Capra, varza și restul lumii

Win – Win – Win

O capră a primit de mâncare o varză. Varza era fericită, scopul ei în viață era să
fie apreciată ca ceva bun de mâncat. Capra s-a săturat bine. Gospodarul,
mulțumit și el, a muls laptele și l-a vândut.

O capră a primit de mâncare o varză. Varza care dorea să ajungă într-o oală de
sarmale, a fost foarte dezamăgită să fie hrană pentru un animal... Capra a
exclamat nervoasă: doar O varză! Păi ce, eu dau doar o cană de lapte?...
Gospodarul a pus litrul de lapte muls într-o sticlă curată și pentru a nu-știu-
câta-oară și-a zis boscorodind: -Gata,tai capra și-mi iau o vacă. Păi vindeam
varza asta cu 2 lei. Așa, iau 3 lei pe lapte, și dacă scad toată munca...sunt pe
minus.

Realitatea depinde de ochii sufletului care o privesc.

Un om beat nimerește, noapte fiind, într-o gură de canal neacoperită. Iese rupt
de oase de acolo, se așează în genunchi cu mâinile împreunate și zice: -
Doamne, mulțumesc Ție că nu era pus capacul la canalul ăsta, cum aș fi ieșit din
el oare?

Realitatea este urechea noastră interioară

Un domn în vârstă își sărută pe frunte soția înainte de culcare: -Te ador foarte
mult! (Da, gândi ea, și pe mine mă dor toate... și zâmbi resemnată.)

Realitatea este o hartă a ego-ului

O navă militară se apropia de țărm, pe o mare furioasă și pe timp de noapte.

Comandantul era pe punte foarte tensionat. Secundul îi strigă:

-Lumină intermitentă în față, chiar pe cursul nostru de mers!

-Semnalizează-i să se dea 20 de grade la stânga, zise comandantul.

-Ne spune să ne dăm noi, 20 de grade la dreapta!

-Spune-i că aici este o navă militară și că îi ordon eu, amiralul, să se dea imediat
la stânga.

-Ne spune că acolo este un far...

Realitatea este ceva foarte personal

Într-o dimineață, un om a coborât din scara blocului ca să meargă la muncă.

Mergând spre mașina care era parcată, vede că cineva i-a spart un far.
Extraordinar!, exclamă el în gând, aseară am lăsat-o bine, și acum? Iată banii de
concediu unde se duc! ... Asta a gândit timp de 2 secunde, apoi și-a dat seama
că mașina nu era a lui. A lui era parcată mai în spate. Nu pățise nimic.

Pe loc a uitat toată întâmplarea. Doar cerul nu mai era atât de albastru.

Realitatea este ce ne imaginăm

Eram într-o excursie cu școala,acum ceva ani. În ultima seară petrecută la

munte se organizase o masă bună și un foc de tabără. Focul ardea mocnit.

La câțiva pași de el, stăteam întins pe iarbă privind cerul foarte înstelat. Capul
mi se odihnea în poala fetei pe care o curtasem în ultimele zile și pe care mi-o
făcusem prietenă. Mă simțeam extraordinar de ușor, pluteam într-o stare de
beatitudine... deși nu băusem nimic. Nu știu cât am stat așa, minute cred. Apoi,
știu că i-am spus ceva. Nu mai țin minte ce. Și, văzând că nu-mi răspunde m-am
ridicat puțin. Ea nu mai era de mult acolo, plecase iar capul meu se odihnise tot
timpul pe un rucsac.