Efect piezoelectric la o comprimare a cristalului sau efectul piroelectric la o modificare de

temperatură ΔT se manifestă la unele cristalele piezoelectice apariția unei polarizări electrice

formându-se o diferență de potențial cu generare de curent electric. Efectul piezoelectric este pus
in evidenta prin aparitia unei diferente de potential electric la capetele unui dielectric sau
feroelectric atunci cand asupra lui actioneaza o forta de compresie mecanica. Diferenta de
potential se datoreaza polarizarii electrice a materialului piezoelectric sub actiunea deformatoare
a solicitarii mecanice externe. Polarizarea electrica consta in aparitia unor sarcini electrice pe
suprafata materialelor piezoelectrice supuse actiunii fortelor de intindere.

Efectul piezolelectric poate fi :

 direct;
 indirect;

Direct este atunci cand materialele monocristaline sunt supuse actiunii unei presiuni mecanice ce
genereaza tensiuni mecanice iar indirect este atunci cand sub actiunea unui camp electric sufera o
deformare mecanica.

Traductoare de curent alternativ

a) Traductor de curent alternativ funcţionând prin compensare de cuplu

Acest traductor aceeaşi schemă de principiu ca cea din figura 3.9 cu deosebirea că
echipajul de intrare (EI) este de tip ferodinamic, deci cuplul activ Ma este de forma:
(3.6)
Deci, curentul de ieşire va fi proporţional cu pătratul curentului efectiv de la intrare.
Aceste traductoare sunt utilizate pentru indicare asociate cu aparate de măsură analogice care au
scară pătratică, dar sunt utilizate mai rar pentru reglare datorită caracteristicii neliniare (care pot
deranja regimul dinamic al buclei de reglare).

b) Traductor de c.a. (valoare efectivă) pentru semnale sinusoidale nedistorsionate

Schema unui astfel de traductor se prezintă în figura. 3.12.
Funcţionarea acestui traductor se bazează pe preluarea semnalului sinusoidal de valoare
efectivă (de la intrare) – prin intermediul unei redresări dublă alternanţă având în vedere relaţiile:

(3.7)

ii(t) – curent de intrare;

IRA(t) – curent prin rezistenţa de adaptare RA;
 UBF – tensiunea de ieşire a blocului de filtrare;
KTC şi KTA – rapoarte de transfer ale transformatoarelor de adaptare, respectiv de
curent;
KBF – factor de transfer al blocului de filtrare.

Fig. 3.12 Schema unui traductor de c.a. de valoare efectivă pentru semnale sinusoidale
nedistorsionate

Factorul de transfer al punţii PR are valoarea aproximativă KPR=1,111 având în vedere

dubla alternanţă. Generatorul de curent format din tranzistorul T + R3 asigură obţinerea unui
curent proporţional cu tensiunea UBF, deci în final se obţine:
; (3.8)
Dioda zener (DZ) limitează tensiunea redresată la o valoare nepericuloasă, când apar
supracurenţi de intrare, iar termistorul RT realizează compensarea influenţei variaţiilor
temperaturii mediului.
Observaţie : Aceste scheme (de traductoare) pot funcţiona corect dacă variaţiile frecvenţei
sunt de maximum ± 10% faţă de frecvenţa nominală, la care au fost etalonate. Se observă că
această schemă poate funcţiona fără sursă de energie auxiliară.
a) Traductor de valori efective ale curentului alternativ,în cazul
semnalelor distorsionate.
Schema de principiu acestui traductor este dată în figura 3.13, iar funcţionarea sa este realizată
în conformitate cu relaţia generală care dă valoarea efectivă :

(3.9)
 Fig. 3.13
Semnificaţia blocurilor funcţionale din figură explică totodată funcţionarea traductorului:
TA - transformator de adaptare (coborâtor de tensiune);
M - multiplicator analogic (face operaţia de ridicare la pătrat) ;

BM - bloc de mediere, care face calculul integralei , pe durata unei perioade (T) a

semnalului alternativ, cât şi împărţirea integralei la valoarea unei perioade: ;

ER - extractor de radical (care extrage radicalul din semnalul de ieşire din BM);
CTC (BC) - convertor tensiune – curent (numit şi bloc de conversie );
SA - sursă de alimentare (stabilizată) cu diverse tensiuni, pentru cele patru blocuri funcţionale.
Observaţie: Ridicarea la pătrat se face prin dublă conversie: amplitudine – durată, iar
extragerea radicalului se realizează utilizând elemente neliniare (diode şi tranzistoare).

Efectul Hall este un efect galvanomagnetic observat pentru prima dată de Edwin Herbert Hall în
1880. Acest efect constă în apariția unui câmp electric transversal (denumit câmp electric Hall
EH) și a unei diferențe de potențial într-un metal sau semiconductor parcurse de un curent
electric, atunci când ele sunt introduse într-un câmp magnetic, perpendicular pe direcția
curentului.

Efectul Hall apare întotdeauna când un conductor sau un semiconductor, traversat de un curent
electric, este supus acțiunii unui câmp magnetic perpendicular pe direcția curentului și se
manifestă prin apariția unei tensiuni, denumită tensiune Hall.

Fie o lamelă străbătută de curentul I, care are o concentrație n în purtătorii de sarcină. Sub
acțiunea cîmpului magnetic, asupra fiecărui purtător de sarcină q va acționa forța F=q*v*B
datorită căreia aceștia vor fi deviați după o direcție perpendiculară pe planul format de v și B.
Între aceste fețe va apărea o tensiune Hall UH, care va crea un câmp EH=UH/b. Acest câmp dă
naștere unei forțe FH=q*EH, care se opune deplasării purtătorilor, iar la echilibru cele două forțe
fiind egale ca mărime, rezultă: qvB=qEH=qUh/b.

Exprimând pe I în funcție de concentrația în purtători de sarcină și de viteză acestora, adică:

I=nqvab, se poate exprima valoarea lui v, care da: UH=BI/nqa.

Notând 1/nq=RH și denumind-o constanta Hall, se obține în final UH=RHBI/a.

Rezultă că din cunoașterea lui B,I și a se poate calcula valoarea constantei Hall, care permite să
se determine concentrația în purtători de sarcină în cazul diverșilor conductori și semiconductori.

După semnul constantei Hall se poate determina natura purtătorilor de sarcină din conductori și
semiconductori. Astfel, în cazul conductorilor și semiconductorilor de tip n, RH<o, în timp ce
pentru semiconductori p, RH>0.

În cazul metalelor, purtătorii de sarcină fiind electronii liberi, constanta Hall ar trebui să fie
negativă. Determinările experimentale dau însă în cazul unor metale valori negative pentru RH, în
timp ce la alte metale dă valori pozitive pentru RH. Aceste rezultate nu trebuie înțelese în sensul
că există metale la care purtătorii de sarcină sunt pozitivi, ci în cazul metalelor ce prezintă o
constantă Hall pozitivă trebuie să se ia în considerare atât influența rețelei cristaline asupra
mișcării electronilor liberi, cât și a deficitului de electroni din unele benzi energetice permise
(cadmiu, cobalt, fier, zinc).

Un calcul mai riguros al constantei Hall, ținând cont de influența retelei cristaline, dă o valoare
puțin diferită în comparație cu cea dedusă mai sus: RH=A/nq, unde A este o constantă a cărei
mărime depinde de structura cristalului și valoarea ei este cuprinsă între 1 și 2. În cazul unui
semiconductor cu două tipuri de purtători de sarcină, se poate arăta că valoarea constantei Hall
este dată de formula:

 RH=pμ2p - nμ2n/e(pμp+nμn)2,

unde p și n sunt concentrațiile purtătorilor de sarcină pozitivă, respectiv negativă, iar μp și μn sunt
mobilitățile purtătorilor.

Fie că este vorba de conductori metalici sau de semiconductori, tensiunea Hall poate să întrețină
într-un circuit exterior un curent electric, ceea ce permite realizarea de generatoare Hall. De
asemenea, efectul Hall poate fi folosit pentru măsurarea câmpurilor magnetice, obținându-se
traductorii Hall.

Senzorii pe baza efectului Hall sunt folosiți pentru a măsura:

 Câmpurile magnetice;
 Intensitatea curenților electrici: senzori de curent.
 Senzorii de poziție fără contact, utilizată mai ales în automobile, pentru detectarea
poziției față de un ax de rotație (cutie de viteze, ...).
 Senzori Hall în sistemele de măsurare a vitezei în transportul feroviar.
  Senzori Hall sub tastatura instrumentelor muzicale moderne (organe, organe digitale,
sintetizatoare), evitându-se astfel uzura, care este des întâlnită la comutatoarele electrice
convenționale.

Senzor Hall – principiul de funcționare

În anul 1879 fizicianul american Edwin Herbert Hall (1855 – 1938) a observat că atunci când
un semiconductor, parcurs de un curent electric, este plasat sub acțiunea unui câmp magnetic,
apare o tensiune electrică, proporțională cu curentul electric și perpendiculară pe direcția
câmpului magnetic și a curentului electric. Acest efect manifestat în materialele semiconductoare
se numește efect Hall.

Foto: Efectul Hall

B – inducția câmpului magnetic

UA – tensiunea de alimentare
IA – curentul electric de alimentare
UH – tensiunea Hall măsurată

Curentul electric ce parcurge materialul semiconductor este influențat de câmpul magnetic.

Liniile de flux magnetic exercită o forță asupra electronilor (forță Lorenz). Datorită acestei forțe,
electronii sunt deviați către o extremitate a semiconductorului, în funcție de intensitatea și
direcția liniilor de câmp. Aceasta deviere de electroni produce o diferență de potențial numită
tensiune Hall.

{swf}hall/1_animatie_senzor_Hall{/swf}
Animație: Efectul Hall

Acest efect este mai pronunțat la materialele semiconductoare cum ar fi: arseniura de galiu
(GaAs), antimoniura de indiu (InSb) sau arseniura de inidiu (InAs). La materialele conductoare
(metale) efectul Hall este foarte slab deoarece densitatea de electroni este foarte mare iar efectul
deviației de către câmpul magnetic este insesizabil.

{swf}hall/2_animatie_senzor_Hall{/swf}

Animație: Efectul Hall

Un element sensibil Hall detectează câmpuri magnetice de intensități relativ reduse (0.1 mT –
10T) și produce tensiuni electrice între 1 ... 10 mV. De asemenea, dimensiunile acestuia sunt
extrem de reduse, grosimea semiconductorului fiind în jur de 0.01 mm iar laturile de ordinul
milimetrilor.

Foto: Element sensibil Hall

Senzorii Hall sunt senzori activi, care necesită alimentare cu energie electrică. Astfel, cei mai
simpli senzori Hall au cel puțin 3 pini:

1. tensiune alimentare, UA (intrare)

2. masă
3. tensiune Hall, UH (ieșire)

Tensiunea de ieșire Hall (UH) este direct proporțională cu intensitatea câmpului magnetic.
Deoarece valoare tensiunii este foarte mică, toți senzorii de tip Hall au integrate amplificatoare
electronice și circuite de reglare pentru a ridica tensiunea de ieșire a senzorului în jurul valorii de
+5V.

Senzorii cu efect Hall sunt cei mai răspândiți senzori cu electronică integrată, cu o gama largă
de aplicații. În domeniul automobilelor sunt utilizați ca senzori de turație motor, senzori de
poziție arbore cu came, senzor de turație arbori cutie de viteze și senzori de viteza roată
(ABS/ESP). De asemenea, la motoarele mai vechi, cu sistem de aprindere cu distribuitor,
informația de la un senzor Hall este utilizat pentru a iniția scânteia bujiei în funcție de poziția
rotorului distribuitorului.
Foto: Exemple de montaj pentru un senzor de poziție/turație Hall

1. disc metalic
2. magnet permanent
3. element sensibil Hall

Elementul sensibil Hall (3), integrat în carcasa senzorului, se poziționează în apropierea unui
disc metalic (1) prevăzut cu magneți permanenți (2) sau cu dinți metalici. Alternanța magneților
sau a dinților metalici variază intensitatea câmpului magnetic care se traduce într-un semnal
electric.
Foto: Semnalul electric produs de un senzor Hall

A - alternanța dinților metalici

B - intensitatea câmpului magnetic
C - tensiunea de ieșire a senzorului

Senzorii Hall sunt senzori digitali care produc un semnal de ieșire cu doar două valori (ex. 0 si
+5V). Cu cât frecvența de variație a câmpului magnetic este mai mare cu atât durata semnalului
de ieșire este mai mică, deci turația discului mai mare. Calculatorul de injecție preia semnalul
digital (C) de la senzor și-l transformă în informație de turație sau poziție în funcție de frecvența
acestuia.

Datorită principiului de funcționare, senzorii cu efect Hall sunt fiabili, ieftini și stabili la
perturbații. Din acest motiv sunt foarte des utilizați în industrie, mai ales în industria
automobilelor, atât ca senzori de poziție cât și ca senzori de turație.

Principiile de funcţionare ale traductoarelor de tensiune

 Principiul de funcţionare al traductoarelor de tensiune este asemănător celui întâlnit la
traductoare de curent.
a) Traductoarele pentru tensiuni continue se realizează în următoarele variante :
1 - Traductoare funcţionând prin compensare de cuplu care au schemele de principiu de
tipul celei din figura 3.9, unde echipajul de intrare (EI) este un milivoltmetru de tip magnetoelectic, în
rest schema fiind identică.
2 - Traductoare cu amplificator – convertor de curent continuu
Aceste traductoare au schemele de principiu de tipul celei din figura 3.10. Tensiunea de intrare se
aduce în gama normalizată prin intermediul unor divizoare de tensiune (şuntul S din figura 3.10 este
înlocuit cu un divizor de tensiune).
b) Traductoarele pentru tensiuni tensiuni alternative – se realizează în următoarele variante:
1 - Traductoare de tensiune bazate pe compensarea cuplului, la care EI este un
milivoltmetru de tip ferodinamic şi ca urmare curentul de ieşire rezultă proporţional cu pătratul
valorii efective a tensiunii, adică
(3.10)
2-Traductoare de tensiune pentru semnale sinusoidale (nedistorsionate) , care au schema de
principiu prezentată în figura 3.14. Această schemă se deosebeşte faţă de schema traductorului de
curent sinusoidal doar prin modul de realizare al convertorului tensiune – curent.

Fig. 3.14 Schema de principiu a traductorului pentru semnale sinusoidale

nedistorsionate.

Ţinând seama că tensiunea de măsurat a sistemului energetic variază în jurul valorii

nominale , în limitele (0,8…l,2) , pentru creşterea sensibilităţii traductorului de
tensiune,în schema convertorului (CTC) se utilizează dioda Zener (DZ), ce lucrează în zona
Zener atunci când tensiunea de la ieşirea bloculului de filtrare (BF) devine .
3 - Traductoare de tensiune pentru semnale alternative distorsionate. Acestea au schema
de principiu asemănătoare celei din figura 3.13, cu deosebirea că în locul transformatorului de
curent se foloseşte la intrare un transformator de tensiune.

Traductoare de turatie
 Aceste traductoare convertesc turatia intr-un semnal electric calibrat pe baza principiilor
de masura mentionate.

Unele dintre ele cuprind elemente sensibile de tip generator, semnalul de iesire fiind o
tensiu ne electrica dependenta de turatie, obtinuta pe baza legii inductiei electromagnetice. De
regula puterea electrica asociata tensiunii de iesire este preluata integral de la puterea mecanica a
axului motor, faraa a necesita alte surse de energie auxiliara. Din aceasta categorie cele mai
utilizate sunt tahogeneratoarele de curent continuu, de curent alternativ si cu reluctanta variabila.

Alte tipuri de traductoare de turatie sunt constituite cu elemente sensibile parametrice. Ele
se caracterizeaza prin aceea ca in functie de turatie se modifica un parametru de circuit
electric(R,L,C) care modeleaza o tensiune sau un curent generat de o sursa auxiliarai. Cele mai
frecvente elemente sensibile parametrice cu aplicatii la traductoarele de turatie sunt cele
fotoelectrice si cele inductive. O particularitate esentiala a aplicarii lor in masurarea turatiei consta
in aceea ca ele permit obtinerea de semnale cu variatii periodice continue sau discontinue
informatia de masurare fiind continuta in frecventa acestor variatii. De aici rezulta posibilitatea
realizarii relativ simple a traductoarelor numerice de turatie.

Adaptoarele depind de tipul elementului sensibil si de forma semnalului de iesire. In anumite

situatii de exemplu tahogeneratoarele de curent continuu, tensiunea generata poate fi folosita direct
ca semnal de iesire doar cu o simpla filtrare. Pentru elementele sensibile cu functionare in
impulsuri, cu reluctanta variabila si parametrice, adaptoarele cuprind in principal blocuri de
redresare, amplificare si mediere, sau generatoare de semnal dreptunghiular, numaratoare si
memorii tampon.