Eroul povestiri este Santiago, un bătrân pescar dintr-un sat din

apropierea Havanei. Timp de optzeci și patru de zile, el nu reușise să

prindă nici un pește. Manolin, băiatul care îi ținea tovărășie, il părășise
pe bătrân după patruzeci de zile, la porunca parinților, care socoteau
ca pescarul e un om ocolit de noroc.
Băiatul rămâne totuși legat afectiv de pescar, îl așteaptă seara să se
întoarcă de pe mare, ii duce uneltele de pescuit, îi pregătește cina și
discută cu el, dându-i încredere în ziua de mâine. Santiago pleacă din
nou la pescuit, în a optzeci și cincea zi. „Pentru el, marea era
totdeauna «el mar», adică așa cum îi spun oamenii în spaniolă cand le
e dragă." Bătrânul vâslește multe ceasuri în larg, întalnește numai
pești zburători, rândunele de mare și albatroși, dar nu-și pierde
nădejdea: „Undeva trebuie sa fie și peștele meu ăl mare".
Într-adevar, a optzeci și cincea zi este norocoasă pentru Santiago, un
pește uriaș se agață în cârlig și începe să tragă barca dupa el, spre
răsărit. Alergătura pe mare și continua lor înfruntare dureaza două zile
și două nopți. În acest timp, bătrânul se gândește mereu la Manolin,
pentru că era bine să fi fost împreună pe mare. "De-ar fi și băiatul
aici!", ,Aș vrea să-l am pe băiat aici!", ,daca băiatul ar fi aici, mi-ar
freca mâna și mi-ar dezmorți brațul - se gândi el".
Lupta dintre om și pește este lupta pentru supraviețuire.
„Când însă își puse in joc toată forța, trăgând din răsputeri, și pâru că
merge bine, peștele se apropie o bucată se drum, dar se întoarse iar și
se indepărta înotând.
- Măi pește - glăsui bătrânul - tu tot ai să mori. Vrei să mă ucizi și pe
mine?! «Așa n-am făcut nimic» - se gândi bătrânul
La ocolul următor, bătrânul fu cat pe ce sa-l rapuna. Dar pestele se
intoarse iarași și se indeparta inotand agale.
«Ma omori, mai peste» - zise in gand bătrânul. Dar e dreptul tau. De
cand sunt, n-am vzut ceva mai mare, mai frumos, mai potolit sau mai
de soi decât tine, mai frate! Hai și omoară-mă, măi frate! Hai și
omoară-mă! Care pe care, nu-mi pasă!". După mai multe incercări.
Santiago rapuse peștele și-l lega de barca. Dar victoria e scurtă.
Urmeaza lupta cu rechinii, o luptă pe viata și pe moarte, deși Santiago
știe ca nu are sorți de izbândă. Bătrânul și marea este o povestire
despre curaj și demnitate. Santiago luptă până la capăt cu „nenorocul"
și invinge. Daca înainte cu câteva zile unii il priveau cu tristete sau il
zeflemiseau, acum scheletul uriaș, legat de barca trasa în port,
trezește admirația celorlalți pescari și a turiștilor. Dar, mai presus de
toate, bătrânul înțelege că viața lui nu mai are sens fara dragostea lui
Manolin.
„Baiatul mă ține în viață" - se gândește el pe mare, iar după aventura
îi spune, simplu „Mi-ai lipsit", simțind cât e de placut să ai cu cine
schimba o vorbă".
Cei doi se hotărăsc să pescuiască din nou împreună, băiatul
recunoaște că mai are „încă multe de învățat" și bătrânul adoarme
visând lei, semn că era fericit. Povestirea conține numeroase elemente
lirice (descrierea calatoriei pe mare, prezentarea vremii, gândurile lui
Santiago), dar ea rămâne, în esență, dramatică. Mottoul narațiunii l-ar
putea reprezenta, din acest punct de vedere, chiar cuvintele lui
Santiago, rostite în timpul luptei cu rechinii: ,Dar omul nu-i făcut sa fie
înfrânt, Un om poate fi nimicit, dar nu înfrânt"-Ca și pescarul Iona, al
lui Marin Sorescu, Santiago-pescarul este un om liber care așteaptă să
prindă peștele fabulos. Ambele personaje au o dublă identitate, de
vânător și de vanat. Peștele prins de Santiago este un semn al
destinului tragic, din care eroul se salvează parțial, prin luptă, și
redevine liber.
Din punct de vedere al criticii moderne, în Bătrânul și marea se pot
identifica și motive cu implicații filosofice: dedublarea (pescarul
vorbeste cu sine însuși, cu mana sa), singurătatea (Santiago vorbește
cu peștele, cu rechinii, cu rândunica), nevoia de comunicare (eroul
luase obiceiul să vorbească tare când era singur).
Ele demonstrează complexitatea povestirii și multiplele ei posibilități
de interpretare.