Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
1
FARMACOLOGIE
2
FARMACOLOGIE
A. FARMACOLOGIA GENERALĂ
3
FARMACOLOGIE
Denumirea medicamentelor
Farmacovigilenţa
7
FARMACOLOGIE
10
FARMACOLOGIE
1.Căile extravasculare
a) Calea intradermică - reprezintă injectarea unui volum redus de soluţie
(0,02-0,1 ml) pe faţa anterioară a antebraţului, în scop de testare a
sensibilităţii organismului sau pentru desensibilizare.
b) Calea subcutanată - permite injectarea în volum de 1-2 ml a unor soluţii
sterile, neiritante, izotone, cu pH apropiat de neutralitate în ţesutul
conjunctiv subcutanat, de unde substanţa medicamentoasă se absoarbe
prin capilarele sangvine şi limfatice. Injecţiile pot fi dureroase datorită
inervaţiei sensitive bogate. Dacă se adaugă hialuronidază, enzimă ce
permeabilizează substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv, este
grăbită absorbţia substanţei.
c) Calea intramusculară - prezintă unele particularităţi deoarece în masele
musculare vascularizaţia este bogată ceea ce asigură o absorbţie rapidă,
iar inervaţia senzitivă este redusă şi injectarea este mai puţin dureroasă.
Pe această cale se pot administra soluţii apoase, uleioase, substanţe
iritante cu pH diferit de al plasmei, în cantitate de 1-10 ml. De asemenea,
este o cale de administrare a medicamentelor de depozit (retard). Se va
urmări ca soluţiile uleioase să nu fie injectate într-un vas de sânge. La
sugari şi copii mici se recomandă reţinere de la folosirea acestei căi,
datorită riscului de fibroză musculară şi atrofie.
2.Căile intravasculare
a) Calea intravenoasă permite absorbţia rapidă şi completă a
medicamentelor, cu apariţia promptă a efectului terapeutic, fiind
principala cale utilizată în urgenţele medico-chirurgicale. Se pot
administra soluţii apoase izotone, hipertone, cu pH diferit de al plasmei.
Nu se pot administra soluţii uleioase, hipotone, emulsii, suspensii,
substanţe hemolitice şi hemaglutinante. Se poate folosi, de asemenea,
pentru administrarea unor cantităţi mari pe o perioadă lungă de timp în
ritm lent, prin intermediul trusei de perfuzie. Preparatele trebuie să fie
sterile şi apirogene (lipsite de impurităţi lipopolizaharidice care provoacă
febră).
b) Calea intraarterială este folosită extrem de rar pentru dirijarea efectului
într-o zonă limitată a organismului (de ex. pentru diagnostic radiologic în
cazul arteriografiilor sau pentru administrarea de citostatice). Riscuri:
hemoragie, spasmul arterial şi ischemia acută a ţesuturilor irigate de acea
arteră.
3. Calea intracardiacă se foloseşte pentru resuscitare.
4. Seroasele (pleura, pericardul şi peritoneul) - permit absorbţia
rapidă a soluţiilor apoase. Se folosesc limitat, de exemplu pentru
administrarea de citostatice sau izotopi radioactivi (calea intraperitoneală în
caz de tumori abdominale sau ascită carcinomatoasă).
5. Calea intraarticulară - se foloseşte pentru tratamente locale.
6. Măduva osoasă - se utilizează în pediatrie pentru obţinerea unor
efecte sistemice.
7. Calea rahidiană - constă în administrarea medicamentelor la
nivelul măduvei spinării. Aceasta se poate realiza intrarahidian, în spaţiul
11
FARMACOLOGIE
A.III.3.METABOLIZAREA (BIOTRANSFORMAREA)
MEDICAMENTELOR
14
FARMACOLOGIE
A.III.4.ELIMINAREA MEDICAMENTELOR
16
FARMACOLOGIE
17
FARMACOLOGIE
18
FARMACOLOGIE
19
FARMACOLOGIE
20
FARMACOLOGIE
22
FARMACOLOGIE
23
FARMACOLOGIE
INCOMPATIBILITĂŢILE MEDICAMENTOASE
25
FARMACOLOGIE
26
FARMACOLOGIE
29
FARMACOLOGIE
30
FARMACOLOGIE
32
FARMACOLOGIE
33
FARMACOLOGIE
B.FARMACOLOGIA SPECIALĂ
MEDICAŢIA COLINERGICĂ
B.I.1. PARASIMPATOMIMETICELE
34
FARMACOLOGIE
B.I.2. PARASIMPATOLITICELE
Parasimpatoliticele sunt medicamente care împiedică efectele
stimulării sistemului nervos parasimpatic şi ale parasimpatomimeticelor la
nivelul receptorilor muscarinici. Nu acţionează pe receptorii nicotinici. Se
clasifică în substanţe naturale, semisintetice şi sintetice.
a) PARASIMPATOLITICELE NATURALE sunt atropina şi scopolamina,
alcaloizi din frunzele de Atropa Belladona (mătrăguna), Hyosciamus
niger (măselariţa) şi Datura stamonium (laur, ciumăfaie).
Atropina este principalul alcaloid din Atropa Belladonna.
Efecte:
• la nivelul glandelor exocrine are efect antisecretor
• la nivelul musculaturii netede viscerale are efect antispastic
neurotrop (relaxează musculatura, împiedicând contracţia
produsă de acetilcolină)
• la nivelul ochiului produce relaxarea muşchiului circular al
irisului cu midriază şi paralizia acomodării, afectând vederea
de aproape; de asemenea creşte presiunea intraoculară.
Efectul este de lungă durată (cca 6-7 zile).
• la nivelul cordului are efect dezinhibitor în condiţiile unei
inervaţii vagale crescute (produce stimularea contractilităţii,
creşterea frecvenţei şi îmbunătăţirea conducerii
atrioventriculare). Produce şi vasodilataţie (în doze mari).
• la nivelul sistemului central are efect antigreţos-antivomitiv,
antiparkinsonian şi de stimulare a centrului respirator bulbar.
36
FARMACOLOGIE
37
FARMACOLOGIE
38
FARMACOLOGIE
B.I.4. CURARIZANTELE
Curarizantele sau relaxantele musculaturii scheletice sunt substanţe
care interferă cu funcţia de neurotransmiţător a acetilcolinei la nivelul
joncţiunii neuromusculare, producând relaxarea sau în doză mare paralizia
musculaturii striate. Se indică în anesteziologie pentru completarea relaxării
musculaturii scheletice, în ortopedie pentru reducerea fracturilor şi
luxaţiilor, în tetanos, în intoxicaţie cu stricnină sau în psihiatrie, în cadrul
terapiei electroconvulsivante. Se clasifică în 2 categorii (în funcţie de
structură şi mecanismul de acţiune):
- curarizante antidepolarizante
- curarizante depolarizante
a) Curarizantele antidepolarizante au o moleculă voluminoasă,
fiind numite pahicurare. Ele se fixează pe receptorii N2 din placa motorie şi
îi blochează, nepermiţând acţiunea acetilcolinei. Îşi produc acţiunea într-o
anumită succesiune, şi anume grupele musculare sunt afectate în sens
descendent. Prima dată sunt afectaţi muşchii extrinseci ai globilor ocular cu
apariţia diplopiei, apoi apare o ptoză palpebrală, mimică inexpresivă,
căderea capului, afectarea muşchilor membrelor superioare, apoi inferioare.
În doze mari sunt paralizaţi muşchi abdominali, intercostali şi diagfragmul.
Antidotul în caz de supradozare este neostigmina (Miostin), un
parasimpatomimetic indirect, inhibitor de acetilcolinesterază. Ca urmare, se
acumulează acetilcolină, care deplasează moleculele de curarizant.
Medicamentele care acţionează sinergic cu aceste curarizante sunt
anestezicele generale inhalatorii (permit scăderea dozei acestora) şi
aminoglicozidele (nu se asociază datorită riscului paraliziei muşchilor
respiratori). Curarizantele se administrează numai intravenos, de către
personal calificat (medici anestezişti).
39
FARMACOLOGIE
MEDICAŢIA ADRENERGICĂ
B.I.5. SIMPATOMIMETICELE
Sunt medicamente care reproduc efectele stimulării sistemului
nervos vegetativ simpatic. În funcţie de receptorii pe care acţionează se
clasifică în următoarele clase:
a. alfa şi beta stimulatoare
b. predominant alfa-stimulatoare
c. predominant beta-stimulatoare
41
FARMACOLOGIE
42
FARMACOLOGIE
B.I.6. SIMPATOLITICELE
a) SIMPATOLITICELE ALFA-BLOCANTE
43
FARMACOLOGIE
44
FARMACOLOGIE
47
FARMACOLOGIE
48
FARMACOLOGIE
49
FARMACOLOGIE
51
FARMACOLOGIE
52
FARMACOLOGIE
53
FARMACOLOGIE
HIPNOTICELE
Hipnoticele sunt medicamente care grăbesc adormirea, cresc durata
totală a somnului, reduc numărul de treziri. Modifică de obicei fazele
somnului fiziologic. Acesta cuprinde, conform aspectului
electroencefalografic (EEG), somnul cu unde lente (cca 75% din total) şi
somnul cu unde rapide (REM - rapid eyes mouvements) (cca 25% din total),
când au loc mişcări rapide ale globilor oculari şi se produc visele. Visele
conferă un caracter odihnitor somnului.
Hipnoticele se indică în tratamentul insomniilor acute, situaţionale
(schimbarea fusului orar, internare în spital) şi uneori în cele cronice,
persistente. Ca efecte adverse produc somnolenţă, sedare, buimăceală la
trezire, confuzie. Folosirea îndelungată dereglează somnul fiziologic. Oprirea
bruscă a administrării poate creşte masiv proporţia somnului cu vise,
apărând chiar coşmaruri. Folosirea cronică de doze mari duce la o gândire
dificilă, scade înţelegerea, memoria, apare o vorbire lentă şi neclară,
iritabilitate. Unele somnifere (barbituricele, benzodiazepinele) pot
determina chiar dependenţă majoră, cu sindrom de abstinenţă la
întreruperea admninstrării. Efectul este potenţat de alcoolul etilic.
I)BARBITURICELE – în funcţie de doză au efect hipnotic la doze mari şi
sedativ în doză de 1/3 - 1/5 din doza hipnotică.
a) Cu durată lungă de acţiune
Fenobarbitalul (Luminal) este principalul reprezentant al
barbituricelor. Somnul se instalează în 30-45 min, durata 8-12 ore. Doza
hipnotică este 100 mg, seara la culcare. În doză de 15-30 mg este sedativ,
intrând şi în preparatul Extraveral (cu efect sedativ general). Mai are şi efect
antiepileptic-anticonvulsivant, fiind folosit atât pentru prevenirea crizelor
sub formă de cură, cât şi în criza de rău epileptic pe cale intramusculară
(Atenţie! Preparatul românesc nu se poate injecta intravenos, deoarece
datorită solventului propilenglicol poate provoca embolie şi moarte). Mai are
55
FARMACOLOGIE
SEDATIVELE GENERALE
I.BENZODIAZEPINELE
Au 4 efecte importante:
- sedato-hipnotic (liniştire, inducerea
somnului);
- anxiolitic - calmarea anxietăţii, fricii;
- miorelaxant central - relaxarea
musculaturii striate;
- antiepileptic-anticonvulsivant-
combaterea convulsiilor din intoxicaţii,
hipocalcemie, epilepsie, etc.
La depăşirea dozelor terapeutice pot produce narcoză şi apoi comă.
Sunt mai puţin toxice decât barbituricele, doza letală fiind de 50 de ori mai
mare decât doza terapeutică (la barbiturice este de 10-15 ori mai mare). În
doze mari produc paralizia centrului respirator.
Efectele adverse: deprimarea performanţelor psihomotorii,
slăbiciune, vertij, dezvoltarea dependenţei, efect teratogen dacă se
administrează la gravide în primul trimestru de sarcină.
Contraindicaţii: şoferi, dispeceri, cei care mânuiesc maşini de
înaltă precizie, miastenia gravis datorită acţiunii miorelaxante, se evită
asocierea cu băuturi alcoolice, gravide în primul trimestru.
Diazepam (Valium) are toate cele 4 efecte comune egal şi bine
reprezentate. Se indică în nevroze, hiperemotivitate, insomnii nevrotice,
pregătire preoperatorie, tratamentul adjuvant al HTA, ulcerului, epilepsie,
lombosciatică, iminenţă de avort sau naştere prematură ca tocolitic. Pentru
efect anxiolitic se administrează în doză de 2 mg odată, de 3 ori pe zi. Pentru
efect hipnotic şi miorelaxant se administrează în doză de 10 mg odată, 30-40
mg pe zi. Fiolele se injectează în doză de 0,1 - 0,2 mg/kgc i.v. foarte lent sau
i.m. în status epilepticus, alte convulsii. Fiolele nu se amestecă cu nici un alt
medicament în seringă sau perfuzie.
Clordiazepoxid (Napoton) se foloseşte ca anxiolitic în nevroze,
miorelaxant, combate hiperemotivitatea. Doza 20-60 mg oral. Se poate da şi
injectabil.
Medazepam (Rudotel, Ansilan, Glorium) se indică în nevroze; nu
deprimă puternic SNC, fiind un “anxiolitic de zi”, deoarece un produce
somnolenţă. Are şi o acţiune proprie de scădere a secreţiei gastrice acide,
57
FARMACOLOGIE
59
FARMACOLOGIE
BUTIROFENONE
Au efect incisiv, polivalent - antihalucinator şi antimaniacal intens,
antiautistic moderat. Produc tulburări extrapiramidale foarte intense, dar
efectul sedativ este slab.
Droperidolul se foloseşte alături de fentanyl în
neuroleptanalgezie.
Haloperidolul (Haldol) are caracter incisiv, efect antihalucinator,
antimaniacal. În doză mică are efect sedativ. Are şi efect antiemetic,
analgezic propriu şi anxiolitic. Scade pofta de mâncare. Doza antipsihotică
este de 2-20 mg/zi, iar doza sedativă 1-2 mg/zi. Poate produce parkinsonism
medicamentos.
DIFENILBUTILPIPERIDINE
Sunt apropiate chimic şi farmacologic de butirofenone, fiind
antipsihotice polivalente foarte potente şi cu efect de durată. Au efect
antihalucinator intens, antiautistic şi antimaniacal moderat. Produc efecte
vegetative anticolinergice foarte slabe şi extrapiramidale moderate, având
efect sedativ slab. Ex. pimozid, fluspirilen, penfluridol.
NEUROLEPTICE BENZAMIDE
Au efect dezinhibitor incisiv foarte puternic, antihalucinator moderat,
fără efect antimaniacal, având şi efect antidepresiv. Produc sindrom
extrapiramidal moderat, efectul sedativ şi cele vegetative sunt slabe.
Reprezentanţi: sulpirid, tiaprid, amisulprid (Solian).
NEUROLEPTICE DIBENZAZEPINE
Sunt neuroleptice polivalente, cu eficacitate mai ales pe simptomele
negative ale schizofreniei. Se numesc şi atipice, prezentând un risc minim de
tulburări motorii neurologice. Reprezentanţi: clozapin (Leponex),
olanzapin (Zyprexa), loxapin, clotiapin. Unele pot produce deprimarea
măduvei hematoformatoare cu agranulocitoză reversibilă, dar posibil fatală
(ex. clozapin).
NEUROLEPTICE BENZIZOXAZOLI
Sunt neuroleptice atipice, antagonişti pe receptorii serotoninergici 5-
HT2, având eficacitate pronunţată asupra simptomelor negative ale
psihozelor. Cel mai important reprezentant este risperidona (Rispolept),
care are potenţă foarte mare, putându-se folosi mai ales în manifestările
psihotice acute, ca tratament pe termen scurt. Practic nu produce tulburări
motorii extrapiramidale, dar poate determina insomnie, agitaţie, creştere
ponderală şi tulburări de vedere.
Reserpina (Raunervil) este un neurosimpatolitic, care datorită
acţiunii central deprimante intense se poate folosi ca antipsihotic în
psihozele agitate în caz de intoleranţă sau alergie la compuşii precedenţi.
Creşte secreţiile şi motilitatea tubului digestiv. Dozele sunt de 10 ori mai
mari de cât cele antihipertensive. La aceste doze poate produce depresie, cu
tendinţă la sinucidere.
B.III.4.ANTIDEPRESIVELE
60
FARMACOLOGIE
61
FARMACOLOGIE
62
FARMACOLOGIE
65
FARMACOLOGIE
B.III.7. ANTIPARKINSONIENE
B.III.8.MIORELAXANTE CENTRALE
66
FARMACOLOGIE
B.III.9.ANALGEZICELE
B.III.9.1.ANALGEZICELE OPIOIDE
67
FARMACOLOGIE
68
FARMACOLOGIE
70
FARMACOLOGIE
71
FARMACOLOGIE
• Antagoniştii de opioide
Se folosesc ca medicaţie antidot în caz de supradozare de opioide care
deprimă centrul respirator. Administrate la morfinomani declanşează
sindrom de abstinenţă. Nalorfina are şi proprietăţi analgezice proprii,
administrându-se în doză 5-10 mg intravenos. Naloxona (Narcanti) este un
antagonist pur, fără acţiune proprie. Se injectează i.v., i.m. sau s.c. în doză de
0,4 mg la adulţi, 0,01 mg/kgc la copii. Poate produce tremurături,
transpiraţii, reacţii de hipersensibilitate. Un alt reprezentant este
naltrexona.
76
FARMACOLOGIE
77
FARMACOLOGIE
B.V.MEDICAŢIA ANTIALERGICĂ
79
FARMACOLOGIE
B.VI.MEDICAŢIA ANTIGUTOASĂ
80
FARMACOLOGIE
B.VII.1.MINERALOCORTICOIZII
81
FARMACOLOGIE
82
FARMACOLOGIE
83
FARMACOLOGIE
84
FARMACOLOGIE
85
FARMACOLOGIE
B.VIII.MEDICAŢIA ANTIINFECŢIOASĂ
Asupra microorganismelor pot acţiona nespecific - antisepticele şi
dezinfectantele (au acţiune şi asupra macroorganismului) şi specific -
antibioticele şi chimioterapicele.
În funcţie de agentul patogen pe care acţionează antibioticele şi
chimioterapicele se clasifică în antibacteriene, antimicotice,
antiprotozoarice, antihelmintice şi antivirale.
B.VIII.1.ANTIBIOTICELE ŞI CHIMIOTERAPICELE
ANTIBACTERIENE
a. ANTIBIOTICE BETA-LACTAMICE
a.1.PENICILINELE
86
FARMACOLOGIE
87
FARMACOLOGIE
88
FARMACOLOGIE
89
FARMACOLOGIE
90
FARMACOLOGIE
91
FARMACOLOGIE
92
FARMACOLOGIE
c.AMINOGLICOZIDE
Sunt antibiotice bactericide. Există 3 generaţii de aminoglicozide,
care diferă prin spectrul antibacterian, rezistenţa bacteriană şi toxicitate.
Prima generaţie cuprinde streptomicina, kanamicina şi neomicina. Generaţia
a 2-a cuprinde gentamicina, tobramicina, larg folosite în infecţii cu germeni
Gram negativ. Din generaţia a 3-a fac parte amikacina şi netilmicina, pentru
care rezistenţa microbiană este mai puţin importantă şi toxicitatea mai mică.
Aceste antibiotice sunt bazice, avînd un intens caracter polar şi
hidrosolubile, de aceea nu se absorb din tubul digestiv. Pot fi însă folosite în
infecţii intestinale. Pentru efecte sistemice se administrează parenteral, i.m
sau i.v. Difuzează numai în lichidul extracelular, nu intră în celule, nici la
nivelul l.c.r. sau S.N.C. În meningite administrarea se face intrarahidian. Nu
se descompun în organism. Eliminarea se face sub formă activă, prin filtrare
glomerulară. Când filtrarea glomerulară scade timpul de înjumătăţire se
prelungeşte; de aceea, în insuficienţa renală, este necesară reducerea dozelor
pentru a se evita fenomenele de intoxicaţie. Rezistenţa la aminoglicozide este
unidirecţională în sensul că dezvoltarea rezistenţei faţă de un antibiotic nu se
extinde şi la alţi derivaţi descoperiţi mai târziu; exemplu: germenii rezistenţi
la streptomicină nu sunt rezistenţi la kanamicină, gentamicină.
Spectrul de acţiune este relativ larg; acoperă germenii sensibili la
peniciline şi bacilii Gram negativi. Astfel acţionează pe streptococi (hemolitic
şi viridans), enterococi, stafilococi, Neisseria (gonoreae, meningitidis), bacili
Gram negativi: E.coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter, Haemophylus
influenzae, Pseudomonas aeruginosa, Brucella, Pasteurella, Mycobacterium
tuberculosis, Salmonella, Shigella.
Toxicitatea aminoglicozidelor este considerabilă, fiind legată în
special de neuro- şi nefrotoxicitate. Neurotoxicitatea se manifestă prin
lezarea perechii VIII de nervi cranieni şi apariţia de leziuni cohleare şi
93
FARMACOLOGIE
94
FARMACOLOGIE
95
FARMACOLOGIE
96
FARMACOLOGIE
e.ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE
Sunt un grup de antibiotice înrudite structural, elaborate prin sinteză
bacteriană. Sunt neuro- şi nefrotoxice, unii compuşi fiind contraindicaţi
pentru administrare sistemică.
Bacitracina are acţiune bactericidă pe majoritatea germenilor gram
pozitiv (inclusiv stafilococi penicilinazo-rezistenţi), coci gram negativ.
Nefrotoxicitatea mare împiedică utilizarea pe cale sistemică. Este indicată în
aplicaţii locale, singură sau asociată, sub formă de unguent, soluţii, colire în
plăgi traumatice şi chirurgicale infectate, eczeme, ulcere cutanate infectate,
conjunctivită. Se asociază cu neomicină în preparatul Negamicin B unguent
şi Neobasept pulbere.
Polimixinele sunt mai multe dintre care mai importante sunt
Polimixina B şi E.
Polimixina B are acţiune bactericidă faţă de majoritatea bacililor
Gram negativ: Salmonella, Shigella, Pasteurela, Klebsiella şi multe tulpini de
Pseudomonas, cu excepţia Proteusului. Se foloseşte local în infecţii ale pielii
şi mucoaselor .
Polimixina E sau Colistin (Colimicin) se absoarbe foarte puţin din
tubul digestiv, fiind un compus bazic. Se administrează oral numai în infecţii
intestinale, iar pentru efecte sistemice se administrează i.m. sau i.v. Se
elimină pe cale renală fiind eficace în infecţiile urinare. Nu pătrunde în l.c.r.
nici la administrare parenterală, de aceea în meningite se dă intrarahidian.
Nu se asociază cu alte medicamente nefrotoxice, de exemplu cu
aminoglicozidele. Nu se asociază cu curarizantele, deoarece interferă cu
transmisia neuromusculară şi acest efect advers nu poate fi combătut cu
neostigmină, ci doar cu ioni de calciu. Se foloseşte pe cale orală sub formă
97
FARMACOLOGIE
f.MEDICAŢIA ANTITUBERCULOASĂ
98
FARMACOLOGIE
99
FARMACOLOGIE
g.SULFAMIDELE ANTIBACTERIENE
10
FARMACOLOGIE
10
FARMACOLOGIE
10
FARMACOLOGIE
10
FARMACOLOGIE
ANTISEPTICE INTESTINALE
Furazolidonul este un derivat de nitrofuran, care se administrează
oral, fiind indicat în afecţiuni digestive cu germeni sensibili (gram-negativ,
Shigella), boala diareică acută a sugarului, colită ulceroasă, giardioză. Doza
la adult este de 100 mg odată, de 4 ori pe zi, iar la copil 5 mg/kgc/zi. Efectele
adverse sunt asemănătoare cu cele ale nitrofurantoinei, iar în cazul asocierii
cu alcoolul dă reacţii de tip disulfiram (intoleranţă la alcool, prin acumulare
de acetaldehidă în organism).
Nifuroxazid (Antinal, Ercefuryl) este un derivat de nitrofuran, care
nu se absoarbe din intestin. Este un antiseptic intestinal, activ pe majoritatea
10
FARMACOLOGIE
B.VIII.2.ANTIMICOTICELE (ANTIFUNGICELE)
ALTE STRUCTURI
Natamicina (Pimafucin) comprimate pentru supt, ovule, cremă. Se
absoarbe puţin din tubul digestiv fiind folosită local.
Tolnaftat (Miconaft) este un antifungic activ faţă de dermatofiţi şi
pitiriazis versicolor. Se administrează topic în unguente, soluţie şi pudră 1%.
Se aplică de 2-3 ori pe zi.
Ciclopirox (Batrafen) este un antifungic local, cu spectru larg, activ
faţă de dermatofiţi, Candida. Se aplică local, de 2 ori pe zi, ca soluţie sau
cremă 1%; se găseşte şi sub formă de lac de unghii 8%.
10
FARMACOLOGIE
B.VIII.3.ANTIPROTOZOARICELE
• ANTIMALARICELE
Antimalaricele acţionează asupra agenţilor patogeni ai malariei:
Plasmodium vivax, Pl.falciparum, Pl.malariae, Pl. ovale. Deşi paludismul a
fost eradicat în ţara noastră, aceste medicamente au importanţă pentru
întreţinerea eradicării malariei, prin combaterea infecţiilor de "import",
precum şi în terapia altor parazitoze; unele sunt folosite în colagenoze şi
poliartrita reumatoidă. În funcţie de faza de dezvoltare a plasmodiului
asupra căreia acţionează, antimalaricele pot avea următoarele efecte
principale:
- schizontocid hematic - omoară formele asexuate
intraeritrocitare, suprimând accesele de febră provocate de
acestea. Astfel ele combat sau previn manifestarea clinică a
bolii (terapie şi profilaxie supresivă).
- schizontocid tisular - acţionează asupra fazei de dezvoltare
exoeritrocitară a plasmodiilor, care are loc în special în ficat.
Ele realizează profilaxia cauzală a bolii.
- gametocid - distrug formele sexuate ale plasmodiului sau
inhibă dezvoltarea ulterioară a gametociţilor în ţânţari. Astfel
ele împiedică răspândirea bolii, realizând profilaxia
epidemiologică.
Clorochina este un derivat de 4-aminochinolină. Are efect
schizontocid hematic, acţionând pe toate cele 4 specii de Plasmodium. În
unele regiuni s-au dezvoltat tulpini rezistente la clorochină. Are efect şi pe
Entamoeba histolytica. Substanţa se acumulează în concentraţii mari în
eritrocitele parazitate, ceea ce explică selectivitatea de acţiune. În afara
acţiunii antimalarice, clorochina are după administrare îndelungată
proprietăţi antiinflamatorii, reprezentând una din modalităţile de tratament
de fond al poliartritei reumatoide. T1/2 este de 41 de zile, având tendinţă mare
de acumulare. Tratamentul antimalaric este suficient să se administreze 3
zile: 600 de mg iniţial, alte 300 mg după 6 ore, apoi câte 300 mg/zi
următoarele 2 zile. Pentru profilaxia supresivă se recomandă admnistrarea
orală de 300 mg clorochină bază o dată pe săptămână, în timpul sejurului în
zona endemică şi 4-8 săptămâni după plecare. Efectele adverse: tulburări
gastrointestinale, erupţii cutanate depigmentate, prurit, depunere de
pigmenţi la periferia corneei şi retinei, fenomene neuropsihice (ameţeli,
10
FARMACOLOGIE
10
FARMACOLOGIE
• MEDICAŢIA ANTITRICHOMONAZICĂ,
ANTIAMIBIANĂ, ANTILAMBLIAZICĂ
Metronidazolul (Flagyl, Klion) este un chimioterapic de sinteză.
Pătrunde în celule prin difuziune şi aici este activat printr-un proces de
reducere enzimatică propriu microorganismelor anaerobe (protozoare,
bacterii). Se formează compuşi intremediari reactivi labili, care acţionează
bactericid prin afectarea ADN, proteinelor şi membranelor. Lezarea ADN
este responsabilă şi de efectul mutagen. Intoxică specific unele protozoare:
Entamoeba histolytica, Trichomonas vaginalis, Giardia intestinalis.
Acţionează bactericid faţă de bacilii gram-negativ anaerobi: Bacteroides
fragilis, Helicobacter, faţă de coci gram pozitiv anaerobi şi faţă de
majoritatea clostridiilor. Se absoarbe repede şi aproape complet din tractul
gastrointestinal, biodisponibilitatea fiind de 99%. Se distribuie larg în
ţesuturi. Realizează niveluri active în l.c.r, creier, bilă, abcese. În
tricomonaza vaginală rezolvă majoritatea cazurilor. Doza recomandată este
de 250 mg oral de 3 ori pe zi timp de 10 zile, concomitent cu admnistrarea la
femei a unui comprimat vaginal odată pe zi. În dizenteria amibiană acută
înlătură atât paraziţii din intestin cât şi pe cei din focarele extraintestinale.
Se administrează oral 750 mg de 3 ori pe zi, timp de 5-10 zile. În lambliază
doza este de de 250 mg de 3 ori pe zi, 10 zile. Metronidazolul este unul dintre
medicamentele de primă alegere în infecţii cu anaerobi. Se foloseşte în
asociere cu gentamicina în infecţiile intraabdominale. De asemenea, se
foloseşte în abcesele cerebrale, meningită, endocardită, infecţii ale oaselor,
articulaţiilor, pielii şi ţesuturilor mai, capului şi gâtului. O indicaţie
particulară o constituie infecţiile cu Helicobacter pylori la bolnavii cu ulcer
gastric sau duodenal. Relativ frecvent apare anorexie, greaţă, un gust
neplăcut metalic, mai rar vomă, diaree, cefalee, erupţii cutanate banale.
Dozele mari şi tratamentele îndelungate pot provoca tulburări neurologice
de natură toxică: slăbiciune, nevrită periferică cu parestezii, vertij, ataxie,
crize epileptice. Ocazional apare neutropenie. Ingestia pe timpul
tratamentului a băuturilor alcoolice determină recţii de tip disulfiram.
Dozele foarte mari administrate timp îndelungat la animale de laborator au
acţiune cancerigenă, dar asemenea fenomene nu au fost observate în timpul
utilizării clinice. Medicamentul este contraindicat în cursul gravidităţii,
alăptării, la pacienţi cu afecţiuni neurologice şi hematologice.
Tinidazolul (Fasigyn) are proprietăţi asemănătoare
metronidazolului. Se absoarbe bine din tractul gastrointestinal. Se
10
FARMACOLOGIE
B.VIII.4.MEDICAŢIA ANTIVIRALĂ
B. VIII.5.ANTIHELMINTICELE
11
FARMACOLOGIE
ani, 1 g la copii de 2-6 ani şi 0,5 g la copii sub 2 ani. Apoi se administrează un
purgativ (sulfatul de magneziu) pentru eliminarea paraziţilor şi a ouălor.
Sunt interzise băuturile alcoolice.
Mepacrina (Atebrin) este azi utilizată limitat în tratamentul
teniazei. Se introduce prin sondă duodenală pentru a evita fenomenele de
iritaţie gastrică. La 10 minute după administrarea ei se introduce prin sondă
un purgativ salin.Se poate asocia şi cu antivomitive în caz de greaţă şi vomă.
• Antihelmintice active asupra nematodelor
Piperazina (Nematocton) este activă faţă de Ascaris lumbricoides
(limbrici) şi Enterobius vermicularis (oxiuri). Ajunsă în intestin după
administrarea orală provoacă paralizia flască a viermilor. În ascaridioză doza
este de 75 mg/kgc/zi timp de 3-4 zile, iar în oxiuriază 65 mg/kgc/zi timp de o
săptămână.O cură se poate repeta după o pauză de 10 zile. Se absoarbe bine
digestiv. Efecte adverse: creşterea excitabilităţii SNC, convulsii, afectarea
rinichiului, fenomene digestive, erupţii cutanate.
Levamisolul (Decaris) este activ faţă de Ascaris lumbricoides şi alte
nematode. Viermii sunt paralizaţi. În afara acţiunii antihelmintice are
proprietăţi imunostimulatoare. Este utilizat în tratamentul de fond al
poliartritei reumatoide şi alte afecţiuni inflamatoare cronice, infecţii
recidivante ale căilor respiratorii, cancer colo-rectal. Administrat oral, după
masa principală în doză unică de 150 mg la adult şi 3 mg/kgc la copii vindecă
ascaridioza în proporţie de cca 90%. Dacă ouăle de parazit persistă în
intestin se recomandă o a doua cură, identică. Este bine tolerat. Poate
produce greaţă, vomă, şi neutropenie în situaţiile când se foloseşte ca
imunomodulator.
Pirantelul pamoat (Combantrin, Helmintox) este eficace faţă de
Ascaris lumbricoides, Enterobius vermicularis, Ancylostoma duodenale,
Trichiuris trichiura (tricocefal).Este vermifug. Între pirantel şi piperazină
există un antagonism reciproc, de aceea nu se asociază.
Pirviniul pamoat (Vermigal) este un colorant sub formă de
suspensie 1%. Acţionează toxic îndeosebi faţă de Enterobius vermicularis pe
care îl omoară. Omoară şi ouăle. Se foloseşte şi în strongiloidoză.
Administrat oral nu se absoarbe, ceea ce explică lipsa toxicităţii sistemice.
Este bine tolerat, dar poate produce greaţă, colici abdominale. Colorează
scaunele în roşu. Se administrează în priză unică de 5 mg/kgc, care se poate
repeta după 10 zile.
Mebendazolul (Vermox) are proprietăţi antihelmintice cu spectru
larg. Este activ faţă de: Trichuris trichiura, Ancylostoma duodenale, Ascaris
lumbricoides, Enterobius vermicularis. Omoară şi ouăle. Poate fi activ şi faţă
de unii viermi plaţi: Echinococcus granulosus, tenii. Chimioterapicul este
captat electiv de paraziţii sensibili pe care îi imobilizează şi îi omoară.
Administrat oral rămâne în majoritate în intestin. Ingestia împreună cu
alimente bogate în grăsimi îi creşte absorbţia din intestin. Este
chimioterapicul de elecţie în trichocefaloză. Doza este de 100 mg de 2 ori pe
zi, timp de 3 zile. Chisturile hidatice din ficat pot regresa complet. Este lipsit
de toxicitate sistemică la doze obişnuite. Uneori apar crampe abdominale şi
diaree datorită omorârii unui număr mare de paraziţi. Dozele mari pot
11
FARMACOLOGIE
B.VIII.6.ANTISEPTICELE SI DEZINFECTANTELE
11
FARMACOLOGIE
11
FARMACOLOGIE
11
FARMACOLOGIE
B.IX.3. ANTIULCEROASELE
11
FARMACOLOGIE
11
FARMACOLOGIE
B.IX.4.ANTIVOMITIVELE
B.IX.6.MEDICAŢIA ANTISPASTICĂ
12
FARMACOLOGIE
B.IX.9.COLAGOGELE
B.IX.10.MEDICAŢIA HEPATOPROTECTOARE
12
FARMACOLOGIE
B.X.1. ANTITUSIVELE
B.X.2.EXPECTORANTELE
12
FARMACOLOGIE
B.X.3. SURFACTANTUL
B.X.4.MEDICAŢIA ANTIASTMATICĂ
12
FARMACOLOGIE
Efedrina are acţiune mai slabă, de durată lungă, fiind folosită ca medicaţie
de fond, pentru prevenirea crizelor.
b.Parasimpatoliticele
Ipratropiul (Atrovent) este un anticolinergic de sinteză,
bronhodilatator, cu efect lent şi durabil. Se administrează sub formă de
aerosoli, de 3-4 ori pe zi. Efectele adverse: creşterea uşoară a
hiperreactivităţii bronşice la întreruperea tratamentului. Intră în preparatul
combinat Berodual alături de fenoterol, cu efect bronhodilatator marcat şi de
durată lungă. Bromura de tiotropium (Spiriva) capsule pentru
inhalaţie, care se poate administra în priză unică. Bromura de
oxitropium este asemănătoare cu ipratropiul.
c. Bronhodilatatoarele directe - teofilina este un alcaloid din
frunzele de ceai (Thea sinensis), înrudit cu cafeina. Se găseşte sub formă de
preparat retard teofilina retard (Teotard)- capsule care se administrează
la 12 ore interval şi sub formă solubilă, aminofilina (Miofilin). Aminofilina
are efect bronhodilatator de intensitate moderată. Stimulează respiraţia şi
creşte forţa contractilă a miocardului. La nivelul musculaturii striate
(diafragm, muşchii respiratori ajutători) este crescută forţa de contracţie.
Potenţează efectul glucocorticoizilor. Se administrează oral, i.v. sau
intrarectal. Injectarea intravenoasă este necesară în criza astmatică care nu
cedează la simpatomimetice şi la bolnavii cu rău astmatic. Se injectează lent
(în 10-20 minute) 5 mg/kgc pentru a nu provoca aritmii. Injectarea
intravenoasă rapidă poate fi cauză de colaps, aritmii severe, chiar moarte
subită. Este contraindicată asocierea cu simpatomimetice beta-stimulatoare
neselective (pot apare aritmii grave).
• ANTIALERGICE ŞI ANTIINFLAMATOARE
a.Antialergice
Inhibitoarele degranulării mastocitare produc stabilizarea
mastocitelor sensibilizate, cu împiedicarea eliberării mediatorilor
bronhoconstricţiei, inflamaţiei şi anafilaxiei. Se folosesc în tratamentul de
fond al astmului bronşic alergic. Cromoglicatul disodic (Intal)
administrat înaintea crizei împiedică declanşarea crizei de astm alergic. Se
dă sub formă de pulbere cu turboinhalerul, nebulizări sau spray - 2 puffuri
de 4 ori pe zi. Reacţii adverse: iritaţie traheo-bronşică, tuse, cefalee, greaţă,
edem laringian, gust neplăcut. La administrare repetată poate apare
agravarea astmului şi reacţii alergice (erupţii cutanate, reacţii anafilactice).
Nedocromil sodic (Tilade) suspensie pentru aerosoli, este asemănător,
dar are eficacitate mai mare. Nu se foloseşte decât la copii peste 12 ani.
Ketotifenul (Frenasma, Zaditen) este un antihistaminic H1 şi inhibitor al
degranulării mastocitare. Se dă oral, mai ales la copii. Efectul apare după 2-3
luni de tratament. Efecte adverse: sedare, somnolenţă, creştere în greutate.
Potenţează efectul deprimantelor sistemului nervos central.
Modificatorii de leucotriene sunt antagonişti ai receptorilor pentru
leucotriene şi inhibitori ai sintezei leucotrienelor. Se indică în forme medii la
bolnavii care nu folosesc glucocorticoizi inhalatori. Nu se folosesc în
tratamentul crizei de astm. Antagoniştii receptorilor pentru leucotriene sunt
montelukast, zafirlukast, pranlukast. Aceştia blochează receptorii
12
FARMACOLOGIE
12
FARMACOLOGIE
12
FARMACOLOGIE
TONICARDIACELE
13
FARMACOLOGIE
13
FARMACOLOGIE
13
FARMACOLOGIE
B.XI.3.MEDICAŢIA ANTIARITMICĂ
13
FARMACOLOGIE
13
FARMACOLOGIE
13
FARMACOLOGIE
13
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
B.XII.DIURETICELE
Diureticele sunt substanţe care stimulează procesul de formare a
urinii prin creşterea eliminării de apă şi electroliţi. Există două grupe
principale de diuretice în funcţie de conţinutul în electroliţi al urinei
eliminate:
-diuretice saluretice – care elimină o cantitate mare de urină bogată
în sare;
- diuretice apoase – care elimină o urină diluată, săracă în electroliţi.
Diureticele nu sunt medicamente ale bolilor renale, ci ale
dezechilibrelor metabolismului sodiului, fiind folosite în tratamentul
edemelor, hipertensiunii arteriale.
Acţiunea diureticelor se produce prin interferarea a 3 procese la nivel
renal: filtrarea glomerulară, reabsorbţia şi secreţia tubulară. Filtrarea
glomerulară poate fi modificată prin acţiunea diureticelor prin mecanisme
extrarenale - creşterea presiunii de filtrare datorită creşterii presiunii
arteriale, prin scăderea presiunii coloidosmotice - sau prin mecanisme renale
14
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
14
FARMACOLOGIE
15
FARMACOLOGIE
15
FARMACOLOGIE
B.XIII.1.MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ
15
FARMACOLOGIE
Medicaţia orală - este cel mai mult folosită, fiind calea fiziologică
de absorbţie a fierului. Se utilizează săruri feroase (Fe2+), care se absorb mai
bine şi sunt mai puţin iritante decât cele ferice. Doza optimală pentru adult
este de 180 - 200 mg de fier pe zi, fracţionat în trei prize pentru a evita
saturarea procesului de absorbţie şi transport plasmatic, cu o jumătate de
oră înainte sau cu cel puţin trei ore după mese. Pentru a evita iritaţia gastrică
se recomandă începerea tratamentului cu doze mai mici, care se cresc
progresiv. Durata tratamentului este de 4-6 luni, pentru corectarea anemiei
şi refacerea depozitelor de fier. Factorii care influenţează absorbţia: pH-ul
gastric favorizează menţinerea formei ionizate, prezenţa unor substanţe
reducătoare (acid ascorbic, glucoză), prezenţa altor vitamine: vitamina H’
favorizează absorbţia fierului; carnea favorizează absorbţia Fe, vegetalele
scad absorbţia. Absorbţia cea mai bună are loc pe stomacul gol; majoritatea
compuşilor de Fe sunt iritanţi însă şi administrarea se face după masă.
Absorbţia depinde şi de deficitul de fier din organism. Oral se absoarbe peste
30-40% din cantitatea necesară.
Glubifer drajeuri ce conţin glutamat feros. Se administrează 3x2
sau 3x1 draj/zi.
Ferglurom fiole buvabile ce conţin gluconat feros; conţine 12%
fier. Se administrează 100-200 mg de 3 ori pe zi.
Ferro-Gradumet comprimate enterosolubile de sulfat feros, care
cedează treptat fierul. Un comprimat conţine 105 mg fier. Se administrează 1
comprimat pe zi, dimineaţa.
Tardyferon drajeuri de sulfat feros care cedează treptat fierul.
Ferronat sirop ce conţine fumarat feros. Dozele uzuale sunt de 600
mg/zi.
Fer-sol fiole buvabile conţine fericolinat.
Ferrum Hausman sirop şi fier polimaltozat fiole buvabile conţin un
complex de hidroxid fier trivalent polimaltozat.
Efecte adverse: acţiunea iritantă asupra mucoasei intestinale cu
apariţia inapetenţei, greţurilor, durerilor epigastrice; de aceea se
administrează după mesele principale. Formele lichide colorează smalţul
dentar. Datorită fixării hidrogenului sulfurat (stimulent fiziologic al
peristaltismului) deseori se produce constipaţie.
Medicaţia parenterală - este indicată în situaţii de excepţie, când
nu este oportună administrarea orală (deficit de absorbţie, ulcer gastric, boli
inflamatorii ale intestinului, intoleranţă la fierul oral, bolnavi necooperanţi).
Injectarea unei soluţii cu Fe2+ este o situaţie nefiziologică ce poate avea efecte
toxice. Administrarea parenterală foloseşte numai compuşi de fier ce
eliberează treptat ionii de fier (complexe coloidale neionizate). Injectarea
intramusculară se face conform tehnicii injecţiei “în Z” (deplasând pielea
înainte de a introduce acul, astfel încât după retragerea lui orificiul respectiv
să fie acoperit de piele intactă, evitând refularea soluţiei). Doza totală
necesară pentru corectarea anemiei se calculează din formula următoare:
greutatea corporală în kg x deficitul de hemoglobină (100% minus
concentraţia actuală a Hb) x 0,66 / 50. Valoarea obţinută se împarte la 2 şi
astfel se stabileşte numărul de fiole necesare.
15
FARMACOLOGIE
15
FARMACOLOGIE
ERITROPOETINA
Eritropoetina se foloseşte pe lângă aportul de fier sau factori de
maturare în anemii grave. Este un factor de creştere hematopoetic a cărui
acţiune este dirijată direct către linia eritrocitară. Preparatele folosite ca
medicamente (Epoetin alfa, Epogen) sunt obţinute prin recombinare ADN.
Fiziologic este secretată de celulele adiacente tubului renal proximal, care
sunt stimulate prin intermediului unui senzor local sensibil la hipoxemie.
Ajunsă în măduva hematopoetică, activează receptori specifici de la nivelul
celulelor progenitoare, condiţionând proliferarea şi diferenţierea acestora în
hematii mature. Se utilizează în anemii grave cum ar fi anemia din bolile
renale cronice, boli inflamatorii şi infecţioase, anumite stări de insuficienţă
medulară (mielom multiplu). Se administrează parenteral. Ca reacţii adverse
produce hipertensiune arterială (datorită creşterii rapide a hematocritului), o
tendinţă crescută la tromboză datorită vâscozităţii mari a sângelui, sporirii
numărului plachetelor, etc.
15
FARMACOLOGIE
15
FARMACOLOGIE
B.XIII.2.2.HEMOSTATICELE
B.XIV.MEDICAŢIA ENDOCRINO-METABOLICĂ
B.XIV.1.MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ
16
FARMACOLOGIE
16
FARMACOLOGIE
16
FARMACOLOGIE
B.XIV.5.STEROIZII ANABOLIZANŢI
16
FARMACOLOGIE
CONTRACEPTIVELE ORALE
Există trei tipuri de preparate folosite in acest scop, în a căror
compoziţie intră: o combinaţie de estrogen cu progestativ; folosirea
secvenţială a estrogenilor, urmată de o combinaţie estrogen-progestativ;
terapia continuă cu progestativ, fără administrare concomitentă de estrogen
("minipilula"). Preparatele sunt bine absorbite pe cale orală. Dintre
estrogeni, cel mai frecvent se întâlnesc mestranolul şi etinilestradiolul, iar
dintre progesteroni, etinodioldiacetatul şi noretinodrelul. Asociaţia
hormonală din aceste preparate îşi exercită efectul prin următoarele
mecanisme: inhibă ovulaţia, prin blocarea sintezei şi eliberării de hormon
foliculostimulant (parţial) şi de hormon luteinizant (total); produc schimbari
în mucusul cervical şi în endometrul uterin, care scad probabilitatea
concepţiei şi defavorizează implantarea. După încetarea administrarii
acestor preparate, ovulaţia revine la normal în 1-3 luni în 75-98% din cazuri.
Alte efecte: creşterea şi întărirea sânilor, suprimarea lactaţiei, modificări
hematologice asemănătoare cu cele din sarcina (creşterea factorilor VIII-X),
o uşoară creştere a presiunii arteriale. În unele cazuri, şi creşterea
pigmentaţiei pielii.
Utilizări: în afara efectulul contraceptiv, se indică în dismenoree,
menstruaţiile dureroase sau premature, tensiune premenstruală,
endometrioze, tendinţa de avort spontan. Unele preparate se administrează
la fetiţele sub 10 ani cu semne de pubertate precoce, pentru a bloca hormonii
tropi şi a evita o maturizare precoce.
Preparate:
1. combinaţii fixe care conţin estrogeni + progestative. Se dau în
zilele 1-21 ale ciclului menstrual, cu 7 zile de pauză. Ex. Cilest, Desorelle,
Marvelon, Microgynon, Rigevidon.
2. preparate secvenţiale (bifazice sau trifazice) care conţin doze
diferite de estriogeni şi progestative. Se dau tot 21 zile pe lună, de ex. în zilele
1-10 un tip de combinaţie, apoi din ziua a 11 pînă în a 21-a altă combinaţie.
Ex. Belara, Laurina, Tri-Regol, Triquillar.
3. preparate care conţin numai progestative (minipills) se dau
zilnic din ziua 1 până în ziua 28 a ciclului menstrual. Ex. Noriday, Exluton,
Linestrenol, Orgametril, Postinor.
Efecte secundare: - uşoare sau tranzitorii (greaţă, dureri de sân,
cefalee, uşoare sângerari intermenstruale, apariţia de pete sau pistrui, -
medii (sângerari intermenstruale serioase, creştere în greutate, pigmentarea
accentuată a pielii, acnee, apariţia mai uşoară a infecţiilor vaginale) -severe:
icter, tromboflebite, infarct miocardic sau embolii pulmonare (10-12 cazuri la
100.000 de consumatoare de pilule).
Contraindicaţii: afecţiunile cardiovasculare, boala tromboembolică,
cancerele estrogenodependente, insuficienţa hepatică, migrena.
Contraceptivele se mai pot utiliza şi sub forma de implante -
levonorgestel (Norplant), cu o acţiune până la 5 ani, sau sub formă
injectabilă - medroxiprogesteron (Depo-Provera), cu acţiune de
aproximativ 3 luni.
16
FARMACOLOGIE
B.XV.1.OCITOCICELE ŞI UTEROTONICELE
B.XV.2.TOCOLITICELE
B.XVI.MEDICAŢIA OSTEOPOROZEI
17
FARMACOLOGIE
B.XVII.1.ANTIMETABOLIŢI
17
FARMACOLOGIE
17
FARMACOLOGIE
17
FARMACOLOGIE
B.XVIII.1.IMUNOSUPRESOARELE
17
FARMACOLOGIE
17
FARMACOLOGIE
IV.Imunosupresie specifică
Medicamente proteine - ţintesc specific receptorii membranari ai
celulei sau liganzii lor sunt şi sunt anticorpi tipici sau derivaţi din molecula
de anticorp.
Anticorpi împotriva proteinelor imune
Anticorpii policlonali sunt preparaţi prin imunizarea animalelor
cu limfocite umane. Dacă sunt utilizate celule din timus se numesc globuline
antimiocite, iar dacă sunt utilizate limfocite din sânge se obţin globuline
antilimfocite. Se utilizează în inducerea imunosupresiei şi tratamentul
rejetului acut al transplantului de organ. Efecte adverse: febră, guturai,
hipotensiune, glomerulonefrită, eritem la locul injectării.
Anticorpi monoclonali murini antilimfocitari induc o stare
corespunzătoare unei lipse selective de răspuns imun sau toleranţe
imunologice, fără a distruge nediferenţiat toate celulele proliferative, aşa
cum acţionează citotoxicele. Muromonab este un anticorp monoclonal
murin anti CD3, folosit în episoadele acute de rejet rezistente la
glucocorticoizi din transplantul renal. În primele zile poate apare sindromul
eliberării de citokine proinflamatorii manifestată prin febră înaltă, guturai,
tremor, greaţă, dureri abdominale. Rar produce meningită aseptică, edem
pulmonar sever sau cerebral. Poate creşte incidenţa infecţiilor şi a
neoplasmelor limfoproliferative.
Anticorpi monoclonali murini umanizaţi şi himerici - prin
inginerie genetică anticorpii monoclonali murini au fost umanizaţi ori s-au
creat anticorpi monoclonali himerici. Înlocuirea din anticorpul monoclonal
murin a unui fragment care conţine regiuni care leagă antigenul de şoarece
cu un alt fragment cu structură Ig G umană şi păstrarea fragmentului de
anticorp care are acţiune pe receptorii celulelor T, a dus la crearea
anticorpilor monoclonali himerici. Aceste preparate nu induc anticorpi de
neutralizare şi deci utilizarea lor nu este limitată în timp. Ei determină
imunomodulare, fără toxicitatea întâlnită la anticorpii monoclonali anti CD3
convenţionali. Anticorpii umanizaţi reprezintă o etapă superioară deoarece
doar zona de fixare din anticorp a antigenului este de origine murină, tot
restul moleculei fiind de origine umană. Rituximab este un anticorp
monoclonal himeric murin/uman care se leagă de limfocite pre B- şi B
normale şi maligne. Se foloseşte în tratamentul limfoamelor foliculare
avansate rezistente la chimioterapie şi al limfoamelor nehodgkiniene difuze
cu celule mari B. Alemtuzumab este un anticorp monoclonal indicat în
leucemia limfocitară cronică cu celule B. Infliximab este un anticorp
monoclonal himeric al TNF-alfa, care se leagă de TNF alfa şi împiedică
legarea citokinei de receptorul său. Se foloseşte în poliartrita reumatoidă şi
boala Crohn. Etanercept este o proteină de fuziune care se foloseşte în
poliartrita reumatoidă în cazuri rezistente la tratament. Daclizumab este
un anticorp monoclonal recombinant umanizat Ig G1, care se foloseşte
pentru prevenirea rejetului de transplant.
Imunoglobulina anti Rh0 (D) este o soluţie concentrată 15% de
Ig G umane, conţinând un titru ridicat de anticorpi împotriva antigenului
Rho (D) de pe suprafaţa hematiilor. Se foloseşte profilactic la o gravidă Rh-
17
FARMACOLOGIE
B.XVIII.2.IMUNOSTIMULATOARELE
18
FARMACOLOGIE
18
FARMACOLOGIE
acute şi cronice în zona pelvină. Se dă s.c. sau i.m. în doze zilnice de 2 ml, 3-7
zile. Se recomandă în anotimpurile reci, cu frecvenţă mai mare a infecţiilor
acute, îndeosebi infecţii respiratorii la copii, persoane în vârstă. Este util să
se administreze în cure repetate. Bronchovaxom este un imunomodulator
polimicrobian lizat din 7 tulpini bacteriene, care se dă oral câte o capsulă pe
zi 10 zile pe lună, 3 luni (există capsule pentru copii şi adulţi).
Rodilemidul are acţiune antivirală, antiinflamatorie,
imunomodulatoare, neurotrofică. Este indicat în herpes simplex, keratită
herpetică, herpes Zoster, varicelă, paralizii periferice faciale, scleroză
multiplă. Este contraindicat în hepatita cronică, glaucom, hipertensiune
arterială, ateroscleroză.
18
FARMACOLOGIE
ABREVIERI
18
FARMACOLOGIE
BIBLIOGRAFIE
18
FARMACOLOGIE
INDEX
18
FARMACOLOGIE
Zentel 112
Zidovudina 110
Zileuton 127
Zimox 66
Zinnat 90
Zmax 92
Zocor 162
Zoloft 61
Zolpidem 56
Zopiclon56
Zovirax 110
Zyban 38, 62
Zyprexa 60
19