Virgil Maxim

IMN PENTRU
CRUCEA
PURTATĂ
VOL.I
 1937-1948
Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce

«Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul, nu numai să credeţi în El, ci să şi
suferiţi pentru El!»

(Sfântul Apostol Pavel, Filipeni 1,29)

Închin această carte ca o mărturisire românească înaintea lui Dumnezeu şi a lumii că n-am
făcut din viaţa aceasta un scop, deşi daturile acestui pământ ne-ar fi putut ispiti, ci ne-a fost
viaţa prilej de mântuire, mulţumind şi lăudând pe Dătătorul a toate, iar când am greşit am
plâns la picioarele lui Iisus Cel răstignit, nădăjduind iertarea.

ISIHAS
Îmi cânt bucuria-mplinit-a durerii...
Săgeţi de lumină îmi sfâşie beznele...
Osânda mi-o fac ispăşiri primăverii
Butucul-răbdării îmi sângeră gleznele...
Întâi, am întins
doar o mână în cruce...
Şi jocul îmi place
şi totuşi... mă doare...
Eli, nu Te duce!
Sub hula mulţimii
sunt spinii ninsoare...
Eli, Eli, lama sabahtani!
Eli, Tu...
sau
eu?
Cine moare?
 Prolog
_____________________________________________________________________________________________
___

Aşteptam cu nerăbdare această carte şi nerăbdarea mea s-a umplut de bucurie.

Aproape toată literatura memorialistică ce s-a scris până acum, prezentând conflictul
dintre Mişcarea Legionară şi cele trei dictaturi: carlistă, antonesciană şi comunistă, are un
caracter oarecum unilateral. Toate lucrările prezintă suferinţa fizică şi morală, cu biruinţele
şi înfrângerile inerente luptei, oprindu-se în special la aspectul politico-social şi mai puţin
la cel spiritual propriu-zis.
Singură cartea lui D. G. Bordeianu (Mlaştina deznădejdii, n. ed.) atacă o problematică
specială, şi anume consecinţele căderii din har a luptătorului creştin-legionar, incapabil să
depăşească la un moment dat ultimul stadiu al suferinţei: mlaştina deznădejdii. Iar cartea
lui Nicu Popescu Vorkuta Un Legionar dincolo de cercul polar, ne pune în faţă miracolul
supravieţuirii prin credinţă în gulagul sovietic. Cartea lui D. Bacu încearcă o analiză a
Fenomenului Piteşti din punct de vedere psihologic. El însă face un studiu, nu o mărturisire,
este un observator din afară, deşi suferea aceleaşi pedepse.
Ceea ce se aduce nou - exprimând întru totul autenticitatea spiritualităţii legionare
şi întregind fresca apocaliptică a veacului XX - este surprins în lucrarea lui Virgil Maxim Imn
pentru crucea purtată. O idee străbate de la un capăt la altul această lucrare: asumarea
conştientă a suferinţei ca mijloc de purificare şi oferirea fiinţei purificate lui Dumnezeu ca
jertfă de ispăşire pentru păcatele neamului.
Prin această generaţie de mistici, Mişcarea Legionară s-a apropiat sau poate chiar a
atins linia de viaţă spirituală la stadiul propus de Sfinţii Părinţi din „veacul de aur„ al
Bisericii. Dar de data aceasta pustia este realizată în temniţă sub lovituri de bici.
Prezentând în câteva capitole mai mult schiţate, personalităţile acestei forme de
martiraj: Traian Trifan şi Marian Traian, Anghel Papacioc şi preotul Vasile Serghie, Valeriu
Gafencu şi Constantin Oprişan şi alţi dăruiţi de Dumnezeu cu harul mărturisitorului creştin
legionar - între care foarte mulţi tineri proveniţi din şcoala Frăţiilor de Cruce - Virgil
Maxim, în smerenia lui, ni se prezintă doar ca un mic şi neînsemnat hagiograf, care a primit
poruncă nevăzută să înscrie în veac un semn de laudă şi mulţumire pentru darul de a fi fost
contemporan cu aceste încercări prin care a trecut neamul românesc.
 Şi semnul înscris este, într-adevăr, un imn pentru crucea purtată.

Preot Ioan Negruţiu

Iubite cititorule,

Netrebnic lucru este să vorbeşti despre tine însuţi. Mai uşor mi-a fost să-mi
mărturisesc păcatele decât să-mi arăt, cumva, virtuţile. Nu prezentarea suferinţei personale
sau colective aş vrea să atragă atenţia - astfel de povestiri poate scrie oricine, unii cu talent
şi pricepere - ci înţelesul celor întâmplate, sensul lor, reflectarea lor în spirit; acestea dau
valoare suferinţei.
Pentru fiecare dintre tâlharii răstigniţi lângă Iisus Hristos, suferinţa are alt înţeles,
capătă altă valoare: pentru unul e ispăşire, spre mântuire, pentru celălalt e osândire, spre
moarte.
Fac cunoscute stări sufleteşti şi acţiuni la care am participat în scop pedagogic: cei
de faţă şi viitorimea să ştie, să înveţe şi să aibă un îndreptar de viaţă, prin care, raportându-
se şi adăugând cele specifice momentului, să nu greşească, sau să fie cât mai departe de
greşeli ireparabile. Refăcând întâmplările după putinţă, am vrut să exprim în mod evident
conflictul: materie(alitate)-spirit(ualitate).
Din istoria neamului nostru românesc reiese că misiunea lui nu este să civilizeze
lumea. Ci să păstreze peste veacuri făclia Cunoştinţei adevărat mântuitoare şi să apere cu
preţul vieţii trupul mistic al lui Hristos, Biserica Lui, adăugându-ne pe noi, copiii Lui, ca
mădulare vii ale acestui trup.
Rog să nu se caute în aceste umile însemnări lucruri deosebite, expresii alese, înalte
cugetări sau citate savante din operele marilor oameni care au strălucit pe pământ. Am ales
prezentarea vieţuirii la nivelul unor procese comune oricărei conştiinţe cinstite în faţa lui
Dumnezeu, fără intenţia de a prezenta lucruri excepţionale. „Excepţional„ este Duhul care a
lucrat şi lucrează în fiecare din noi spre Slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră.
Aceste memorii nu pot constitui un document istoric „oficial„, de care să se
folosească cercetătorii pentru a-şi susţine argumentele, afirmaţiile sau tezele de doctorat, ci
un document psihologic pentru că, mai înainte de toate şi în afară de orice consideraţii, el
prezintă procese de viaţă spirituală, stări şi stadii de conştiinţă. Cel ce va voi să se
folosească de ele, să intre mai întâi în „cămara sufletului său„ şi să se roage adânc Tatălui,
care vede toate în ascuns, ca să poată înţelege lucrurile cele ascunse.
Cronologic, relatarea poate lăsa de dorit. Aceasta s-a întâmplat datorită
imposibilităţii de a mai păstra cu fidelitate în memorie acele date. De aceea, oricine de bună
credinţă poate interveni cu precizări sau completări asupra datelor.
***
Dacă aş fi scris la persoana a treia, lucrarea apărea nu ca o mărturisire personală, ci
ca un roman, cu multe fabulaţii frumoase care ar fi împodobit chipul eroului. Riscam între a
fi suspectat de infatuare şi a scrie ceva care să nu angajeze în nici un fel sufletul cititorului.
Dar ştiam că tocmai prin actul mărturisirii directe cititorul se va implica sufleteşte, trăind
drama care are un singur deznodământ: biruirea răului prin acceptarea răstignirii
împreună cu Hristos. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să fiu contemporan acestor
încercări.

Cuvânt către Neamul Românesc

Nu ne-a fost dat să vorbim neamului, în special tineretului acestei ţări, de la catedră.
Aşa cum nu i-a fost dat nici unuia dintre marii lui dascăli. Toţi, şi Horia, şi Iancu, şi Tudor, şi
Eminescu, şi Codreanu, şi Moţa au vorbit de pe Cruce. Iar câţiva din cei ce au vorbit de la
catedră, au sfârşit tot pe Cruce: Nae Ionescu, N.C.Paulescu, Simion Mehedinţi, Radu Gyr,
Noica, Eliade... Toţi au rostit cuvântul iubirii aproapelui ce cuprinde tainic intenţia divină de
a salva omul din înşelăciune şi moarte veşnică.
Când veţi auzi cuvântul trimis prin această carte de pe crucea suferinţei acceptate
conştient, veţi cunoaşte ce înseamnă să ştii cui slujeşti: lui Dumnezeu sau lui Mamona! Veţi
înţelege cine este înşelătorul şi cine mărturisitorul, cine iubeşte şi cine urăşte. Veţi
cunoaşte într-adevăr că «nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru
prietenii săi», toţi cei pecetluiţi cu chipul lui Dumnezeu.
Această vieţuire am deprins-o în Mişcarea Legionară, rânduită să apară în Ţara
Românească prin trimisul lui Dumnezeu, Corneliu Zelea Codreanu, când pe pământul ţării
fărădelegea se instituise ca putere legală în stat, ignorând voinţa poporului şi, mai ales,
Biserica lui Hristos.
„Legionarismul, este o adâncă şcoală de formare a caracterelor. De creştere a elitei.
Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră
mai mândru, mai înălţător, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi
mai viteaz, iată ce trebuie să ne dea şcoala legionară! Un om în care să fie dezvoltate până la
maximum toate posibilităţile de mărire omenească ce se află sădite de Dumnezeu în
sângele neamului nostru. [...] În Mişcarea Legionară rolul de pregătire a tineretului pentru
primirea duhului legionar îl au Frăţiile de Cruce.“
„Frăţiile de Cruce pregătesc în special tineretul şcolar. Este şi natural: şcolarii de azi
vor fi conducătorii de mâine. [...] Conducătorii de azi sunt şcolarii de ieri.“
„Dacă pe când erau şcolari, nimeni nu a căutat să le sădească în inimă dragostea
neţărmurită şi spiritul de sacrificiu pentru neam şi ţară - şi lipsindu-le, ca urmare,
elementul de cea mai mare importanţă tuturor făuritorilor: elanul creator - sunt explicabile
cele ce în vremea noastră se petrec.“
„Ei, aceşti conducători, sunt produsul educaţiei în care individul a făcut şcoala
egoismului şi a materialismului sfărâmător de neamuri. [...] Astăzi, la temelia noii şcoli de
viaţă eroică stă puterea sacrificiului şi a frăţietăţii, a comuniunii de gânduri frumoase şi
mari.“
„Inimi fragede, care bat la fel, se leagă în frăţie, se încheagă şi formează un tot, un
singur mănunchi: Frăţia de Cruce.“
„Trăind împreună la aceeaşi şcoală, poate la aceeaşi gazdă, mâncând la aceeaşi masă,
dormind în aceeaşi cameră, ei îşi cunosc unii altora gândurile, se întreţin, se înţeleg, se ajută
frăţeşte, se cenzurează reciproc şi cresc împreună, adăpaţi la fântâna aceloraşi daruri,
darurile Duhului nou al vremii (al iubirii în Hristos n.n.), darurile frăţiei de sacrificiu pentru
neamul lor, darurile Frăţiei de Cruce!„ (Cornelu Zelea Codreanu)
Noi, foştii FDC-işti (fraţi de cruce), bătrâni acum, rămaşi ca mărturie a naufragiului
de jumătate de veac al bietei noastre ţări, privim cu durere la prăbuşirea tineretului de
astăzi în cloaca pervertirii şi promiscuităţii morale, în libertinaj şi anarhie socială, dirijate
metodic, sub masca libertăţii şi a drepturilor omului, de mâna ocultă a duşmanilor lui
Dumnezeu şi ai neamului nostru.
În afară de rugăciuni şi sfaturi părinteşti, alte puteri nu ne-au rămas. Suferim,
aducându-ne aminte de vorba Căpitanului: „Legionarul nu se teme decât de Dumnezeu, de
păcat şi de clipa în care puterile fizice ori sufleteşti îl vor părăsi şi-l vor scoate din luptă!“
Puterile fizice ne-au părăsit, este adevărat! Dar nu şi cele sufleteşti! Până vom fi
conştienţi şi luciditatea minţii nu ne va părăsi, vom striga sufletului tânăr românesc:
Trezeşte-te! Ridică-te din mocirla păcatului la cunoştinţa Luminii mântuitoare! Adună-te cu
cei buni la picioarele lui Hristos şi porneşte din nou la luptă. De la ICOANĂ, urcând „muntele
suferinţei“ (biruindu-ţi patimile trupeşti), trecând prin „pădurea cu fiare sălbatice“ (ucigând
în tine orice gând meschin şi egoist şi orice dorinţă de mărire lumească) şi creându-ţi drum
prin „mlaştina deznădejdii“ (suportând tot oprobiul public al celor inconştienţi şi ignoranţi în
răutatea lor), în numele neamului tău!
Vei suferi, dar vei învinge! «Căci nu sunt vrednice suferinţele din veacul acesta de acum
a sta alături de slava vieţii viitoare» (Sfântul Apostol Pavel).
«Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!» zice Mântuitorul. Lumea cu toate păcatele ei va fi
biruită, satan va fi aruncat în iezerul de foc, căci Biserica lui Dumnezeu, căreia ca neam îi
suntem credincioşi, «porţile iadului nu o vor putea birui!»

***
Primul volum cuprinde evenimente şi procese sufleteşti trăite în actul devenirii
spirituale în şcoala legionară a fraţilor de cruce, de la vârsta de 14-15 ani, până la majorat
(la 20 de ani), alături de încercările şi frământările de viaţă - ca acte de pedagogie divină,
pentru a lămuri în fiinţă metalul nobil de zgura păcatului, care l-au pregătit pe autor pentru
o bătălie hotărâtoare, ce a avut ca loc de desfăşurare însăşi fiinţa întregului neam
românesc.
Volumul al doilea va prezenta bătălia, aceeaşi pentru toate generaţiile, care ne dă
conştiinţa că prin fiecare din cei ce cad jertfă în numele lui Hristos, neamul românesc urcă o
nouă treaptă de lumină în Împărăţia lui Dumnezeu!