Sunteți pe pagina 1din 46

Nr.

3, martie, 2019

Editura eParadigme
________________________________________________________________________________________

Revistă de cultură și atitudine civică


________________________________________________________________________________________

REDACȚIA:
 Director fondator: Gheorghe Bucălăete
 Redactor-șef: Ionel Cioabă
Redactori: Cătălin Mircea Pleşu, Eugenia Bucur, Mihai-Andrei Aldea
 Secretar general: Zenoveiov Ana Marina

__________________________________________________________

CONTACT:
 Adresa: Alimpești, Nr. 88, Gorj
 Email: catalinp11@yahoo.com sau cutezator2014@yahoo.com
 Telefon: 0760987321

________________________________________________________________________________________

Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033


1 , nr. 3, martie 2019
Iată modelul nostru de "democrație" de valori culturale uluitoare!
Este vorba despre legislativul Statului New York.

Comunitatea pro-viață este profund indignată de decizia sfidătoare a Statului New


York, care au adoptat legea prin care avortul devine legal până în momentul nașterii. Dr.
James Dobson, psiholog, realizator radio, fondator Family Talk, una din cele mai
influente voci protestante din SUA, a transmis:

 „Nu exagerez când afirm că sunt îngrozit de votul din Senatul Statului New York
în favoarea legii numită eufemistic Legea Sănătății Reproductive. Legea nu este
deloc despre sănătatea reproductivă. Este un barbarism autentic la un nivel
întâlnit doar în Evul Mediu. Există o luptă crâncenă pentru milioane de vieți
hărăzite de însuși Dumnezeu și trebuie să le apărăm pentru ca acestea să aibă
vreo șansă”.

De asemenea, Dr. Jack Graham, the pastor la Prestonwood Baptist Church a declatat:

 „Aceia care aclamă adoptarea așa-numitei Legi a Sănătății Reproductive, nu


sărbătoresc și nici nu promovează vreun progres în apărarea drepturilor la
sănătate ale femeii. Aceștia sărbătoresc o crimă cu sânge rece. Această lege
este, practic, un permis pentru a ucide copiii nenăscuți, chiar dacă aceștia ar
putea supraviețui în afara uterului. Faptul că adoptarea acestei legi a fost
primită cu atâta exuberanță de foartă multă lume, ne provoacă să acționăm,
conștientizând faptul că acum, mai mult ca niciodată, este important să apărăm
sacralitatea vieții umane și să luptăm pentru aceia care nu se pot apăra”

Cea mai dură reacție a avut-o însă Matt Wals, comentator conservator: „Trump este
Hitler strigă ei în timp ce sărbătoresc uciderea în masă a copiilor”. În același articol
publicat de siteul Știri pentru viață, Bryan Kempe, activist pro-life, zicea: „Expoziția
Ororile de la Auschwitz vine în New York pentru a ne asigura că oamenii nu vor uita
niciodată distrugerea vieții și, totuși, New York tocmai a legalizat holocaustul avortului
până la naștere. Sângele curge pe străzile noastre în timp ce noi continuăm să
masacrăm viața din uter." Echipa noastră susține orice demers.

Ioan D. Constantinescu

2 , nr. 3, martie 2019


Parabola celor doi datornici
Studiu de specialitate

Pe când Iisus se afla în casa unui fariseu din Capernaum pe nume Simon, o femeie
aduce un vas cu untdelemn parfumat, intră în încăpere și parfumează picioarele lui Iisus,
apoi începe să verse lacrimi de pocăinţă pe picioarele Sale şi să le şteargă, plină de
iubire, cu părul capului ei. Simon rămâne cu inima împietrită şi Domnul îi spune:
„Simone, am să-ţi spun ceva (...) Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci
mii de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe
amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând a zis: Socotesc că
acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns” (Luca VII, 40-43).
Învăţături morale: Iertarea datoriei băneşti închipuie iertarea greşelilor semenilor. Cu
cât iertăm mai mult, cu atât vom fi iubiţi mai mult. Celor doi datornici li se iartă mai
mult în cele din urmă, iertarea fiind în funcţie de iubirea fiecăruia faţă de Binefăcătorul
lor, deoarece Mântuitorul, adaugă după ce rosteşte această pildă: „Cui i se iartă puţin,
puţin iubeşte” (Luca VII, 47).
Pocăinţa şi dragostea cu care femeia se apropie de Iisus este o expresie a recunoştinţei
imense pentru bunătatea nemăsurată a lui Dumnezeu.
Iertarea este calea prin care se poate reface legătura alterată, în urma păcatului
strămoşesc, dintre Dumnezeu şi om, implicit între oameni. Dumnezeu din nemărginita
Sa iubire a trimis pe Fiul Său să ia trup şi să mântuiască lumea: „Căci Dumnezeu aşa a
iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ci ca să mântuiască, prin El, lumea” (In. 3, 16-17). Prin patimile, moartea
şi învierea Sa, a iertat păcatele lumii întregi .
Din comportarea femeii păcătoase înţelegem faptul că cei ce cred şi se pocăiesc, cu
adevărat, pot primi iertare desăvârşită şi mântuire .
de Ciurea Constantin Cătălin

3 , nr. 3, martie 2019


Mângâiere
Tu, înger de lumină,
ce ridici în gândurile tale flori de liliac,
atingi cu ele sensibilitate,
apoi în strălucire o îmbraci.

Peste parfumul inimii tale,


stau aşezate flori albe de cireş,
albine în veşmânt de aur să poposească
sau în zbor să se înalțe din ceresc!

Tremurătoare lumini,
sub raza lunii,
cern iubirea din cuvinte
şi-n privirea-ți luminoasă
mângâieri de cer cuminte!

Tu, înger de lumină,


ce ridici în gândurile tale flori de liliac,
atingi cu ele sensibilitate,
apoi în strălucire o îmbraci!
Eugenia Bucur, 03.03.2019

4 , nr. 3, martie 2019


ÎN ZI DE MĂRȚIȘOR

Acum, în zi de Mărțișor,
Ce aș putea să vă ofer?..
Un „Bună ziua tuturor!”,
Și-un dor mai mare pentru Cer..
Căci dacă dorul semănat
În inimă va încolți,
În suflet primăveri de vis
Vor fi fiecare zi!

Preot Sorin Croitoru

5 , nr. 3, martie 2019


Teorii despre jocurile de mișcare
Studiu de specialitate

Jocurile în care rolul mişcărilor este clar exprimat se numesc de regulă „jocuri de
mişcare” sau jocuri dinamice.

Jocul de mişcare este o variantă a activităţii de joc. Baza ei o constituie diferitele


acţiuni motrice active, motivate de un subiect (temă, idee) şi parţial îngrădite de reguli.
Totodată, ele urmăresc învingerea, în condiţii mereu schimbătoare ale mediului de joc,
a diferitelor dificultăţi sau obstacole ivite în calea atingerii scopului propus.1 Stabilirea
acţiunilor jucătorilor determină sarcina jocului conform scopului propus, caracterul şi
dezvoltarea conflictului de joc. Această parte a jocului dă un colorit emoţional folosirii
diferitelor procedee tehnice sau elemente de tactică, pe de o parte, iar, pe de altă parte,
înviorează acţiunile complexe ale jucătorilor.

Acțiunile motrice pot fi legate de executarea unor mişcări de imitare, iar în anumite
jocuri putem întâlni scurte părţi de viteză, de alergare de „îndemânare”, de învingere a
obstacolelor prin săritură, rezistenţă şi forţă. Folosirea diferitelor mişcări legate de
orientare, observaţie sau auz şi toate acestea – în diferite forme şi combinaţii, pot fi alte
acțiuni, la fel de utile în jocurile de mișcare.2

În cartea intitulată “Jocuri de mișcare” publicată în anul 2002 de Septimiu Florian


Todea sub egida Editurii Fundației ROMÂNIA DE MÂINE3 - sunt prezentate numeroase
teorii în diverse lucrări de specialitate legate de tema lucrării noastre. Aceste lucrări

1
Lect. univ. dr. Nicoleta-Lücy MOTROC, JOCUL DE MIŞCARE, MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE, în revista Marathon, Academia
de Studii Economice din Bucureşti, 2009, p. 199
2 Ibidem
3
Septimiu Florian Todea, JOCURI DE MIŞCARE, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2012, p.11-12

6 , nr. 3, martie 2019


caută să explice jocul, să arate originea şi funcţiile sale, specifice comportamentului
general al omului, indiferent de vârstă. De exempu:

Teoria lui Lazarus explică jocul ca principalul mijloc de satisfacere a necesităţii


de repaus, de recreere;
Teoria lui Fr. Schiller, susţinută şi de H. Spencer, consideră jocul ca formă de
manifestare a surplusului de energie care nu a fost utilizată în alte activităţi;
Teoria formulată de Stanley Hall se bazează pe legea biogenetică a lui Haeckel,
potrivit căreia dezvoltarea copilului recapitulează, în ge-neral, evoluţia speciei umane;
A.N. Carr completează teoria lui Karl Gross, dezvoltând teoria catarctică,
conform căreia jocul nu este un preexerciţiu care formează instinctele, ci le susţine pe
cele deja formate;
E. Claaparède consideră jocul ca o activitate determinată de dorinţe şi trebuinţe;
Teoria lui Karl Gross porneşte de la un punct de vedere exclu-sivist, biologic,
identificând jocul copilului cu acela al animalelor, ca manifestare a instinctelor primare;
Alfred Adler consideră jocul ca o formă de manifestare a complexului de
inferioritate al copilului faţă de adult;
Jean Chateau apreciază că în joc se manifestă dorinţele copilului de a ajunge la
vârsta maturităţii.
de Ionel Cioabă

7 , nr. 3, martie 2019


Armele încovoiate ale dacilor, de Cătălin Borangic. Sine qua non

Lucrez de mult la un vechi proiect numit Cum luptau Românii?, o încercare de


reconstituire a vastului tablou al spiritualităţii (şi practicii) marţiale a Românilor din
trecut – mai ales dinainte de 1715. Pentru un asemenea proiect rădăcinile spiritualităţii
şi practicii marţiale româneşti sunt ceva ce nu poate să lipsească. Ceea ce înseamnă că,
dincolo de bogatul material privitor la Romani, am avut nevoie de un material cât mai
serios privitor la Scito-Sarmaţi (la noi Vitalie Bârcă având o admirabilă operă pe această
temă), privitor la Celţi (îl amintesc doar pe regretatul şi strălucitul profesor Alexandru
Barnea) şi, desigur, la Traco-Iliri, preferabil cu o aplecare deosebită asupra Dacilor.
Din acest punct de vedere, al rădăcinilor tradiţiilor şi practicilor marţiale româneşti, al
tradiţiilor şi practicilor marţiale tracice, dar mai ales dacice, lucrarea lui Cătălin
Borangic, Dacorum falces : armele încovoiate ale dacilor [1], este una fără de care, de
acum, nu se mai poate!

Desigur, afirmaţia poate să pară (să pară!) exagerată.

Oricine ştie că de la Xenopol şi Pârvan la Aurel Rustoiu şi Valeriu Sîrbu sunt foarte
multe nume ale istoricilor şi arheologilor, filologilor, numismaţilor şi chiar etnologilor
care s-au aplecat asupra Traco-Ilirilor, sau numai asupra Dacilor. Cu tot respectul faţă
de munca şi realizările tuturor acestora, trebuie să subliniem că în fiecare generaţie se

8 , nr. 3, martie 2019


ivesc oameni care aduc eforturile înaintaşilor la un nou nivel. Ceea ce se întâmplă, din
fericire, şi în acest caz.
Dacorum falces : armele încovoiate ale dacilor este unul din tipurile de literatură
ştiinţifică de cea mai mare însemnătate – literatura de sinteză şi prezetare enciclopedică.
De obicei acest domeniu este sub-apreciat în România modernă şi contemporană.
Nici măcar rolul strălucit al unei asemenea lucrări (Proverbele românilor…, de Iuliu
Zanne) în tratativele de pace de după Primul război mondial nu a vindecat
intelectualitatea românească de boala dispreţuirii acestui domeniu.

Ca urmare, s-a ajuns la nenumărate „dicţionare” traduse direct, fără niciun


discernământ, din limbi străine, preluându-se o mulţime de greşeli, prejudecăţi, rasisme,
goluri de prezentare etc. Unele fiind atacuri directe chiar la adevăruri istorice
fundamentale pentru existenţa Românilor şi a României.

Este adevărat, lucrările de tip enciclopedic cer foarte multă muncă. Şi, totodată, nu au
strălucirea originalităţii accentuate a altor tipuri de lucrare. Însă au, adesea, o valoare
mai mare decât a acestora, deoarece devin baza pe care se construieşte mai departe.
De la Dicţionarul lui Scriban, părut uitat, dar tot mai valorificat în ultimele decenii,
până la imperfectele dar atât de căutatele DEX-uri, de la Atlasul zoologic şi până la
felurite programe de tip enciclopedic, nenumărate sunt dovezile acestei realităţi.
Lucrările de tip enciclopedic au o valoare continuă, care adeseori poate să fie perenă.
Dacorum falces : armele încovoiate ale dacilor este o lucrare enciclopedic de primă
mână.
Aşteptăm – autorul însuşi doreşte – completări fireşti în ediţiile viitoare. Dar chiar şi
ediţia „de buzunar” din 2015 este extrem de valoroasă în lipsa celei din 2016. Pentru că
informaţiile conţinute sunt cea mai accesibilă şi complexă prezentare a armelor

9 , nr. 3, martie 2019


încovoiate ale Dacilor. Fără a se uita, extrem de lăudabil, menţionarea armelor drepte
ale Dacilor – şi chiar prezentarea câtorva.
Merită spus că lucrarea este parte a proiectului mult mai mare Enciclopedia Dacica, un
proiect de asemenea excepţional şi care merită lăudat şi promovat. Dacă nu aţi văzut,
vă atrag atenţia că numele (Enciclopedia Dacica) conţine un link activ către acest
proiect. Vizitaţi-l! Timpul pe care îl veţi petrece străbătându-l va fi unul câştigat, unul
investit în cunoaşterea acelor Străbuni ai noştri pe care îi cunoaştem ca Daci, Daco-Geţi
sau Geţi.
Şi nu doar a lor, ci şi a altora dintre înaintaşii noştri.

Seriozitatea proiectului Enciclopedia Dacica este ceea ce îndrăznesc să


numesc adevărata iubire faţă de Străbuni.

Nu falsificările hiperbolice – fie în laudă, fie în critică – sunt cele care arată iubirea
noastră faţă de cineva. Încercarea sinceră de a-l cunoaşte, de a-l înţelege, de a păstra şi
fructifica ceea ce are (a avut) bun, aceasta este adevărata iubire.

Or şi Enciclopedia Dacica, şi Falces dacorum… sunt încercări sincere de a-i cunoaşte,


de a-i înţelege pe Traco-Iliri în general, pe Daci în special; şi de a păstra şi fructifica
ceea ce au avut bun.
Cea mai mare parte din materialul înfăţişat de Cătălin Borangic în Falces dacorum:
armele încovoiate ale dacilor îmi era cunoscut; asta pentru că „străbătusem”, cu mari
eforturi, sute şi sute de articole de arheologie şi istorie, sute de cărţi pe temă. Un efort
foarte mare, delicat spus. Cel care obţine cartea lui Cătălin Borangic este eliberat de
această caznă – autorul a îndurat-o pentru el.

10 , nr. 3, martie 2019


Există, desigur, meritul mai mult decât evident al sistematizării, al adunării şi orânduirii
datelor ştiinţifice despre armele încovoiate ale Dacilor.

Cătălin Borangic a folosit sursele scrise, imaginile de pe marile monumente, vasta ofertă
a numismaticii şi, desigur, feluritele interpretări de specialitate.

La care, ca o mare plus-valoare, se adaugă datele preţioase ale încercărilor de


reconstituire, fie că sunt ale autorului sau ale unor prieteni, apropiaţi, cunoscuţi etc. Încă
foarte puţin practicată la noi faţă de necesarul ştiinţific, reconstituirea – atât ca tehnici
de obţinere a obiectelor antici cât şi de folosire a lor, simplificată sau în context istoric
– este o disciplină (sau un buchet de discipline) de cea mai mare importanţă. Mai mult,
Cătălin Borangic a încercat – şi, ca principiu, a reuşit – punctarea cadrului social,
economic, spiritual etc. de folosire a armelor încovoiate ale Dacilor.

Ca notă personală, trebuie să mulţumesc autorului şi lucrării şi pentru confirmarea


unei ipoteze de lucru din cadrul amintitului proiect Cum luptau Românii?. Mă refer
la armele rotilate, cum erau numite în trecut, cu un termen astăzi aproape complet uitat.
În ciuda panopliei bogate de arme drepte sau uşor încovoiate (spadă, sabie, pală, paloş,
cuţit, pumnar, jungher etc.), folclorul vechi românesc menţionează o „tradiţie locală”
ce apare insular în Carpaţi, Hem (Balcani), Dalmaţia etc.: purtarea de
către viteji a armelor rotilate. Respectiv spadă rotilată, sabie rotilată, paloş rotilat, cuţit
rotilat etc.

Faptul că Vitejii au fost la Românii Vechi o categorie dedicată artelor marţiale (în
înţelesul corect al noţiunii – a se vedea şi Ortodoxia şi artele marţiale) este deja bine
atestat. Chiar dacă, de obicei, se vorbeşte despre pregătirea lor de luptă, despre pasiunea
lor pentru aceasta sau despre iscusinţa lor în luptă, despre curajul şi priceperea lor de

11 , nr. 3, martie 2019


luptători ocolindu-se noţiuni fundamentale, precum şcoala de arme, arte
marţiale, mistica marţială etc.

Dar preferinţa – manifestată relativ insular în tot spaţiul Românimii – pentru arme
rotilateeste mai puţin luată în seamă. Ipoteza „mea” a fost aceea a unei folosiri a acestor
arme şi ca însemn, ca parte a statutului marţial şi social de viteji. Armele rotilate, adică
armele puternic încovoiate, mi se păreau a fi un fel de simbol al apartenenţei la
categorie.

O ipoteză impusă de realitatea istoric-etnologică, dar departe de imaginea istoriografică


obişnuită a Românilor ca luptători. O imagine în care asemenea tradiţii, puternic
articulate, sunt în cel mai bun caz marginale, dacă nu lipsesc total. Ca urmare, am şovăit
să o includ în lucrarea ce se pregăteşte pentru publicare. Dar…

Dar Dacorum falces : armele încovoiate ale dacilor demonstrează strălucit – printr-o
ştiinţifică integrare a contextului arheologic şi surselor scrise – că şi la Traci, ca şi la
Dacii secolelor I-II d.Chr., armele încovoiate erau un semn al statutului, al
apartenenţei la o castă (sau la caste) de războinici; sau, cum ar mai fi zis Românii
Vechi, de viteji.

Ceea ce face ipoteza impusă de sursele etnologice şi istorice nu doar o ipoteză


confirmată, ci şi o mărturie a unei continuităţi spirituale milenare: pentru Românii
Evului Mediu armele încovoiate (puternic) erau încă simbolul apartenenţei la o elită
războinică.

Evident, interesul meu faţă de această demonstraţie adusă de Cătălin Borangic este
subiectivă, este dată de interesul meu de cercetător pe un anumit subiect. Alt cititor va

12 , nr. 3, martie 2019


fi mult mai interesat de felul în care marile arme încovoiate s-au răspândit, de felul în
care se foloseau în luptă, de întâlnirea dintre armele încovoiate ale Dacilor şi armele şi
armurile Romanilor etc., etc.

Cartea Dacorum falces : armele încovoiate ale dacilor oferă cititorilor toate acestea şi
încă şi mai multe.

Mi se pare strălucită calitatea imaginilor; atât la nivel tipografic, dar mai ales la nivel
ştiinţific. Dacă o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, sutele de imagini de
arme, luptători, monezi, hărţi etc. sunt singure de ajuns pentru o lucrare enciclopedică
de mare valoare.

Din fericire, avem şi imaginile, şi prezentarea, într-un întreg ce nu poate să lipsească


din biblioteca oricărui Român interesat de istoria Dacilor, de începuturile istoriei
Românilor, de tradiţiile marţiale (militare) al Românilor şi/sau Dacilor etc., etc.
După cum am spus de la început, lucrarea lui Cătălin Borangic este un sine qua non,
este una fără de care, de acum înainte, nu se poate ca o bibliotecă istorică sau o
bibliografie pe această temă să poată fi întreagă.

Ca să închei, după obiceiul meu, într-o notă personală, îi mulţumesc autorului în numele
cititorilor prezenţi şi viitori! Munca, seriozitatea ştiinţifică şi dragostea faţă de înaintaşi
ne-au dăruit tuturor o lucrare enciclopedică de mare valoare! Mulţumim! Şi mult succes
şi spor mai departe!

13 , nr. 3, martie 2019


Dacorum falces : armele încovoiate ale dacilor, de Cătălin Borangic. Sine qua non

de Mihai-Andrei Aldea

14 , nr. 3, martie 2019


RĂSPUND LA ÎNTREBĂRI… LA ARTICOLUL „ORTODOXIA ŞI EREZIA
„VEGANISMULUI BIBLIC”” C.I.B. ÎNTREABĂ:

RĂSPUND LA ÎNTREBĂRI… LA ARTICOLUL „ORTODOXIA ŞI EREZIA


„VEGANISMULUI BIBLIC” C.I.B. ÎNTREABĂ:

Mă întrebam dacă orice om trebuie să stea sub păcatul lui Adam sau este permis ca
unul să mănânce ca Ioan Botezătorul şi să se sacrifice că el (sau să încerce e mai multe
ori); şi atunci e greşit să fii vegetarian cât mai mult timp sau mereu? e greşit ce a făcut
Ioan Botezătorul? Iisus spunea că pentru a învinge anumiţi demoni trebuie post de 40
de zile spun biologii că laptele ouăle carnea sunt acide şi cu toxine; sigur că dacă eşti în
lume guşti (nu abuzezi) – dar acasă 90% vegetarian (naut fasole linte fasole mămăligă
nuci miere usturoi mucenici plăcinte – nu e aşa rău); pentru că altfel se înţelege că
omnivor se înţelege salam dimineaţă cu ouă prăjite la prânz friptură şi seara felul 2 adică
se înţelege mai mult carnivor; mi-a plăcut paragraful cu ce mâncau romanii de demult
– oare asta înseamnă să fii omnivor?; să ţii post înseamnă să îţi faci ţie un bine (sufletului
şi trupului) nu lui Dumnezeu nu? Aveam o colegă care ţinea post miercurea vinerea şi
LUNEA – spunea că aşa o ascută Dumnezeu mai mult ce ziceţi?

Este greu de crezut că vor fi mulţi dintre Creştini care să-l egaleze măcar pe Sfântul
Constantin cel Mare (cel întocmai cu Apostolii). Iar „Împăratul Alb”, Constantin cel
Mare, a mâncat şi carne… Aceasta este doar o pildă – între foarte, foarte multe – prin
care putem să înţelegem că nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu (I
Corinteni 8.8).

Nevoia de carne este venită din starea de cădere a Omenirii, ca întreg. Aceasta este
indirect o urmare a căderii Protopărinţilor, dar această relaţie nu este bijectivă: ieşirea
din blestemul ascultării de Satana – lăsat moştenire de Adam şi Eva urmaşilor lor – nu
anulează consecinţele alegerilor ulterioare ale omului, nu anulează făptuirile urmaşilor
lor. Altfel spus, atunci când Saul s-a botezat, devenind Pavel, nu au înviat nici Ştefan,
Întâiul Mucenic, nici alţi creştini ucişi cu complicitatea sau din vina lui Saul/Pavel.
Atunci când pocăinţa Apostolului Petru a fost primită de Domnul iertarea nu a înlăturat
lepădarea, nu a şters-o din istorie; ea a rămas făptuită şi stă până astăzi pildă a slăbiciunii
şi trufiei omeneşti, a iubirii dumnezeieşti şi a puterii curăţitoare şi vindecătoare a
pocăinţei şi harului.
15 , nr. 3, martie 2019
Tot la fel, ieşirea din blestemul lui Adam s-a făcut, la nivel obiectiv, prin Întruparea,
Pătimirile, Moartea, Pogorârea la Iad, Învierea şi Înălţarea la Ceruri săvârşite de
Domnul nostru Iisus Christos. Însuşirea acestei ieşiri se face, la nivel personal, prin
Credinţa în Iisus Hristos Domnul, prin ascultarea faţă de Biserica/Învăţătura Sa. Nu se
face ieşirea de sub blestemul/păcatul lui Adam nici prin post, nici prin rugăciune, nici
prin orice altă asemenea lucrare; acestea au rostul lor, ca mijloace de (mai) bună aşezare
a noastră în Credinţă, de înlocuire a păcatelor şi patimilor cu lucrarea şi trăirea cea bună.
Ele nu sunt nici scop în sine, nici „mijloace mântuitoare” – căci altfel nu era nevoie de
Jertfa lui Christos.

Desigur, postul este cerut şi proorocit de oamenii lui Dumnezeu, ca şi de Domnul nostru
Iisus Hristos Însuşi (ca la Matei 9.15 ş.a.a.). Dar ceea ce înseamnă postul în primul rând
se vede mai pe larg, în Scripturi, la Profetul Isaia (capitolul 58), la Profetul Zaharia
(capitolul 7) etc. Cei care pun accentul pe mâncare în post au toate şansele să uite de
esenţa postului: facerea de bine şi ferirea de rău. Din acest punct de vedere Fiul lui
Dumnezeu a postit şi atunci când mânca mielul pascal, şi atunci când mânca peşte, ca
şi atunci când nu a mâncat nimic, pentru că niciodată nu săvârşise nedreptate şi nicio
înşelăciune nu fusese în gura Lui (Isaia 53.9; I Petru 2.22). Milostenia, dragostea,
bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea,
înfrânarea, curăţia: acestea sunt postul care alungă demonii (şi, trebuie să-ţi spun,
Hristos nu a cerut pentru acest post o anumită durată! vezi Matei 17.21 şi Marcu 9.29,
ca să constaţi că nu există termen anume pentru post şi rugăciune…).

Abţinerea de la anumite mâncăruri se face în post ca mijloc de a supune trupul


sufletului, astfel încât şi patimile trupeşti să fie biruite de voinţa întărită, antrenată prin
abţinerea de la mâncărurile amintite. Dar asta nu înseamnă că ele pot fi numite necurate
sau spurcate, de vreme ce Însuşi Domnul a oprit o asemenea gândire (Faptele
Apostolilor 10.9-16), iar Duhul lui Dumnezeu, prin Sfântul Apostol Pavel, spune
limpede că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se
ia cu mulţumire, căci se sfinţeşte prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (I
Timotei 4.4-5).

Faptul că unii biologi (ori medici) spun că ar fi „acide şi toxice” unele alimente este
nesemnificativ în acest context; unii (biologi ori medici) spun că şi cartofii sunt toxici,

16 , nr. 3, martie 2019


că şi peştii sunt toxici, că şi pâinea e toxică, ba şi legumele şi fructele… Dacă ne-am
lua după toţi, ar trebui să ne hrănim cu aer!

Adevărul este însă că o hrănire sănătoasă, omnivoră, este mai bună decât veganismul
sau vegetarianismul pentru cei mai mulţi dintre oameni. Voi reveni mai jos asupra
termenului.

Înainte aş vrea să mă opresc la uimitoarea comparaţie cu Sfântul Ioan Botezătorul.


Totdeauna m-am minunat de îndrăzneala unor oameni care îşi închipuie că pot „imita”
sfinţii în anumite performanţe, fără a se strădui să observe contextul, fără a se întreba
dacă nu cumva acelea ţin de unicitatea sfântului ce le-a atras atenţia.

Sunt unii care sunt grabnici în a lovi – din păcate, chiar la propriu – sub jalnica
„îndreptăţire” că ar fi vorba despre „palma Sfântului Nicolae”. Dar ei uită că înainte de
a putea da o asemenea palmă ar trebui să aibă în spate toate ostenelile şi faptele bune
ale Sfântului Nicolae – ba chiar mai multe, proporţional cu păcatele şi patimile lor – şi
să fi ajuns la înălţimea duhovnicească a acestuia (adică la îndumnezeire). Dar ei, fără
să se fi despătimit măcar, cu atât mai puţin să fi ajuns la contemplaţie şi îndumnezeire,
îşi arogă dreptul la o faptă pe care o înţeleg strâmb, foarte strâmb (după starea lor
sufletească, adică).

În aceeaşi măsură şi ideea de „a-l imita” pe Sfântul Ioan Botezătorul este străină dreptei
judecăţi. Pentru că rosturile şi starea acestuia – ultimul profet al Vechiului Testament,
primul sfânt al Noului Testament, deschizătorul căii Domnului – sunt înfricoşător de
departe de starea celor care pretind a încerca „să-l imite”…

„Simplul” fapt că iconografia ortodoxă îl înfăţişează pe Ioan Botezătorul îngereşte


înaripat ar trebui să ne smerească sufletul înaintea sa!

Desigur, există în Istoria Bisericii câţiva – câţiva! – care au ajuns la măsuri


asemănătoare Sfântului Ioan Botezătorul în unele privinţe; ca în asprimea postirii, de
pildă. Însă aceştia sunt, după cum am subliniat, câţiva; şi, pe deasupra, călugări.

17 , nr. 3, martie 2019


Mai mult, ideea că Ioan a postit „ca să se sacrifice” este cel puţin stranie, iar cea că un
mirean de astăzi ar putea – sau ar trebui – „să se sacrifice ca el” este şi mai străină
gândirii ortodoxe.

Om excepţional, plin de Duhul Sfânt şi prooroc încă din pântecele maicii sale, cel prin
care însăşi maica sa a primit Duhul Sfânt (Luca 1.41-45), Ioan Botezătorul este pentru
omenire un pisc ameţitor de înalt. Rosturile sale de binevestitor al Venirii Domnului, de
Botezător şi Înaintemergător al Acestuia sunt unice şi irepetabile. De aceea, din pilda
vieţii sale trebuie să alegem ceea ce este de ales, nu ceea ce suntem ispitiţi să
„înşfăcăm”.

Merită observat că însuşi Proorocul Ioan Botezătorul nu a îndemnat pe oameni la o


postire ca a sa! Întrebat de unii şi de alţii despre calea pe care trebuie să o urmeze, el
le-a răspuns:

„Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.”
(Luca 3.11)

Iar vameşilor le-a cerut doar

„Nu faceţi nimic mai mult decât vă este rânduit” (Luca 3.12-13)

Iar ostaşilor le-a poruncit

„Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda


voastră.” (Luca 3.14)

Şi dacă ucenicii lui Ioan posteau, aceasta nu a fost nici după o cerere a Proorocului, nici
după chipul postirii lui, şi nici nu i-a ferit de greşeli; căci postirea lui Ioan era urmare a
harului, pe când postirea lor era o căutare a harului. Dar harul se dă după mila lui
Dumnezeu, iar nu după fapte. Faptele sunt fie roade ale credinţei (Matei 7.16-18; Iacob
3.17), fie călăuză spre o viaţă în credinţă, îndreptar şi lecţie (Tit 2.1-14 şi 3.8; Romani
7.4-5; Evrei 10.24; I Timotei 6.17-19 etc., etc.). Iar harul lui Dumnezeu este dar, pe care
omul fie îl respinge, fie îl iroseşte, fie îl primeşte, apropiindu-se de Credinţă şi începând

18 , nr. 3, martie 2019


să se ostenească a rămâne în Credinţă (şi dând voinţă, primeşte putere, adică har peste
har – Ioan 1.16).

Ori încercarea de a impune – sau de a-ţi impune – un regim vegan, ori chiar vegetarian,
împotriva poruncilor lui Dumnezeu, nu este lucrare a Credinţei. Căci Însuşi Dumnezeu
a poruncit să se mănânce şi carne (Facerea 9.3-4; I Corinteni 10.25 ş.cl.), şi a oprit
osândirea acesteia (F.A. 10.9-16; I Timotei 4.4-5 ş.cl.), ba chiar a osândit făţiş pe cei
care ar impune, ca obligatoriu, veganismul sau vegetarianismul (I Timotei 4.1-3).

Este oare bine să ţinem post?


Da. La vremea potrivită, şi doar dacă folosim
abţinerea de la mâncărurile de dulce pentru a da
sufletului putere în lucrarea faptelor bune. Dar dacă
mâncarea de post ni se face îmbuibare şi prilej de
lăcomie, cu mare greutate se mai poate numi acela
post.
Este oare bine să nu mâncăm niciodată carne?
Desigur. Dacă avem o boală care ne opreşte de la carne, dacă suntem călugări sau
pustnici (respectiv călugăriţe sau pustnice). Sau dacă, printr-o lucrare a harului, scăpăm
de nevoia de carne; doar că trebuie mare grijă să fie har, iar nu ispită diavolească prin
care ne hrănim trufia, prin care ne tulburăm familia, prin care smintim pe alţii. Pentru
că Cel care a zis milă voiesc, iar nu jertfă (Osea 6.6; Matei 9.13), ne-a arătat limpede
că mai mare este dragostea decât postul (Matei 9.9-15). Căci este o vreme pentru toate
lucrurile de sub cer (Eccleziastul 3.1), iar postul este bun şi el la vremea lui şi cu rostul
lui. Iar pentru cei din familie s-a poruncit ca rugăciunea şi postul – şi de mâncare, şi de
apropiere dintre soţi – să se facă doar cu bună învoială, pentru un timp – deci nu pentru
totdeauna (I Corinteni 7.5). Căci diavolul adesea ispiteşte pe unul dintre soţi fie cu
îndemnuri nemăsurate la rugăciune, fie cu îndemnuri nemăsurate la post, fie cu alte
asemenea „asupra măsuri”, pentru a stârni dezbinări, certuri, despărţire; şi se bucură cu
atât mai mult cu cât asemenea răutăţi se fac în numele evlaviei.

Este oare bine să mâncăm carne, ouă, lactate şi altele asemenea?


Desigur. Dacă ţinem posturile cuvenite, iar mâncarea de dulce o primim cu mulţumire
şi măsură.

19 , nr. 3, martie 2019


Aşa cum există ispita laicizării, prin care unii pierd moştenirea Străbunilor şi în
Credinţă, pierzând şi bucuria posturilor, şi bucuria sărbătorilor, tot aşa există şi
ispita monahomaniei. Prin aceasta s-au pierdut familii, căci unul dintre soţi – sau chiar
amândoi – au uitat ce înseamnă căsătoria şi mirenia şi au început, cu totul nepotrivit,
să încerce să fie „mireni-călugări”, adoptând, fără îndrumare duhovnicească şi fără
dreaptă socoteală, bucăţi din cele ale monahilor, scoase din rânduiala mânăstirească.
Doar că postirea monahilor – dacă este să o dăm ca pildă – se face prin ascultare şi cu
îndrumare, iar nu după chef şi idei culese de pe internet sau din spusele unuia şi altuia.
Am cunoscut chiar cazuri în care mari duhovnici au silit pe unii fii duhovniceşti (fie
călugări, fie mireni) să mănânce de dulce în post spre a-i scăpa de trufia în care căzuseră
pentru că se încredeau în faptele lor. Trebuie să ne păzim, prin urmare, şi de lepădarea
de viaţa creştinească de frica lumii, dar şi de ispita evlaviei false, lipsită de dreaptă
socoteală; căci amândouă ne despart de Dumnezeu. (Să nu uităm că mulţi prooroci şi
martiri au fost ucişi sub cuvânt de evlavie…)

Cu toate că acest răspuns poate să pară lung, faţă de întrebările puse e, de fapt, foarte
scurt. Mai multe lucruri se lămuresc, desigur, prin buna călăuzire a duhovnicului, prin
ţinerea cărării împărăteşti cea de mijloc, bine cumpănită.

Iar Celui ce poate să ne păzească pe noi de orice cădere şi să ne pună înaintea slavei
Lui, neprihăniţi cu bucurie mare, Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin
Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de
tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin!
Pr. Mihai-Andrei Aldea

20 , nr. 3, martie 2019


PROIECT DIDACTIC
pentru
ACTIVITATE INTEGRATĂ

Data: 29.11.2018
Unitatea de învăţământ: G. P. P. „Prichindel” Suceava
Grupa: mijlocie B „Prietenii lui Chiţ - Chiţ”
Educatoarea: prof. Ramona Mihaela Ungureanu
Tema anuală de studiu: „Cine sunt, suntem?”
Tema proiectului/ săptămânii: „Ţara mea în sărbătoare”
Tema activităţii integrate: „România – ţara mea”
Elementele componente ale activităţii integrate:
- A.D.P. – Î.D. – Activitatea de grup: „Unde ţi-ar plăcea să călătoreşti?” – discuţii
libere
- A.L.A. – „România – ţara mea” – prezentare ppt
- A.D.E. - D.O.S. – „Fetiţa fără ţară” - lectura educatoarei
- A.L.A. – Tema: „România – ţara mea”
- centrul Artă – pictură cu estompa (steag), desen după şablon
(hartă)
- centrul Ştiinţă – puzzle (obiective turistice)
- centrul Bibliotecă – elemente de comunicare scrisă
(costumul naţ.)
- A.D.E. – D.E.C. – „Imnul României” - audiţie
Scopul activităţii: Stimularea capacităţilor de exprimare emoţională deschisă,
spontană, a abilităţilor empatice şi asertive, utilizând achiziţiile tehnico - aplicative în
contexte creative.

21 , nr. 3, martie 2019


Obiective operaţionale:
- să utilizeze formule de salut cunoscute, specifice momentului zilei, folosind limbajul
verbal şi nonverbal;
- să descrie principalele caracteristici ale vremii;
- să sesizeze absența sau prezența unui coleg cunoscându-i chipul și în același timp
numele;
- să stabilească, desprinzând din context, cu ajutorul educatoarei ,,mesajul zilei”;
- să comunice cunoștințe, impresii şi opinii, apelând la propriile experienţe;
- să audieze în linişte prezentarea/ cântecul expus;
- să asculte cu atenţie textul povestirii, asociindu-le cu imaginile prezentate;
- să identifice momentele principale din povestire, extragând cu ajutorul educatoarei
latura educativă;
- să îmbine piesele puzzle-ului reîntregind imaginea;
- să scrie semne grafice pe costumul naţional;
- să picteze cu estompa steagul, utilizând culorile corespunzătoare;
- să deseneze harta ţării folosind şablonul;
Strategii didactice:
a.Metode şi procedee: conversaţia, audiţia, explicaţia, demonstraţia, expunerea cu
ajutorului softului educaţional, problematizarea, exerciţiul, munca independentă;
b.Elemente de joc: surpriza, aplauze, mânuirea materialelor;
c.Resurse materiale: materialele / jetoanele folosite la Î.D., calculator, soft
educaţional, plic, poveste, foi, guaşe, estompe, şablon hartă, puzzle, fişe, creioane,
clopoţel, aparat foto;
d.Forme de organizare: frontal, individual, grupuri mici
Durata: 1h şi 30 min
Bibliografie:
Laurenţia Culea, Angela Sesovici, Filofteia Grama, Mioara Pletea, Daniela Ionescu, Nicoleta
Anghel, 2008, Activitatea integrată din grădiniţă”(ghid pentru cadrele didactice din
învăţământul preuniversitar) , Editura Didactica Publishing House, Bucureşti;

22 , nr. 3, martie 2019


Cioflica, S.M., Mignea-Guga, N., Lazăr, C., Berbeceanu G., Ilie, E., Marta, C., „Ziua bună
începe cu „Întâlnirea de dimineaţă””, Editura Tehno-Art, Petroşani, 2010;
***M.Ed.C.T., 2018„Curriculum pentru educaţie tipurie”- draft
Preda, V., Cioflica, S.M., “Copilul şi copilăria – proiect tematic, jocuri educative, informaţii
utile”, Editura Tehno-Art;
Răileanu, D., Vieriu, D., Alecsa, I., „ Proiectarea pas cu pas”, Editura Diamant, Argeş;
Culea, L., 2017, „Îndrumător metodic”, Editura Diana, Argeş
Tătaru, L., Glava, A., Chiş, O., 2014, „Piramida cunoaşterii – repere metodice în aplicarea
curriculumului preşcolar”, , Editura Diamant, Argeş

SCENARIUL ACTIVITĂŢII
Copiii vor fi invitaţi în sala de grupă, unde vor descoperi mai multe materiale
pregătite şi un plic care cred că este tot de la concurs. La insistenţele copiilor,
educatoarea deschide plicul în care găseşte o scrisoare unde organizatorii concursului îi
felicită pentru activităţile desfăşurate şi le spune că le-au trimis diplome, doar că pentru
a le primi trebuie să mai treacă de o probă (Noutatea zilei) prin care le vor demonstra
că „România este ţara lor” şi ştiu multe despre ea.
Salutul „Bună dimineaţa dragi români” va constitui prilej de introducere într-o
atmosferă care să trezească interesul pentru oferta zilei de astăzi, interes ce va fi
exprimat de copii prin completarea tabloului cu prezenţa prin lipirea unui emoticon cu
starea acestuia (Catalogul zilei/ Roata emoţiilor). Calendarul naturii va provoca din nou
copiii privind abordarea temei, cu ajutorul lui descoperindu-se caracteristicile vremii în
această zi deosebită prin intermediul „Meteorologului de serviciu” care va fi desemnat
în urma completării Tabloului cu Responsabilităţi.
Educatoarea le aminteşte copiilor despre probă şi caută în plic sperând că mai
găseşte un indiciu, iar spre surprinderea lor descoperă un cd cu o prezentare „România
– ţara mea”. După vizionarea acestuia, li se propune copiilor o temă de discuţii libere
„Unde ţi-ar plăcea să călătoreşti?” (Activitatea de grup). Educatoarea le mulţumeşte
copiilor pentru implicare şi împreună extrag Mesajul zilei – „România este o ţară
frumoasă”. Călătoria propusă de educatoare în descoperirea celorlalte surprize, nu este
una ușoară, motiv pentru care aceştia trebuie să se pregătească și să se antreneze fizic
pe melodia „La pădure”, după ce şi-au reamintit regulile care să le respecte pentru o mai
bună desfăşurare a activităţii.

23 , nr. 3, martie 2019


Educatoarea poate da startul desfăşurării probei, pentru a putea primi copiii
diplome şi descoperă în plic o scrisoare de la o fetiţă care are nevoie de ajutorul lor.
Copiii vor fi îndrumaţi spre centrul Bibliotecă unde vor audia povestea fetiţei „Fetiţa
fără ţară” pentru a şti cum o pot ajuta. Farmecul povestirii este dat de acţiunea
personajelor ei, precum şi de prezentarea imaginilor care vor capta atenţia copiilor.
Întâmplările din poveste nu sunt tocmai fericite, fetita are mult de suferit din
cauza greșelii pe care a făcut-o, iar acum nu stie cum să îndrepte lucrurile și să-și
recunoască țara natală şi a o prezenta prietenelor ei din Italia. Din acest motiv, aceasta
cere ajutorul copiilor pentru a o putea ajuta să-și găsească țara, punându-le diferite
materiale la dispoziție (oferta de lucru – „România – ţara mea” – A.L.A. pe centre)
apelând la materialele puse la dispoziţie, fiecărei grupe, atribuindu-i-se sarcini clare
pentru realizarea de lucrări individuale. La centrul Bibliotecă copiii vor avea de scris
semne grafice pe costumul naţional. Centrul Artă vine cu noi provocări pentru copiii
care au de pictat cu estompa steagul şi de desenat după şablon harta. La centrul „Ştiinţă”
copiii trebuie să unească piesele puzzlelui reîntregind imaginea cu obiecte turistice din
ţară.
„În pas numărătoare 1-2-3” (tranziţie) copiii se vor îndrepta spre centre în funcţie
de preferinţe. În timpul lucrului se va urmări modul în care fiecare copil realizează
sarcinile utilizând corect instrumentele de lucru și materialele puse la dispoziție. Se va
lucra pe fond muzical („Imnul României” – audiţie), stimulent pentru crearea unei
atmosfere relaxante și atitudine pozitivă pentru activitățile alese.
Copiii sunt atenționați că urmează finalizarea lucrărilor, fapt pentru care trebuie
să se încadreze în timpul pus la dispoziție. La clinchetul clopoţelului se încheie
activitatea de la fiecare centru, după care copiii fac ordine la măsuțe şi se vor îndrepta
spre locul unde au ascultat povestea „Fetița fără ţară”, unde vor purta o discuție
referitoare la faptele fetiței din poveste, vor extrage ajutați de educatoare latura
educativă. Lucrările realizate vor fi aşezate într-o carte care va fi trimisă fetiţei pentru
a-şi reaminti lucruri frumoase despre ţara ei.
Activitatea se încheie într-o atmosferă de bună dispoziție și bucurie audiind
„Imnul României”. Educatoarea le oferă la final copiilor câte o diplomă (descoperită în
plic) apreciind munca şi efortul în ducerea la îndeplinire a sarcinilor.
prof. Ramona Mihaela Ungureanu

24 , nr. 3, martie 2019


STIMULAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR PRIN REZOLVAREA ȘI
COMPUNEREA DE PROBLEME MATEMATICE

”Copiii sunt creativi în mod natural și doar așteaptă atmosfera propice pentru
a-și manifesta creativitatea.” (Demos Gorvan)
Activitatea de rezolvare și compunere a problemelor oferă terenul cel mai fertil
din domeniul activităților matematice pentru cultivarea și educarea creativității și
inventivității. În clasele primare se formează noțiunile elementare cu care omul va lucra
pe tot parcursul vieții, noțiuni pe care se clădește întregul sistem de achiziții imperios
necesare. Este incontestabilă contribuția matematicii la formarea unei gândiri logice,
concrete și creative, la formarea unor deprinderi de muncă, de ordine, de disciplină.
Conceptul de creativitate a primit numeroase definiții din partea specialiștilor.
Văzută prin prisma “zestrei” de atribute personale, creativitatea capătă sensul de
“potențial creativ”, de sumă de însușiri și factori psihologici ai unor viitoare
performanțe creatoare.
Creativitatea este cea mai înaltă formă de manifestare a conduitei umane care
implică antrenarea unei multitudini de factori subiectivi și obiectivi în vederea
producerii noului cu finalitate socială, în plan concret sau abstract.
Factorul esențial în stimularea spiritului creator este cadrul didactic prin
caracteristicile personalității sale, prin conduita sa profesională, prin atitudinile
manifestate în școală sau în afara ei față de personalitatea și comportamentul copiilor.
El asigură climatul favorabil pentru exprimarea ideilor proprii, creează oportunități
pentru învățare, încurajează gândirea divergentă.
O condiție fundamentală a creativității este inteligența, ea fiind una dintre cele
mai generale aptitudini umane și un atribut al tuturor proceselor cognitive. Inteligența
este o condiție necesară, dar nu și suficientă a creativității. Realizarea acțiunii de creație
solicită fantezia, unele aptitudini speciale, implicarea factorilor motivaționali:
curiozitate, interes pentru cunoaștere, precum și anumite trăsături ale personalității.
Într-un sens mai larg, creativitatea este combinată cu capacitatea gândirii umane
de a găsi metode, soluții, idei noi.

25 , nr. 3, martie 2019


La nivelul copiilor din ciclul primar, orice rezolvare de situații problematice
constituie în același timp o manifestare a creativității gândirii lor. Principala
caracteristică a gândirii creative la elevi este noutatea sau originalitatea soluției găsite,
a ideii emise. În ciclul primar se formează premisele pentru dezvoltarea ulterioară a
creativității. Gândirea creatoare are nevoie de un material bogat cu care să opereze și să
faciliteze generalizarea.
Copilul de vârstă școlară mică adoptă o atitudine creatoare atunci când, pus în
fața unei probleme, îi structurează datele, descoperă căile de a o rezolva într-un mod
personal.
În tot ceea ce fac, micii școlari își pot manifesta o atitudine creatoare: elaborarea
unei scrisori, a unei compuneri, rezolvarea unui exercițiu sau a unei probleme,
executarea unui desen, a unei lucrări practice etc, constituind tot atâtea posibilități de
afirmare a creativității.
Cultivarea creativității la elevi sau învățarea de tip creator impune anumite
premise ce pot fi considerate drept cerințe specifice, dintre care menționăm:
 Învățătorul să insufle elevilor o atitudine și un stil de gândire creator;
 Orientarea elevilor spre nou;
 Crearea unei atmosfere permisive;
 Încurajarea efortului creativ al elevilor încă de la primele manifestări.
Activitatea creatoare este favorizată de mediul școlar, caracterizată prin atmosfera
permisivă, de înțelegere, încurajare, de interes și emulație. Prin întrebări, învățătorul
poate incita gândirea elevilor: inducție, deducție, comparație, descoperire de relații
cauzale.
Rezolvarea de probleme și, în mod deosebit, compunerea de probleme matematice,
prezintă o mare importanță pentru dezvoltarea flexibilității gândirii elevilor.
Foarte importantă în rezolvarea problemelor este înțelegerea structurii problemei și
a logicii rezolvării ei. Elevul trebuie să cuprindă în sfera gândirii sale întregul “film” al
desfășurării raționamentului, etapele acestuia:
 Analiza datelor problemei și orientarea șirului de judecăți către rezolvarea
problemei;
 Esențializarea rezolvării problemelor într-un exercițiu cu datele numerice ale
acesteia, apoi cu simboluri;

26 , nr. 3, martie 2019


 Elaborarea unei probleme cu text pe baza unor scheme grafice.
În rezolvarea problemelor, gândirea elevilor este mereu confruntată cu o
necunoscută. Pentru descoperirea ei, elevii emit ipoteze, întreprind diverse căutari,
propuneri, stabilesc diferite relații, fac combinații pentru a găsi drumul spre rezolvare.
Pe măsură ce ei pătrund în miezul problemei, necunoscuta se lasă descoperită.
Compunerea problemelor în care elevul îmbină cuvinte cu numere exprimând
relații între cantități stimulează gândirea la o activitate intensă și de creație.
La început, copiii sunt puși să creeze probleme asemănătoare cu cele prezentate
de învățător, să-și formeze deprinderea de a separa intrebarea. În vederea deprinderii
elevilor de a înțelege cele două părți ale problemei, independența între enunț și
întrebare, elevii compun probleme fie din enunțul dat la care îi lipsește întrebarea, fie
având întrebarea și lipsindu-i enunțul.
Compunerea problemelor este una dintre modalitățile principale de a dezvolta
gândirea independentă și originală a copiilor, de cultivare și educare a creativității
gândirii lor.
Se pot compune și crea probleme în următoarele forme și următoarele succesiuni
graduale:
 probleme acțiune sau cu punere în scenă;
 compuneri de probleme după tablouri și imagini;
 compuneri de probleme după modelul unei probleme rezolvate anterior;
 compuneri de probleme după un plan stabilit;
 probleme cu indicarea operațiilor matematice ce trebuie efectuate;
 compuneri de probleme cu mai multe întrebări posibile;
 compuneri de probleme cu o întrebare dată și cu mai multe conținuturi date ;
 compuneri de probleme cu întrebare probabilă;
 compuneri de probleme cu mărimi date, cu valori numerice date;
 compuneri de probleme după un exercițiu simplu sau compus;
 compuneri de probleme după un model simbolic;
 compuneri de probleme cu modificarea conținutului și a datelor;
 crearea liberă de probleme.
În activitatea de compunere a problemelor trebuie să se țină seama de
posibilitățile elevilor prin sarcini gradate, trecându-se treptat de la compunerea liberă la
cea îngrădită de anumite cerințe din ce în ce mai restrictive.

27 , nr. 3, martie 2019


Învățătorul are sarcina să conducă o vastă activitate, prin indicații clare, prin
exemple sugestive folosite ca modele, prin cerințe raționale, să canalizeze gândirea și
imaginația copiilor spre asociații din ce în ce mai putin întâmplătoare. În același timp,
să-i facă pe elevi să aibă încredere în ei, să le educe calități moral-volitive, să le dezvolte
interesul și sensibilitatea la probleme noi, să fie receptivi la situații problematice cu
conținut matematic.
Compunerea de probleme în clasele primare poate constitui o premisă reală și
eficientă pentru o viitoare muncă de cercetare, pentru activitatea ulterioară de creație și,
cu certitudine, o modalitate sigură de sporire a rolului formativ al învățământului
sistematic din ciclul primar, în strânsă corelație cu celelalte discipline de învățământ.
Încă din primii ani, copilul încearcă să-şi rezolve singur situaţiile ,,de viaţă” cu
care se întâlneşte. El descoperă, (îşi) pune întrebări, creează ,,probleme” şi încearcă să-
şi rezolve ,,problemele” .
A acţiona, a greşi, a ezita, a clasifica, a alege, a evalua efectele, a căuta modalităţi
atunci când intră în impas, iată situaţiile în care este (şi trebuie pus) un copil spre a-l
pregăti pentru viaţă.
Ajuns la şcoală, copilul trebuie să intuiască, să descopere, să cunoască situaţiile
în care cunoştinţele lui dobândite la ora de matematică se pot aplica şi el trebuie să se
convingă treptat că posibilităţile de a rezolva o problemă de viaţă sunt mult mai mari
dacă gândeşte problema în termeni matematici.
Pentru micul elev situaţiile de viaţă prind sens matematic, iar lecţiile de
matematică capătă sens în activităţile de cunoaştere a lumii.
Tocmai de aceea noile concepţii pedagogice privind studiul matematicii în şcoala
primară sunt axate pe o optică constructivistă:
”A face matematică înseamnă a rezolva probleme!”
Şi, nu întâmplător, dintre cele 12 standarde curriculare de performanţă vizate la
sfârşitul ciclului primar, nu mai puţin de cinci se referă la rezolvarea problemelor şi la
modalităţi de rezolvare a lor .
Dar ce înseamnă ,,a rezolva o problemă”? Înseamnă a găsi o ieşire dintr-o
dificultate, a găsi o cale de a ocoli un obstacol, a atinge un obiectiv care nu este direct
accesibil.

28 , nr. 3, martie 2019


A găsi soluţia unei probleme este o performanţă specifică inteligenţei, iar
inteligenţa este apanajul speciei umane, se poate spune că, dintre toate îndeletnicirile
omeneşti, cea de rezolvare a problemelor este cea mai caracteristică.
Spre deosebire de exerciţiu în care majoritatea elevilor aplică un set de reguli de
rutină, pentru a ajunge la un răspuns, pentru a rezolva o problemă, faci pauză şi ...
reflectezi pentru găsirea versiunii matematice a problemei.
De o importanţă deosebită devine acum transformarea (punerea) în exerciţiu a
versiunii matematice ca rezultat al conştientizării operaţiilor matematice necesare.
Înţelegerea (sesizarea, intuirea, relevarea, ...) situaţiilor aditive, situaţiilor subatractive,
situaţiilor multiplicative, situaţiilor de împărţire devine esenţială pentru reuşita acestei
transformări. Iar după transformare, cunoscând cele patru operaţii şi proprietăţile lor,
nu mai este o problemă atât la propriu cât la figurat ca să obţinem soluţia.
Aşa cum relevăm în schema de rezolvare a unei probleme, obstacolul cognitiv,
dificultatea sau situaţia contradictorie ce apare din punct de vedere teoretic sau practic
în situaţia iniţială poate fi depăşit(ă) numai printr-o atribuire de sens (matematic).
Rămâne astfel de maximă actualitate îndemnul de acum mai bine 2000 de ani,
făcut de Plutarh: ,,Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care
s-o aprinzi, astfel încât, mai târziu să lumineze cu lumină proprie .”

cunoaştere înţelegere aplicare


Recunoaşte în acelaşi Îl recunoaşte sub o formă Foloseşte în alt
context diferită context
,,Acolo unde unii doar privesc, eu văd. Acolo unde unii doar văd, eu înţeleg” ar
trebui să fie dictonul cu care să se mândrească fiecare dintre elevii noştri. Să vrea, să
vadă (operaţia necesară ), să poată să o vadă şi în sfârşit să ştie să o vadă sunt etape în
conştientizarea matematicii ciclului primar.
Trebuie să-i dăm ocazia copilului ,,să matematizeze” înainte de ,,a aritmetiza”.
Matematizarea implică un model al realului, aritmetica presupune formalizare.

29 , nr. 3, martie 2019


Care poate fi sensul învăţării matematicii pentru elevi, care au memorat perfect
tabla adunării, tabla înmulţirii, şi ei nu sesizează, pentru versiunea matematică a unei
probleme, dacă, şi/sau când este nevoie de o anumită operaţie?
Ce-ar trebui să citim în ochii unei învăţătoare ai cărei elevi răspund în cor ,,18
minute” la întrebarea din problema:
,,Pentru a fierbe un ou apa trebuie să clocotească 3 minute .
Câte minute trebuie să clocotească apa pentru a fierbe 6 ouă ?”
Satisfacţia că toţi elevii cunosc ,,pe dinafară” – atenţie la sensul ghilimelelor –
tabla înmulţirii sau jena că niciunul dintre ei nu a înţeles sensul operaţiei de înmulţire?
 Testarea nivelului de conştientizare a situaţiilor de adunare ( aditive ) se va face
periodic prin rezolvarea în clasă a următoarelor tipuri de probleme :
1. Ana are 15 creioane colorate, 2 stilouri şi 6 creioane negre. Câte creioane are
Ana?
2. Casa familiei Ionescu are 8 metri înălţime. Chiar în vârful ei, domnul Ionescu a
montat o antenă de 3 metri înălţime. Ce înălţime are acum casa?
3. Andrei se află pe a 38-a treaptă a unei scări. El coboară 7 trepte, apoi mai coboară
15. Câte trepte a coborât Andrei ?
4. Gigel măsoară 120 centimetri, iar Victor are cu 10 kilograme mai mult decât
Gigel. a) Cine-i mai greu? b) Cine-i mai înalt?
5. Eşti şoferul unui autobuz. Pleci de la capăt cu 5 călători. La prima staţie mai urcă
4 călători, la a doua staţie mai urcă 5, la a treia staţie mai urcă 4. Ce vârstă are şoferul?
 Voi prezenta câteva probleme din ,,folclorul matematic” ce pot fi utilizate ca
elemente de verificare a nivelului de conştientizare a situaţiilor multiplicative :
1. Într-o pungă sunt 15 nuci, de 5 ori mai puţine decât în a doua pungă. Câte nuci
sunt în a doua pungă?
2. Trei fraţi gemeni au împlinit astăzi 8 ani. Câţi ani au trecut de când s-au născut
cei trei fraţi ?
3. Un turist parcurge 4 kilometri într-o oră. În cât timp 3 turişti mergând cu aceeaşi
viteză parcurg 24 kilometri?
4. Pentru plata a 17 timbre cu 3200 lei bucata, din greşeală, vânzătoarea îi solicită
lui Virgil 18x 3200 =57600 lei. Virgil plăteşte, dar vânzătoarea îşi dă seama că a
greşit, calculează 17x3200=54400 lei, face diferenţa 57600 – 54400 şi îi restituie

30 , nr. 3, martie 2019


lui Virgil banii încasaţi din greşeală. Există o cale mult mai simplă de calcul a
sumei de bani ce trebuie restituită lui Virgil ?
 Răspunsurile elevilor la probleme de tipul următor alcătuiesc un bun indicator al
nivelului de înţelegere al situaţiilor de scădere:
1. Mihaela a cumpărat 9 banane. Ea i-a dat 4 banane surorii sale. Câte banane i-au
rămas?
2. În clasa a doua sunt 8 băieţi, toţi joacă fotbal. Câţi băieţi lipsesc pentru a forma
o echipă de fotbal (de 11 jucători)?
3. Înaintea ultimei încercări, Costel avea 58 de puncte. Acum are 49. Câte puncte a
pierdut la ultima încercare ?
4. Anul trecut, Corina avea 27 kilograme, iar anul acesta are 30. Câte kilograme a
câştigat în greutate în ultimul an Corina?
5. Costel are înălţimea de 121 centimetri, iar David 147 centimetri. Care este
diferenţa de înălţime dintre cei doi copii ?
 Tentaţia elevilor de a face o împărţire atunci când numerele sunt compatibile va
fi temperată de învăţătoare cu probleme ,,capcană” de tipul :
1. De acasă şi până la şcoala în care învaţă Sandu sunt 270 metri. Dacă aleargă,
Sandu ajunge de 3 ori mai repede decât dacă merge normal. Ce distanţă parcurge Sandu,
atunci când se duce la şcoală ?
2. Într-o pungă sunt 20 de caise, de 4 ori mai multe decât în prima pungă. Câte caise
sunt în prima pungă ?
3. Dacă 3 litri de apă au temperatura de 60 grade Celsius, ce temperatură are un
singur litru de apă ?
4. Calculaţi a şaptea parte din produsele: 3x7; 8x7; 7x7; 1x7; 0x7.
,,Aritmetica – avertiza acum două sute de ani Gheorghe Asachi – trebuie să se înveţe
ca un mijloc de deprindere a inteligenţei, iar nu în chip mecanic sau ca un lucru numai
de ţinut minte.”
Analiza problemelor
Cineva spunea cu multă poezie:
,,Intrarea în cetatea cunoaşterii se face pe podul matematicii.”
Prin acest pod – o altă metaforă care apropie matematica de comunicare – se
înţelege o limbă şi ea construită pentru înţelegere.

31 , nr. 3, martie 2019


Dar ce facem când vrem să stăpânim o limbă străină? Învăţăm cuvintele, dar şi
gramatică, echivalentul regulilor în matematică şi apoi ne perfecţionăm citind lectură,
ceea ce în matematică înseamnă rezolvarea de probleme .
Rezolvarea de probleme trebuie privită ca o poetică a matematicii.
Dar până la urmă, ce este o problemă?
Un răspuns satisfăcător ar fi cel dat de Paul Fraisse: ,,Orice situaţie în care
răspunsul nu poate fi dat imediat constituie o problemă.”
Altfel spus, o problemă este o situaţie nouă, necunoscută, în faţa căreia mă aflu
şi pe care trebuie să o rezolv, să iau o decizie, să găsesc o soluţie.
,, A rezolva o problemă – spune George Polya – înseamnă a găsi o ieşire dintr-o
dificultate, a găsi o cale de a ocoli un obstacol, a atinge un obiectiv care nu este direct
accesibil.”
,,A găsi soluţia unei probleme este o performanţă apecifică inteligenţei, iar
inteligenţa este apanajul specific speciei umane” completează J.James.
Dar oare pentru a rezolva o problemă este suficientă doar inteligenţa?
- Pentru a rezolva un exerciţiu, unii aplică un set de reguli de rutină spre a ajunge la
răspuns.
- Pentru a rezolva o problemă, reflectezi, îţi aduci aminte o problemă similară, păşeşti
pe ,,urma” lăsată în minte sau inventezi paşi pe care nu i-ai mai făcut până la abordarea
acestei probleme.
Avertizează însă George Poya: ,,A rezolva o problemă imitând metoda folosită
în rezolvarea unei probleme poate fi o treabă uşoară, dacă problemele sunt
asemănătoare, mai grea sau imposibilă, dacă asemănarea nu este prea mare .”
Nevoia, din partea rezolvitorului, de a crea metode este ceea ce deosebeşte un
exerciţiu de o problemă. Pe măsură ce îşi însuşeşte modalităţi de rezolvare generale şi
unitare, pentru rezolvitor unele probleme devin simple exerciţii.
Pentru un elev din ciclul primar , ,,Cum putem împărţi 96 de creioane la 24 de
copii” poate fi o problemă, dar pentru un elev de gimnaziu este un exerciţiu de rutină:
,,Cât este 96:24?” Exersarea este un ajutor preţios în învăţarea matematicii. Exerciţiile

32 , nr. 3, martie 2019


ne ajută să reţinem concepte, proprietăţi, procedee care se pot aplica în rezolvarea
problemelor.
Rezolvarea de probleme este o acţiune continuă în ciclul primar şi nu numai. Ea
începe încă din primele ore de matematică şi se finalizează în clasa a IV-a prin
rezolvarea de probleme utilizând metoda figurativă, cu probleme care necesită mai mult
de trei operaţii.
Învăţătorul care vrea să imprime elevilor săi o atitudine corectă în abordarea
problemelor trebuie să-şi fi însuşit el însuşi o astfel de atitudine.
Ce spune problema? Ce este dat şi ce trebuie aflat? Ai determinat datele
cunoscute? Sunt suficiente, sunt redundante? Se poate găsi vreo legătură între problema
noastră şi o problemă care se rezolvă mai simplu? Sau care se rezolvă direct? Acestea
sunt întrebările care trebuie puse mai întâi de învăţătoare, apoi de elev sieşi.
Învăţătorul are în faţă o sarcină dublă cu laturi în parte contradictorii. El trebuie
să pună pe elev deopotrivă în situaţiile :
- de a învăţa matematică,
- de a face matematică.
De aceea prima şi cea mai importantă îndatorire a învăţătorului în predarea
matematicii este de a acorda atenţia cuvenită metodologiei de rezolvare a problemelor,
mai clar să asigure experienţa de gândire în toate genurile de ,,matematică”.
Direcţia principală pe care o urmăreşte orice bun învăţător este aceea prin care
transformă rezolvarea anumitor (tipuri de) probleme în cele din urmă în simple exerciţii,
asigurând în final elevilor o cunoaştere perfectă şi sigură a unor procedee de lucru.
Învăţătorul trebuie să rezolve el însuşi foarte multe probleme. Dar acest lucru nu
se poate face numai din obligaţie profesională. Adevăratul dascăl are el însuşi plăcerea
de a rezolva probleme, de a se entuziasma pentru cele ,,frumoase”, de a le păstra în
atenţie şi semnala altora.
Continuă G. Polya: ,,A şti să rezolvi problema este o îndemânare practică – o
deprindere – cum este înotul, schiul sau cântatul la pian; care se poate învăţa numai
prin imitare şi exerciţiu. Dacă vreţi să-i învăţaţi pe copii înotul, trebuie să-i băgaţi în
apă, iar dacă vreţi să-i învăţaţi să rezolve probleme, trebuie să-i puneţi să rezolve
probleme.”

33 , nr. 3, martie 2019


De asemenea, învăţătorul poate înlocui recomandarea ,,rezolvă cât mai multe
probleme” cu recomandarea ,,învaţă cât mai mult din rezolvarea fiecărei probleme”!
În fapt, bunul învăţător nu-i ,,învaţă” matematică pe elevii săi, ci îi provoacă prin
probleme propuse spre rezolvare să gândească matematic, punându-i frecvent în situaţia
de a ,,matematiza” aspecte reale din viaţă.
Pentru atingerea obiectivului–cadru ,,Dezvoltarea capacităţii de
explorare/învăţare şi rezolvare de probleme”, prevăzut în programa şcolară pentru finele
clasei a IV-a trebuie dezvoltate la copil următoarele capacităţi:
- capacitatea de a înţelege semnificaţia valorii numerice, datele problemei şi
a relaţiilor ce se dau între elemente cunoscute;
- capacitatea de a înţelege condiţia problemei, relaţia ascunsă dintre datele
problemei şi necunoscută (orice raţionament va fi îndrumat pe calea
întâmpinării necunoscutei);
- capacitatea cuprinderii în raza gândirii nu doar a unor fragmente succesive
pe care să le pună cap la cap, ci a întregului raţionament de rezolvare a
problemei.
Analiza problemelor este un capitol util pentru învăţătorul care vrea să facă
schimbări în predare, şi anume în trecerea de la ipostaza de transmiţător de informaţii
la cea de organizator al unor activităţi variate de învăţare pentru toţi copiii, în funcţie
de nivelul şi ritmul propriu de învăţare al fiecăruia.
Actualmente se motivează tot mai mult că fundamentul culturii moderne îl
constituie matematica, că indiferent de domeniul în care activează, omul nostru modern
trebuie să posede o bună pregătire matematică pentru a putea soluționa multiplele și
variatele probleme ale vieții. Se știe că gândirea se dezvoltă în mare măsură prin
matematică și că ea a stat întotdeauna la baza progresului constituind impulsul dinamicii
sociale. Contemporaneitatea are nevoie de gândire, critică, divergență, gândire originală
și creatoare.
Școala nu poate nici să ofere totul, nici să ceară totul de la elevi. Școala, ca loc
ideal, ar trebui să fie, în zilele noastre, acel spațiu în care copiii se socializează în acord
cu standardele de conviețuire într-o societate democratică, învățând în mod plăcut
lucruri serioase și profunde, care îi ajută să se cunoască mai bine și să înțeleagă lumea.
Pregătirea tehnică și științifică a tinerei generații nu se poate face fără o viguroasă
fundamentare matematică. De aceea, învățătorul trebuie să găsească acele strategii de

34 , nr. 3, martie 2019


lucru care să-i determine pe elevi să participe activ și conștient la lecții, să-și formeze o
plăcere față de disciplina matematicii, să-și însușească în mod conștient toate noțiunile
matematice, să-și dezvolte permanent gândirea creatoare pentru a putea aplica în
practică cele învățate.
Stimularea creativității presupune favorizarea unui mediu de învățare dinamic-
incitator, care să facă din elev un coparticipant la propria formare.
”Una din cele mai importante premise ale creativității constă în disponibilitatea
de a relua totul de la capăt, de a considera că nimic nu este definitiv, că nici un proces
nu este încheiat o dată pentru totdeauna”. (E. Landan)
Marele progres pe care l-a cunoscut și îl cunoaște știința, tehnica și cultura
impune o pregătire cât mai riguroasă a viitorilor profesioniști, în așa fel încât aceștia să
facă față cerințelor mereu crescânde ale societății. În această postură, în fața instituției
școlare se pune cu atât mai mult sarcina dezvoltării flexibilității și creativității gândirii.
După Al. Roșca (”Creativitate, model, programe”, Ed. Științifică, București,
1967) ”principala componentă a gândirii creatoare este flexibilitatea prin care se
înțelege modificarea rapidă a gândirii când situația o cere, restructurarea cu ușurință
a vechilor legături corticale în conformitate cu cerințele noii situații, pe bază de analiză
și sinteză, realizarea transferului în rezolvarea problemelor”.

Întocmit,
Profesor învățământ primar Burlacu Ionela-Ramona
Școala Gimnazială Șerbănești, comuna Zvoriștea

35 , nr. 3, martie 2019


Timpul sacru şi profan, la Mircea Eliade
Dacă timpul este metaforă obsedantă şi mitul personal al lui Eliade, creaţia reprezintă
cel mai autentic mijloc de depăşire a timpului distructiv, oferind o cale aparte de “ ieşire
din timp”. Ca manifestare a libertăţii, creaţia este “trăsătura fundamentală a condiţiei
umane” căreia îi conferă sens şi valoare. În fata aparentei lipse de sens a existenţei, a
tragicului condiţiei umane moderne şi a limitei, Eliade tinde să se identifice cu propriul
arhetip care este Ulise, în căutarea drumului de întoarcere spre Ithaca, drum spre centru
şi drum spre sine. Ulise devine pentru Eliade veşnicul călător prin labirint, iscoditor al
semnelor şi semnificaţiilor, mereu convins că orice încercare este o probă iniţiatică.
Înţelegerea călătoriei lui Ulise că drum spre sine însuşi, face din această figură
mitologică prototipul omului modern şi un model exemplar pentru un anumit mod de a
exista în lume şi anume omul creator: ” Ulise este pentru mine prototipul omului nu
numai modern , dar şi al omului legat de viitor, pentru că este tipul călătorului
hăituit.(…) Cred că mitul lui Ulise este foarte important pentru noi. Fiecare dintre noi
va avea ceva din Ulise, ca şi el, căutându-ne, sperând să ajungem, şi apoi, fără îndoială,
regăsind patria, căminul, ne regăsim pe noi înşine. Cred că mitul sau constituie un model
exemplar pentru un anumit mod de a exista în lume.4”
Creaţia înseamnă pecete umană dată lumii, act de libertate prin transcederea
condiţiei umane, ieşire din propriul destin, depăşire a lui Cronos şi proiectare în absolut.
Aceste idei îl urmăresc pe Eliade încă din etapa Solilocviilor: ” Ceea ce caracterizează
omul şi îl defineşte faţă de celelalte regnuri şi faţă de Dumnezeu este instinctul său de
transcedere, setea de a se elibera de sine şi de a trece în altul, nevoia urgent de a rupe
cercul de fier al individualităţii”.5
În Fragment autobiografic, Eliade mărturiseşte înscrierea sa într-o generaţie
românească de după Marea Unire pentru care timpul nu mai avea răbdare, conştientă în
mod acut de urgenţă lecturilor şi scrisului. Asupra acestor idei, autorul revine în
Memorii : ” Evocam acolo spectrul războiului apropiat şi adresându-mă generaţiei
tinere, spuneam că fiecare dintre noi trebuie să- şi repete în fiecare zi că va mai trăi doar
un an şi să încerce să facă tot în acest ultim an de viaţă. Mi se părea că dacă romanul se
arăta atât de indiferent faţă de timp este şi pentru motivul că niciodată n-a avut destul
timp ca să facă ceva. Istoria îl îndrăgise într-atât încât nu-l mai lăsă din braţe. Îl tot
strângea aşa de vreo mie de ani, de nu mai apucă să respire. Noi privilegiaţii, cunoşteam
bucuria de a respira liber şi, cel puţin, în ce mă priveşte, tremuram ca o vom pierde într-
o zi”.6

4
Incercarea labirintului, Cluj, Ed. Dacia, 1990,p.86
5
Solilocvii, Buc., Ed. Humanitas, 1991, p.47.
6
Fragment autobiograf, p.9-10, Matei Calinescu despre P.Culianu si M.Eliade. Amintiri, lecture,reflectii, Iasi, Polirom,
2002

36 , nr. 3, martie 2019


Obsedat de idea smulgerii operei timpului necruţător, Eliade se îndreaptă, după
1927, spre fantastic, că gen capabil să salveze de damnarea timpului istoric. Tot în
Fragment autobiografic, Eliade recunoaşte faptul că această cale regală a operei lui,
care îmbrăţişează atât istoria religiilor cât şi literature, este în strânsă legătură cu
Timpul, Istoria şi căile ieşirii din Timp: ” Şi un drum şi celălalt conduc în cele din urmă
la aceeaşi problemă: irecognoscibilitatea transcendentului camuflat în Istorie. Problema
în strânsă legătură cu cea a timpului şi a istoriei. Într-o formulă sumară, aş putea spune
că toate aceste lucrări încearcă să dezlege aceeaşi temă centrală a rupturii provocată de
apariţia timpului şi a “căderii în Istorie” care îi urmează cu necesitate. În fiecare dintre
ele străbate, mai mult sau mai puţin explicită, Nostalgia Paradisului, a reintegrării
unităţii primordiale, a ieşirii din Timp. De aici o încercare de valorificare a morţii ca
reintegrare, de aici, de asemenea, nostalgia eternităţii, a reversibilităţii Timpului, a
sabotării Istoriei”7.
Creaţia este mijlocul de ieşire din timp, de evadare într-un timp imaginar ca soluţie
soteriologică. Facultate umană prin excelenţă creatoare, imaginaţia este esenţială pentru
fiinţa umană înnobilata de actul creator. Imaginaţia înseamnă pătrundere cu spiritul a
totalităţii: “Imaginaţia imita modelele exemplare –Imaginile- le reproduce, le
reactualizează, le repetă la nesfârşit. A avea imaginaţie înseamnă a vedea lumea în
totalitatea ei, căci puterea şi menirea Imaginilor constau în faptul că arată tot ce rămâne
refractar conceptului. Aşa se explică de ce omul lipsit de imaginaţie îşi pierde fericirea
şi se năruie – lipsit de realitatea profundă a vieţii şi de propriul suflet”8. Imaginaţia
constituie un instrument de cunoaştere, căci prin ea se dezvăluie în chip inteligibil şi
coerent “ modurile realului”.
Spectacolul reprezintă pentru Eliade, ca şi pentru eroii săi, o ieşire din timp şi o cale
de salvare, de dobândire a libertăţii prin spirit. Condiţia spectacolului, capabilă să – i
transpună pe actori şi pe spectatori într-o altă dimensiune spaţio-temporală, este tratată
în proze în care se întrepătrunde povestea cu spectacolul şi care sunt fiecare în parte un
“ itinerar iniţiatic ale revelaţiei”; prin creaţie ca act al imaginarului, omul devine liber,
aşa cum susţine Ieronim Tănase, erou ce apare în Uniforme de general, Incognito la
Buchenwald şi 19 trandafiri. Spectacolul este un mod de revelare a realităţii în sens de
adevăr total şi în acelaşi timp de revelaţie a morţii ca netimp (teatrul, ca şi filosofia, este
o pregătire pentru moarte). Spectacolul înseamnă depăşirea condiţionărilor spaţio-
temporale şi atingerea libertăţii existenţiale; teatrul îl apără pe om de teroarea istoriei
transformând destinul în spectacol. Ieronim , el însuşi un iniţiat, un cunoscător al unor
taine care nu pot fi divulgate profanilor dar care, asemenea lui, trebuie transmise prin
spectacol, imagini şi parabole. Ieronim transmite mesajul că omul, prin forţa spiritului,
poate atinge libertatea absolută care se poate manifesta la nivelul unei trepte superioare

7
Monica Lovinescu, Mircea Eliade și Timpul, Revista Vatra, 2000,p.98
8
Imagini si simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, Buc., Ed. Humanitas, 1994, p.25

37 , nr. 3, martie 2019


de existenţa: ” Evadezi doar din timpul şi spaţiul în care ai trăit până atunci, timp şi
spaţiu care într-un viitor din nefericire destul de apropiat, va echivala cu o existenţă
perfect programată. Urmaşii noştri, dacă nu vor şti să descopere tehnicile de evadare şi
să utilizeze libertatea absolută, care ne este dată în însăşi structura condiţiei de fiinţe
libere, deşi incarnate, urmaşii noştri se vor considera cu adevărat captive pe viaţă într-
o temniţă fără uşi şi fără ferestre – şi , în cele din urmă vor muri. Căci omul nu poate
supravieţui fără credinţa într-o libertate posibilă – oricât ar fi ea de limitata- şi fără
speranţă că, într-o zi, va putea dobândi, sau redobândi, această libertate”9.
Ideea lui Ieronim este că omul cunoaşte mai multe dimensiuni iar pierderea eroilor
în pădure în preajma Crăciunului, dispariţia lor fizică nu înseamnă şi faptul că nu mai
sunt pe pământ.De acolo de unde sunt, considera Ieronim, eroii ne transmit mesaje
periodic, dar cei care le primesc, nu le pot transmite celorlalţi, sacrul fiind pus în pericol
de vocile profanilor.
Metanoia că tehnica de eliberare înseamnă trezire spirituală. Aceasta este un
instrument al iluminării, trezirea înseamnă forţa spirituală, aşa cum susţine Eliade în
Istoria ideilor şi credinţelor religioase: ” a înfrânge somnul, a rămâne treaz constituie
cea mai dura confruntare iniţiatică, deoarece ea urmăreşte transmiterea condiţiei
profane, obţinerea imortalităţii. La Ghetsemani, veghea iniţiatică – deşi limitată la
numai câteva ore – s-a dovedit mai presus de puterile omeneşti”10.
În concluzie, creaţia, lectura şi spectacolul oferă posibilitatea transgresării condiţiei
umane, a duratei cotidiene şi intrarea într-un timp concentrat, esenţial, al creaţiei şi al
reprezentării artistice. Prin aceasta durată temporală specifică, personajul realizează
destine umane care, deşi aparţin istoriei, devin exemplare. Prin Creaţie, prin opera, omul
găseşte sensul existenţei şi învinge timpul, salvându-se prin artă. Timpul artistic este un
laps al timpului istoric, un timp lipsit de teroare şi impregnat de sacralitatea creaţiei ca
manifestare a libertăţii. Cărţile lui Eliade se articulează pe “structuri ale metafizicii”,
năzuind să comunice măreţia unui mod de a fi în lume, cel esenţialmente ziditor.

prof. Bușe Mioara Sorina

9
19 trandafiri, Proza fantastică V, p.118
10
19 trandafiri, p. 326

38 , nr. 3, martie 2019


Idealul estetic în concepţia lui F. M. Dostoievski

Fenomenul Dostoievski a devenit de-a lungul timpului o componentă esenţială a


literaturii universale. Criticii lui Dostoievski, ca şi urmaşii săi, creatorii, au potenţat arta
romancierului prin aderare, dialog sau respingere, formându-se ei înşişi ca personalităţi
marcante

Există mai multe motive pentru care am optat pentru această temă. Unul dintre ele
ar fi ca primul roman citit a fost Crimă şi pedeapsa care m-a marcat profund şi a reuşit
să mă facă să văd viaţa altfel, să-mi schimb viziunea asupra vieţii. Dostoievski, prin
cuvinte simple, a reuşit să cuprindă în scrierile sale totul şi să exprime totul, să vadă
dincolo de lucruri, să evidenţieze profunzimile sufletului.

Dimensiunile şi chiar destinele civilizaţiei umane au început să fie măsurate şi în


termeni propuşi de Dostoievski (ne referim la spiritul karamazovist).

În realitate, arta lui Dostoievski se prezintă altfel decât au înţeles-o cei care au văzut
în marele romancier un investigator al sufletului bolnav, un visător creştin şi un stilist
precar.

Opera lui Dostoievski ne oferă nu numai infernul, el nu este doar creatorul lui
Stavroghin, Kirillov sau Ivan Karamazov, ci şi al prinţului Mâşkin şi al stareţului
Zosima.

Crezul dostoievskian în ceea ce priveşte ideile moraliste ale romancierului


constituie o verigă importantă în demersurile sale, idei nu numai laice, ce erau capabile
să reziste criteriilor adevărului, aplicabile la realităţile artei şi societăţii umane înseşi.

În cazul lui Dostoievski, materia primă o reprezintă cuvântul. Cuvântul este pentru
scriitor aşa cum este pensula pentru pictor sau dalta pentru sculptor, fără de care arta nu
s-ar putea naşte.

Reevaluarea artei dostoievskiene a început cu contribuţiile lui Leonid Grossman şi


Mihail Bahtin, fiind în acest sens decisive. Opera romancierului alcătuieşte un întreg,
teme refulate într-o creaţie apar, uneori în alta.

Omul trebuie să caute fără încetare pentru a găsi un răspuns la întrebările numeroase
pe care i le pune realitatea existenţială. Viaţa păstrează un anumit mister şi fiecare om

39 , nr. 3, martie 2019


are o taină a sa. Datoria scriitorului realist este aceea de a reuşi să pătrundă acest mister
iar pentru a reuşi să explice taina omului este nevoie de o cunoaştere foarte aprofundată
a realităţii.

Arta lui Dostoievski nu ni se dezvăluie numai prin trăsăturile sale întunecate şi prin
disarmonie, astăzi sesizam şi lumină, şi armonia, şi frumosul autentic sau afirmarea
idealului. Din cauza haosului dominant în epoca, aceasta afirmare a căpătat forma
aspiraţiilor, dar frumosul ce implică într-o formă sau în altă armonie, este calitatea
intrinsecă a personalităţii lui Dostoievski.

Principiul de bază al artei dostoievskiene nu prevede înfăţişarea infernului fără cer,


a extremelor ca atare, a subiectivului, ci cuprinde excepţionalul ca manifestare a
generalului, contradicţia obiectivizata cu multiplele ei elemente, contrapunctul, umbra
contrapusă luminii şi invers.

În ceea ce priveşte gustul estetic al lui Dostoievski, el a manifestat în egală măsură


atât sensibilitatea pentru frumos şi satiric, cât şi pentru tragedie şi aspiraţie către ideal,
aceasta din urmă atrăgându-l în mod deosebit.

După Dostoievski în ideal găsim puritate, frumuseţe reală, autentică, proprie omului.
Pentru marele scriitor, cel mai dificil şi cel mai de preţ obiectiv de realizat l-a constituit
figura omului, adică întruchiparea reală a frumosului.

Dostoievski a optat pentru înfăţişarea realităţii actuale, haotice, fluide, accentuând


termenii pentru excepţional şi fantastic. Dostoievski a manifestat un deosebit interes
pentru povestirea viselor personajelor sale deoarece el avea conştiinţa clară că acestea
au sens, că pun în evidenţă anumite evenimente din copilăria timpurie şi mai ales pentru
că intervin într-un moment foarte precis din evoluţia visătorului.

Pentru acesta, visul era artistul ideal al cărui forţa de expresie nu putea fi atinsă de
niciun scriitor în stare de veghe, fie el de talia lui Puşkin sau Turgheniev. Realismul
profund al lui Dostoievski trebuie întotdeauna dedus tocmai din afinitatea sa că visul.
40 , nr. 3, martie 2019
Banii sunt foarte importanţi în romanul dostoievskian, dar ei sunt cu atât mai necesari
cu cât sunt mai inutili. Dostoievski considera că pentru că scrie un roman ,trebuie să
pună accent în primul rând pe trăirile reale care au pătruns în sufletul autorului, iar din
emoţiile şi din impresiile autorului se dezvoltă temă, planul ansamblului armonios,
închegat. Pentru marele romancier rus, artistul şi poetul se ajută reciproc.

În roman sau nuvelă, ideea poetică trebuia să fie incarnata în timpul şi caractere clar
exprimate, încât să aibă coordonate multidimensionale, cititorul având astfel
posibilitatea să le înţeleagă la fel cum le înţelege şi autorul. Lipsa clarităţii era
considerată deficienta artistică.

În ceea ce-l priveşte pe prozatorul Dostoievski,


năzuinţa lui supremă era depăşirea fazei poeticului
şi atingerea culmilor artisticului. În operă lui
Dostoievski există mai multă profunzime decât
lasă să se vadă. Viaţa reprezintă o încercare,
întocmai ca între zidurile închisorii, în timp ce tot
ceea ce ce caută omul este libertatea. De aici
porneşte dimensiunea tragică care uneori ajunge la absurd. Uneori atmosfera creată de
Dostoievski se apropie de o estetică a uratului, iar pentru o mai bună înţelegere putem
da exemple că Svidrigailov din „Crimă şi pedeapsa”, Piotr Verhovenski din „Demonii”.
Aceştia, fără scrupule, fără voinţă de a face bine sunt elemente negative care conturează
natura umană.

Aşa cum în războaie Napoleon ucidea zeci de oameni pentru a salva o idee sau pentru
beneficii ulterioare, pentru popor... în sfârşit, pentru libertate. În cazul lui Dostoievski,
putem vorbi despre crime pentru o idee, şi nu pentru bunuri materiale.

Suferinţa lui Dostoievski apare chiar şi acolo unde şi ea nu se vede cu ochiul liber,
iar frumosul este legat de suferinţă. Pentru scriitor, frumuseţea era o enigmă. Misterul
41 , nr. 3, martie 2019
lui Dumnezeu nu poate fi pătruns, însă acesta se regăseşte în frumuseţea care se afla şi
în bunătate sau suferinţă.

Pe Dostoievski nu l-a preocupat cel care nu a gustat fructul oprit, omul neatins de
păcate ci dimpotrivă, l-a preocupat păcătosul şi căile mântuirii sale. Marele scriitor nu
a conceput binele decât că asimilare şi înfrângerea raului. Pentru el a contat doar acela
care a trecut prin toate încercările vieţii, a cunoscut toate abisurile, a gustat din toate
pacaturile, dar a reuşit totuşi să se cureţe de ele.

Dostoievski , alarmat de descoperirea forţelor explozive ale sufletului prea profund


şi prea vast al fiinţei umane a crezut că salvarea în faţa „noului rău al secolului” poate
fi obţinută prin refugierea în vechiul model oferit de religie.

În acest sens, nimic frumos nu se găseşte de aiurea, pentru că atunci el ar deveni


banal şi indiferent. Dostoievski a găsit calea de a ajunge la el, şi a demonstrat că el
trebuie căutat până şi în cele mai sumbre locuri.

Frumosul e ca o piatră găsită în mocirla, răul şi binele coexista şi poate e necesar ca


ele să coexiste pentru a ne da seama de adevărată valoare a celor două.

La primul contact cu opera, cititorii lui Dostoievski nu îşi dau seama întotdeauna că
în faţa lor se afla o sinteză largă şi profundă a literaturii universale.

Ca artist, Dostoievski , a încercat să confere armonie disarmoniei şi să surprindă în


imagini bine conturate şi contrastante complexitatea existenţei umane, dialectica
gândurilor şi a sentimentelor. Originalitatea lui Dostoievski este copleşitoare, ocupând
integral orizontul, întregul câmp al percepţiei.

prof. Bușe Mioara Sorina

Bibliografie :

 Biblia sau Sfanta Scriptură, Buc, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe

42 , nr. 3, martie 2019


Romane, 2001.
 Adamut Anton, Filosofie, Ed. Polirom, Iasi, 1997.
 Anania Valeriu, Din spumele marii. Pagini despre religie și cultură, Cluj-Napoca, Ed. Dacia,
1955.
 N. Bagdasar, Istoria filosofiei romanesti, Profile Publishing, Buc, 2003.
 Balanescu, Omul care s-a voit muscă, prefață la volumul insemnari din subterana, Ed. Timpul,
Iasi,1996.
 A. Camus, Nunta, Mitul lui Sisif, Omul revoltat, Vara, Ed. Rao,Buc., 2001.
 Ciobanu. M., Dostoievski – condiție medie și demonism, eseu introductiv la vol. Ef. M.
Dostoievski, Oameni sarmani, E.P.L.,Buc., 1969
 Crainic Nechifor, Dostoievski și crestinismul rus, Arhidiecezana Cluj, Buc., Ed. Anastasia,
1998.
 Ianosi Ion , Dostoievski și Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuti, 2004.
 Lecca Paulin , Frumosul divin în opera lui Dostoievski, Ed. Discipol, Buc, 1998.
 Staniloae Dumitru, Teologie dogmatică ortodoxă, 3 volume, Buc., Ed. Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1978.
 Dostoievski Feodor Mihailovici: Adolescentul, Ed .pentru Literatura Universala,1957 ;
Amintiri din casa morților, Ed. Tudor Arghezi, Buc., 1991; Crima și pedeapsa, ESPLA,
Buc.,1957; Demonii, Ed. Polirom, Buc,2003.

43 , nr. 3, martie 2019


_____________________________________________________________________

Revistă (portal online de atitudine civică) “Cutezător” este editat periodic la cererea gorjenilor

_________________________________________________________________________________________________

CONTACT

 Telefon: 0728353441.
 Web: http://cutezator.ro/
 E-mail: cutezator2014@yahoo.com

_________________________________________________________________________________________________

COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word, Office XP, şi semnate pot fi
trimise pe adresa de e-mail a revistei: magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.
Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se diacritice.
Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta
articolele în vederea publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de punct,
virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune spaţiu.
Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
_________________________________________________________________________________________________

CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN

Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu

_________________________________________________________________________________________________

EDITAREA

Euro Education Federation

_________________________________________________________________________________________________
TIPARUL

a fost executat de Editura eParadigme

(Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

44 , nr. 3, martie 2019


Nr. 3, martie, 2019

Editura eParadigme
45 , nr. 3, martie 2019