dfsqfds

Partea I
I. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN
Prima scriere a reputatului istoric al religiilor este "Romanul adolescentului m
iop", aparut din grija de a nu uita vremurile trecute: "Pentru ca am ramas singu
r, m-am hotarat sa incep chiar azi "Romanul adolescentului miop"". Mircea Eliade
crede ca inspiratia nu este absolut necesara, ci este nevoie numai de a inregis
tra toate faptele de viata, incepand din clasa a IV -a de liceu, cand scriitorul
avea "pistrui ca un ovrei" si invata chimie intr-un laborator situat in firida
sobei. Incercand sa gaseasca un personaj feminin pentru romanul sau, adolescentu
l cere sfatul verisoarei sale si prietenului sau, Dinu. "M-am tulburat mult la i
nceput, pentru ca nu stiam cum sa fie fata care va strabate sufletul adolescentu
lui miop. Eu n-am cunoscut decat pe fetele cizmarului vecin, care in nici un caz
nu pot trece intr-un roman.". Dupa inca un "insuficient" la matematica si ameni
ntarea corigentei, cei doi prieteni gandeau "ca singura mea nadejde nu ramane de
cat Romanul adolescentului miop, si ca trebuie sa ma apuc numaidecat de lucru.".
Astfel nimeni nu va mai cuteza sa-l lase corigent.
II. GLORIA LUI ROBERT Al doilea capitol se intituleaza "Gloria lui Robert", pers
onaj care il citeste pe D'Annuzio, italianul "cu carti frumoase si femei frumoas
e in amintiri". Robert e adolescentul care vrea sa devina faimos si "el ne spune
ca citeste pe Balzac, Ibsen si Victor Eftimiu. Noi toti il tulburam cu glume re
le, pentru ca tuturor Robert ne e simpatic si antipatic in acelasi timp". In fon
d, este personajul care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca ma
i multe roluri: de personaj care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma
chiar de manifestarile unei personalitati shcizofrenice ("Ar fi interesant de n
otat toate mastile pe care Robert si le-a pus fata de mine, in cateva saptamani,
ca sa-mi schimb parerile si sa nu fac din el un erou ridicul de roman"). Autoru
l povesteste "prima aventura" traita in Parcul Carol, cu Robert, Perri si Dinu,
"am intalnit in aceea dupa-amiaza patru fete". La scurt timp perechile se formas
era, "eu ramasesem cu [...] o bruna cu palarie alba, cu obrajii albi si ochii ne
gri". Sfarsitul intalnirii nu a fost unul placut. Incercand sa o sarute, fata "s
-a ridicat, si-a scuturat rochia si mi-a spus, lacramand, ca pleaca sa-si caute
sora". Povestind asta prietenilor sai, acestia au fost de parere ca "a fost ceva
interesant, dar nu prea mult". De atunci adolescentul nu-l mai intovaraseste pe
Robert "in intalniri cu fetele". Acesta raspandeste zvonul ca s-ar teme, iar au
torul marturiseste ca "zvonul nu e cu totul in afara de adevar".
III. JURNAL DE CLASA Ora de muzica, focalizata in acest capitol este plina de av
atarurile nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta
, numita "Crinul", si voia sa-si recupereze banii pentru tipar cerandu-le elevil
or sa-i cumpere brosura: "o bucata costa sase lei". Intreaga operatiune sa trans
forma intr-un hohot de ras, pentru ca baritonii clasei incep sa vocifereze, la c
ererea profesorului: "S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul s
i se prefac ca-si scapa partiturile pe jos. Unul din ei "a cerut voie afara". Si
pentru ca nu a obtinut, pretinde ca nu poate canta, ca e "o adevarata barbarie
si abuz de putere, ceea ce se petrece la liceul acesta!"". Fosil, un alt persona
j - oarecum grotesc, "nu e simpatizat, pentru ca e schiop, paraste baietii, e zg
arcit, invata bine, copiaza la teze, cunoaste chimie si -pe deasupra- e so evreu
." Caleia, "care sta in spatele lui", ii trage o palma peste ceafa. Fosil il rec
lama pedagogului, care il pedepseste ca a tulburat ora: "Caleia va face o ora de
arest". Un alt caz simptomatic este cel al lui Fanica, elevul terorizat de chim
ie, la care citeste de zece-cincisprezece ori fiecare lectie si nu intelege nimi
c, fiind poate cel mai semnificativ exemplu al invatamantului bazat pe teroare s
i exceland prin rigiditate. "Baietii il indragesc, pentru ca e inteligent si spe
rios. Rade in toate orele, afara de chimie si matematica. Cunoaste cele mai abil
e formule de introducere cand trebuie sa ceara scuze profesorilor. Nimeni nu sti
e, insa, de ce i se spune Cocos".
IV. INTRE DON JUANI Acest capitol prezinta doi dandy de Bucuresti, aceiasi dinto
tdeauna, schimbandu-si doar imbracamintea si comportamentul in functie de epoca.
Discutia se desfasoara in jurul unor teme din lumea scolareasca: geniile sunt n
efericite, elevii urmaresc fetele si doamnele de pe bulevard. Sylvia este "o fru
moasa si veche "simpatie" de a lui Dinu, pe care il intalnea in aceeasi familie,
de doua ori pe an: la Sf-tul Dumitru si a treia zi de Pasti.", dar considerata
de autor "vulgara". Totul se petrece intr-o atmosfera englezeasca a domnilor car
e fumeaza tigari selecte. Robert vorbeste despre posibilitatea de a tine o femei
e de brat, de a se simti impreuna in al noualea cer. Dinu povesteste o intamplar
e enigmatica, caruia autorul notase "o suma de versiuni", in care era rapit de p
e strada de o servitoare si dus in alcovul unei tinere dornice sa-l cunoasca. Du
pa cum afirma Robert, "aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale"
.
V. UN PRIETEN In al cincilea capitol, adolescentul vorbeste despre prietenul sau
Marcu: "Prietenul meu Marcu e inalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul c
ret, mainile lungi, picioarele lungi". "Baietii il cred prost si ii spun, din pr
icina lungimii nasului, Tandarica; iar pentru ca e evreu, il mai striga si Marca
la". In fiecare dimineata, vine cu un roman la scoala, pe care il citeste chiar
si atunci cand profesorul explica, deoarece ii considera pe acestia "fara except
ie, nerozi". In ziua cand trebuie sa fie ascultat se intereseaza de lectie, si r
aspunde profesorului cu seninatate ca "nu stie", intorcandu-se in banca sa. Nu t
rebuie "sa-l tina mult la lectie, pentru ca romanul trebuie citit". Marcu nu suf
era pe Furtuneanu si Furtuneanu nu sufera pe Marcu. Pentru ca, in urma cu un an
cand toti baietii trebuiau sa se tunda cel putin numarul 3, pe motiv ca face oti
ta Frurtuneanu venea la scoala "cu aceleasi plete negre, in care nu patrunsese m
asina de doi ani". La toate acestea, Marcu "completa confidential": "sa-l tina m
a-sa in vata". La sfarsitul orei Furtuneanu "l-a insultat, l-a facut lipsit de b
una crestere si a incheiat formidabil: -Sa nu-mi mai intinzi mana pe strada!".
VI. LUNI 8-9, GERMANA Considerandu-se "persecutat" de profesorul "cu o tunica of
itereasca" adolescentul trebuia sa invete cu un meditator pentru a nu ramane cor
igent. "Meditatorul era baiatul unui croitor evreu si-l chema Sami. Nu avea deca
t saisprezece ani, juca inca nasturi, citea pe Nick Winter, dar invata la scoala
evanghelica si, la Conservator, vioara". Autorul marturiseste ca din clasa I gi
mnaziala "germana ma obsedeaza". Intre timp, profesorul ajunsese director, "glas
ul ii rasuna formidabil in fiecare dimineata si, cand se infurie, palmuieste ele
vii". Autorul a fost palmuit o singura data cand isi uitase umbrela in clasa si
a sarit pe fereastra. In acel an isi exasperase profesorul: "-Domnule, va rog, e
u mi-am uitat caietul acasa.../ -Unu...". "Eram fericit ca cel putin nu ma mai c
hinuia la tabla", marturiseste adolescentul. "Dupa un rastimp mai lung sau mai s
curt, sfarseam intotdeauna cu insuficient". In finalul capitolului, autorul recu
noaste ca, in ciuda tuturor, "domnul director, insa, nu e un om rau". Le daruies
te tuturor media "suficient": "Magarilor!...Hai?"
VII. CORIGENTA - 10 iulie Capitolul descrie o experienta extrema a insusi autoru
lui: ramane corigent la germana din cauza unui profesor cu o privire ingrozitoar
e, care il face sa uite lectia intr-o clipita. Cuprins de disperare, se gandeste
chiar la sinucidere. O alta corigenta, de data asta mai tarzie si aproape inevi
tabila, apare la matematica. Scopul corigentei, pentru profesor, este simplu: ca
elevul sa se pregateasca mai bine la matematici, sa cunoasca mai bine detaliile
acestui obiect subtil. Impricinatul crede insa ca a nu sti bine matematica este
un dat, tine de soarta, la fel cum moartea este data oamenilor supusi destinulu
i, unui timp ireversibil. Adolecentul isi face, plin de entuziasm un program pri
n care isi propune "in trei zile invat ce n-am invatat un an si scap...". Isi pr
opune sa lucreze intens si sa ispraveasca trigonometria, algebra, binomul lui Ne
wton si triunghiul lui Pascal. Nerespectand acest program, ramane corigent la ma
tematica, isi propune sa o invete la vara si considerand ca "e foarte inteligent
ceea ce fac...".
VIII. PREMIANTII "Azi-dimineata s-a randuit banci in curtea liceului, s-a adus o
catedra, cateva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii". Era se
rbarea de sfarsit, unde cei mai silitori paseau curajosi sa-si ia diploma si car
tile. Pentru acest premiu invatasera tot anul. Fanfara era prezenta, colegii pre
miantilor ii felicitau. Inauntrul adolescentului miop se dadea o lupta apriga in
tre gandurile si sentimentele sale. Marturiseste cu ura in jurnal ca "uram pe ac
ei adolescenti cu fruntile inguste, incluti si impersonali, care isi invata lect
iile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare noapte. [...] Munca me
a si torturile mele, si rezultatele mele nu erau pretuite". Mai tarziu a "cercet
at cu Dinu listele ce se lipisera la un geam". Din clasa lor erau patru corigent
i la matematica: Dinu, el, Chioreanu, Bonas. Ultimii doi erau "cei mai prosti di
n intreaga clasa". Acasa a trebuit sa se prefaca trist din cauza corigentei, "sa
u, poate, sunt cu adevarat trist?".
IX. VACANTA Desi a ramas corigent la matematica, nu se gandeste deloc la corigen
ta. Se va apuca de matematica la sfarsitul lui august. Profita de vacanta pentru
a citi tot ce-i place. Ba chiar intr-o dimineata, in timp ce citea pe Panait Is
trati cunoaste un vagabond cu care a "petrecut patru ceasuri de vorba". Vagabond
ul - "un evreu tanar, prost imbracat, care ratacise mult si indurase multe". I-a
povestit aventurile sale, slujbele (picolo intr-o cafenea, paznic la o magazie,
ucenic intr-o ceainarie), alimentand visele adolescentului de a-si crea propriu
l drum in viata, departe de viata pe care o ducea atunci. In vacanta, lucrul la
roman incetase, intalnirile cu prietenii se rarisera, isi petrecea timpul citind
si visand. "Astept cu resemnare sfarsitul lui iulie, sa plec in tabara de la Du
mbrava Sibiului. Cercetasia mi s-a parut intotdeauna o institutie exaltata si du
bioasa. Am facut, totusi, drumuri lungi impreuna, am dormit nopti frumoase in Do
brogea, am ratacit in Bucegi, am colindat in muntii Neamtului". Acum, i se pare
stupida ideea din primul capitol. Aceea cu existenta unei eroine. Nu mai voia sa
iubeasca fictiv, pentru ca cititorului sa placa romanul. "In roman voi scrie ca
doream Dumbrava, pentru ca la Bucuresti ma sufocau miresmele si patimile". Dumb
rava ii placea - o credea "ispititoare si curata".
X. JURNAL DE VARA - 5 august "Am ajuns acasa". Dand putine lamuriri, se intoarce
mai devreme din tabara pe motiv ca i s-au terminat banii. Reintorcandu-se in ma
nsarda sa, isi petrece citind zilele pana cand se intorc ceilalti din Dumbrava.
Gandul ii ramasese acolo. Desi nu avea vointa, isi propune, probabil pentru a-si
insufla incredere in sine, ca "de la toamna am sa incep sa invat serios". Trei
zile mai tarziu, citeste dezamagit ce scrisese la intoarcerea din Dumbrava. Nu d
eschisese caietele de matematica, iar acum dorea sa invete psihologie in incerca
rea de a se intelege pe el insusi. Resemnat renunta la idee, gandind: "poate am
sa pricep la toamna, cand voi studia psihologia". O saptamana mai tarziu baietii
se intorc din tabara. Dinu ii "povesteste cu amanunte complicatiile ivite din d
ragostele sale. El a iubit in Sibiu numai trei fate, dar a fost iubit de sapte".
Afla ca examenul de corigenta trebuie sa-l sustina pe 15 septembrie. Se inteleg
e cu Dinu sa amane pregatirea pana la inceputul lunii urmatoare. Constient ca se
apropie corigenta, este ispitit, totusi, de niste carti imprumutate pe care tre
buie sa la sfarseasca cat mai repede. Nici prin gand nu-i trece sa piarda "prile
jul lecturii unor carii pe care doream de mult sa le cunosc". Inceperea studiulu
i este amanat la nesfarsit, iar in ultimul moment, ia o hotarare foarte mare: "d
aca pana la 15 septembrie nu invat de la un capat la altul toata materia, ma sin
ucid". In restul zilelor pana la examen adolescentul este incercat de ganduri, s
entimente si ciudate trairi. A invatat cateva capitole, dar cu o zi inainte ince
arca sa se convinga, ca poate de repetentie are nevoie in acest moment din viata
sa. "Teza". Autorul marturiseste: "am incercat sa acopar pagini cu calcule absu
rde". Desi, obisnuit cu ideea ca va ramane repetent, Vanciu i-a "pedepsit filozo
ficeste" - "ne-a promovat pe toti".
- SFARSITUL PARTII I -
Partea a II -a
I. MANSARDA Partea a doua a romanului incepe cu prezentarea cadrului in care ado
lescentul petrece cea mai mare parte a timpului sau - mansarda. Aceasta ii ofera
protectie, in dorinta sa trecatoare de izolare, de cufundare in lectura. Ideea
scrierii unui roman ramane obsesiv in mintea sa, dar intarzie a se concretiza: "
...Ce sa scriu, ce sa scriu ca sa uit tristetea? Poate chiar Romanul adolescentu
lui miop il voi scrie din acelasi indemn. Dar nu trebuie sa ma gandesc. Nu trebu
ie sa ma gandesc, ci sa scriu". Autorul surprinde, prin fereastra mansardei sale
, cursul vietii vecinilor sai: "doi tineri, pe care nu-i cunoaste nimeni". Adole
scentul priveste viata lor linistita, sum "sotul aduce prajituri la amiazi" si "
sotia pregateste ceaiul pe o masuta joasa". Citind pana tarziu in noapte, observ
a cum lumina se aprinde si se stinge brusc in "iatac". Toate acestea il fac sa a
doarma, dispretuindu-si "bland" vecinii. In final, face o confesiune. Marturises
te cititorului sentimentele fata de lacasul sau, fata de mansarda. "Nimeni nu st
ie ca eu m-as sufoca respirand alt vazduh decat acela al odaitei in care am inva
tat slovele pe o tablie de carton. Cand ma intorc din strada, mangai cu ochii zi
durile". Incertitudinea viitorului il sperie - "Ce se va intampla daca mansarda
va fi stapanita de altul!?...".
II. "MUZA" - SOCIETATE CULTURAL - DRAMATICA Acest capitol prezinta amplu, activi
tatea societatii din care autorul facea parte atunci. Societate cultural-dramati
ca, Muza, "tine sedinta in fiecare sambata, de la patru la opt". Incantat ca, in
ultima vreme aceasta societate cunoscuse un avant puternic, adolescentul partic
ipa si lucra cu entuziasm: "muzica, discutii, conferinte, declamatii, piese de t
eatru. La sfarsit, ceaiul. ". Au hotarat, ca societate dramatica ce este, sa pun
a in scena Don Juan. Dupa pregatiri si repetitii intense, spectacolul sa dovedit
a fi un real succes. Reprezentatia adolescentului este reusita, nimeni nu a obs
ervat micile incuracari si incurcarea versurilor. Insa, se creeaza o atmosfera t
ensionata intre Robert si Dinu, datorita faptului ca fiecare dorea sa iasa cat m
ai mult in evidenta. Dorinta lor ascunsa era de a impresiona pe domnisoarele pre
zente la spectacol. Orgoliile amandurora au avut, la un moment dat, de suferit.
Insa, in final Robert biruieste. La o zi de la spectacol, liceenii afla ca "Dinu
, Petrisor, Sasa, Lia, Irina fusesera exclusi din Societatea cultural-dramatica
Muza".
III. FANICA In acest capitol, adolescentul povesteste cum colegul sau Fanica, "a
scris o revista. Se numeste Un liceu model si se va juca la Sfantul Spiridon".
Personajele sunt chiar profesorii lor, rolurile fiind impartite de autorul piese
i. Autorul il va juca pe Toivinovici, "poate pentru ca am parul rosu si cunosc f
ormulele seriilor aciclice". Experientele sale anterioare, ii alungau orice fel
de emotii. Unul dintre cuplete este dedicat elevului bolnav de galbinare din cau
za chimiei, lucru real, devenit comic tocmai prin coincidenta dintre culoarea bo
lnavului si specificul multor substante ale acestui obiect de studiu. Povesteste
si despre plimbarea la Valea Calugareasca, la via lui Morariu. Desi acesta ii a
nuntase "ca vor fi culegatoare tinere si must", baietii nu s-au aratat prea inca
ntati la final. Culegatoare au fost din belsug, insa baietii nu au putut profita
"pentru ca parintele lui Morariu a ramas, tot timpul, langa noi".
IV. DOMNUL REDACTOR Domnul Leontescu, redactorul ce poarta numele capitolului, l
ucreaza la o revista unde adolescentul trimitea constant articole, care erau si
publicate. Insa, invocand o "afacere familiala" tanarul se invoieste de la ora d
e gimnastica cu scopul de a-i face o vizita domnului Leontescu: "Am alergat acas
a ca sa-mi schimb tunica si sa-mi las sapca. Domnul Leontescu ma stie student".
Nefiind la prima incercare de a obtine un onorariu ("Intr-o zi am precizat: pent
ru douazeci de articole, cate publicasem pana atuncim ceream cinci sute de lei.
Douazeci si cinci de lei de articol."), si cunoscandu-l pe domnul redactor de "a
sta-vara" porneste increzator spre redactie. "In ziua aceea nu i-am pomenit nimi
c de onorariu", marturiseste adolescentul, insa nici cateva saptamani nu a indra
znit acest lucru. Cu toate acestea, el ii tot "fagaduia" articole. Chiar dupa ca
teva insistente, raspunsul ce l-a primit nu era unul incurajator: "Am vorbit. Se
face. Iti spun eu ca se face. I-am spus dlui director cum stau lucrurile...". G
andurile ce ii ravaseau mintea in acel moment, simtindu-se "dezgustat si obosit"
, chiar de se stia un talent -putand sa scrie despre orice - lua o decizie. "Ma
umilisem mult si fara nici o izbanda. [...] Dar de astazi mi-am fagaduit solemn
sa nu mai trimit nimic dlui Ilie Leontescu. Desi am talent cu carul. Si desi ma
cunoaste el si as putea scrie orice..."
V. NOIEMBRIE Soarele de noiembrie, trist in aceasta perioada a anului, marcheaza
parca lipsa de vitalitate a personajelor dintr-un oras cu o mitologie inca nede
scoperita: "In dupa-amiaza aceasta de noiembrie, sunt trist". Melancolia il cupr
inde pe de-a intregul ca o mana ce ta strange. Trist, adolescentul incearca sa r
edevina fiinta puternica si hotarata de alta data: "Hotarat ca o stanca, incrunt
at, cu ochii inclestati de tinta, cu buzele strivite de furie, cu pumnii stransi
gata de a se pravali si a-mi indurera carnea". Prin minte ii trec momentele in
care, prin durerea trupului devenea stapanul propriului sau suflet. Se simtea ma
i puternic, cand se forta sa faca ceva, cu ajutorul durerii fizice: "Cand imi al
ungam somnul cu pumnii. Cand citeam pana ce-mi lacramau ochii si ma usturau pleo
apele". Si spre mirarea cititorului, adolescentul considera cele mai frumoase zi
le zilele in care se biciuia. Marturiseste cu seninatate, incercand sa miste pe
autor, sa-l socheze cu gandirea sa: "Pastram franghia dupa un raft cu carti. In
fiecare noapte, inainte de a stinge lampa, incepeam sfertul acela de dulci si du
reroase desfatari". "Urma, apoi, o clipa de extaz." A renuntat la acest obicei s
i, cum chiar el marturiseste:" "Mi-am cautat si eu, ca toti oamenii slabi, priet
eni". Chiar si asa, el tine la prietenii sai, iar o eventuala despartire il doar
e. "Melancolia a fost izgonita de amintiri", amintiri care l-au scos din lumea i
n care tristetea il tarase. Acum a redevenit el, adolescentul de saptisprezece a
ni, cu preocupari stintifiice.
VI. REPETITII Viata liceului se scurge cu exactitatea unui ceas elevetian, gasin
du-si masuratoare in repetitiile pentru spectacolul "Un liceu model". Profesorii
, erau si ei alaturi de actori, impartasindu-le macar o farama de entuziasm. Uni
i elevi sunt mai expansivi, altii mai timizi, dupa cum este firea fiecaruia. Toa
te aceste impresii sunt culese de scriitor de la fereastra mansardei prin care s
e strecoara lumina unui nou inceput. "Ne adunam in sala de muzica. In banci, in
afara de "actori", se mai gasesc cativa baieti care ne dau ajutor. Minculescu, d
in clasa a VIII-a, vine printre cei dintai." Scenele care se repeta, dau o oarec
are bataie de cap regizorului ("Regizorul este Dl Filimon, de la Teatrul Nationa
l"), datorita lipsei acute de dictie a lui Pake. In acelasi timp si in acelasi l
oc, dl Boloveanu ar fi trebuit sa-si faca repetitiile cu fanfara. Insa acesta in
cearca, fara succes, sa-i atraga pe elevi. Ba chiar, "cate unii, mai rautaciosi,
fac observatii cu glas tare, ca sa-i auda si dl Boloveanu". Actorii, gasesc si
o parte foarte buna in faptul ca joaca in piesa: "Profesorii nu indraznesc sa ne
asculte. Ii mintim ca facem repetitii in fiecare zi, toata dupa-amiaza. Profeso
rii ne cruta. [...] Asa sunt profesorii: oameni cumsecade."
VII. DRUMUL CATRE MINE INSUMI "Drumul catre mine insumi" este capitotul in care
scriitorul incearca sa patrunda intr-o lume, in care, pana acum ii era teama ca
nu va reusi sa o cucereasca. Era sufletul si mintea sa. Incearca sa-si inteleaga
simtirile, trairile si sentimentele: "Eu simt, deci, ca exista un singur suflet
in mine. Dar cum sa ajung la el?". De mai multe ori, in alte zile de fiecare da
ta, adolescentul incerca sa sa gaseasca si sa se inteleaga. Uneori, il intristau
lucruri simple, care ii trezeau intrebari de sine (melodii, drumuri de tara mar
ginite cu plopi, viniete risipite priun reviste). Privind in el, gaseste sentime
nte si conceptii contradictorii. Acest lucru il deznadajduieste in ideea de a sc
rie un roman: "Iata de ce nu voi putea scrie niciodata Romanul adolescentului mi
op, singura mea nadejde". Insa, iese din aceasta stare de continua cautare, apri
nde lampa si atunci "odaita reinviaza, si cartile din rafturi imi vorbesc, iar s
ufletul meu se intoarce". Ramane cu regretul timpului pierdut, intristat fara mo
tiv.
VIII. INCIPIT VITA NOVA Mircea Eliade evoca lumea liceelor din Bucuresti, cu pre
ocupari obisnuite, in care elvii invata pe rupte, multi fara a intelege nimic. O
rele de latina, spre exemplu, din care nimeni nu intelege o boaba, sunt tinute d
e un maestru ocultist si filozof, "de aceea se ocupa prea putin de cunostintele
noastre la gramatica si ne cerceteaza mai cu placere logica si calitatea stiinte
i noastre". Un personaj deosebit este Bratasanu, care stie sa traduca din latina
, chiar auzind fraza care se concepe ("Bratasanu cunoaste toate exceptiile si tr
aduce orice text. Traduce chiar fara sa se uite in carte, ci numai ascultand fra
za"). Dar nu stie de ce Horatius a scris "Carmen Saeculare". Chiar si asa, adole
scentul nu il invidiaza pentru ca, de cand a venit la liceu, ia doar premul inta
i cu cununa: "De fapt, cred eu, nu stie nimic. Nu stie decat lectia." Marcu, in
constrast cu el, este elevul cel mai lenes, tolerat de toti profesorii, avand in
sa insuficient la limba latina. Cu toate acestea, Marcu e mult mai bine informat
: "a cetit pe tot Tacit, ceea ce n-a facut nici unul dintre premianti. Si a ceti
t multe volume de Boissier, ceea ce iarasi n-a facut aproape nimeni." IX. CU MOS
-AJUNUL Unul dintre putinele capitole vesele si pline de vitalitate, adunarile b
aietilor in mansarda sa ii da adolescentului o stare de spirit, pe care nu o are
mereu. "Incepem repetitiile sub bagheta lui Fanica." Repertoriul baietilor este
bogat si contine cantece pentru fiecare tip de oameni (pentru patriotici: "Pe-a
l nostru steag e scris Unire", pentru casele batranesti: "A ruginit frunza in vi
i" si alte cantece traditonale). Aceste intalniri, ce se prelungeau mult in noap
te, erau un prilej foarte bun de a comenta repetitiile pentru Un liceu model si
pentru a-l barfi pe Robert :"Toti simtim o deosebita bucurie sa barfim pe Robert
. Pentru ca Robert a ajuns nesuferit de cand spune ca va fi iubit in curand de o
printesa." In noaptea pentru care se pregatisera intens au pornit la colindat p
e la case. Unii oameni nu i-au primit, iar "baietii au fost revoltati. Au injura
t pe proprietari si au iesit trantind poarta." Altii, i-au poftit chiar in casa,
unde baietii au fost servitii cu ceai cu cozonac si au luat alte produse tradit
ionale (nuci, mandarine, smochine). La sfarsit, s-au intors acasa la adolescentu
l miop, unde masa era pusa si vinul in pahare. Dupa ce au baut aproape tot vinul
, s-au despartit si fiecare s-a dus la casa sa. Insa, scriitorul a trecut pe bun
ul sau prieten, Dinu, si dupa ce au stabilit o viitoare intalnire, la aniversare
a lui Fanica, au inceput sa cante cu voiosie.
- SFARSITUL PARTII A II -A -
Partea a III-a
I. SAMBATA Sambata este o zi in care liceenii se plimba prin oras, impartasindu-
si impresiile despre femei, despre lume in general: "De ce sa ascund? Am privit
adesea, lacom, solduri si sani tainuiti. Am sorbit mireasma feminina cu ochi ing
hetati." Trupurile feminine sunt de toate felurile: "trupuri plapande sau provoc
atoare - mignone, sfioase, ipocrite - sau inalte, mandre, senine", care nu ascun
d nimic, care doar adumbresc. In orasul monoton, singura consolare o constituie
contemplarea acestora, care, in imaginatia adolescentilor, dobandesc imaginea un
or zane din povesti. Sambata nu este provinciala ca duminica, zi premergatoare i
nceperii unei noi saptamani de lucru, momentul de relaxare a familiilor inainte
de a intra in tulburarea altor zile monotone. "Trebuie sa scriu aceasta: astepta
m sambata ca pe o zi rara. Nu pentru ca e urmata de duminica, ci pentru ca samba
ta e ziua trupului. Robert ar spune a dragostii. Iar Poprisan, a femeilor isteri
ce." Fara prea mult entuziasm, in fiecare sambata, mergea cu prietenii sai la ca
te o "casa cu felinare rosii", unde "se educa fortele masculine". Acolo alegi fa
ta dupa bunul plac, restul se petrece fara emotii, lasi banii pe masa si pleci.
Scriitorul insa era constient: aceasta nu era dragostea. Era, poate, dragostea d
e trup. Insa, pentru ceilalti nu conta asta. Prietenii l-au laudat, iar el a fac
ut cinste intr-o berarie, fiind "sarbatoritul". Sambata devenea din ce in ce mai
putin emotionanta.
II. PAPINI, EU SI LUMEA In "Papini, eu si lumea", se insista asupra cartii lui G
iovanni Papini, "Un om sfarsit", care exprima exact starea de spirit a autorului
. Tanarul Eliade este si bucuros si suparat, pentru ca scriitorul italian i-a lu
at initiativa a ceea ce ar fi vrut el sa scrie, dar si pentru ca l-a descris asa
cum este ("L-am urat si l-am iubit o dupa-amiaza intreaga. L-am urat, pentru ca
el cuvantase lumii ceea ce voiam sa cuvant eu. Si l-am iubit, pentru ca mi-a sc
ris viata"). Intentia de identificare cu Papini este totala; adolescentul vrea s
a-si formeze, insa, o alta personalitate. Hotararea de schimbare a personalitati
i pare irevocabila: "In curand, voi fi altul. Voi arata celorlalti ca fluviul su
fletului meu se poate revarsa si in alta matca. Voi rodi pretutindeni roade noi.
" Lupta se duce, in sufletul autorului, pentru crearea unei personalitati diferi
te, pentru a descoperi noi radacini acolo unde nu sunt. I se pare revoltator fap
tul ca, cititorii l-ar putea acuza de pagiat dupa ce i-ar citi cartea. Increzato
r sustine: "Nu mi-e teama de nimeni. Sunt gata sa dovedesc oricui aurul si bijut
eriile mele. Chiar lui Giovanni Papini".
III. UN AN "A trecut un an." Adolescentului i se pare acum inutila si haioasa id
eea de a scrie Romanul adolescentului miop. Intr-un an s-au intamplat multe. Dru
murile celor sapte prieteni deveneau din ce in ce mai departate: "Nu mai suntem
nici colegi. El (Dinu) a dat clasa a VIII-a in particular, cu Furtuneanu si Bric
terian, si a cazut. Ceilalti au trecut si sunt acum la facultate. Dar Robert n-a
mai voit sa se inscrie iarasi la liceu. S-a inscris la Conservator...". Recunoa
ste ca s-a schimbat, ca duce o viata dubla si marturiseste cu regret ca: "dupa u
n an, aproape toti prietenii mei au iubit. N-a scapat nimeni. Numai eu." Incearc
a sa se incurajeje gandindu-se ce "e dovada de virilitate". Recunoaste ca se min
te, recunoaste ca sufera. Nici macar amintirile nu i-au mai ramas. Sau i-au rama
s prea putine. "Dar e anul meu, e anul vointei mele, pe care eu l-am dospit cu s
angele meu si l-am insufletit cu viata mea, si l-am calit cu gandurile mele."
IV. PRIETENII Jurnalul se extinde pe durata unui an intreg: un an lung, plin de
reflectiile unui adolescent care traieste experimentele cele mai bizar. Prieteni
i se indeparteaza treptat: "Am fost atat de singur in ultimele luni, incat ma so
coteam aproape fara prieteni." Revederea cu ei sta sub semnul unui bun ramas: "P
asii mei ma instrainau de prieteni, si pasii lor ma departau." Reintalnindu-se i
n vechea mansarda peste care timpul nu parea ca trecuse, baietii afla cu stupoar
e cazul lui Radu. Un caz tragic: el fugise de la internatul din Brasov "pentru c
a isi stie sigur repetentia". Personajul "cu chipul lui de tobosar, miop, cu din
ti lati si buze mari, crapate", "ajunsese cinic si vulgar" si nu putea manca far
a sa bea tuica fuma multe tigari si "spunea anecdote stupide". Motivul pentru ca
re nu poate sa invete il dezvaluie, neparand miscat, "pentru ca mi-a murit mama"
. Se lasa o tacere apasatoare in mansarda, iar baietii il considera cinic pentru
ca nu-si arata adevarat suferinta. Pentru prima oara scriitorul povesteste apro
prierea bacalaureatului, ce ii sperie, din pricina noului regulament. Unii spera
la "tomnateca promovare", stiind de acum ca Vanciu ii va lasa corigenti. Printr
e ei si adolescentul miop, trist dupa despartirea de prietenii sai.
V. TRISTETI, IN VARA Acum, corigenta devenisa o certitudine sperantele ii erau i
ndreptate spre "tomnateca promovare". Nu stia ce avea sa faca in continuare. Ar
vrea sa-si stie soarta ca sa stie cum sa procedeze. Incertitudinea ii pune stapa
nire pe ganduri: "Voi pasi la anul la Universitate sau voi pierde luni dupa luni
, dezamagit, asteptand noi examene." Retraind amintirile pastrate in caiete se s
imte departe de lumeea aceea descrisa, de prieteni. "Am ramas sa sfarsesc singur
lupta, si dusmanii rasar din mine, multimi." Realizeaza cum insemnarile adolesc
entei se apropie cu pais repezi de sfarsit. Nu va mai scrie, pentru ca nu va mai
fi adolescent. Romanul nu l-a inceput, iar caietele cu amintiri sunt din ce in
ce mai numeroare ("Cand voi cuteza sa-mi scriu romanul? Se sfarsesc caiete dupa
caiete, si fiecare poarta alata luna sau alt an."). Amintirile il napadesc, poar
ta suferinta in suflet ca o cruce grea ce ii apasa umerii. "Sunt obosit si trist
, si sunt singur in casa aceasta, grea de amintiri. De ce ma napadesc amintirile
?"
VI. MA CLATINA VANTURILE Capitolul prezinta schimbarile de mentalitate si preocu
pari prin care trece adolescentul. "Au trecut de mult timpurile cand chimia si i
nsectele imi odihneau creierul. Au trecut si timpurile lui Felix Le Dantec si Ha
eckel, zile sfarsite inocent in fata bocalului cu tritoni, noptile istovite lang
a cartile cu scoarte rosii din Bibliotheque de Philosophie scientifique." Se sim
te altul, Jurnalul nu mai prezinta interes. Datorita schimbarilor sufletesti, ad
olescentul isi da seama ca "eroul ar aparea vesnic contradictoriu". Simte ca sti
ntele care odata il fascinau (istoria, filozofia) sunt inutile. "Nu stiu daca ce
ea ce imi lipseste este credinta." Nu accepta credinta obisnuita in Sfinti, in B
iserica, in Mantuitor. Incearca sa gaseasca adevaratul inteles pentru credinta,
pentru credinta sa. "Cum as putea ajunge [...] la Isus?" In final, isi deschide
in totalitate sufletul, confesandu-se: "Iata ce simt: ca sunt ridicat din mine s
i izbit de colturi dureroase, si lasat iar in suflet, si iarasi inaltat. Si nu s
tiu nimic alt, si nimic nu inteleg."
VII. BACALAUREATUL "Bacalaureatul" infatiseaza partea finala a epocii de scolari
tate; dupa examenul de corigenta pentru care atat el cat si Marcu invatasera, "V
anciu biruise, dupa trei ani, invataseram matematica". Adolescentul care citise
atat de mult se simte ofensat de atitudinea indiferenta a profesorilor, care il
desconsidera, ii dau note mici. "Am fost cuprinsi, atunci, de febra nestapanita
a lecturilor pripite, a rasfoirilor nervoase, a memorizarilor, a fiselor, a subl
inierilor cu creion rosu." In timpul probelor de oral, isi amintea lecturile sal
e stintifiice si anii petrecuti in laborator. Elevul este singur in fata profeso
rului: "Sunt aproape trecut. Si nu simt nici o bucurie, si asta ma doare: mult,
mult. Si de aceea scriu in caiet: ca sa nu uit durerea din ziua examenului meu."
O farama de indoiala ii ramane insa in suflet: "Daca nu voi trece?..."
VIII. FINAL "Am scapat, am scapat!..." Capitolul "Final" consfinteste rotund, in
tr-o simetrie a textului, sfarsitul perioadei de liceu: "Mi-am cetit numele pe l
istam cu ochi tulburi. [...] M-a cuprins deodata un dor puternic de a vedea lice
ul unde am petrecut opt ani." Realizeaza cu nostalgie si durere ca il intristau
clasele unde nu vor mai fi fete cunoscute, il intristau dulapurile cu carti de u
nde citise. Nu vrea sa renunte la adolescenta. Ideea de sfarsit il cutremura: "C
ine ar putea intelege tristetea salbatica a acestui sfarsit pentru totdeauna?...
O viata se inchide." La acel sfarsit de toamna, se hotaraste: "Eu am sa scriu Ro
manul adolescentului miop." Vrea sa surprinda realitatea, firesc si dramatic. Pr
ivind cum ploua incheie Jurnalul, in aceasta zi de toamna, pentru a incepe sa sc
rie la roman: "Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanu
l adolescentului miop..."