
fiecăruia dintre oameni este o luptă adeseori dramatică şi dusă până la sânge între bine şi
rău, între păcat şi virtute.
Numai cine nu a luptat strâns cu păcatul nu a cunosut înfrângerea şi biruinţa
asupra păcatului. Cei care luptă strâns cu păcatul vor ajunge la dobândirea harului
Duhului Sfânt şi la cunoaşterea lui Dumnezeu, urcând din treaptă în treaptă spre
desăvârşire, urmând astfel îndemnul Mântuirorului: „fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum
Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).
După Sfântu Siluan darurile Duhului Sfânt sunt următoarele: rugăciunea,
înfrânarea şi ascultarea, smerenia, blândeţea, iubirea, darul cunoaşterii, darul bucuriei
veseliei şi fericirii depline, darurile împărăţiei cerurilor şi al bunătăţilor cereşti. Sfântul
Siluan ne spune că „Domnul îl iubeşte atât de mult pe om,încât îi dă darurile Sfântului
Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul se chinuie mult” 22. Cel care
primeşte darurile Duhului Sfânt se face întru totul asemenea lui Hristos 23 dobândind astfel
desăvârşirea creştină „care constă în curăţia inimii căreia Dumnezeu se arată şi a Cărui
sălăşluire în inimă se vădeşte prin multele şi feluritele daruri ale Duhului Sfânt. Cel ce
ajunge la această desăvârşire este un luminător care, nu printr-o slujire trupească, ci prin
slujirea în Duh împlineşte porunca iubirii aproapelui călăuzind pe cei ce doresc
mântuirea, ridicându-i din cădere, tămăduind ranele lor sufleteşti”24.
Modelul desăvârşit şi demn de urmat este şi rămâne Sfântul Siluan care aproape
lipsit de carte exprimă într-un limbaj simplu o teologie profundă pe care o trăieşte adânc
fiind unul dintre cei mai mari sfinţi ai secolului XX-lea.

22
Agenda duhovnicească 2007, Alba Iulia, Editura Epifania, 2006.
23
Cuviosul Siluan Athonitul, op. cit., p. 170.
24
Arhimandrit Sofronie, Naşterea întru împărăţia cea neclătită, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003, p.
159.

11
BIBLIOGRAFIE:

1. Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Sibiu,

Editura Deisis, 2004.
2. Acatistul Sfântului Siluan, Icosul al 2-lea.
3. Larchet Jean Claude, Dumnezeu este iubire: mărturia Sfântului Siluan Athonitul,
Bucureşti, Editura Sophia, 2003.
4. Agenda duhovnicească 2007, Alba Iulia, Editura Epifania, 2006.
5. Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Alba Iulia,
Editura Deisis, Sfânta Mănăstire Ioan Botezătorul, 1994.
6. Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, volumul II, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2008.
7. Arhimandrit Sofronie, Naşterea întru împărăţia cea neclătită, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2003.

12