UNIVESTITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE

SPECIALIZAREA

FILOSOFIE , CULTURĂ ȘI COMUNICARE

Proiect de cercetare

Sistemul filosofic al etnocrației, în opera lui

Nichifor Crainic

Candidat

Pr. Drd. Căşvean Ioan-Emanuel

Cluj Napoca

201
Nume: Cășvean
Prenume: Ioan Emanuel
Specializarea: Teologie sistematică/ Spiritualitate
Conducător de doctorat: Prof.Univ.Dr. IPS Andrei (Ioan) Andreicuț

Tema de cercetare în Domeniul Teologie (date generale): ,,Logositate și raționament

filosofic în opera lui Nichifor Crainic – ipostazele spiritualitatții ortodoxe în biobibliografia
lui Nichifor Crainic.

The Logos and philosophic reasoning in Nichifor Crainic’s writing, the aspects of orthodox
spirituality in Nichifor Crainic’s (bio)bibliography.

Opera lui Nichifor Crainic, la fel ca şi personalitatea teologului interbelic a solicitat şi solicită
încă interesul cercetătorilor, care se preocupă în cadrul operelor lor de anumite aspecte
biografice sau bibliografice privitoare la el. În această direcţie se înscrie şi cercetarea noastră,
unde, spre deosebire de alte lucrări, ne propunem să abordăm dintr-o perspectivă
transdisciplinară opera lui filosofică, răspândită în paginile unor reviste precum Gândirea,
apărută iniţial la Cluj şi apoi la Bucureşti, ale cărei destine le-a coordonat teologul filosof, în
paginile unor volume ce poartă semnătura lui, sau în paginile altor periodice culturale.
Dincolo de semnificaţia operei în sine, vom avea în vedere şi impactul ei în epocă şi ulterior,
această latură înscriindu-se atât în eforturile de valorificare din perspectiva cercetării istorice a
operei lui (printr-o prezentare transtemporală), cât şi în demersul de prezentare a valorii ei
filosofice, dar şi felul cum a fost ea receptată în alte medii decât cele căreia i-a fost dedicată,
respectiv filologia şi teologia.

Dincolo de prezentările marcate de subiectivităţi mai mult sau mai puţin vădite care îl
au în centru pe filosof, vom încerca aşadar să realizăm o analiză obiectivă şi transdisciplinară
a principalelor idei ce caracterizează gândirea filosofică a autorului precum si raportur organic
dintre filosofie, ca punct de plecare prin Logositate si destinatia finala a Teologiei Mistice,
prima teoretizata in spațiul cultural romanesc .

Nichifor Crainic’s work, similar to the personality of the interwar period author,
elicited and it continues to elicit the interest of those researchers preoccupied with discussing
either biographical or bibliographical aspects of his existence. The present research does
follow a similar pattern, on account of bibliographical and biographical aspects, with the
distinction that we decided on a transdisciplinary perspective when approaching his
philosophical writings, prevalent in magazines such as Gandirea, issued initially in Cluj, then
Bucharest. His philosophical writings continued their existence being coordinated by the
philosophical theologian in similar books under his signature, or on the pages of other
cultural periodicals. Supplementary to the noteworthiness of his writings, we shall take into
account its impact on the epoch. This specific aspect will ultimately result in efforts of
appreciation of his writings, from the perspective of historical research( with a trans
temporary presentation), as well as in the initiative of underlining its philosophic significance,
and how it was perceived in other media, particularly those for which it was originally
addressed, filosophy and theology.

Aside from presentations marked by more or less intended subjectivities centered on

the philosopher, we shall attempt to constitute an objective and transdisciplinary analysis of
the prevailing ideas that characterize the philosophical outlook of the author, as well as the
organic connection between philosophy, seen as departure point through the Logos,and
conclusive destination of the Mystical Theology, the former being theorized in the Romanian
cultural sphere.
 Scurt abstract

Abordarea de față face obiectul studiului sistemului filosofic original al lui Nichifor Crainic,
pornind de la dimensiunea statală axată pe naționalismul de factură creștină al perioadei interbelice.
Epoca interbelică și postbelică a fost marcată de diferitele căutări ale politicii echitabile prin care
specificul național declanșa dezbateri vii, de-a dreptul pasionale prin conservarea identității naționale
înțeleasă ca axă fundamentală a guvernării pornind de la principiile etnocrației. Caracterul polemic și
plurivalent orientat al autorului studiat, determină chiar și astăzi interesul cercetării temei propuse
pentru înțelegerea unui capitol deloc neglijabil al spiritualității autohtone și a modului prin care
aceasta interferează cu doctrinele politice ale epocii mai sus amintite, și a modului prin care
naționalismul de inspirație creștină este prezentat ca alternativă (teoretică) la sistemele politice
totalitare ale socialismului de factură slavă și ale nazismului, care prindeau contur în politica
europeană interbelică. Mișcarea propusă de Crainic atrage interesul analizei într-un spectru de
interferență conceptuală, între spațiul etosului și cel al intersecției cu religiosul, ambele fiind
depozitare ale energiei mobilizatoare a „neamului”. Alternativa politică propusă de gânditor prezintă
într-o manieră utopică și ucronică doctrina creștină poziționată la granițele eshatologiei ca metodă
adiacentă democrației, descărcată timid, mai mult teoretizată, la nivel culturii greco-latine, ca
experiment eșuat în recuperarea încrederii și stabilității politice.
Actualitatea acestei abordări reiese și din analizele epocii post-comuniste, prin care cultura
românească încearcă să recupereze la nivel conceptual raportul dintre democrație și religie, dintre
spiritualitate și politică, oferind răspunsul dilemei deja clasice ale (ne)implicării statale în aspectele
religioase de masă în contextul secularizării propuse.
 Sistemul filosofic al „etnocrației” în opera lui Nichifor Crainic

A scrie astăzi despre Nichifor Crainic este o adevărată provocare pentru orice autor.
Personalitatea controversată a filosofului şi poetului interbelic, criticată de unii, elogiată într-o
manieră aproape encomiastică de alţii, privită cu rezerve de alţii sau chiar ignorată 1, suscită
astăzi, în ciuda multiplelor abordări existente, interesul filosofilor religiei, teologilor,
istoricilor, filologilor şi mai ales a teologilor şi acest lucru, pe de-o parte datorită operei sale
vaste, antologizată în parte în diferite volume încă din timpul vieţii operei, şi apoi, în lucrări
antume2, sau presărată în paginile unor periodice precum Gândirea3, Neamul Românesc4 sau

1
Cf. Geta Marcela Pârvulescu, Nichifor Crainic- monografie, Editura Emia, Deva, 2010; Stelian Spânu, Nichifor
Crainic – lumini și umbre. O biografie, Editura Saeculum Vizual, București, 2013; Răzvan Codrescu, ,,Nichifor
Crainic – schiță de portret”, în rev. Tabor, anul III, nr. 10, Ianuarie, Cluj-Napoca, 2010, pp. 81-86; Laura
Bădescu, ,,Observații asupra autocenzurii în totalitarism. Cazul Nichifor Crainic”, în rev. Tabor, anul III, nr. 10,
Ianuarie, Cluj-Napoca, 2010, pp. 71-76; Cristian G. Romocea, ,,Church-State Relations in Post-1989 Romania”,
în rev. Journal of Church and State, no. 53 (2), Spring, Oxford, 2011, pp. 269-270; Keith Hitchins,
,,Historiography of the Countries of Eastern Europe: Romania”, în The American Historical Review, Vol. 97,
No. 4, October, Oxford, 1992, p. 1074; Roland Clark, ,,Orthodoxy and nation-building: Nichifor Crainic and
religious nationalism in 1920s Romania”, în rev. Nationalities Papers, vol. 40, No. 4, July, 2012, p. 525; Eugen
Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane (1900-1937), Editura Librăriei Socec, București, 1937, pp.
92-93; Lucian Vasile Bâghiu, ,,Tudor Arghezi și Valeriu Anania”, în rev. Philologica Jassyensia, An VI, Nr. 2
(12), Iași, 2010, p. 7; Elena-Irina Ancuța, ,,Nichifor Crainic – teolog și imnolog al neamului românesc”, în rev.
Studii de știință și cultură, anul V, nr. 4 (19), Decembrie, Arad, 2009, p. 50; Mihaela Albu, ,,Dialogul știință-
religie oglindit în literatura română (poezia Gândirii: între încifrare și revelație), în rev. Studii de știință și
cultură, anul V, nr. 4 (19), Decembrie, Arad, 2009, p. 90; Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele
două războaie mondiale, vol. II, Editura Minerva, București, 1974, p. 311; Călin Sărmăghițean, ,,Forma poetică
a dogmei la Nichifor Crainic - o încercare de aplicare a perspectivei lui E. Coşeriu asupra limbajului poetico-
teologic şi asupra modalității de exprimare a dogmei creştine”, în rev. Antropomedia, nr. 2, Sibiu, 2010, p. 54;
Laura Bădescu, Retorica poeziei religioase a lui Nichifor Crainic, col. ,,Universitas”, Editura Minerva,
București, 2000. Acestora se adaugă şi anumite evocări din opere literare. A se vedea, de exemplu: Virgil
Gheorghiu, Condotiera, trad. Georgiana Matei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, unde autorul îl descrie
sub chipul poetului Ovid Panteleimon pe poet, într-o manieră de-a dreptul romantică.
2
Ca de exemplu: Idem, Poezii, ed. Aureliu Goci, Editura Gramar, București, 1998; Idem, Poezii alese 1914-
1944 – în selecția autorului, Editura Roza Vânturilor, București, 1990; Idem, Șoim peste prăpastie. Versuri
inedite create în temnițele Aiudului, ed. Nedic Lemnaru, Editura Roza Vânturilor, București, 1990.
2
Precum: Idem, Țara de peste veac. Poezii antume (1916-1944), ed. Iooan Cracă, Editura Eminescu, București,
1997.
2
Harry Brauner, Melodii compuse în temnițele Aiudului pe versuri de Mihai Eminescu, Șt. O. Iosif, Al.
Macedonski, Tudor Arghezi, Elena Farago, Rainer Maria Rilke, Nichifor Crainic, Editura Ars Docendi,
București, 1999, pp. 24-31; Ioana Cistelecan, Antologia poeziei carcerale, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2006;
Cf. Ion Buzași, Poezia religioasă românească, Ediția a II-a, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, pp. 153-
180.
3
Pentru o prezentare amplă a publicisticii crăinicene în paginile acestui periodic cultural, la a cărui fondare a
contribuit filosoful şi căreia i-a fost vreme de mai mulţi ani redactor –şef, atât în varianta clujeană, cât şi în cea
bucureşteană, a se vedea: Emil Pintea, Gândirea (1922-1944). Indice bibliografic adnotat, Editura Echinox,
Cluj-Napoca, 1998; ,,Nichifor Crainic şi Gândirea”, în rev. Tabor, anul IX, nr. 3, Martie, Cluj-Napoca, 2015,
pp. 29-32.
Ramuri5, pe de altă parte datorită rolului jucat în peisajul cultural, social şi politic al perioadei
interbelice, iar pe de altă parte, datorită caracterului şi a personalităţii lui complexe şi a
atitudinilor sale.

În acest context, abordarea de faţă îşi propune să analizeze felul în care se interferează
filosofia, teologia, cu precădere cea mistică, dar şi cea dogmatică, cea liturgică, filologia şi şi
filosofia în opera şi viaţa personajului cercetat. Nichifor Crainic reprezintă una din cele mai
prolifice și controversate personalități ale epocii sale care încă mai atrage atenția prin vastele
sale preocupări intelectuale care s-au manifestat în aria teologiei, a publicisticii, filosofiei ,
diplomatiei și politicii. Astfel cerecetarea propusă necesită prin aprofundarea bibliografică, o
întăririre a execitiilor de argumentare, prin metodologia filosofică, pentru a facilita modul de
interferență a religiosului cu politicul, respectiv cultura în genere. Din acest punct de vedre e
necesară o restrângere a ariei de analiză, pentru că maniera în care câmpul de orientare
academică a autorului analoizat este foarte vast, iar filonul filosofic se poate întâlni practic în
fiecare din domeniile în care a activat, lansând numeroase ipoteze de lucru, unele dintre ele
fiind extrem de controversate descărcate în diferite sfere de interes pe câmpuri multiple de la
teologic, jurnalitic, poetic, estetic , politic, diplomatic, etc .

Profilul său academic complex a generat multe controvesre atât datorită vastei sale
opere publicistice cât și datorită implicațiilor sale în lumea politicii. Pe de altă parte nu trebuie
omis faptul că el rămâne un filosof extrem de bine calibrat în zona rațională care însă nu
dezvoltă un sistem propriu ci doar aduce anumite viziuni aspura gândirii și a conceptualizării
anumitor construcții dezvoltate de marii gânditori. Una din aceste viziuni se leagă de
conceptul etnocrației pe care acesta o trece prin filtrul crestinismului devenid unul din filosofii
creștini de referință. Abordarea de față se pozitionează analitic față de una din cele mai
incitante zone ale analizei fenomenului modernității, acela a mutațiilor conceptuale generate
de o altfel de colonizare, cea a ideologiei. E o zonă de interes pentru că vizează colonizarea
unui domeniu de activitate de către altul, în cazul de față ideologia creștină – cu dogmatismul
ei – care colonizează optica asupra politicului, mai exact asupra modului de organizare a
principiilor politice. Din acest punct de vedere Nichifor Crainic reprezintă una din cele mai
prolifice și controversate personalități ale epocii sale care încă mai atrage atenția prin vastele
sale preocupări intelectuale care s-au manifestat în aria teologiei, a publicisticii, filosofiei ,
diplomatiei și politicii. Complexitatea unui astfel de demers este generată de stilul eseistic
filosofic al lui Nichifor Crainic și de intersecția premeditată cu filonul mistic crestin (atât
oriental cât și apusean), dar și prin politizarea intensă a unor teme predilecte ale societății

4
Idem, ,,Cântece evanghelice”, în rev. Neamul românesc, anul XIII, nr. 27, 28 Ianuarie, Iași, 1918, p. 1; Idem,
,,Cântec evanghelic”, în rev. Neamul Românesc, anul XIII, nr. 17, 18 Ianuarie, Iași, 1918, p. 1.
5
Cf. Idem, ,,În mine nu e Dumnezeu”, în rev. Ramuri – Drum drept, anul XV, nr. 25, 18 iunie, Craiova, 1922, p.
35.
acelor vremuri, prin convertirea noțiunilor elementare ale politicului, mutând optica către
vocația teologală, de factura mistică ce converge la ontologia politică, aceea de a căuta
sacralitatea, ca sursă a esteticii și topos al ortodoxiei și românismului.

Demersul cultural al filosofului indică reintrerpretarea spiritualității ca punct de

plecare/naștere al unei noi mișcări teologico-mistice ca se axează nu pe logică ci pe
experiență. Stilul eseistic al lui Nichifor Crainic resimte o estetică a nuanțelor de natură
polisemantică-filosofică care va genera greutăți în definire, de unde și caracterul extrem de
controvesat al autorului, pe de altă parte eseul de natură filosofică nu face decât să
înlesnească tranziția inversă de la empiric la speculația mistică până la ireductibil, făcând
astfel loc tainei către modernitate. Arta filosofiei lui Crainic nu se încadrează neapărat în
spectrele clasice ale sistemului, ci se aseamănă unei faimoase clasificări facute de Mircea
Vulcănescu prin arta de a filosofa pentru că nu pot altfel, a filosofa pur și simplu6 , nu e
întodeauna o filosofie ordonatoare. E de știut când teologia lui Crainic devenea ,,slujnică,, a
culturii (filosofiei), fondul gândirii lui Crainic intra în forma eseului, iar teologul devenea fără
să vrea filosof7, de fapt se fundamentalizează rolul intelectualului ancorat în religiozitate, ca
pedagog al spiritualității autohtone. Filosoful, creează o teorie a culturii și dese ori propune
rezolvare unor probleme prin medodica filosofică, argumentativă, Oswald Spengler afirmă în
lucrearea sa, Declinul Occidentului.Schiță de morfologie a istoriei8, că o filosofie fără priză și
influență asupra realității nu va fi niciodată o filosofie de prim rang, de unde putem cu
ușurință deduce necesitatea efortului de convertire culturală de tranfigurare a culturii
românești, plecând de la datul revelaționar al Scripturii și al Bisericii, model al teandriei.
Perioada de formare academică abundă de intersecții cu marile valori ale culturii, ca
N.Iorga,C.Rădulescu Motru, dr.Nicolae Paulescu (naționalismul Crestin) care i-au indus
ideologii apologetice în sfera românismului, dar și al Bisericii Ortodoxe Române, în calitate
de creatoare de cultură și ideologie. Un fapt interesant îl constituie manifestarea habituală
dintre românism și politica bisericească pe care acesta le transpune în sfera politicii bizantine
ca fuziune teandrică a istoriei neamului nostru (...).9

6
Mirecea Vulcănescu, Pentru o nouă spiritualitate filosofică.Dimensiunea românească a existenței, Editura
Eminescu 1996, pp.223-227.
7
Hașmațuchi Gabriel, structuri filosofice în scrierile lui Nichifor Crainic, Ed.Universității Sibiu,2014, p.22.
8
trad.Ioan Lascu, Ed.Beladi, Craiova 1996. p.70.
9
vezi Spiritualitate și românism, Gândirea, Anul XV, Nr.8, octombrie 1936, p.383.
 Perioada de cercetare filosofico-teologică de la Viena îi aduce oprtica misticii reale,
experimentale (ca teorie), prin perspectiva ,,contemporaneității cu Dumenzeu,,10 când intră în
contact cu Dyonisie Areopagitul, Ioan Scărarul și Simeon Stâlpnicul, de unde va dezvolta o
cultură a conștiinței teandrice și sofianice. Pentru Crainic acest izvor de raționalități mistice,
reprezintă esența culturii ca fiind acela de a hrani spiritul cu sugestia vieții de dincolo cu
imaginea anticipată a unei ordini eterne 11 , prin care cultura își alimentează sensul. După
modelul acesta al coabitării culturale a spțiului sacru cu cel mundan, prin vocația teandriei, el
se oprește la alt spațiu mistic, cel slav, de unde erupe potențialul teologic, al
teluricului(originea artei) văzut de ruși nu ca paradigmă culturală ci ca civilizație a
religiosului, care devine tehnică a spiritului și iese din zona vieții materiale12.

Cu toate acestea concepția lui despre creștinism nu se confundă cu filosofia, ea

filosofia creștină, îmbrățișează dogma și nu experiența, ce este interesant este legătura dintre
energia etnică și dogma ecumenică (a se vedea principiul etnocratic). Plecând de la aceste
principii el reface traseul experienței religioase, în cheia aceasta a teandrismului, la uniumea
care fuzionează, cele 2 naturi, divină și umană, în mod mistic ca spiritualitate ce stă la
dispoziția omului și a neamului său tot odată.(conflictul cu R.Motru). Pe această bază se va
clădi structura conceptuală a esteticii și filosofiei sale, pornind de la teoretizarea
ortodoxismului, înteles ca unitate etnică, originară și tot odată mistică, postulat al viitoarei
culturi românești. Acesta este filonul axial al nașterii acestui sistem de gândire, pe care
autorul cercetat, îl va făuri pentru a întări prin evidențierea unui alt concept preluat de la
mentorul său Nicolae Iorga, acela de demofilie, înțeleasă defapt ca o formă de misionarism
cultural prin care se justifică etnicitatea. Defapt demersul lui Crainic se axează pe ieșirea din
imitația unor curente politice, altmiteri sortite unei forme de eșec programatic, foarte
predicitibil în epoca interbelică, plecând așa cum s-a enunțat de la rădăcinile etnice ale
neamului, văzut ca depozitar al autenticului, prin intermediul unei noi abordări accea a
trancendeței care după modelul teologal se comunică. Ce este și mai interesant este fapul că
prin această metodă nu se observă, sau dorește o formă de izolaționosm culturalsau
autohtonism rupt de viața culturală a epocii, ci o nouă formă de dialog cultural, o tentativă de
experiment social13. Autorul anailizat urmează școlii de gândire a unei elite a generației sale,
împărtășită de Mircea Eliade, care analizează relația dintre națiune și religie, ca manifest

10
Ioan Ica Jr.Revista Teologică, Nr.1/2010.p.9.
11
Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, Ed. p.83.
12
Ibidem, p.25.
13
Nichifor Crainic, Ortodoxie și Etncrație, editura Albatros, București 1997, p.7, studiu introductiv alcătuit de
Constatniti Schifirneț.
cultural față de anumite experimente sociale ale unui occident care era în convalescență după
război și care încă mai avea tentative de experimentare a unor strategii supuse evident analizei
și scepticismului din partea gânditorilor timorați de pericolul deja iminet al răzoiului. În acest
context destul de delicat al unei nașteri a modernității din ce în ce mai monstruase, naștere
deloc antiprogresistă, are loc orientarea într-o manieră naționalistă a conecptului etnoctatic. În
argumentarea acestei teze Nichifor admite faptul că spațiul depozitar al ortodoxiei, cu
transcendentalismul specific creștinismul oriental, nu neagă deloc existența etnilor, ele fiind o
existență a realității naturale a religiei, urmand ca oamenii să nu se confunde în această unitate
a neamurilor păstrând în același timp unicitatea, principiu folosit în argumentarea etncației,
etnicul și religia fiind creații pozitive ale lui Dumnenzeu,fiind intrinseci naturii umane. 14
Plecând de la această realitate a trancendenței divine ce cuprinde în ea, și umanul, nu ca o
confiscare, ci ca enunțare, Crainic vede traseul irenic al popoarelor și al raselor posibil în
descărcarea religiosului. Afrimația lui, postulează faptul că ființarea biologică a unui grup, nu
îndeplinește in mod automat idealul de națiune, și că descărcarea vocațională a neamului ține
de cultură. De la aceste aserțiuni, care sunt foarte atacabile, pentru că termenul de cultură
poate suferi mutații conceptuale multiple, nu a fost decât un mic pas până la execritarea
caracterului polemic al autorului, care va intra în conflict cu diverse personalități ale vremii,
amintim doar disputa cu filosoful C.Rădulescu Motru, care neagă vehement fuziunea cu
transecendența, axând tema predilectă mai degrabă în spațiul pragmatismului ștințific, decât
acela a armonizării cu elementele de cultură creștină. În aceeași optică metafizică se înscrie
părintele Stăniloaie și Nae Ionescu, adimte Constantin Schifuleț în prefața analitică a lucrării
lui Nichifor Crainic. Părintele Stăniloaie, în Ortodoxie și Românism 15 în 1937, afirmă că
națiunea reprezintă o simfonie, o prin care ecumenicitatea nu e sfâșiată, prin naționalism.
Emulația pe care Crainic o realizează, plecă astfel de la aceste premise ale
complementarismului cultural între theologie și politică, care devine o autorite incontestabilă
ce stă la baza theandriei. Această teoretizare a naționalismului pe care el o întrebuinșează și
potențează totodată, se descarcă într-o manieră de-a dreptul catehetică în mentalul colectiv al
țăranului român, care doar astfel poate scrie istorie. Poziția aceasta a politicii autohtone,
simbiotice cu elemnetul elemntul etnic, este și astăzi în actualitate, mai ales în ultimul
deceniu, deoarece se analizază la nivel antropologic aceste mutații concepteale prin diferitele
fenomene sociale, precum globalizare sau migraționism, ambele care pun în pericol unicitatea
ethosului. Cranic propune în manieră precaută, o formă de antioccidentalism, plecând de la

14
Op.cit.p.10, studiul introductiv al lui Constantin Schfuleț.
15
Dumitru Stăniloaie, Ortodixie și Românism, București 1937, p.42/43.
psihozele revoluției franceze care încă mai chinuie această dihanie a modernismului,
european, astfel că optica sa se depărtează de occident și se îndreaptă precaut către orient,
afirmând totodată că noi trăim ca niște staeliti ai Occidentului16, alternativa finnd orientală de
factură bizantină. Firește că opozanții lui Nichifor Crainic, îl vor acuza de lipsă de coerență
dialectică și vor interpreta această nuanță de simbioză între bios și spirit, într-o maineră
delirantă și utopică cu accente ucronice, golind de orice caracter metafizic ontologia ethosului
fislosofic, care blochează progresul și damnează la paseism, sau mai grav a ruralismului
primitivist. Tentativa lui conceptuală se orientează asupra mixajului conceptual între
democrație, atinsă exact în fragilitatea ei, de perioada interbelică ce încă mai sutura, care
putea fi metabolizată prin conceptul de demofilie, pe care el îl va moșteni de la maestrul sau
N.Iorga, care prin empatie cu suferința populară poate acorda un echilibru social, de factură
evanghelică (nota lui personală).

Polemica democrației non-funcționale 17

propune ieșirea din pozitivismul
epistemiologic al filosofiei occidentale, printr-o edicație emoțională a umanului, pentru a
înțelege necesiatea deblocării religiei din spațiul intim prin eliberarea emoțională cu reisc
polemic în spațiul public, deoarece problematizarea filosofală, (asemanatoare lui Cranic)
aduce beneficii, ea nefiind ostilă religiei, ca depozitară a eliberării metafizice. Defapt marea
descoperire a opticii inter si post-belice, reprezintă un postulat al iluminismului care are
menirea de a ieși din forma agrtesivă a maniheismului cultural vcare face victime puternice si
astăzi, prin sepataționismul dintre spirit și materie, blocând totalmente orice perspectivă
metafizică a statului, care confiscă spiritul și îl condamnă la privațiune,în detrimetul unui
pragmatism atacabil de acceasi utilitate utopică, pentru că geopolitica actuală este foarte
complexă, și nu tine cont de teza a binelui comun. Religia prin tezaurul depozitar el ei este o
sursă de cunoaștere morală, și personală care trebuie să transeceadă intereselor personale, deci
atatcabile, în detrimetul binelui comun.(atacabil).

Unul din pericolele în care cade Crainic îl constituie fanatismul bunelor intenții18 ce
poate apărea atunci când rațiunea este sedusă iremediabil de sentiment, în contextul actual al
multiculturalismului, ce hrănește această dihanie a modernității asa cum o identifica
H.R.Patapievici.

16
apud.Studiu introductiv, Constantin Schifuleț p.18.
17
a se vedea studiul propus de prof.Andrei Oișteanu în Religia în Deomcrație, p.185.
18
vezi H.R.Patapievici Omul Recent, Humantias, București. Ediția V.
 În acest context al unei analize programatice asupra trecutului ideologiei, etnocratice,
pe care o propune N.Crainic în intreaga operă a sa infuzată de spiritul naționalism aspru
criticat în epocă, dar și în actualitate, studiul de față propune în acceași opică, o revenire la
dimensiunea gnozei metafizice, în determibarea unei teologii politice, de factură niceeană,
menită să unească cu transendentul, blocajul pragmatismului materialist al contemporanității
prin vocalizarea conștinței religioase, a eclesialului care nu are voie să rezide doar la granița
privatului, asta cu riscul izolării de către modernitatea alergică la metafizic, izolare care
accentuează vocația martirică a crestinismului , care prin implementarea unei teologii politice
poate sta cu succes la baza organizării stautului modern, care e laic dar tolerant la nivel
filosofic cu discursul eclesial, depozitar al transcendenței.

Motivarea acestei alegeri de cercetare, stă la baza unei preocupări academice de

însușire a unor valori comune atât în spațiul cultural cât și în cel spiritual, prin care filosofia
culturii, relativ recentă să asigure conexiunile necesare de organizare a anumitor structuri ale
societății, de pildă filosofia politică și de ce nu filosofia religiei. Pe de altă parte autorul pe
care îl studiez de ceva vreme deschide arii noi de comunicare între cele două axe punctate la
nivel filosofic (religia si politica), fiind primul personaj din cultura românească ce ajunge la
descoperirea teologiei mistice prin intermediul culturii occidenatele si al filosofiei, prin
studiile sale în filosofie la Viena. Un alt obiectiv pe care doresc să îl ating pentru
aprofunadrea tematicii mai sus propuse, constă în analiza cât se poate de obiectivă, fără
alunecări în derizoriu sau subiectivism, a unui dintre cele mai dinamice dar și controversate
personaje ale culturii filosfice si teologice de o potrivă, a lui Nichifor Crainic, un deschizător
de direcții în teologia mistică, destul de săracă până la el, și maniera foarte polemică, de multe
ori agresivă sau chiar eronată prin care acesta își expunea ideiile sau chiar manipula discursiv,
sau metodologic, printr-o joncțiune a filosofiilor paralele 19 . De aici până la nașterea unei
estetici a etosului, agresiv, ancorat în spirit nu este o distanță mare pe care autorul o va
realiza, pentru a expune la nivel filosofal teza sa.

O altă direcție pe care doresc să o urmez este accea a analizei mutațiilor conceptuale
întâlnite în opera filosofică românească ante și postbelică, precum și direcția cercetării intra și
transdisciplinare care dau savoare interculturalității care stă la baza globalizării.

19
* am preluat sintagna plecând de la lectura lucării cu același nume, Filososfii paralele, a doamnei
Prof.Univ.Dr. Marta Petreu, apărută la ed. Polirom , Bucuresti 2013.