1

ELEMENTE DE BAZĂ ALE AUTOCAD-ului

Acest capitol are drept scop familiarizarea cititorului cu sistemul AutoCAD, oferindu-i o
privire de ansamblu asupra tehnicilor de utilizare. Prezentarea principalelor comenzi se face
începând cu capitolul 2.
În acest capitol vor fi prezentate elemente fundamentale ale AutoCAD-ului: procedura de
lansare în execuţie a sistemului, înţelegerea ecranului de desenare, deschiderea sesiunii de lucru
AutoCAD, moduri de introducere a comenzilor şi de selectare a entităţilor, sisteme de
coordonate, introducerea de date, vizualizarea desenelor precum şi moduri în care se poate
încheia sesiunea de lucru.

1.1. Lansarea în execuţie a sistemului AutoCAD

Versiunile anterioare AutoCAD prezentau utilizatorului un meniu iniţial ce oferea accesul

la operaţii cum ar fi: începerea unui desen nou, editarea unui desen existent, plotarea sau tipărirea
unui desen, configurarea mediului de lucru sau alte operaţii referitoare la utilizarea unor funcţiuni
specifice. AutoCAD 12 oferă accesul la aceleaşi facilităţi, dar în mod diferit.
AutoCAD 12 se instalează sub sistemul DOS cu ajutorul programului “Install”. Această
procedură de instalare ne dă posibilitatea să optăm între a crea un fişier batch numit
ACADR12.BAT sau a introduce comenzile din acest fişier în fişierul de comenzi
AUTOEXEC.BAT. Optând pentru prima variantă de instalare, AutoCAD-ul va fi lansat în
execuţie tastând la prompt-ul DOS comanda:

acadr12 şi apăsând Enter.

Această comandă rulează fişierul ACADR12.BAT creat de programul “Install”. Fişierul

ACADR12.BAT apelează la rândul său fişierul ACAD.EXE care lansează AutoCAD-ul în
execuţie. Pe ecranul monitorului va fi afişat ecranul standard de desenare pentru versiunea 12
(fig.1.1).

Pe ecran se deosebesc patru zone distincte (fig.1.1):

1. Zona de dialog (trei linii în partea de jos);
2. Zona de meniu de comenzi (în partea dreaptă);
3. Zona de informaţii (prima linie de sus - linia de stare);
4. Zona de desen efectiv (restul ecranului).
 Capitolul 1

Fig.1.1. Ecranul standard de desenare.

Fiecare din aceste zone are scopul ei. Dialogul ce se poartă între utilizator şi calculator
apare în zona 1 (linia de comandă). Aici se afişează ceea ce introducem de la tastatură, precum şi
prompt-urile folosite de AutoCAD pentru a comunica cu utilizatorul. Pe
măsură ce se emit noi comenzi, cele scrise anterior sunt deplasate în sus, astfel că se păstrează
istoricul lor atât cât cuprinde un ecran. Apăsând tasta F1 desenul de pe ecran dispare şi dialogul
(cel mai recent) este vizibil. Reapăsarea tastei F1 readuce imaginea grafică .
Zona 2 conţine o listă (meniul ecran) de comenzi posibile la un moment dat. Plasând
cursorul pe un articol de meniu şi apăsând butonul stâng al mouse-ului, pot fi lansate comenzi
AutoCAD sau se poate schimba meniul curent, în locul său apărând meniuri adiţionale.
În zona 3 se prezintă elemente informative care exprimă caracteristicile situaţiei curente de
lucru: numele layer-ului curent, stările diferitelor moduri de lucru ale AutoCAD-ului (ortho,
snap sau tablet) şi coordonatele poziţiei colimatorului. În cazul în care se foloseşte un mouse sau
o tabletă grafică, pot fi accesate meniurile pull-down (derulante) plasând cursorul în zona liniei de
stare. În locul acesteia va fi afişat un nou set de cuvinte (bara de meniu). Pentru ca un meniu pull-
down să apară, se plasează cursorul pe un titlu de meniu şi se apasă butonul stâng al mouse-ului
pentru a derula meniul. În cazul în care în dreptul unui articol este afişată o mică săgeată indicând
spre dreapta, atunci, selectând articolul respectiv, se va deschide un meniu adiţional în cascadă.
Zona grafică 4 ocupă cea mai mare parte a ecranului; reprezintă spaţiul grafic pus la
dispoziţia utilizatorului. Aici vor fi create desenele. În această zonă se va observa colimatorul,
reprezentând două dintre axele de coordonate; selectorul, un pătrăţel folosit la selectarea
entităţilor; cursorul, o mică săgeată folosită pentru selectarea diverselor elemente textuale din
meniuri. Tot în această zonă este vizualizat un simbol ucs icon care arată orientarea sistemului de
coordonate curent (World Coordinate System - WCS sau User Coordinate System - UCS).

1.2. Deschiderea sesiunii de lucru AutoCAD

După ce este lansat în execuţie AutoCAD-ul, se intră automat în editorul de desenare, pe

ecranul display-ului fiind afişat un ecran standard prezentat în fig.1.1. Din acest moment există
două posibilităţi de lucru: începerea unui nou desen sau continuarea lucrului într-un desen existent
(început într-o altă sesiune de lucru).
Pentru a începe lucrul la un desen nou, se alege New din meniul pull-down File, sau se
introduce NEW la prompt-ul de comandă. Pe ecran va apărea o casetă de dialog ca în fig.1.2.

2
 Capitolul 1
Fig.1.2. Casetă de dialog pentru crearea unui desen nou.

Pentru a putea salva desenul, trebuie să specificăm un nume de fişier pe care AutoCAD-ul
îl foloseşte pentru memorarea informaţiilor din desen. Numele specificat (de maximum 8
caractere) va fi înscris în caseta de editare a numelui de fişier. AutoCAD atribuie automat
fişierelor desen extensia .DWG.
Caseta de dialog “Create New Drawing” este prevăzută cu posibilităţi de folosire a
desenelor prototip. Un desen prototip poate conţine graniţele desenului, numele de layer-e,
tipurile de linii, fonturile şi setările variabilelor de desenare pe care le folosim în mod curent.
Putem începe un desen nou folosind un desen prototip (al AutoCAD-ului care este denumit
acad.dwg sau pe care îl creăm noi) sau fără a folosi vreun desen prototip. În ultimul caz se vor
folosi variabilele şi setările implicite (care s-ar putea să nu fie cele convenabile).
Pentru a alege alt desen prototip, pe care să-l folosim în locul lui acad.dwg, facem “click”
pe butonul Prototype din caseta de dialog şi specificăm noul prototip.
Pentru a continua lucrul într-un desen existent se alege Open din meniul pull-down File
sau se introduce open la prompt-ul de comandă. Pe ecran apare caseta de dialog “Open Drawing”
(fig.1.3).
Mai întâi, din zona cu lista directoarelor, se selectează directorul în care se află salvat
fişierul desen. Pentru aceasta se face dublu “click” (se apasă de două ori succesiv butonul stâng al
mouse-ului) pe directorul găsit. În zona “Files” se va afişa lista cu toate fişierele desen din
directorul specificat. Apoi, se scrie numele fişierului desen în caseta de editare “File” sau se
selectează acest fişier din lista “Files” făcând “click” pe numele său. Apăsăm butonul OK şi fişierul
selectat intră în editorul de desenare.
În cazul în care în caseta de editare “File” a fost introdus un nume de desen inexistent,
AutoCAD va semnaliza că fişierul specificat nu a putut fi găsit. Se introduce numele corect al
fişierului sau se închide caseta de dialog apăsând butonul Cancel.

Fig.1.3. Caseta de dialog pentru încărcarea unui fişier desen.

1.3. Introducerea comenzilor

AutoCAD-ul oferă mai multe moduri pentru introducerea comenzilor în timpul folosirii
editorului de desenare:
· De la tastatură;
· Dintr-un meniu;
· Cu ajutorul tabletei digitizoare;
· Dintr-o casetă de dialog.
Tastatura este principalul mijloc de introducere a comenzilor prin intermediul liniei de
comandă. Trebuie ştiut că AutoCAD este gata să accepte o comandă atunci când prompt-ul de
comandă este gol, aşa cum se arată mai jos:

Command:
Pentru a executa o comandă se tastează numele acesteia şi se apasă apoi tasta Enter. Dacă
textul comenzii este introdus cu erori (şirul de caractere nu se potriveşte nici unei comenzi
valabile) utilizatorul primeşte un mesaj de eroare ortografică: Unknown command (comandă
necunoscută) şi invitaţia de a fi prezentat întregul set de comenzi admise Type ? for list of
commands. La tipărirea semnului întrebării pe ecran apare o casetă de dialog (v.fig.2.1.) din care

3
 Capitolul 1
selectăm opţiunea Index...pentru a fi afişată lista cu comenzile AutoCAD. O listă a comenzilor
admise se obţine şi cu ajutorul comenzii HELP (v.cap.2).
Dacă o comandă este în execuţie, AutoCAD afişează un prompt prin care solicită anumite
date, ca în exemplul următor:

Command:line
From point:
În acest exemplu AutoCAD aşteaptă să-i dăm un punct din care să înceapă desenarea
liniei.
Există multe comenzi ce pot fi folosite în mod transparent în AutoCAD, adică pot fi
lansate în timpul execuţiei comenzii curente. Acest lucru se face prefixând comanda respectivă cu
un apostrof , de exemplu ‘HELP.
Pentru a obţine detalii despre o anumită comandă (sintaxă, opţiuni etc.) se tastează numele
comenzii respective şi la unul din prompt-urile ei se tastează comanda ‘HELP sau semnul
întrebării precedat de apostrof.
Dacă se apasă Enter fără să se fi introdus o nouă comandă la prompt-ul de comandă,
AutoCAD va repeta ultima comandă.
O comandă aflată în curs de execuţie poate fi anulată prin apăsarea simultană a tastelor
CTRL şi C.
Multe comenzi AutoCAD conţin subcomenzi. După introducerea comenzii, AutoCAD
afişează un prompt prin care solicită alegerea unei opţiuni (subcomenzi) de utilizare a comenzii. În
loc să introducem numele complet al subcomenzii, putem tasta doar caracterele majuscule din
numele acesteia. AutoCAD va recunoaşte caracterele respective ca fiind o prescurtare a numelui
subcomenzii. Iată un exemplu de prompt de subcomandă al comenzii ZOOM:
Command: zoom
All/Center/Dynamic/Extents/Left/Previous/Vmax/Window/<Scale>X/XP)>:
Pentru a răspunde prompt-ului de subcomandă din acest exemplu, putem tasta “a” în loc
de ALL, “c” în loc de Center şi aşa mai departe. Opţiunile din parantezele ascuţite sunt implicite,
deci datele intoduse după cele două puncte ale prompt-ului sunt atribuite acestei subcomenzi.
A doua modalitate de introducere a comenzilor este cea dintr-un meniu. Fiecare tip de
meniu AutoCAD (meniul ecran, pull-down sau icon) foloseşte macro-uri pentru executarea
comenzilor. Un macro este o serie de comenzi executate în mod automat de către AutoCAD.
Accesul la meniul ecran se realizează prin deplasarea cursorului în zona acestuia,
evidenţiindu-se astfel un articol de meniu. Pentru a lansa în execuţie o comandă din meniul ecran,
se selectează această comandă cu ajutorul cursorului meniului de forma unui dreptunghi colorat şi
se apasă butonul din partea stângă a mouse-ului.
Când AutoCAD este lansat în execuţie , va fi afişată prima pagină din meniul ecran
standard (fig.1.1). Primul articol al tuturor meniurilor ecran este cuvântul AUTOCAD. Cel de-al
doilea articol al fiecărui meniu ecran este o linie formată din asteriscuri (****). Selectarea acestei
linii va avea ca efect apariţia unui meniu ecran de opţiuni object snap.
Un articol de meniu scris cu majuscule ( de exemplu DRAW), afişează , atunci când este
selectat, un submeniu ecran. Un articol de meniu scris cu majuscule şi urmat de două puncte (:)
anulează orice comandă aflată în execuţie, execută altă comandă şi apoi afişează un submeniu
pentru alte selecţii. Subcomenzile şi opţiunile sunt afişate cu litere mici. Opţiunile care afişează
submeniuri sunt urmate de puncte de suspensie (....). Ele nu lansează comenzi AutoCAD, ci
folosesc doar la manipularea meniurilor.
Pe măsură ce introducem o comandă de la tastatură, AutoCAD “urmăreşte” apăsările de
taste, iar la confirmarea comenzii prin apăsarea tastei Enter, în zona meniului ecran se afişează
această comandă cu opţiunile ei. (Operaţia este realizată în AutoCAD 12).
Orice selecţie făcută în meniul ecran poate fi anulată cu combinaţia de taste Ctrl+C sau cu
ajutorul comenzii CANCEL.

4
 Capitolul 1

Fig.1.4. Caseta “3D Objects” pentru selectarea unui obiect din meniul icon.
Meniurile pull-down funcţionează într-un mod asemănător meniului ecran, cu câteva
excepţii. Un meniu pull-down nu rămâne afişat după efectuarea unei selecţii. Dacă se apasă o tastă
sau un buton al dispozitivului indicator selectând un punct pe ecran, acesta dispare.
Altă diferenţă o constituie faptul că, în versiunea 12 a AutoCAD-ului, meniurile pull-
down pot afişa meniuri în cascadă, reţinând în acelaşi timp ultima comandă selectată.
Meniurile icon (fig.1.4) funcţionează similar celorlalte meniuri, numai că folosesec imagini
în locul cuvintelor, oferind o interfaţă grafică pentru selecţie. Meniurile icon sunt afişate ca urmare
a efectuării unor selecţii din meniurile pull-down sau meniurile ecran. La fel ca meniurile pull-
down, meniurile icon dispar după ce a fost selectat un articol sau se tastează Ctrl+C.
O tabletă digitizoare construieşte un desen AutoCAD prin conversia în formă digitală a
informaţiei obţinute prin urmărirea unui desen pe hârtie, simultan cu executarea unor comenzi
AutoCAD. Avantajul acestei metode este că zona de comandă a tabletei poate afişa foarte multe
comenzi, fără să necesite căutarea prin structura arborescentă de meniuri.
Multe comenzi AutoCAD au interfaţă prevăzută cu casete de dialog. Casetele de dialog
conţin un număr de zone încadrate, denumite “tiles”, care îndeplinesc o gamă largă de funcţii. O
casetă de dialog cu componentele sale este prezentată în fig.1.3.
În caseta prezentată există o bară de defilare care are la fiecare extremitate câte o căsuţă
conţinând o săgeată (una indicând în sus, cealaltă în jos) şi un cursor specific. Cu ajutorul barei
de defilare putem defila conţinutul zonei căreia îi este ataşată bara, în vederea selectării unui
articol din listă.
Barele de defilare sunt folosite, de obicei, împreună cu casetele de listare. Casetele de
listare afişează o listă de elemente, din care se poate selecta cu ajutorul mouse-ului un element
dorit. Elementul selectat poate declanşa o acţiune particulară sau poate fi transferat unei casete de
editare alăturate, numită casetă text.
Alte elemente întâlnite în casetele de dialog sunt butoanele, denumite şi butoane de
comandă. Funcţiile OK şi Cancel apar ca butoane în aproape toate casetele de dialog. Butoanele
conţinând puncte de suspensie (....) afişează casete de dialog suplimentare; cele conţinând o
săgeată (<) solicită introducerea de informaţii pe ecranul grafic. Butoanele ce nu pot fi folosite au
inscripţia estompată sau de culoare gri.

1.4. Selectarea entităţilor

Entităţile sunt elemente geometrice predefinite care pot fi utilizate într-un desen cu
ajutorul unor comenzi. AutoCAD-ul oferă următoarele tipuri de entităţi: puncte, segmente,
cercuri, arce, atribute, text, polilinii şi altele. Entităţile pot fi grupate pentru a forma ansambluri
sau simboluri care pot deveni la rândul lor entităţi de sine stătătoare denumite blocuri.
Anumite elemente standardizate care intră în componenţa unui subansamblu ori a unui
ansamblu (şuruburi, piuliţe, ştifturi etc) pot fi reprezentate în desen ca entităţi (blocuri).
Multe dintre comenzile de editare ale AutoCAD-ului cer selectarea uneia sau a mai multor
obiecte/entităţi pentru procesare. Entităţile pot fi selectate individual sau în grup numit mulţime de
selecţie. Pentru o mai bună indentificare, conturul obiectelor selectate este supraluminat şi se
modifică din linie continuă în linie întreruptă.

5
 Capitolul 1
Când AutoCAD-ul are nevoie de o selectare, formulează următoarea cerere:

Select objects:

şi înlocuieşte cursorul ecran cu un cursor tip casetă denumit “selector”. Mărimea acestui cursor
(în pixeli) este stabilită de variabila de sistem PickBox.
La editarea entităţilor (mutare, ştergere etc.) există două metode de lucru în funcţie de
ordinea în care sunt executate instrucţiunile: fie se introduce mai întâi comanda de editare (cum ar
fi MOVE) şi apoi sunt selectate entităţile ce vor fi mutate, fie se crează o mulţime de selecţie
(utilizând comanda SELECT) şi după aceea se introduce comanda de editare. Prima metodă este
numită selecţie de tip verb/substantiv, iar cea de-a doua este numită selecţie de tip substantiv/verb.
Variabila de sistem PickFirst activează sau dezactivează selecţia de tip subastantiv/verb. Starea
variabilei PickFirst poate fi schimbată folosind comanda DDSELECT care afişează caseta de
dialog “Entity Selection Settings”.
Metoda standard de selecţie (verb/substantiv) este utilizată cu deosebire când trebuie
selectat un mare număr de obiecte. În cadrul acestei metode, AutoCAD 12 oferă un număr mare
de opţiuni în constituirea mulţimii de selecţie. În continuare sunt descrise opţiunile selecţiei
standard a AutoCAD-ului, cu exemplificarea unora dintre ele.
Window -se cer poziţiile grafice ale primului şi celui de-al doilea colţ (diagonal opus
primului) ale unei ferestre dreptunghiulare ce se desenează dinamic pe ecran, fereastră care
conţine în interior mulţimea obiectelor de selectat.
Crossing - creează tot o fereastră, dar selecţia se va face atât pe obiectele incluse cât şi
pe cele traversate de laturile ferestrei. Laturile ferestrei vor apărea acum cu linie întreruptă şi nu
cu linie continuă.
BOX - combină opţiunile crossing şi window. Dacă cel de al doilea punct ales este la
dreapta primului, se foloseşte selecţia de tip window, iar dacă cel de al doilea punct este la stânga
primului, se foloseşte selecţia de tip crossing.
ALL - permite selectarea tuturor entităţilor dintr-un desen, cu excepţia celor de pe layer-
ele îngheţate sau invizibile.
Last -selectează obiectul (unul singur) cel mai recent creat
Previous -reconsideră obiectul/obiectele selectate anterior, în cea mai recentă sesiune de
selectare, similară cu cea curentă. Pentru a crea o mulţime de selectie în vederea aplicării
ulterioare a opţiunii "Previous", se poate folosi comanda de sine stătătoare "SELECT". Această
comanda nu are decât acest scop.
Remove - permite excluderea dintre obiectele deja selectate a celor ce vor fi precizate
începând de acum. Prompt-ul "Select objects" se transformă în "Remove objects".
Add - reia (după remove) includerea de obiecte în mulţimea celor selectate, întrerupând
eliminarea declanşată de REMOVE.
WPolygon - se aseamănă cu opţiunea window, dar creează un poligon cu oricâte vârfuri
care înconjură obiectele pe care dorim să le selectăm. Dacă dorim să eliminăm o latură introdusă
anterior se tastează Undo .
CPolygon - se aseamănă cu opţiunea crossing, dar creează un poligon cu oricâte vârfuri
care trece prin sau înconjură obiectele pe care dorim să le selectăm.
Fence - este similară opţiunii CPolygon şi permite selectarea obiectelor care intersectează
o linie frântă. Segmentele liniei frânte se pot intersecta.
Multiple - determină AutoCAD să scaneze baza de date doar o singură dată, căutând
toate obiectele selectate într-o singură trecere.
Undo - renunţă la obiectul/obiectele selectate în momentul imediat anterior, adică la
precedentul prompt "Select objects" din sesiunea curentă de selectare.
AUto - foloseşte metoda implicită pentru selectarea obiectelor individuale. Dacă facem
“click” pe o poziţie în care nu se găsesc obiecte, AutoCAD schimbă tipul de alegere în Box.
Single - permite să selectăm un singur obiect şi apoi să continuăm comanda de editare.

Un exemplu de selectare a obiectelor îl constituie următoarea secvenţă:

Command: (o comandă de editare)
Select objects:W
First corner: (primul punct)
Other corner: (al doilea punct) 2 found (suntem înştiinţaţi ca s- au găsit două obiecte)
Select objects: enter (pentru a termina selectarea)

6
 Capitolul 1

1.5. Sisteme de coordonate

Pentru realizarea unui desen în AutoCAD ne stau la dispoziţie două medii de lucru: spaţiul
model (Model Space) şi spaţiul hârtie (Paper Space).
Spaţiul model este folosit la crearea modelului obiectului desenat. Este un spaţiu
tridimensional care are ataşat un sistem de coordonate fix. În cazul obiectelor 2D, desenele sunt
realizate în planul XOY al acestui spaţiu.
Spaţiul hârtie este folosit în special pentru pregătirea modelului în vederea plotării: sunt
poziţionate vederile desenelor 3D, sunt adăugate note, chenare, indicatorul pentru desenele
tehnice şi alte informaţii. În spaţiul hârtie fiecare componentă este creată în două dimensiuni.
În timpul lucrului în AutoCAD, fiecare obiect este desenat folosind coordonate relative la
originea (0,0,0), care este fixă în spaţiu. Numele dat de AutoCAD acestui sistem este sistemul de
coordonate al lumii (World Coordinate System - WCS). Lucrând în WCS se plasează fiecare
entitate la o locaţie absolută.
Deşi WCS este sistemul de referinţă pentru toate obiectele din desen, nu se pot desena
toate entităţile în WCS. El este potrivit pentru entităţi simple, dar nu pentru obiecte mai
complexe.
Pentru a desena obiecte 3D complexe, avem nevoie de un sistem de coordonate flexibil
care să ne permită să desenăm părţi ale unor entităţi, relativ la altele. Acesta este sistemul de
coordonate UCS (User Coordonate System), definit de utilizator, şi care permite specificarea
originii în orice poziţie şi cu orientarea dorită a axelor X, Y, Z. Astfel putem schimba planul de
construcţie şi să simplificăm localizarea punctelor 3D. De exemplu, reprezentarea unui alezaj într-
un solid de formă paralelipipedică devine mult mai uşor de realizat dacă vom defini un UCS
poziţionat şi orientat în relaţie cu această suprafaţă (fig.1.5) UCS-ul definit are originea în coţul
din stânga jos al feţei pe care se desenează cercul cu centrul de coordonate (200,250). Astfel
localizarea centrului cercului se face uşor din originea propriului UCS.
Deseori relocalizarea originii (folosind comanda UCS descrisă în capitolul 7) este o
problemă complexă 3D, dar o simplă soluţie pentru problemele 2D.
UCS-ul poate fi la îndemână în aplicaţiile 2D cât şi în aplicaţiile 3D. În general, un UCS va
fi definit astfel încât planul X-Y să coincidă cu planul de construcţie al entităţii care este
reprezentată. Nu există limite privind numărul de UCS-uri pe care le putem defini într-un desen.

Fig.1.5. Utilizarea sistemului de coordonate UCS.

Pentru a păstra legăturile între diferitele sisteme de coordonate într-un desen, putem
recurge la sistemul de coordonate icon (coordinate system icon). Icon-ul arată orientarea UCS-
ului curent prin indicarea direcţiilor pozitive ale axelor X şi Y. AutoCAD generează automat

7
 Capitolul 1

icon-ul UCS şi îl va regla mereu atâta timp cât afişarea lui (cu ajutorul comenzii UCSICON) nu
este oprită. Un W apare pe braţul Y al icon-ului (fig.1.6.a) dacă UCS-ul curent va fi sistemul de
coordonate al lumii (WCS). Dacă icon-ul va fi localizat la originea UCS-ului curent, simbolul “+”
este afişat la baza icon-ului (fig.1.6.b). O cutie este formată la baza icon-ului (fig.1.6.c) dacă se
vizualizează UCS-ul de deasupra (direcţia pozitivă a Z-ului); cutia lipseşte dacă se vizualizează
UCS-ul dedesubt (fig.1.6.d).

Fig.1.6. Sistemul de coordonate icon.

Dacă direcţia de vizualizare este în aşa fel încât privim de pe muchie UCS-ul curent,
AutoCAD-ul înlocuieşte sistemul de coordonate icon cu un icon în care se află un creion rupt
(broken pencil). Acesta indică faptul că utilizarea unui digitizor pentru introducerea punctelor este
fără sens.
Pentru a afla sensul pozitiv al uneia dintre axele X, Y sau Z se aplică regula mâinii drepte
în felul următor:
- se îndreaptă degetul mare al mâinii drepte în sensul pozitiv al axei X, iar arătătorul în
sensul pozitiv al axei Y;
- se îndoiesc celelalte degete spre palmă (ca şi cum am strânge pumnul) şi apoi se
îndreaptă degetul mijlociu în afară; acesta arată sensul pozitiv al axei Z.
Tot cu ajutorul mâinii drepte se poate afla şi sensul pozitiv de rotaţie în jurul unei axe.
- se îndreată degetul mare al mâinii drepte în sensul pozitiv al axei;
- se îndoaie celelalte degete spre palmă; sensul în care sunt îndoite degetele este sensul
pozitiv de rotaţie (trigonometric) în jurul axei respective.

1.6. Introducerea datelor

În momentul în care se apelează o anumită comandă, de obicei, sunt necesare furnizări de

informaţii referitoare la modul specific de acţiune al acesteia. AutoCAD-ul formulează cereri
pentru astfel de informaţii necesare. Există câteva reguli de bază în ceea ce priveşte introducerea
datelor în AutoCAD.
Dacă tipul datelor introduse nu este cel corespunzător, poate să apară unul din
următoarele mesaje:
Invalid POINT. (Punct nepermis)
Invalid OPTION KEYWORD. (Optiune nepermisă)
Requires numeric distance or two Points. (Este necesară precizarea
distanţei numerice sau două puncte)
Requires numeric or second point. (Este necesară precizarea unui număr sau
unui al doilea punct)

Multe comenzi reformulează cererile până la introducerea corectă a datelor.

În procesul de introducere al datelor se poate folosi orice caracter din următoarea listă:
+- 0123456789E./@*<

În toate situaţiile se pot folosi numere întregi. Numerele reale se folosesec în majoritatea
cazurilor, exceptând situaţiile în care au sens doar numerele întregi, cum ar fi numărul de rânduri
şi coloane folosite în unele comenzi. Putem folosi fracţii sau combinaţii de fracţii şi numere, ca de
exemplu: 3/2 sau 1-1/2. (În cazul al doilea trebuie folosită o liniuţă între numărul întreg şi fracţie;
spaţiul este interpretat de AutoCAD ca pe o terminare a introducerii de date).

8
 Capitolul 1
În unele situaţii, datele cerute de AutoCAD reprezintă coordonatele unor puncte. Există
mai multe moduri de introducere a coordonatelor. Se face acest lucru fie introducând de la
tastatură coordonate absolute sau coordonate relative, fie prin object snap relativ la obiectele
existente, fie prin indicarea lor cu un dispozitiv indicator.
Coordonatele absolute pot fi introduse, în funcţie de tipul lor, astfel:
· Carteziene (X,Y,Z sau X, Y). - Coordonatele carteziene folosesc virgula pentru a
separa valorile X, Y şi Z, ca în exemplele următoare:
8.5,9,4.12 (fig.1.7. ilustrează specificarea acestor coordonate)
4-1/2,6-4/5
· Polare. - Coordonatele polare sunt specificate prin distanţa până la originea UCS-ului
curent, simbolul unghiular (<) şi valoarea unghiului, astfel:
6.3<65
Fig.1.8. ilustrează specificarea coordonatelor polare.
· Cilindrice - Acest sistem specifică distanţa de la originea UCS-ului curent (5.4), un
unghi particular (55 grade) şi o elevaţie pe axa Z (23):
5.4<55,23

Fig.1.7. Specificarea coordonatelor Fig.1.8.Specificarea coordonatelor polare.

carteziene.

Modul de specificare a acestor coordonate este prezentat în fig.1.9.

Fig.1.9.Specificarea coordonatelor. Fig.1.10.Specificarea coordonatelor

sferice. cilindrice.
· Sferice - În această variantă sunt specificate distanţa până la originea UCS-ului curent,
un unghi particular în planul XY şi un unghi particular într-un plan perpendicular pe
planul XY:
8.2<60<70
În fig.1.10 se prezintă un exemplu de specificare a acestor coordonate.

Oricare coordonată (dintre cele menţionate) poate fi utilizată şi pentru introducerea

coordonatelor relative, prefixând coordonatele cu simbolul “@”. Astfel ele vor fi considerate
relative la locaţia curentă (punctul curent -punct introdus la ultima operaţie grafică). Astfel, prin
@12.5,-4 se precizează un punct aflat mai la dreapta cu 12.5 unităţi fată de punctul curent şi mai
jos cu 4 unităţi faţă de acelaşi punct. Putem folosi simbolul “@” neînsoţit de coordonate pentru a
specifica ultimul punct introdus.

9
 Capitolul 1
Toate punctele sunt relative la UCS-ul curent. Pentru a specifica puncte relative la WCS,
în timp ce se lucrează într-un UCS, în faţa coordonatelor se tastează un asterisc, ca în exemplul
următor:
*5.4<55<70
Dacă dorim o indicare relativă la punctul curent în unităţi WCS, aceasta se specifică
astfel:
@*5.4<55<70

Pentru specificarea anumitor puncte (ale unor entităţi existente) se foloseşte tehnica
object snap, pe care o vom prezenta la comanda OSNAP. De asemenea putem folosi filtre de
coordonate pentru specificarea unui punct. Filtrele de coordonate permit selectarea oricărei
combinaţii a componentelor X, Y şi Z ale unui punct.
Specificarea unui punct pe ecran (punctarea) se poate face utilizând şi mouse-ul.
Punctarea cu ajutorul mouse-ului se face comod: se deplasează indicatorul acestuia până
când cursorul ecran se situează în punctul dorit, după care se apasă butonul 1 al acestuia.
Coordonatele punctului ( care sunt afişate în zona 3 a ecranului) sunt introduse ca şi cum ar fi fost
tastate după prompt-ul “Point”. Pentru a vedea în orice moment ce coordonate au punctele pe
care este fixat colimatorul se poate introduce CTRL/D sau se poate apăsa tasta F6, care va fixa
contorizarea coordonatelor (opţiunea de afişare a coordonatelor este activa- <Coords on>- şi se
observă prin modificarea permanentă a valorilor afişate).

1.7. Controlul afişării desenelor

AutoCAD oferă multe posibilităţi pentru vizualizarea desenului în timpul lucrului şi după
ce desenul a fost terminat. Putem mări sau micşora (condensa) imaginea vizualizată a desenului pe
ecran cu ajutorul comenzii ZOOM. Mărirea imaginii este numită zooming in, iar micşorarea este
numită zooming out. Când micşorăm putem vedea o mare porţiune a desenului; mărirea prezintă o
mică porţiune a desenului şi ne arată mai multe din detaliile sale.
Putem mări pentru a desena părţi complicate din desen, cu detalii exacte, şi apoi se revine
(zooming out) la vederea de ansamblu a desenului final. Raţia potenţială de mărire/micşorare a
AutoCAD-ului este de 10 trilioane la unu, suficientă pentru majoritatea aplicaţiilor.
Ecranul grafic este folosit ca o fereastră prin care se poate privi la tot desenul sau doar la
o parte a sa. De reţinut că valorile coordonatelor se referă la poziţiile fixate în desen şi nu la
poziţiile fizice de pe ecranul display-ului.
Când desenul este micşorat distanţa dintre două puncte pare că se micşorează iar când
desenul este mărit distanţa dintre aceleaşi puncte pare că se măreşte. În realitate distanţa
absolută dintre puncte, în unităţi de desenare, rămâne constantă. Un segment desenat între
punctele de coordonate (1,1) şi (1,2) are lungimea egală cu o unitate de desenare, dar pe ecran
poate avea lungimi diferite în funcţie de nivelul de mărire sau de micşorare al desenului.
O unitate de desenare poate corespunde oricărei forme de măsură cerută de un anumit
desen (mm, cm, km, inch etc.). De aceea se poate desena utilizând unităţile de măsură reale,
eliminându-se astfel erorile de scalare. Când un desen este complet, acesta poate fi imprimat la
orice scară.
Se pot vizualiza porţiuni diferite ale desenului, fără a schimba factorul de mărire, prin
deplasarea ferestrei de vizualizare peste întreg desenul. În acest scop se foloseşte comanda PAN.

AutoCAD-ul presupune că se desenează pe o suprafaţă dreptunghiulară. Limitele de

desenare sunt marginile (conturul) acestei suprafeţe în coordonate de desenare. Se pot selecta
orice limite care să aibă sens pentru desenul respectiv. De exemplu, dacă desenul trebuie realizat
pe un format A4 culcat, ca unitate de măsură se foloseşte mm, iar colţul din stânga jos ca origine,
se pot seta limitele desenului la următoarele valori:

Lower left corner: 0,0

Opper right corner: 210,297

Dacă desenul depăşeşte limitele iniţiale, acestea pot fi schimbate uşor utilizând comanda
LIMITS (vezi capitolul 2). Se poate de asemenea elimina verificarea limitelor (când acestea devin
prea restrictive) comutând-o pe OFF.

10
 Capitolul 1
O altă proprietate a desenului este determinată de mărimea suprafeţei din aria definită de
limitele de desenare care conţine în mod curent informaţie. Cel mai mic dreptunghi care
înconjoară toate obiectele din desen defineşte extensia curentă a desenului.
Aşa cum a fost descris anterior procedeul zooming permite afişarea unor porţiuni variabile
ca mărime prin variaţia factorului de mărire. AutoCAD-ul păstrează urma poziţiei curente pe
ecran prin menţinerea unui alt set de limite numit “limitele de afişare”. Acestea reprezintă limitele
suprafeţei curente de afişare în coordonate de desenare. Procedeele zooming şi panning modifică
valorile limitelor de afişare. De aceea desenul este regenerat sau redesenat doar pentru
vizualizarea porţiunii delimitate de noile limite de afişare.

1.8. Salvarea fişierului desen şi închiderea sesiunii AutoCAD

După efectuarea unui desen, acesta trebuie salvat pe disc şi putem trece la un alt desen sau
putem închide sesiunea de lucru. Salvarea fişierului desen se face după mai multe metode, în
funcţie de situaţia în care ne aflăm în momentul salvării.
Dacă pentru începerea unui desen nou am folosit comanda NEW, salvarea se face cu
comanda SAVE din meniul pull-down File şi AutoCAD nu va solicita nume de fişier; numele
fişierului fiind dat când s-a folosit comanda NEW, salvarea se face în fişierul cu acel nume. Pentru
a nu pierde accidental (prin căderea tensiunii) un desen mare, la care s-a lucrat relativ mult, se
recomandă salvarea desenului pe disc, din timp în timp, folosind comanda SAVE.
În cazul în care am început să desenăm fără a folosi comanda NEW (lucru posibil
deoarece după lansarea AutoCAD-ului se intră direct în editorul de desenare), la prima operaţie
de salvare se va cere numele fişierului desen (realizat parţial) în care se vor face toate salvările
următoare. În acest scop va fi afişată caseta de dialog “Save Drawing As” din fig.1.11 care
cuprinde două rubrici: una pentru directoare şi cealaltă pentru fişiere. Pentru salvarea fişierului
desen într-un director dat (creat anterior), se caută acest director în rubrica directoarelor şi se face
dublu “click” pe el cu ajutorul mouse-ului. Directorul respectiv devine director curent şi în el va fi
salvat fişierul desen al cărui nume este înscris în rubrica “File”, după care se apasă butonul “OK”
din casetă.

Fig.1.11. Caseta de dialog pentru salvarea unui fişier desen.

Tot din meniul pull-down File se poate folosi comanda SAVE AS.., care permite salvarea
fişierului sub un nume nou în orice moment, utilizându-se caseta din fig.1.11.
După salvarea fişierului desen putem închide sesiunea de lucru tastând END la prompt-ul
de comandă sau selectând Exit AutoCAD din meniul pull-down File. AutoCAD va face automat o
ultimă salvare şi va reda controlul sistemului de operare DOS. În cazul în care desenului curent nu
i s-a dat nici un nume, AutoCAD va afişa caseta de dialog “Create a Drawing File”
(asemănătore cu cea din fig.1.11) prin care solicită un nume de fişier.

11
 Capitolul 1

Fig.1.12. Caseta de dialog afişată la părăsirea sesiunii de lucru fără salvare.

Dacă nu au fost salvate modificările din desen, AutoCAD afişează caseta de dialog
“Drawing Modification”, (fig.1.12) prin intermediul căreia putem opta pentru salvare (Save
Changes) sau abandonarea modificărilor (Discard Changes), ori pentru anularea comenzii (Cancel
Command).

12