Georges Simenon

Prima anchetă a lui Maigret

Capitolul 1
DEPOZIŢIA UNUI FLAUTIST

O balustradă neagră împărţea încăperea în două. În partea rezervată

publicului se afla doar o bancă fără spătar, vopsită şi ea în negru,
rezemată de peretele spoit cu var alb şi acoperit de afişe administrative.
De cealaltă parte se înşirau pupitre, călimări, dulapuri pline-vîrf cu
registre imense, şi ele negre, astfel că toate erau aici în alb şi negru. Şi
mai puteai vedea înălţîndu-se pe o placă de tablă o sobă de tuci, cum nu
mai întîlneşti azi decît prin gările micilor oraşe, o sobă al cărei burlan
mai întîi urca spre tavan şi apoi o cotea, străbătînd toată încăperea
înainte de a dispărea în perete.
Agentul cu obrazul de copil, care-şi descheiase nasturii uniformei şi
încerca să adoarmă, se numea Lecoeur.
Orologiul încercuit cu negru arăta orele 1 şi 25. Din cînd în cînd,
becul ― singurul bec cu gaz aprins ― pîlpîia. Şi tot numai din cînd în
cînd soba, fără vreun motiv aparent, pornea să duduie.
Afară, pocniturile de petarde, din ce în ce mai rare, cîntecul vreunui
beţiv sau trecerea unui cupeu pe strada care cobora în pantă mai
tulburau niţel liniştea nopţii.
tukltu6,uy.h
― Da.
― Aveţi cumva... vreun mandat?
― Nu.
― Foarte bine. i.;iu.;/
― Cineva care a trecut pe la 1 şi jumătate prin faţa casei a auzit
această fereastră deschizîndu-se brusc. Omul a ridicat capul şi a zărit o
femeie care striga înnebunită după ajutor.
Maigret observă cum mîna tatălui se încleştează pe măciulia de aur a
bastonului.
― Şi mai departe? întrebă Richard.
― Femeia a fost smulsă de la fereastră. În aceeaşi clipă s-a auzit o
împuşcătură.
― Zău?
Tînărul Gendreau privea în jurul său cu îngrijorare teatrală,
prefăcîndu-se că cercetează urme/.ooarecari emoţii. Pe bancă se înşiruia
clientela obişnuită, alcătuită mai ales din necăjiţi şi zdrenţăroşi: el îi
chema rînd pe rînd, întocmind certificate de domiciliu sau de paupertate,
însemnînd obiecte pierdute sau găsite şi trimiţînd la beci pe vagabonzii
culeşi de pe bulevarde, sau pe negustorii ambulanţi fără de autorizaţie.
 Chiar sub orologiul încadrat cu negru se afla o sonerie electrică. Ei
bine, cînd această sonerie va tykjtyde departe, sau mai bine zis de sus, el
fiind fără îndoială acela care de patru ani de zile îl tot muta pe Maigret
din serviciu în serviciu, ca să se familiarizeze mai temeinic cu
mecanismul poliţiei.
"Minard nu-i nebun. Nici beat nu era. A văzut o fereastră
deschizîndu-se. A auzit o împuşcătură. Iar eu am văzut cu ochii mei
petele de ulei de pe stradă".
Va spune toate astea, furibund. Şi va cere... ca... să...
Iată o idee! O zbughi din cameră, sări trei trepte şi pătrunse în
comisariatul central unde agenţii jucaujkyuuyk
― Mă întreb ― murmură Maigret cu un rîs forţat ― dacă amicul n-a
uitat cumva de întîlnire.
Oare celălalt îl credea? Sau ghicise că e de la poliţie?
La orele 11, în curtea casei Gendreau un vizitiu porni să înhame un
murg la un cupeu. Or vizitiul n-a intrat pe uşa principală. Probabil, deci,
că nu dormea în acea casă, fapt care te îndemna să presupui că mai
există o ieşire.
La 11 şi un sfert, Felicien Gendreau-tatăl coborî. Era în jachetă,
mănuşi galbene, pălărie bej, bastonul în mînă, mustăţile bine pomădate
şi birjarul îl ajută să urce în trăsură. Vehicolul o ukuyk
― Cine?
― Domnişoara şi fratele ei. Eu sînt în casă de patru ani. Am intrat
imediat după moartea doamnei. Ştiţi, bineînţeles, că a murit într-un
accident de cale ferată, cînd mergea la Vittel, pentru cură. A fost
îngrozitor.
Vorbea ca şi cum ar fi fost de faţă la scoaterea de sub vagoane a
cadavrelor, în număr de-o sută şi mai bine.
― Cîtă vreme trăia doamna, înţelegeţi, testamentul n-avea nici o
importanţă.
― Cunoşti bine familia, după cum se vede.
― M-am născut la Anseval. Şi eu, şi tata. Bunicul meu, care a fost,
ştiţi, unul dintre fermierii jhk
Cum naiba a descoperit pezevenghiul ăsta tot ce-a descoperit?
Tuşeşte uşor, murmurînd cu nepăsare;
― Cu alte cuvinte, îl acuzi pe Richard Gendreau de crimă.
― Nu neapărat pe el. Poate c-a tras soră-sa. Sau poate Louis. Nu
uitaţi că flautistul a trebuit să sune, apoi să bată mult timp în uşă, pînă
ce i s-a deschis, şi că valetul era îmbrăcat din cap pînă-n picioare.
O rază de speranţă. Grozav ar fi ca valetul să fi dat lovitura!
― Ultima ipoteză... nu ţi se pare logică?
Roseşte. Pentru că Maigret, fără să vrea, îl priveşte stăruitor. Acum
vorbeşte repede:
― În ceea ce mă priveşte, eu aş vedea lucrurile, mai curînd, cam
aşa...
 uykyuk,
"Eşti naiv ca un copil din cor", îi spusese garajistul cu oarecare milă.
Şi el, care dorise atît de mult să lucreze în clădirea asta de unde ieşea
acum cu capul plecat, cu inima plină de scîrbă!
Intră la Braserie Dauphine. Aici găseai la orice oră cîţiva inspectori de
la Quai des Orfevres, în faţa unui păhărel. Îi cunoştea din vedere. Pentru
ei însă Maigret era un fitecine.
Luă mai întîi un bulin dintr-acelea pe care i le dăduse doctorul. Poate
l-o remonta. Apoi dădu peste cap o cantitate apreciabilă de alcool.
Uite-i: s-au strîns în jurul mesei; haina descheiată, siguri siguri de ei;
ăştia au dreptul să pătrundă pretutindeni, ştiu toate dedesubturile şi
schimbă între ei informaţii cu privire la cazurile în curs.
yuk,uyjk,cu bătrînul. I-au vindut castelul şi fermele. Şi s-au retras
discret. Numai ei n-au vrut să-l invite niciodată la dineu. Ba nici măcar
la dejun. Atunci moşul a pus în testament nişte clauze care au înnebunit
întreaga familie. Atunci cînd a murit el, fiică-sa mai trăia, dar cetăţeni
de-alde ăştia, cu milioanele lor, ţintesc departe. La moartea acestei fiice,
acţiunile trebuiau împărţite în două: 51% pentru duduia şi 49 pentru
Nas strîmb. Se pare că treaba e foarte importantă, pentru că dădea fetei
majoritatea voturilor, cum spun ei. Eu nu m-am omorît cu şcoala. Dar să
trecem peste asta. Împărţirea averii trebuia să aibă loc în ziua cînd fata
ar fi împlinit 21 de ani.
― Luna viitoare -spuse Maigret.
― Eu mai iau un peşte. Cu atît mai rău dacă nu mai rămîne loc
pentru cocoş. Despre ce vorbeam . A, da! Numai că testamentul
cuprindea un chiţibuş. Dacă fecioara se mărita cu un Anseval, atunci ea
primea toate acţiunile, cu obligaţia doar de a vărsa fratelui o pensie uk,