FARMACOLOGIA APARATULUI RENAL

LP 1

DIURETICE

Definiție. Diureticele sunt medicamente care cresc excreţia de apă şi electroliţi, prin rinichi şi sunt utile
în tratamentul edemelor.

BAZE FIZIOPATOLOGICE

Rinichiul. Este principalul organ de excreţie al organismului, indispensabil funcţionării organismului şi

vieţii. Rol în:
 eliminarea deşeurilor metabolismului;
 homeostazia hidrică, ionică, acido-bazică;
 echilibrul hidro-electrolitic între cele trei spaţii hidrice: intravascular, intercelular, intracelular.

Unitatea morfofunctională a rinichiului responsabilă pentru procesul de formare a urinii este nefronul situat
în cea mai mare parte a sa în corticala rinichiului cu excepția ansei lui Henle și tubului colector care trec din
corticală în medulara renală.

Formarea urinei. Procesele renale ce participă la formarea urinei:

 filtrarea glomerulară (proces pasiv);

 reabsorbţia tubulară (proces pasiv şi activ);
- secreţia tubulară (proces activ).

➢ Filtrarea glomerulară

Este un proces pasiv de filtrare a apei şi substanţelor dizolvate, din sânge în capsula Bowmann, prin
membrana "poroasă" a ghemului de capilare ce constituie glomerulul Malpighi, datorită gradientului de
presiune hidrostatică.

Urina primară:
 formată prin filtrare glomerulară; volum cca 200 1/ 24 h;
 compoziţie = compoziţia plasmei, minus proteinele şi lipidele plasmatice;
 cantitate de Na+ = 24.000 mEq.

1
➢ Reabsorbţia tubulară

Este un proces de reabsorbţie în sânge, a unor substanţe şi ioni, din urina primară ajunsă din capsula Bowmann
în tubii renali.

Localizarea reabsorbției:
a. tubul contort proximal – 70% - reabsorbție de Na+ și apă
b. porțiunea ascendentă a ansei Henle – 25% - reabsorbție de Na+ fără apă
c. tubul contort distal - 5% - ionii de Na+ se reabsorb prin schimb cu ionii de K sau H+
(schimburi controlate de aldosteron care favorizează reabsorbția Na+ și retenția lui în organism)
d. tubul colector – reabsorbție de apă fără Na+ – definitivarea urinii finale (controlată de hormonul
antidiuretic – ADH)

➢ Secreţia tubulară

Este procesul de transport activ al unor substanţe organice şi ioni, din sânge în urina tubulară:
- în tubul contort proximal: se secretă activ H + (format în celulele epiteliului tubular, sub acţiunea
anhidrazei carbonice) şi se reabsoarbe prin schimb HCO 3 - , cu un echivalent electrochimic de Na±;
- în tubul contort distal: se secretă activ şi se reabsoarbe prin schimb Na + (schimb stimulat de
aldosteron).
Urina finală
2
  cca 2 l / 24 h;
 conţine H2O şi electroliţi (cca 300 mEq Na + / 24 h).

Edeme
Edemul constă în acumularea de lichid în spaţiul interstiţial. Acumularea de lichid poate fi şi în
cavităţile seroase, respectiv: peritoneu (ascită); pleură (hidrotorax); pericard (hidropericard);
- în cavităţile seroase şi în ţesutul subcutanat (anasarcă = edem generalizat).
Fiziopatogenia edemelor este foarte diversă:
- insuficienţă renală, cu reducerea filtrării glomerulare;
- reabsorbţie renală de Na + şi H2O, crescută (inclusiv de etiogenie medicamentoasă);
- hiperaldosteronism;
- hipersecreţie de ADH;
- flux sanguin la nivelul arteriolelor aferente renale, scăzut (hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă);
- hipoproteinemie, cu presiune coloidosmotică plasmatică, redusă;
- permeabilitate capilară crescută (inflamaţii, alergii).
Forme de edeme, funcţie de fiziopatogenie: renal, cardiac, carenţial, inflamator, alergic, angioneurotic,
medicamentos.

BAZE FARMACODINAMICE
Clasificare

a) Funcţie de locul, mecanismul de acţiune şi structura chimică:

I. DIURETICE CU PROFIL FARMACOLOGIC DE TIP TIAZIDIC (DE ANSĂ TERMINALĂ)
Inhibă reabsorbţia de Na+, la nivelul segmentului terminal, cortical, al ansei Henle:
I.1. - Tiazide (sulfonamide benzotiadiazine: hidroclorotiazida, butizida, ciclopentiazida, meticlotiazida,
ciclotiazida, politiazida);
I.2. - Substanţe înrudite farmacologic (sulfamide heterociclice: clopamid, clortalidon, xipamid, indapamid);
II. DIURETICE DE ANSĂ (ASCENDENTĂ)
Inhibă reabsorbţia de Na+, la nivelul segmentului ascendent, al ansei Henle:
- Acizi carboxilici (furosemid, bumetanid, piretanid, acid etacrinic, indacrinona);
III. INHIBITORII ANHIDRAZEI CARBONICE
Inhibă anhidraza carbonică şi formarea de H+, în tubul contort proximal, diminuând astfel secreţia de H+
şi reabsorbţia de Na+ şi KHCO3, prin schimb cu H+:
- Sulfonamide heterociclice (acetazolamida, metazolamida);

3
IV. ANTIALDOSTERONICE
Inhibă reabsorbţia de Na+ prin schimb cu H+ și K+, stimulată fiziologic de aldosteron, la nivelul tubului contort
distal, prin două mecanisme:
IV.1 Antagonişti competitivi ai aldosteronului (spironolactona, canrenona);
IV.2 Antagonişiti de efect ai aldosteronului (triamteren, amilorid);
V. DIURETICE OSMOTICE
- manitol, uree, izosorbid.
Sunt filtrate glomerular, fără reabsorbţie tubulară şi cresc presiunea osmotică a urinii tubulare, antrenând
un coeficient osmotic de apă şi realizând o diureză apoasă, cu o concentraţie de Na+ redusă (nu sunt
diuretice renale saluretice).
b) Funcţie de efectul asupra K +
I. DIURETICE CARE ELIMINA K +
I.1. Puternic: tiazide şi inrudite;
I.2. Mediu: diuretice de ansă, inhibitorii anhidrazei carbonice;
II. DIURETICE CARE REŢIN K +
- Antialdosteronice competitive şi de efect.
c) Funcţie de intensitatea efectului diuretic:
I. EFICACITATE MARE
- Diurertice de ansă (tip furosemid);
II. EFICACITATE MEDIE
 Tiazide şi înrudite;
III. EFICACITATE SLABĂ
 Inhibitorii anhidrazei carbonice;
Antagoniştii aldosteronului;
d) Funcţie de durata acţiunii:
I. DURATA SCURTĂ (< 6 h)
Diuretice de ansă (2 -6 h);
II. DURATA MEDIE (6 - 24 h)
 Tiazide: Hidroclorotiazida, ciclopentiazida (6 -12 h); butizida (8-12 h); meticlotiazida (12 -
24 h);
 Antagoniştii de efect ai aldosteronului: triamteren (6 -10 h), amilorid (24 h);
III. DURATA LUNGĂ (> 24 h)
 Tiazide: ciclotiazida (24-36 h), politiazida (24-48 h);

4
 - Sulfonamide heterociclice: clortalidon, clopamid (24 h); indapamid (24-36 h);
- Antagoniştii competitivi ai aldosteronului: spironolactona (câteva zile).

BAZE FARMACODINAMICE

Factorii ce influenţează eficienţa diureticelor

Sunt:
 retenţia hidro-salină (crescută, influenţează pozitiv);
 proteinemia (hipoproteinemia influenţează negativ);
 circulaţia sanguină renală (dependentă de tensiunea arterială).
 echilibrul electrolitic (dezechilibrul electrolitic diminuă efectul diureticelor; dezechilibrul poate fi produs
chiar prin acţiunea diureticelor şi are ca o consecinţă nedorită "autolimitarea" efectului diuretic,
autolimitare care dispare la întreruparea administrării câteva zile sau prin corectarea terapeutică a
deficitului electrolitic).
BAZE FARMACOTOXICOLOGICE

Efecte secundare

- dezechilibre electrolitice şi acido-bazice;

- dezechilibre metabolice.

a) Dezechilibre electrolitice şi acido bazice

- Hiponatremie acută, după salureticele cu eficacitate mare şi sub dietă hiposodată (cu somnolenţă, hTA); se
tratează cu NaCI;
 Hipopotasemie (hipokaliemie), după saluretice tiazide şi înrudite, în timp şi în hiperaldosteronism secundar
(cu tulburări de conducere nervoasă şi de contracţie musculară, aritmii cardiace şi creşterea toxicităţii
cardiotonicelor); se tratează cu săruri de K + sau diuretice care produc hiperpotasemie (antialdosteronice);
 Hiperpotasemie (hiperkaliemie), după antialdosteronice (astenie, hiporeflectivitate, modificări EKG cu QRS
larg şi T înalt); se tratează cu săruri de Ca 2+;
- Hipomagneziemie, produsă de saluretice care induc hipopotasemie (accentuează efectele hipopotasemiei);
este diminuată de diureticele care induc hiperpotasemie;
 Alcaloză hipocloremică, după tratament lung cu saluretice tiazide şi de ansă (se datorează eliminării renale de
Na+ /în raport de 1:1, în timp ce raportul normal în sânge este Na+ / Cl" = 1,3); se corectează cu NH4C1 sau
CaCl2;

5
 Acidoză hipercloremică şi alcalinizarea urinei, după inhibitoarele anhidrazei carbonice (datorită eliminării de
Na+ cu HCO3).
b) Dezechilibre metabolice: hiperglicemie; hiperlipemie; hiperuricemie; hiperazotemie.
Efecte toxice
 asupra măduvei hematoformatoare (cu leucopenie, trombopenie);
 renale şi digestive.
Efecte alergice
 erupţii cutanate (la sulfamide).
Dependenţa de diuretice
La femei de vârstă mijlocie, cu edeme în ortostatism, după oprirea tratamentului cu diuretice de ansă,
se înregistrează agravarea edemelor; în aceste cazuri se evită diureticele foarte active şi se instituie dieta
hiposodată.
Efect rebound
Retenţie hidrosalină şi edeme, 1a întreruperea bruscă a administrării unui tratament lung (ca manifestare a
unui hiperaldosteronism secundar, indus de depletiţia de Na).

FARMACOTERAPIE

Indicaţii:

- edeme; HTA;

 diabet insipid; altele;

Momentul optim de administrare: dimineata (nu seara, pentru evitarea poliuriei nocturne).

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Cl: insuficienţă renală gravă, anurie (prin necroză tubulară), nefrite acute; insuficienţă hepatică gravă;
alăptare (suprimarea lactaţiei, prin hipohidremie).

Precauţii: oprirea unui tratament lung cu saluretice puternice nu se face brusc (pentru a preveni
manifestarea unui posibil hiperaldosteronism secundar, sub formă de rebound al retenţiei hidrosaline şi
edemelor).

6
 DIURETICE DE ANSĂ
Furosemid
Furosemid 40 mg comprimate
Furosemid este un medicament diuretic (creşte eliminarea de urină) de ansă cu acţiune intensă.
Este utilizat în tratamentul edemelor din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică sau afecţiunile renale.
Poate fi utilizat în edemele grave şi în cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual în asociere cu
acestea. De asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiu.
Furosemid este activ şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficienţă renală
severă.
Este indicat în formele uşoare şi moderate de hipertensiune arterială, în monoterapie sau în asociere cu
alte antihipertensive.
De asemenea, este indicat în unele cazuri de insuficienţă renală acută cu oligurie: poate înlătura
oliguria dar, probabil, nu influenţează evoluţia insuficienţei renale.
Acest medicament este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.
Cazuri în care nu se utilzează Furosemid
- alergie la furosemid sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- alergie la alte sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau medicamente
sulfonilureice),
- în cazul existenței unui obstacol pe căile urinare, cu oligurie (eliminare de urină în
cantităţi foarte mici),
- în cazul existenței unui volum mai scăzut de sânge în corp (hipovolemie),
- în caz de deshidratare,
- în caz de insuficienţă renală cu absenţa eliminării de urină (anurie),
- în cazul existenței unor valori foarte mici ale sodiului şi potasiului în sânge,
- în caz de encefalopatie hepatică (afectare a creierului ca urmare a unei boli a ficatului),
- alăptare
- la copii cu vârsta sub 6 ani,
- intoxicaţie cu digitalice.
Atenționări şi precauții:
- în caz de tensiune arterială mică;

7
 - deoarece în cazul tratamentului cu furosemidă, mai ales când se administrează doze mari, este
necesar controlul echilibrului electrolitic (valorile sodiului şi potasiului în sânge), al concentraţiei
ureei şi a creatininei în sânge, precum şi al volumului de urină eliminată, încă de la începutul
tratamentului. Furosemida poate provoca scăderea valorilor sodiului şi potasiului din sânge, cu
posibile consecinţe grave.
- apariţia semnelor deshidratării şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea tratamentului sau
reducerea dozei.
- la pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu cu tulburări de eliminare a urinii,
mărire de volum a prostatei sau îngustări ale uretrei), creşterea producţiei de urină poate provoca
sau agrava simptomatologia.
- în caz de ciroză hepatică, deoarece este necesară prudenţă, pentru a evita instalarea
encefalopatiei hepatice. Apariţia manifestărilor acesteia impune întreruperea imediată a
tratamentului.
- dacă funcţia rinichilor afectată, asociată cu o boală severă de ficat (sindrom hepato-renal).
- dacă există riscuri de scădere a tensiunii arteriale.
- în caz de hipoproteinemie (valori scăzute ale proteinelor din sânge), de exemplu cea asociată cu
sindrom nefrotic, deoarece este necesară ajustarea dozelor.
- în caz de diabet zaharat.
- în caz de gută.
- la vârstnici, deoarece există un risc mai mare de scădere pronunţată a tensiunii arteriale
(colaps) sau de formare a cheagurilor de sânge (tromboembolie).
- în asociere cu risperidonă, deoarece este necesară prudenţă la asocierea cu furosemidă, în
cazul administrării la persoane vârstnice cu demenţă.
Supravegherea valorilor potasiului în sânge se impune la vârstnici şi la pacienţii la care furosemida
este asociată cu alte medicamente, cum sunt: digitalice, diuretice tiazidice, antiaritmice chinidinice,
corticosteroizi sau laxative. În aceste situaţii, precum şi în caz de malnutriţie, anorexie, diaree cronică
sau valori scăzute ale potasiului în sânge, este recomandat un aport suplimentar de potasiu sub formă de
clorură sau asocierea furosemidei cu un medicament diuretic care reţine potasiul (amilorid,
spironolactonă, triamteren).
Copii
La sugari prematuri, poate determina dezvoltarea de cristale de calciu la nivelul rinichiului şi formarea
de pietre la nivelul rinichiului (nefrocalcinoză/nefrolitiază.
Interacțiuni medicamentoase

8
- alte medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale mari – antihipertensive, cum sunt inhibitorii
enzimei de conversie a angiotensinei, antagoniştii receptorilor de angiotensină II, medicamentele
alfa-blocante post-sinaptice (de exemplu prazosin);
- alte diuretice – medicamente pentru creşterea eliminării apei din organism – diuretice tiazidice,
cum sunt metolazona, hidroclorotiazida;
- sertindol, pimozidă, amisulpridă, risperidonă, medicamente fenotiazinice – folosite în
tratamentul unor afecţiuni psihice;
- medicamente folosite pentru tratarea tulburărilor de ritm ale inimii, cum sunt amiodaronă,
sotalol, disopiramidă, flecainidă, lidocaină, tocainidă şi mexiletină;
- medicamente folosite pentru stimularea activităţii inimii – glicozide cardiotonice (digitalice);
- medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT pe ECG (înregistrare a activităţii electrice a
inimii);
- timoxamină sau hidralazină – medicamente care dilată vasele de sânge;
- aliskiren – folosit pentru tratarea tensiunii arteriale mari;
- nitraţi – medicamente care dilată vasele de sânge;
- sucralfat – trebuie respectat un interval de 2 ore între administrarea furosemidei şi a
sucralfatului;
- carbenoxolonă – utilizată în tratarea ulcerului gastro-duodenal
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, cum sunt salicilaţii (cum este acidul acetilsalicilic,
folosit pentru ameliorarea durerii şi scăderea febrei), indometacinul, ketorolacul;
- corticosteroizi – folosite pentru tratarea unor inflamaţii;
- tetracicline, aminoglicozide, polimixine vancomicină, trimetoprim şi anumite cefalosporine –
folosite pentru tratarea unor infecţii;
- ritonavir, saquinavir şi nelfinavir – folosite pentru tratamentul unor infecţii virale, cum este
infecţia cu HIV;
- medicamente folosite pentru tratamentul depresiei, cum sunt inhibitorii monoaminooxidazei,
antidepresivele triciclice şi reboxetina;
- medicamente folosite pentru tratamentul diabetului zaharat;
- carbamazepină, fenitoină – recomandate pentru tratamentul epilepsiei;
- antihistaminice – folosite pentru tratamentul alergiilor;
- medicamente folosite pentru tratamentul infecţiilor cu fungi, cum este amfotericina;
- medicamente folosite pentru tratarea anxietăţii (stare de frică prelungită şi nejustificată) sau
pentru a induce somnul (cum este triclofosul);

9
- stimulante ale sistemului nervos central;
- litiu – medicament pentru tratarea unor afecţiuni psihice;
- levodopa, utilizată în tratamentul bolii Parkinson
- ciclosporină, tacrolimus – folosite pentru scăderea activităţii sistemului imunitar la persoanele
care au primit un transplant;
- medicamente folosite în tratamentul cancerului, cum sunt aldesleukina, cisplatina sau
metotrexatul;
- medicamente folosite pentru relaxarea muşchilor (miorelaxante), cum sunt baclofenul,
tizanidina şi anumite medicamente numite „curarizante”,
- teofilină, utilizată pentru tratarea dificultăţilor de respiraţie
- estrogeni, progesteron, cum sunt în medicamentele contraceptive,
- alprostadil, utilizat pentru îmbunătăţirea circulaţiei sângelui la nivelul picioarelor,
- medicamente simpatomimetice, cum sunt epinefrina sau norepinefrina;
- probenecid, utilizat pentru tratamentul gutei,
- anestezice,
- warfarină, clofibrat – folosite pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge;
- aminoglutetimidă, utilizată în tratarea cancerului de sân
- laxative – recomandate pentru stimularea eliminării scaunului.
- preparate pe bază de plante care conţin Glycyrrhiza glabra (lemn dulce), dacă sunt administrate în
doze mari.
- medicamente administrate înainte de o examinare radiologică, numite substanţe de contrast.
Nu este recomandat consumul de alcool pe durata tratamentului cu furosemidă, deoarece asocierea
creşte riscul de scădere excesivă a tensiunii arteriale. Comprimatele de Furosemid Zentiva se
administrează pe nemâncate.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Furosemid Zentiva nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este
absolut necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul terapeutic
matern justifică riscul potenţial pentru făt.
Furosemida se excretă în laptele matern. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De
aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.

Posologie

Comprimatele se administrează întregi, pe cale orală, cu o cantitate suficientă de apă, pe

10
 nemâncate. Dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de afecţiune şi de gravitatea
acesteia. Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a obţine efectul dorit.

Adulţi
Edeme
Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic. Este recomandat ca doza zilnică să fie divizată în 2 – 3 prize.
Hipertensiune arterială
Doza uzuală de întreţinere recomandată este de 20 mg furosemidă pe zi, administrată dimineaţa.
În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida poate fi
asociată cu un alt antihipertensiv. În cazul hipertensiunii arteriale asociată cu insuficienţă renală cronică, pot
fi necesare doze mai mari.
Reacții adverse posibile
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori):
- tulburări ale concentraţiilor ionilor din organism, care uneori pot să se şi manifeste
- deshidratarea şi reducerea volumului de sânge din organism (hipovolemie), în special la
pacienţii vârstnici,
- creşterea valorilor creatininei în sânge,
- creşterea concentraţiei unui tip de grăsimi în sânge (trigliceride),
- scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială), uneori doar la ridicarea din poziţia culcat sau
aşezat în poziţie verticală (hipotensiune arterială ortostatică).
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 utilizatori):
- scăderea valorilor sodiului, potasiului şi clorului în sânge,
- creşterea concentraţiei unui tip de grăsimi din sânge (colesterolul),
- creşterea concentraţiei de acid uric din sânge, uneori însoţită de dureri la nivelul articulaţiilor
(atacuri de gută),
- creşterea volumului de urină,
- afectare a funcţiei cerebrale la pacienţii cu disfuncţie hepatică severă,
- creşterea concentraţiei sângelui (hemoconcentraţie).
Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 utilizatori):
- modificarea toleranţei la glucoză,
- greaţă,
- tulburări ale auzului, de obicei trecătoare. Au fost raportate cazuri de surditate, uneori

11
 ireversibile.
- mâncărime pe piele,
- urticarie,
- erupţii trecătoare pe piele,
- erupţii cutanate severe, însoţite de descuamare, exfoliere, formare de vezicule şi durere
(dermatită buloasă, eritem polimorf, pemfigoid, dermatită exfoliativă),
- apariţia de pete roşii-violete pe piele (purpură),
- creşterea sensibilităţii la lumină a pielii,
- scăderea numărului celulelor din sânge responsabile de coagularea acestuia (trombocitopenie).
Rare (afectează mai puţin de 1 din 1000 utilizatori):
- inflamaţia vaselor de sânge mici (vasculită),
- afectare a ţesutului renal (nefrită tubulo-interstiţială),
- vărsături,
- diaree,
- ţiuituri în urechi,
- reacţii alergice severe (anafilactice sau anafilactoide),
- amorţeală sau înţepături la nivelul mâinilor şi picioarelor (parestezii),
- scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile de apărarea împotriva infecţiilor
(leucopenie),
- creşterea numărului unui tip particular de celule albe din sânge (eozinofilie),
- febră.
Foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10000 utilizatori):
- scăderea semnificativă a numărului mai multor tipuri de celule albe din sânge (agranulocitoză),
- scăderea numărului de celule roşii din sânge (anemie),
- afectarea metabolismului hepatic (colestază),
- creşterea concentraţiei unor enzime hepatice (transaminaze),
- inflamaţia pancreasului (pancreatită acută).
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- scăderea valorilor calciului şi magneziului din sânge,
- creşterea valorilor ureei în sânge,
- scăderea acidităţii sângelui,
- sindrom pseudo-Bartter (complex de simptome care includ valori mici ale potasiului în sânge,
alcaloză metabolică şi uneori tensiune arterială mică), în cazul utilizării în doze mari şi de lungă
12
 durată,
- formarea de cheaguri de sânge (tromboză),
- valori crescute ale sodiului şi clorului în urină,
- retenţie de urină,
- depuneri de săruri de calciu în rinichi şi formarea de calculi renali la prematuri,
- afectare a funcţiei rinichilor,
- reacţii severe pe piele însoţite de sângerare, durere, exfoliere, formare de vezicule (sindrom
Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustuloză exantematoasă acută generalizată),
- erupţie cutanată la medicament, însoţită de febră şi creşterea numărului de eozinofile în sânge
(DRESS),
- agravarea sau activarea lupsului eritematos sistemic,
- defect cardiac la nou-născuţii trataţi cu furosemidă în prima săptămână de viaţă.

13
 DIURETICE TIAZIDICE

Hidroclorotiazida

Nefrix 25 mg

Indicaţii terapeutice
Edeme de etiologie cardiacă sau renală.

Edeme de etiologie hepatică, adesea în asociere cu diuretice care economisesc potasiul. Hipertensiune
arterială - se asociază obişnuit altor medicamente antihipertensive.

Diabet insipid central şi nefrogen.

Proprietăţi farmacodinamice
Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic cu acţiune de intensitate moderată. Efectul apare după
aproximativ o oră de la administrarea orală şi se menţine 8 - 12 ore. Hidroclorotiazida determină
eliminarea unei urini hiperosmolare, conţinând cantităţi crescute de ioni de natriu, clor, potasiu şi
magneziu, dar relativ mici de calciu. La doze mari, urina devine alcalină.
De asemenea, combate retenţia hidrosalină secundară produsă de alte medicamente antihipertensive.
Scăderea tensiunii arteriale este atribuită unei acţiuni vasodilatatoare directe şi efectului diuretic.

Hidroclorotiazida este eficace în cazuri selecţionate de diabet insipid nefrogen, acţionând prin concentrarea
urinii şi împiedicarea procesului de diluţie excesivă a acesteia, determinat de insuficienţa secreţiei de
vasopresină sau de răspunsul slab al rinichiului la hormon.

Doze şi mod de administrare

Adulţi: Doza uzuală recomandată este de 25 mg hidroclorotiazidă (un comprimat Nefrix 25 mg) pe zi.

Administrarea se face dimineaţa şi eventual la prânz, la început zilnic, apoi în funcţie de situaţia clinică,
cîte 3 – 4 zile pe săptămână sau o dată la două zile.
Dozele recomandate în diabetul insipid sunt de 25 – 100 mg hidroclorotiazidă (1 - 4 comprimate
Nefrix 25 mg) pe zi.
Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la hidroclorotiazidă, alte tiazide, la compuşi sulfonamidici sau la oricare dintre
excipienţii medicamentului.
- Insuficienţă renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min), anurie.
- Insuficienţă hepatică severă, colestază, ciroză biliară.

1
4
 - Hipokaliemie și hipercalcemie refractare.
- Hiponatremie rezistentă la terapie. Hiperuricemie
simptomatică (podagră). Encefalopatie hepatică.
- Copii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Alcool etilic, barbiturice, opioide: pot potenţa hipotensiunea arterială ortostatică.

Medicamente antidiabetice (insulină sau antidiabetice orale): tratamentul cu hidroclorotiazidă poate induce
hiperglicemie. Este necesară prudenţă şi ajustarea dozelor de antidiabetice.

Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA)

Alte medicamente antihipertensive: creşterea efectului antihipertensiv prin acţiune sinergică.

Răşini colestiraminice şi colestipol: absorbţia hidroclorotiazidei.este diminuată în prezenţa răşinilor

schimbătoare de ioni

Aminele presoare ( ex : adrenalina ): Efectul aminelor presoare este redus, dar nu în asemenea

măsură încăt să excludă utilizarea lor.

Corticosteroizi, tetracosactide: scăderea efectului antihipertensiv.

Glicozide cardiace: hipokaliemia şi hipomagneziemia induse de tiazidă favorizează declanşarea

aritmiei induse de digitalice.

Curarizante antidepolarizante (de exemplu tubocurarină): posibil potenţarea efectului curarizant.

Litiu
Antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic în doze mari (> 3 g
pe zi): pot determina insuficienţă renală acută la pacienţii cu risc (vârstnici, deshidrataţi) prin scăderea
filtrării glomerulare; scad efectul diuretic şi antihipertensiv al hidroclorotiazidei. Se recomandă hidratarea
pacientului şi monitorizarea funcţiei renale în special la începutul tratamentului.

Medicamentele antigutoase (probenicid, sulfinpirazona, alopurinol)

Poate fi necesară ajustarea dozelor de medicamente antigutoase deoarece hidroclorotiazida poate

crește nivelul seric de acid uric. Poată fi necesară creșterea dozelor de probenecid şi sulfinpirazona.
Administrarea concomitentă a tiazidelor poate crește incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Agenţii anticolinergici ( ex: atropina, bipiriden )

1
5
 Datorită scăderii motilităţii gastro-intestinale și vitezei de golire a stomacului, biodisponibilitatea

diureticelor tiazidice creşte.

Citostaticele ( ex : ciclofosfamida , methotrexat )

Salicilaţii

Metildopa

Ciclosporina

Medicamente care influenţează concentraţia plasmatică a potasiului

- Antiaritmice din clasa Ia (ex : chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);

- Antiaritmice din clasa III ( ex : amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);
- Unele medicamente antipsihotice ( ex : tioridazină, clorpromazină, levomepromazină,
trifluoperazina, ciamemazina, sulpirida, sultopridă, amisulpride, tiapride, pimozidă,
haloperidol, droperidol);
- Alte medicamente (ex : bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină IV, halophantrine,
mizolastină, pentamidină, terfenadine, vincamină IV).
Sărurile de calciu

Carbamazepina

Amfotericina B (parenteral), corticosteroizi, ACTH și laxative stimulante

Amantadină

Anticoagulante cumarinice: hidroclorotiazida poate determina scăderea efectului anticoagulant.

Sarcina

Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratarea edemelor gestaţionale, hipertensiuni gestaţionale sau
preeclampsiei datorită riscului de scădere a volumului plasmatic și de hipoperfuzie placentară, fără beneficii
pentru evoluţia bolii.

Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la gravide, cu

excepţia situaţiilor rare când nu poate fi utilizat un alt tratament.

Hidroclorotiazida nu va fi folosită în timpul primului trimestru de sarcină. Utilizarea unui tratament

alternativ acceptabil va fi evaluată înaintea planificării unei sarcini.
1
6
 Alăptarea

Utilizarea Nefrix în timpul alăptării nu este recomandată.

Reacţii adverse

Clasificarea MedRA
Investigaţii diagnostice: Cu Tulburări hidroelectrolitice (inclusiv hipopotasemie,
frecvenţă hipomagneziemie, hiponatriemie – vezi pct. 4.4),
necunoscut hipercalcemie, hiperuricemie, glicozurie, hiperglicemie,
ă: creșterea nivelului de cholesterol și trigliceride

Tulburări cardiace: Cu Aritmii cardiace şi hipotensiune ortostatică

frecvenţă
necunoscut
ă:
Tulburări hematologice Foarte rare: Anemie aplastică, supresie medulară,
și neutropenie/agranulocitoză, anemie hemolitică,
limfatice:
Tulburări ale sistemului Cu leucopenie, trombocitopenie
Vertij, parestezii, cefalee fotofobică,
nervos: frecvenţă convulsii, agitaţie
necunoscut
Tulburări ale sistemului Reacţii anafilactice, inclusiv şoc anafilactic
ă:
imunitar
Cu frecvenţă
Tulburări oculare: necunoscută :
Cu Vedere înceţoșată tranzitorie, xantopsie, miopie acută, atac
frecvenţă acut de glaucom cu unghi închis

Tulburări respiratorii, necunoscut

Cu Stres respirator (inclusiv pneumonită și edem
toracice și ă:
frecvenţă pulmonar)
mediastinale: necunoscut
ă:

Tulburări Cu Uscăciunea gurii, senzaţie de sete, greaţă, vărsături,

gastro- frecvenţă pancreatită, anorexie, diaree, constipaţie, iritaţie gastrică,
intestinale: necunoscut sialoadenită
ă:
1
7
Tulburări renale și Cu Nefrită interstiţială, insuficienţă renală
ale căilor urinare: frecvenţă
necunoscut
ă:
Afecţiuni cutanate și ale Cu frecvenţă Reacţii anafilactoide, necroliză epidermică

ţesutului subcutanat: necunoscută: toxică, sindrom Stevens-Johnson, ,reacţii de tip lupus

eritematos cutanat, reactivarea lupusului cutanat, reacţii de
fotosensibilizare, purpură, erupţii cutanate tranzitorii,
urticarie

Tulburări musculo- Cu Slăbiciune musculară, spasme musculare şi

scheletice și ale frecvenţă dureri
ţesutului conjunctiv: necunoscut
ă:

Tulburări vasculare: Cu Hipotensiune ortostatică, angeită necrozantă (vasculită,

frecvenţă vasculită cutanată)
necunoscut
ă:

Tulburări generale și Cu Febră, epuizare

la nivelul locului de frecvenţă
administrare: necunoscut
ă:

Tulburări hepatobiliare: Cu Icter secundar colestazei intrahepatice,

frecvenţă colecistită, pancreatită
Tulburări metabolice
necunoscut
şi nutriţionale - Alcaloză hipocloremică, ce poate induce encefalopatie
ă:
hepatică şi comă hepatică;
Cu - Hiperuricemia poate provoca atacuri de gută la
frecvenţă pacienţii fără astfel de simptome în antecedente;
necunoscut - Afectarea toleranţei la glucoză, care poate cauza

1
8
Tulburări ale ă: manifestarea unui diabet latent;
aparatului genital şi - Anorexie;
sânului Disfuncţii sexuale
Tulburări psihiatrice: Cu Depresie, tulburări de somn, confuzie, letargie, nervozitate,
frecvenţă tulburări de personalitate
necunoscut
ă:

Cu Indapamid
frecvenţă
Indapamid LPH 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
necunoscut
ă:

Acest medicament este utilizat pentru reducerea tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială).
Indapamida este un diuretic. Majoritatea diureticelor cresc cantitatea de urină produsă de rinichi.
Cu toate acestea, indapamida este diferită de alte diuretice, determinând numai o creştere uşoară a
cantităţii de urină produsă.
Interacțiuni medicamentoase
- medicamente utilizate pentru tulburări ale ritmului inimii (de exemplu: chinidină, hidrochinidină,
disopiramidă, amiodaronă, sotalol, ibutilidă, dofetilidă, digitală);
- litiu
- alte diuretice (bumetanidă, furosemid, piretanidă, tiazide şi xipamidă) care pot determina
hipokaliemie (concentraţie mică de potasiu din sânge).
- medicamente utilizate pentru tratamentul bolilor mintale, cum sunt depresia, anxietatea, schizofrenia
(de exemplu: antidepresive triciclice, medicamente antipsihotice, neuroleptice);
- bepridil (utilizat pentru a trata angina pectorală, o afecţiune care determină dureri în piept);
- cisapridă, difemanil (utilizate pentru tratamentul problemelor gastro-intestinale);
- sparfloxacină, moxifloxacină (antibiotice utilizate pentru tratamentul infecţiilor);
- halofantrină (medicament antiparazitar utilizat pentru tratamentul anumitor forme de malarie);
- pentamidină (utilizată pentru tratamentul anumitor forme de pneumonie);
- mizolastină (utilizată pentru tratamentul reacţiilor alergice, cum este febra fânului);
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene utilizate pentru tratarea durerii (de exemplu: ibuprofen)
sau doze mari de acid acetilsalicilic;

1
9
 - inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA) (utilizaţi pentru a trata
tensiunea arterială mare şi insuficienţa cardiacă);
- corticosteroizi orali utilizaţi pentru a trata diferite afecţiuni, inclusiv astmul bronşic sever şi
poliartrita reumatoidă;
- laxative stimulante;
- baclofen (pentru tratamentul rigidităţii musculare care apare în afecţiuni cum este scleroza multiplă);
- diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren);
- metformin (pentru tratamentul diabetului zaharat);
- substanţe de contrast iodate (utilizate pentru diagnosticarea anumitor afecţiuni cu ajutorul razelor X);
- medicamente care conţin calciu sau alte suplimente care conţin calciu;
- ciclosporină, tacrolimus sau alte medicamente care deprimă sistemul imunitar utilizate după
transplantul de organe sau pentru tratamentul afecţiunilor autoimune, dermatologice sau reumatice
severe;
- tetracosactidă (pentru tratamentul bolii Crohn).
Sarcina şi alăptarea

Acest medicament nu este recomandat în timpul sarcinii.

Substanţa activă este excretată în lapte. Alăptarea nu este recomandată dacă luaţi acest medicament.
Posologie

Doza uzuală este de un comprimat pe zi, de preferat dimineaţa. Comprimatele pot fi luate indiferent de
orarul meselor.
Comprimatele trebuie înghiţite întregi cu apă.
Tratamentul pentru hipertensiunea arterială este, de regulă, administrat pe toată durata vieţii.
Reacții adverse posibile
- Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): valori mici de potasiu în sânge, ceea ce poate
produce slăbiciune musculară.
- Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): vărsături, reacţii alergice, în special
dermatologice, cum sunt erupţie trecătoare pe piele, purpură (pete roşii pe piele) la pacienţii cu
predispoziţie la reacţii alergice şi astmatice.
- Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): senzaţie de oboseală, ameţeli, durere de cap,
furnicături şi înţepături (parestezii); tulburări gastro-intestinale (cum sunt greaţă, constipaţie), uscare
a gurii; risc crescut de deshidratare la pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă cardiacă.
- Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
- bătăi neregulate ale inimii, tensiune arterială mică;

2
0
 - afecţiuni renale (manifestate prin oboseală, nevoie crescută de a urina, mâncărime, stare de

rău, umflarea extremităţilor);

- pancreatită (inflamaţia pancreasului care poate determina durere în partea superioară a

abdomenului), funcţionare anormală a ficatului (manifestată prin oboseală, pierderea apetitului,

stare de rău, icter). În caz de insuficienţă hepatică, există posibilitatea instalării encefalopatiei
hepatice (o boală degenerativă a creierului).
- modificări ale numărului de celule din sânge, cum sunt trombocitopenie (scădere a numărului

de plachete care poate determina apariţia mai uşoară a învineţirii sau a sângerării nazale),
leucopenie (scădere a numărului de celule albe care poate determina febră inexplicabilă, dureri
la nivelul gâtului sau alte simptome asemănătoare gripei – dacă acestea apar adresaţi-vă
medicului dumneavoastră) şi anemie (scădere a numărului de celule roşii ale sângelui);
- angioedem şi/sau urticarie, manifestări severe la nivelul pielii. Angioedemul este caracterizat

prin umflarea pielii la nivelul extremităţilor sau a feţei, umflarea limbii sau a buzelor, umflarea
mucoaselor la nivelul gâtului sau căilor respiratorii, ceea ce poate duce la scurtarea respiraţiei
sau dificultăţi la înghiţire. Dacă acestea apar, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Dacă suferiţi de lupus eritematos sistemic (o boală de colagen), aceasta se poate agrava.
- Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- Pot apărea modificări ale parametrilor de laborator şi medicul dumneavoastră vă poate recomanda

analize de sânge pentru a verifica starea dumneavoastră de sănătate. Pot apărea următoarele
modificări ale parametrilor de laborator:
- valori scăzute de potasiu în sânge;

- valori scăzute de sodiu care pot produce deshidratare şi tensiune arterială mică;

- creştere a acidului uric, o substanţă care poate produce sau agrava guta (articulaţii dureroase,
în special la nivelul picioarelor);
- creştere a valorilor de glucoză la pacienţii cu diabet zaharat;

- creştere a calciului în sânge;

- creştere a valorilor enzimelor hepatice;

- Aspect anormal al ECG;

- Bătăi neregulate ale inimii care pot pune viaţa în pericol (torsada vârfurilor);

- Hepatită;

- Senzaţie de leşin.

2
1
 DIURETICE ANTIALDOSTERONICE

Spironolactonă
SPIRONOLACTONĂ TERAPIA 25 mg comprimate filmate

Spironolactonă Terapia 25 mg este utilizat pentru tratamentul:

- insuficienţei cardiace congestive – afectarea severă a funcţiei inimii de pompare a sângelui şi

este posibil să se manifeste cu glezne umflate sau respiraţii scurte. Acest lucru se poate
întâmpla atunci când acţiunea de pompare a inimii dumneavoastră a devenit slabă pentru că
este prea mult lichid în corpul dumneavoastră.
- ascitei – prezenţa de lichid la nivelul abdomenului, determinată de exemplu de ciroza hepatică
sau de diferite tipuri de cancer.

- sindromului nefrotic – afecţiune a rinichilor care determină acumularea de lichid în organism.

- aldosteronismului primar – prezenţa lichidelor în exces ȋ n organismul dumneavoastră
determinată de secreţia în exces a unui hormon denumit aldosteron.

Interacțiuni medicamentoase

- digoxină (medicament pentru tratamentul afectării funcţiei inimii)

- carbenoxolonă (medicament pentru afecţiuni ale stomacului)
- medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute inclusive inhibitorii ECA
- alte diuretice (care ajută la eliminarea lichidului din organism)
- anti-inflamatoare nesteroidiene (precum acidul acetilsalicilic sau ibuprofenul)
- suplimente care conţin potasiu
- heparină (utilizată pentru a împiedica coagularea sângelui)
- antipirină
- noradrenalină (utilizată pentru a creşte tensiunea arterială)
- alte diuretice
- medicamente cunoscute că determină hiperkaliemie (niveluri ridicate de potasiu din sânge)
Posologie

Comprimatele trebuie luate o data pe zi cu un pahar cu apă, împreună cu alimentele.

Adulţi:

22
 Dozele la adulţi variază între 25 mg şi 200 mg spironolactonă pe zi. În cazuri severe şi în funcţie de
afecţiune, doza poate fi crescută treptat până la maxim 400 mg spironolactonă pe zi.

Vârstnici:

- o doză mai mică la început şi apoi doza este crescută treptat pentru a se atinge efectul dorit.

Copii:

Dozele de spironolactonă administrate la un copil depind de greutatea copilului.

Reacţii adverse
- Vezicule sau descuamare a pielii din jurul buzelor, ochilor, gurii, nasului şi a organelor
genitale, simptome asemănătoare gripei şi febră. Acest lucru ar putea fi o afecţiune numită
sindromul Stevens-Johnson.
- Într-o formă mai severă a bolii numită necroliză epidermică toxică, straturile superioare de
piele se pot descuama lăsând zone mari de piele expuse pe tot corpul.
- Erupţie cutanată, febră și umflături (care pot fi simptome ale unei afecţiuni mai grave, erupţie
cutanată medicamentoasă și eozinofilie și simptome sistemice).
- Îngălbenirea pielii sau a ochilor (icter), spironolactona poate provoca afectarea funcţiei
ficatului.

- Bătăi neregulate ale inimii, senzaţie de furnicături, paralizie sau dificultăţi în respiraţie; care pot
fi simptome ale concentraţiei de potasiu ridicate în sânge. Medicul dumneavoastră vă va efectua
periodic teste de sânge pentru a monitoriza potasiul și alţi electroliţi. Medicul dumneavoastră
poate opri tratamentul dacă este necesar.
Alte reacţiile adverse raportate în timpul tratamentului includ:

- tumoră benignă la nivelul sânului,

- scăderea severă a numărului de celule albe din sânge, cu favorizarea apariţiei infecţiilor
(leucopenie); durere de gât şi febră apărute brusc (agranulocitoză); scăderea numărului de
trombocite care duce la creşterea riscului de sângerare sau de apariţie a vânătăilor
(trombocitopenie),
- tulburări electrolitice (modificări ale sărurilor din sânge), creşterea potasiului în sânge,
- modificarea dorinţei sexuale, confuzie,
- ameţeli, somnolenţă, ataxie (imposibilitatea de a coordona grupele musculare în cursul
mişcărilor voluntare), dureri de cap,
- greaţă, tulburări la nivelul stomacului şi intestinului,
- erupţii pe piele, mâncărime, căderea părului, urticarie,

23
 - creşterea părului mai mult decât în mod normal pe corp sau pe faţă,
- crampe la nivelul muşchilor,
- afectarea funcţiei renale,
- creşterea sânilor la bărbaţi, durere la nivelul sânilor, impotenţă, tulburări menstruale,
- stare generală de rău,
- modificări ale vocii. De exemplu, răgușeală sau îngroşarea vocii la femei și schimbări în
tonalitate la bărbaţi.

INHIBITORII ANHIDRAZEI CARBONICE

ACETAZOLAMIDA

Comprimate, 250 mg
Grupa farmacoterapeutică: antiglaucomatos şi miotic, inhibitor al anhidrazei carbonice.

Indicaţii terapeutice
- glaucom;
- epilepsie (ca tratament adjuvant, mai ales pentru petit mal la copil, epilepsie
catamenială, epilepsie posttraumatică);
- insuficienţă cardiacă congestivă;
- tratamentul simptomatic al hipercapniei în cursul episoadelor acute de cord pulmonar cronic;
- edeme induse medicamentos;
- obezitate;
- disgravidie tardivă, preeclampsie;
- sindrom Menière;
- rău de munte.
Contraindicaţii
- hipersensibilitate la acetazolamidă sau la oricare dintre componenţii produsului;
- hipersensibilitate la sulfamide;
- ciroză hepatică;
- insuficienţă renală cu anurie;
- boală Addison;
- acidoză, stări de hiponatriemie şi hipokaliemie;
- comă sau precomă diabetică;
- litiază renală.
Interacţiuni medicamentoase
24
Asemenea altor inhibitori ai anhidrazei carbonice, acetazolamida produce hiperglicemie,
reducând eficienţa antidiabeticelor orale.
Asocierea cu litiul duce la scăderea efectului acestuia, prin creşterea ratei de eliminare a lui. Creşte riscul
toxic al salicilaţilor, mai ales la nivelul sistemului nervos central, prin creşterea concentraţiei
plasmatice şi în creier.
Creşte riscul de hipokaliemie prin asocierea cu digitalice, glucocorticoizi, alte diuretice (tiazide sau de
ansă) sau laxative iritante. Astfel, se măreşte riscul apariţiei torsadei vârfurilor în asociere cu
medicamente antiaritmice, de tip bepridil, chinidinice (clasa Ia), sotalol şi amiodaronă sau
neantiaritmice: prenilamină, vincamină.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina:

Acetazolamida, administrată oral sau parenteral, a demonstrat un potenţial teratogen la animale

(şoareci, şobolani, hamsteri şi iepuri). Nu există însă studii corespunzătoare la femei gravide,
motiv pentru care produsul nu se va administra în timpul sarcinii (îndeosebi în primul trimestru),
decât dacă efectul benefic potenţial justifică riscul potenţial al tratamentului asupra fătului.
Alăptarea:

Datorită riscului de apariţie a fenomenelor secundare la copil, se va decide de către medic dacă se
va sista alăptarea sau tratamentul cu acetazolamidă, ţinând cont de importanţa tratamentului
pentru mamă.
Doze şi mod de administrare
Tratamentul cu acetazolamidă va fi strict individualizat, în funcţie de starea bolnavului şi de
răspunsul acestuia la tratament. Acest produs este rezervat adulţilor şi copiilor peste 6 ani.
Adulţi: doza uzuală este de 1-2 comprimate pe zi, repartizate la mese, putând fi crescută până la 4
comprimate pe zi.
Copii mai mari de 6 ani: 5-10 mg/kg şi zi.
Glaucom (congestiv acut şi secundar):

- adulţi - 250-1000 mg/zi, în 3-4 prize;

- copii mai mari de 6 ani - 125-750 mg/zi, în 3-4 prize.
Insuficienţa cardiacă congestivă, edem medicamentos, obezitate:

- numai pentru adulţi, 250-375 mg/zi, priză unică administrată dimineaţa, timp de două zile, urmate
de o zi pauză, după care ciclul se repetă.
Epilepsie:

- adulţi - 250-1000 mg/zi;

25
 - copii - 125-750 mg/zi în 3-4 prize.
Rău de munte:

- 500 – 1000 mg/zi în 2-3 prize, începând cu 24-48 ore înainte de ascensiune şi se continuă încă 48 ore
la altitudine.
Reacţii adverse
Dozele mari provoacă hipokaliemie (se recomandă administrarea de săruri de potasiu), somnolenţă,
parestezii ale feţei şi extremităţilor, mai rar oboseală, nervozitate, tremor, depresie, dezorientare, ataxie,
sete, tulburări digestive (anorexie, vomă), uneori erupţii cutanate alergice.
Poate determina comă hepatică la pacienţii cirotici.
Foarte rar: agranulocitoză, trombocitopenie, aplazie medulară, probabil prin hipersensibilizare la
sulfamide; de asemenea, leziuni renale, surditate şi miopie trecătoare (situaţii în care se întrerupe
medicaţia).
Tratamentul îndelungat poate cauza: acidoză hipokaliemică (se impune asocierea clorurii de potasiu),
calculoză renală (îndeosebi calcică), hiperglicemie, hiperuricemie cu criză acută de gută.

DIURETICE OSMOTICE

MANITOL HF 200 mg/ml soluţie perfuzabilă

Indicații terapeutice
• Susţinerea diurezei în cadrul prevenţiei sau tratamentului fazei oligurice a insuficienţei renale
acute, înaintea instalării anuriei
• Tratamentul edemului cerebral, prin scăderea hipertensiunii intracraniene, în cazul în care
bariera hematoencefalică este intactă
• Hipertensiune intraoculară în cadrul crizei de glaucom acut sau anterior intervenţiilor
chirurgicale oftalmologice
• Creşterea excreţiei renale a substanţelor toxice.
Proprietăți farmacodinamice
• Manitolul creşte osmolaritatea plasmei, antrenând apa din ţesuturi (inclusiv creier, lichid
cefalorahidian şi ochi) în lichidul interstiţial şi plasmă. Prin acest mecanism se reduc edemul
cerebral, hipertensiunea intracraniană, volumul şi presiunea lichidului cefalorahidian, precum
şi presiunea intraoculară.
• Manitolul creşte diureza prin acţiune osmotică. Nu se resoarbe la nivelul tubilor renali,
crescând astfel osmolaritatea filtratului glomerular, reţinând apa şi, în oarecare masură,
electroliţii în urină. Poate favoriza excreţia urinară a substanţelor nefrotoxice şi împiedică
26
 concentrarea acestora în urina tubulară.
• Efectul diuretic, respectiv efectul de scădere a presiunii lichidului cefalorahidian şi a presiunii
intraoculare încep în 1-3 ore, respectiv în 15 minute de la iniţierea administrării.
• Efectul maxim de scădere a presiunii intraoculare se obţine după 30-60 de minute de la
terminarea administrării. Efectul de scădere a presiunii lichidului cefalorahidian se menţine
3 până la 8 ore după încetarea administrării; scăderea presiunii intraoculare se menţine 4
până la 8 ore după administrare.
ProprietăŢi farmacocinetice
• După administrarea intravenoasă, manitolul este excretat pe cale renală rapid, înainte de a fi
metabolizat. Reabsorbţia tubulară este sub 10%. Nu este secretat de către celulele tubulare.
Manitolul rămâne în spaţiul extracelular. În mod normal, nu traversează bariera
hematoencefalică şi nu pătrunde intraocular. În cazul unor concentraţii plasmatice foarte mari
sau la pacienţii cu acidoză, poate traversa bariera hematoencefalică. Se metabolizează în
proporţie mică în ficat, rezultând glicogen.
• Timpul de injumătăţire plasmatică este de aproximativ 100 de minute (poate creşte la 36 ore
în insuficienţa renală acută).
• 80% dintr-o doza administrată intravenos se excretă prin urină în decurs de 3 ore.
Doze şi mod de administrare
Dozele recomandate depind de vârstă, greutate, starea clinică şi parametrii biologici ai pacientului,
precum şi de tratamentul concomitent cu alte medicamente.
Adulţi şi adolescenţi

Doza uzuală zilnică este 250 până la 1000 ml soluţie Manitol HF 200 mg/ml (50 până la 200 g
manitol). Într-o sesiune poate fi adminstrată o doză maximă de 250 ml soluţie Manitol HF 200
mg/ml (50 g manitol). În majoritatea cazurilor, răspunsul terapeutic adecvat se obţine după
administrarea unei doze zilnice de 250 până la 500 ml soluţie Manitol 200 mg/ml (50 până la 100 g
manitol pe zi).
Contraindicații
• Hipersensibilitate la manitol sau la oricare dintre excipienţi
• Anurie diagnosticată
• Insuficienţă cardiacă severă
• Hiperosmolaritate plasmatică preexistentă
• Deshidratare severă
• Congestie pulmonară severă sau edem pulmonar acut
• Leziuni ale barierei hematoencefalice
• Hemoragie intracraniană activă, cu excepţia cazurilor postcraniotomie.

27
Interacțiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacțiune
Administrarea concomitentă a altor diuretice poate intensifica efectele manitolului. Ca urmare,
trebuie ajustate dozele de diuretic.
Manitolul creşte eliminarea medicamentelor excretate urinar (de exemplu litiu şi metotrexat). Ca
urmare, administrarea concomitentă cu manitolul poate influenţa răspunsul la tratamentul cu aceste
medicamente.
Pacienţii trataţi concomitent cu ciclosporină trebuie urmăriţi atent pentru decelarea semnelor de
nefrotoxicitate.
Alte interacţiuni medicamentoase potenţiale sunt cu:
- aminoglicozidele (manitolul potenţează ototoxicitatea acestora)
- blocantele depolarizante neuromusculare (manitolul potenţează efectele acestora)
- anticoagulantele orale (manitolul scade efectele prin creşterea concentraţiei factorilor de
coagulare, ca urmare a deshidratării)
- digoxina (risc crescut de apariţie a toxicităţii digitalice, în cazul hipopotasemiei
consecutive administrării manitolului).
Sarcina şi alăptarea
Nu există date adecvate referitoare la administrarea manitolului la gravide. Ca urmare, nu se
recomandă administrarea manitolului în sarcină, cu excepţia cazurilor când este absolut necesar.
Nu se cunoaşte dacă manitolul se elimină în laptele uman. Ca urmare, nu se recomandă
administrarea manitolului la femeile care alăptează, cu excepţia cazurilor când este absolut necesar.
Reacții adverse
FrecvenŢă Aparate, sisteme şi organe ReacŢii adverse
Mai puţin Tulburări metabolice şi de Dezechilibre hidroelectrolitice
Tulburări vasculare Hipotensiune
frecvente (≥ nutriţie
Tulburări ale sistemului arterială,alergice, şoc anafilactic
Reacţii
1/1000 şi
Tulburări
imunitar metabolice şi de tromboflebită edeme
Deshidratare,
<1/100)
Tulburări
nutriţie ale sistemului Cefalee, convulsii,
nervos ameţeli, hipertensiune
intracraniană
Rare(≥ 1/10000 şi
Tulburări oculare Vedere înceţoşată
<1/1000) Tulburări cardiace Aritmii cardiace
Tulburări vasculare Hipertensiune arterială
Tulburări respiratorii, Congestie pulmonară,

Tulburărişi gastro-intestinale
toracice mediastinale edem pulmonar
Xerostomie, acut, de sete,
senzaţie
rinită
greaţă,
Tulburări cutanate şi ale Necrozăvărsături
epidermică, urticarie
ţesutului subcutanat

28
 Tulburări musculo-scheletice Crampe musculare
şi ale ţesutului
Tulburări renaleconjunctiv
şi ale Poliurie, nefropatie
căilor urinare consecutivă
Tulburări generale şi la Frisoane, dureri toracice
hiperhidratării celulare,
nivelul locului de (asemănătoare
retenţie urinarăanginei
acută
Foarte Tulburări cardiace
administrare Insuficienţă cardiacă
pectorale), febră congestivă
rare
Tulburări renale şi ale Insuficienţă renală acută
(<1/1000
căilor urinare
0)

29