Noţiuni de sintaxă

Textul este ansamblul de enunţuri orale sau scrise, care au între ele o
legătură de sens şi sunt produse de emiţător cu intenţia de a comunica.
Uneori, este denumit şi cu termenul de discurs.
Fraza este un enunţ alcătuit din două sau mai multe propoziţii.
Propoziţia este un enunţ cu un singur predicat.
După rolul în frază, propoziţia este:
●principală – când nu depinde de altă propoziţie;
●secundară sau subordonată – când depinde de altă propoziţie.

Propoziţia regentă este propoziţia de care depinde o propoziţie

subordonată. De fapt, propoziţiile subordonate depind de un anumit cuvânt
din regentă, numit element regent. Propoziţia regentă poate fi principală sau
secundară.
După alcătuire, propoziţia este:
●simplă – formată din predicat şi subiect (sau numai dintr-o parte
principală de propoziţie);
●dezvoltată – formată din predicat, subiect şi măcar o parte
secundară de propoziţie.
După aspect, propoziţia este:
●afirmativă – cu predicatul exprimat prin verb (sau altă parte de
vorbire) la forma afirmativă;
●negativă – cu predicatul exprimat prin verb (sau altă parte de
vorbire) la forma negativă.
După scopul comunicării, propoziţia este:
●enunţiativă – când dă o informaţie;
●interogativă – când cere o informaţie.
După conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia enunţiativă este:
■propriu-zisă – când exprimă un fapt real şi se construieşte cu
un verb la modul indicativ;
■optativă – când exprimă o dorinţă şi se construieşte cu un verb
la modul condiţional-optativ sau, mai rar, la modul conjunctiv;
■imperativă – când exprimă o poruncă, un îndemn sau o
rugăminte şi se construieşte cu un verb la modul imperativ.
După conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia interogativă este:
■propriu-zisă – când cere o informaţie despre o acţiune reală şi
se construieşte cu un verb la modul indicativ;
■optativă – când cere o informaţie în legătură cu o dorinţă şi se
construieşte cu un verb la modul condiţional optativ sau conjunctiv.

Atât propoziţiile enunţiative cât şi propoziţiile interogative pot fi:

●exclamative şi neexclamative.
1
 Relaţiile sintactice sunt:
relaţia de interdependenţă – care se stabileşte între predicat şi
subiect prin prezenţa simultană şi obligatorie a celor doi constituenţi în
acelaşi context; predicatul impune părţii de vorbire prin care se exprimă
subiectul cazul nominativ, iar subiectul impune verbului prin care se exprimă
predicatul acordul;
relaţia de coordonare - care se stabileşte între părţi de propoziţie
de acelaşi fel şi între propoziţii de acelaşi fel (principale sau secundare, cu
acelaşi regent);
relaţia de subordonare – care se stabileşte între părţi secundare de
propoziţie şi un element regent şi între o propoziţie secundară şi regenta ei.
Mijloacele de realizare a relaţiilor sintactice sunt:
●Flexiunea – apare în propoziţie şi se referă la forma pe care o ia
cuvântul în vorbire pentru a exprima o poziţie sintactică; marchează raportul
dintre subiect şi predicat, precum şi raportul dintre o parte secundară de
propoziţie şi regentul acesteia; în propoziţia Racheta zboară, verbul cu funcţia
sintactică de predicat este acordat în persoană şi număr cu subiectul, căruia
îi impune cazul nominativ. În propoziţia Dau băiatului un sfat, substantivul
băiatului este în cazul dativ,fiind complement indirect, iar substantivul un sfat,
în cazul acuzativ, fiind complement direct.
Joncţiunea – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la realizarea
legăturii dintre părţile de propoziţii prin elemente de relaţie; acestea sunt:
a. prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale – pentru relaţia de subordonare
dintre părţile secundare de propoziţie şi elementul lor regent: Aeromodelul de
aluminiu zbura în jurul casei; în această situaţie, se poate combina cu
flexiunea;
b. conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare – pentru relaţia
de coordonare dintre părţi de propoziţie de acelaşi fel sau dintre propoziţii de
acelaşi fel: Am cumpărat cărţi, precum şi reviste, / dar nu le-am citit încă. /;
c. conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale subordonatoare – pentru relaţia
de subordonare dintre o propoziţie secundară şi regenta ei: Merg la biblioteca
şcolii / ca să mă documentez / chiar dacă nu găsesc totdeauna toate cărţile
necesare. /;
d. pronume şi adjective pronominale relative şi nehotărâte – pentru
relaţia de subordonare dintre o propoziţie secundară şi regenta ei: Oricine
învaţă noţiunile / care sunt predate de profesor / va şti la examen. /
e. adverbe relative şi nehotărâte – pentru relaţia de subordonare dintre
o propoziţie secundară şi regenta ei: Merg / unde doreşti./
●Juxtapunerea – apare în propoziţie şi în frază şi constă în alăturarea
părţilor de propoziţie de acelaşi fel sau a propoziţiilor, fiind marcată în scris,
de obicei, prin virgulă: Am aşezat pe birou cărţile, caietele, creioanele, / am
măturat,/ am şters geamurile / şi am aerisit. /; exprimă cel mai frecvent o
relaţie de coordonare; uneori, este folosită pentru subordonare, Ca în cazul
apoziţiei: El este Dan, prietenul meu.
2
 ●Topica – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la ordinea
cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază; limba română are o topică
relativ liberă; serveşte la recunoaşterea apoziţiei faţă de termenul regent care
este antepus (Profesorul Ionescu este sever. Ionescu, profesorul este sever.)
şi, uneori, la diferenţierea subiectului de numele predicativ, care urmează
verbului copulativ (Ion este prietenul meu. Prietenul meu este Ion.)
●Intonaţia – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la variaţia de
înălţime a vocii, fiind un mijloc fonetic de realizare a relaţiilor sintactice;
diferenţiază subiectul de numele predicativ, chiar dacă acesta este antepus
verbului copulativ ( Ionescu este profesorul meu.)
●Pauza – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la întreruperea
vorbirii, fiind, împreună cu intonaţia, un mijloc fonetic de realizare a relaţiilor
sintactice; poate marca absenţa unui predicat (El a mers acasă şi ea, în
oraş.) sau prezenţa unor părţi de propoziţie izolate de restul enunţului (Dana,
harnică, a făcut repede exerciţiile.).