“ Romanul adolescentului miop ”

- fisa de lectura –

Partea I
I. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN

Prima scriere a reputatului istoric al religiilor este “Romanul adolescentului miop”,

aparut din grija de a nu uita vremurile trecute:
“Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi ‹‹Romanul adolescentului
miop››”.
Incercand sa gaseasca un personaj feminin pentru romanul sau, adolescentul cere sfatul
verisoarei sale si prietenului sau, Dinu.
“M-am tulburat mult la inceput, pentru ca nu stiam cum sa fie fata care va strabate
sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decat pe fetele cizmarului vecin, care in
nici un caz nu pot trece intr-un roman.”

II. GLORIA LUI ROBERT

Personajul care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri: de
personaj care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile unei
personalitati shcizofrenice
“Ar fi interesant de notat toate mastile pe care Robert si le-a pus fata de mine, in cateva
saptamani, ca sa-mi schimb parerile si sa nu fac din el un erou ridicul de roman”.
Autorul povesteste “prima aventura” traita in Parcul Carol, cu Robert, Perri si Dinu,
“am intalnit in aceea dupa-amiaza patru fete”. La scurt timp perechile se formasera, “eu
ramasesem cu [...] o bruna cu palarie alba, cu obrajii albi si ochii negri”. Sfarsitul intalnirii
nu a fost unul placut. Incercand sa o sarute, fata “s-a ridicat, si-a scuturat rochia si mi-a spus,
lacramand, ca pleaca sa-si caute sora”. Povestind asta prietenilor sai, acestia au fost de parere
ca “a fost ceva interesant, dar nu prea mult”.

III. JURNAL DE CLASA

Profesorul de muzica publicase o romanta, numita “Crinul”, si voia sa-si recupereze

banii pentru tipar cerandu-le elevilor sa-i cumpere brosura:
“o bucata costa sase lei”.
Totul se transforma intr-un hohot de ras, pentru ca baritonii clasei incep sa vocifereze, la cererea
profesorului:
“S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac ca-si scapa partiturile
pe jos. Unul din ei ‹‹a cerut voie afara››. Si pentru ca nu a obtinut, pretinde ca nu poate
canta, ca e ‹‹o adevarata barbarie si abuz de putere, ceea ce se petrece la liceul acesta!››”.
 IV. INTRE DON JUANI

Dinu povesteste o intamplare enigmatica, caruia autorul notase “o suma de versiuni”, in

care era rapit de pe strada de o servitoare si dus in alcovul unei tinere dornice sa-l cunoasca.
Dupa cum afirma Robert, “aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale”.

V. UN PRIETEN

Adolescentul vorbeste despre prietenul sau Marcu:

“Prietenul meu Marcu e inalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul cret, mainile lungi,
picioarele lungi”. “Baietii il cred prost si ii spun, din pricina lungimii nasului, Tandarica;
iar pentru ca e evreu, il mai striga si Marcala”.

VI. LUNI 8-9, GERMANA

Adolescentul trebuia sa invete cu un meditator pentru a nu ramane corigent.

“Meditatorul era baiatul unui croitor evreu si-l chema Sami. Nu avea decat saisprezece ani,
juca inca nasturi, citea pe Nick Winter, dar invata la scoala evanghelica si, la Conservator,
vioara”.
In finalul capitolului, autorul recunoaste ca, in ciuda tuturor, “domnul director, insa, nu
e un om rau”. Le daruieste tuturor media “suficient”: “Magarilor!...Hai?”

VII. CORIGENTA - 10 iulie

Adolecentul isi face, plin de entuziasm un program prin care isi propune
“in trei zile invat ce n-am invatat un an si scap...”.
Isi propune sa lucreze intens si sa ispraveasca trigonometria, algebra, binomul lui Newton si
triunghiul lui Pascal. Nerespectand acest program, ramane corigent la matematica, isi propune sa
o invete la vara si considerand ca “e foarte inteligent ceea ce fac...”.

VIII. PREMIANTII
Serbarea de sfarsit de an.
“Azi-dimineata s-a randuit banci in curtea liceului, s-a adus o catedra, cateva
scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii”.
Inauntrul adolescentului miop se dadea o lupta apriga intre gandurile si sentimentele sale.
Marturiseste cu ura in jurnal ca “uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, inculti si
impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare
noapte. [...] Munca mea si torturile mele, si rezultatele mele nu erau pretuite”.

IX. VACANTA

Acum, i se pare stupida ideea din primul capitol. Aceea cu existenta unei eroine. Nu mai
voia sa iubeasca fictiv, pentru ca cititorului sa placa romanul. “In roman voi scrie ca doream
Dumbrava, pentru ca la Bucuresti ma sufocau miresmele si patimile”. Dumbrava ii placea -
o credea “ispititoare si curata”.

2
 X. JURNAL DE VARA - 5 august

Constient ca se apropie corigenta, este ispitit, totusi, de niste carti imprumutate pe care
trebuie sa la sfarseasca cat mai repede. Nici prin gand nu-i trece sa piarda “prilejul lecturii unor
carii pe care doream de mult sa le cunosc”. Inceperea studiului este amanat la nesfarsit, iar in
ultimul moment, ia o hotarare foarte mare: ”daca pana la 15 septembrie nu invat de la un
capat la altul toata materia, ma sinucid”.

Partea a II –a
I. MANSARDA

Ideea scrierii unui roman ramane obsesiv in mintea sa, dar intarzie a se concretiza: “...Ce
sa scriu, ce sa scriu ca sa uit tristetea? Poate chiar Romanul adolescentului miop il voi scrie
din acelasi indemn. Dar nu trebuie sa ma gandesc. Nu trebuie sa ma gandesc, ci sa scriu”.

II. “MUZA” – SOCIETATE CULTURAL - DRAMATICA

Acest capitol prezinta amplu, activitatea societatii din care autorul facea parte atunci.
Societate cultural-dramatica, Muza, “tine sedinta in fiecare sambata, de la patru la opt”.
Incantat ca, in ultima vreme aceasta societate cunoscuse un avant puternic, adolescentul
participa si lucra cu entuziasm: “muzica, discutii, conferinte, declamatii, piese de teatru. La
sfarsit, ceaiul. ”

III. FANICA
Adolescentul povesteste cum colegul sau Fanica, “a scris o revista. Se numeste Un liceu
model si se va juca la Sfantul Spiridon”
. Personajele sunt chiar profesorii lor, rolurile fiind impartite de autorul piesei. Autorul il va juca
pe Toivinovici, “poate pentru ca am parul rosu si cunosc formulele seriilor aciclice”.

IV. DOMNUL REDACTOR

Gandurile ce ii ravaseau mintea in acel moment, simtindu-se “dezgustat si
obosit”, chiar de se stia un talent -putand sa scrie despre orice – lua o decizie. “Ma umilisem
mult si fara nici o izbanda. [...] Dar de astazi mi-am fagaduit solemn sa nu mai trimit nimic
dlui Ilie Leontescu. Desi am talent cu carul. Si desi ma cunoaste el si as putea scrie orice...“

V. NOIEMBRIE

Lipsa de vitalitate a personajelor dintr-un oras cu o mitologie inca nedescoperita: “In

dupa-amiaza aceasta de noiembrie, sunt trist”.
Adolescentul considera cele mai frumoase zile zilele in care se biciuia. Marturiseste cu
seninatate, incercand sa miste pe autor, sa-l socheze cu gandirea sa: “Pastram franghia dupa
un raft cu carti. In fiecare noapte, inainte de a stinge lampa, incepeam sfertul acela de dulci
si dureroase desfatari”. “Urma, apoi, o clipa de extaz.”
A renuntat la acest obicei si, cum chiar el marturiseste: “Mi-am cautat si eu, ca toti
oamenii slabi, prieteni”. Chiar si asa, el tine la prietenii sai, iar o eventuala despartire il doare.

3
“Melancolia a fost izgonita de amintiri”, amintiri care l-au scos din lumea in care tristetea il
tarase. Acum a redevenit el, adolescentul de saptisprezece ani, cu preocupari stintifiice.

VI. REPETITII

Viata liceului
“Ne adunam in sala de muzica. In banci, in afara de “actori”, se mai gasesc cativa
baieti care ne dau ajutor. Minculescu, din clasa a VIII-a, vine printre cei dintai.” Scenele care se
repeta, dau o oarecare bataie de cap regizorului (“Regizorul este Dl Filimon, de la Teatrul
National”), datorita lipsei acute de dictie a lui Pake.
In acelasi timp si in acelasi loc, dl Boloveanu ar fi trebuit sa-si faca repetitiile cu fanfara.
Insa acesta incearca, fara succes, sa-i atraga pe elevi. Ba chiar, “cate unii, mai rautaciosi, fac
observatii cu glas tare, ca sa-i auda si dl Boloveanu”.
Actorii, gasesc si o parte foarte buna in faptul ca joaca in piesa: “Profesorii nu
indraznesc sa ne asculte. Ii mintim ca facem repetitii in fiecare zi, toata dupa-amiaza.
Profesorii ne cruta. [...] Asa sunt profesorii: oameni cumsecade.”

VII. DRUMUL CATRE MINE INSUMI

“Drumul catre mine insumi” este capitotul in care scriitorul incearca sa patrunda intr-o
lume, in care, pana acum ii era teama ca nu va reusi sa o cucereasca. Era sufletul si mintea sa.
Incearca sa-si inteleaga simtirile, trairile si sentimentele: “Eu simt, deci, ca exista un singur
suflet in mine. Dar cum sa ajung la el?”.

Partea a III-a
I. SAMBATA

Sambata este o zi in care liceenii se plimba prin oras, impartasindu-si impresiile despre
femei, despre lume in general: ”De ce sa ascund? Am privit adesea, lacom, solduri si sani
tainuiti. Am sorbit mireasma feminina cu ochi inghetati.” Trupurile feminine sunt de toate
felurile: “trupuri plapande sau provocatoare – mignone, sfioase, ipocrite – sau inalte,
mandre, senine”

II. PAPINI, EU SI LUMEA

Intentia de identificare cu Papini este totala; adolescentul vrea sa-si formeze, insa, o alta
personalitate. Hotararea de schimbare a personalitatii pare irevocabila: “In curand, voi fi altul.
Voi arata celorlalti ca fluviul sufletului meu se poate revarsa si in alta matca. Voi rodi
pretutindeni roade noi.”

III. UN AN

“A trecut un an.” Adolescentului i se pare acum inutila si haioasa ideea de a scrie

Romanul adolescentului miop. Intr-un an s-au intamplat multe. Drumurile celor sapte prieteni
deveneau din ce in ce mai departate: “Nu mai suntem nici colegi. El (Dinu) a dat clasa a VIII-
a in particular, cu Furtuneanu si Bricterian, si a cazut. Ceilalti au trecut si sunt acum la
facultate. Dar Robert n-a mai voit sa se inscrie iarasi la liceu. S-a inscris la Conservator...”

IV. PRIETENII

Prietenii se indeparteaza treptat: “Am fost atat de singur in ultimele luni, incat ma
socoteam aproape fara prieteni.”

4
 Revederea cu ei sta sub semnul unui bun ramas: “Pasii mei ma instrainau de prieteni,
si pasii lor ma departau.”
Aproprierea bacalaureatului, ce ii sperie, din pricina noului regulament. Unii spera la
“tomnateca promovare”, stiind de acum ca Vanciu ii va lasa corigenti. Printre ei si
adolescentul miop, trist dupa despartirea de prietenii sai.

V. TRISTETI, IN VARA

Incertitudinea ii pune stapanire pe ganduri:

“Voi pasi la anul la Universitate sau voi pierde luni dupa luni, dezamagit, asteptand
noi examene.”
Amintirile il napadesc, poarta suferinta in suflet ca o cruce grea ce ii apasa umerii. “Sunt
obosit si trist, si sunt singur in casa aceasta, grea de amintiri. De ce ma napadesc
amintirile?”

VI. MA CLATINA VANTURILE

Schimbarile de mentalitate si preocupari prin care trece adolescentul.

”Au trecut de mult timpurile cand chimia si insectele imi odihneau creierul. Au
trecut si timpurile lui Felix Le Dantec si Haeckel, zile sfarsite inocent in fata bocalului cu
tritoni, noptile istovite langa cartile cu scoarte rosii din Bibliothèque de Philosophie
scientifique.”
Isi deschide in totalitate sufletul, confesandu-se:
“Iata ce simt: ca sunt ridicat din mine si izbit de colturi dureroase, si lasat iar in
suflet, si iarasi inaltat. Si nu stiu nimic alt, si nimic nu inteleg.”

VII. BACALAUREATUL

Adolescentul care citise atat de mult se simte ofensat de atitudinea indiferenta a

profesorilor, care il desconsidera, ii dau note mici.
“Am fost cuprinsi, atunci, de febra nestapanita a lecturilor pripite, a rasfoirilor
nervoase, a memorizarilor, a fiselor, a sublinierilor cu creion rosu.”
O farama de indoiala ii ramane insa in suflet:
“Daca nu voi trece?...”

VIII. FINAL
“Am scapat, am scapat!...”
Capitolul “Final” consfinteste rotund, intr-o simetrie a textului, sfarsitul perioadei de
liceu:
“Mi-am cetit numele pe listam cu ochi tulburi. [...] M-a cuprins deodata un dor puternic de
a vedea liceul unde am petrecut opt ani.”
Realizeaza cu nostalgie si durere ca il intristau clasele unde nu vor mai fi fete cunoscute,
il intristau dulapurile cu carti de unde citise. Nu vrea sa renunte la adolescenta. Ideea de sfarsit il
cutremura:
“Cine ar putea intelege tristetea salbatica a acestui sfarsit pentru totdeauna?...O viata se
inchide.”
La acel sfarsit de toamna, se hotaraste:
“Eu am sa scriu Romanul adolescentului miop.”
Vrea sa surprinda realitatea, firesc si dramatic. Privind cum ploua incheie Jurnalul, in aceasta zi
de toamna, pentru a incepe sa scrie la roman:

5
 “Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul
adolescentului miop...”