BALTA ALBA REZUMAT Vasile Alecsandri

Intr-o seara erau multi prieteni adunati asa cum era obiceiul oriental.
Printre ei se afla si un tanar francez care facea un voiaj in Orient. Tanarul a
marturisit ca ii era rusine deoarece nu stia ca in Europa exista o Moldavie si
o Valahie. Plecat din Paris spre a intreprinde un voiaj in Orient asa cum era
la moda a ajuns sanatos la Viena si de-a colo s-a imbarcat intr-un vapor cu
gandul de a cobora Dunarea pana-n Marea Neagra. Cu cat se apropia cu
atat mai nerebdator era si curios. Auzea numai cuvintele valah, Valahia.
Pentru “zugrav” Valahia era un pustiu de fiare salbatice si oameni pribegi ca
in sanul Africii

Oprindu-se vaporul la Braila tanarul zugrav s-a hotarat sa coboare.

Inainte de a cobora si-a incarcat pistoalele in caz ca va fi atacat de hoti sau
de oamenii din Valahia. Cand a coborat pe mal nici un om nu-l baga in
seama ci doar consulul francez care-l duse pe tanar la el acasa
cunoscandu-l drept compatriot. Acolo el auzi de balta facatoare de minuni si
atunci l-a rugat pe consul sa-l duca si pe dansul intr-acolo. Consulul l-a dus
pe tanar la caruta cu care trebuia dus pana la Balta Alba. Era o caruta mica
cu patru cai slabi si cu un postas barbos, strenteros si inarmat cu un
harapnic lung de-un stanjen. Suiti in caruta primitiva consulul il avertizase
pe tanarul francez sa se tina bine dar nu a ascultat si acesta s-a trezit pe
jos.Mirat de lucrul ce s-a intamplat si inca tulburat este luat inca o data in
caruta dupa 10 minute dupa ce a cazut. A doua oara urcat in caruta se tine
bine si se pregateste de plecare. Au plecat dar in timpul mersului nu putea
nici sa bage mana in buzunar la pistoale pentru ca ar fi fost azvarlit din
caruta.Caii alergau de parca ar fi intrat dracul in ei,caruta mergea de nici nu
mai aveau timp rotile sa scartaie, iar postasul batea caii tot mai tare si
acestia mergeau tot mai repede fugeau.

Dupa zececasuri de mers au ajuns la Balta Alba.Francezul credea ca

Balta Alba era untarg ca Ems sau Boden.In clipa aceea el numai spera:spera
sa scape de salturile carutei,spera sa manance,spera sa se
odihneasca.Uitase ca cu cateva ceasuri inainte se gandea ca Valahia era o
tara cu salbatici si fiare rapitoare.Dupa inca o fuga buna de cal au ajuns
intr-un sat.Dimineata a auzit afara sunete infernale,tropote de cai,de
carute.Jumate speriat, jumate somnoros a iesit cu pistoalele in mana sa
vada ce se intampla. Cand iesi vazu carute vreo 30 si toate se indreptau
spre balta.Atunci realizase ca aceea este balta facatoare de minuni.Totul in
mintea tanarului zugrav francez era confuz. Nu mai stia ce se petrece.Mai
tarziu a mers si el la balta. Pe marginea baltii zarii un targ care nu era targ,
un balci care nu era balci. Erau oameni pe care ii vazuse de dimineata.Unii
faceau baie, altii plaja. Nimeni nu statea degeaba. Tanarul se dezbracase si
intra in apa. Dupa ce a facut vreo doua sute de pasi se trezi cu patru femei
in fata, ele erau acoperite de apa. Acesta rusina spunand ca in el ca este un
neindamanatic. Aluat-o in stanga si dupa ce a iesit din hotarele imparatiei
femeiesti daduse iara de de vreo trei sirene albe si vesele care se stropeau
cu apa. Isi ceruse scuze si iesi afara din balta.
 Intr-o seara erau multi prieteni adunati asa cum era obiceiul
oriental.Printre ei se afla si un tanar francez care facea un voiaj in
Orient.Tanarul a marturisit ca ii era rusine deoarece nu stia ca in Europa
exista o Moldavie si o Valahie. Plecat din Paris spre a intreprinde un voiaj in
Orient asa cum era la moda a ajuns sanatos la Viena si de-a colo s-a
imbarcat intr-un vapor cu gandul de a cobora Dunarea pana-n Marea
Neagra. Cu cat se apropia cu atat mai nerebdator era si curios. Auzea
numai cuvintele valah, Valahia.Pentru “zugrav” Valahia era un pustiu de
fiare salbatice si oameni pribegi ca in sanul Africii.

Oprindu-se vaporul la Braila tanarul zugrav s-a hotarat sa coboare.

Inainte de a cobora si-a incarcat pistoalele in caz ca va fi atacat de hoti sau
de oamenii din Valahia.Cand a coborat pe mal nici un om nu-l baga in
seama ci doar consulul francez care-l duse pe tanar la el acasa cunoscandu-
l drept compatriot.Acolo el auzi de balta facatoare de minuni si atunci l-a
rugat pe consul sa-l duca si pe dansul intr-acolo.Consulul l-a dus pe tanar la
caruta cu care trebuia dus pana la Balta Alba .Era o caruta mica cu patru cai
slabi si cu un postas barbos,strenteros si inarmat cu un harapnic lung de-un
stanjen. Suiti in caruta primitiva consulul il avertizase pe tanarul francez sa
se tina bine dar nu a ascultat si acesta s-a trezit pe jos. Mirat de lucrul ce s-
a intamplat si inca tulburat este luat inca o data in caruta dupa 10 minute
dupa ce a cazut. A doua oara urcat in caruta se tine bine si se pregateste de
plecare. Au plecat dar in timpul mersului nu putea nici sa bage mana in
buzunar la pistoale pentru ca ar fi fost azvarlit din caruta. Caii alergau de
parca ar fi intrat dracul in ei, caruta mergea de nici nu mai aveau timp rotile
sa scartaie, iar postasul batea caii tot mai tare si acestia mergeau tot mai
repede fugeau.

Dupa zece ceasuri de mers au ajuns la Balta Alba. Francezul credea ca

Balta Alba era un targ ca Ems sau Boden. In clipa aceea el numai spera:
spera sa scape de salturile carutei, spera sa manance, spera sa se
odihneasca. Uitase ca cu cateva ceasuri inainte se gandea ca Valahia era o
tara cu salbatici si fiare rapitoare. Dupa inca o fuga buna de cal au ajuns
intr-un sat. Dimineata a auzit afara sunete infernale,tropote de cai,de
carute. Jumate speriat, jumate somnoros a iesit cu pistoalele in mana sa
vada ce se intampla. Cand iesi vazu carute vreo 30 si toate se indreptau
spre balta. Atunci realizase ca aceea este balta facatoare de minuni. Totul in
mintea tanarului zugrav francez era confuz. Nu mai stia ce se petrece. Mai
tarziu a mers si el la balta. Pe marginea baltii zarii un targ care nu era targ,
un balci care nu era balci. Erau oameni pe care ii vazuse de dimineata. Unii
faceau baie, altii plaja. Nimeni nu statea degeaba. Tanarul se dezbracase si
intra in apa. Dupa ce a facut vreo doua sute de pasi se trezi cu patru femei
in fata,ele erau acoperite de apa. Acesta rusina spunand ca in el ca este un
neindamanatic. Aluat-o in stanga si dupa ce a iesit din hotarele imparatiei
femeiesti daduse iara de de vreo trei sirene albe si vesele care se stropeau
cu apa. Isi ceruse scuze si iesi afara din balta.