Fisa de lectura

1. Titlul/Opera: Romanul adolescentului miop.

2. Autor: Mircea Eliade.
3. Editura:Literaturii Române
4. Gen literar/Specie: Roman autobiografic,Bildungsroman.
5. Tema: adolescența și condiția adolescentului.
6. Structura operei: 30 de capitole.
7. Am început opera: 07.01.2020
8. Am terminat opera: 10.01.2020
9. Date despre autor: născut la 13 martie 1907, specializat în
istoria religiilor, scriitorul preferat este Honore de Balzac, în
1966 devine membru al Academiei americane de științe și arte,
în 1977 primește distincția Doctor Honoris Causa al
Universității din Washington, în 1986 se stinge din viață,
urmând a fi incinerat.
10. Personaje: - principale: Naratorul
- secundare: Dinu, Robert,
- episodice: Pake, Vanciu,
- figurante: Mălureanu, Colonaș .
11. Repere critice: George Călinescu

“Mircea Eliade este cea mai integrală (şi servilă) întrupare a

gidismului în literatura noastră. După André Gide, sensul artei
fiind cunoaşterea (înţelege instruirea de esenţe pe cale
mitologică),un artist e cu atât mai adânc, cu cât trăieşte mai
intens,
cu cât pune mai multe probleme, care,
însă nu sunt propoziţii inteligibile, ci trăiri, 'experienţe'. Şi
cum eticul e aspectul fundamental al destinului uman,
problema trebuie pusă ca experienţă morală.”

Gheorghe Glodeanu

“Asemenea lui Camil Petrescu, Mircea Eliade nu mai crede în

superstiţia scrisului frumos. Daca înainte literatura a fost
echivalată cu stilul, autorul "Nopţii de Sânziene" nu e
preocupat de imperfecţiunile de ordin lexical, ci îl fascinează
omul din scriitor. Eliade scrie nişte romane
cerebrale ale căror personaje trăiesc nişte experienţe decisive.
Prozatorul este torturat de întrebări,de unde numeroasele
paranteze şi ezitări, care reflectă deplina lui sinceritate.
Răspunsurile contează mai puţin decât interogaţiile, deoarece
orice concluzie înseamnă ceva finit, sofisticat şi nu mai
exprimă dilemele unei cunoaşteri de sine ce doreşte să coboare
până la rădăcinile fiinţei. Câtă autenticitate, atâta
originalitate, am putea spune despre această literatură
existenţialistă în
care se face elogiul faptei, similară cu creaţia.”

Eugen Simion
 “O posibilitate de renaştere printr-o mitologie noua oferă
literatura fantastică. Mircea Eliade notează de mai multe ori
această idee, dând şi câteva surse ale fantasticului modern. O
nuanță trebuie reţinută: fantasticul este o experienţă într-o
realitate văzută istoric. Nu o evaziune în atemporal, ci o
implicare totală în istorie. Viaţa este o sumă de mituri,
arhetipuri ce nu se văd.”

Rezumat( Fișă în timpul lecturii):

Romanul adolescentului miop este expresia tipică generalizată a

comportamentului, emoțiilor, sentimentelor și firii adolescentului,
explicată într-o formă cât se poate de sinceră și pe alocuri chiar
destăinuitoare.
CAPITOLUL 1:
Debutează cu monologul interior al naratorului, care, rămas singur decide să scrie un roman la
care va urma să lucreze în fiecare după-amiază, după niște schițe din clasele mai mici. Pentru
început decide să se autodefinească ca și protagonist, iar ca primă temă de interes alege iubirea,
cu un prim personaj care inițial fusese numit Olga, dar la stăruințele prietenului său, Dinu, va fi
numit Laura. Dar , deoarece nu mai cunoscuse alte fete decât cele ale cizmarului: Maria și
Puica. Astfel apelează la sprijinul verișoarei sale, Vally, care i-a împărtășit din experiența ei
feminină și i-a recomandat nume (Silviu) și idei de intrigi. Iar naratorul credea că scriind
romanul, va fi astfel absolvit de corigența care sigur îl aștepta.
Luni, a dat examen la franceză din gramatică unde preda Trollo și luase un insuficient ca și la
germană când a fost pus de Faradopol să povestească în germană, primul act din piesa ”Nathan
der Weise”.
În altă zi, uitând de niște probleme la matematică patru la număr, Dinu îl ajunse din urmă și-i
spuse despre cele întâmplate, dar nevoind să se gândească la astfel de lucruri, naratorul
schimbă subiectul cu un altul despre romanul său, inventând detalii noi despre el: nr. de
pagini(400), seria cuprinzătoare(Dacia Felix), locația desfășurării celui de-al doilea volum(într-
un salon de coafor) detalii despre societatea lui ”Muza”.
Vanciu îl poreclea ”cap de lemn” când greșea semnele algebrice și ”cap sec” când se intimida la
tablă, iar din pricina neștiinței lui a primit un insuficient în acea zi de 15 mai, lecții grele având
pe mâine și jumătate din romanul Bouvard et Pecuchet .

Capitolul 2:
Începe cu amintirea naratorului cu privire la autoasemănarea prietenului său Robert cu personajul
D`Annunzio din romanul Le enfant de volupte. În săptămâna Patimilor plecase împreună cu el să se
întâlnească cu niște fete, căci se spunea că Robert avea mare succes in dragoste. Astfel că eroului
nostru îi fu rezervat sora fetei care-i plăcea lui Robert: o fată brunetă cu pălărie albă și obraji albi cu
ochii negri. După minute bune de timiditate și nesiguranță, nu apucă decât să o sărute ușor și aceasta
plecă înlăcrimată la sora ei. Robert pe de cealaltă parte era fericit și glorios așa cum vroi să fie mereu,
un băiat frumos căruia îi plăcea teatrul și plănuia să scrie piese de teatru în trei acte și care pretindea
că citește Balzac, Ibsen și Victor Eftimiu, dar toate acestea nu făcură decât să creeze un personaj
negativ în romanul naratorului, ceea ce îl determină pe Robert să se schimbe aparent de ochii lumii
care acum îl considera un om mai bun și schimbat.

Capitolul 3:
Reprezintă o suită de amintiri petrecute în școala în care învăța și cu elevii cu care se întâlnea amintiri
care vor fi folosite ulterior în viitorul său roman.

Prima povestire tratează subiectul ascultării unui coleg de-al său, Colea, la istorie de către Noisil,
profesorul de istorie. Fiind ajutat și de un alt coleg, Tolihroniade, reușește să izbutească.

A doua povestire este despre repetenția unui alt coleg de clasă, Pake, care surprins de profesorul de
matematică Vanciu într-o cârciumă cu un sandviș și o sticlă de țuică în fața lui fu exmatriculat pentru
o săptămână; acesta nepierzându-și entuziasmul avea o vorbă: Punga mea și patru bani/chacun a sa
maniere.

A treia povestire reflectă asupra orei de muzică a domnului Boloveanu, transformată în oră de
informare și publicare cât și achiziționare a ultimei creații în materie muzicală: Crinul. După colectă și
după recitalul în premieră ușor plagiat, chemă în față pe baritoni pentru repetiții. În sală se aud râsete,
gălăgie și înjurături, nimeni nu poate ieși din clasă, Părtinișeanu care încercase asta fu pârât și întors
înapoi în bancă de profesor și primind o palmă de la Colea care citea revista Micul Parizian și care
ulterior a fost pedepsit cu o oră de arest.

A patra povestire tratează capacitatea lui Agulletti, de a profita de tragica moarte a tatălui său în
scopul trecerii cu o notă bună la chimie la Toivinovici .

A cincea povestire tratează rolul prietenului său cel mai bun, Dinu, în romanul său. Chiar dacă lui
Dinu nu-i place chimia și nici nu poate să învețe productiv naratorul are încredere că latura bună a lui
Dinu pe care o vede de ceva vreme va persista în continuare.

A șasea povestire debutează cu imaginea eroică a lui Robert căruia îi lăcrimau ochii de la formolul din
clasă și care defilează umil printre băieți ca să vadă cum suferă.

A șaptea povestire tratează subiectul tezei la matematică care se apropia și neștiința de care dădea
dovadă eroul nostru cu privire la această materie. El, împreună cu Mălureanu și Colonaș se considerau
cei mai incapabil la matematică, de aceea nici nu prea își dădeau interesul în arta învățării. Astfel, în
încercarea de a se autocompătimi se pune aparent pe învățat, dar la test copiază de pe o fițuică, în
detrimentul frustrării profesorului Vanciu.

A opta povestire se axează în principal pe starea generalizată de nostalgie ce-i cuprinde pe elevi la
sfârșit de an școlar în 2 iunie în clasa a 6-a.

Cea de-a noua povestire și ultima tratează ora de chimie a lui Toivinovici, la care Fănică, un băiat
zgârcit, și care purta cu el piramidoane în buzunarul de sus al tunicii, a luat o notă bună, făcând cinste
la sfârșit tuturor cu 100 de lei pentru cornuri și ciocolată, asigurându-și astfel media. Porecla lui
este”Cocoș”.

Capitolul 4:
Începe cu propunerea celor mai buni prieteni ai naratorului, Robert și Dinu, de a face o plimbare prin
parcul Cișmigiu. Scopul acestei întâlniri este arbitrarea conflictului la nivel psihologic dintre Dinu și
Robert pornit de la faptul că Dinu primise un trandafir de la partenera lui Robert la o nuntă. În
continuare au loc discuții deloc modeste în care cei doi își etalează spiritul romantic prin înșiruirea de
nume, locuri și întâmplări cu un oarecare adevăr la mijloc(Sylvia). Dinu însă rămase mai calm, iar
Robert își continuă discursul și mai impunător, provocându-l și pe narator la o confruntare verbală,
astfel dezvelindu-se adevărata față a lui Robert: cea de obsedat al imaginii proprii. Însă eroul nostru
nu cedează în fața ispitelor și păstrează tăcerea cât timp Robert povestește despre Maria, o presupusă
fostă prietenă. Iar prin tăcerea naratorului se observă și spiritul de fin observator al personalității
oamenilor, făcut pentru a asculta confesiuni.
Din vorbă în vorbă, Dinu este întrebat în legătură cu prima lui ”femeie” pe care a avut-o, în total el
deținând 17 femei. Versiunile erau diferite și niciodată certe: roșcată, văduvă, locuind pe aceeași
stradă cu el, sau, păr negru,căsătorită, putred de bogată. În clasa a treia, Dinu se plimba pe o stradă
când deodată o femeie îl apucă de braț și nu după mult timp se trezi într-un dormitor.

După mult timp cei trei se despărțiră, iar eroului nostru i se aprinse melancolia din pricina gândurilor
și a nevoii de confesiune publică verbală. Astfel că plictiseala, dezgustul și nemulțumirea se
așterneau în mansardă.

Capitolul 5:
Capitolul acesta este dedicat descrieri amănunțite a unui prieten de-al naratorului pe care-l introduce
pentru prima oară în romanul său, Marcu.

Mălureanu Marcu este un elev simplu, care stă în banca din spate, și citește romane franțuzești. Este
poreclit, din cauza lungimii nasului, ”Țăndărică”, iar din cauza faptului că este de naționalitate
evreiască, i se spune ”Marcălă”. Plăcerea lui cea mai mare este aceea de a citi.

Cea mai mare supărare este provocată de momentul când trebuie să fie ascultat, câteodată, din lecția
de zi, atunci dacă poate să-l fraierească pe profesor, o face, dacă nu, cere lămuriri de la un coleg sau
renunță în a mai da explicații la profesor, ceea ce era și riscant dar folositor, căci Noisil, profesorul de
istorie, la eliminat pentru trei zile din cauza cititului în ore, astfel putând să citească ”Les Mizerables”
în Parcul Cișmigiu până când fabricile sunau.

Prieteni au devenit într-o seară când cei doi se întorceau de la liceu și discutau romanul ”La garconne”
de Margueritte. În urma acestei întrevederi, naratorul a devenit un împătimit al lui Balzac, citind toate
lucrările disponibile împreună cu Marcu și apoi Robert.

Printre alte porecle se mai regăsesc ”comunist”, ”anarhist”, din cauza faptului că răspândea prin
școală lucrări socialiste.

Marcu mai are obiceiul de a se îndoi de tot ce aude, astfel se poate purta greu o conversație cu el, iar
când cineva își pierde răbdarea Marcu ”l-a turbat” fiind mulțumit de ceea ce realizase.

Într-o dispută el trece mereu de partea opusă aristocraților. În fiecare săptămână joacă poker cu un alt
evreu, Lazimir, de aceea e poreclit de către Furtuneanu, evreu distructiv.

Spre finalul capitolului, naratorul face o turnură radicală, acum descriind personajul Sonia din
romanul ”Ulița copilăriei” de Ionel Teodoreanu. În spatele acestei sumare descrieri a romanului se
află nemulțumirea naratorului cu privire la viața pe care o trăia, vrând să simtă, să vadă și să trăiască
ceea ce personajele romanelor pe care le citea, făceau. Astfel își găsește alinare și durere într-un
personal fantastic pe care-l tratează ca pe propria iubită.
Capitolul 6:
Începe cu descrierea situației de repetenție în care se afle naratorul din cauza celor trei corigențe: la
franceză, germană și română. Gândul sinuciderii îl chinuia și-și imagina tot felul de scenarii, spunea
el, posibile.

Germana era de speriat, iar propoziția ”Was haben sie heute” l-a îngrozit 6 ani la rând, până când într-
o zi s-a ridicat din bancă și a plecat. Astfel, spre sfârșitul verii, în luna august, trebuia să învețe cu un
meditator, un evreu pe nume Sami, fiul unui evreu croitor, toate degeaba, căci germana nu mai era
disciplină obligatorie din septembrie.

Naratorul se simțea neînțeles de profesorii de germană, se credea personajul Brand, dintr-un roman de
Ibsen, care se împotrivea furtunii și a tuturor, dar tot se alegea după o ora și 15 țigări fumate de
Faradopol cu ”suficient”.

Capitolul 7:
Tratează subiectul corigenței la matematică, un obiect la care avea numai ”insuficient”. Astfel se
decide să învețe temeinic și peste trei zile să-l ”tâmpească” pe Vanciu ieșind la tablă, reparându-și
media. Dar neatenția și ispitele tot apăreau, iar el mai avea de citit 191 de pagini, înafară de cele 27 pe
care deja le citise, deoarece: la 4:30 a făcut un duș, la 5:30 a mâncat, la 6:30 a citit o revistă, la 7:00 a
băut, la 7:15 i s-a rupt creionul, la 7:30 s-a melancolicizat, la 8:00 s-a simțit persecutat, la 8:30 s-a
uitat în oglindă, la 8:40 a scris în roman, la 8:50 s-a odihnit, iar la 8:55 a fost chemat la masă. Ceasul
s-a gândit să-l sune la trei, apoi la patru și la cinci netrezindu-se nici la acea oră. Astfel că până la opt
a citit din „Istoria literaturilor romanice”. Și într-un rău sfârșit nici anul acesta nu se mai prezentă la
corigență.

Capitolul 8:
Sfârșit de an școlar. Elevii se adunau în grupuri și se aliniau în curtea liceului. La ora 10:30
festivitățile începură. Maestrul de muzică, domnul Boloveanu, își căuta muzicanții, găsise doar 9. S-a
cântat ”Marșul”, și ultima compoziție a maestrului ”Potpuriul Național”. Premiul întâi din clasa a 8-a
îl luase Brădescu Mihail, iar premiul al doilea Vasilica Dumitru. În total în clasa protagonistului erau
4 corigenți cu tot cu el: Dinu, Chioreanu și Bonaș.

Capitolul 9:
Începe cu amânarea studiului matematicii până la sfârșitul lunii august și continuă cu dorința arzătoare
a naratorului de a fugii în lume, cum a mai făcut-o și altădată când s-a și întors: într-o zi, se afla pe o
bancă îndemnat de gândul evadării, și intră în discuție cu un evreu sărăcăcios, care provenea din
Basarabia, lucrase într-o cafenea în Brașov și la o ceainărie în Constantinopol, apoi paznic la o
magazie de lemne din Smirna și emigrant pe un vapor egiptean din Cairo. După patru ore de discuții,
s-au despărțit. Astfel că întrevederea cu acest om misterios îl determină să se gândească la întoarcerea
acasă. Capitolul continuă cu înfățișarea protagonistului în completă stare de singurătate indusă și de
meditație cu privire la Anatole France, la viață și la excursia din Dumbrava Sibiului de la sfârșitul
lunii iulie unde tot așa avea planul de a fii singur și visător într-o pădurice ispititoare și curată.

Capitolul 10:
5 august: întors din excursia din Sibiu mai devreme,din motive financiare inventate, și decide, în acea
atmosferă majestuoasă, ca să se apuce de lucrat la corigență și să-l impresioneze pe Vanciu.

8 august: început de melancolie datorat sfârșitului verii.

15 august: s-au întors și ultimii excursioniști din tabăra de la Dumbrava Sibiului,după ce au produs
pagube și petrecut sălbatic. Dinu s-a îndrăgostit și alții s-au îndrăgostit de el, se interesează de
matematică, și stabilesc împreună data de 20 august, data începerii studiului.

20 august: după o ședință la școală, află că examenele de corigență vor începe la 15 septembrie, ceea
ce însemna încă 25 de zile de răgaz, studiul urmând să înceapă la 1 septembrie.

22 august: repere critice cu privire la autorul numit Carlyle, și recitirea pentru a treia oară a romanului
”Eroii”.

29 august: ispitele literare îl ademenesc pe protagonist la lectură ( trei volume de Gourmont, un volum
de Jack London, versuri de Samain) și îl întrerup din cursul studiului matematicii.

4 septembrie: nimeni n-a învățat nimic.

9 septembrie: promisiuni…

10 septembrie: trei capitole citite din cartea lui Constantin Bărbulescu.

12 septembrie: Dinu învață pe zi 8 ore: 4 cu un meditator( 100 lei ora) și 4 ore individual terminând
algebra și jumătate din trigonometrie.

13 septembrie: a tocii e necesar, dar numai la capitolele la care se descurcă cel mai bine.

14 septembrie: o turnură radicală îl îndeamnă pe narator să abandoneze pe ultima sută de metri studiul
matematicii din motive personale ce țin de începerea romanului, orgoliul personal, lectură, capricii și
lene care nu au putut fii înduplecate nici măcar de Dinu.
15 septembrie: ziua cea mare a examenului de corigență. Dureri de cap din cauza letargiei provocate
de ațipirea involuntară la o oră târzie(2:30). Creierul e dezorientat și uitarea devine obicei periculos,
Dinu scrie de zori, Vanciu e impenetrabil. După examenul oral pleacă acasă zdruncinat.

18 septembrie: ziua cea mare nr. 2. Rezultatele sunt perfecte, toți sunt promovați. Se ivește o nouă
pasiune: matematica. Totul ia o turnură radicală și viața capătă un alt sens: matematica,germana și
redescoperirea sinelui.