Sunteți pe pagina 1din 134

AMPRENTA ECOLOGICA – METODE DE EVALUARE SI ANALIZA

Cuprins

1. Noţiuni introductive……………………………………………………………………..1
2. Conceptul de amprenta ecologică ca sistem de lucru……………………………...5
2.1 Bunăstarea umană şi amprenta ecologică………………………………………5
2.2 Ce este de fapt amprenta ecologică………………………………………………8
3. Schimbările de mediu. Rolul schimbărilor climatice………………………………..19
3.1 Dovezi istorice ale schimbărilor climatice şi impactul lor……………………...19
3.2 Un model care implică sursele industriale de dioxid de carbon………………28
3.3 Rolul atmosferei – proprietăţi şi evoluţie………………………………………..30
3.4 Rolul radiaţiei termice……………………………………………………………..38
3.5 Elemente privind dinamica troposferei………………………………………….46 3.6
Schimbări climatice şi de mediu în zonele subarctice europene …………....58 3.7
Posibile cauze ale schimbărilor climatice……………………………………….70
3.8 Câteva concluzii…………………………………………………………………...72
4. Impactul antropic………………………………………………………………………74 4.1
Factorii impactului antropic……………………………………………………….75
4.2 Câteva exemple de modele şi analize…………………………………………..79
5. Teoria amprentei ecologice globale şi zonale………………………………………88
5.1 Amprenta ecologică globală……………………………………………………...88
5.2 Amprenta ecologică la nivel zonal……………………………………………….94
6. Aplicaţii practice ale conceptului de amprentă ecologică…………………………96
6.1 În căutarea unor date istorice aplicabile amprentei ecologice zonale……….97
6.2 Analiza amprentei ecologice zonale…………………………………………...104
7. Putem influenţa evoluţia amprentei ecologice în viitor ?....................................114

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………121
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Când călătorim pentru a vizita situri naturale sau vechi situri istorice, adesea este posibil
să descoperim o mulţime de aspecte care pot schimba opiniile noastre inițiale și punctele de
vedere prestabilite. Este necesar, în multe cazuri, de un efort depus pentru a face o diferență
între legende, tradiții, cunoștințe științifice și realitate. Impactul reciproc al unui sit antropic,
actual sau istoric, cu mediu ambiant limitrof, precum și a activităților umane este cu siguranță
foarte remarcabil.
Este necesar să se aibă în vedere o serie de evoluții globale, dacă dorim să înțelegem
realitatea și de a avea o idee despre cum va fi evoluţia noastră eco-culturală, mediul nostru și,
probabil, viața noastră de zi cu zi.
Mediul ambiant poate fi definit ca o structură complexă şi sistemică, ce integrează sisteme şi
subsiteme naturale şi antropice, conectate prin relaţii de tip material, energetic şi
informaţional. Conexiunile pot include câmpuri de natură fizică, chimică, biotică socială şi
economică, care contribuie la realizarea unei stări de echilibru capabile să asigure susţinerea
structurală şi funcţională a componentelor considerate ca fiind elemente centrale ale
sistemului.
Intervenţia unor factori exteriori sistemului pot perturba echilibrul acestuia. Factorii exteriori
pot acţiona asupra legăturilor de tip informaţional, energetic şi material care unesc
subsistemele componente, întrerupându-le sau perturbându-le. Întreruperea sau perturbarea
acestor legături scot sistemul din starea de echilibru. După încetarea acţiunii factorilor
exteriori sistemul revine, între anumite limite, la starea iniţială de echilibru. Dacă intensitatea
factorilor care intervin din exterior depăşeşte o anumită limită, pe care o putem denumi “p r a
g de i n f l u e n ţ ă “, legăturile din interiorul sistemului vor fi perturbate sau rupte definitiv
iar sistemul este scos ireversibil din starea de echilibru. De exemplu, un sistem ecologic
supus influenţei unor noxe (gaze toxice, praf industrial, radiaţii termice etc.) va reacţiona un
timp prin intermediul factorilor de autoregenerare revenind la starea de echilibru. Dacă însă
aceste noxe depăşesc pragul limită la care sistemul poate reacţiona în sensul păstrării stării de
echilibru (pragul de influentă), acest sistem nu-şi mai poate reface legăturile interne şi se
dezmembrează. De multe ori pragul de influentă este de tip cumulativ, în sensul că, dacă
pentru un interval definit, noxele (factorii exteriori) nu vor compromite sistemul, el va fi
compromis după o perioadă prelungită de acţiune a acestor factori.
Sistemele ecologice au capacitate de autoreglare, răspunzând permanent la factorii de mediu
care tind să le dezorganizeze. De asemenea au capacitatea de autoreglare în anumite limite
şi în anumite modalităţi specifice. Din aceste motive, intervenţia factorului uman (antropic)
în cadrul acestor sisteme prin organizarea de activităţi artificiale trebuie făcută astfel încât să
nu distrugă această capacitate şi echilibrul sistemului. În cazul în care sistemul ecologic şi-a
pierdut capacitatea de autoreglare şi de menţinere a stării de echilibru se produce o
„catastrofă ecologică”, care de cele mai multe ori este imposibil de remediat.
O reprezentare schematică a acestor tipuri de sistem poate fi sugerată de schema reprezentată
în figura 1.
Referindu-ne la aplicaţii ale utilizării sistemelor, la analiza amprentei ecologice şi la
interpretarea rezultatelor oferite de aceasta, trebuie să avem în vedere că sistemele sunt
compuse din: componente, atribute şi relaţii, care sunt descrise după cum urmează:

1
Figura 1 Conexiuni în cadrul unui sistem

a. Componentul – reprezintă partea operaţionala a sistemului constând din:


date de intrare, date de procesare şi date de ieşire. Fiecare component al
sistemului poate presupune o varietate de valori pentru a descrie starea
unui sistem ca o mulţime de acţiuni controlate şi a unei sau mai multor
restricţii.
b. Atributele – sunt proprietăţile componentelor sistemului
c. Relaţiile – sunt legăturile dinte componente şi atribute

Obiectivul sau scopul sistemului trebuie să fie definit şi înţeles astfel încât
componentele acestuia să poată oferi rezultatele dorite pentru fiecare set de date introduse.
Odată definit, scopul face posibilă stabilirea măsurilor randamentelor indicând cât de bine
acţionează sistemul.
Prin „acţiune în cadrul unui sistem” vom defini o activitate semnificativă oferită de
sistem, care este reprezentată de funcţia acestuia. Ca funcţie a unui sistem putem aminti:
alterarea materialului, energiei sau informaţiei dar şi o ecuaţie sau sistem de ecuaţii ataşate
sistemului respectiv. Alterarea adoptă datele de intrare, procesarea şi datele de ieşire.
Sistemele care alterează (modifică) datele de intrare, materialul, energia sau
informaţia constau în:

- componente structurale – părţile statice


- componente de operare – părţile cărora le revine partea de procesare
- componente de curgere – sunt reprezentate de materialul, energia sau informaţia
modificate (alterate)

Comparând diferenţele dintre o „relaţie” şi un „sistem”, se pot remarca următoarele:


- în primul rând o relaţie există între două şi numai două componente, în vreme ce un
sistem este descris ca o interacţiune între mai multe componente;
- în al doilea rând, o relaţie constă în calităţile iminente ale componentelor, în timp ce
un sistem este creat de poziţia particulară şi distribuţia spaţială a componentelor;

2
- în al treilea rând, legătura dintre componentele unei relaţii este directă, iar legătura
dintre componentele unui sistem depinde de anumite particularităţi ale întregii mulţimi
de componente ce alcătuiesc sistemul.

De asemenea în cadrul lucrării trebuie să avem în vedere categoriile de:


- Sisteme sau subsistemele naturale sunt acelea care au luat naştere în urma unor procese
naturale;
- Subsistemele artificiale sunt acelea în care omul a intervenit prin componente, atribute
şi relaţii;
- Sistemele fizice sunt sistemele ce se manifestă în termeni fizici. Constau din
componente reale şi consumă spaţiu fizic;
- Sistemele conceptuale sunt organizări de idei. Totalitatea elementelor cuprinse de
componente, atribute şi relaţii focalizate pe un rezultat dat implică un proces de ghidare
a stării sistemului. Procesul poate fi mintal (gândirea, planificarea, învăţarea) sau
mecanic (operare, funcţionare, producţie);
- Sistemul static: este acel sistem cu structură, dar fără activitate (de exemplu, o structură
metalica a unei incinte industriale);
- Sistemul dinamic combină componentele structurale cu activitatea, (exp. o linie
tehnologică, împreuna cu personalul care desfăşoară activităţi pentru această linie).
Pe de altă parte, un sistem poate fi închis, deschis sau izolat.
Un sistem închis este acel sistem ce nu interacţionează semnificativ cu mediul înconjurător.
Sistemul închis prezintă caracteristica de echilibru rezultând din rigiditatea internă ce
menţine sistemul în ciuda influenţelor provenite de la mediul înconjurător. Sistemele închise
implică interacţii hotărâtoare cu o corespondenţă de unu – la - unu între stările iniţiale şi
cele finale.
Un sistem deschis permite informaţiei, energiei şi materiei să-i depăşească limitele.
Acestea interacţionează cu mediul înconjurător, ca exemple: fabrici, sisteme ecologice şi
organizaţii economice. Prezintă caracteristica de stare constantă în cadrul căreia o
interacţiune dinamică a elementelor sistemului duce la schimbări în mediul înconjurător.
Sistem izolat, (practic imposibil), teoretic - un sistem ce nu face schimb nici de materie și
nici de energie cu mediul ambiant, deci care nu interacționează material-energetic cu alte
sisteme.
Atât sistemele deschise cat si cele închise prezintă ca proprietate entropia.
In cadrul sistemului natural sau antropic, entropia este definită prin gradul de
dezorganizare în acel sistem şi este analog termenului folosit în termodinamică. In
termodinamică, energia este rezultată în urma unor transformări dintr-o forma în altă formă.
În sisteme, o entropie mai mare înseamnă o dezorganizare mărită. O scădere în entropie are
loc o data cu apariţia ordinii1.
Sistemele ecologice pot fi considerate printre cele mai complexe categorii de sisteme. Cu
toate acestea, cum a fost posibil ca astfel de sisteme complexe, sofisticate, să fie parțial sau
total afectate? Desigur, nu doar aspectele economice și geografice sunt explicațiile,

1
De exemplu viaţa reprezintă o tranziţie pornind de la dezordine la ordine. Atomi de carbon,
oxigen, hidrogen si alte elemente se aranjează într-un mod ordonat şi complex pentru a produce un
organism viu. O scădere conştientă a entropiei duce la crearea unui sistem artificial.

3
ci şi rolul amprentei ecologice şi a schimbărilor climatice din perioadele respective. Evoluția
unor situri istorice, de exemplu, ar trebui deci, abordată atât din punct de vedere ecologic şi
cultural, cât și din punct de vedere al schimbărilor mediului și schimbărilor climatice, însă
această abordare nu este singulară. Să ne propunem să analizăm particularităţile acestor tipuri
de patrimoniu zonale sau globale foarte interesante, în conexiune cu i nfluența schimbărilor
de mediu asupra procesului evolutiv sau involutiv al acestora. Poate ca avem multe de învățat
despre ceea ce s-a întâmplat.

Putem spune că amprenta ecologică s -a conturat ca fiind una dintre soluțiile de cel
mai moderne şi de analiză și că s-a bucurat, în ciuda disputelor pe care le-a creat, de o intensă
mediatizare și largă acceptare.
Amprenta ecologică a unei populații poate fi pe scurt definită ca ”suprafața terestră și
acvatică productivă din punct de vedere biologic, necesară producerii de resurse destinate
consumului și asimilării deșeurilor produse de această populație, indiferent de localizarea
respectivei suprafețe”.
Prin urmare, conform definițiilor stabilite de Wackernagel și Rees în 1995, amprenta
ecologică este terenul biologic productiv necesar pentru satisfacerea consumului unei
populații și absorbirea tuturor deșeurilor.
Scopul amprentei ecologice în faza iniţială a definirii ei, era de a identifica și propune
noi definiții și unități de măsură pentru dezvoltare, favorizând reorientarea economiei spre o
valorificare superioară a omului și a naturii, urmărind să ia în considerare efectele sociale și
economice ale modalităților de dezvoltare, efecte care nu figurează în calculele economice
tradiționale. Există anumite limite minime de resurse acceptate pe cap de locuitor care pot fi
consumate pe termen lung, durabil. De exemplu, într-o anumită zonă, fiecare cetăţean ar
putea să consume echivalentul a 2,3 hectare de resurse, dar în realitate consumă 2,4 hectare.
Restul de 0,1 este „suportat” de zonele (ţările) care consumă mai puţine resurse, de obicei
ţările mai sărace.
Amprenta ecologică poate fi considerată un indicator de dezvoltare durabilă tot mai utilizat
astăzi, indicator utilizat frecvent de organizațiile non- guvernamentale importante la nivel
internațional pentru conștientizarea presiunii antropice asupra mediului. Totodată, este un
indicator și un instrument de lucru utilizat tot mai frecvent de specialiștii care activează în
domeniul științelor ecologiei și al protecției mediului.
Între valorile amprentei ecologice și biodiversitate se pot stabili evidente și importante
corelații. Cu cât este mai mare amprenta ecologică umană, cu atât mai scăzută va fi
biodiversitatea.
Prin urmare, cunoaşterea mărimii amprentei ecologice umane este relevantă în conservarea
biodiversităţii, deoarece resursele materiale şi energetice extrase din rezervele naturale în
folosul populaţiei umane, nu mai sunt accesibile altor specii.

4
Conceptul de
amprentă ecologică ca
sistem de lucru
2. CONCEPTUL DE AMPRENTA ECOLOGICA CA
SISTEM DE LUCRU

2.1 Bunăstarea umană şi amprenta ecologică1

În 1970 conceptul de „Produs Intern Brut” (PIB) este deja frecvent utilizat ca indicator de
bază al nivelului general de dezvoltare al sistemelor economice naţionale şi al nivelului de
viaţă al populaţiei. Mărimea acestui indicator global devine un argument general acceptat şi
necontestat în analizele gradului de evoluţie economic, al utilizării resurselor şi al creşterii
nivelului de trai. Ca urmare, marile sectoare ale economiei mondiale au început să -şi
evalueze realizările în funcţie de valoarea PIB, ceea ce, în interval de câteva decenii, a dus la
accelerarea într-un ritm mai rapid decât până atunci a activităţilor economice, dar şi la
utilizarea accentuată a resurselor materiale şi energetice ale mediului – fapt deosebit de
evident, în dimensiunile actuale ale amprentei ecologice globale.
Simultan, consumul la nivel global de produse materiale, de energie şi de resurse
informaţionale a avut contribuţii remarcabile la acest fenomen. Toate aceste elemente trebuie
analizate în contextul strânselor interrelaţii în cadrul sistemelor ecologice sau eco-industriale.
Ca urmare a observaţiilor şi analizelor efectuate în ultima vreme, se pune tot mai frecvent
problema dacă nu cumva economia mondială a reuşit, în cele din urmă, să devină, într-o
măsură mult mai mare, o ameninţare la adresa mediului natural şi calităţii vieţii, decât
susţinătorul dezvoltării şi al bunăstării globale. Se poate considera, referitor la oferta de
produse materiale şi servicii, strâns conectate de fapt la cererea consumatorilor, că în fiecare
zi se acumulează noi date şi informaţii cu privire la aspectele sale generatoare de mari
probleme în perspectiva calităţii vieţii, a sănătăţii publice şi individuale şi, nu în ultimul rând,
a protecţiei mediului natural şi a biodiversităţii.
Se poate considera prin urmare că, amprenta ecologică este un instrument de management a
resurselor (materiale şi energetice) care măsoară de câtă suprafaţă de teren şi de apă are
nevoie o populaţie umană pentru a realiza produsele pe care le consumă şi pentru a absorbi
deşeurile şi reziduurile rezultate prin producerea şi consumul acestor produse. Pentru a
putea realiza condiţiile de „calitate a vieţii”, consumăm ceea ce ne oferă natura. Oricare din
acţiunile umane are un anumit impact asupra ecosistemului global sau local. Acest lucru nu
trebuie să fie un factor de îngrijorare atâta timp cât consumul uman nu depăşeşte puterea de
regenerare a Pământului.
Amprenta ecologică poate fi considerată un element de evaluare la nivel global sau
zonal care măsoară "cantitatea de resurse materiale şi energetice" aferente unui ecosistem, pe
care o populaţie, o ţară sau o zonă o consumă. Prin actualele sisteme de calcul propuse,
valorile se echivalează în unităţi de suprafaţă (hectare globale, hag). Măsurătorile se bazează
pe prezumţia că orice activitate umană utilizează resurse şi necesită fluxuri de curăţire a
reziduurilor care pot fi echivalate cu suprafaţa productivă.
Prin măsurarea amprentei ecologice a unei populaţii (a unui individ, a unui sit actual
sau istoric, a unei naţiuni, a unei populaţii definite din punct de vedere statistic sau a întregii
umanităţi) se poate pune în evidenţă de fapt nivelul de consum sau excedentul de consum,
valori care pot fi utilizate la managementul al resurselor de mediu. Amprenta ecologică
permite să ia decizii personale sau colective în sprijinul optimizării consumurilor pentru a
putea menţine în parametrii funcţionali zona, regiunea sau planeta pe care o putem considera
în considera în condiţiile specifice ca sistem închis.

1
Human Welfare and Ecological footprint

5
Ideile privind „amprenta ecologică au apărut pentru prima dată într-un raport din
cadrul programului vizând indicatorii de dezvoltare durabilă al unei organizații (inițial
nelucrativă) din SUA, Redefining Progress. Obiectivul acestei instituții era de a identifica și
propune noi definiții și unități de măsură pentru dezvoltare, favorizând reorientarea
economiei spre o valorificare superioară a capacităţilor omului și a naturii, urmărind să ia în
considerare efectele sociale și economice ale modalităților de dezvoltare, efecte care nu
figurează în calculele economice tradiționale. S-a propus, astfel, un indice nou – Genuine
Progress Indicator, (Indicator de progres autentic), un indicator real al progresului, care urma
să determine o revizuire a PIB. Amprenta ecologică este un indicator complementar al acestui
calcul, destinat luării în considerare a influenței activităților umane asupra mediului, în
termenii utilizării de resurse, a utilizării capacității de asimilare și exploatare a diverselor
servicii oferite de mediu.

O comparaţie interesantă în acest domeniu se poate realiza între „bunăstarea


umană” şi „amprenta ecologică”. Pe baza datelor existente la „Global Footprint Network”
şi a celor din „UN Human Development Report”, s-a realizat graficul prezentat în figura 2.

Figura 2: Grafic comparativ privind bunăstarea umană şi amprenta ecologică (dupa


http://en.wikipedia.org/wiki/Ecological_footprint )

În ceea ce priveşte „Indicele de dezvoltare umană” (Human development Index = HDI), se


pot menţiona următoarele:
Introdus în noiembrie 2010 şi actualizat în iunie 2011, HDI cuprinde componentele:
- „indexul speranţei de viaţă la naştere” (life expentency index – LEI);
- „indicele educaţional” (education index – EI);

6
Metoda de calcul propusă în 2010 (Human Development Report 2010, [3]) se poate exprima
prin relaţiile:

(1)

(2)

unde : MYSI = Indicele mediu al anilor de şcolarizare (Mean Years of Schooling Index)
EYSI = Indicele propus al anilor de şcolarizare (Expected Years of Schooling Index)
(conform definiţiilor UNESCO 2010)

(3)

(4)

MYS: perioada medie de şcolarizare [4]


EYS : perioada propusă (estimată) de şcolarizare (conform UNESCO Institute
of Statistics)

Indicele de „standard de viaţă decentă”, care include valoarea „produsului intern brut”
se determină cu ecuaţia (5)

(5)

unde:
GNIpc = Produsul intern brut pe locuitor, raportat la puterea de cumpărare
(Gross national income at purchasing power parity per capita)

In cele din urma HDI este dat de media geometrică:

(6)

Acest procedeu de evaluare al HDI a înlocuit din 2011 o alta metodă de calcul care se baza pe
alţi indicatori, şi este utilizat astăzi inclusiv în calculele privind analiza „amprentei ecologice”.
În ambele cazuri este greu de apreciat de ce a fost recomandată o metoda sau alta precum şi
indicaţiile pentru introducerea unor indici şi exactitatea acestora. In figura 3 este prezentata
tendinţa de evoluţie a HDI pentru perioada 1975 – 2004.

Metoda de calcul pentru amprenta ecologică la nivel naţional este descrisă în „Atlasul
Amprentei Ecologie” 2010-2014 sau, cu mai multe detalii în „Metodologia de calcul pentru
valorile amprentei ecologie”.
Trebuie totuşi menţionat că există diferenţe în metodologia utilizată de diferite studii privind
amprenta ecologică. De exemplu referirile la zonele maritime sunt prezentate diferit, modul
de evaluare al combustibililor fosili este de asemenea diferenţiat, felul în care se ţine seama
7
de energia nucleară nu este suficient clarificat față de combustibilii fosili, fiind de regula
asimilata acestora. Ar trebui de asemenea să se aibă în vedere particularităţile sistemelor
ecozonale pentru a putea include mai exact rolul avut de biodiversitate. Aspectele legate de
activităţile de import-export ar trebui să fie contabilizate.

OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development); Europa Centrală şi de


Est şi CSI America Latină şi Caraibe; Asia de Est; Statele Arabe;

Figura 3: Evoluţia indicelui HDI (Human Development Index) pe grupuri de ţări (după United
Nations Development Program)

Cu toate acestea, ca noi standarde referitoare la evaluarea amprentei ecologice, metodologiile


de calcul sunt convergente.
În 2003, Jason Venetoulis, Carl Mas, Christopher Gaudet, Dhalia Chazan şi John Talberth au
dezvoltat o metodologie teoretică intitulată „Amprenta 2” care oferă o serie de îmbunătăţiri
privind abordarea standard a amprentei ecologice [5], [6].
Patru îmbunătăţiri primare au fost au fost propuse: autorii au inclus întreaga suprafaţă a
pământului în estimarea biocapacităţii, se alocă spaţiu separat pentru alte specii (adică specii
non-umane), s-a actualizat baza de echivalență pentru terenurile agricole şi a factorilor
productivităţii primare nete (PPN), şi s-a reevaluat componenta amprentei dioxidului de
carbon, bazată pe cele mai recente modele, privind carbonul, la nivel mondial.[5],[6].

2.2 Ce este de fapt amprenta ecologică

In linii mari, amprenta ecologică reprezintă măsurarea impactului unei populații umane
asupra mediului. Valoarea acesteia se poate exprima ca suprafaţa totală a pământului şi apei
productive necesare pentru a acoperi toate resursele consumate şi pentru a recicla deşeurile
produse. În principiu deci, amprenta ecologică reprezintă un indicator obiectiv care exprimă
sintetic presiunea antropică exercitată asupra biosferei.

8
Amprenta ecologică a unei populații poate fi deci definită prin ”suprafața terestră și acvatică
productivă din punct de vedere biologic, necesară producerii de resurse destinate
consumului și asimilării deșeurilor produse de această populație, indiferent de localizarea
respectivei suprafețe” (W. E. Rees, M. Wackernagel, 1997). Evidențierea capacității mediului
de a servi ca suport pentru activitățile umane, tradusă în termeni spațiali, permite – potrivit
ideii originale a conceptului – evaluarea durabilității exploatării actuale a mediului. În etapa
actuală, se efectuează calcule destul de complexe cu rezultate care sunt înglobate în rapoarte
anuale. Daca luăm ca reper anul 2000 am putea arăta de exemplu că, cetățeanul mediu
mondial avea o amprentă ecologică de 2,3 hag (hectare globale), comparativ cu cetățeanul
mediu american ar avea o valoare a amprentei ecologice de 9,6 hag. O asemenea situație ar
implica necesitatea unei modificări a modurilor de dezvoltare, care să penalizeze într-un fel
schimburile ecologice ilegale și să stopeze atingerea limitelor biofizice. Conform aceloraşi
estimări, depășirea valorii resurselor în sensul unei dezvoltări durabile acceptabile, a fost de
20%, deci umanitatea a ”consumat” 120% din planetă. Aceste valori sunt poate mai greu de
înţeles, daca nu se iau în considerare situaţiile evoluţiilor zonale şi modul în care producerea
deşeurilor influențează starea ecosistemelor. S-a afirmat – tot în acest context – că ar fi
nevoie de trei planete Pământ pentru susținerea activităților umane, dacă populația mondială
ar trăi la nivelul europenilor sau americanilor.
Evaluarea amprentei ecologice se poate face pe categorii de activități. Cererea populaţiei
umane în spațiul biologic productiv se poate evalua prin 6 tipuri de utilizare ale mediului:
- terenuri destinate culturilor agricole,
- pășuni,
- exploatări forestiere,
- pescuit în ape dulci și sărate,
- infrastructură
- arii exploatate în scopul extragerii combustibilului fosil.
Este vorba, deci, ca pentru fiecare asemenea modalitate de utilizare a spațiului de referinţă în
vederea stabilirii amprentei ecologice, să se măsoare – în fiecare an – cererea antropică și
capacitatea biologică existentă, ceea ce presupune, pe de o parte, estimarea suprafețelor
destinate la nivelul planetei fiecărui tip de activitate, și suprafața potențial disponibilă pentru
aceste activități, pe de altă parte, de a le aduce la același etalon, în scopul de a le converti în
funcție de productivitatea biologică. Pentru a realiza acest lucru, cei care promovează acest
indicator preconizează și solicită sprijinul în ceea ce privește furnizarea datelor necesare
sistemelor care depind de Organizația Națiunilor Unite și pe cel al institutelor naționale de
statistică.

În ceea ce privește conexiunea dintre amprenta ecologică şi utilizarea resurselor energetice


naturale, problemele sunt destul de complexe. Începând de la utilizarea unor resurse
energetice naturale de bază (cum ar fi de exemplu lemnul, în fazele iniţiale ale evoluţiei
societăţii umane) şi până la utilizarea energiei nucleare sau a unor surse de energie
neconvenţională, problemele trebuie abordate în mod diferit. Prin urmare, consideram că se
pot distinge, din punct de vedere al modului de analiză al amprentei ecologice, următoarele
grupe de energii cu aplicabilitate economică:
- Hidrocarburi gazoase naturale
- Lemn
- Hidrocarburi naturale lichide fosile
- Surse de energii fosile solide,
- Energia hidro
- Energia nucleară
- Surse de energie neconvenţională (eoliană, solară, geotermală, maritimă)

9
În prezent, amprenta ecologică legată de consumul de hidrocarburi fosile şi cărbune este
măsurată prin suprafața necesară absorbirii CO2 emis în urma combustiei, în ipoteza că
oceanele absorb aproximativ 35% din aceste emisii, iar pădurile joacă rolul de recipient de
depozitare pentru celelalte 65 de procente rămase. Această ultimă ipoteză influențează de o
manieră decisivă nivelul amprentei ecologice legat de consumul de energie și, pe scară mai
largă, nivelul amprentei ecologice globale. După calculele iniţiale prezentate de Wackernagel
(1997), cvasitotalitatea creşterii amprentei ecologice între 1961 și 1999 a fost legată de
consumul de energie. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca evoluţia consumurilor de
energie în diverse perioade istorice, a condus de multe ori la epuizarea unor surse materiale
naturale, cum ar fi de exemplu pădurile.
Ca aplicaţie de prim nivel, amprenta ecologică este propusă spre utilizare în scopul efectuării
unor comparații la nivel global: exprimată pe ansamblu sau pe individ, ea permite prezentarea
limitelor nivelului de dezvoltare ale unui teritoriu față de un altul. Amprenta ecologică
permite, de asemenea, indicarea faptului că dezvoltarea anumitor zone se realizează în
detrimentul altora: amprenta lor ecologică depășește teritoriul utilizabil, ele fiind astfel
tributare altor resurse naturale. În această situație, apare fie supraexploatarea propriilor
teritorii, fie exploatarea abuzivă a altor teritorii. Acest indicator este din ce în ce mai des
menționat în contextul studiilor de impact prealabile, cerute pentru proiectele de amenajare a
teritoriului sau pentru a cuantifica presiunea exercitată de anumite activități. Aspectul spațial
nu prezintă niciun interes special pentru companiile transnaționale, pentru care teritoriul de
referință necesar calculului amprentei nu are relevanță, el fiind unul ”risipit” în spațiu. Fiind
un indicator ”agregat”, măsurarea amprentei ecologice implică alegeri în materie de
ponderare, de substituție sau de adiție a unor tipuri diferite de presiune și de funcții ale
mediului. Deși aceste evaluări nu constituiau o noutate în sine, modul și contextul variat în
care ele au fost prezentate au entuziasmat la vremea respectivă.

Dezvoltarea umană are la bază starea ecosistemelor şi serviciile pe care acestea le oferă,
starea resurselor şi a deşeurilor în conexiune cu capacitatea de absorbţie a acestora.
Schimbările care intervin în ecosistem, (de exemplu utilizarea fondului forestier, resursele
oferite de sistemele lotice şi lentice, resursele minerale, acumularea de dioxid de carbon din
atmosferă) pot indica faptul că cererea antropică a depăşit sau este pe punctul de a depăşi
capacitatea regenerativă şi de absorbţie a biosferei. Gestionarea controlată a interacţiunii
umane cu ecosistemele la nivel global sau local este esențială pentru a asigura dezvoltarea
durabilă în perioadele următoare. Evaluarea tendinţelor istorice oferă de asemenea o bază de
date importantă pentru stabilirea obiectivelor de viitor şi identificarea de opţiuni de acţiune în
vederea atingerii obiectivelor declarate. Datele privind amprenta ecologică la nivel naţional
oferă constant informaţii în care activităţile umane de utilizare a resurselor naturale afectează
evoluţia temporală a ţărilor respective.
Este de menţionat că din 1997 Mathias Wackernagel şi colaboratorii săi de la Universidad
Anáhuac de Xalapa au oferit soluţii de calcul pentru determinarea amprentei ecologice şi a
biocapacităţii la nivel global sau naţional [2, 7, 8].
Pornind de la aceste analize, „Global Footprint Network” a iniţiat din 2003 publicarea unor
rapoarte anuale, cea mai recentă ediţie fiind cea din 2014.

Cererea de resurse şi activităţi impusă de populaţia globului asupra biosferei într-un anumit
an – raportată la tehnologiile predominante şi managementul resurselor din acel an - se poate
defini ca „amprenta ecologică” pentru perioada respectivă.

10
Furnizarea de resurse de către bi osferă, şi anume capacitatea biologică (biocapacitatea), este
o măsură a cantităţii biologice de producţie a zonelor terestre şi maritime disponibile.
Sistemele ecologice oferă resurse şi „servicii de ecosistem” pe care societatea umană le
consumă, acestea contribuind la realizarea bugetului ecologic – conform definiţiilor date de
Wackernagel (Wackernagel et al., 2002) [9].

Pentru a obţine o analiză reală a evoluţiei amprentei ecologice este necesar sa se introducă
indicatori specifici.
Potrivit unei accepţiuni generale, un indicator trebuie să fie măsurabil, adică să sesizeze
dinamica sau să descrie situația care este supusă cuantificării. El trebuie să aibă un fundament
științific, să fie relativ transparent (adică ușor de interpretat). Se poate vorbi de funcțiile pe
care trebuie să le aibă – de o manieră tradițională – indicatorii: să reflecte fenomene sau
evoluții, să fie apropiate unei accepţiuni şi înţelegeri largi și să orienteze luarea unei decizii în
domeniul respectiv. Atunci când se pune problema evaluării – din perspectiva dezvoltării
durabile – crește necesitatea de a se ține cont de numeroasele componente ale acestui tip de
dezvoltare: economică, ecologică, socială și culturală. În unele analize este de dorit să se
integreze chiar și o dimensiune istorică, prospectivă, pentru a pune în evidență evoluţii din
trecut şi a evalua tendințele pe termen lung. Indicatorii trebuie să fie calculabili, într-un
termen mai lung sau mai scurt. Din rațiuni pragmatice, modul de aplicare constă adesea în
reorganizarea informației existente, mai degrabă decât în găsirea de sisteme care să permită
colectarea unor date noi.
În condițiile unei asemenea complexități a situației – care trebuie transpusă într-o serie de
indicatori – este ușor de sesizat dificultatea realizării unei ”concilieri” între claritatea și
profunzimea cunoașterii, aspirațiile factorilor de decizie, chestiunile riguros științifice,
noutatea informațiilor și dinamica societății. În acest demers s-a pornit de la indicatori – în
principal – economici, deja utilizați pe scară largă.
În ciuda controverselor pe care le-a creat, şi criticilor care i s-au adus (neadaptarea la
politicile de mediu, faptul că nu furnizează o soluţie care să ducă la diminuarea impactului,
faptul ca nu permite compararea diferitelor modalități de utilizare a teritoriului, că nu ține
seama de realitatea presiunilor exercitate asupra mediului), se poate considera că amprenta
ecologică reprezintă o măsură eficientă de calcul a consumului unei anumite populații, strâns
legată de capacitatea ecologică a unui anumit teritoriu.
În forma de analiză actuală, amprenta ecologică include (v. detalii capitolul 5):
a) Referiri la suprafaţa agricolă terestră destinată producţiei de recolte destinate direct sau
indirect consumului uman
b) Păşuni şi pajişti necesare pentru creşterea animalelor destinate producţiei alimentare
c) Pădurile destinate producţiei de lemn pentru consum energetic sau prelucrare industrială
d) Suprafeţele de apă (lentice2, lotice3) destinate producţiei piscicole sau consumului uman
e) Zonele maritime costiere sau de larg din care se pot obţine producţii alimentare eficiente
f) Suprafeţele de teren necesare asigurării habitatului uman
g) Zonele de vegetaţie (în special păduri) necesare absorbţiei de emisii de gaze rezultate
din procesele energetice

Amprenta ecologica poate fi calculată în raport cu diferite arii sau sisteme. Se poate calcula
„amprenta ecologică”, la nivelul întregii planete, la nivelul unei ţări, a unei comunităţi, a
unei locuinţe sau la nivel individual.

2
Sisteme terestre de ape stătătoare
3
Sisteme terestre de ape curgătoare

11
Țările foarte dezvoltate au o amprentă ecologică foarte mare, deoarece folosesc cantităţi mari
de resurse naturale şi produc cantităţi mari de deşeuri. De fapt, daca toata lumea ar trai
precum tarile dezvoltate, am avea nevoie de cinci planete pentru a asigura suficiente resurse
pentru toata lumea, iar în decurs de numai 50 de ani, am avea nevoie de opt planete Pământ.

„Living Planet Report 2014” [10] furnizează date demne de luat în analiză

Index (în raport cu 1970)


2

1970 1980 1990 2000 2010

Anul
Figura 3: Indicele global biologic al planetei (Global Living Planet Index),
conform datelor WWF (World Wide Fund for Nature) şi ZSL (Zoological Society of London)

Indicatorul LPI (figura 3) arată un declin de 52% în intervalul 1970 – 2010, calculat de WWF,
ceea ce înseamnă o reducere sensibilă a numărului de specii, mamifere, păsări, reptile,
amfibieni şi peşti. Linia centrală albă reprezintă valoarea indicelui calculat iar zonele haşurate
reprezintă nivelul de încredere al rezultatelor obţinute (cca 95%). Se poate aprecia că aceste
modificări sunt un efect al creşterii impactului amprentei ecologice.
În acelaşi timp, evoluţia biocapacităţii şi a amprentei ecologice se modifică după cum este
prezentat în figura 4.

Figura 4: Amprenta ecologică şi biocapacitatea determinate în Living Planet Report 2014

12
Din datele evaluate, rezultă ca 1,5 planete Pământ ar fi necesare pentru a acoperi cererea
umanităţii faţă de natură. În acelaşi timp, se poate remarca faptul că valoarea biocapcităţii a
rămas neschimbată.
În raportul din 2006, (The Global Conservation Organization, Living Planet Report 2006)
[11] este prezentată o evaluare după mai multe scenarii a evoluţiei amprentei ecologice
globale până în anul 2100 (figura 5).

Figura 5: Evaluarea evoluţiei amprentei ecologice (după WWF, The Global Conservation
Organization, Living Planet Report 2006)

Se poate remarca necesitatea rezultată din aceste calcule de a se acţiona în sensul reducerii
amprentei ecologice umane. Desigur este vorba despre o evaluare a amprentei ecologice
globale. Aşa cum arătam, în cazul analizei unei situaţii în funcţie de ţări sau de zone situaţia
se poate prezenta mult diferențiat. De exemplu, în figurile (6 – 20) este prezentată (conform
Global Footprint Network ) [12] situaţia amprentei ecologice pentru unele ţări membre UE şi
pentru SUA, Canada, Japonia dar şi pentru unele ţări puţin dezvoltate.
Se poate afirma prin urmare că amprenta ecologică se conturează ca fiind una dintre soluțiile
intuitive dar totodată şi de consis tente cercetări multidisciplinare care se bucură prin spiritul
ei modern, în ciuda disputelor pe care le-a creat, de o intensă mediatizare și largă acceptare.
Scopul amprentei ecologice este de a identifica și propune noi definiții și unități de măsură
pentru dezvoltare, favorizând reorientarea economiei şi dezvoltarea ştiinţei spre o valorificare
eficientă a activităţilor umane și a naturii, urmărind să ia în considerare şi efectele sociale și
economice ale modalităților de dezvoltare, efecte care nu figurează în calculele economice
tradiționale.
Activitatea omului şi-a pus amprenta asupra calităţii mediului din zona României, mai ales în
ultimii 150 ani. Zone adiacente Dunării, zonele montane carpatice sau intracarpatice ar fi
doar câteva exemple de luat în considerare în acest sens. Calitatea apelor din aceste regiuni,
fie că sunt potabile, pentru irigaţii sau pentru utilizări industriale, cât şi mediu de viaţă pentru
organisme biologice, au fost deseori afectate. Nu trebuie să trecem cu vederea însă şi
posibilele efecte ale amprentei ecologice în evoluţia lor istorică. Deşi datele sunt mai greu
accesibile şi dificil de interpretat, evoluţia unor situri istorice cum ar fi siturile dacice sau
romano-bizantine sunt sisteme care prezintă un real interes privind analiza rolului pe care îl
are amprenta ecologică în evoluţia societăţii umane.

13
Figura 6: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru România în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/romania/)

Figura 7: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Austria în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/austria/)

Figura 8: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Bulgaria în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/bulgaria/)

14
Figura 9: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Danemarca în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. ( http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/denmark/)

Figura 10: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Franţa în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/france/)

Figura 11: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Germania în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/germany/)

15
Figura 12: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Grecia în intervalul 1961-2010
exprimate în hag.( http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/greece/ )

Figura 13: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Italia în intervalul 1961-2010
exprimate în hag.( http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/italy/)

Figura 14: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Marea Britanie în intervalul 1961-
2010 exprimate în hag.( http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/united_kingdom/)

16
Figura 15: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru S.U.A. în intervalul 1961-2010
exprimate în hag.( http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/united_states_of_america/)

Figura 16: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Canada în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/canada/)

Figura 17: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Japonia în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/japan/)

17
Figura 18: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Afganistan în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/afghanistan/)

Figura 19: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Bangladesh în intervalul 1961-
2010 exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/bangladesh/)

Figura 20: valori ale amprentei ecologice şi a biocapacităţii pentru Congo în intervalul 1961-2010
exprimate în hag. (http://www.footprintnetwork.org/en/index.php/GFN/page/trends/congo/)

18
Schimbările de mediu. Rolul
schimbărilor climatice
3. Schimbări de mediu. Rolul schimbărilor climatice

Este foarte clar că sistemul climatic al planetei Pământ este orientat spre schimbări
importante cu efecte sensibile asupra condiţiilor de mediu, al sistemelor ecologice. Efecte
vizibile rezultate din înregistrări de lungă durată ai unor parametrii cum ar fi temperatura,
direcţia vântului, umiditatea și radiația termică sunt remarcabile şi din punct de vedere al
impactului asupra mediului, a condiţiilor de evoluţie a biosistemelor. Multe modele numerice
prognozează că modificările vor evolua foarte repede şi se va atinge un nivel de echilibru cu
o temperatura mai ridicată decât cele înregistrate vreodată de la începutul existenţei umane.
Ar putea fi şi aceasta o ipoteză – dar trebuie remarcat că de multe ori nu suntem capabili în
acest moment de a explica o mulţime de fenomene la care asistăm şi nu suntem foarte siguri
nici pe predicţia din modele noastre privind evoluţia mediului în care trăim.
Studiile şi tendinţele pe termen lung privind schimbările de mediu sub influenţa unor factori
climatici cum sunt fluxurile de radiaţie şi convecţie termică în atmosferă, nebulozitatea şi
temperatura, umiditatea, rolul curenţilor atmosferici, au o mare importanţă pentru
investigaţiile de schimbări climatice. Principalele probleme de radiație termică şi convecţie
pot fi legate, de asemenea, de influenţa puternică a gazelor biatomice şi triatomice asupra
evoluţiei încălzirii globale. În prezentul capitol se iau în considerare şi unele aspecte cu
privire la problemele de convecţ ie termica în troposferă, evoluţia de temperatură, umiditate
și vânt direcţional şi modul în care acestea pot influenţa condiţiile globale de mediu.
Elementul principal al sistemelor de mediu, care să permită evaluarea aspectelor sale termice,
a resurselor energetice şi aspectelor dinamice – şi prin aceasta rolul asupra modificării
amprentei ecologice – este intensitatea schimbului de căldură. Pentru a analiza această
problemă, un model trebuie să ia în considerare: aspecte ale convecţiei sub diverse forme,
aspecte ale radiaţiei termice în funcţie de compoziţia atmosferei şi particularităţile de la
nivelul solului, schimbul de căldură între componente solide şi gaze, schimbul de căldură şi
dinamica sistemelor lotice, lentice şi maritime. În cadrul modelelor pe care ne propunem să le
realizăm trebuie să se ia în analiză un complex de particularităţi ale procesului de convecţie
în atmosferă, stabilirea şi variaţia de temperatură, turbulenţele şi viteza curenților de aer
influenţată de proprietăţile fizice generale şi locale ale aerului. Absorbţia radiaţiei solare de
gaze este, de asemenea, un element important pentru a fi luat în considerate la elaborarea
unor modele. Soluțiile trebuie să ia în considerare situaţii mai complexe în atmosferă. În cele
din urmă, să nu pierdem din vedere că obiectivele urmărite de model, precum şi studiile "pe
teren" sunt de a aduce o contribuţie privind răspunsul la întrebarea: "cât de reală este
influenţa gazelor cu efect de seră asupra schimbărilor climatice şi de mediu".
Pentru realizarea şi evaluarea modelelor curente aplicabile fenomenelor termice şi dinamice
din atmosferă, un detaliu principal de analiză este reprezentat de paleoclimatologie. Procesele
din troposferă sunt determinate de condițiile generale precum şi de condiţiile limitate zonal,
poziţia relativă a suprafeţelor de referinţă, şi parametrii de aer. Prin urmare, se impune să se
ia în considerare la nivel troposferic ca un sistem complex de gaze şi de parametri
termodinamici specifici.
3.1 Dovezi istorice ale schimbărilor climatice şi impactul lor

Condiţiile climatice au influenţat evoluţia vieţii pe Pământ. De la începutul existenţei umane,


mediul şi clima influenţează condiţiile sociale, economice, culturale, militare şi activităţile

19
zilnice. Evoluţia umană pare să fi fost considerabil afectată de schimbările climatice din
Pliocen1 şi Pleistocen2, ca urmare a răcirii globale la nivelul întregii planete.
Modificările climatice au fost mult mai intense la latitudini superioare. Acesta ar fi unul din
motivele de interes pentru studiul modificărilor climatice şi al efectelor lor în zonele arctice şi
subarctice, având în vedere ca şi procesul invers este valabil. Una din principalele consecinţe
a fost că s-a schimbat sistemul de circulație din straturile atmosferice, buclele de curenţi de
înaltă presiune fiind mutate către latitudini mai reduse.
Majoritatea cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă acceptă astăzi o diagramă "de tip paralel",
care reprezintă evoluţia concentraţiei de dioxid de carbon şi a temperaturii în timpul istoriei
geologice. Concluzia că schimbările climatice sunt puternic influenţate de prezenţa de CO2 în
atmosferă este o consecinţă a acestei observaţii. Trebuie însă să recunoaştem că rezultatele şi
concluziile mai multor cercetări sunt contradictorii şi modelele propuse nu sunt totdeauna
foarte convingătoare.
Una dintre cele mai cunoscute, acceptate şi utilizate diagrame (Latif, 2010) compară în
paralel evoluţia temperaturii şi a dioxidului de carbon pentru precedenţii 650.000 de ani
(figura 21) [13].

Figura 21: Paralela între evoluţia dioxidului de carbon şi temperatura aerului pentru ultimii 650mii de
ani (după M. Latif, 2010)

Studii recente presupun şi tind să demonstreze faptul că în ultimele decenii activităţi


antropice foarte variate au început să afecteze situaţia climatică globală a mediului. Efectele
s-ar datora în principal creşterii concentraţiei de dioxid de carbon, creşterii producţiei de
energie pentru uz uman şi schimbarea concentrației de aerosoli în atmosferă. Efectul cel mai
important asupra climei este atribuit de creşterea concentraţie de CO2 atmosferic cauzată de

1
Pliocenul este perioada care s-a încheiat acum 2,6 milioane de ani. Este a doua perioadă a neogenului, respectiv perioada
care a precedat Pleistocenului

2
Pleistocenul (în greacă πλεῖστος, pleistos "cel mai" și καινός, kainos "nou"), este numit și „era glaciară”.Este o perioadă
geologică care începe acum 2,6 de ani și se termină acum 11.700 de ani.Face parte din Cuaternar, este precedat de Pliocen, și
urmat de Holocen.

20
arderea cărbunelui, petrolului şi combustibililor fosili. Alte forme industriale, agricole și
activități de transport pot fi implicate în acest proces. Sigur că acestei ipoteze, larg susţinută, i
se pot aduce destule critici. Schimbările climatice globale pot fi cauzate de o multitudine de
alţi factori, legaţi de modificări geologice sau la nivel astronomic. Cum altfel am putea
justifica importantele modificări în structura atmosferei terestre, corelată cu modificările de
temperatură în perioade când nu se putea pune problema unei activităţi antropice
perturbatoare?
Prin urmare, întregul nostru ansamblu de ipoteze este într-adevăr corect? Sau, sunt corecte
metodologiile noastre de cercetare şi studiile noastre pe modele şi procedee de calcul? De
exemplu, privind la graficul din figura 22, (Berner, 2001) [14] se pare că influenţa CO2 nu
este foarte clară şi există alţi factori care influenţează nivelul de temperatură al planetei
noastre.

Figura 22 Evoluţia temperaturii atmosferice globale şi nivelul dioxidului de carbon pe perioada erelor
geologice (după Berner, 2001) (http://geocraft.com)

Putem pune întrebarea: ce valoare corespunde unui „nivel normal” al dioxidului de carbon pentru
Pământ? Corespunde nivelului considerat astăzi normal de 350 – 370ppm şi unei temperaturi medii
globale de 10 – 12OC, favorabil vieţii şi activităţii umane, sau unei medii istorice de ~3000ppm CO2
şi unei temperaturi medii globale de 22 – 25O C, poate mai agreabilă planetei Pământ? Trebuie să
acceptăm că aceasta este principala problemă la care trebuie să dăm un răspuns obiectiv, şi nu unul
subiectiv din punct de vedere al confortului uman.
O situaţie demnă de remarcat şi des discutată astăzi este cea referitoare la masa de gheaţă care
acoperea sau acoperă planeta. În figura 23 este prezentata situaţia evoluţiei grosimii de gheaţă la nivel
planetar (după Illinois State Museum, USA) [15]. Este evident că momentul actual prin care trece
Pământul s -a mai repetat de multe ori în istoria geologică, când nu se punea problema unui impact
antropic în modificarea concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă.
În ultimii 750.000 de ani de istorie a Pământului, perioadele glaciare s-au succedat la intervale
regulate, de aproximativ 100.000 de ani fiecare. Astăzi putem aprecia ca este o perioada de încălzire,
care desigur premerge începutul unei noi ere glaciare.

21
In figurile 24 este prezentat nivelul unuia dintre cei mai mari gheţari tereştri din Europa – „Marea de
gheaţă”, Mont Blanc iar în figura 25 unele din cele mai vechi roci terestre, 3,5 …3,8 mld de ani.

Figura 23: Evoluţia erelor glaciare şi erelor calde care duc la modificarea calotelor de gheaţă
( dupa datele de la ISM, USA)

Figura 24: Mère de Glace, grand S, vazut de pe Aiguille du Midi şi nivelul gheţii în 1980 comparativ
cu nivelul din 2011 (photo: D. Constantinescu, august 2011)

22
Figura 25 : Unele dintre cele mai vechi roci terestre, (3,5 …3,8 mld ani) care au fost supuse
numeroaselor cicluri glaciare : Loffoten, Norvegia (foto: D. Constantinescu, iunie 2013)

Datele obţinute pentru perioade mai recente (ultima mie de ani) sunt dominate de "Mica Eră
Glaciară" de la aproximativ 1430 la 1850 când gheaţa din zona Atlanticului de Nord şi din
zona Europeană avansează. Temperatura medie în această perioadă este cu 1oC mai mică
decât în perioada precedentă sau ulterioară. Deoarece în 1850 temperatura a crescut oarecum
pe o perioadă de 30 de ani şi precipitaţiile regionale au variat în funcţie de anotimp cu o
medie de 10% la 15%. În acest interval, temperatura medie variază de la 1,0 la 1,7oC. Între
1940 si 1970 încălzirea generală înregistrează un regres, apărând indicii evidente de răcire,
stratul de gheaţa care acoperă regiunea este în creştere clară. Unii cercetători (Budyko,
Korshover) [16], indică graficul prezentat în figura 26 pentru temperatura medie anuală din
Emisfera Nordică. Perioada de timp pentru care este necesar să se obţină informaţii reale
despre modificările climatice pentru a fi comparabile între ele trebuie să aibă în vedere un
interval de 50-120 de ani cel puţin.

Figura 26: Înregistrări ale modificărilor temperaturii medii anuale, evaluate de


Budyko, Angell şi Korshover (după date înregistrate de Mitchel, 1977) [16]

23
Primul care a propus o analiză a impactului variaţiei dioxidului de carbon din atmosferă pe
baza unor calcule este profesorul suedez Svante Arrhenius [17]. El presupune mai multe
scenarii de reducere sau de creştere a concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă.
În tabelul 1 sunt reproduse datele privind variaţia temperaturii funcţie de modificarea
concentraţiei de dioxid de carbon şi de latitudine.

Tabelul 1: Variaţia temperaturii funcţie de modificările presupuse de acid carbonic


(dioxid de carbon), după Arrhenius, 1896
lat Acid carbonic=0,67 Acid carbonic=1,5 Acid carbonic=2,0
Dec Mar Jun Sep Year Dec Mar Jun Sep Year Dec Mar Jun Sep Year
Feb May Aug Nov Feb May Aug Nov Feb May Aug Nov
70 -2.9 -3.0 -3.4 -3.1 -3.1 3.3 3.4 3.8 3.6 3.52 6.0 6.1 6.0 6.1 6.05
60
60 -3.0 -3.2 -3.4 -3.3 - 3.4 3.7 3.6 3.8 3.62 6.1 6.1 5.8 6.1 6.02
50 3.22
50 -3.2 -3.3 -3.3 -3.4 -3.3 3.7 3.8 3.4 3.7 3.65 6.1 6.1 5.5 6.0 5.92
40
40 -3.4 -3.4 -3.2 -3.3 - 3.7 3.6 3.3 3.5 3.52 6.0 5.8 5.4 5.6 5.7
30 3.32
30 -3.3 -3.2 -3.1 -3.1 - 3.5 3.3 3.2 3.5 3.47 5.6 5.4 5.0 5.2 5.3
20 3.17
20 -3.1 -3.1 -3.0 -3.1 - 3.5 3.2 3.1 3.2 3.25 5.2 5.0 4.9 5.0 5.05
10 3.07
10 -3.1 -3.0 -3.0 -3.0 - 3.2 3.2 3.1 3.1 3.17 4.9 4.9 5.0 5.0 4.92
0 3.02
0 -3.0 -3.0 -3.1 -3.0 - 3.1 3.1 3.2 3.2 3.15 4.9 4.9 5.0 5.0 4.92
-10 3.02
-10 -3.1 -3.1 -3.2 -3.1 - 3.2 3.2 3.2 3.2 3.2 5.0 5.0 5.2 5.1 5.07
-20 3.12
-20 -3.1 -3.2 -3.3 -3.2 -3.2 3.2 3.2 3.4 3.3 3.27 5.2 5.3 5.5 5.4 5.35
-30
-30 -3.3 -3.3 -3.4 -3.4 - 3.4 3.5 3.7 3.5 3.52 5.5 5.6 5.8 5.6 5.62
-40 3.35
-40 -3.4 -3.4 -3.3 -3.4 - 3.6 307 3.8 3.7 3.7 5.8 6.0 6.0 6.0 5.9
-50 3.37
-50 -3.2 -3.2 - - - 3.8 3.7 - - - 6.0 6.1 - - -
-60

În figurile 27, 28, 29 şi 30 sunt prezentate prelucrări grafice ale datelor propuse de Arrhenius,
(tabelul 1) pentru C=0,67; C=1,5; C=2,0 şi în plus pentru C=2,5.

Dec - Feb
Mar-May
-2,85 Jun - Aug C=0,67
Sep - Nov
-2,90 Year
Gauss fit of Data1_C...0.67
variatia temperaturii fata de C=1, C

-2,95 Data: Data1_C...0.67


Gauss Model: Gauss
2
-3,00 Equation: y=y + (A/(w*sqrt(π/2)))*exp(-2*((x-xc)/w) )
0

-3,05 Weighting:
y No weighting
-3,10
Chi^2/DoF = 0.01341
-3,15 R2 = 0.49064
-3,20 y
0 -3.25254 ±0.04591
-3,25 xc -0.19793 ±4.86935
-3,30 w 24.96524 ±11.30708
A 8.83072 ±4.2645
-3,35
-3,40
-3,45
-60 -45 -30 -15 0 15 30 45 60 75
SUD NORD
Latitudine

Figura 27: Variaţia temperaturii pe intervale sezoniere, funcţie de latitudine, pentru C=0,67 (prelucrare în
„Origin”, D. Constantinescu, 2012)

24
Dec...Feb
3,9 Mar...May
Jun - Aug C=1,5
3,8 Sep...Nov
variatia temperaturii fata de C=1, oC

Year
Data: Data1_G...1.5
3,7 Gauss fit of Data1_G...1.5 Model: Gauss
2
Equation: y=y + (A/(w*sqrt(π/2)))*exp(-2*((x-xc)/w) )
0
3,6 Weighting:
y No weighting
3,5
Chi^2/DoF = 0.0246
3,4 R2 = 0.63574

3,3 y0 3.57911 ±0.07178


xc -9.81777 ±4.22457
3,2 w 31.23686 ±10.57053
A -19.29422 ±7.45863
3,1
Gauss

3,0
-60 -45 -30 -15 0 15 30 45 60 75
Sud Latitudine Nord

Figura 28: Variaţia temperaturii pe intervale sezoniere, funcţie de latitudine, pentru C=1,5 (prelucrare în „Origin”,
D. Constantinescu, 2012)

C=2,0
6,2 Dec - Feb
Mar...May
Jun-Aug
variatia temperaturii fata de C=1, oC

6,0 Sep...Nov
Year
Gauss fit of Data1_L...2.0 Data: Data1_L...2.0
5,8 Model: Gauss
Equation: y=y + (A/(w*sqrt(π/2)))*exp(-2*((x-xc)/w)2)
0

Weighting:
5,6
y No weighting

5,4 Chi^2/DoF = 0.00686


R2 = 0.97688

5,2 y0 6.12352 ±0.06056


Gauss xc -5.95872 ±1.03503
w 45.63866 ±3.4361
5,0
A -73.71248 ±7.6407

4,8
-60 -45 -30 -15 0 15 30 45 60 75
Sud Latitudine Nord

Figura 29: Variaţia temperaturii pe intervale sezoniere, funcţie de latitudine, pentru C=2,0 (prelucrare în „Origin”,
D. Constantinescu, 2012)

La analiza acestor grafice trebuie remarcate câteva aspecte. Situaţia cea mai exactă o
reprezintă cazul pentru C=2,0 (dublarea conţinutului de dioxid de carbon din atmosferă). Sunt
de asemenea date bune pentru cazul C=2,5. În schimb, pentru cazurile C=0,67 şi C=1,5 –
datele prezentate nu sunt foarte exacte (R2=0,49 …0,63).
Probabil că o creştere a numărului de date înregistrate, inclusiv cele privind proprietăţile
fizice ale aerului atmosferic, ar mări exactitatea calculelor.
În figura 31 este prezentată zona de amplasare a staţiei meteo Mt. Njula, rezervaţia Abisko,
sursă de obţinere a datelor privind schimbările climatice din zonele subpolare.

25
C=2,5
Dec-Feb
8,2
Mar-May
Jun - Aug
8,0 Sep-Nov
Year
7,8 Gauss fit of Data1_B...2.5
oC

7,6
Variatia temperaturii,

7,4 Data: Data1_B...2.5


Model: Gauss
7,2 Equation: y=y0 + (A/(w*sqrt(π/2)))*exp(-2*((x-xc)/w)2)
Weighting:
7,0 y No weighting

Chi^2/DoF = 0.02667
6,8
R2 = 0.95023
6,6 y0 8.10575 ±0.13999
xc -6.45559 ±1.58796
6,4 Gauss w 50.07812 ±5.83572
A -109.5804 ±18.60645
6,2

-60 -45 -30 -15 0 15 30 45 60 75


Sud Latitudine Nord

Figura 30: Variaţia temperaturii pe intervale sezoniere, funcţie de latitudine, pentru C=2,5 (prelucrare în „Origin”,
D. Constantinescu, 2012)

Figura 31: Zona de amplasare a staţiei de înregistrare ANS, pe muntele Njula, Norbotten, Suedia, la
( D. Constantinescu, iulie 2009)
220km nord de Cercul Polar

Modele experimentale numerice folosind ecuaţii termodinamice şi hidrodinamice care


guvernează procesele din atmosfera au fost folosite pentru a examina schimbările privind
26
concentrația de dioxid de carbon. Manabe şi Wethrald (1975) [18] au folosit un model
reprezentând printr-o generalizare de topografie globală, schimbări termodinamice, inclusiv
analiza valorilor de căldură latentă, radiaţia şi evaporarea din oceane. Au introdus o
concentraţie arbitrară de CO2, au dublat concentrația prezentă şi efectuat calculul pe baza
modelului având în vedere evoluţia în timp, până când un nou echilibru statistic a fost atins.
Rezultatele (figura 32, Fleagle, 1979) [19], indică o încălzire generală a troposferei şi o răcire
a stratosferei.

Figura 32: Diagrama lui Manabe şi Waterald reprezentând modelul numeric care arată distribuţia pe
altitudine şi latitudine diferenţie de temperatură medie zonală în ipoteza dublării concentraţiei de CO2
în atmosferă (P/P0 – raportul dinte presiunea corespunzătoare altitudinii şi presiunea la nivelul mării)

Creşterea temperaturii medii globale la suprafaţă, conform modelului Manabe-Waterald este


2,9oC, cu valori mai mari de 10oC în regiunile polare. Probabil importante procese nu sunt
reprezentate în experiment, inclusiv trecerea anotimpurilor, reacţia nebulozităţii (umiditatea
atmosferei), efectele de acumulare termică şi de transport ale oceanelor. De asemenea, este
necesar să recunoască efectele biomasei ca acumulatori sau producători pentru CO2. Prin
urmare, există oameni de ştiinţă care nu recunosc extrapolarea ultimelor tendinţe privind
evoluţia dioxidului de carbon în atmosferă, pentru viitor.
În ideea de a face o corelare cât mai apropiată de realitate între impactul amprentei ecologice
şi schimbările de mediu, incluzând schimbările climatice, o evaluare cât mai corectă a
evoluţiei a rolului dioxidului de carbon în atmosferă este necesară.
Pentru a evalua modificările climatice în trecut şi a anticipa schimbările climatice viitoare,
înţelegerea cât mai exactă a rolului CO2 atmosferic absorbit de pădurile din zonele de uscat, dar şi
rolul mărilor şi oceanelor, este necesară. Acest fenomen, care poate fi încadrat în rândul
„serviciilor naturale ale mediului”(vezi capitol 5), trebuie considerat drept o componentă critică
în modelarea proceselor dinamice. Este cunoscut că sursele de reglare (emisie şi absorbţie) ale
dioxidului de carbon sunt mari, dar dimensiunea şi repartiţia geografică precum şi variaţia
intensităţii rămân incerte. Pentru toate tipurile de pădure de exemplu, cantitatea de carbon brut a
fost estimată la aproximativ 4 Petagrame3 de carbon pe an, (PgC yr-1), (Pan, 2011) [20]. Cu toate
acestea, beneficiul este parţial redus datorită defrişărilor din zona

3
1Pg=1miliard tone

27
pădurilor tropicale. În pădurile din zonele boreale, nu a fost nici o schimbare semnificativă. O
scădere a biomasei care poate absorbi dioxidul de carbon de 50% în Canada, cauzată de
incendii şi acţiunile de distrugere ale insectelor, a fost compensată de o creştere în alte zone,
în special în Rusia Europeană (35%), explicabilă prin exploatarea forestieră redusă.

3.2 Un model care implică sursele industriale de CO2

Un model de bază care ar putea fi luat în considerare în evaluarea dispersiei şi absorbţiei


poluanţilor gazoşi în atmosferă, inclusiv poluanţilor care conţin dioxid de carbon, este
prezentat succint în continuare.
Reprezentarea grafică de principiu a unui astfel de model este redată în figura 33.

Figura 33: Structura modelului de analiză a dispersiei poluanţilor atmosferici cu


conţinut de dioxid de carbon provenind din surse industriale

Relaţiile utilizate în cadrul acestui model pot lua în considerare următoarele situaţii:
Dacă sursele de poluare sunt cu emisie continuă:

Pentru estimarea dispersiei atmosferice a emisiei poluante ca instrument de lucru pentru


condiţiile concrete s-a considerat modelul statistic bidimensional dat de o distribuţie
Gaussiană:

28
2 2 (7)
C(x,y)= q exp − y
⋅ 2
⋅exp − He
2
, unde
2π⋅u⋅σx ⋅σy 2σ 2σ

y z
C(x,y) - concentraţia la sol pentru o poziţie oarecare (x,z) în unităţi de masă pe volum,
[g/m3];
x - distanţa de la sursă pe direcţia vântului, [m]; y
- direcţia verticală, perpendiculară pe axa x, [m];
q - debitul de poluant emis, [g/s];
u - viteza vântului la punctul de emisie, [m/s];
σx- deviaţia standard a distribuţiei concentraţiei pe orizontală la distanţa x pe direcţia
vântului;
σy - deviaţia standard a distribuţiei concentraţiei pe verticală, [m];
y - înălţimea efectivă a liniei de centru a jetului de efluent, [m];
He - înălţimea sursei poluante, [m];

Emisii poluante instantanee accidentale:

Modelul Gaussian al penei de efluent, pe baza căruia s-au stabilit toate relaţiile de calcul
statistic al evoluţiei poluanţilor, este aplicabil numai pentru surse cu emisie continuă sau cu
durata de emisie egală sau mai mare decât timpul de transport de la sursă la receptor.
Foarte importantă, dar dificilă, este determinarea direcţiei sau a traiectoriei emisiei
instantanee. Acest lucru devine şi mai important dacă concentraţia trebuie determinată în
anumite puncte specifice.
Relaţia vitezei de difuzie pentru simetria sferică este:
∂ C D⋅∂ 2 ⋅ ∂C
∂ t= r
(8)

C - concentraţia;
2
r ∂r ∂r
t – timpul (durata emisiei)
D - coeficientul de difuzie;
r - distanţa până la punct.
Pentru t→0 atunci şi C→0;
Pentru t→ ∞ atunci C→0.
O condiţie mai puţin corectă este aceea că dioxidul de carbon ajuns în atmosferă dintr-o sursă
industrială nu se pierde în timp, adică:
∫∫∫C⋅dx⋅dy⋅dz = Q (9)
−∞
în care:
Q - cantitatea totală de dioxid de carbon emisă

Cu aceste condiţii ecuaţia variaţiei concentraţiei dioxidului de carbon în sistemul de referinţă


cu coordonatele (x, y, z) şi timpul „t” se poate scrie:

C(x, y, z, t) Q r
2

= 3/ 2 ⋅exp − (10)
8 ⋅(π ⋅D ⋅t) 4 ⋅D ⋅t

29
Concentraţia maximă se poate calcula cu relaţia:

2 ⋅ QT
Cmax (X ) = (11)
(2π )3 / 2 ⋅σ x ⋅σ y ⋅σ z

3.3 Rolul atmosferei – proprietăţi şi evoluţie

Stratul troposferic poate fi definit curent ca fiind stratul care conţine de obicei 10% din suma
totală de aer în care debitul de aer este controlat parţial prin frecare aerodinamică cu suprafaţa
Pământului şi unde există o stratificarea termică a aerului. Convecţia liberă în spaţiul astfel
definit, considerat ca spaţiu finit din punct de vedere termic şi dinamic, are o importanţă
specială în evaluarea regimului de temperaturi şi în schimbările climatice globale care
influenţează direct situaţia ecosistemelor pe planetă.
Aceste procese sunt determinate de condiţii generale cât şi de condiţii zonale, poziţiile
relative ale suprafeţelor de referinţă, parametri fizici ai aerului considerat ca un sistem
complex de gaze.

Analizând datele referitoare la sursele de CO2 din atmosferă și la efectul său, putem pune
întrebarea dacă acest gaz într-adevăr este responsabil pentru schimbările climatice globale şi
de mediu. Sau, cel puţin, dacă CO2 rezultat din activităţile umane are impact atât de mare pe
cât se consideră astăzi. Unele cercetări au descoperit că evidenta creştere a nivelului de CO2
din atmosfera va duce la creşterea plantelor. Aceasta înseamnă că mai mult CO2 absorbit din
atmosferă de plante va duce în cele din urmă la creşterea cantităţii de dioxid de carbon blocat
în sol. Se poate estima că aceste majorări ale carbonului blocat în sol ar contracara parţial
emisiile de dioxid de carbon rezultat din activităţi antropice, încetinind procesul de schimbări
climatice în secolul următor.
Emisiile de protoxid de azot (a se vedea tabelul 2) și metan vor contracara parţial creşterea de
carbon sechestrat în sol de plante. În general, emiterea celor două gaze ar putea anula
procesul de reţinere a carbonului în soluri şi biomasa vegetală, odată ce nivelul de CO2 creşte
la 630 ppm(v). La ratele curente de emisie, CO2 în atmosferă va ajunge la această
concentrație înainte de sfârşitul acestui secol, se apreciază în unele articole (Groenigen,
Osenberg, Hungate, 2011) [21], (Ries, 2004) [22]. Pentru a stabili dacă creşterea nivelului de
dioxid de carbon ar afecta emisiile protoxid de azot și de metan din soluri, cercetătorii au
analizat rezultatele din 49 de publicaţii şi studii pe această temă. Analiza a acoperit atât
situaţia fluxurilor de protoxid de azot și metan, precum şi modificările generale ale rădăcinii
plantelor, dimensiunea lor şi starea conţinutului de apă din sol. Rezultatele au fost deduse
astfel încât să reprezinte zone de teren globale acoperite de tipuri de sol relevante. Analiza a
sugerat că, dacă nivelul de CO2 creşte, emisiile de protoxid de azot din solurile montane va
creşte.
Ca efect al creşterii CO2 atmosferic, creşterea producţiei de "gaze cu efect de seră", precum
metan, protoxid de azot provenite din sol este cantitativ importantă, iar evaluările viitoare ar
trebui să ia în considerare prin calcule şi modele aceste efecte "feedback". Cu toate acestea,
din tabelul 2 se poate observa că ponderea de metan ş i oxizi de azot din atmosferă este foarte
scăzută. Aceasta înseamnă că este foarte probabil că influenţa lor asupra schimbărilor
climatice la nivel global este nesemnificativă. Compoziţia normală a atmosferei de astăzi este
prezentată de asemenea în tabelul 2.

30
Tabelul 2: Compoziţia atmosferei uscate (după (NOAA Earth System Research Laboratory, (updated 2014.03).

Component Volume ppm Comentarii şi observaţii


% volume
78,084 780.840 Descoperit de D. Rutherford, 1772

Nume, Simbol, Număr Azot, N, 7

Serie chimică nemetale

Azot, Grupă ,Perioadă ,Bloc 15, 2, 9


Nitrogen
Densitate 1,2506 kg/m³
(N2)
Culoare incolor

20,946 209.460
Nume, simbol, număr Oxigen, O,
8
Serie chimică nemetale

Grupă, Perioadă, Bloc 6, 2, p

Densitate 1,429
kg/m³

Culoare incolor

Oxigen
(O2)

Evoluţia oxigenului din atmosfera terestră


(↑ Gunnar Ries: Dicke Luft bei den Sauriern;
Sauerstoffgehalt-1000mj.svg.)

31
0,9340 9.340
Argon (Ar)
0,0350 350,45
Formula CO2

Masa molară 44.01 g mol−1

Prezentare Gaz incolor

Miros Fără miros

1562 kg/m3 (solid la 1 atm and −78.5 °C)


Desitate 770 kg/m3 (lichid la 56 atm and 20 °C)
1.977 kg/m3 (gaz la 1 atm and 0 °C)

−56.6 °C; −69.8 °F; 216.6 K (Triple point at


Punct de topire
5.1 atm)

Condiţii de
−78.5 °C; −109.2 °F; 194.7 K (1 atm)
sublimare
Dioxidul de
carbon Solubilitate în apă 1.45 g/L at 25 °C, 100 kPa
(CO2)

Presiune vapori 5.73 MPa (20 °C)

Aciditate (pKa) 6.35, 10.33

Indice de refracţie
1.1120
(nD)

Viscozitate 0.07 cP at −78.5 °C

Evoluţia concentraţiei de CO2 în atmosferă în ultimii 5ani

32
0,0018 18,18
Număr atomic 10

Greutate atomică 20.1797 (6)


Standard

Categorie Element gaze nobile


Neon (Ne)
Grupul ,bloc Grup de 18 (gaze nobile) , p-
bloc

Perioadă Perioada de 2

Neon, a fost descoperit în 1898 de către chimisti britanici


Sir William Ramsay și Morris W. Travers de la Londra,
Anglia.
0,00052 5,24
Număr atomic 2

Greutate atomică 4.002602 (2)


Standard

Categorie Element gaze nobile

Grupul ,bloc Grup de 18 (gaze nobile) , s-


bloc

Perioadă Perioada 1

Heliu Configurație Electron 1s 2


(He)
Punct de topire 0,95 K (-272.20 ° C, -457.96
° F) (la 2,5 MPa)

Punct de fierbere 4.222 K (-268.928 ° C, -


452.070 ° F)

Densitate la STP (0 ° C și 0.1786 g · L -1


101.325 kPa )

A fost observată prima dovadă de existenţă a heliului pe


18 august 1868 ca o linie galben strălucitor cu o lungime
de undă de 587.49 nanometri în spectrul de cromosfera a
Soarelui . Linia a fost detectat de către astronomul
francez Jules Janssen timpul total eclipse solare.

33
0,00017 1,79
Formula
CH4
moleculară

Masa molară 16.04 g mol−1

Aparenţa Gaz incolor

miros Fără miros

0.656 g/L at 25 °C, 1 atm


0.716 g/L at 0 °C, 1 atm
Densitate
0.42262 g cm−3
(la 111 K [−162 °C; −260 °F])

Temp de
−182.5 °C; −296.4 °F; 90.7 K
topire

Temp de
Metan −161.49 °C; −258.68 °F; 111.66 K
fierbere
(CH4)

Solubilitate în
22.7 mg L−1
apă

Concentraţia de metan pe o perioada de 420mii ani


– date de la staţia Vostok, Antarctica

Metanul este un gaz cu un potenţial efect de seră


relativ ridicat. Concentraţia de metan în atmosfera
terestră era în 1750 de 700ppb iar în 1998 1745ppb.
Totusi după acest an, concentraţia a rănas relativ
constantă, în 2009 ajungând la 1800ppb.

34
0.00011 1.14
Temp de topire 115.78 K (−157.37 °C

Temperatura de fierbere 119.93 K (−153.415 °C

kPa
Densitatea a (0 °C and 101.325 ) 3.749 g·L−1

Krypton
Punctul triplu 115.775 K, 73.53 kPa
(Kr)

Punctul critic 209.48 K, 5.525 MPa

Caldura de ardere 1.64 kJ·mol−1

Căldura de evaporare 9.08 kJ·mol−1

0,00005 0,55
Culoare incolor incolor

Fază gaz

Punct de topire 13.99 K (-259.16 ° C, -


434.49 ° F)

Punct de fierbere 20.271 K (-252.879 ° C, -


423.182 ° F)
Hidrogen
(H2) Densitate la STP (0 ° C și 0.08988 g/cm3
101.325 kPa )

Punct critic 32.938 K, 1.2858 MPa

Căldură de fuziune (H 2 ) 0,117 kJ · mol -1

Căldură de vaporizare (H 2 ) 0,904 kJ · mol -1

Capacitate de căldură (H 2 ) 28.836 J · mol -1 · K -1


Molar

35
0,00003 0,3 Protoxidul de azot dă naştere la NO (oxid nitric)
prin reacţie cu atomi de oxigen. NU reacţionează cu gaz
ozon. Ca rezultat, este principalul mod natural
Protoxidul reglare a ozonului stratosferic. Este, de asemenea,
un gaz poluant major cu efect de seră în aer.
de azot
Considerate pe perioade de peste 100 ani, acesta are
(N2O) 298 ori mai mult impact "pe unitatea de masă"
decât dioxidul de carbon (potenţialul de încălzire
globală).

0,00001 0,1 13.99 K (-259.16


Formula CO
434.49 ° F)

Masa molară 28.010 g/mol

Aspect Gaz incolor

Miros inodor

789 kg/m3, lichid


Densitate 1,250 kg/m3 at 0 °C, 1 atm
1,145 kg/m3 at 25 °C, 1 atm
Monoxidul
de carbon Temperatura
(CO) de topire −205,02 °C ( 68,13 K)

Temperatura
−191,5 °C ( 81,6 K)
de fierbere

Solubilitate în
27.6 mg/1 L (25 °C)
apă

Indice de
1.0003364
refracţie
In atmosferă se găseşte pentru scurt timp în această
formă în concentraţii variabile. Se combină cu
oxigenul formând dioxid de cerbon şi oxigen
0,000009 0,09
Xenon are numărul atomic 54. La temperatură și 20.271 K (-252.87
presiune standard, gazul pur are o densitate de 5,761 kg 423.182 ° F)
Xenon (Xe) Ca lichid, xenon are o densitate de până la 3,1 g / ml, cu
maximul de densitate la punctul triplu. În aceleași
condiții, densitatea xenon solid, 3,640 g / cm 3.

36
0 la 0,07
7×10−6 Formula O3 0.08988 g · L -1

Masa molară
48,00 g mol−1

Aspect Gaz albastru deschis

Densitate 2,144 mg cm−3 (la 0 °C)

Punctul de topire −192.2 °C; 81.0 K


Ozon
(O3) Punctul de fierbere −112 °C; 161 K

Solubilitate în apă 1,05 g L (la 0 °C)

Indice de refracţie 1,2226 (stare lichidă)


Potenţialul de termic global al O3 în troposferă este
între 978-1022 tone CO2 echivalent/ tona de O3.
Ozonul din troposferă are radiativ aproximativ de
1000 de ori mai mare decât CO2. Cu toate acestea,
ozonului troposferic este un gaz cu efect de seră
scurtă durată care se dezintegrează în atmosfera
mult mai repede decât CO2. [23]
0,000002 0,02 Dioxidul de azot are o masă molară de 46,0055,
ceea ce îl face mai greu decât aerul, al cărui masă 0,07 g · cm -3 (soli
molară medie este de 28,8. Dioxidul de azot apare · cm -3 ) [ 2 ]
în mod tipic prin oxidarea oxidului nitric (NO) de
Dioxidul de oxigen din aer. Dioxidul de azot este toxic prin
inhalare. Cu toate acestea, fiind un compus acru și
azot
ușor de detectat prin miros la concentrații scăzute,
(NO2) expunerea prin inhalare pot fi în general evitată. A
culoare albă, acidul azotic fumans, care se produce
în mod spontan din NO2 peste 0 ° C. De asemenea,
concentrații mici (4 ppm) au efect anestezic, creând
astfel un risc potențial de supraexpunere.
0,000001 0,01 Iodul se găseşte pe Pământ mai ales stare foarte 0.07099 g · cm -3
solubilă în apă, care se concentrează în oceane şi
Iod bazine acvatice. Iodul liber se oxidează rapid în
iodură de către un oxidant, ca oxigen liber. Pe
(I2) Pământ, este un element relativ rar. Cu toate
acestea, prezența sa în apa oceanică are un rol
important în biologie şi în procesele din mediu.
urme urme Amoniac , este un compus de azot și hidrogen. Este 13.8033 7.041 kPa
Amoniac un gaz incolor cu o miros înţepător caracteristic.
(NH3) Amoniacul contribuie în mod semnificativ nevoile
de nutriţie ale organismelor terestre.

37
3.4 Rolul radiaţiei termice

Studii pe termen lung privind tendinţele în fluxuri de radiaţii în conexiune cu ciclul


hidrologic, nebulozitatea şi temperatura au o mare importanţă pentru cercetările de schimbări
climatice şi mediu. Pentru a estima schimbările pe termen lung în diverse intervale de timp,
(pe serii temporale) prin ajustări statistice liniare ale tendinţelor, unele lucrări recomandă să
se accepte două condiţii liniare de evaluare propuse de Polyak (1979) şi (Abakumova, 1995)
[24]:

σ12 < σ 02 (12)

α1
σα1 > 2 (13)
α1 – coeficientul de regresie anual total, în ani
σα1- deviaţia standard
σ1 – deviaţia standard reziduală rezultată din aproximarea liniară utilizată (linie dreaptă)
σ0 – deviaţia standard a determinării experimentale

Cantitatea de energie solară care ajunge la suprafaţa solului în diferiţi ani poate varia în mod
semnificativ. Pe lângă acest tip de variaţie aleatoare, o anumită tendinţă descrescătoare a
radiaţiei solare a devenit evidentă în mai multe zone de pe Pământ. În figurile 34 și 35 sunt
prezentate rezultatele obținute pentru radiaţia solară (Abakumova şi colectiv,1995) [24].

Figura 34: Serii temporale şi ajustarea statistic liniară privind radiaţia solară în zona Moscova (Q –
radiaţia globală, S – radiaţia directă incidentă la suprafaţa orizontală) (Abakumova, 1995)

Figura 35: Serii temporale şi ajustarea statistic liniară privind radiaţia solară la Toravere (Tartu,
Estonia) (Q – radiaţia globală, S – radiaţia directă incidentă la suprafaţa orizontală)

38
Trebuie să remarcăm totuşi că experienţele de acest tip, ca şi alte experimentări şi studii
din domeniul ecologiei şi mediului, conduc în general la funcţii empirice.
Funcţia empirică poate fi reprezentarea aproximativă a unei funcţii teoretice definite în mod
matematic. În sistemele naturale există moduri de dependenţă mult mai variate decât cele date
de funcţiile matematice. În acest caz este de preferat sa pornim de la definirea unor legi
stohastice, specifice sistemelor ecologice şi legilor aplicate în studiul mediului, apelând la
studiul cu ajutorul noţiunii de probabilitate.
Repartiţiile normale, binomiale, hipergeometrice etc. care apar în teoria probabilităţilor sunt
exemple de repartiţii de natură stohastică.
Repartiţiile empirice reprezintă de multe ori neregularităţi datorate unor cauze necunoscute
cum ar fi şi situaţia incidenţei radiaţiei solare, sau hazardului. Înlăturarea acestor
neregularităţi se face prin operaţia de ajustare a datelor statistice. Să presupunem că avem n
puncte de tipul:

A1 (t1 , y1 ), A2 (t2 , y2 ),...., An (tn , yn ) (14)

corespunzătoare absciselor t1, t2, …,tn şi ordonatelor corespunzătoare y1, y2, …yn în sistemul
de axe rectangulare Ot, Oy.
Punctele Ai (i=1, 2, ...n) pot fi de exemplu elementele unei serii statistice, referitoare la
înregistrarea datelor privind incidenţa radiaţiei solare, în care abscisele măsoară diferite
momente iar ordonatele, frecvenţele fenomenului considerat.
Punctele Ai (i=1, 2, ... n) se dispun cu o oarecare neregularitate întâlnită la aproape toate
seriile statistice. Scopul ajustării este sa găsim o curbă care sa se apropie cât mai mult de
punctele date Ai (i=1, 2, ...n), şi cu care, din această cauză, să putem admite că ne poate
indica direcţia de dezvoltare a fenomenului respectiv, în cazul prezentat mai sus estimarea
evoluţiei radiaţiei solare.
Dacă se consideră de exemplu punctele date de (14) şi dreapta:

(15)

Se determină coeficienţii necunoscuţi a şi b astfel încât expresia (16) să dea un minim:


n

∑(a + bti − yi )2 = min (16)


i=1

Figura 36: Funcţia 16

39
Din figura 36 reiese imediat semnificaţia acestei metode. Dacă Ai(ti, yi) este un punct al seriei
statistice date, paralela la O-y care trece prin Ai taie dreapta y = a + bt în punctul
Ai' (ti , a + bti ) .
Relaţia (16) arată că trebuie să determinăm pe a şi b, astfel încât să avem:
______
n
∑ '2 = min (17)

i=1
Ai Ai
O altă metodă de evaluare şi interpretare a tendinţelor datelor înregistrate statistic, ar putea fi
„metoda celor mai mici pătrate”, care spune că: „suma pătratelor diferenţelor dintre
ordonatele teoretice şi ordonatele empirice trebuie să fie minimă”. Această metodă a fost
introdusă de K.F.Gauss.
În acest caz, pentru determinarea lui a şi b se consideră funcţia:
n

F(a,b) = ∑(a + bti − yi )2 (18)


i=1

şi se rezolvă ecuaţiile:
∂F = 0 , ∂F = 0 (19)
∂a ∂b
Va rezulta un sistem :
=
na + b∑ti ∑y i (20)
= yt
a∑ti + b∑ti2 ∑ ii (21)
În (20) şi (21) indicele de însumare i ia valori de la 1 la n inclusiv.

Sistemul de ecuaţii (20), (21) se simplifică dacă printr-o schimbare a originii obţinem alte
coordonate ti (i = 1,2,..., n) astfel încât
∑t i ' = 0 (22)

Din (20) - (21) astfel transformate se deduce imediat:


y
a=∑ i
(23)
n

b= ∑ti' yi
(24)
∑ ti'2

Ecuaţiile (23) şi (24) se numesc „ecuaţii normale”.

Metoda „ajustării parabolice” este încă o metodă de analiză statistică a datelor înregistrate,
care poate oferi o evaluare mai exactă a evoluţiei fenomenului analizat.
Procedeele de ajustare printr-o dreaptă sunt cazuri particulare de ajustare parabolică:

40
y = a0 + a1t + a2t 2 + ... + antn (25)

Ecuaţiile pentru determinarea coeficienţilor a0 , a1 ,....an se obţin din condiţia:

∑ (a0 + a1ti + a2ti2 + ... + antin − yi )2 = min (26)

În cazul unei ajustări parabolice de gradul doi:

y = a + bt + ct 2 (27)

Se obţin ecuaţiile normale:


na + b∑ti + c∑ti2 = ∑ yi (28)
i i i

a∑ti + b∑ti2 + c∑ti3 = ∑ti yi (29)


i i i i

a∑ti2 + b∑ti3 + c∑ti4 = ∑ti2 yi (30)


i i i i

Desigur, efectul radiaţiei solare trebuie examinat funcţie de valoarea lungimii de undă. De
pildă, numai în domeniul radiaţiilor de unde scurte există sute de mii de date stocate, dar
prelucrate şi interpretate în prea mica măsură (Gilgen, Wild, Ohmura, 1997) [ 25].
În analiza datelor se încearcă de asemenea unei metode de analiză statistică liniară a datelor
pe baza unor tehnici de regresie. Este modelată o combinaţie liniară în scopul evaluării
predictive a evoluţiei posibile a radiaţie solare de unde scurte pentru următorii ani. Relaţia
utilizată este de forma ajustării statistice liniare (ecuaţia 16, figura 36) şi are forma:

(31)

Dacă reţeaua de date utilizată se referă la o singură sursa (o singură staţie meteo de
înregistrare de exemplu), ecuaţia (31) va avea forma:

(32)

a: valorile înregistrate
t: timpul, în ani

Ca exemplificare a acestor metodologii se utilizează date înregistrate la staţiile de cercetare şi


înregistrare ECOMET din Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Abisko, Suedia (ANS).
În figurile 37 şi 38 sunt prezentate aspecte de la standul de înregistrări de date meteo
ECOMET.
În figurile 41 - 43 sunt exemplificate analizele pentru radiaţiile solare din zona subpolară
Norrboten, Abisko, (ANS).

41
Figura 37: evoluţia radiaţiei solare pentru un interval de doua luni (staţia ECOMET) şi predicţia
evoluţiei acesteia folosind modelul ajustării statistice polinomiale de gradul 2.

Figura 38: Evoluţia radiaţiei UV pe parcursul a doua luni (mai-iunie 2011) (staţia ECOMET) şi
predicţia evoluţiei acesteia folosind modelul ajustării statistice liniare

b)

a) d)
c)
Figura 39. Stand fotovoltaic (a) panou fotovoltaic sistem de orientare stand, b) tablou electric si sistem de
achizitie date, c) invertor, încărcător, acumulator, d) calculator achiziţie date

42
a)
d)

e)
b)
c)

Figura 40: Staţia meteo a UPB-SIM (a), b), c), d) amplasamentul exterior al elementelor staţiei meteo; e)
interfaţa de afişare a parametrilor măsuraţi şi transferaţi la calculatorul de achiziţie a datelor)

Date înregistrate la stația


meteo Abisko, ANS

Tendinţa statistic de evoluţie

Figura 41: evoluţia radiaţiei solare globale în zona subpolară Norrboten, ANS, iulie 1984 (prelucrare
ORIGIN, D.Constantinescu, 2014)

43
În ceea ce priveşte evoluţia radiaţiilor solare pe parcursul unui an, sunt exemplificate
situaţiile înregistrate pentru anii 1984, 1985 figurile 42 şi 43.

Figura 42: Evoluţia valorilor radiaţiei solare pentru perioada iulie-decembrie 1984, ANS

Figura 43: Evoluţia valorilor radiaţiei solare pentru perioada ianuarie-decembrie 1984, ANS

În cazul înregistrărilor din zona subpolară (Norrboten Abisko – ANS), pentru perioada 1984–
2005 au fost obţinute 7718 date destinate evaluării evoluţiei radiaţiei solare globale. Pentru
intervalul 1 iulie 1984 – 15 martie 1986 au fost luate în calcul 624 de date din înregistrări
zilnice. Graficul obţinut este prezentat în figura 44.

44
400

350

300
radiatia solara globala, W/m2

250

B
200

150

100

50

-50 0 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500 550 600 650 700
numar de înregistre în intervalul 1.07.1984 - 15.03.1986

Figura 44: înregistrări ale radiaţiei solare globale la ANS (zona subpolară Norrboten)

(prelucrare în Origin, D. Constantinescu 2014)

300
radiatia solara globala, W/m2

250

200

150

100

50

0
1984.08.04 1984.09.08 1984.10.13 1984.11.17 1984.12.22
datele de înregistrare (1984.07.01 - 1984.12.31)

Figura 45: Înregistrări ale radiației solare globale la ANS, Norrboten, Suedia

45
Figura 46: Înregistrarea datelor de temperatură, umiditate şi radiaţii pe vârful Njulla, rezervaţia
ştiinţifică Abisko, Norrboten, Suedia ( foto: D. Constantinescu, iulie 2010)

3.5 Elemente privind dinamica troposferei

Troposfera este stratul cel mai de jos al atmosferei în contact cu suprafaţa terestră şi se
caracterizează prin semnificative procese dinamice. Grosimea troposferei variază cu
latitudinea, fiind de 16-18 km in zona ecuatoriala, de 10-12 km in zonele temperate şi de 6-8
km in cele subpolare şi polare. Explicația grosimilor variabile constă, pe de o parte, în forma
de elipsoid de rotație a atmosferei inferioare, iar pe de alta, în încălzirea diferențiată care
favorizează mişcări de convecţie sub influenţa variaţiilor de temperatură, mişcări mai intense
la ecuator şi de intensitate mai scăzută în regiunile din zonele polare. Această din urmă cauză
face ca grosimea troposferei, în orice zonă ar fi considerată, să fie mai mare vara şi mai mică
iarna. Diferenţele pot fi de 2000 - 3000m. Pentru aceeaşi latitudine şi acelaşi interval de timp,
troposfera are grosimi mai mari în punctele cu presiune atmosferică mică. Deoarece în primii
mii de metri gradientul de scădere a densităţii şi presiunii aerului are valori mai mari, la
limita superioară a troposferei presiunea este de zece ori mai mică pentru zona ecuatorială şi
de 4-5 ori mai mica pentru zonele polare decât la nivelul mării.
Deşi este cel mai subţire dintre straturile atmosferei, troposfera prezintă pentru biosferă şi
activitatea de pe Pământ o importanţă deosebită. Ea concentrează peste 80% din masa
atmosferei şi circa 90% din vaporii de apă, fiind zona în care se produc cele mai importante
procese şi fenomene de schimbări climatice. Principalele caracteristici ale troposferei sunt:
scăderea temperaturii cu înălţimea şi dinamica aerului.
În general, variaţia temperaturii în troposferă poate fi explicată global pe baza transportului
de căldură latent sensibilă dinspre sol, căreia i se opune, de la o anumita altitudine, radiaţia
solara incidentă.

46
Pornind de la expresia principiului întâi al termodinamicii pentru un gaz perfect, pentru care
energia internă este funcţie numai de temperatură, rezultă:

R ⋅T
dQ = − ⋅ dp + C p ⋅ dT (33)
p
T: temperatura, K
p: presiunea, N/m2
Cp: căldura specifică la presiunea considerată, kJ/kg

Componentele de bază care trebuie luate în considerare pentru realizarea şi lărgirea unui
model privind dinamica atmosferei sunt: componenta radiaţii, care se referă la modul în care
radiaţia solară este primită şi absorbită; componentă dinamică, ce se referă la energie și
deplasarea de masă pe anumite spaţii din atmosferă, având componente pe latitudine şi
altitudine (aici sunt incluse procesele de convecţie, care reprezintă elementul principal al
modelului curent); procese în ceea ce priveşte capacitatea de emisie şi schimbul de energie.
Rezoluţia în timp şi spaţiu vizează etapa temporală a modelului la nivele orizontale şi
verticale, pentru care acesta este prevăzut să funcţioneze.
Mişcarea verticală a masei de aer în atmosfera reală este foarte complexă şi greu să se
studieze fără introducerea unor ipoteze speciale. Dacă se consideră că mişcarea verticală este
lentă, mişcarea masei de aer ar putea fi considerată cu o bună aproximare cvasi statică şi
adiabatică.
Luând în considerare un spaţiu limitat în zona inferioara a atmosferei, (troposferă),
modalitatea de schimb termic şi dinamica gazelor au o influenţă decisivă pentru a determina
condiţiile de st abilire a unui model fizic sau matematic privind zona menţionată
(Constantinescu, 2008, 2009) [27] [28].
Aceste procese sunt determinate de condiţiile limitate zonal, poziţia relativă a suprafeţelor de
referinţă, (în raport cu suprafaţa de pământ, incluzând, de asemenea alte elemente locale, care
pot influenţa modelul) şi parametrii termo-gazodinamici ai aerului, considerata ca un sistem
complex de gaze (vâscozitate, coeficientul de dilatare, densitate, umiditate). În cazul unei
destinderi adiabatice (sau compresie) fără condensare, poate fi definit "gradientul vertical de
temperatură al aerului uscat", (Δθ)a ca o variaţie a temperaturii unei particule microscopice
de gaz, atunci când se deplasează pe unitatea de lungime a componentei verticale.
dT g
(∆θ )a = − = (34)
dz cp
unde:
T – temperatura, K
g=9,81 m/s2
cp= 1004 J/kg K : căldura specifică în condiţii adiabatice pentru compoziţia
standard a aerului

Considerând un spaţiu orizontal finit, (Constantinescu D., 2009) [28], aspectul zonal de
circulaţie a curenţilor de aer depinde de diferenţa de temperatură între suprafaţa delimitativă
superioară şi suprafaţa delimitativă inferioară (figura 35). Dacă temperatura de la suprafaţa
superioară are aceeaşi valoare ca temperatura suprafeţei inferioare, nu există nici recirculare
pe direcție verticală de atmosferă aer (figura 35a). În cazul în care valorile de temperatură ale

47
celor două suprafețe delimitative sunt diferite, atunci, alternativ, vor fi generaţi curenţi
ascendenţi şi descendenţi (figura 47). Acest aspect duce la intensificarea dinamicii aerului şi
a schimbului de căldură.

Figura 47a: Generarea de curenţi ascendenţi şi descendenţi când convecţia liberă zonală nu
este prezentă [28]

Figura 47b: Generarea de curenţi ascendenţi şi descendenţi când convecţia


liberă zonală este prezentă [28]
În cadrul acestei analize este folosită valoarea convenţională "temperatura potenţială", Θ,
[26], în funcţie de parametrii de presiune "p" şi temperatura "T" a particulei macroscopice
gazoase. "Θ" se definește ca temperatura elementului de aer uscat atunci când se schimbă de
la starea iniţială f(p,T), în timpul unei transformări adiabatice, la presiunea standard
p0=1000mb. Aplicând ecuația lui Poisson se poate scrie:
Ra

Θ=T
p0 cp
(35)
p
R
R= : constanta universală a gazelor aplicată pentru aerul uscat 2.87.102 J/kg.K
a
µa

μa= 28,966 kg/mol, masa molară a aerului uscat

Luând în considerare condensarea vaporilor de apă, gradientul adiabatic umed (K/hm), se


obține cu [26]:

48
dT λ v ⋅e s ⋅µ v λ v ⋅e s ⋅µ v ε ⋅λ v −1
(∆ θ )s = − = (∆ θ )a 1 + 1 + ⋅ (36)
dz p ⋅R ⋅T p ⋅R ⋅T
c ⋅T
p
în care:
- λv: căldura latentă specifică de vaporizare a apei,
- es: presiunea parţială a vaporilor de apă saturaţi;
λ 1 1
- eS (T ) = 611exp − v

RV T 273,15
- μv: masa molară a vaporilor de apă p: presiunea aerului umed saturat

- μa : masa molară a apei


- T: temperatura, K
µ
- ε= v
µa
- p: presiunea aerului umed saturat

Valoarea gradientului adiabatic umed nu este constantă, ea depinde de temperatură şi de


presiunea aerului umed.
Pentru variaţii privind temperatura aerului uscat şi a aerului umed saturat, luând în
considerare schimbările parametrilor termo-fizici, se obține variaţia de temperatură
prezentată în figura 48.

temperatura aerului uscat; (∆θ)a=0.98


temperatura aerului umed; (∆θ)s=0,37 (0-1000m)
3200 (∆θ)s=0,39...0,59 (1000-2000m)
3000
(∆θ)s=0,61...1,65 (2000-3000m)
2800
2600
2400
2200
Altitudinea, m

2000
1800
1600
1400
1200
1000
800
600
400
200
0
-12 -10 -8 -6 -4 -2 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
temperatura, C

Figura 48: Diagramele de variaţie a temperaturii aerului uscat şi aerului umed funcţie de altitudine

49
Având în vedere că aerul, în zonele spaţiului delimitat are iniţial o mişcare laminară în regim
constant (figura 49), ecuaţia care caracterizează conţinutul de energie din acesta masă de aer
va avea forma generală [28]:
d 2T
= 0 (37)
dz2
cu soluţia generală:
T=C1.z + C2 (38)

Figura 49: Elementele de bază ale zonei delimitate în scopul calculării dinamicii aerului

− H ⋅j
Pentru condiţiile limită: T n = Ts şi (H ⋅ i ) T

n
= Ti , se obţin două posibilităţi,

H ⋅i H ⋅i H ⋅j H ⋅j
T =C +C =T şi T− = −C +C =T
n 1 n 2
n 1 n 2 S
i

Se obţine:
TS − Ti
TS − Ti = C1 ⋅H , şi: C1 =
H

Calculul constantelor C2 se rezolvă referitor la cele două temperaturi, cea inferioară (a) Ti, şi
cea superioară (b) Ts.
= Ts − Ti H ⋅ j j j
a): C T + ⋅ → C =T ⋅ + T 1−

i
2 i H n 2 S n n

b): C = T − TS − Ti ⋅ H ⋅ i → C = T ⋅i + T 1− i
S
2 S H n 2 i n n
Se obţine pentru ecuaţia (38):

TT j j
a): T = z + T ⋅ + T 1−
s i

H S n i n
T −T i i
b): T= S i
z+T ⋅ +T1 −
H i n S n

50
Diferenţa de temperatura dintre suprafaţa delimitativă inferioară şi limita superioară este:

∆T = TS − Ti (39)
Referitoare la temperatura inferioară, Ti (40a) sau la temperatura superioară, TS (40b), se
obţin relaţiile:

z j z i
T = ∆T + + Ti (40a) T = ∆T − + TS (40b)
H n H n
Utilizarea ecuaţiilor (40) permite o analiză modificărilor de temperatură în troposferă pe
direcţie verticală în condiţiile unei dinamici datorate modificărilor termice. În cazul în care
pentru analiza zonei delimitate este necesară o divizare pe mai multe secţiuni, se vor atribui
valori diferite pentru j şi i, cu condiţia j+i=n. Este recomandabil să se utilizeze un număr mai
mare de secţiuni (sectoare), în special dacă altitudinea depăşeşte 3000m şi se ia în considerare
cazul real al aerului umed [28], [29].
Pentru o atmosferă stabilă, j=0, ecuaţiile 38a şi 38b dau variaţia temperaturii pentru cazul
aerului uscat (figura 50)

zz ij
T = ∆T −+ ++TT
H n
n
Si 500m ecuatia 40a
3000
1000m z j
2750 2000m T = ∆T + + Ti
ecuatia 40b 2500
3000m H n
z i
T = ∆T − + TS 2250
pentru: j=0, i=3, n=3
H n 2000 limita superioara: de la 500 la 3000m
suprafata delimitativa inferioara: nivel sol (0m)
m

1750
a

d
u
n

e
t

,
l

1500
1250
1000
750
500

250

-10 -8 -6 -4 -2 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
o
tempratura, C

Figura 50: Modificarea valorilor nivelul de temperatură începând cu H=0, pentru


gradul de stratificare n=3, j=0

Intensitatea turbulenţelor, direct influenţată de variaţia termică este dependentă de


instabilitatea atmosferică (sau de stratificare). Acest aspect ar putea fi exprimat de modul de
deplasare şi de schimbările de temperatură ale unei particule de aer care se deplasează pe
verticală (z) raportat la un nivel iniţial. Cazul prezentat în figura 38 se referă la o schimbare
51
constantă de temperatură, pentru un spaţiu nestratificat (stabilitate atmosferică). Dar
modificările termice la care sunt supuse particulele de aer sunt diferite în cazul când este
luată în considerare stratificarea atmosferică (instabilitate termica). În acest caz, sunt obţinute
modificările termice prezentate în figura 51.
= ∆T −+ ++TT

Si
H nn
3000
2800 500m
1000m
2600
2000m
2400
3000m
2200
2000 z j z i
m

1800 T = ∆T + +T T = ∆T − + TS
udin
altit

ea,

i
1600
1000
H n H n
1400
1200

800 pentru: j=1, i=2, n=


600 limita superioara: 3000m
400 suprafata limitativa infeioara: nivel sol (0m)
200
0
20 15 10 5 0 -5 -10 -15 -20
o
tempeatura, C

Figura 51: Modificările de temperatură funcţie de modificările limitei superioare a spaţiului


troposferic considerat când sunt luate în considerare condiţiile de stratificare (j=1, i=2, n=3,
H=500…3000m)

Modificări dinamice în spaţiul troposferic delimitat

În procesul de schimb de căldură şi în cel gazodinamic pot fi remarcaţi gradienţi de presiune,


care, în prezenţa forţelor gravitaţionale, pot produce curenți convectivi turbionari de aer.
Dacă forţele de convecţie liberă sunt foarte mari, poate fi considerată ca mai puţin influenţată
de convecţia forţată şi efectele acesteia. Aceste aspecte apar frecvent în cazul proceselor
gazodinamice din atmosferă. Pentru a obţine unele indicii despre valorile şi efectele
convecţiei libere şi convecţiei forţate [26], [30] poate fi considerată, ca punct de pornire,
ecuația diferențială:

∂w x ∂w z ∂p ∂2 w x
ρw +w =− − ρ ⋅g +η (41)
x z 2
∂x ∂x ∂z∂z
În cazul unei mişcări laminare în regim constant, ecuaţia (41) poate fi scrisă:
d2w
η ⋅ x = dp + ρ ⋅ g (42)
dz2 dx
unde:

52
η: viscozitatea dinamică a aerului, Pa.s [N.s/m2]
wx: viteza în axa curentului, m/s
p: presiunea hidrostatică, Pa
ρ: densitatea, care poate fi exprimată funcţie de coeficientul de dilatare al gazelor
4 ρ0 3
(aerului) , β: ρ = 1+ β ⋅ (T − T ) , kg/m
Tm m

Având în vedere presiunea hidrostatică şi dependenţa densităţii de coeficientul de dilatare


influenţat la rândul său de valoarea temperaturii:

η d 2 wx = − ρ ⋅β ⋅ g(T − T ) (43)
m
dz2
unde s-a avut în vedere că se poate scrie:
ρ = ρ0 − ρ ⋅ β Tm (T − Tm )

Pentru ecuaţia (43) sunt considerate două cazuri [28], [29], în acord cu cele stabilite pentru
variaţia temperaturii : Tm=Ti şi Tm=Ts.
Având în vedere modul în care poate fi exprimată temperatura cu (40a) şi (40b), se poate
scrie:
a) for Tm=Ti
z
η d 2 wx = − ρ ⋅β ⋅g ∆ T (44a)
H dz2 +j n
b) for Tm=Ts
η d 2 wx (44b)
dz2 = − ρ ⋅β ⋅g ∆ T z −i n
H
Situaţia a)

Pe baza (40a) şi (44a) şi introducând

a= − ρ ⋅ β ⋅ g ⋅ ∆T (45)
η

d2w z j
se obţine x =a⋅ +

dz2 H n
j a
2
= ⋅ dz2 + ∫ zdz2
∫ d w x a n∫ H
Cu soluţia generală:

4
) Tm poate lua valorile Ti ori Ts, după cum s-a stabilit în ecuaţiile (40)

53
j a ⋅z3
w =a⋅ + + C ⋅z + C
x 1 2
n 6H
⋅g ⋅
3
= ρ ⋅β∆T j z
wx − + + C1 ⋅z + C2
n
η 6H
Condiţiile la limită sunt:
H⋅ (46)
j j
w H⋅ = 0 şi w (1− )= 0 (i + j = n)
x
n x n
(47)
j ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T j 1 H3j 3
j
wx H =− + ⋅ 3 + C1 ⋅H + C2 =0

n η n 6H n n
(48)
⋅ 3 3 3

j ρ ⋅β ⋅g ∆T j H 1 H ⋅j j
wx (H (1 − n ))= − + − ⋅ 3 + C1 H − H ⋅ + C2

η n 6H 6H n n
Se obţin valorile pentru constantele C1 şi C2:

ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T 2 j H2
C1 = +

η ⋅H n 6
C2 = 0
Ecuaţia pentru viteză pe direcţia x va fi:
ρ ⋅β ⋅g ⋅ ⋅β ⋅g ⋅
∆T j z 3
ρ ∆T 2 j H2
wx =
− + + + ⋅z
η n 6H η ⋅H n 6
∆T = Ts − Ti şi va avea valori pozitive sau (49)
negative

ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T 2j H j z3
wx = + ⋅z − +
η H ⋅n 6 n 6H

Situaţia b)
d w
η⋅ 2 x = z i
β ⋅g ⋅ ∆ T − (50)
− ρ ⋅dz2 H n
d2w
x =a ⋅
z

i
2
dz H n
Se obţine:
54
i a
d 2 wx = −a ⋅ dz2 + zdz 2
∫ n∫ H∫
Cu soluţia generală:

ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T z3 i (51)
wx = − − + C1 z + C2

η 6H n
i
Condiţiile la limită sunt: w H⋅ =0 w (H ⋅(1− i )) = 0
x n x n

3 3
i 1 H i i i (52)
wx H ⋅ =a ⋅ 3 − + C1 ⋅H ⋅ + C2 = 0
n 6H n n n
3 H ⋅i
3 3
H H i i (53)
wx (H (1− n )) = a
i
− 3 − + C1 ⋅H
− C1 + C2
6H 6Hn n n
Se obţin valorile pentru constantele C1 şi C2:

ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T H 2i
C1 = −
η ⋅H 6 n
C2 = 0

Ecuaţia pentru wx va fi:

3 2 (54)
ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T z −i + ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T H − 2i ⋅z
wx = −
η 6H n η ⋅H 6 n
sau:

ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T H 2i i z 3
(55)
w = − ⋅z + −
x η 6 H ⋅n n 6H

Pentru întregul volum al spaţiului delimitat, o formă simplificată [28] a ecuaţiilor pentru
determinarea vitezei poate fi (56). Această formă permite o analiză grafică mai comodă a
schimbărilor de viteză şi sens a curenţilor de aer.

ρ ⋅β ⋅g ⋅∆T ⋅H 2 z z 3
wx = − −4 (56)
24η H
H

În figurile 52 şi 53 sunt prezentate aplicaţii ale ecuaţiei 56 pentru evaluarea vitezelor


curenţilor de aer – mărime şi sens.

55
Graficul vitezelorGraphicurenţiloroftheairdestraeems,rpentru
diferenţeformicilowdetemperaturetemperaturădifference
3000

2500

Altitu 2000
dine m
m Altitude,
1500

1000

500

- 6 - 4 - 2 0 2 4 6
Speed of the air streems, m/s
Viteza curenţilor de aer m/s
Figura 52: Aspectul grafic al evoluţiei vitezelor curenţilor de aer funcţie de diferenţe mici de
temperatură şi altitudine până la 3000m (analiză ORIGIN, D.Constantinescu, 2009)

Valorile vitezei depind de altitudine şi diferenţa


Speed values depends on the altitude and 3000 de
temperaturătempereatureΔTînzonadiferentceanalizatăinthe analysed zone

2500
Altitu
dine 2000
m
m Altitude,
1500

1000

500

0
-20 0 20 40
Speed of the air streams, m/s
Viteza curenţilor de aer m/s
Figura 53: Aspectul grafic al vitezelor curenţilor de aer în cazul unor diferenţe mari de temperatură
(aici 29,5oC) (analiză ORIGIN, D.Constantinescu, 2009)

Unul dintre efectele cele mai temute ale celor prezentate în figurile 40 şi 41 este cel
reprezentat de variații rapide în spații relativ mici, a direcției și intensității vântului –
fenomen numit și forfecarea vântului – care apare de cele mai multe ori în proximitatea
solului. Acest fenomen este considerat puternic și totodată periculos, cauzând modificări mari
ale vitezei vântului și modificări ale vitezei verticale mai mari de 500 metri pe minut. A.
Giuliacci şi M.Giuliacci analizează din punct de vedere fizic aceste fenomene [32]. În figurile
54 şi 55 sunt prezentate grafic aceste fenomene cu efecte negative.

56
Figura 54: Acțiunea vântului de forfecare în cazul avioanelor în faza de aterizare: 1 - poziție normală
față de pistă; 2 – întâlnirea curenţilor puternici de aer ; 3 – pentru a micșora viteza, acesta se înclină; 4
–avionul, nu a mai putut remedia poziția și în cele din urmă s-a prăbușit
(după Giuliacci, 2009, [32], grafica A. Baraitaru)

Figura 55: Acțiunea vântului de forfecare în cazul avioanelor în faza de decolare 1 – poziția normală
pentru decolare; 2 – întâlnirea rafalelor puternice de vânt imediat după desprinderea de sol; 3 – pentru
a diminua viteza, acesta se înclină; 4 –accidentul se produce în 20 de secunde de la desprinderea de pe
sol (după Giuliacci, 2009, [32], grafica: A.Baraitaru)

Curenţii de aer de genul celor generaţi de situaţiile redate de ecuaţiile (49), (55), (56) şi
figurile (52) şi (53) sunt în special periculoşi. Sub norii de furtună, de obicei, ies curenții de
aer reci, care pot genera mici sau mari „explozii” [32]. „Exploziile” mici se produc în nori cu
o creștere verticală, în două moduri: primul caz este cel mai comun și este vorba de o mică
rafală „umedă” în care ploaia cade din nori și se evaporă în timp ce traversează stratul de aer
cald de sub nori, provocând o răcire instantanee la baza solului. Cel de-al doilea caz îl
reprezintă mica rafală „uscată” și se întâlnește sub norii care s-au format din umezeala
solului. În acest caz, aerul uscat din interiorul norilor favorizează evaporarea rapidă a
picăturilor de ploaie, provocând o răcire puternică. Mica rafală uscată este mai puternică
decât cea umedă, întrucât sub nori nu sunt semne vizibile periculoase.

57
3.6 Schimbări climatice şi de mediu în zonele subarctice europene
Zonele arctice şi subarctice oferă cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă o avertizare precoce a
schimbărilor climatice şi regiunea joacă un rol important în sistemul climatic global. Cum se
pare că schimbările climatice actuale ne indică perioade calde, care vor deveni treptat şi mai
calde, impactul imediat în zonele subarctice este mai evident ca în alte regiuni. Retrageri de
gheaţă sunt evidente şi mai multe insule devin vizibile. Tundra dezgheţată duce la schimbări
de bază în viaţa oamenilor şi a animalelor (Elverland, 2009).

NATURĂ, PEISAJ ȘI ISTORIE

Rezervația Naturală Abisko se află în municipalitatea Kiruna, Norrboten,


cea mai mare din Suedia și în zilele noastre, a doua cea mai mare din
lume, prima aflându-se în Australia. În Kiruna, cercetătorul, precum și
vizitatorul, pot găsi aerul curat și apa pură și pot fi exploratori deopotrivă,
pentru simplul motiv că sunt primii care pășesc pe acel pământ (Björklund,
2003) [34]. Pe aceste meleaguri, în anumite zone, este mai probabil să
întâlnești un elan sau un vultur decât o ființă umană. Există peste 6.000 de
lacuri și zone întinse de natură neexplorată, pe o suprafață ce reprezintă
jumătate de Elveție. Densitatea medie a populației este de un locuitor pe
kilometru pătrat. Putem conduce mașina ore întregi fără a întâlni o alta pe drum.
Centrul de Cercetări Abisko (ANS) se află departe în nord, la 210 km deasupra Cercului
Polar (figura 56).

Figura 56: Lapporten (Cuonjávággi) şi Lacul Torneträsk


(photo: D.Constantinescu, July 2009))

În ciuda distanței față de o mare parte din populația globului, numele său este cunoscut în
întreaga lume și vizitatorii cărora le place natura nordului vin anual pentru a se bucura de
câteva zile de acest ținut. Mulți stau doar câteva ore și este posibil să nu se mai întoarcă
vreodată. Alții se reîntorc în timpul verii sau iarna, pentru a descoperi dinamicitatea
anotimpurilor, pentru a profita de peisajul pitoresc și a învăța mai multe despre zona de
munte, lacuri și râuri, ecologie și istorie.

58
În urmă cu sute de milioane de ani, munții din zona Abisko au evoluat din mare. De-a lungul
timpului, au suferit modificări datorită gheții, apei și vântului. Cele mai vizibile efecte astăzi
sunt din epoca glaciară trecută.
În zona estică Rezervației Naturale Abisko, roca străveche pe care se sprijină întreg lanț
muntos, se găsește la nivelul solului (Björklund M., Burman A., 2003) [34]. Roca străveche
ce poate fi observată aici a fost ruptă de roca de bază și împinsă spre est, împreună cu roca ce
a stat la baza formării munților. Astfel, cele mai puțin afectate tipuri de roci se găsesc la
extremitatea estică a lacului Torneträsk și are configurație aproape orizontală. În partea
centrală a cutării lanțului muntos, rocile au fost presate atât de puternic încât se pot observa
diferite straturi ca având orientare verticală. Prin urmare, munții norvegieni au o formă mai
accidentată decât cei din Suedia.
Rocile calcaroase se găsesc în Muntele Njulla și în câțiva munți poziționați la sud-vest de
Abisko. Calcarul favorizează în special vegetația abundentă. Plăci de gheață mari au
schimbat peisajul din Abisko, toată zona din apropierea lacului Torneträsk fiind acoperită de
gheţari. În timp, apa a erodat văile în formă de ”V” și apoi, când gheața s -a topit și a început
să curgă, văile au fost erodate în formă de ”U”. Cea mai cunoscută și una dintre cele mai
spectaculoase exemple este ”Lapporten” (Cuonjávággi) (figurile 31, 56).
Există o multitudine de dovezi aparținând epocii glaciare, ca morene, blocuri eratice, canale
săpate de apa glaciară în muntele Njulla și țărmul nordic al lacului blocat de gheață
Torneträsk. Toate acestea reprezintă surse foarte interesante de studiu a istoriei climatice și
ne pot oferi un răspuns referitor la schimbările climatice globale din prezent.

Figura 57: Marele lac Torneträsk, puţin cercetat încă, mai rămâne îngheţat şi astăzi până la
mijlocul lunii iunie (foto: D.Constantinescu, martie 2014)

Climatul actual în Rezervaţia Abisko este plăcut astăzi (având în vedere locația sa nordică, cu
o medie a temperaturilor anuale de -20C). Acesta se datorează efectului componentului
nordic al curentului Golf - Stream, care trece în Oceanul Atlantic de-a lungul coastei vestice a
Scandinaviei.
Rezervația Naturală Abisko este protejată de munți înalți în partea de vest, care opresc
sistemele de presiune scăzută dinspre Atlantic. Așadar, cantitatea de precipitații este redusă în

59
această zonă. Norii se dispersează deasupra Abiskodalen, fenomen cunoscut ca ”Peticul
albastru de deasupra Abisko” (Björklund M., Burman A., 2003). De altfel, în această zonă
sunt cei mai înalți munți din Suedia (Kebnekaise) și cel mai vast sistem de peșteri din Europa,
la Björkliden, la numai nouă kilometri de clădirile Centrului de Cercetare.
Soarele de la miezul nopții poate fi văzut la Naturum Abisko, începând cu 12 iunie, până la 4
iulie și pe Muntele Njulla, de la 30 mai la 16 iulie. Soarele rămâne deasupra liniei orizontului
zi și noapte. Opusul se petrece în timpul nopții polare, putând fi observat în Abisko de la 5
decembrie la 9 ianuarie, când soarele nu se ridică deasupra liniei orizontului.
La scurt timp după ultima eră glaciară, acum aproape 9.000
de ani, oamenii au ajuns aici. Cercetătorii (Olson L., Sahlin
E., Edborn G., Holgerson S., 2000, Suedia) [35], au stabilit
că în această perioadă climatul a fost cu aproape două sau
trei grade mai cald decât este în prezent, iar verile erau foarte
uscate. Înseamnă că temperatura medie a fost de +1…+20C,
comparând cu -10C în ultimii ani. Sunt puține așezăminte
cunoscute din epoca de piatră și de bronz în zona Abisko, în
apropierea lacurilor mici și în special lângă Torneträsk.
Schimbările climei afectează modul de viaţă al oamenilor,
stilul de a trăi şi amprenta acestor asupra mediului și pot
determina chiar schimbări comportamentale. În urmă cu
5.000 de ani a avut loc o schimbare majoră a climatului.
Acesta devine din nou mai rece și mai umed. Vânătoarea
renilor sălbatici a crescut și renii domestici au început să fie
folosiți (dovezi: numărul crescut de capcane). Există câteva
capcane în Rezervația Abisko (de-a lungul Abeskoeantu si
Bolnnulukta). Majoritatea sunt de la începutul epocii fierului
(500-600 d.Ch.). În secolul al XII-lea d. Ch. a avut loc o altă
Fig.58: Poziţia soarelui la Lacul
schimbare climatică însemnată.
Torneträtresk, o oră înainte de
miezul nopţii, la 29.07.2010 Este foarte probabil ca această schimbare climatică să fi
(foto: D.Constantinescu)
forțat oamenii să utilizeze din ce în ce mai mult natura. Au
început să urmărească migrația renilor între zone diferite.
Așezările s-au schimbat și s-au răspândit de-a lungul teritoriului utilizat de reni în migrația de
peste an. Dezvoltându-se vânătoarea intensivă, afectând turmele de reni sălbatici, cele ale
populației Sami au devenit mai importante. Urme ale adăposturilor se găsesc de la zonele de
pădure până înspre înălțimi. Deşi este greu să evaluăm astăzi cu precizie, din lipsă de date,
valoarea amprentei ecologice, este desigur foarte probabil ca aceasta să-si spună tot mai
pregnant cuvântul, afectând stare mediului dar având şi efecte sociale în special prin procesul
de migraţiune al populaţiilor. Aceste prime mărturii privind amprenta ecologică, urme care
pot fi observate în regiuni deasupra liniei copacilor și mai întotdeauna se regăsesc în
apropierea apei. Focare ale amprentei umane asupra mediului pot fi observate lângă
Torneträsk și de-a lungul traseului Kungsladen. Toate aceste urme sunt surse importante de
informații privind influența schimbărilor climatice asupra vieții oamenilor. Doar la începutul
secolului 20, modul de utilizare al turmelor de reni s-a schimbat și stilul de viață nomad a fost
abandonat. Când a fost construită calea ferată (Malmbannan, calea ferată a minereului),
turmele de reni au trebuit să se mute. Migraţia acestor vieţuitore, care pot fi considerate un
bioindicator de bază şi sensibil, arată astăzi tot mai evident impactul schimbărilor climatice în
zonele subpolare arctice. De aceea, cercetarea are o tradiție veche în Abisko și activitatea în
Stația de Cercetare Științifică Abisko (ANS) datează de la începutul secolului 20. Studiile
arheologice în regiunea Norrbotten au început tot în această perioadă.

60
FLORA, FAUNA ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Rezervația Naturală Abisko are o bogată floră și faună. Mare parte a Parcului Național
Abisko este acoperit de păduri de mesteceni. Pădurea de mesteceni denotă prezenţa unui
teren uscat. În locurile mai umede, vegetația este mai bogată, incluzând un număr mai mare
de specii. Prin multe zone de găsesc grupuri mici de pini cu coroane verde închis – urme ale
unui climat mai cald. Varietatea speciilor se datorează parțial existenței solului bogat în
calcar și diversității mari ale vegetației în zonă. Altitudinea deasupra nivelului mării creează
zone de vegetație cu specii diferite. Vegetația variază chiar și în aceste zone, depinzând de
temperatură, vânt, grosimea stratului de zăpadă, sol.
Zona din jurul lacului Torneträsk are multe mlaștini. În mlaștinile calcaroase sunt prezente un
număr remarcabil de specii pentru aceste zone subpolare.
În Abisko, tundra alpină (figura 59), acoperă ambele părți ale Văii Abisko, incluzând vârful
Muntelui Njulla. Vegetația în tundră este afectată natural de stratul de zăpadă. Părțile vestice
bătute de vânt au adesea straturi de zăpadă mai mici și unde zăpada este viscolită complet,
pământul este descoperit.

Figura 59: Vegetaţie tipică de tundră pe Muntele Njulla


(detaliu, foto D.Constantinescu, iulie 2009)

La înălțimi mari, vegetația este formată în mare parte din iarbă, rogoz, iureș, țipirig.
Partea înaltă a tundrei alpine, zona alpină înaltă este un mediu extrem pentru plante. Pe vârful
muntelui, pe lângă blocuri de piatră și pietriș, doar cele mai rezistente plante, mușchi și
licheni, supraviețuiesc. ”Piciorul cocoșului” glaciar este un exemplu.
Renii trec prin Rezervația Naturală Abisko în timpul iernii și toamna. Sunt mulți reni
în pădurea de mesteceni din vale, în special toamna când este plin de ciuperci. În timpul verii,
renii se găsesc în munții înalți, (figura 60) în regiunea Nord-vestică a văii Abisko.

61
Figura 60: Peisaj montan subarctic (Mt. Njulla); turmă de reni pe un covor de zăpadă, căutând
vegetaţia specifică (foto: D.Constantinescu, iulie 2009)

Micile rozătoare includ lemingul și șoarecele. Prezența rozătoarelor este un indicator privind
influența schimbărilor climatice asupra abundenței vegetației. Numărul rozătoarelor este
ciclic, depinzând de disponibilitatea hranei și de vreme. Așa cum lemingul este o specie-
cheie, de care multe alte animale depind, acest ciclu afectează întregul ecosistem. Așadar,
lemingul este un indicator ecologic important.
Speciile ce constituie o floră bogată în Rezervația Naturală Abisko sunt de asemenea
favorabile pentru insecte. În primul rând este de menționat prezența abundentă a țânțarilor.
Prezența țânțarilor este de asemenea un indicator al schimbărilor climatice (mlaștini rezultate
din topirea gheții). Datorită procesului de încălzire, prezența țânțarilor poate fi remarcată la
înălțimi mari, în munți. Un număr de specii de fluturi ce pot fi găsite doar ca populații izolate
restrânse în Suedia, locuiesc aici.
Asemeni plantelor, animalele munților au fost forțate în diferite moduri să se adapteze
lungilor ierni din nord.

OBIECTIVE DE CERCETARE LA STAȚIA ŞTIINȚIFICĂ ABISKO

ANS – Staţia Natională de Cercetare Abiko, este o instituţie care a fost condusă din 1935
până în decembrie 2010 de Academia Suedeză Regală de Științe iar din decembrie 2010 este
o componentă a Secretariatului Suedez Pentru Cercetări Polare (Swedish Polar Research
Secretariat). Centru de cercetare este localizat la 68o28’ N și 18o49’E, la aproximativ 210 km
la nord de Cercul Polar, la 385m deasupra nivelului mării.
Centrul de Cercetare Abisko este complex în prezent, cu o modernă activitate organizată în
laboratoare, sala de calculatoare, bibliotecă, sala de lectură, seminarii, observator
meteorologic, amfiteatre și sectoare experimentale externe. Este o bună oportunitate să oferi
o zonă de observație și experimente, de la o altitudine cuprinsă între 341 și 1991m deasupra
nivelului mării și gradienți climatici ce consolidează marea diversitate a lacurilor, râurilor,
peisajelor și ecosistemelor, incluzând pădurile de conifere și plantele alpine înalte.
Una dintre cele mai importante activități ale ANS este de a monitoriza date climatice. Detalii
legate de înălțimea stratului de zăpadă, grosimea gheții, temperatură, umiditate și date privind
vântul sunt înregistrate începând cu anul 1913. Monitorizarea hidrologică, chimia apei, flora
62
și fauna, geomagnetismul și compoziția izotopului de carbon sunt de asemenea obiective ale
cercetării. Chiar dacă nu toate înregistrările climatice au fost analizate, rezultatele obținute de
ANS arată că temperatura a crescut în secolul XX cu aproximativ 10C, cu o schimbare
aparent bruscă în 1980. Între 1956 și prezent, media temperaturii pentru decembrie, ianuarie,
februarie a crescut cu 5,50C (Calaghan, Jonassen, 2007) [40]. Înălțimea stratului de zăpadă a
crescut din 1920 cu 20-30 cm. Durata sezonului (temperaturi mai mari de 00C) a crescut cu
22 de zile, influențând permafrostul.

0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600 1800 2000
0

200 Tornetrask Lake


to Kiruna

400

600
Tornetrask Lake
ANS
800 LAPPORTEN

1000 Abisko River


(Kungsladen)
to Abiskojaure

1200
to Narvik
Njulla Mt.

Figura 61: Vedere de pe Muntele Njulla asupra Rezervaţiei Naturale Abisko şi a amplasării
staţiei de cercetare (foto si prelucrare ORIGIN D.Constantinescu, 2010)
Obiectivele recente ale cercetării includ geomorfologia și ecologia. Cercetătorii sunt
focalizați pe evenimente extreme de modelare a peisajului în Rezervația Naturală Abisko.
Cercetările ecologice acoperă problemele pădurilor, mlaștinilor, munților, regiunilor alpine,
lacuri și râuri. Sunt de asemenea acoperite toate aspectele vieții (de la microbi la turiști) [40].
Cercetătorii sunt orientați pe probleme ale schimbărilor climatice, ce au un puternic impact în
teritoriile nordice. Pentru aceste probleme, stația Abisko are o bază de date şi studii pe teren.
Experimentele de la ANS încearcă să explice impactul concentrației crescute a dioxidului de
carbon, radiația UV, temperatura solului, temperatura aerului și grosimea stratului de zăpadă
asupra ecosistemelor și proceselor ce se desfășoară în interiorul ecosistemelor și impactul
asupra activităților sociale.
Au fost organizate recent experimente cu scopul de a înțelege impactul perioadei de încălzire
climatică în mijlocul iernii asupra ecosistemelor, evenimente ce pot avea un impact puternic
asupra renilor și populației de mamifere mici. Se pare că aceste perioade sunt mai frecvente
acum decât în trecut.
Experimentele și modelele prevăd o scădere a biodiversității grupurilor de mușchi și licheni și
o creștere a abundenței tufișurilor și a altitudinii liniei limită a copacilor, în timp ce
observațiile arată că asemenea schimbări se petrec deja.
La stația de cercetare Abisko vor continua activitățile de monitorizare, experimentele și
modelarea, pentru a putea furniza un sistem integrat de identificare a schimbărilor climatice,
detectarea cauzelor acestora și ipoteze pentru viitor.

63
Este necesară elaborarea acestui model. Astfel, o multitudine de date privind evoluția unor
date climatice, ca și evoluția proprietăților fizice ale aerului, înregistrate la ANS, vor fi
utilizate. Datele disponibile sunt pentru perioada Ianuarie 1913 – Martie 2014. Există
înregistrări zilnice, iar pentru perioadele cele mai recente, chiar orare. În mod cert, o analiză
statistică și interpretare a datelor colectate, folosind calculatorul, sunt necesare. În acest
moment, mai mult de 2500 diagrame legate de evoluția temperaturii și umiditatea aerului sunt
realizate. Alte diagrame și analize statistice sunt în lucru.
Paleoclimatologia este studiul climei și al schimbărilor climatice, înainte de apariția
măsurătorilor instrumentale. Aceasta investighează clima din trecutul geologic, preistoric şi
istoric al Pământului, schimbările care s-au produs şi cauzele lor. Deoarece pentru aceste
perioade din trecut nu există date meteorologice, sunt utilizate diverse informaţii din domenii
ştiinţifice diferite: geologie, arheologie, antropologie, astronomie, paleontologie, stratigrafie,
tectonică etc. Metodele de bază în cercetarea şi reconstituirea paleoclimatului constau în
studierea efectelor acestuia asupra diferitelor segmente ale mediilor paleo-fizico-geografic şi
paleo-socio-uman, aplicându-se, între anumite limite, compararea condiţiilor climatice din
trecut cu cele prezente.
Studiul climei din perioadele vechi este justificat pentru a face o comparaţie cu situaţia
actuală şi a propune evoluţie posibilă viitoare în ceea ce priveşte teoria încălzirii globale.
Recent obiectivele cercetărilor includ geomorfologie şi ecologie. Cercetările se axează pe
evenimentele extreme în modelarea peisajului. Trebuie să avem în vedere o scară de timp de
la decenii până la milioane de ani în urmă.
Cele mai importante tipuri de date climatice sunt propuse de Buchdahl în 1999 [42],
prezentate în tabelul 3. Fiecare material diferă în funcție de: a) aria de acoperire a teritoriului;
b) perioada la care se referă; și c) capacitatea de a rezolva evenimentele cu precizie în timp
(Bradley, 1985). Unele
Tabelul 3. Principalele surse pentru reconstruirea paleoclimatului (Buchdahl, 1999)

Fiecare material de analiză diferă în funcție de: a) aria de acoperire a teritoriului; b)


perioada la care se referă; c) capacitatea de a rezolva evenimentele cu precizie în timp
(Bradley, 1985) [43].

64
Unele înregistrări furnizează informații cu privire la perioade lungi de schimbare și evoluție
climatice (10.000.000 ani), cu o rezoluție de frecvență joasă (1000 ani). Altele, cum ar fi
inele de copac (figura 62) sunt utile în ultimii 10.000 de ani, dar oferă o frecvență de înaltă
rezoluție (anual). De exemplu, în figura 50 este prezentată o secţiune a unui arbore, găsit în
lacul Torneträtresk, din Rezervaţia Naturală Abisko. Arborele are o vechime evaluată la cca
9000 de ani şi aparţine ANS.

Figura 62: „Felie” dintr-un copac din lacul Tornetrask, Suedia


(foto: D.Constantinescu, 2014)

Reconstrucția paleoclimatică trece printr-o serie de etape, prima fiind cea de colectare
a datelor, de analiză inițială, urmată de evaluare (Hecht ș.a., 1979) [44]. Acest lucru duce la
datele primare. Următoarea etapă presupune calibrarea şi compararea datelor cu înregistrările
climatice moderne. În acest sens, principiul uniformitarian presupune că variațiile climatice
contemporane formează un analog modern pentru schimbări palaeoclimatice. Datele
secundare oferă o înregistrare a variațiilor climatice din trecut. A treia etapă este analiza
statistică a acestor date secundare. Înregistrarea palaeoclimatică este acum descrisă statistic și
interpretată, oferind un set de date terțiare.

Trebuie să menţionăm că înregistrarea şi interpretarea datelor peleoclimatice are o valoare


deosebită şi pentru studiul amprentei ecologice pentru perioadele istorice vechi, perioade
pentru care accesul la date care să permită un calcul al acesteia este foarte dificil.

Încălzirea climei în zonele sub-arctice începând cu anul 2000 a ajuns la un nivel la care
analiza statistică arată pentru prima dată că încălzirea curentă a depăşit situaţia de la sfârşitul
anilor 1930 şi începutul anilor 1940 şi a trecut de valoarea medie a temperaturii anuale de
0oC (Callaghan , 2010).
Datele obţinute din Centrul de Cercetare în Abisko au fost sau vor fi utilizate pentru
evaluarea modelul de convecţie şi dinamică fluxurile de aer în troposfera, şi, pe de altă parte,
pentru a evalua modificările climatice în zone sub-arctice.

65
Evoluţia temperaturilor a fost analizată pe intervale de ani, precum şi pentru durata totală din
1913 până în 2010. În figura 63 este prezentată evoluţia temperaturii înregistrată pentru
perioada 1913-1940.
Abisko
Abisko
Evolution of the temperature
Evoluţia temperaturii pentru perioada 1913-1940

in the period 1913( o-C)1941, [Celsius]

1,5 1,3 1,4


1,1
1 0,8
0,5 0,5
0,1
0 -0,3 -0,1
Temperatures

-0,4 -0,6 -0,4


-0,5 -0,7 -0,6 -0,4 -0,4 -0,7
-0,9 -0,9 -0,9 -0,8
-1 -1,1 -1
-1,2
-1,5
-1,5 -1,6 -1,6
6 5 4 3 2
-2 -2,1 y = 2E-08x - 4E-06x + 0,0003x - 0,0092x + 0,153x - 1,0178x + 0,3347

-2,5 -2,5
-2,9
1
9
1
9
1
9
1
6

-3

1
9
4
0
-3,5
1
9
2
8
19
25

19
31
1913

1937
1
9
2
2

1
9
3
4
Anlysed years
anii
Figura 63: Evoluţia temperaturii la Staţia Abisko în periada 1913-1940
(prelucrare ORIGIN, D.Constantinescu, 2010)

Se poate fi aprecia pentru perioada prezentată în figura 51 o creştere a temperaturii medii


mobile de aproximativ 1,75oC.
Pe de altă parte, din figura 64 se poate remarca o oscilaţie a temperaturilor pe grupurile de 10
ani analizate.

Media mobilă a temperaturilor pentru intervale


de 10ani, Abisko; oC

Intevale de ani
Figura 64: Temperaturi medii mobile pentru intervalul 1913-2003
(raport D.C. pentru ANS, prelucrare ORIGIN, 2011)

66
Din 1913-1922 până în 1943-1952 temperatura creşte cu circa 1oC, din 1953 până în 1972 se
revine până la o medie de -1oC (în 1913 a fost -1,2oC), și din 1963-1972 se creşte din nou cu
0,8oC pana în 1993-2003.
Este oare aceasta o creştere semnificativă? Se pare că da, observând efectele pe care le are
asupra mediului. Dar, ne referim aici doar la temperatura aerului.
Este posibil pentru să ne punem întrebarea: ce schimbări de temperatură sunt mai importante,
schimbările globale – în perioada „anotimpurilor reci” sau a „anotimpurile calde”? Cel mai
probabil este, că răspunsul este "sezonul cald". În tabelul 4 sunt unele valori de temperatură
pentru anotimpurile reci şi calde.
Tabelul 4: Temperaturile din lunile reci şi calde (minim şi maxim)
(analiză statistică pe baza datelor de la ANS)

Year Min Max


1913 Jan Jul
-14.3 11.6
1914 Feb Jul
-10.4 11.8
1915 Dec Jul
-17.2 13.7
1916 Mar Jul
-13.1 13.7
1917 Mar Aug
-13.2 14.8
….

1991 Feb. Aug


-15.5 11.2
1992 Nov Jun
-7.6 10.2
1993 Dec Jul
-11.7 12.4
1994 Ian Jul
-14.6 11.2
1995 Dec Jul
-10.1 10.0

În figura 65 este prezentată evoluţia detaliată a temperaturilor pentru o parte a sezonului rece
(luna ianuarie) pe baza datelor înregistrate la ANS, în intervalul 1913 – 2013.
Pentru sezonul cald a fost considerată ca perioadă reprezentativă luna iulie. Evoluţia
temperaturilor medii pentru această lună, în intervalul 1913 – 2013 este prezentată în figura
66. De remarcat că, în timp ce pe perioada lunii ianuarie (iarnă) temperatura înregistrează o
creştere în intervalul 1913-2013, în perioada lunii de vară nu se înregistrează modificări
semnificative.
Interesant este de comparat aceste date cu cele obţinute de cercetătorii din Uppsala (Suedia),
Fairbanks (Alaska), Stockholm (Suedia) care au făcut cercetări la Staţia de Cercetare Tarfala,
aflată nu la mare distanţa de Abisko, dar într-o zonă mai muntoasă, la poalele celui mai înalt
munte din Suedia, pe care mai există şi astăzi un gheţar remarcabil. În figura 67 este harta de
amplasare a Staţiei Tarfala, Norrboten, Suedia (Jonsell, Hock, Duguay – 2013) [45]. Figurile
68 şi 69 arată datele obţinute la Staţia Tarfala [45].

67
Figura 65: Evoluția temperaturii pe luna ianuarie, în decursul anilor 1913 – 2013

Figura 66: Evoluția temperaturii pe luna iulie, în decursul anilor 1913 – 2013

Figura 67: Locaţia şi harta generală a văii Tarfala incluzând zona de înregistrare a temperaturilor
aerului (TRS) ale solului (PACE). Scala 50m [45]

68
Figura 68: Temperaturi medii lunare şi medii anuale (inclusiv medii pe intervale de 5 ani) pentru
perioada 1965 – 2011 la Staţia Tarfala, Suedia (Jonsell, Hock, Duguay – 2013)

Figura 69: Ciclurile sezoniere de temperatură, medie pentru intervale de 10 ani pentru perioada 1965
– 2011, Staţia Tarfala, Suedia (Jonsell, Hock, Duguay – 2013)

De remarcat că, deşi pentru un interval mai scurt decât cel analizat la Abisko (ANS), din
figura 57 rezultă o modificare mai importantă a temperaturilor din sezonul rece (interval
noiembrie – ianuarie) decât în sezonul cald. Intervalul în care par a nu interveni modificări
semnificative este martie – iunie.
Desigur, interpretarea datelor este destul de dificilă, mai ales daca perioadele de timp nu sunt
foarte mari. Un interval de 100 de ani ar putea sa nu însemne mare lucru în interpretarea
modificărilor de temperatură, unul de 45 de ani, nici atât. De aceea, analizele şi interpretările
rezultatelor trebuie corelate cu alte date privind schimbările climatice.
În acest sens, umiditatea este un factor important pentru evaluarea schimbărilor climatice şi a
efectelor asupra mediului.

69
În mod normal, ar trebui să fie o interdependenţă vizibilă între schimbările de temperatura a
aerului şi umiditatea (cap. 3.5, ecuaţia 36). Dar, acest lucru nu este niciodată foarte evident,
mai ales atunci când analizăm datele pe termen lung. Figura 70 prezintă modificări de
umiditate în nordul Scandinaviei (Abisko Station) pentru perioada 1913-1970.

RH, %
100
95
90
85
80
75
70
65
60
55
50
1913
1914
1915
1916
1917
1918
1919
1920
1921
1922
1923
1924
1925
1926
1927
1928
1929
1930
1931
1932
1933
1934
1935
1936
1937
1938
1939
1940
1941
1942
1943
1944
1945
1946
1947
1948
1949
1950
1951
1952
1953
1954
1955
1956
1957
1958
1959
1960
1961
1962
1963
1964
1965
1966
1967
1968
1969
1970
Figura 70: Umiditatea medie anuală pentru intervalul 1913 – 1970

Figura 71 prezintă modificările de umiditate în nordul Scandinaviei înregistrate la staţiile


meteo ale ANS pentru perioada 1913 – 2008. Se pare ca pentru moment nu se pot stabili nişte
conexiuni foarte exacte între datele redate în figura 64 şi cele din figura 71.

R H, %

80

79

78

77

76

75

74

73

72

71

70
1913-1920 1921-1930 1931-1940 1941-1950 1951-1960 1961-1970 1971-1980 1981-1990 1991-2000 2001-2008

Figura 71: Modificări ale umidităţii medii pe intervale de câte 10 ani, pentru perioada 1913 – 2008
(prelucrare dat ORIGIN, D.Constantinescu, 2011)

3.7 Posibile cauze ale schimbărilor climatice

Cuvântul "climatice" denotă un rezumat statistic al tiparelor de vreme într- o anumită


perioadă de timp (adesea de 30 de ani). Douăzeci la sută din Pământ are un climat polar [46],
ceea ce înseamnă că zona se caracterizează prin veri reci şi nici o lună a anului nu are o
temperatură medie de peste 10° C. Schimbările climatice denotă schimbări în modelele
meteorologice importante pe o scară lungă de timp, şi rezultă din variabilitatea naturală şi de
influenţa activităţile umane.

70
Cauzele care stau la baza schimbărilor climatice sunt complexe şi includ multe mecanisme de
feedback-uri diferite care pot spori sau contracara schimbările climatice. În regiunile polare şi
subpolare modificările observate în mare, zăpadă şi cele ale gheţarilor pot oferi cunoştinţe
despre schimbările climatice şi cauzele lor.
În figura 72 sunt prezentate sintetic cauzele posibile ale schimbărilor climatice datorate unor
evenimente sau factori naturali cât şi acţiunilor antropice.

Figura 72: Cauze naturale şi antropice ale schimbărilor climatice


( sinteză şi design: M.Oşenschi., 2014)

Energie care radiază de la soare creează baza pentru vremea şi clima pe Pământ. Radiaţiile
absorbite fac Pământul mai cald. Excepţie este cazul în care o cantitate egală de energie este
pierdută în spaţiul cosmic, atunci temperatura de pe Pământ ar creşte. Pământul pierde
energie în spaţiu datorită radiaţiilor infraroşii de la suprafaţa sa şi din atmosferă. Valoarea
medie pe tot globul, a energiei radiate este egală cu valoarea energiei primite de la Soare.
Multe alte procese naturale, de asemenea, influenţează clima. Aceste procese au dus la
schimbări climatice majore în trecut. În ultimele câteva milioane de ani, Pământul a trecut
mai multe ere glaciare. Aceste schimbări au fost cauzate în principal de schimbările treptate
în orbita Pământului în jurul Soarelui.

Legătura între vulcani şi oscilaţiile climei este destul de bine înţeleasă dar nu pe deplin
explicată şi multe dintre fenomenele de schimbări climatice de pe parcursul istoriei nu au
avut în vedere acest lucru (de exemplu, erupţia vulcanului Krakatoa din anul 536 (Keys,
2000)[50, 51]].
Când un vulcan erupe, el trimite în atmosferă cenuşă vulcanică, praf, dioxid de sulf, acid
clorhidric,etc. Poluarea vulcanică poate conduce la o scădere substanțială a fasciculului solar
direct, în mare parte, prin împrăștiere puternică de acid sulfuric. Acest lucru poate duce la
creșterea a zeci de procente. Compuşii cu sulf din gazele eliminate de erupţie dau naştere la

71
acid sulfuric, care în picături fine formează nori ce pot sta suspendaţi în stratosferă timp de
mai mulţi ani, reducând radiaţia solară ce ajunge pe Pământ [53].
În general, există o scădere netă de 5 până la 10% din energia primită de suprafața
Pământului. În mod evident, această poluare vulcanică afectează echilibrul energetic al
atmosferei în timp ce praful și aerosolii rămân în stratosferă. O erupție poate cauza o răcire
globală de până la 0,3˚C, cu efecte de durată 1-10 ani (Kelly ș.a., 1984) [52]. Un astfel de
eveniment de răcire a fost observat în înregistrarea temperaturii globale în perioada de după
erupția de pe Muntele Pinatubo, în iunie 1991. Un alt exemplu, erupţia vulcanului Tambora,
din Indonezia în 1815 a trimis în atmosfera 100 km³ de cenuşă. Anul urmator, 1816, a fost
cunoscut în Europa ca anul fără vară, clima fiind deosebit de rece. În iunie a nins frecvent.
Acelaşi efect l-au avut şi erupţiile masive din Kamceatka şi New Britain, din septembrie
1994.
Erupţiile masive la latitudine scăzută pot cauza cea mai mare schimbare a climei. Erupţiile
slabe trimit materiale doar în troposferă, de unde sunt repede îndepărtate. Erupţiile de la
latitudini înalte, trimit materiale doar în una dintre emisfere.
Influenţa vulcanilor asupra climei se estimează din conţinutul de sulfaţi conţinuţi în
eşantioanele extrase din gheaţa polară sau din evaluările evoluţiei arborilor fosilizaţi (figura
62). O concentraţie mare de sulfat indică o erupţie majoră. Atunci când prezenţa reziduurilor
din erupţia vulcanilor este întâlnită în gheaţa de la ambii poli, se consideră că influenţa lor
asupra climei este mult mai relevantă.
Totuşi, estimarea efectului erupţiilor vulcanice asupra climei este un proces dificil [53.
Erupţiile tropicale şi cele de la latitudine înaltă nu au acelaşi efect asupra duratei în care
aerosolii şi praful vulcanic rămân în atmosferă. Latitudinea şi sezonul în care au loc erupţiile
joacă deci un rol foarte important în modul cum un vulcan major influenţează clima.

3.8 Câteva concluzii


Îngrijorarea cu privire la impactul geo-fizic, natural şi impactul omului asupra climei şi
mediului a crescut foarte mult în ultimele patru decenii şi eforturile ştiinţifice au fost
îndreptate la înţelegerea acestor probleme. Rezultatele noilor eforturi a fost înţelegerea
faptului că deşi în multe privinţe atmosfera apare extrem de stabilă, în alte privinţe ar putea fi
sensibilă chiar şi la mici modificări. Interesul în examinarea sensibilităţii atmosferice
deschide un nou mod de a privi atmosfera şi sistemele de mediu care poate afecta cercetările
în următorii ani.
Există unele întrebări pe care trebuie să ni le punem şi pentru care să găsim răspunsuri.
Numai în cazul în care ne vom referi la aspectele antropice, trebuie să răspundem la
problemele: ce facem cu producţia de energie? Dezvoltam culturi agricole adaptabile la
diferite schimbări climatice? Conservarea apei pe o scară masivă? Mutăm populaţia?
Restabilim biomuri pentru a contracara sau inversa creşterea cantităţii gazelor cu efect de
seră? Şi cea mai importantă întrebare: suntem capabili de a găsi răspunsuri corecte la
problema schimbărilor climatice globale şi a schimbărilor de mediu? În cele din urmă,
presupunând că avem răspunsurile corecte şi non-subiective, suntem capabili de a găsi cea
mai bună soluţie sau, poate, mai bine lăsăm natura şi planeta noastră să găsească în sine cele
mai bune soluţii?

72
Referindu-se la zonele subarctice care influenţează decisiv clima europeană, trebuie
menţionat că perioadele de încălzire şi de răcire sunt similare pentru întreaga Europă cu o
întârziere temporală. Aceasta înseamnă că, deşi perioadele de încălzire şi răcire sunt similare,
unele detalii importante diferă, în timpul iernii în special (Callaghan, 2010) [44]. Rezervaţia
naturală Abisko este o zonă importantă pentru a studia ceea ce s-a întâmplat cu schimbările
climatice ale mediului în trecut şi de a anticipa, prin modelarea datelor obţinute, ce va fi în
viitor.

În cele din urmă, putem concluziona că schimbările climatice globale rezultă dintr-o
combinaţie de mecanisme interne şi externe periodice şi o serie complexă de feedback-uri
interactive în cadrul sistemelor climatice şi de mediu, ele însăşi. Schimbările climatice apar
peste o gamă întreagă de intervale de timp de la decenii până la sute de milioane de ani. O
schimbare privită doar din punct de vedere ”cauză şi efect”, unde clima răspunde, în general,
într-un mod liniar forţând anumite elemente este prea simplu. Acum, trebuie să realizăm că în
ultimele modele este necesar să re-accentuăm natura complexă a sistemului climatic. Natura
însăşi a procesului de feedback arată complexitatea neliniară a sistemului. Conexiunile cu
modele de amprentă ecologică care funcţionează de asemenea ca un feedback cu buclă
pozitivă sau negativă nu sunt încă destul de bine cunoscute. Amprenta ecologică din diverse
intervale istorice, analizată în concordanţă cu schimbările climatice oferă importante
informaţii din trecut pentru cunoaşterea viitorului.

73
Impactul antropic
4. Impactul antropic

Impactul uman asupra mediului natural este astăzi un fenomen de interes nu numai pentru
cercetătorii din domeniul ştiinţei ecologiei şi a „ştiinţelor mediului” în general, ci şi pentru
fiecare locuitor al planetei, căci nimeni nu este scutit de efectul propriilor activităţi şi acţiuni
dar nici de cele ale vecinilor săi mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi.
Activităţile umane nu trebuie să subestimeze zestrea genetică a biosferei şi să nu întrerupă
funcţionarea sistemelor esenţiale ca suport al vieţii. Deşi procedee moderne de supraveghere
şi analiză (cum ar fi de exemplu teledetecţia) pot furniza multe din informaţiile necesare,
trebuie subliniat faptul că o buna bază de date nu este suficientă. Scopul unei dezvoltări
durabile la nivel global poate fi atins doar dacă informaţiile sunt utilizate în mod concret pe
teren, prin luarea celor mai potrivite decizii şi stabilirea de planuri. Suntem tot mai mult
obligaţi să luăm în considerare problemele instituţionale şi organizatorice.
A fost realizat un studiu de caz (Haine- Young, 2002) [54], care arată modul în care bazele de
date pot fi integrate în procesele de planificare în ţările în curs de dezvoltare. Autorul
studiului (Hallden, 1987) arată că este dificil accesul la date demne de încredere pentru
variabilele utilizate şi că singura cale posibilă în care au putut fi obţinute informaţiile
credibile este utilizarea teledetecţiei. Aceste date sunt introduse în sisteme internaţionale
geografice (GIS) şi sunt apoi integrate în diferite analize de mediu şi socio-economice în
scopul planificării (figura 73).

Figura 73: Integrarea datelor prin teledetecţie (după Hellden, 1987)

Exemplul prezentat în figura 73 permite estimarea cererii şi ofertei pentru lemne de foc.
Lemnul este o sursă importantă de energie pentru unele ţări în curs de dezvoltare. Dacă
pericolele naturale, precum eroziunea solului, trebuie evitate, atunci sunt necesare estimarea
disponibilităţii resurselor şi luarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea managementului
impactului antropic asupra ecosistemelor naturale.

74
Landsat1, poate fi utilizat pentru a stabili distribuţia şi cantitatea unei resurse naturale
utilizate la intervale de timp reprezentative. Completarea acestor date cu cele din statistica
populaţiei şi cu alte informaţii necesare va conduce la identificarea ariilor cu exces sau cu
deficit în utilizare resursei şi la monitorizarea efectelor asupra ecosistemului.
Pe baza studiului întreprins se poate merge mai departe ajungându-se să se recomande o
structură a informaţiilor multioperaţionale şi a sistemului de planificare la scară naţională.
Costurile unui astfel de sistem atât în privinţa cheltuielilor cât şi a pregătirii personalului sunt
considerabile.
În ce măsură însă teledetecţia şi tehnicile asociate sunt ele însele „durabile” şi utilizabile
pentru a verifica dacă valorile calculate pentru amprenta ecologică sunt reale, este o problemă
care trebuie tratată cu maximă atenţie.

4.1 Factorii impactului antropic


Haines [54] propune un mod interesant de evaluare a impactului antropic asupra mediului
prin utilizarea sistemelor de mediu şi analiza modului în care acestea se modifică.
Dificultatea analizei unui sistem com plex, cum este cel ecologic, provine din faptul că de
cele mai multe ori, datele privind starea sistemului sunt greu de obţinut sau de analizat. Acest
lucru este cu atât mai dificil în cazul unui sistem istoric, în cazul analizei amprentei ecologice
care a determinat evoluţia sistemului.
Pot exista probleme şi în privința înțelegerii sistemului; aceasta este uneori parțială şi nu
tocmai în acord între ceea ce putem să măsurăm, modelul pe care îl utilizăm şi interpretarea
rezultatelor.
În figura 74 sunt prezentate unele probleme ale modificării sistemelor naturale sub impactul
acţiunilor antropice.

Figura 74: Probleme ale detectării impactului antropic asupra sistemelor naturale
(după Haines-Young, 2002)

1 Landsat este cel mai lung program în derulare pentru imagini prin satelit de pe Pământ. Acum este la
nivelul Landsat 8. http://www.nasa.gov/mission_pages/landsat/main/

75
Pentru a vedea dacă este vorba într-adevăr despre o schimbare, trebuie sa avem o idee despre
pragul de la care aceasta este considerată semnificativă. Aceasta presupune ca să fi existat o
fluctuaţie în jurul unei valori de echilibru. Figurile 74 a-c, vor să ilustreze faptul cum ar fi
posibil să se cuantifice o situaţie de impact, această problemă nefiind doar una de colectare
de date. Ecosistemele par a nu fi într-un stadiu de echilibru, iar activitatea antropică nu este
singurul factor care acţionează. Aşa cum reiese din capitolul 3, un impact foarte mare îl au
factorii naturali şi modificările climatice. De multe ori aceşti factori pot avea chiar un impact
mult superior celui antropic. Atunci când sistemul se găseşte într-o formă de echilibru (v.
capitol 1) înaintea unei intervenţii antropice situaţia nu este atât de simplă pe cât ar părea că
reiese din figurile 1 şi 74. Pe o perioadă de timp mai lungă schimbarea stării de echilibru
poate lua o formă ciclică (figura 74c).
Nu trebuie absolutizat faptul că toate cuantificările în funcţionarea sistemelor se bazează pe
modele conceptuale (v. cap. 1). Este evident că un model nu poate cuprinde totalitatea
complexităţii proceselor şi de multe ori se reduce la câţiva parametri de bază care definesc
sistemele respective. Sistemele prezentate în figurile 74 sunt foarte simple, în timp ce
modelele mai apropiate de realitate sunt evident mult mai complexe. Unele exemple ar fi cele
legate de bilanţul termic, bilanţul radiaţiilor solare (v. cap 3.4), modificări ale climei datorită
activităţilor vulcanice, analiza evoluţiei siturilor istorice unde, pe lângă impactul elementelor
de climă, de schimbare de mediu cu efectele lor de feedback, intervin şi aspecte sociale şi
geopolitice.

Unul dintre studiile de mare efect privind impactul activităţilor umane asupra mediului şi
asupra resurselor naturale a fost publicat în 1972. În anul 1972 apare ”Raportul Clubului de la
Roma”, intitulat "Limitele creşterii" (Meadows, 1972) [55, 56]. Acest raport a încins spiritele
şi a obligat omenirea să conştientizeze că problemele creşterii economice sunt inseparabile de
cele ale poluării mediului, creşterii explozive a populaţiei, epuizării resurselor etc.

Expresia acestei noi atitudini s-a reflectat în iniţiativa ONU de a înfiinţa „Comisia Mondială
asupra Mediului şi Dezvoltării”. Aceasta a avut ca primă sarcină să realizeze studii şi să ofere
recomandări spre a găsi conceptul acoperitor pentru acel gen de dezvoltare ce trebuia amorsat
şi care, concomitent, trebuia să asigure continuarea creşterii (şi nu stoparea ei aşa cum sugera
Raportul Clubului de la Roma) dar şi îmbunătăţirea condiţiei de viaţă şi a relaţiei om-mediu.
Deşi utilizat la începutul anilor '80 la Conferinţa Internaţională asupra Conservării Mediului,
termenul de dezvoltare durabilă este lansat odată cu publicarea Raportului Brundtland (după
numele primului ministru norvegian de atunci) al Comisiei Mondiale asupra Mediului din
1987 intitulat sugestiv "Viitorul nostru comun". Pledând pentru o reconciliere între economie
şi mediul înconjurător, raportul ţinteşte spre a găsi "o cale de dezvoltare care să susţină
progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pentru întreaga planetă şi
pentru un viitor îndepărtat". Tot în viziunea acestui raport, dezvoltarea durabilă (viabilă şi
susţinută) este privită ca fiind acel tip de dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără
a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor proprii.

Dintre ideile şi obiectivele care s-au lansat atunci, sunt de reţinut şi comentat câteva.
a) S-a susţinut ideea după care dezvoltarea durabilă are o puternică încărcătură morală. Se
pleacă, aici, de la premisa realistă că, pe zestrea pe care o moşteneşte privind resursele şi
rezervele naturale, fiecare generaţie îşi construieşte viitorul. Or, din punctul acesta de vedere,
este de datoria generaţiei actuale, ca ea să ofere noilor şi viitorilor veniţi cel puţin aceleaşi
şanse pe care ea le-a moştenit. După peste 40 de ani de la lansarea acestei idei, a acestui
concept, nu cred ca este posibil să afirmăm că el s-a aplicat mai mult decât la nivel de
intenţii, conferinţe, congrese sau semnarea unor protocoale mai mult sau mai puţin aplicate.

76
b) Dezvoltarea durabilă va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice şi sociale
ale fiecărui stat. Împrejurări diverse dar obiective impun acest lucru. Se poate afirma că sub
raportul obiectivelor şi cerinţelor generale, dezvoltarea durabilă este un concept comun în
măsura în care:
• nu există graniţe economice sau ideologice ale poluării;
• gradul de suportabilitate atât al poluării cât şi al sărăciei, dacă lucrurile îşi păstrează
tendinţele actuale, se va pune în termenii supravieţuirii şi, atunci, globalizarea acţiunilor
necesare de a contracara asemenea tendinţe va fi singura soluţie;
• nu mai poate fi tolerată risipa, indiferent unde se produce ea;
• nu poate fi acceptată la infinit degradarea umană indusă de un tip de creştere care a
convertit dar, mai ales, a pervertit valori ce definesc progresul general;
Specificul naţional - înţelegând prin aceasta situaţia proprii fiecărei ţări, situaţie privind
populaţia, nevoile proprii de creştere, de producţie şi de consum, particularităţile de mediu,
filosofia specifică de viaţă etc. - dă configuraţie concretă şi contur, politicilor de dezvoltare
durabilă în interiorul fiecărui perimetru naţional. Dar, tocmai această "specializare" în
configurarea şi aplicarea unor politici de dezvoltare durabilă de către fiecare ţară obligă la
colaborare spre rezolvare reciprocă a unor probleme cu grad mare de intercondiţionare,
întărind prin aceasta latura comună, globală, a dezvoltării durabile – se arată în continuare în
intenţiile modului de aplicare al conceptului
În acelaşi timp, dezvoltarea durabilă este şi o realitate complexă.
Într-adevăr, este o realitate complexă şi greu de pus în practică. Dacă examinăm cu atenţie,
numai câteva dintre diagramele referitoare la amprenta ecologică (care poate fi considerată
azi şi ca un instrument al modului în care a funcţionat conceptul de dezvoltare durabilă), din
figurile 6 – 20, putem aprecia care este de fapt realitatea şi cum s-a acţionat asupra resurselor
naturale din diverse zone ale planetei

c) În strânsă legătură şi în prelungirea celor menţionate la punctul "b", merită a fi reţinut că


dezvoltarea durabilă comportă un tratament diferit ca nivel, mod de abordare şi înţelegere,
tehnologie, resurse la care se poate face apel şi şanse de reuşită.
Astfel, pentru ţările dezvoltate, problema protecţiei mediului şi a depoluării, a îmbunătăţirii
calităţii vieţii, găsirii de noi categorii de resurse energetice, etc. este una de transformare,
adaptare şi modernizare. Pentru schimbarea tipului de creştere economică există, aici, şi
voinţă politică şi tehnologică şi resurse. Şansele de reuşită sunt foarte mari.
Pentru ţările slab dezvoltate, problema se pune în cu totul alţi termeni, ce ţin nu de scena
modernizării ci de dramă. Dacă, pe alocuri, chestiunea nu este una de calitate a vieţii ci chiar
a vieţii, a supravieţuirii, e de înţeles ce ordine de prioritate ocupă dezvoltarea durabilă şi
atenţia dată amprentei ecologice în politica acestor ţări. Şi, ca un cerc vicios, tocmai aici,
structurile de producţie arierate, poluante, cu urmări nefaste pentru degradarea solului, a apei
etc., adaugă, la situaţia materială deja foarte proastă, noi factori agravanţi. Iar cercul nu are
nici o şansă să se rupă pentru că rata redusă a creşterii economice, de aici, nu eliberează
fondurile necesare pentru investiţii în echipamente de control şi tehnologie antipoluantă
pentru restructurările tehnologice, instituţionale şi manageriale care se impun.
Relaţia dintre bogăţie şi sărăcie are ceva de comunicat şi pe linia "contribuţiei la amprenta
ecologică", la poluare, ca şi a respectului faţă de natură. Astfel, statisticile dovedesc, cu date
indubitabile, că ţările sărace ale lumii exercită cea mai slabă presiune asupra planetei.
Diagramele prezentate în acest sens în capitolul 2, precum şi altele la care se face trimitere,
demonstrează cu claritate aceste aspecte.

77
Efectele cele mai grave asupra mediului nu se datorează, primordial, impactului uman din
ţările mai puţin dezvoltate.
În mod contradictoriu însă, grija şi respectul pentru tot ceea ce înseamnă mediu se pare că
este o atitudine ce ţine de mentalitatea participanţilor bogaţi. Să fie oare o nouă sursă de
venituri? Sau o mustrare privind impactul creat prin acţiunile economice aplicate? Cu cât
nivelul pe scara bogăţiei sociale este mai ridicat cu atât atitudinea faţă de natură este mai
respectuoasă.
d) Din punct de vedere al semnificaţiei termenului, „durabil” trimite la ideea de un interval de
timp îndelungat (termenul original este „sustainable” tradus iniţial prin „sustenabilă”, care
chiar nu avea nici un sens). Or, se pare că iniţiatorii conceptului n-au avut în vedere, în
primul rând dimensiunea temporală, întinderea în timp a procesului. Despre creştere
economică s-a vorbit cam două secole şi, din punctul acesta de vedere, ea este de mult
durabilă. Creşterea economică, ale cărei origini se duc spre secolele XVII-XVIII, a creat
treptat un conflict al omului cu mediul şi a relaţiilor umane cu valorile sociale şi morale. Să
nu uităm de celebrele sloganuri repetate prea des până nu demult: „omul sau natura”
(Bonnefous, 1976) [57] sau „omul a supus natura”. De aceea, conceptul trebuie orientat spre
o zonă umană, prioritar spre o calitate a vieţii dar şi a mediului. În cele din urmă, mediul
înseamnă viaţă, dar nu trebuie sa sacrificăm vieţi omeneşti de dragul unor ipotetice resurse
conservabile sau care ar putea să asigure cândva o dezvoltare economică salvatoare.
e) Abordarea analitică a conceptului „dezvoltare durabilă” urmat de cel de „amprentă
ecologică” se face de multe ori din unghiuri de vedere predominant economice. Motivaţia
este dată de faptul că vinovată de degradarea ecologică şi de schimbările de mediu, multe cu
consecinţe foarte negative este atitudinea economică după care s-a fasonat şi s-a dat
configuraţie modului de producţie şi de consum. Prin urmare, căutările de soluţii pentru a
asigura atingerea obiectivului de reconciliere a omului cu el însuşi şi a omului cu natura vor
păstra aceeaşi direcţie; în mod predominant ele vor constitui un răspuns impus la efectele
induse de o logică care a inspirat creşterea şi dezvoltarea economică postbelică.
f) Tot de un tratament nu tocmai adecvat, cu privire la ideea de dezvoltarea durabilă, se
„bucură” termenele de „mediul şi politica de mediu”. În aceste condiţii au avut prioritate de
prea multe ori interesele politice, urmate de decizii care au ţinut cont în prea mică măsură de
cercetările şi opiniile oamenilor de ştiinţă. Grupuri care aveau de multe ori doar vagi noţiuni
despre domenii ale ecologiei, a utilizării resurselor sau privind sistemele naturale, au putut
lua decizii care, chiar dacă bine intenţionate, au avut efecte contrare, nedorite, asupra
sistemelor ecologice şi a biodiversităţii. Încercând sa reparăm, uneori reuşim să facem chiar
şi mai mult rău. Există chiar pericolul ca preocuparea preponderentă pe această temă, a
politicii de mediu, să reducă nepermis de mult atenţia şi eforturile necesare pentru limpezirea
şi soluţionarea celorlalte probleme care apar, sunt semnalate de cercetători, dar luate prea
târziu în considerare

g) De multe ori ecologiştii – sociali şi filozofi, sau publicişti, s-au preocupat mai mult în
definirea şi comentarea unor noţiuni, abandonate mai târziu, decât de analiza unei situaţii
reale de pe teren, de stabilirea unor conexiuni bazate pe modele matematice, între probleme
ale schimbărilor de climă, probleme ale sistemelor şi schimbării biotopurilor cu impact
asupra aşezărilor umane de astăzi sau din alte perioade istorice. De multe ori se concentrează
prea multă energie pe comentarii şi discuţii fără finalitate decât pe rezolvarea rapidă a unor
probleme reale. Sunt grupuri care se străduiesc să dea definiţii sofisticate, să intre în discuţie
cu alte grupuri, în timp ce gheţarii continuă sa se topească, renii nu mai ştiu pe unde să
migreze în căutarea hranei, urşii polari ajung cerşetori pe lângă centrele de cercetare polară şi
jungla amazoniană dispare fără ca cineva să intervină eficient.
Sunt de luat însă în considerare afirmaţii de genul celei făcute de Jan S. Hagendorn:

78
"Ideea de dezvoltare durabilă este mai convingătoare dacă este interpretată în sensul că o
anumită rată de creştere poate fi greu de susţinut dacă mediul se degradează, ori dacă
inechitatea crescândă a veniturilor duce la revoluţie, sau dacă sporul populaţiei scapă de
sub control, sau dacă terenul agricol este fragmentat şi, astfel, se reduce productivitatea. O
definiţie potrivită … poate fi aceea că dezvoltarea de scurtă durată este dezvoltarea în cadrul
căreia efectele negative asupra mediului afectează creşterea economică".
Dar trebuie să oferim şi soluţii …
În ceea ce priveşte raportul Brundtland … aceste probleme se tot discută şi analizează din
1972. Rezultatul este însă acelaşi: degradarea mediul ui continuă şi astăzi, cei săraci devin şi
mai săraci, iar cei bogaţi se mulţumesc cu teoriile şi în lipsa resurselor, recurg la cei care la
mai au, dar nu au posibilitatea de a le folosi eficient, şi astfel de ajunge la valori tot mai
dezechilibrate ale amprentei ecologice, determinate zonal. Este inutil să discutăm despre o
„amprentă ecologică globală” când aceasta nu face decât sa camufleze realitatea.
Deşi autorii conceptului dezvoltării durabile ar fi dorit să nu fie aşa, soluţia propusă, a avut şi
are tot mai mult o încărcătură politică fiind în mare măsură deturnată de la scopul iniţial.
Dacă acest lucru este benefic sau nu rămâne o chestiune discutabilă. Dacă mintea şi
tehnologia umană au fost capabile să polueze atmosfera ideală, şi mediul în general, pe o
temă aflată prin însăşi natura sa la adăpost de concepte ideologice, o recunoaştere a
neutralităţii politicului faţă de mediu s-ar impune.
Şi din perspectiva soluţiilor necesare pentru a se realiza creşterea durabilă şi valori echitabile
ale valorilor amprentei ecologice locale, interesele politice şi locale nu sunt absente.
Concepte precum "totalitarism al verzilor" sau "Pentru o abordare liberală a mediului" nu
soluţionează problemele. Dovadă că, ne preocupăm tot mai mult de ele, cheltuim fonduri din
ce în ca mai mari, ne afundăm în legislaţii din ce în ce mai stufoase şi birocratice iar
rezultatele pozitive sunt departe de a se face remarcate. Dacă există un loc unde, într-adevăr,
pentru atingerea scopului contează mai puţin mijloacele, atunci rolul amprentei ecologice se
pretează acestei logici.
În cele din urmă, fiecare fiinţă umană doreşte ca viaţa să fie trăită la cei mai înalţi parametri
calitativi şi fără a afecta partenerii noştri (termenul nu este exagerat) din ecosisteme, fără a
crea un impact distructiv asupra biodiversităţii. Acest lucru contează în primul rând. Iar daca
omul şi-a asumat responsabilitatea de a fi lider al planetei, trebuie să şi-o asume şi pe aceea
de fi cel care găseşte soluţii. Trebuie să avem poziţii obiective faţă de tot ce însemnă
schimbări climatice, schimbări de mediu şi impact asupra mediului. Altfel, orice teorii, oricât
de frumoase dar trecătoare, sunt inutile.

4.2 Câteva exemple de modele şi analize

Clubul de la Roma este o grupare de gândire şi prognoză, un centru de inovare şi de iniţiativă.


Ca organizaţie non-profit şi neguvernamentală, reuneşte oameni ştiinţă, economişti, oameni
de afaceri, personalităţi de prestigiu din societatea civilă, şefi de state şi foşti şefi de state din
toate continentele care au convingerea că viitorul omenirii nu este predeterminat şi că fiecare
locuitor al planetei poate contribui la starea acesteia.
Una dintre cele mai ambiţioase şi celebre publicaţii ale Clubului de la Roma este studiul
publicat în 1972 sub titlul „Limitele Creşterii” . Bazat pe tehnica utilizării sistemelor
cunoscută sub numele de „dinamica sistemelor”, dezvoltată de profesorul Jay Forreester
(Massachusetts Institute of Technology, MIT, http://en.wikipedia.org/wiki/Jay_Wright_Forrester ).
Un model pe calculator la scară mare a fost realizat de grupul asociat lui J.Forrester pentru a

79
simula datele economice viitoare ale omenirii. Cea mai importantă realizare a teoriei privind
dinamica sistemelor constă în utilizarea unei bucle feedback pentru a explica funcţionalitatea.
Bucla feedback este o cale închisă care conectează o acţiune cu efectul său în condiţiile
mediului înconjurător care, în schimb, poate influenţa acţiunile viitoare.
În funcţie de felul în care este descrisă şi realizată o relaţie, un complex de funcţionalităţi
poate fi descris şi analizat prin această tehnică.

4.2.1. Modelul Jay Forester şi modelul Meadows (în Limitele Creşterii). Factori de bază de
la care se porneşte.

Profesorul Jay Forrester (Massechusets Institute of Technology) [59] şi apoi prof. Dennis
Meadows au elaborat un model al sistemului mondial prezentat ca primul raport la Clubul de
la Roma şi intitulat “Limitele creşterii”. Apărut în 1972, studiul a provocat reacţii foarte
violente din partea cercurilor ştiinţifice, economice şi politice, în special în privinţa „stopării
dezvoltării şi creşterii”. Modelul ia în considerare cinci factori care limitează creşterea:
==populaţia,
==producţia agricolă,
==resursele naturale,
==producţia industrială,
==poluarea.

Constatând caracterul exponenţial al creşterii acestor factori şi extrapolând tendinţele pentru


viitor, autorii ajung la concluzii îngrijorătoare ale urmărilor creşterii necontrolate a economiei
mondiale, sugerând necesitatea “creşterii zero”.
Încrederea nelimitată în tehnologie, ne poate abate de la problema fundamentală: problema
creşterii într-un sistem finit, arată autorii studiului. In orice sistem finit, trebuie să existe unele
restricţii, care să oprească creşterea exponenţială (bucle negative de conexiune inversă).

2 din 5 !!

În sistemul mondial, doi din cei cinci factori analizaţi reprezintă bucle pozitive de conexiune
inversă (creşterea exponenţială a populaţiei şi cea a producţiei materiale) şi trei reprezintă
bucle negative (poluarea, epuizarea resurselor naturale, foametea). Tehnologia a fost folosită
pentru a diminua influenţa buclelor negative.
În schimb, slăbirea buclelor pozitive nu a format un obiect al preocupării.
În acest context, autorii modelului propun introducerea unor constrângeri deliberate asupra
creşterii demografice şi economice care ar putea conduce la realizarea unui echilibru global.
Fără să abordeze problemele diferenţiat, pentru diferite zone de pe glob, raportul menţionează
că, „procesul de creştere economică, aşa cum se desfăşoară astăzi, lărgeşte inexorabil
decalajul absolut dintre naţiunile bogate şi cele sărace”.

Modelul Forester-Meadows are ca puncte caracteristice:

• Lumea poate fi privită ca un sistem unitar omogen


• Dacă tendinţele actuale continuă, sistemul se va prăbuşi, cândva pe la mijlocul
acestui secol
• Pentru a împiedica prăbuşirea, trebuie iniţiată o încetinire imediată a creşterii
economice, care să ducă la echilibru într-o perioadă relativ scurtă.

80
Limitele Creşterii (Limits to Growth) – la ce se referă principalele concluzii?

Prima concluzie a modelului: sugerează că în interval de mai puţin de 100 de ani, (modelul a
fost prezentat prima oară în 1973), fără o schimbare majoră în relaţiile tehnice, economice şi
sociale care au dominat în mod tradiţional lumea dezvoltată, societatea nu va mai dispune de
resurse ne-reînnoibile de care depinde baza industrială de astăzi. Când resursele vor fi
epuizate un colaps rapid al sistemelor economice va avea loc, manifestat prin şomaj masiv,
scăderea producţiei şi un declin al populaţiei ca urmare a creşterii ratei mortalităţii. Nu există
o trecere lentă, nu există o încetinire a activităţilor, sistemul economic consumându-şi
succesiv mari cantităţi de resurse înainte de a se prăbuşi. Funcţionalităţile sistemului sunt
depăşite şi acesta intră în stare de colaps.

A doua concluzie a studiului este că o acţiune fragmentară în scopul rezolvării unor


probleme particulare (individuale), izolate, va fi lipsită de succes. Pentru a demonstra acest
lucru, autorii dublează arbitrar baza estimată de resurse şi permit modelului să prezinte o
versiune alternativă, considerând acest nou nivel mai ridicat de resurse. În această versiune
alternativă, colapsul sistemului se produce totuşi, dar de această dată datorită unui poluări
excesive generate de creşterea susţinută a industrializării permisă de un mai mare acces la
resurse. Autorii sugerează apoi că, dacă problemele de resurse şi poluarea vor fi cumva
soluţionate simultan, populaţia va creşte nestingherit şi accesul la hrană va deveni relaţie
constrictivă. În cadrul acestui model, rezolvarea unei limitări lansează sistemul secvenţial
către o altă limită, de regulă cu consecinţe şi mai groaznice.

A treia concluzie: studiul sugerează că distrugerea şi colapsul sistemului poate fi evitat numai
printr-o limitare imediată a populaţiei şi a poluării simultan cu oprirea creşterii economice.
Imaginea descrisă arată numai două posibile ieşiri: terminarea creşterii prin auto-restrângere
şi politici duse în acest sens – o soluţie care ar evita colapsul – ori încetarea creşterii prin
impact cu limitele naturale, rezultând un colaps al societăţii. Astfel, în viziunea studiului,
printr-o cale sau alta creşterea va înceta. Singura ieşire din situaţie este dacă încetarea
creşterii va putea avea loc în condiţii corespunzătoare sau ostile.

Criticile care i se pot aduce, se pot rezuma astfel:

1.Modelul cuprinde un număr limitat de variabile, interacţiunile luate în considerare fiind


parţiale, simplificările utilizate sunt hazardate şi uneori eronate. Nu sunt luate în considerare
stadiile diverse de dezvoltare existente în lume. Tratarea globală a problemelor, fără luarea în
considerare a stadiilor de dezvoltare şi a condiţiilor economico-sociale, extrapolarea unor
tendinţe din perioadele anterioare, nu puteau să nu ducă la concluzii eronate.
2. Nu se acordă suficientă atenţie posibilităţilor oferite de progresul tehnologic în
soluţionarea unor probleme (producerea de proteine pe cale sintetică, generarea unor
energii practic nelimitate, extragerea unor minerale din roci, etc. ….).
3. Modelul este prea tehnocratic neincluzând multitudinea de factori socio-politici
(Aurelio Pecci, Clubul de la Roma).

81
Rapoartele ulterioare ale Clubului de la Roma, ca şi alte studii apărute ulterior, au încercat să
depăşească limitele modelului lui Meadows, deşi criza petrolului din 1973 a confirmat în
parte avertismentele din studiul „LIMITELE CREȘTERII”.

În continuare sunt prezentate (după originalul din 1972), câteva din graficele realizate de
autori pe care aceştia şi-au realizat analizele şi concluziile iniţiale.

Figura 75: World fertilizer consumption = consumul de fertilizatori (agricoli)

Figura 76: Linear versus exponential growth of savings = creşterea liniară şi exponenţială a
economiilor populaţiei [59]

82
Figura 77: World demographic transition = tranziţia demografică mondială [59]

Figura 78: World annual population increase = creşterea anuală a populaţiei mondiale [59]

4.2.2 Modelul Pestel-Mesarovici. Creşterea exponenţială şi creşterea organică

Al doilea raport al Clubului de la Roma, este elaborat de Mihailo Mesarovic (SUA) şi Eduard
Pestel (RFG), intitulat „OMENIREA LA RĂSPÂNTIE” (Mesarovic, 1974) [60], (Pestel,
1972, 1974), [61], [62].

Şi aceştia pornesc de la constatarea acumulării de factori explozivi şi existenţa unor fenomene


de criză (criza de energie în primul rând).

83
Creşterea de dragul creşterii, în sensul unor cantităţi şi dimensiuni mai mari, pur si simplu
nu poate continua la infinit.
Crizele au un caracter global, simultan şi interdependent.
De asemenea, în trecut crizele aveau rădăcini negative; acum cele mai multe au rădăcini
pozitive, fiind consecinţa procesului de creştere.
Autorii introduc unele elemente de analiză noi şi pornesc de la constatarea că “ceea ce este
caracteristic crizelor actuale este manifestarea lor simultană şi interdependentă, dimensiunea
şi caracterul lor global”.
Un element nou introdus este conceptul de “creştere organică”, element adoptat de mai
multe modele (figura 79).

Figura 79: creşterea exponenţială (a) şi creşterea organică (b)

Societatea trebuie tratată ca un sistem viu, a cărui evoluţie cunoaşte într-o primă perioadă o
creştere rapidă, exponenţială, pentru ca în perioada următoare să urmeze o încetinire şi apoi
o stagnare, fără a opri însă funcţionarea sistemului.
Se consideră de asemenea necesitatea tratării diferenţiate a procesor creşterii pe regiuni.
Astfel, în timp ce în regiunile dezvoltate consumul atinge proporţii de risipă, în alte regiuni,
din cauza lipsei de creştere existenţa sistemelor umane este ameninţată.

Principiile de baza de analiză utilizate de modelul Pestel-Masarovici.

Ca interval de timp de analiză, în special în ceea ce priveşte analizele viitoare (“orizont


temporal” - cum este numit de unii autori), se apreciază necesitatea unui interval de timp larg.
De cele mai multe ori se adoptă un “orizont temporal” de 50 de ani, interval pe care se
proiectează “scenarii posibile” iar modelul prezentat este considerat drept o “analiză de
sistem a unor scenarii viitoare”. În ceea ce priveşte analiza cantitativă, unii autori (grupul
condus de Mesarovici şi Pestel) introduc ca factori cuantificabili pentru model circa 100.000
de relaţii (introduse pe calculator); grupul condus de Meadows şi Forester se referă la cel
mult 1000 de relaţii.
Modelul elaborat de grupul condus de Mesarovici şi Pestel nu se bazează exclusiv pe
reprezentări cantitative ori pe un algoritm de optimizare. Acest model cuprinde şi relaţii
calitative de tip logic; modelul abordează în ansamblu sistemul mondial ca un sistem
complex, cu interdependenţă între subsisteme. Principiile sale se grupează astfel:

84
1. Lumea poate fi privită numai în raport cu diferenţele de cultură, tradiţie, dezvoltare
economică, ca un sistem de regiuni aflate în relaţii de interacţiune; o viziune omogenă este
înşelătoare.

2. Pentru analiza sistemului mondial pe baza unui model este utilizat sistemul “schemei
stratificate”. O încercare de reprezentare grafică a acestui sistem nu aparţine grupului amintit,
dar se bazează pe propunerile făcute de acesta şi pe teoria sistemelor.
- stratul ambiental (pt. procese geofizice, pământ, aer, apă, resurse naturale, probleme
ecologice, natura vieţii)
- stratul tehnologic (activităţi antropice legate de transferul de energie şi masă)
- stratul demo-economic (evidenţa produselor, populaţiei şi problemelor economico -
sociale)
- stratul socio-politic (sisteme instituţionale, procese sociale)
- stratul individual (procese psihologice şi biologice, lumea interioară a omului)
3. Mai degrabă decât prăbuşirea sistemului s-ar putea produce catastrofe sau prăbuşiri pe plan
regional, posibil cu mult înainte de deceniul viitor2, în regiuni diferite, în momente diferite.
Lumea fiind un sistem, asemenea catastrofe vor avea efecte pentru tot globul.
4. Soluţia de evitare a unor astfel de catastrofe poate fi găsită doar în context global, prin
acţiuni corespunzătoare acestui nivel. În caz contrar nici o regiune nu va putea evita
consecinţele.
5. O asemenea soluţie se poate aplica doar printr-o creştere echilibrată analogă creşterii
organice.
6. Întârzierile pot fi fatale. Este necesară elaborarea unei strategii a supravieţuirii. În acest
sens tezele subliniază necesitatea unei restructurări “pe orizontală” a sistemului mondial de
relaţii dintre ţări şi regiuni şi de asemenea a unei restructurări “pe verticală” care privesc
schimbări sociale şi de atitudini individuale prin modificări de sisteme de valori şi de
obiective.

4.2.3 Analize şi comparaţii

Pornind de la datele prezentate de Meadows în modelul „Limitele creşterii”, s-a făcut o


analiză pe baza acestora şi o completare pe baza datelor actuale privind evoluţia populaţiei.
Se ştie ca la calculul amprentei ecologice un rol important îl are evoluţia populaţiei la nivel
global sau la nivel zonal. Evoluţia demografică şi factorii care o determină vor avea deci un
impact decisiv asupra valorii amprentei ecologice. În figura 80 este prezentată grafic,
comparativ, evoluţia populaţiei Pământului pentru perioada 1650 – 2010, pa baza datelor
disponibile în 1970 (modelul Meadows, 1972) şi a celor înregistrate în 2014. Se poate
observa că, după datele disponibile în 1972, populaţia pentru anul 2000 este evaluată la circa
6,0 mld de locuitori, în timp ce la nivelul înregistrărilor din 2010 se arată ca s-au atins în
2000 – 6,35mld de locuitori (figurile 77 şi 80). Astăzi, 20.01.2015, se înregistrează oficial
7,288 mld locuitori umani ai Terrei.
În funcţie de evoluţia demografică, aşa cum arătam, se poate evalua şi schimbarea valorii
amprentei ecologice. Figura 81 arată evoluţia amprentei ecologice globale pentru perioada 1962
– 2000.
2
Lucrarea a fost elaborată în 1974

85
% Populatia conf evaluare Meadows
% Populatia cu alte evaluari
7 % Ajustare polinomiala 1 pt Meadows
% Ajustare polinomiala 2 pt alte evaluari

grad de corelare: 0,99929


5
Populatia, miliarde

4
ajustare polinomiala 1
3 ajustare polinomiala 2

0
1650 1700 1750 1800 1850 1900 1950 2000 2050
Anul
.
Figura 80: Evoluţia populaţie umane a Pământului pentru intervalul 1650-2010 pe baza datelor
din 1970 şi din 2010

capacitatea biosferei (portanta Pamântului)

1,2

1,0

0,8 date calculate


Nr. de planete

0,98947
0,6
ajustare polinomiala grad 4

0,4 % Amptenta ecologica


% Portanta Pamântului
Polynomial Fit of Data3_Amprentaecologica
0,2

0,0
1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000

Anul

Figura 81: Amprenta ecologică globală pentru intervalul 1962 – 2005 stabilită funcţie de evoluţia
demografică
(prelucrare ORIGIN, D.Constantinescu, C.Toma)

86
Varianta medie
Fertilitate constanta în raport cu 1970
2,5 Crestere rapida
Crestere lenta
Polynomial fit of Medium variant
2,0
Rata de crestere a populatiei,%

1,5

1,0

0,99524
0,5

0,0
1970-19751995-20002020-20252045-20502070-20752095-2100
Perioada,ani

Figura 82: Evaluarea ratei de creştere a populaţiei în perioada 1970 – 2100


(prelucrare ORIGIN, D.Constantinescu, C.Toma)

Una din resursele importante utilizate în dezvoltarea economică o reprezintă metalele.


Impactul uman asupra mediului datorită exploatării, transportului şi prelucrării metalelor are
desigur un impact foarte mare asupra sistemelor ecologice, asupra protecţiei mediului, atât
prin acţiuni directa cât şi indirecte. Figura 82 prezintă cantitatea totală de metale extrase şi
prelucrate în intervalul 1900 – 2010.

Cant.demetale
30 Polynomial Fit of Data16_Milioanemtan
Cantitatea de metale, milioane de tone pe an

25

20
0,98947

15

10

0
1900 1910 1920 1930 1940 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010
Anul

Figura 83: Evoluţia exploatării şi utilizării metalelor în intervalul 1900 - 2010


(prelucrare ORIGIN, D.Constantinescu, C.Toma)

87
Teoria amprentei ecologice globale și
zonale
5. Teoria amprentei ecologice globale şi zonale
Capitol realizat în colaborare:
D. Constantinescu
A.B. Cârlan

Dacă acţiunea de zeci de mii de ani în încercarea de-a obţine un loc privilegiat în natură l-a
determinat pe om să-și folosească puterea fizică și pe cea spirituală pentru a atinge
performanțele la care asistăm azi, ambianța realizată în cele din urmă, creată tot de el, a
parcurs și ea în acelaşi timp etape de progres şi de evoluţie succesive. Societăţile umane au
supus transformărilor majore mediul natural, în scopul de a-și ameliora, permanent, condițiile
de viață, de confort și, de asemenea, pentru a-și desfășura în parametrii optimi stabiliţi după
propriile standarde activitățile zilnice necesare vieţii.
Starea de degradare avansată a ecosistemelor naturale, interacțiunile dintre mediu și
activitățile umane, apariția și multiplicarea ”problemelor de mediu” la scară globală sau
locală reprezintă suficiente motive de îngrijorare pentru societăţile umane de astăzi.
Protecţia mediului trebuie abordată în strânsă legătură cu activităţile care au loc în sfera
ecologică terestră fie ca acestea sunt de tip antropic, elemente datorită schimbării din mediul
natural, schimbări climatice sau interacţiuni cu spaţiul extraterestru.
Oamenii au acţionat asupra ecosistemelor mai rapid şi mai intens decât oricând, în mare parte
pentru a îndeplini cerinţele în creştere pentru resurse împreună cu dezvoltarea economică.
Aceste cereri au fost considerate importante pentru ecosistemle degradare şi au condus la
pierderea biodiversităţii. Au devenit oare societăţile umane tot mai puţin dependente de
serviciile sistemelor ecologice şi a biodiversităţii ca urmare a dezvoltării tehnice şi economice?
(Guo, Z, 2010) [63].
Rezultatele unor studii preliminare [63] arată că o creştere economică importantă de fapt a
făcut omul şi societăţile umane mai dependent de serviciile ecosistemelor şi biodiversităţii.
Prin urmare, politicile şi implementările de dezvoltare economică şi de conservare a
ecosistemelor şi a biodiversităţii ar trebui să fie formulate şi efectuate în contextul de
dependenţa sporită a societăţilor umane de serviciilor sistemelor ecologice.
În general, studii prezentate şi analizate de Comisia Europeană arată că dezvoltarea
economică a făcut omul mai dependent de ecosisteme şi de biodiversitate şi această tendinţă
este mai relevantă în ţările în curs de dezvoltare cu o biodiversitate pronunţată [64]. Drept
urmare, aceste ţări trebuie să dezvolte o politică personală mai pronunţata faţa de protecţia
mediului şi faţă de biodiversitate.
Aici intervine, desigur, rolul important al amprentei ecologice.

5.1 Amprenta ecologică globală

Calculul amprentei ecologice se bazează pe câteva ipoteze fundamentale, propuse iniţial de


Wackernagel în lucrările sale ( Wackernagel, 1998 ) [2, 8, 9]

i. Cea mai mare parte a resurselor consumate de oameni şi deșeurile pe care le generează pot
fi cuantificate și identificate;
ii. O subclasă importanta al acestor fluxuri de resurse și de deșeuri poate fi evaluată în funcție
de zona biologică de producție necesară pentru a menține fluxurile. Fluxurile de resurse și de
deșeuri care nu pot fi măsurate sunt excluse de la evaluare, ceea ce duce la o subestimare
sistematică a amprentei ecologice reale a umanității;

88
iii. Prin ponderarea fiecărui domeniu în raport cu bioproductivitatea sa, diferite tipuri de zone
pot fi convertite în unitatea comuna de hectare la nivel mondial, de hectare cu o medie
mondiala a bioproductivitati;
iv. Deoarece un singur hectar global se utilizează o singură dată, și fiecare hectar la nivel
mondial în fiecare an reprezintă aceeași cantitate de bioproductivitate, acestea pot fi adunate
pentru a obține un indicator agregat de amprenta ecologică sau biocapacitate;
v. Cererea umană exprimată ca „amprentă ecologică” poate fi comparată direct cu
regenerarea naturii, biocapacitatea, atunci când ambele sunt exprimate in hectare globale;
vi. Suprafaţa necesară poate fi mai mare decât zona furnizată în cazul în care cererea unui
ecosistem depășește capacitatea de regenerare a acestuia .

Calculul amprentei ecologice se bazează pe procesele cunoscute deja în cadrul teoriei


sistemelor, ale fluxurilor de materie şi energie la nivelul ecosistemului (v. figura 1).
Calculul Amprentei Ecologice actuale se bazează în primul rând pe date oficiale publicate de
organizaţii internaţionale: FAO (Food and Agriculture Organization) a Naţiunilor Unite
(FAPSTAT, 2010), Divizia de Statistică a Naţiunilor Unite (UN Commodity Trade Statistics
Database – UN Comtrade 2010), şi Agenţia Internaţională pentru Energie (International
Energy Agency – IEA 2010). Alte date incluse pot cuprinde studii publicate în reviste de
prestigiu „peer-reviwed” şi colecţii tematice de specialitate. O lista completă a surselor de
date este inclusă în Ecological Footprint Atlas 2010, (Edwig, 2010) [65].
Publicaţiile NFA (National Footprints Accounts) calculează amprenta ecologică şi
boicapacitatea pentru un număr de peste 200 de ţari şi teritorii (zone) ca şi valorile
amprentelor ecologice globale începând cu 1961. Ultimele rapoarte au fost prezente în 2014
pentru perioada de până în 2011. Intenţia NFA este să ofere rapoarte şi analize pe baze
ştiinţifice solide şi calcule transparente, permiţând comparaţii între ţări şi zone şi evaluarea
situaţiei existente.

Figura 84: Planul de implementare al NFA (National Footprint Accounts=Evidența Amprentei


Naționale)

89
În figura 84 este prezentata modalitatea de culegere şi procesare a datelor în vederea obţinerii
valorilor pentru amprenta ecologică utilizate de către NFA. (Kitzes et al., 2010), [67].

Evaluările amprentei ecologice au rolul de a măsura cererea de biocapacitate prin cererea


finală, dar amprenta ecologică se contorizează la punctul de recoltare primară sau la emisiile
de carbon. Astfel, urmărirea amprentei ecologice formată de produsele derivate este esențială
sarcinii de atribuire a amprentei ecologice producției, până la sfârșitul utilizării pe care o
deservește.
În continuare este prezentat modul standard de aplicare al schemei de calcul pentru amprenta
ecologică, mod de calcul utilizat şi în evaluările oficiale ale valorii acesteia.

- Amprenta ecologică de producţie - (EFp) se calculează cu relaţia:

EFp = × × (57)

P: cantitatea de produs recoltat sau dioxid de carbon emis; resursă consumată sau
deşeu generat
YN: este media randamentului național pentru P (sau capacitatea de absorbție a carbonului
sau a deşeului generat)
YF: factorul randamentului
Factorul de randament pentru tipul de utilizare evaluat reprezintă gradul în care o anumită
utilizare a terenului este mai productivă decât media mondială.

EQF: factorul de echivalență, respectiv, pentru tipul de sol folosit în cauză.


Factorul de echivalenţă reprezintă factorul de conversie al tuturor utilizărilor terenurilor în
funcţie de rolul lor în creşterea amprentei ecologice. Se poate stabili în funcţie de cultura
de pe teren

Amprenta ecologica de consum (EFc consumption Ecological Footprint)

EFC=EFP+EFI-EFE (58)

EFP: este amprenta ecologică a producției

EFI, EFE: amprente concretizate în fluxurile de mărfuri importate și exportate.


În figura 85 este ilustrată componenţa amprentei ecologice de consum
PRODUSE DERIVATE

YD: randamentul efectiv pentru produsul derivat:

YD=YP×EXTRD (59)

Yp: randamentul pentru produsul primar


EXTRD: raportul masic de produs derivat pentru date de intrare primare necesare (v. ecuaţia 60)

90
Figura 85: – Schema cererii directe și indirecte pentru biocapacitate globală și locală [66]; Amprenta
ecologică de consum (AEc); Amprenta ecologică de producţie (AEp); Amprenta ecologică pentru
importuri (AEI); Amprenta ecologică pentru exporturi (AEE)

Bunurile primare și derivate sunt legate de ratele de extracție specifice produsului. Rata de
extracție pentru un produs derivat, EXTRD, este utilizată pentru a calcula randamentul
efectiv, după cum urmează.
Adesea EXTRD este raportul masic al produsului derivat la intrarea primară necesară. Acest
raport este cunoscut ca fiind factorul de conversie tehnic (FAO, 2000a) pentru produsul
derivat, notat ca TCFD în ecuația de mai jos. Există câteva cazuri în care mai multe produse
derivate sunt create simultan din același produs primar. Pentru a rezolva această problemă,
amprenta ecologică a produsului primar trebuie să fie împărțită între produsele derivate
simultan. Formula generalizată pentru rata de extracție a unui produs derivat D este:

EXTRD = (60)

FAFD: factorul de alocare al amprentei

TCFD: factorul de conversie tehnic pentru produsul derivat.

Calculul factorului de alocare al amprentei se face cu ecuaţia (61):

FAFD = ∑
(61)
Vi: prețul pe piață al fiecărui produs simultan derivat. Pentru un lanț de producție cu un
singur produs derivat, atunci,TCFD este 1, iar rata de extracție este egală cu factorul de
conversie tehnică

91
Biocapacitatea – (BC) - de ţară sau globală se determină cu ecuaţia (62) :

BC =A×YF×EQF (62)

A: suprafața disponibilă pentru un tip de utilizare a terenurilor

YF, EQF - reprezintă factorul de randament și factorul de echivalență, respectiv, pentru țară,
anul, și tipul de utilizare a terenurilor în cauză.
Factor de randament local YFL:

(63)

U: mulțimea tuturor produselor primare utilizabile ce un anumit tip de teren foloseşte


randament
, , , sunt zonele necesare pentru a furniza valorile anual acestei țări produse disponibile la randamente mondiale și naționale. Acestea sunt calculate astfel cu ecuaţia (64)

, = ş , =

(64)
: creșterea anuală națională totală a produsului i

, : productivitatea la nivel național și mondial.


=

(65)

PGR= TFR-FMkt-FCrop-FRes
TFR: cerința totală calculată de alimentare
(66)
FMkt, FCrop și FRes : cantitățile de furaje disponibile din culturi generale comercializate,
produsele cultivate în mod special pentru furaje și resturi vegetale.

Pentru utilizarea resurselor alimentare marine:


PPR=CC×DR×( 1 )(TL-1)

CC: conținutul de carbon al biomasei de pește-greutate umedă


DR: rata capturilor aruncate înapoi pentru capturi accidentale
(67)
TE: eficiența transferului de biomasă între niveluri trofice,

TL este nivelul trofic al speciilor de pești în cauză.

92
= ∑� , × �

(68)

QS,i: captura durabilă estimată pentru grupul de specii marine, i

PPRi: valoarea PPR corespunzătoare nivelului trofic mediu al grupului de specii, i

Rata medie globală de utilizare a produselor marine este:

= (69)

YM: randamentul mediu global marin

PPS: recoltă mondială durabilă

ACS: zona platformei continentale globale

Pentru determinarea amprentei carbonului EFC (de fapt a dioxidului de carbon) în zonele
maritime:
×(1− )
= ∗
(70)

EFC: amprenta ecologică a emisiilor de Carbon


PC: emisii anuale ale CO2
SOcean: fracția emisiilor antropogene sechestrate de oceane, în decursul unui an
YC: rata anuală de Carbon absorbit pe hectar de teren împădurit, la randamentul mediu global

În vederea realizării calcului, (v. ecuaţia 57) se recomandă utilizarea factorilor de echivalenţa
prezentaţi în tabelul 5 sunt prezentate valorilor factorilor de echivalenţă. De menţionat că
valorile acestor factori se modifică periodic funcţie de activitatea economică şi modul e
utilizare al resurselor.

Tabel 5 – Factori de echivalență, 2007

Tipul suprafeței Factorul de echivalență (hectare


globale/hectar)
Terenuri agricole 2,51
Pădure 1,26
Pășuni 0,46
Apă de mare și internă 0,37
Teren construit 2,51

Tot pentru stabilirea factorilor de echivalenţă se poate utiliza şi graficul redat în figura 86. [66]

93
Figura 86 – Zonă relativă de utilizare globală a terenului în hectare și hectare globale, 2007

5.2 Amprenta ecologică zonală

În vederea determinării valorilor amprentei ecologice zonale, este recomandabil pornească de


la relaţiile iniţiale propuse de Mathis Wackernagel și William Rees.
Calculul amprentei ecologice se bazează de asemenea pe procesele cunoscute deja, ale
fluxurilor de materie şi energie la nivelul ecosistemului.
Şi metoda pentru amprenta ecologică zonală se bazează pe premiza că majoritatea
fluxurilor de materie şi energie pot fi convertite în suprafeţe echivalente de uscat sau luciu
de apă. În final, amprenta ecologică se exprimă în suprafaţa de uscat şi de apă necesară.
Metoda în sine este foarte flexibilă, putând fi aplicată atât unui grup restrâns de indivizi, cât
şi la totalitate unei zone mai mari.
Amprenta ecologică se calculează după formula propusă de Wackernagel şi Rees in
anul 1995 si anume :

= × × (71)

unde :

P - este cantitatea resursei consumate sau de deşeuri generate


YN - este media naţională a producţiei resursei P sau de absorbţie a deşeului P;
YF - este factorul de randament pentru tipul de utilizare evaluat; EQF - este
factorul de echivalenţă;

Factorul de randament pentru tipul de utilizare evaluat reprezintă gradul în care o anumită
utilizare a terenului este mai productivă decât media mondială.

94
Factorul de echivalenţă reprezintă factorul de conversie al tuturor utilizărilor terenurilor
în funcţie de rolul lor în creşterea amprentei ecologice.

Amprenta ecologică (EF) este raportată la biocapacitate (BC), care reprezintă producţia
biologică din teritoriul analizat.

Biocapacitatea reprezintă capacitatea unei zone de a furniza resurse şi de a absorbi deşeuri. Se


exprimă în unităţi de suprafaţă raportate la productivitatea globală (hectare globale –
hag). Pentru a face totuşi distincţia faţă de amprenta ecologică globală este recomandabil să se
utilizeze o unitate care să ia în considerare numai situaţia din zona respectivă – şi anume
hectarul zonal (haz sau zah).
Aceasta depinde nu numai de condiţiile naturale, dar şi de practicile folosite în agricultură şi
silvicultură, fiind calculată cu următoarea relaţie:

= × ∗ (72)

unde:

S - reprezintă valoarea suprafeței disponibile pentru o anumită utilizare a terenului.

Factorii de echivalenţă pentru diferite suprafeţe productive sunt date în acest caz în tabelul 6.

Tabelul 6 : Factorii de echivalenţă pe suprafeţe productive


(după The World’s Ecological Footprint and Biocapacity 1999 )
Categorie de utilizare Factori de echivalenţă Biocapacitatea
( gha/ha) (ha globale/loc)
(zha/ha (ha zonale/ loc)
Terenuri cultivate 2,11 0,53
Suprafeţe forestiere 1,35 0,86
Păşuni şi fâneţe 0,47 0,27
Zone marine şi ape interioare 0,35 0,14
Spaţii construite 2,11 0,1

Şi în aceste cazuri, amprenta ecologică poate fi divizată în:

- amprenta fizică (separată în funcţie de principalele utilizări ale terenurilor în culturi


agricole, păşuni, păduri, suprafeţe acvatice şi terenuri construite)
- amprenta energetică (cunoscută şi ca amprenta carbonului)

==================================================================
==================================================================

95
Aplicarea amprentei ecologice în
studiul evoluţiei siturilor istorice
(studiu de caz)
6. Aplicații practice ale conceptului de amprentă ecologică

Aşa cum am mai menţionat, un studiu interesant şi neabordat până acum în cercetare, îl
constituie analiza rolului amprentei ecologice în evoluţia siturilor istorice. Ideea a pornit de la
constatarea unor similitudini în evoluţia temporala a unor situri istorice din perioade similare
care au evoluat şi apoi involuat din cauze care ar putea include nu numai cauze geo-politice,
militare, sociale şi economice. Aceşti factori nu ar putea explica toate aspectele privind
situaţia acestor aşezări omeneşti, care la un moment dat, au involuat mult, ajungând uneori la
dispariţie. Utilizarea excesivă a resurselor locale, zonale, chiar mai îndepărtate de oraşul sau
cetatea respectivă, creşterea populaţiei, şi atingerea unor valori ale amprentei ecologice care
au depăşit probabil nivelul de echilibru al sistemului, este foarte posibil să fi constituit nişte
cauze determinante.
Pornind de la aceste considerente, am încercat să adăugăm metodei de calcul a amprentei
ecologice zonale, (v. capitolul 5), informațiile privind sistemele ecologice existente, date
privind evoluţia schimbărilor climatice pentru o perioadă determinată şi modele inginereşti
referitoare la schimburile de materiale şi de energie compatibile, pentru a putea determina o
valoare cât mai exactă a acesteia. Problema dificilă intervine însă, atunci când se încearcă
estimarea suprafeței de teren întrebuințate și necesare neutralizării deșeurilor generate de
consumurile excesive ale unei populații, în urmă cu două milenii, de modul de utilizare al
resurselor energetice şi materiale, precum şi de stabilirea valorilor unor factori de
echivalenţă. În aceste cazuri, inconvenientul îl reprezintă cantitatea redusă a datelor istorice,
necesare integrării în aplicații matematice. În figura 86 sunt prezentate influenţele care se iau
în considerare la analiza factorilor de impact asupra evoluţiei unui sit istoric.

Figura 86: Influenţe asupra evoluţiei unui sit istoric ( T: temperatura; U: umiditatea; R: radiaţiile)

Se poate constata în mod evident că, timp, evoluţia, creşterea şi scăderea până la dispariţie a
aşezărilor daco-romană de-a lungul Dunării poate fi explicată nu numai de geo-evenimentele
politice, dar, de asemenea, de cele economice şi evoluţii climatice, interdependente cu situaţia
mediului. Impactul dual dintre situri istorice de apărare şi a mediu care se adaugă activităţilor
96
umane în asemenea aşezări vechi este cu siguranţă remarcabil. Problema a fost abordată prin
studierea interconexiunilor utilizând ca bază de lucru şi calcul metoda de "amprenta
ecologică " şi aplicaţii din teoria sistemelor dinamice, pentru că este indispensabil să se aibă
în vedere evoluţiile globale. Studiul s-a concentrat mai ales la site-uri de-a lungul mijloc şi
inferior Dunării, precum Sucidava (România) şi Ulpia Oescus (Bulgaria), cuplat datorită
poziției lor de infrastructurile speciale construite de-a lungul fluviului. Aceste două site-uri au
utilizat un sistem de comunicare foarte bun (figura 87) prin podul construit din ordinul lui
Constantin cel Mare [1], în secolul al patrulea (328).

Figura 87 – Amplasarea siturilor istorice Sucidava și Ulpia Oescus, legate de Podul lui Constantin cel
Mare

6.1 În căutarea unor date istorice aplicabile amprentei ecologice zonale

Cauzele dispariției Imperiului Roman sunt multiple, fiind clasificate de istorici și


arheologi ca strategice, politice și militare. Însă odată cu apariția și extinderea pe o scară tot
mai largă a studiilor privind sistemele ecologice, s-ar putea avea în vedere că involuția
Imperiului a fost influențată în mod cert de situația economică dar şi de cea climatică și de
starea mediului înconjurător.
În perioada secolelor I-VI, evoluția siturilor romane, civile și militare de pe Dunăre și
Rin fost similară. Astfel, este interesant de analizat, prin comparație, perioada de dezvoltare
și modul de exploatare a resurselor, precum și cauzele ce au condus la involuţia a numeroase
aşezări. Siturile care s-au în vedere în această etapă, sunt prezentate în figura 88:

Figura 88 – Situri istorice care se au în vedere pentru studiul amprentei ecologice zonale

97
Situl istoric Sucidava (figura 88 – amplasare) este vechea capitală a tribului dacic al
sucilor, aflata pe malul stâng al Dunării, în Câmpia Olteniei, aproape de confluenta Oltului cu
Dunărea, pe teritoriul vechiului sat Celei, actual cartier al orașului Corabia. Coordonatele
geografice ale sitului sunt 43o 44’ 05’’ N; 24o 30’ 05’’ E. Numele străvechi al sitului se
considera a fi: “Sykibid”, urmându-l pe Procopius din Caesarea, fiind menţionat ca
“Sucidava” de Vasile Pârvan [70].

Figura 89 – Aşezarea sitului istoric Sucidava (D. Constantinescu, 2012)[67, 68, 70]

Denumirea “Sucidava” a fost găsită pentru prima oară pe o inscripție veche din secolul al III-
lea, însă pe teren a fost identificată în anul 1845, de către August Treboniu Laurian, susținut
ulterior de Grigore Tocilescu și Vasile Pârvan [70]. O locuire intensă și de lungă durată
începe în a doua epocă a fierului, însă o amplă dezvoltare cunoaște în perioada geto-dacă,
Sucidava devenind unul din cele mai puternice centre economice, politice și militare din
sudul Daciei.
Epoca romană începe odată cu primul război daco – roman din 101 – 102. După ocuparea
Olteniei, romanii construiesc la Sucidava un castru (care face de fapt parte dintr-un întreg
sistem de fortificaţii) pentru controlul asupra Dunării. Așezarea civilă romană s-a dezvoltat
după 106 și s-a extins teritorial, fiind înconjurată de șanțuri și ziduri de apărare.
Sucidava rămâne și după retragerea Aureliană (275) parte a Imperiului, în cadrul Provinciei
Dacia Ripensis, importanța sa crescând în timpul lui Constantin cel Mare care reanexează o
parte a fostei provincii Dacia, dovadă fiind refacerea drumului dintre Sucidava și Romula-
Malva (Resca), dar și construcția unui pod peste Dunăre, între Sucidava si Oescus, din piatra
și lemn, podul fiind inaugurat în vara lui 328. În epoca paleobizantină, cetatea Sucidava
cunoaşte o serie de distrugeri, cetatea fiind prima dată distrusă de către Huni (442-447); și
refaceri, în anii 527-533 de către Împăratul Iustinian, fiind definitiv distrusă în jurul anului
600.
Cetatea romano – bizantină (figura 90) se întinde pe o suprafață de două hectare. În interiorul
ei se păstrează zidurile de incintă și turnurile de intrare B-C, turnuri de apărare A - J
descoperite în urma săpăturilor, începând din anul 1946, bazilica romano – bizantină din
98
secolul al IV -lea (b), (cel mai vechi locaș de cult de la nordul Dunării), clădirea cu hipocaust
(h1), (sistem de încălzire roman prin pardoseala) din secolul al VI-lea, portalul podului lui
Constantin cel Mare,(132) construit peste Dunăre, poarta constantiniană ce făcea legătura
între pod și cetate, dar și o fântână romană din secolul al II-lea, marcată pe hartă.

Figura 90 – Planul zonei fortificate (zona militară) Sucidava


(măsurători: D.Constantinescu; A.B. Carlan, N.Costache)
(Grafică: A. B. Carlan)

Bazilica romano – bizantină a fost descoperită în anul 1946 în partea de N-V a cetății.
Din edificiu s-au păstrat o parte din temeliile zidurilor și din pardoseala interioară, pe baza
cărora s-au restaurat dimensiunile și forma bazilicii. Biserica are forma dreptunghiulara cu o
absida semicirculara cu raza de 3,80m reprezentând altarul, orientată est-sud-est.
Dimensiunile încăperii dreptunghiulare sunt 17,10x10 m. La temelii, grosimea zidurilor este
de 0,65m, arătând că întreaga construcție se realizase din zid de piatră și cărămidă.
Clădirea cu hipocaust (h1, figura90), (figura 91) a fost descoperită în anul 1977 și era
utilizată pentru a încălzi cu aer cald o locuință aflată la est de aceasta. Legătura se făcea prin
tuburi din ceramică îngropate în pereții locuinței. Construcția de formă dreptunghiulara are
dimensiunile de 11x5m și grosimea zidurilor de 0,45-0,65m. Podeaua acesteia din care s-a
păstrat un fragment, care a fost restaurat, era susținuta de opt șiruri a câte 22 stâlpi (PILAE),
înalţi de 0,62 m. În spațiul dintre podea și baza stâlpilor circula aerul cald provenind dintr-un
cuptor (PRAEFURNIUM) aflat în exteriorul edificiului. Tuburile care transportau aerul cald
erau lungi de 0,60m și cu diametrul gurii de 0,185m.
[ Aceste dimensiuni au fost necesare pentru a evalua materialul utilizat la construcţia şi
întreţinerea fortificaţiei]
99
Figura 91 –a) Clădirea cu hipocaust, din interiorul sitului istoric Sucidava (Foto: B. Carlan, iunie
2013); b) Reprezentare grafică a clădirii cu hipocaust

Fântâna subterană (figura 92) a fost descoperită în anul 1958 și se află în partea de sud a
fortăreței. Construcția subterană are două componente: puțul propriu-zis (figura 92 b), aflat la
o adâncime de 18m de la nivelul platoului cetății și coridorul de acces (figura 92a), lung de
26m, care coboară din incinta fortăreței până la izvor.

Figura 92 – Fântâna subterană : a) Coridorul de acces ce coboară din incinta fortăreței către izvor;
b)Puțul subteran (Foto: B. Cârlan, iunie 2013)

Utilizând un oximetru portabil, s-au prelevat probe de apă din fântâna subterană a
sitului istoric Sucidava și s-a determinat concentrația de oxigen dizolvat; conform
măsurătorilor, aceasta atinge valoarea 30-32 mg/l, la o temperatura de 14,10C.
De asemenea, s-a măsurat nivelul de oxigen dizolvat și într-un izvor din apropierea fortăreței
(figura 93), unde valoarea indicată era de 20-22 mg/l, la o temperatura de 14,70C.
100
Figura 93 – Izvor din exteriorul fortăreței (Foto: B. Cârlan, iunie 2013)

Poarta de Vest (figura 94) datează din secolul al IV-lea și avea rolul de a face legătura
între pod și interiorul cetății. Se văd și astăzi urmele carelor romane care traversau Dunărea
pe pod și intrau în cetate. Este interesant de menționat că materialul folosit pentru ziduri era
constituit din roci locale cu urme foarte vizibile de scoici paleolitice, demonstrând climatul
dramatic și schimbările geologice care au avut loc acum mai bine de doua milioane cinci sute
de ani.

Figura 94 – Poarta de vest a sitului istoric Sucidava (Foto: B. Cârlan, iunie 2013)

Podul lui Constantin cel Mare. În secolul al IV-lea, împăratul Constantin cel Mare a
refăcut cetatea și a construit podul peste Dunăre între Sucidava și Oescus (Bulgaria), lung de
aproximativ 2434m, fiind unul dintre cele mai lungi poduri din Antichitate. Circulația se
realiza pe un tablier din lemn, cu o lățime de 5,70m, situat la 10m deasupra apelor Dunării.
101
Ulpia Oescus este localizată în apropierea orașului Gigen, în Bulgaria. A fost unul dintre cele
mai mari orașe din zona Dunării de Jos, stabilit în 106-109 d. Ch. Relicvele primei așezări
romane, amintesc de coloniile romane. Suprafața a fost fortificată cu pietre și ziduri, în timpul
domniei lui Vespasian. În anul 270, Legiunea a V-a Macedonica s-a reîntors la Oescus și
atunci a fost construit cel de-al doilea sistem de fortificație al Ulpiei Oescus. Cetatea a existat
până la sfârșitul secolului VI d. Ch. (Boyanov, I., 2008) [71]. În figura 95 sunt reprezentate
termele romane de la Ulpia Oescus, din secolele III-IV.

Figura 95 – Termele romane de la Ulpia Oescus, datând din secolele III-IV d. Ch.
(foto: D. Constantinescu, august 2013)

Capidava (figura 96) a fost una din cele mai mari fortărețe incluse în sistemul de
apărare al Imperiului Roman. Fortificația are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV
spre SE - 105m x 127m, cu ziduri groase de peste 2 m și înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste
10m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri in sfert de cerc si 2 turnuri intermediare in
forma de potcoava (U), o poarta lata de 2,50m situata pe latura de SE care făcea legătura cu
restul teritoriului și o ieșire strategică pe latura de SV a turnului dinspre Dunăre, unde era
amenajat portul. Cetatea ocupa un loc important în sistemul defensiv roman, făcând parte din
seria de castre și fortificații ridicate în timpul Împăratului Traian, la î nceputul secolului al II-
lea , in cadrul măsurilor de organizare a limes-ului dunărean. Locul era deosebit de potrivit
caracterului construcției, oferind o vasta arie de supraveghere: un masiv stâncos care se înălța
între piciorul pantei ce coboară dinspre NE și Dunăre. Masivul prezenta un avantaj din punct
de vedere strategic și anume un șanț natural care pornea din Dunăre, îl ocolea pe partea de
NE, pana aproape de colțul de est al cetății. De altfel, forma masivului a impus forma și
orientarea castrului.

102
Figura 97 – Situl arheologic Capidava

a) Vedere spațială b) Harta fortăreței (schiţa prelucrată D.Constantinescu)

Situl istoric Argamum (figura 98) este situat în partea de est a județului Tulcea, pe
teritoriul comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman, localizat la contactul dintre
Podișul Babadagului și Limanul Razim. Se întinde pe aproximativ două hectare și jumătate;
se identifică prin prezența unor ruine și elemente arhitectonice: poarta, zidul de apărare,
câteva străzi, basilica paleocreștine și valuri de pământ. Cea mai mare parte din cetate se află
încă sub pământ.
Cetatea a fost întemeiată de coloniștii greci veniți din Asia Mică, către mijlocul
secolului VII î.e.n. și stabiliți atunci pe malul Mării Negre (Manucu-Adameşteanu ,
M.,2001)[73]

Figura 98 – Cetatea Argamum (foto: A. B. Carlan, 2012)

103
Situl istoric Augusta Raurica (figura 99), aflat la 20 km est de Basel, în Elveția, de-a
lungul fluviului Rin, este vechea capitala de provincie romană.

Figura 99 - Amplasarea sitului istoric Augusta Raurica, pe malul Rinului (Pfäffli, B., 2010)[72]

6.2 Analiza amprentei ecologice zonale

Analizând aspectele amprentei ecologice în zonele situate de-a lungul fluviului Dunărea, ce
corespund sistemului de fortificații roman, propunem luarea în calcul a aspectelor dinamice
ale amprentei ecologice. Aspectul general al unui ”sistem al sitului istoric – sistem ecologic”
complex poate fi sistematizat așa cum este prezentat în figura 100.

Figura 100: Sistemul dinamic SSI (Sistemul sitului istoric) incluzând: SSS
(Sistemului Sitului Sucidava), SSC – subsistemul climatic, SS Biom – subsistemul
biom; E – energie, M – materiale, I – informație; p – pierderi, u – util, def – pierderi
nerecuperabile sau reciclabile
104
Dacă aplicăm modelul analizat pentru situl istoric Sucidava, se obține schema
prezentată în figura 101.

Figura 101 – Particularități ale sistemului sitului Sucidava: SS – Subsistemul Sucidava;


SSb – Subsistemul biom; SSc – Subsistemul climatic; C1…Cn – construcții în
subsistemul SS; a – animale; v
– vegetație; r – roci; p – populație; U – umiditate; T – temperatură; P - presiune

Parametrii climatici precum temperatura, umiditatea, vânturile, radiația solară


influențează consumul de energie, la fel ca agricultura, transporturile, utilizarea materialelor
și chiar relațiile sociale, politice și militare. În numeroase documente se fac referiri la faptul
că între anii 100 – 600, climatul a fost mai rece decât astăzi; de exemplu, Vasile Pârvan
menționează în mod repetat în studiile sale o perioadă foarte rece, în special iarna. Pentru a
putea calcula consumurile de energie și material este necesar să se cunoască cu exactitate
parametrii climatici, însă aceste date nu sunt foarte accesibile.
DATE ŞI INSTRUMENTE PENTRU ESTIMAREA AMPRENTEI ECOLOGICE

Date privind utilizarea resurselor


Rolul principal al amprentei ecologice în situaţia analizată, este de a măsura cantitatea de
resurse din natură pe care populația romană o consuma. Un instrument utilizat pentru
estimarea acesteia în siturile istorice este bilanțul de energie și de materiale.
În „Getica. O protoistorie a Daciei”, Vasile Pârvan [74] încearcă o reconstituire istorica a
culturii geto-dace, deoarece nu s-a limitat doar la descoperirile arheologice, ci le-a așezat la
locul lor în istoria timpului din care vin, dovedind astfel ca arheologia este o vocație.
În urma săpăturilor arheologice, V. Pârvan [74] spune despre locuințele geților că erau
asemeni „unor bordeie, pe jumătate îngropate în pământ”. Acest lucru deoarece „clima era
groaznic de aspră şi silea la acest fel de construcție, ba mai mult, împingea chiar la alegerea
de locuințe total subpământene”.
105
La deal şi la munte, situația sta cu totul altfel, „Getica” [74] mărturisind că „avem casele de
bârne, acoperite tot cu lemn și așezate fie direct pe pământ, fie mai ales pe stâlpi de lemn
(foarte înalți deasupra pământului, parc-ar susține niște locuințe lacustre), dar sprijinindu-le
numai la cele patru colturi, iar fiecare casă e înconjurată de un zăplaz de scânduri, cu
capetele tăiate în unghi ascuțit. Ceea ce e caracteristic e ca aceste locuințe sunt arătate ca
având cel puțin două camere (deci nu mizeria dela câmp a unei singure odăi) și clădirea e
bine încheiată cu cuie de lemn, făcând un bloc perfect solid”.
De asemenea, „atât la munte cât și la câmp casele sunt patrulatere, iar nu rotunde ori ovale”

Vasile Pârvan realizează o descriere a obiectelor confecționate din lemn, astfel că:

• „…bărcile scobite într-un singur trunchiu de copac, pentru pescuit ori trecut
apele și nu mai puțin carele, plugurile și toate lucrările erau in lemn…”
• „Fără îndoeală întreaga agricultură și gospodărie getică e încă în epoca
lemnului…la arme, boroana cu dinți și grapa (de spini) erau tot din lemn”
• „Tot din lemn, așa cum sunt butoaele reprezentate pe Columna Traiana, erau
desigur şi vasele mai mari întrebuințate de Geți pentru ținut lichidele: apa, vin,
uleiu”
• „Dar nu numai cetățile, casele, uneltele de lucru si mijloacele de transport
geto-dace erau din lemn, ci și întreaga mobila și chiar vasele de întrebuințare
zilnică”.
Pe baza descoperirilor realizate de Vasile Pârvan, se poate trage concluzia ca geto-dacii
utilizau foarte mult lemn, atât la construcția cetăților și a caselor, dar și pentru uzul uneltelor,
al mobilei sau al vaselor. Acest lucru, în primul rând datorită aspectului estetic, „pentru
înțelegerea anumitor forme și ornamente de pe vasele mai fine, delicate”, dar și datorită unui
aspect negativ. Acesta consta în descoperirile „sărace” în urme din civilizația geto-dacă, pe
motiv ca „la vreun foc, tot ce era din lemn se mistuia fără urmă”.
Săpăturile arheologice realizate în câmpia munteană aduc date importante privind natura
lemnului utilizat în construcții, și anume „Stejarul”, datorita fragmentelor carbonizate
descoperite.
Dovezi legate de existența pădurilor în zona siturilor istorice Ulpia Oescus – Sucidava, într-
un trecut nu foarte îndepărtat, se găsesc la Muzeul Regional de Istorie de la Pleven; probele
atestă existența pădurilor de stejar (figura 102).
Date privind schimbările climatice
Parametrii climatici cum ar fi temperatura, umiditatea, vântul, radiaţia solară influenţează
consumul de energie (în cazul nostru resursa energetică era lemnul ), precum şi agricultura,
transporturi, utilizarea de materiale şi chiar a relaţiilor sociale, politice şi militare. În
numeroase documente, există menţiunea că în anii 100-600 clima a fost mai rece decât în
prezent. De exemplu, V. Pârvan, în mod repetat menţiona în studiile sale [74] o perioadă
foarte rece, mai ales în timpul ierni. Dunăre a fost îngheţată în mod normal, în fiecare an
pentru o perioadă lungă de timp. Trebuie să ştim exact parametrul climatic, pentru a calcula
consumul de materiale şi energie, dar, uneori, datele nu sunt foarte accesibile. Unele indicaţii
pentru valorile temperaturii, prezentate în articolul scris de (Moberg & all) [75] sunt
prezentate în figura 103.

106
Figura 102 – Fragmente de stejar descoperite in zona sitului istoric Ulpia Oescus, expuse la Muzeul
Regional de Istorie din Pleven (foto: A. B. Carlan)

Proprietăţile acestui tip de arbore, sunt date în tabelul 6:

Figura 103: Graficul temperaturilor pe baza datelor raportate (de Moberg, et.al., în Nature, V. 433, 10
februarie 2005)

Pornind de la acest grafic, se poate deduce ca pentru perioada pe care o analizăm, (anii 100 –
600) diagrama temperaturilor este cea prezentată în figura 104.

107
Figura 104: graficul temperaturilor pentru perioada anilor 0 – 600, obţinut din prelucrarea
datelor determinate de Moberg în 2005 (prelucrare ORIGIN, D.Constantinescu)

EXEMPLU DE CALCUL
Factorul de noutate constă în calcularea unui bilanț de material, pentru a evalua
cantitatea de lemn utilizată de locuitorii Castrului Sucidava, pornind de la utilizarea
hipocaustului (figura 91). De menţionat că acest calcul este estimativ, pentru că în acest
moment nu se cunosc suficiente date de pe teren.
Se consideră (v. figura 91b):
Lhypocaust=11,28m
Lhypocaust=5,33m
δperete hypocaust=0,62m
Înălțimea interioară a clădirii, hint=1,90m
Tuburi transportoare aer cald: L=0,60m; ϕ=0,185m

Temperatura de confort, Tconfort=+180C


Fluxul termic total, Qpereți externi, [W] reprezintă cantitatea de căldură care se pierde,
în unitatea de timp, prin pereţii exteriori, datorită diferenţei de temperatură dintre aerul din
interior şi cel din mediul ambiant exterior. Acesta se calculează utilizând următoarea formulă:

(72)
unde:

tint [ºC] = temperatura interioară, de confort termic;


text [ºC] = temperatura aerului din mediul ambiant exterior;
108
Spereți externi [m2] = suprafaţa de calcul pentru determinarea fluxului termic prin
pereţii exteriori;
Rpereți externi [(m2*K)/W] = rezistenţa termică a pereţilor exteriori.

Suprafața de calcul, Spereți externi, [m2] se poate determina folosind următoarea


ecuație:

(73)

unde:
L [m] = lungime hipocaust;
l [m] = lățime hipocaust;
h [m] = înălțime hipocaust
Rezistenţa termică la transferul de căldură prin conducţie şi convecţie, prin pereţii
exteriori, Rpereți externi, [W/m2*K] va fi formată din mai multe rezistenţe termice înseriate –
rezistenţele termice ale diferitelor straturi de material din care sunt alcătuiţi pereţii şi
rezistenţele termice ale straturilor superficiale de aer aflate pe feţele interioare, respectiv
exterioare ale pereţilor. Această mărime poate fi determinată cu formula:

(74),

unde:

δmat i pereți externi [m] = grosimea stratului i de material din alcătuirea pereţilor exteriori;
λmai i pereți externi [W/(m*K)] = conductivitatea termică a stratului, i, de material din alcătuirea
pereţilor exteriori;
αint [W/(m2*K)] = coeficientul de convecţie al aerului din interior;
αext [W/(m2*K)] = coeficientul de convecţie al aerului din mediul ambiant exterior.

Determinarea fluxului termic total prin podea, respectiv prin tavan – corespunzător
pierderilor prin conducţie şi convecţie – se va face într-un mod similar determinării fluxului
termic total prin pereţii exteriori, utilizând următoarele formule:

(75)

unde:

Qpodea [W] = fluxul termic total prin podea;


tSol [ºC] = temperatura solului;
Spodea [m2] = suprafaţa de calcul pentru determinarea fluxului termic prin
podea; Rpodea [(m2*K)/W] = rezistenţa termică a podelei;

109
(76)

(77)

(78)

(79)

(80)

Qtavan [W] = fluxul termic total prin tavan;


tpod [ºC] = temperatura unui spaţiu neîncălzit aflat deasupra spaţiului locuit (pod);
Stavan [m2] = suprafaţa de calcul pentru determinarea fluxului termic prin tavan;
Rtavan [(m2*K)/W] = rezistenţa termică a tavanului

(81)

(82)

nzile = numărul de zile ale lunii

(83)

ηinstalaţie_încălzire [%] = randamentul termic al instalaţiei de încălzire


PCIcomb [GJ/u.m.] = puterea calorică inferioară a combustibilului; u.m.
= unitatea de măsură pentru cantitatea de combustibil, kg sau tone

Consumul anual de combustibil poate fi obţinut şi prin însumarea valorilor


consumurilor lunare.
În afară de pierderile de căldură care au loc prin conducție și convecție, prin pereții
exteriori, podea, tavan, fluxul termic total global cuprinde și alte transferuri termice (pierderi,
dar și aporturi de căldură), precum: pierderi de căldură prin transfer de masă, datorită
ventilației naturale și infiltrațiilor de aer din mediul exterior prin neetanșeitățile elementelor
exterioare, aporturi de căldură prin radiația termică solară, etc.

110
Explorând zona, au fost realizate măsurători, care au fost aplicate în modelul matematic
prezentat. Astfel, a fost determinată cantitatea de căldură utilizată pentru încălzirea clădirii cu
hipocaust, având în vedere variația parametrilor, precum:
Temperatura (+150C, -150C), ce fluctuează în funcție de anotimp (vară/iarnă)
Capacitatea calorică pentru stejar umed (14400kJ/kg) și stejar uscat (18500kJ/kg)
Materialul podelei: lemn (cu o grosime de 0,05m) și ceramică (cu o grosime de
0,03m).
În tabelul 6 sunt prezentate date privind cantitatea de stejar utilizată pentru încălzire,
având în vedere variația de temperatura exterioară, capacitatea calorică și materialul
podelei.
Tabel 6 – Date privind cantitatea de stejar utilizat pentru încălzire
Material Temperatura Capacitate Flux Consum Consum Consum
planşeu 0C energetică termic lunar de zilnic orar de
izolator [Mj/kg] necesar stejar de stejar
[GJ/lună] [kg] stejar [kg]
[kg]
0
Lemn -15 C a: 14,4 32,93 a. 5777 a. 192 a. 8
iarna (umed) b. 4450 b. 148 b. 6
+150C 2,45 a. 429 a. 14 a. 0,6
vara b: 18,5 b. 331 b. 11 b. 0,5
0 (uscat)
Ceramic -15 C 23,71 a. 4233 a. 141 a. 6
iarna b. 3339 b. 111 b. 0,8
+150C 2,15 a. 377 a. 13 a. 0,5
vara b. 302 b. 10 b. 0,4
Consumul anual de stejar, rezultat calculele evaluative efectuate, pentru încălzirea clădirii cu
hipocaust 1, este prezentat în tabelul 7.

Tabel 7 – Consumul anual de stejar pentru încălzirea hipocaust 1

Capacitate Material planşeu Consumul anual


energetică [Mj/kg] izolator [kg]
uscat: 14,4 Lemn 30.890
umed: 18,5 28.686
uscat: 14,4 Ceramic 27.660
umed: 18,5 21.835

Pentru calcule au fost folosite datele prezentate în tabelul8

Tabel 8: proprietăţi de calcul pentru lemn de stejar

Densitatea pt. umiditate 13%, Densitatea medie lemn de stejar, Compoziţie chimică
3 3
kg/m kg/m
% (lemn uscat)

770 670 C: 48-52; H2: 5,9-6,5; O2: 41-46;


N2:<0,1-0,5; K: 0; S: <0.01-0.05 ;
Cl: <0.01- 0.03

111
Datele obținute privind consumurile de stejar au fost aplicate în modele de calcul specifice,
pentru a stabili numărul copacilor utilizați pentru încălzirea clădirii cu hipocaust 1, într-un an.
Având în vedere variațiile parametrilor folosiți în modelul de calcul, rezultă că:
Pentru o capacitate calorică de 14,4Mj/kg și podea din lemn, au fost consumați 9 stejari;
Pentru o capacitate calorică de 18,5Mj/kg și podea din lemn, au fost consumați 6 stejari;
Pentru o capacitate calorică de 14,4Mj/kg și podea din ceramică, au fost consumați 9 stejari;
Pentru o capacitate calorică de 18,5Mj/kg și podea din ceramică, au fost consumați 5 stejari.

Pe lângă cantitatea de lemn exploatată și utilizată pentru încălzirea clădirii cu hipocaust I, în


situl arheologic Sucidava se mai folosea lemn pentru o a doua clădire cu hipocaust
(considerată ca fiind mai mare decât hipocaust I și pentru care nu se cunosc date, ea fiind
distrusă in cel de-al doilea război mondial), dar și pentru construcția caselor, uneltelor,
instrumentelor pentru agricultura, dar și a obiectelor de uz casnic [69]. În figura 105 este
reprezentat grafic consumul de lemn al cetății Sucidava, pentru clădirea cu hipocaust I,
hipocaust II, dar și alte consumuri.

Figura 105 – Consumul evaluat total de lemn (stejar) în situl istoric Sucidava

Utilizând relaţiile prezentate în capitolul 5, particularizate pentru cazul zonei sitului


Sucidava, se obţin rezultatele prezentate în figura 106.

Câteva concluzii

În timp, ruinele de site-uri istorice a suferit un proces de degradare progresivă, acţiuni


naturale, antropice şi conjunctural istorice.
Studiul amprentei ecologice este efectuat în scopul evaluării consumurilor de energie şi
material, folosit din resursele locale existente şi am estimării impactului pe care aceasta îl
are în evoluţia istorică pe care zona o are. Rezultatele finale obţinute vor furniza concluzii
despre rolul amprentei ecologice în evoluţia zonei Dunării inferioare.

112
Amprenta ecologica pentru situl istoric Sucidava

Consum anual estimat 143 000 kg/an.


 EF1 =30890/2200*1*1,35= 18,95 haz/an

 EF2=27660/2200*1*1,35=16,97 haz/an

 EF3=28686/2200*1*1,35=17,6 haz/an

 EF4=21853/2200*1*1,35=13,4 haz/an
BCforest =5000*1*1.35= 67 500 haz

P , Kg/an EF , haz/an
30890 18,95 BCforest = 67 500/3000=22,5 haz/pers
27660 16,97
28686 17,6
21853 13,4

Consum si amprenta ecologica Biocapacitate

D.Constantinescu, U.P.Bucharest Thursday, 22 January


2015

Figura 106: rezultatele parţiale ale analizei amprentei ecologice în cazul sitului istoric Sucidava

113
7. PUTEM INFLUENȚA AMPRENTA ECOLOGICĂ ÎN
VIITOR ?

După ce ne-am străduit atât de mult să demonstram în capitolele anterioare cât


este de importantă este cunoaşterea amprentei ecologice, de cine depinde şi cum
se face să-i aflam valoarea, poate c-ar fi momentul – la sugestia şi inspiraţia
colaboratorilor mei ABC şi Toma Alimoş desigur – să răspundem la câteva
întrebări.
Chiar putem s-o influenţăm pe deja cunoscuta „ ”?
Iată ce spun simpaticele şi înţeleptele mele colaboratoare după ce au citit cu
mare atenţie acesată lucrare şi au cugetat cu înţelepciune asupra topirii
gheţarilor :
„Omenirea se află în prezent în pragul unor situaţii de crize conjugate, fără
precedent în istorie, care se vor adânci şi vor persista pe termen lung. Marile
probleme decurg din iminenta epuizare, în viitorul previzibil, a unor resurse
naturale vitale – energie, minerale, apă potabilă, soluri fertile, suprafeţe
împădurite ş.a. Dat fiind caracterul intens parazitar, iresponsabil din
perspectivă ecologică, al economiei globale vreme de mai bine de două secole,
manifestarea unei crize globale multicompuse de talia celei actuale era
iminentă. Marii întreprinzători ai lumii nu au fost preocupaţi, cum nu sunt cu
adevărat preocupaţi nici în prezent, de a produce bunuri şi servicii fără a
periclita ireversibil echilibrul Eco-sistemic global. O asemenea stare de fapt
însă nu mai poate fi tolerată. Trebuie adoptate măsuri radicale, urgent,
indiferent care vor fi sacrificiile impuse la nivelul lumii consumeriste.”

…….. Doamne, da’ ce panică !!


E speriată de tot omenirea asta ?! Mai mult de conjugate, decât de conjugale …
Care sunt cele două secole de când ne aflăm într-o criză „multicompusă de
talie”? După Napoleon, a început imediat criza multicompusă, a stat ascunsă
până acum, şi acum … iată! A ieşit s-o studiem. Trebuie să renunţăm acum la
tot, la „consumerism” mai ales şi să cugetam serios la ce-i de făcut. Ar fi bine să
nu mai consumăm nici apă potabilă, nici nepotabilă. Dar avem bere, vin ….
Găsim noi o soluţie! Dă-o în colo chiar şi de dezvoltare durabilă - mai bine ne
oprim din orice consum de orice fel ….
114
„O planeta nu este destulă, atât că în 2050 vor fi necesare „două”
dacă se continua cu actualul ritm de consum de apă, sol şi alcool…

Pai … nu pentru toată lumea ! Parcă se vede ceva în capitolul 2! Unii


vor fi poate pe două planete, dar altora …. şi asta li se pare prea mare şi nu se
mai descurcă. Si apoi … de unde să luăm o a doua planetă chiar la fel? Vom şti
noi dacă mai rezistă şi asta, dacă se mai întâmplă ceva necunoscut ?

Iată, forestierii ne-au cam făcut figura … şi nu mai avem pe unde să ne


ţinem trilurile … oamenii nu ne fac nimic rău daca venim prin oraşe, dar nici nu
ne prea bagă în seama când ţopăim de pe un stâlp pe altul. Cu pisicile ne
înţelegem însă bine din punctul acesta de vedere … Nu prea le place nici lor pe
stâlpi

“Cu toții trebuie sa facem alegeri mai bune atunci când consumăm,
producem sau folosim energia.”

Da, sigur, de acord ! Eu chiar m-am hotărât : nu mai beau, şi voi sta
numai la lumina lumânarii, mai ales noaptea. Iar când va sosi momentul ….
atunci şi numai atunci voi cere un bec !

Exemple de lucruri mărunte … hai să-ti dau eu, poate mă crezi.

Te cred, te cred! Să stam pe întuneric şi fără păpic, şi sigur salvăm


planeta, chiar şi de meteoriţi. Doar aşa promiteau şi “şoimii”: să cresc mare şi
voinic, fără să mănânc nimic! Eiiii … dacă se ţineu de cuvânt ce bine era! Nu
mai făceau azi afaceri cu păduri, şi ne lăsau şi pe noi în pace !
- Folosește un prelungitor cu întrerupător pentru echipamentele de
acasă sau de la birou, pentru a putea porni sau opri mai ușor toate
aparatele în a celași timp ! – spuse frunza cu gândul că în curând va
veni toamna şi are nevoie de fonduri …

cum să nu ! tocmai mă învaţai sa nu mai fiu consumrisrtă … nu ştiu ce


să mai cred ! au nevoie de fonduri cei de la cableristică?
- Nu, n-au ! Tu n-ai auzit de wireless ? Ei, în curând se introduce şi
cableless, obligatoriu ! Şi în definitiv, dacă tot nu va mai fi energie … Oprește-
115
mi şi mie calculatorul ! De ce numai noaptea? Chiar şi ziua ar fi bine! Oricum,
mulţi dintre noi nici nu ştiu să-l folosească cum trebui - și acasă și la serviciu!

Muncă, se spune, măi deşteapto, nu seviciu! Asta cu serviciu era pe


vremea bunicii ! Acum nu mai suntem servitori, suntem muncăi. Adică
workeri, ca să pricepi! Nu cumva să se creadă ca nu muncim ….
Bine, bine! Dar tot ar fi mai bine să scoţi din priză toate încărcătoarele
telefoanelor și orice alte chestii dubioase atunci când nu le folosești şi nu eşti şi
tu „ich bin auch ein Charli” !

Nu era Charly Chaplin, cumva ? Nu mai glumi te rog cu asta!


Îţi mai dau un sfat! Foloseşte becuri economice! Pe cele fără economie să
le arunci … sau nu eşti consumistă? Există o gamă largă din care poți alege,
băieţii ăia trebuie să trăiască si ei !

Aşa spui ? „inteligenţă de reflectoare sau de lămpi direcționate, care să


lumineze acolo unde ai tu nevoie” ? Ai tu ce ai cu iluminatul! De parcă n-am fi
destul de întunecaţi, trebuie să ne băgam şi reflectore în ochi, şi să spunem că -i
o chestie inteligentă! 50% costuri – 50% îmbunătăţiri! Ia adu’ lumânarea aia
aici te rog …

Stingeţi lumina! Stingeţi luminile! și opreşte aparatele alea electrice ….


Ei, da şi pe alea de le reanimare, când nu mai e nevoie!

Mă înşel eu, sau mai striga odată unul: „Un cal, un cal! Regatul meu
pentru un cal!” Acuu … nu mai ştiu dacă adusu-i-au calul…
Râzi de mine?! Ia du-te mai bine şi caută „Energy Star” și orice alte
etichete …

JOS CONSUMERISMUL !

…. care să arate consumul redus de energie de pe aparatele electrostatice


şi electrodinamice …

Pai tocmai spuneam! Jos consumerismul, aduceţi opaiţul!


Dă căldura mai încet iarna!

116
Vai de mine, dar de când facem asta! Neam de neamul meu - ne este o
frică de grătere şi de ignaţi mai ales …
Aha ! Potrivește temperatura sistemului tău de încălzire, jos ca să faci
economii!

Nu ţi-e rusine? Te spun lu’ mama !


… am vrut să spun … ceva mai jos. Dar, ridică temperatura
necondiţionat! A aerului, vreau să spun… Dar, pe același principiu ca mai sus,
ai putea să îți potrivești temperatura, condiționat desigur, la o valoare mai mare
pe timpul verii.

Nu mai pricep nimic!


Folosește apa cu măsură…

Parcă spuneai că …. deloc


Nu, măi, aia fiartă! Vouă nu vă face bine. Asigură-te măcar că termostatul
nu este setat la peste 60 ̊C și fă un duș scurt – dar scurt! - în loc de o baie!

Bine, dar la duş poate să curgă chiar mai multă apa decât la baie ….

Am spus scurt !

Cât de scurt?

Pâna să nu se prinde! Las’ că ştii tu !


Foloseşte laptopul!

Cu plăcere dacă-mi faci unul cadou.

Cumpără-ți un laptop! În locul unui calculator obișnuit şi vechi ca al


tău – consumă de 5 ori mai puțină energie electrică.

117
Şi cu reciclarea ce facem? Cui dau pe cel vechi? Că bunlu’ nu-l vrea!
Adu-i un bunel’, să vezi cum îl vrea, pe calculator

• Spăl economic!

Hai şi pe la mine, că eu nu spăl deloc!


Folosește mașina de spălat rufe sau de spălat vase, am vrut să spun.
Dar vezi să nu le încurci între ele, având în vedere că între timp ai stins
lumina!

Da, da …. Iau notiţe la lumânare…


…. atunci când ai strâns suficiente rufe sau vase murdare, nu doar câteva,
și alege un program economic

Am altă idee! Dacă sunt destule rufe murdare, am putea pune şi vasele
printre ele, că le protejează

Şi ca să le usuc, suflu peste ele, mai ales dacă este iarnă. Aşa, mă încălzesc
şi eu! Este c-am ghicit ?
Nu-i rău, ai început să înveţi. Dar poţi să le pui şi pe sârma la uscat, dacă
altfel ţi-e greu. Uscarea hainelor pe sârmă, afară sau în casă, nu consumă
energie deloc.

Foarte mare dreptate ai ! Mai ales că, am şi oprit curentul prin sârmă deja.
Păstrează frigiderul rece.

Să nu-l ţin cald??


Păstrează-ți frigiderul la o temperatura potrivită măcar; și
dezgheață-l în mod regulat ca să funcționeze eficient. Nu lăsa ușile
deschise mai mult decât e nevoie și asigura-te că ușa se închide cum
trebuie .

118
Am unul care se dezgheaţă automat. Să-l schimb ? Iau de la reciclate !
Nu fierbe mai multă apă decât ai nevoie.

Nici vorbă! Mă gândeam chiar să recircul apa de la baie …


Când folosești un ibric, fierbe atâta apă cât ai nevoie. Astfel o să
economisești energie electrică și o să fierbi apa mai repede.

Desigur! Mie-mi ajunge un ibric, şi pentru baie şi pentru supă … Dar


ce face vecina Hipo, de peste drum? Că ei nu-i ajunge o cisternă. O reclam!
S-o trimită la recalificare în Junglă (daca o mai fi apă pe acolo).
Consumă alimente sustenabile!

Să vezi ce bine se susţin şuncile la vecinul bursuc în camăra! Dar, pentru


că veni vorba – n-ar fi mai bine să le spunem „alimente dezvoltate durabil”?
Cumpără alimente de sezon

Aş recomanda chiar din sezonul trecut! Le îngropam, le reciclam apoi


le mâncam. Aşa, nu mai e nevoie nici de frigider!
Cumpără produse locale

Eşti cam şmecheră! Vrei să vezi dacă sunt consumeristă! Dar abia aştept,
vine vara şi direct pe corcoduşe trec.
Cumpără atât cât mănânci

Nu sunt consumristă, să ştii. Dar nici egoistă să nu dau şi altora. Ce sunt


eu, ABC ?
Să cumperi în sistem „en gros”. Asta va reduce cantitatea de
ambalaj pe care o consumi.

Dar nu consum ambalaje ! Mai bine mă mulţumesc cu câteva fărâme de


pâine, decât să consum cartoane şi polistiren !
119
Să eviţi produsele foarte ambalate

Doar propriul ambalaj: ce intră-n cioc şi-n guşă. Aşa am învăţat şi pe cei
mici. Dar taica Pelican …. ai vazut ce guşă ?
Să mergi la cumpărături cu propria sacoşă.

Am o sacoşă pe rotile de la străbunica! Vezi ce chibzuită sunt ?


Încearcă să conduci mai puţin.

Dar nu conduc deloc. La mine conduce bursucul, tare econom. Am


ajuns acum numai PL şi PN!
Închide robinetul! Nu lăsa apa să curgă în timp ce te razi, te speli pe dinţi
sau speli legumele.

Când ma duc la tară, reabilitez fântâna. A căzut o vulpe în ea, dar …


nu contează!
Repară robinetele care picură!

Voi pune şi robinete la fântână. Şi chiar o vană de siguranţa pentru pânza


freatică, să nu deverseze în caz de cutermur.

Acestea au fost câteva sfaturi practice în numele ecosistemului, cu ajutorul


cărora puteţi salva lumea! Voi sa ascultaţi ce spunem noi, şi să faceţi ce
spune domnul Meadows!

120
BIBLIOGRAFIE
1. Stanciu, M.,: Amprenta ecologică a României, o nouă perspectivă asupra dezvoltării;
CALITATEA VIEŢII, XX, nr. 3–4, 2009, p. 271–288
2. Wackernagel, M., Rees W.E. : L’impronta ecologica – come ridure l’impatto dell’uomo
sulla Terra; Edizioni Ambiente 2008, ISBN 978-88-89014-83-7
3. Human Development Report 2010,
http://en.wikipedia.org/wiki/Human_Development_Index#New_method_.282010_Report
_onwards.29.5B6.5D
4. Robert J. Barro, Jong-Wha Lee: A New Data Set of Educational Attainment in the World,
1950-2010; The National Bureau of Economical Research, NBER Working Paper No.
15902 Issued in April 2010; http://www.nber.org/papers/w15902
5. Venetoulis and Talberth, World in Motion: The Globalization and the Environment
Reader, (2009), edited by Gary Kroll and Richard Howard Robbins
6. "Redefining the Footprint (footprint 2.0)" in Sustainable Development: Principles,
Frameworks, and Case Studies, CRC, Routledge (2010).
7. Ewing B., A. Reed, A. Galli, J. Kitzes, and M. Wackernagel. 2010. Calculation
Methodology for the National Footprint Accounts, 2010 Edition. Oakland: Global
Footprint Network, Global Footprint Network, 312 Clay Street, Suite 300, Oakland, CA
94607-3510 USA, http://www.footprintnetwork.org/
8. Wackernagel, M. and Rees, W.E. 1996. Our Ecological Footprint: Reducing Human
Impact on the Earth. New, Society Publishers, Gabriola Island, BC.
9. Wackernagel, M., B. Schulz, D. Deumling, A. Callejas Linares, M. Jenkins, V. Kapos, C.
Monfreda, J. Loh,N. Myers, R. Norgaard and J. Randers. 2002. Tracking the ecological
overshoot of the human economy, Proc. Natl. Acad. Sci. 99(14), 9266-9271
10. Living Planet Report 2014, http://www.footprintnetwork.org/
http://ba04e385e36eeed47f9c-
abbcd57a2a90674a4bcb7fab6c6198d0.r88.cf1.rackcdn.com/Living_Planet_Report_2014.
pdf ;
11. Living Planet Report 2006, WWF International, Switzerland, 2006, ISBN 2-88085-272-2
12. Global Footprint Network, Advancing the Science of Sustainability,
http://www.footprintnetwork.org/
13. Latif, M.; Klimaextreme und Naturkatastrophen, Kiel Marine Science, Leibniz Institut
für Meerswiesenschaften an der Universität Kiel, 2010
14. Berner, R., Kothavala, Z., Geocarb III: A Revised Model of Atmospheric CO2 Over
Phanerozoic Time, American Journal of Science, vol.301, February 2001, p.182-204,
http://geocraft.com/WVFossils/Carboniferous_climate.html
15. Illinois State Museum,USA, http://www.museum.state.il.us/exhibits/ice_ages/

121
16. Budiko, M.I., The Earth’s Climate: Past and Future, Academic Press Inc, London, 1982,
ISBN 0-12-139460-3
17. Arrehnius, S., On the influence of the carbonic acid in the air upon the temperature on
the ground,The London, Edinbugh and Dublin Philosophical Magazine and Journal of
Science, 5, 1896, p.237-276 (lucrare conservată la Abisko Research Centre, Sweden)
18. Wetherald, R. T., Manabe, S (2002), Simulation of hydrologic changes associated with
global warming, Journal of Geophysical Research., 107(D19), 4379, doi:10.1029
/2001JD001195
19. Fleagle, G.R., Department of Atmospheric Science, University of Washington, Seattle,
WA 98195, USA
20. Pan, Y., Birdsei, R.A., Fang, J., A large and persistent carbon sink in the world’s forests,
1990-2007. Science. doi: 10.1126/science.1201609
21. Groenigen, K.J., Osenberg, C.W. & Hungate, B.A. (2011). Increased soil emissions of
potent greenhouse gases under increased atmospheric CO2. Nature, 475: 214-216,
nov.2011;
22. Auswirkungen wechselnder Sauerstoffgehalte der Erdatmosphäre auf das Leben;
Gunnar Ries: Dicke Luft bei den Sauriern
23. Baier-Anderson, C., Balbus, J., Baron, D., Dunham, B., Nolen, J., Patton, V., Sphrantz,
D.; Comments of the American Lung Association Environmental Defense Sierra Club on
the U.S. Environmental Protection Agency’s, 72FR37818, July 11 2007 – October 9
2007; http://www.lung.org/get-involved/advocate/advocacy-documents/Comments-to-
the-Environmental-Protection-Agency-re-National-Ambient-Air-Quality-Standard-for-
Ozone.PDF
24. Abakumova, G.M., Feigelson, E.M., Russak, V., Stadnik, V.V., (1995) Evaluation of
Long-Term Changes in radiation, Cloudiness, and Surface Temperature
on the Territory of the Former Soviet Union, Journal of Climate, vol. 9, pag. 1319-1327
25. Gilgen, H., Wild, M., Ohmura, A., Means and Trends of Shortwave Irradiance at the
Surface Estimated from Global Energy Balance Archive Data, Journal of Climate, vol II,
august 1998, pag.2042-2061
26. Sandu, I., Pescaru. I.V., Sandu, Irina; Modele de evaluare a dispersiei poluanţilor în
atmosferă, Editura Sitech, Craiova, 2004, ISBN 973-657-495-4
27. Constantinescu, D.; Evaluation of the thermal convection influence upon the evolution of
the climate changes, International BENA Conference “Balkan Collaboration: the must for
better Life and Environment in S.E Europe” pag.41, 6-9 November 2008, Florina,
Greece, www.gen.teithe.gr/~bena/
28. Constantinescu, D., Sirbu, E., Thermal Convection in Low Troposphere - a Factor that
influence the Climate Changes, “Global Climate Changes and Agriculture”, p.10-20,
editor: Namik Kemal University, Turkey, 2009, ISBN 978-605-4265-00-8

122
29. Constantinescu, D.,; Evaluation of the thermal convection influence in atmosphere on the
evolution of the climate changes; Journal of Environment Protection and Ecology, vol.12,
nr.1/2011, ISSN 1311-5065, pag. 125-137; Issue: 30.03.2011
30. Handerson-Selers, Anne: Modelarea numerica a climei globale, cap V, Schimbări majore
ale mediului, Edit. All Educational, Bucuresti, 2002
31. Alayne Street-Perrot, F., Roberts N.,: Paleoclima şi încalzirea climei, capIII, în Schimbări
majore ale mediului, Edit. All Educational, Bucuresti, 2002
32. Giuliacci, A., Giuliacci, M.; Il Clima come cambia e perché, Edizioni Alpha Test, 2009,
ISBN 978-88-483-1036-9
33. Elverland, E.; 2009, The Arctic System, Norwegian Polar Institute, Polar Environment
Centre, Grafisk Nord A.S., ISBN 978-82-7666-251-1
34. Björklund M., Burman A.; Abisko – Tour Tips, printer Blomberg & Jansson, Stockholm,
ISSN 0283-9636, Luleå 2003
35. Olson L., Sahlin E., Edborn G., Holgerson S., 2000, Sweden
36. Constantinescu, D., Jonasson, Ch.; Abisko Reservation – a Special Area for the
Researches about the Global Climate Changes; International Conference, Cluj-Napoca,
November 2009., abs. pag.36., http://enviro.ubbcluj.ro Environment & Progress, no 15,
2011, pg. 87 -95, ISSN 1584-6733, Cod CNCSIS 697/2006,
http://journals.indexcopernicus.com/passport.php?id=5497
37. Constantinescu, D., Jonasson, Ch., Kristofersson, A., Matei, E., Remarks about the
climate changes in the sub-arctic Scandinavia; „Environment and Progress 2011”, 11-12
Noiembrie 2011, Cluj-Napoca, Romania,
http://enviro.ubbcluj.ro/evenimente/conf%20enviro%202011.php
38. Constantinescu, D., Jonasson, Ch., Kristofersson, A., Matei, E.; Remarks regarding the
Climate Changes in the Sub-Arctic Scandinavia; ELSEDIMA, International Conference
the 9th Edition, Cluj-Napoca, October 2012, abstracts pag,34, http://enviro.ubbcluj.ro
39. Constantinescu, D., Jonasson, Ch., Kristofersson, Annika; Raceu Roxana; ECOTERRA,
Journal of Environmental Research and Protection, Year IX, no. 33,
December 2012, ISSN 1584-7071]; http://www.ecoterra-
online.ro/files/1362235312.pdf
40. Calaghan V., Jonassen Ch., 2007, Abisko Scientific Research Station – 100 years of
research, Sustainability, Focus: Polar Reserch
41. Buchdal, J.; Global climate change, Edit. Aric, 1999, Manchester,
http://www.doc.mmu.ac.uk/aric/
42. Bradeley, R.S.; Quaternary Peleoclimatology: Methods of Paleoclimatic Reconstuction;
Edit. Unwin Hymn, 1985, London
43. Hecht, A.D., Barry, R.G., Fritts, H.C., Imbrie, J., Kutzbach, J., Mitchele, J.M., Savin,
S.M., Paleoclimatic research: status and oportunities, Edit. Quat. Res. 1979

123
44. Callaghan, T.V., Bergholm, F., Christenssen, R.T., Jonasson, Ch., Kokfeld, U., Johansson,
M., A new climate era in the sub-Arctic: Accelerating climate changes and multiple
impacts, Geographical Research Letters, vol. 37, doi: 10.1029/2009GL042064, 2010
45. Jonsell, U., Hock, Regine, Duguay M.; Recent air and ground temperature incresses at
Tarfala Research Station, Sweden, Polar Research 2013, 32, 19807,
http://dx.doi.org/10.3402/polar.v3210.19807
46. Elverland, Ellen; The Arctic System, International 2007 – 2008 Polar Year, Norvegian
Polar Institute, Polar Environmental Centre, ISBN 978-82-7666-251-1, www.npolar.no
47. http://www.climatechange2013.org/images/uploads/WGIAR5_WGI-
12Doc2b_FinalDraft_Chapter09.pdf
48. Gray, L.j., Beer, J., Geller, M., Haigh, D.J., Lockwood, M., Matthes, K., Cubasch, U.,
Fleitmann, D., Harrison, G., Hood, L., Luterbache, J., Mehl, G.A., Schindell, D., van
Geel, B., Withe, W., Solar influences on climate, Rev. Geophys, 48/2010,
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1029/2009RG000282/abstract
49. Björn, L.O., Holmgren, B., Monitoring and modelling of the rediation of climate at
Abisko, Ecological Bulletins, 45: 204-209, Copenhagen, 1996
50. http://customers.hbci.com/~wenonah/history/script2.htm
51. Keys, D., Catastrophe: An Investigation into the Origins of the Modern World, oct.2000,
http://www.amazon.com/Catastrophe-Investigation-Origins-Modern-World-
ebook/dp/B000FC1H7I/ref=la_B001ITWU50_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=142152033
8&sr=1-1
52. Kelly, P.M., Sear C.B. – Climatic impacts of explosive volcanics eruptions, Edit. Nature,
1984
53. Petrescu, I., Bucur, I., Ristoiu, D., Avram, R., Chira. C., Codrea, V., Filipescu, S., Hossu,
A., Nicolescu, St., Silvestru, E., Stusievicz, R., Valaczkay, T.; Terra – Catastrofe
naturale, Editura tehnică, Bucuresti, 1993, ISBN 973-31-0515-5
54. Haines-Young, R., Teledetecţia modificărilor mediului înconjurător, în Scimbări majore
ale mediului, Editura All Educational, Bucureşti 2002, ISBN 973-684-269-X, pag. 20-38
55. Lester Brown, Chandler W., Flavin, Chr., Pollock, C., Postel, S., Wolf, Ed.; Probleme
Globale ale Omenirii, Worldwatch Institute, SUA, Editura tehnică 1988, Romania
56. Meadows, D., The limits to Grows, Univers Books, New York, 1972
57. Bonnefous Edouard; Omul sau natura?, (L’homme ou la nature); Editura Hachette, 1970;
Editura Politică, Bucureşti, 1976
58. Forrester, J.W, The Beginning of Syatem Dynamic, International meeting of the System
Dynamic Society, Stuttgatd, Germany, Julay 1989;
http://clexchange.org/ftp/documents/system-dynamics/SD1989-07BeginningofSD.pdf
59. Meadows, Dennis; The Limits to Growth, 1972,
http://www.cisl.cam.ac.uk/Resources/Videos/Dennis-Meadows.aspx;
http://ourworld.unu.edu/en/dennis-meadows-limiting-growth-to-save-the-world ;
http://www.donellameadows.org/wp-content/userfiles/Limits-to-Growth-digital-scan-
version.pdf

124
60. Mesarovic, M., Pestel, E.; Menschheit am Wendepunkt. 2. Bericht an d. Club of Rome zur
Weltlag;
http://books.google.ro/books/about/Mihailo_Mesarovic_Eduard_Pestel_Menschhe.html?id=ySFd
MQAACAAJ&redir_esc=y
61. Pestel, Ed.; Die Grenzen des Wachstums. Bericht des Club of Rome zur Lage der Menschheit.
Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart 1972, ISBN 3-421-02633-5.
62. Pestel, Ed (mit Mihailo D. Mesarović): Menschheit am Wendepunkt. 2. Bericht an d. Club of
Rome zur Weltlage. Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart 1974, ISBN 3-421-02670-X.
63. Guo Z, Zhang L, Li Y (2010) Increased Dependence of Humans on Ecosystem Services and
Biodiversity. PLoS ONE 5(10): e13113. doi:10.1371/journal.pone.0013113,
http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0013113
64. European Commission; Human are increasingly dependent on nature, Science for Environment
Policy, December 2010.
65. Ewing, B., A. Reed, A. Galli, J, . Kitzes, and M. Wackernagel. 2010. Calculation Methodolohy
for the National Footprint Accounts, 2010 Edition. Oakland: Global Footprint Network
66. Kitzeset all, Guidebook for National Footprint Accounts 2010,
http://issuu.com/globalfootprintnetwork/docs/ecological-footprint-atlas-2010/90
67. Constantinescu, D., Mitroi, V.Laura.; Sucidava Archeological Site – a Remakable Cultural
Heritage on the Danube River; The International BENA Conference: „Environmenal Capacity
Building”, 11-13 Nov. 2011 Bucharest, Romanian Academy Library, abs. Pag.26, ISBN 978-606-
8035-37-6
68. Constantinescu, D. “Roman Defence sites on the Danube River and environmental changes”,
„Structural Studies, Repairs and Maintenance of Heritage Architecture XIII”, series volume 131,
WIT press 2013, http://www.witpress.com/978-1-84564-730-8.html, ISBN: 978-1-84564-730-8;
eISBN: 978-1-84564-731-5; ISSN: 1746-4498 (print); ISSN: 1743-3509 (on-line); Paper DOI:
10.2495/STR130471;
69. Constantinescu, D., Carlan, A.B. ; (Defence Sites II, Arsenale di Venezia, Italy, September 2014);
WIT Press “Defence Sites Heritage and Future II”, U.K., ISBN 978 – 1 – 84564 – 833 -6, eISBN 978
– 1 – 84564 – 834 -3; ISSN (print) 1746 – 4498, ISSN (online) 1743 – 3509. Archived in Volume 143
of WIT Transaction on the Build Environment Paper DOI: 10.2495/DSHF140011
http://www.witpress.com/elibrary/wit-transactions-on-the-built-environment/143/29312
70. Pârvan, V.,: Stiri nouă din Dacia Malvensis, Academia Română, Analele A.R. – Tom XXXVI,
Mem. Sect. Istorice, nr.2, 1913 http://www.cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Parvan/Parvan-
StiriNouaDdinDaciaMalvensis.htm?filename=ParvanStiriNouaDinDaciaMalvensis.pdf
71. Boyanov, I., “Oescus – from Castra to Colonia”, Arheologica Bulgarica, vol.XII, nr 3, Sofia
2008, pag. 69-7
72. Pfäffli, B., “Petit guide d’Augusta Raurica”, publication Werner Druck AG, Basel, Switzerland,
2010, ISBN 978-3-7151-4007-0
73. Manucu-Adameşteanu , M., “Orgame/Argamum”, Editura Tipored, Bucureşti 2001, ISBN 973-
86083-0-9
74. Pârvan, V., “Getica” – in “Memoriile secţiunii istorice”, Academia Română, seria III, tomul III,
Cultura Naţională, Bucureşti 1926, pag. 112 - 804
75. Moberg, A., Sonechikin, D., Holmgren, K., Datsenko, N., Karlen, W., “Highly variable Northern
Hemisphere temperatures reconstructed from low- and high-resolution proxy data”, Nature, V.
433, 10February 2005, pag. 613

125
Alte adrese care merită consultate !

http://en.wikipedia.org/wiki/Human_Development_Index#New_method_.282010_Report_onwar
ds.29.5B6.5D
http://en.wikipedia.org/wiki/Ecological_footprint#cite_note-18
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_GNI_(PPP)_per_capita
http://www.revista-informare.ro/revista.php?id=10

126