Cunostinta si smerenia de sine este invatatura cea mai folositoare si stiinta ce

a mai inalta
1 Cand omul se smereste pentru greselile sale, impaca lesne si pe altii. S
meritul ramane in pace in mijlocul infruntarilor, caci el se reazema pe Dumnezeu
iar nu pe lume. Dumnezeu acopera si scapa pe smerit, il iubeste si mangaie. Ii
descopera tainele Sale, ii da dar celui smerit, se pleaca catre el, si din umili
nta il inalta la marire. Deci nu socoti ca ai sporit ceva pe calea binelui, pana
nu vei sti a te smeri tuturora; ci cel care va vrea sa fie intre voi intaiul, s
a fie sluga tuturor.
2 Cel ce are buna cunostinta de sine, se socoteste putin insemnat si multu
mirea lui nu este intru lauda oamenilor.
3 Cu cat vei fi mai smerit si mai plecat lui Dumnezeu, cu atat vei avea si
intelepciune si pace mai multa.
4 Cunostinta si smerenia de sine este invatatura cea mai folositoare si st
iinta cea mai inalta; este calea cea mai sigura catre Dumnezeu.
5 Daca cu adevarat ai ceva bun in tine, socoteste-te ca altii sunt si mai
buni, ca sa ramai intru smerenie.
6 De ce te tulbura si te revolta cuvantarile si cugetarile oamenilor? Caci
nu ei te vor judeca. Daca te invinovatesc pe nedrept, Cel ce vede in adancul co
nstiintei ti-a dat de mult dreptate. Daca iti imputa greseli pe care le ai, de c
e nu esti multumit ca esti instiintat, de ce nu esti fericit ca suferi o umilire
mantuitoare? Ceea ce tulbura pe om este mandria, care nu poate suferi sa fie mu
strata. Omul smerit nu se intarata, nu se tulbura, chiar atunci cand este condam
nat pe nedrept.
7 Indrazneala sfintilor era intotdeauna plina de temerea de Dumnezeu si, p
entru aceasta, smerenia lor nu se imputineaza cu nimic. Nu asa erau cei faradele
ge: indrazneala lor se naste din mandria lor, si li se va intoarce lor impotriva
, spre inteleptire.
8 Mare cu adevarat este cel ce pe sine se socoteste mic si toata inaltimea
cinstei drept nimic o priveste.
9 Nimeni nu poate fi mare cu adevarat, daca nu stie a fi mic cu placere.
10 Nu inalta capul tau pentru cutare mestesug sau stiinta la care te pricep
i, ci tocmai pentru ca ti s-a dat tie aceasta, se cuvine mai mult a te smeri, de
cat a te mandri.
11 O! Cat de mare este slabiciunea omului si cat este el de plecat spre rau
! Tu marturisesti astazi pacatele tale si maine faci iarasi pacatele pe care le-
ai marturisit. Acum fagaduiesti a te lasa de pacat, si peste un ceas il faci, ca
si cand n-ai fi fagaduit nimic. Iata dar pentru ce trebuie sa ne smerim si nici
odata sa nu socotim ca suntem ceva, de vreme ce suntem atat de slabi si nestator
nici.
12 Pe sine a se socoti nimic, pe altii a-i crede totdeauna mai buni: iata i
ntelepciune si desavarsire mare.
13 Sa nu uitam niciodata ca nu suntem nimic, ca nu stapanim decat pacatul,
ca dreptatea vrea ca noi sa ne smerim si ca in imparatia lui Hristos, cei dintai
vor fi cei de pe urma si cei de pe urma, vor fi intai (Matei 8, 25)
14 Slabi suntem toti, insa mai slab dacat tine sa nu socotesti pe nimeni.
15 Socotindu-te mai prejos decat altii nu pierzi nimic; pierzi insa foarte
mult crezandu-te mai presus macar decat unul.
16 Spre a sluji ai venit, iar nu spre a carmui.
17 Umilinta e temelia sigurantei, a pacii si a perfectiunii noastre. Jertfa
lui Dumnezeu este duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgis
i. (Psalmul 50)
18 Unde este smerenie, acolo este si pace; iar in inima mandrului, manie si
invidie.
19 Vrei sa inveti si sa stii ceva cu folos? Multumeste-te sa traiesti necun
oscut si neinsemnat!
Sursa bibliografica:- Urmarea Lui Hristos , Editura Bunavestire, Bacau, 1996