PROFESOARA DE ISTORIE, de la școala numărul 8, Iulia Prodan, stătea de

mai bine de jumătate de oră pe o bancă din centrul parcului comunal. În spatele
ei, în mijlocul rondului de flori, cocoțat pe un postament de granit, Vincențiu
Babeș, turnat în bronz, o privea cu dispreț. Era cald, frunzele prăfuite ale
arbuștilor din jur, bătute de un soare nemilos și toropitor, stăteau nemișcate la fel
ca și aerul rarefiat, uscat. Cu câteva ore în urmă, profesoara găsise în catalogul de
clasă un bilețel pe care cineva caligrafiase două rânduri: „Intre douăsprezece și
unu să fii pe banca din fața statuii lui Babeș, vei primi instrucțiuni”.
La început, profesoara s-a speriat; privi îngrijorată fețele copiilor din clasă, se
întrebă care dintre ei ar fi putut strecura bilețelul în catalog și când anume, de n-a
observat nimic. Cel mai mult îl bănui pe Cojan, un elev negricios care a fost scos
la tablă cu câteva minute în urmă și a fost în apropierea catedrei. Îl privi insistent,
dar Cojan părea indiferent, poate și din cauza notei pe care o primise. Pe urmă se
liniști; catalogul zăcuse vreo două ore și în cancelarie, era la îndemâna oricui, din
corpul profesoral, să facă acest lucru, cu atât mai mult cu cât colegii știau cel mai
bine când avea să ajungă catalogul la ea.