Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Semnele clinice ale sindromului de neuron motor central sunt: deficitul motor întins,
hipertonia piramidală, ROT exagerate, diminuarea sau abolirea reflexelor cutanate, prezenţa
reflexelor patologice caracteristice, existenţa sincineziilor.
Deficitul motor este întins, cuprinde un membru sau mai multe membre (monoplegii,
hemiplegii, paraplegii, diplegii brahiale, tetraplegii), predomină pe musculatura cu acţiune voluntară
mai fină şi diferenţiată, în special la extremităţile membrelor, interesând mai ales flexorii membrelor
inferioare şi extensorii membrelor superioare. Se pune în evidenţă prin probe de pareză şi se poate
cuantifica prin scala de deficit motor. Deficitul motor uşor se numeşte pareză iar cel accentuat se
numeşte plegie.
Aprecierea unor deficite piramidale uşoare se face cu ajutorul probelor Barre, Mingazzini şi
Vasilescu pentru membrele inferioare şi probele braţelor întinse şi flexiei degetelor pentru membrele
superioare.
În proba Barre, bolnavul este în decubit ventral, cu gambele flectate în unghi drept pe
coapse. Membrul paretic cade încet pe pat (în mai puţin de 10 minute).
În proba Mingazzini, bolnavul este în decubit dorsal, cu gambele în flexie pe coapse şi
coapsele flectate pe abdomen. Membrul paretic cade pe pat.
În proba Vasilescu, bolnavul este în decubit dorsal. I se cere să flecteze rapid şi simultan
membrele inferioare. De partea paretică membrul inferior rămâne în urmă.
În proba braţelor întinse, pacientul menţine membrele superioare în poziţie orizontală
înainte, cu braţele în supinaţie şi mâinile întinse cu palmele în sus. De partea paretică, membrul
începe să cadă şi braţul ia poziţia de pronaţie.
Dacă bolnavul este pus să strângă în mâini degetele examinatorului, forţa de partea paretică
este mai slabă.
Tulburările motilităţii active se notează după intensitatea lor ca în tabelul următor:
0 Nici o contracţie
1 (schiţată) Contracţie minimă, care nu determină mişcarea
2 (foarte Mişcare de amplitudine completă dar fără forţa necesară pentru a se
diminuată) opune mişcării examinatorului
3 (diminuată) Mişcare de amplitudine completă, posibilă contra rezistenţei reduse
a examinatorului
4 (uşor Mişcare de amplitudine completă, posibilă contra rezistenţei medii a
diminuată) examinatorului
5 (normală) Forţă musculară segmentară normală
Reflexul plantar este inversat în leziunile piramidale (semnul Babinski şi variantele sale).
Semnul Babinski (care este reflexul cutanat plantar patologic) reprezintă unul din cei mai siguri
indicatori de leziune piramidală: extensia halucelui la excitaţia marginii externe a plantei. Reflexul
plantar inversat (semnul Babinski) poate fi obţinut şi prin alte manevre: Oppenheim (apăsarea
puternică a crestei tibiei, mergând de sus în jos), Gordon (compresia puternică a maselor musculare
din regiunea posterioară a gambei), Schaeffer (ciupirea puternică a tendonului lui Achile).
Neuronul motor periferic (NMP) reprezintă calea finală comună a actului motor. Pericarionul
(corpul neuronului) NMP este situat în cornul anterior al măduvei spinării pentru nervii spinali şi în
nucleii nervilor motori cranieni din trunchiul cerebral. La acest nivel, NMP primeşte prin dendrite
sau corpul celular aferenţe motorii voluntare prin fascicolul piramidal (corticospinal pentru nervii
spinali şi corticonuclear sau geniculat pentru nervii cranieni) sau involuntare prin căi
extrapiramidale (reticulospinal, olivospinal, tectospinal, rubrospinal). NMP primeşte şi fibre
provenind din neuronii ganglionului spinal care alcătuiesc componenta aferentă a reflexului
miotatic. Aceste numeroase sinapse, depăşind 1000 pentru fiecare neuron, explică complexitatea
funcţională a NMP.
Axonii NMP spinal ies din măduvă, constituind rădăcina anterioară a nervului spinal care se
uneşte cu rădăcina posterioară alcătuind nervul radicular. Acesta se divide într-un ram posterior care
inervează muşchii paravertebrali şi un ram anterior ce constituie nervul spinal (intercostal) iar la
nivelul membrelor superioare şi inferioare aceste ramuri anterioare se unesc şi formează plexurile
nervoase din care apoi se desprind nervii.
Nervii cranieni părăsesc cavitatea craniană prin orificiile ale bazei craniului şi inervează
teritoriul capului.
Nervii motori se termină în muşchi (organul efector) la nivelul plăcii motorii.
În sindromul de neuron motor periferic, deficitul motor este limitat, există hipotonie
musculară cu reflexe osteotendinoase diminuate sau abolite şi apar atrofii musculare la nivelul
paraliziei.
Deficitul motor este limitat la un grup muscular cu aspect poliomielitic, radicular, plexular
sau nevritic. Paralizia interesează toate componentele activităţii motorii (voluntară, automată şi
sincinetică).
Hipotonia musculară interesează acelaşi sector muscular ca şi paralizia.
Reflexele osteotendinoase sunt diminuate sau abolite.
Reflexele cutanate pot fi diminuate sau abolite în raport cu sediul leziunii.
Atrofiile musculare se instalează lent, după săptămâni de la agresiunea NMP. Această
atrofie se numeşte secundară deoarece se produce ca urmare a lezării nervoase şi trebuie diferenţiată
de atrofia primară care se întâlneşte în bolile musculare. Reacţia idiomusculară reprezintă contracţia
musculară determinată de percuţia mecanică a muşchiului. Aceasta este conservată o perioadă
îndelungată în atrofiile musculare neurogene şi alterată rapid în cele miogene.
În leziunile cu evoluţie lentă asupra corpului neuronului motor periferic apar fasciculaţii
musculare care sunt contracţii spontane dezorganizate ale unităţilor motorii în grupele musculare
denervate care se pot observa la inspecţia tegumentelor respective, însă care nu pot deplasa
segmentul respectiv (exemple: poliomielita anterioară cronică şi scleroza laterală amiotrofică).
Există şi fibrilaţii: contracţii cu aceleaşi caractere, care se rezumă la fibre musculare izolate; nu se
pot vedea la inspecţie decât pe suprafaţa limbii sau prin examen elecromiografic (EMG).
EMG arată modificări neurogene.