Cine sunt eu?

S.P.: ..., cine sunt eu? Şi cum poate fi dobândită mântuirea?

Bh.: Prin neîntrerupta introspecţie "Cine sunt eu?" te vei cunoaşte pe tine însuţi şi astfel vei dobândi
mântuirea.

S.P.: Cine sunt eu?

Bh.: Eul sau Sinele real nu e trupul, nici vreunul din cele cinci simţuri, nici obiectele simţurilor, nici
organele de acţiune, nici prana (respiraţie sau forţă vitală), nici mintea, nici chiar starea de somn adânc
unde nu există nici o conştiinţă a lor.

S.P.: Dacă nu sunt nici unul din toate acestea, atunci ce altceva sunt?

Bh.: După ce le respingi rând pe rând pe toate spunând "nu sunt eu", ceea ce rămâne, unicul, este "eul" şi
aceasta e Conştiinţa.

S.P.: Care e natura acelei Conştiinţe?

Bh.: Este Sat-Chit-Ananda (Existenţă-Conştiinţă-Beatitudine), în care nu persistă nici urma cea mai firavă
a gândului "eu". E denumită şi mouna (Tăcere) sau Atma (Sine). E singurul lucru existent realmente.
Dacă în triada lume-ego-Dumnezeu fiecare e considerată ca o entitate separată, toate trei sunt simple
iluzii, ca părelnica licărire a argintelui în sidef. Dumnezeu, ego-ul şi lumea sunt în realitate Shivaswarupa
(forma lui Shiva) sau Atmaswarupa (Forma spiritului).

S.P.: Cum putem realiza această Realitate?

Bh.: Când lucrurile văzute dispar, apare adevărata natură a celui ce vede sau a subiectului.

S.P.: Nu se poate atinge stadiul respectiv concomitent cu receptarea obiectelor exterioare?

Bh.: Nu, fiindcă cel care vede şi ceea ce se vede sunt ca o sfoară ce aduce a şarpe. Până nu scapi de
aparenţa amăgitoare a şarpelui, nu poţi vedea că aceea e doar sfoara.

S.P.: Când vor pieri obiectele externe?

Bh.: Când mintea, originea tuturor gândurilor şi a activităţilor, va dispărea, se vor mistui şi obiectele
externe.

S.P.: Care e natura minţii?

Bh.: Mintea constă numai din gânduri. Ea e o formă de energie. Se manifestă pe ea însăşi ca lume. Când
se cufundă în Sine, atunci are loc realizarea Sinelui; când îşi face apariţia, se iveşte instantaneu şi lumea,
iar Sinele nu e realizat.

S.P.: Cum va dispărea mintea?

Bh.: Doar prin interogaţia "Cine sunt eu?". Deşi aceasta e, la rându-i, o operaţiune mentală, ea distruge
toate operaţiunile mentale, inclusiv pe sine, exact aşa cum băţul cu care se aţâţă focul rugului funerar e şi
el redus la cenuşă după combustia completă a rugului şi a cadavrelor. Numai atunci urmează Realizarea
Sinelui. Gândul eului e distrus, respiraţia şi celelalte însemne ale vitalităţii capitulează. Ego-ul şi prana
(rezistenţa sau forţa vitală) au o sursă comună. Orice întreprinzi, să o faci fără egoism, adică fără
simţământul "Eu fac asta". Când un om atinge acea stare, atunci şi propria soţie îi apare ca Mamă
Universală. Adevărata Bhakti (devoţiune) e supunerea ego-ului în faţa Sinelui.

S.P.: Nu este nici o altă metodă adecvată pentru distrugerea minţii?

Bh.: Nu, cu excepţia investigaţiei Sinelui. Alinarea prin alte mijloace a minţii nu-i conferă decât un calm
temporar, după care ea irumpe din nou şi îşi reia vechea activitate.

S.P.: Oare când vor fi supuse instinctele şi tendinţele noastre (vasanas), ca, de pildă, instinctul de
autoconservare?

Bh.: Cu cât te afunzi mai adânc în Sine, cu atât aceste tendinţe se veştejesc şi în cele din urmă se sting cu
desăvârşire.

S.P.: E oare posibil să dezrădăcinăm toate aceste tendinţe infiltrate în mintea noastră în decursul atâtor
vieţi anterioare?

Bh.: Nu permite nicicând minţii tale să găzduiască astfel de îndoieli, ci coboară în Sine cu hotărâre fermă.
Dacă mintea e îndreptată în mod constant spre Sine prin intermediul acestei interogaţii, în cele din urmă
va fi dizolvată şi transformată în Sine. Orice dubiu ai simţi, nu încerca să-l clarifici, ci să afli cui îi apare.

S.P.: Cât timp ar trebui perseverat în această căutare?

Bh.: Atâta timp cât există în minte şi cea mai slabă urmă de impulsuri apte să genereze gânduri. Câtă
vreme inamicul ocupă o citadelă, ostaşii săi împresuraţi nu vor ezita să dea năvală în exterior. Dacă îi
ucizi unul câte unul, pe măsură ce ies afară, citadela îţi va cădea până la urmă în mâini. Tot aşa, de fiecare
dată când un gând îşi înalţă capul, zdrobeşte-l cu investigaţia. Stârpirea din rădăcină a tuturor gândurilor
poartă numele de vairagya (lipsa patimilor). Astfel că vichara (interogaţia Sinelui) continuă să fie
necesară până El e realizat. Ceea ce se reclamă e necontenita şi veşnica reamintire a Sinelui.

S.P.: Nu e oare această lume, cu tot ce se întâmplă în ea, rezultatul voinţei lui Dumnezeu? Şi dacă da, de
ce ar dori-o Dumnezeu?

Bh.: Dumnezeu nu are niciun scop. El nu e îngrădit de nicio activitate. Faptele din lume nu-L pot atinge.
Asemuiţi-L cu soarele. El răsare fără vreo dorinţă, fără efort sau osteneală, dar, din clipa în care urcă pe
cer, încep să se producă pe pământ o sumedenie de acţiuni: lentilele plasate în calea razelor sale generează
scântei în focare, bobocul lotusului se deschide, apa se evaporă şi orice creatură îşi începe făptuirea, pe
care şi-o continuă o vreme, iar la final o părăseşte. Dar soarele nu e afectat de nicio astfel de lucrare,
deoarece acţionează pur şi simplu potrivit naturii sale, prin legi fixe, fără niciun ţel anume, şi e doar
martorul. Tot aşa stau lucrurile şi în privinţa lui Dumnezeu. Sau faceţi analogia cu spaţiul (eterul).
Pământul, apa, focul şi aerul sunt toate cuprinse în el şi tot în el îşi succed metamorfozele, fără va vreuna
să-l afecteze. La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu: nu are nicio dorinţă, niciun scop în actele Sale de
creaţie, menţinere, distrugere, retragere şi mântuire, cărora le sunt supuse făpturile. Deoarece acestea îşi
pârguie rodul acţiunilor în armonie cu legile Sale, lor le revine responsabilitatea, nu lui Dumnezeu, care
nu e îngrădit de nimic.

" Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi;" ( Fa. 1:28 )

"Deci, lepădând toată răutatea şi tot vicleşugul şi făţărniciile şi pizmele şi toate clevetirile,
ca nişte prunci de curând născuţi, să doriţi laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut, ca prin el să
creşteţi spre mântuire, de vreme ce aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul." (1Pt. 2:1-3)
"Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de
rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră, ci creşteţi în har şi în cunoaşterea
Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin."
(2Pt. 3:17-18)