II.

Explicația regizorală

Tema: ,,Alexandru Ioan Cuza, Întemeietorul Marii Uniri,

ne veghează cu demnitate baștina’’

Ideea: Alexandru Ioan Cuza, Marele Domnitor român, care a desăvârșit Unirea Țării Românești și a
Moldovei, punând bazele României Moderne. O personalitate distinsă, al cărui nume glorios îl poartă satul
meu de baștină. Un sat cu oameni frumoși la suflet și la chip, în care dragostea de Patrie, Limbă și Omenie
sunt la loc de cinste.

Genul: Serată tematică

Suprasarcina: Prin această manifestare doresc să evidențiez atît personalitatea Marelui Domnitor Alexandru
Ioan Cuza, cât și satul de baștină care îi poarta gloriosul nume, acestui erou si neînfricat voievod romăn.

Atmosfera de amploare, periodic cu accente de publicitate, periodic cu note de document istoric.

Mijloace de exprimare: versuri, proză, muzică, material documentar, înscenări, lumini.

Metodă de montare: Ilustrativă

Scenografia/ Decorul: Scena a fost amenajată în stilul Casei Mari: un gard împletit din nuiele în partea
stângă a scenei, ulcioare de lut mai mari și mai mici alături; în centrul scenei un covor tradițional
moldovenesc negru cu trandafiri roșii, în colț - o icoană, pe pereți – tablouri cu lucrări croșetate, brodate de
mână; portrete vechi; un scaun lung acoperit cu un țol țesut în dungi, pe care stau copiii, dar și scăunele mici
cu țoale rotunde împletite cu cârligul; o măsuță rotundă de lemn acoperită cu față de masă albă croșetată în
mijlocul căreia se află o mămăligă și niște sărmăluțe, o cană cu vin. Un patefon pe o ladă de lemn pentru
zestre; un ceasonic cu pendul, un fier de călcat cu jăratic, o lampă cu gaz. Portretul domnitorului Alexandru
Ioan Cuza, drapelul României și al Republicii Moldova, genericul evenimentului decupat din litere în trei
culori: albastru, galben și roșu, expoziție de carte; proiector video.

Publicul: elevi, profesori, educatori , parinți, locuitorii satului.

Data: 20.03.19

Ora: 14:00

Locul: Liceul Teoretic ,,Alexei Mateevici’’

 III.Structura compozițională

Expozitia: Prin proiector începe redarea unui material video cu poze ce reprezinta satul Alexandru Ioan
Cuza.

Înodământul: Momentul cind prezentatorii evoluează cu textul scenariului și răsună imnul satului, onorat
de auditoriul prezent.

Desfășurarea acțiunii:
1. Legenda satului
2. Poezie – O, Românie
3. Poezie – Țara mea
4. Poezie – Cuza
5. Cântec – Dorul
6. Dans popular
7. Prezentare Gradinița nr.1 ,, Scufița roșie’’
8. Cântec – Treziți-vă români
9. Legenda populară – Cuza Vodă
10. Poezie – Țara mea
11. Cântec – Suntem români
12. Dans – Ciuleandra
13. Cântec – Acasa-i România
14. Înscenare – Moș Ion Roată și Vodă Cuza
15. Cântec – Țara mea de dincolo de Prut
16. Poezie –Satul meu
17. Cântec de Unire
18. Poezie – Dor de sat
19. Sat frumos cu nume mare
20. Formația – Kod- iVana

Punctul culminant: Hora Unirii inițiată de participanții la activitate, care au coborât de pe scenă în sala cu
implicarea publicului.

Finalul: Interpretarea melodiilor orchestrale de către Formația Kod – iVana.

 IV.Scenariul literar – ,,ALEXANDRU IOAN CUZA,
ÎNTEMEIETORUL MARII UNIRI, NE VEGHEAZĂ CU DEMNITATE BAȘTINA’’

Prezentatorul 1.
,,Pe un picior de plai,
Pe o gură de rai…’’,
De la Podul lui Gălățeanu încoace
Sătucul meu drag destinul își toarce...

Prezentatorul 2.
A fost, este și va fi un colț frumos la margine de țară, cu nume mare, cu nume glorios, cu
nume falnic, A.I.Cuza, un sat, pe atât de mic, încât să încapă în inimile noastre, un sat, pe atât de
mare, încât să se evidențieze prin inteligența și mândria oamenilor, prin talent, prin vorbire
literară, dulce și melodioasă, prin dragostea de mamă, prin tot ce este frumos și sfânt.

Prezentatorul 1.
Casa mea la margine de Țară
crește fir de busuioc în prag.
Nu e nicăieri un plai mai tânăr,
nu e nicăieri un plai mai drag…

Prezentatorul 2.
Urmează Imnul Satului. Cuvinte și melodie, Mariana Balacci, consăteancă (Cl. 7-a,,A’’)

Drumul de țara mă duce acasă,

Pe oameni îi știu și-i cunosc bine.

La noi pragul casei e mai ferbinte

Și talpa țaranului miroase a pâine.

Refren

Cuza -Vodă, satul meu,

Râpile-ți sunt ca niște mărgele

Ochii te dor pe la cișmele

Și în ceair se ascunde un zeu

Cuza Vodă, satul meu.

Privesc la copacii rămași în gradină

Și la părinții cu treburi în spate

Cum să fac acuma, măi frate,

O rugăciune să mă joc în țărână?

Refren

Cuza Vodă. satul meu,

Râpile-ți sunt ca niște mărgele

Ochii te dor pe la cișmele

Și în ceair se ascunde un zeu

Cuza Vodă, satul meu.

Prezentatorul 1.
Dragi spectatori,bine-aţi venit
La marea sărbătoare!

Prezentatorul 2.
Strămoşii noştri să-i cinstim ,
Pentru curaj şi fapte bune,

Prezentatorul 1.
Veniţi ca să ne amintim
De marile glorii străbune!

Prezentatorul 2.
Veniţi, români,ca să cântăm
Sub sfântul nostru tricolor,
Prezentatorul 1.
Eroii să-i glorificăm
Şi să urmăm faptele lor!

Cântec – Dorul de sat

De ce plangeti voi izvoare
Cand va-ntindeti la hotare
De ce dor tu ai plecat
Ce pustiu i-acum in sat

2. S-au dus toti de pe la case

Lasand geamurile sparse
Iar in unghi era si sfinti
Unde se-nchin parinti

Refren: Veniti ca satul e acasa

Si vrea sa fim cu toti la masa
Rezem fantana cea de dor
De-aici ne avantam in zbor

3. Toti s-au dus in lumea mare

Muncind pentru fiecare
Dar la noi pietrele stau
Ca nici apa nu le iau

4. Chiar de e usor sau greu

Tot mai bine-n satul meu
Tot mai dulce-i vatra poamei
Tot mai calde-i mana mamei

Refren: Veniti ca satul e acasa

Si vrea sa fim cu toti la masa
Rezem fantana cea de dor
De-aici ne avantam in zbor
Prezentatorul 2.
Urmează Legenda Satului culeasă de la d.Petru Zelenco, profesor de istorie și povestită de
elevii cl. a III-a ,,A’’

Prezentatorul 1. Oferim cuvintul Domnului Petru Zelenco, profesor de istorie, grad didactic
I, Autorul legendei

Recital de poezie clasele 2-7

Recitator…

O, Românie, frumoasă ţară!

Te pregăteşte de sărbători,
În alb te-mbracă, ca o fecioară,
Pe cap îţi pune ghirlănzi de flori;
Aruncă haina tristă-n coloară
Ce ţi-au fost dat-o duşmanii tăi.
Că azi pe tronu-ţi fiii-ţi chemară
Pe Alexandru Ioan întâi.

Recitator…
Tronul lui Ştefan, domnul cel mare,
Ca prin minune s-o-ngemănat
Cu tronul unde Mihai cel tare.
Mihai ne-nvinsul falnic a stat!
Ş-o inspiraţie sfântă cerească
Şoptit-au falnic fiilor tăi,
La ei să cheme ca să domnească
Pe Alexandru Ioan întâi.
Ţara mea-ţi sărut obrazu
Munţi, dealuri şi Câmpie,
Nu e ţară mai frumoasă
Pe pământ, ca România!

Mândră eşti ca paradisu

Şi rotundă ca un soare
te-a unit Mihai Viteazu
Într-o zi de sărbătoare.

Au zădărnicit Unirea
Şi-au ucis pe cel viteaz
Au urmat câteva veacuri
De durere şi necaz.

A urmat răznită ţară

Şi românii-ndureraţi
Că ningea cu suferinţă
Peste falnicii Carpaţi.

Dumnezeu, iubind Românii

Ne trimise călăuză
Şi Moldova cu Munteania
Le unise Domnul Cuza.

În ardeal plângeau Românii

Aşteptând măreaţa clipă
Căci, Uniţi, doreau s-ajungă
Sub o singura aripă.

A sosit şi clipa aceea.

Ca şi binecuvântare,
Când s-au reunit Românii
Într-o Românie Mare.

Cântă azi, la Alba-Iulia

Şi la Iaşi şi-n Bucureşti
Imnul izbăvirii noastre
Şi-a Unirii Româneşti.

Recitator…
Odinioară, în România,
Crescuse pomul cel roditor,
Falnic ca bradul, purtând trufia,
Purtând trufia unui popor!

Şapte ani trecură...Gâzii pun umăr

Şi-un vânt răstoarnă pomul uşor,
Zicând că şapte-i fatalul număr,
Fatalul număr la un popor!

Iar grădinarii planul combină

Şi-depărtare plecând cu zor,
Aduc sămânţa foarte străină,
Foarte străină de-acest popor!

Adusă-n ţară şi-al naţiunii

Sânge scurgându-1 fără de dor,
Ne dete pomul corupţiunii,
Prin marele jăcmănitor!

Şapte ani trecură...şi şapte încă,

Şi alţii vor trece în urma lor,
Căci buruiana stă ca o stâncă,
Stă ca o stâncă peste popor!

Dar uraganul când creşte tare,

Orice-ntâlneşe rupe uşor;
Astfel ajunge în desperare,
Subt domnul străin, bietul popor!

Recitator…
Din timpuri îndepărtate,
Pe pământul strămoşesc
S-a format,în libertate,
Neamul mândru românesc.
Românaşi de viţă veche
Ce acelaşi grai vorbeau,
Recitator…
Secole-au trecut la rând
Peste stămoşeşti hotare
Şi-a rămas sfânt acel gând
De-a face o ţară mare

Şi-a venit ca domn în ţară

Mihai –Vodă cel Viteaz
Prinţ măreţ şi neînfricat,
Ce-a stat pentru glie treaz
Şi-a unit pe toţi românii
.
Recitator…
Din vechime s-a păstrat,
Ca o moştenire aleasă
Un dar sfânt,nepreţuit,
Ce-a trecut din veac în veac.

Grai frumos şi fermecat,

Ce-a făcut să dăinuiască
Suflet românesc, curat,
Şi o limbă-armonioasă
Dulce-a limbă românească

Recitator…
Decât neamul şi Unirea
Nu-i nimic mai scump pe lume.
Vom slăvi de-aceea pururi
Al lui Cuza Vodă nume.
Alexandru Ioan Cuza
Om de seamă, Domnitor,
A înfăptuit Unirea
A două ţări într-un popor.
Cei cu inima română
Azi se vor unii în horă,
Luându-se mână de mână
Mamă, tată, frate, soră.

Recitator…
Unirea este floarea
De mii de ani grijită
De neamul românesc.
Ciobanii călători peste munte
Sub asprul lor cojoc o încălzesc.
Ţăranii aplecaţi pe glie
Cu roua suferinţei o stropesc.
Muncitorii cu braţe-ncordate
În zilele noastre-o-ntăresc.
Scriitorii cu pana de foc
O altoiesc pe al nostru noroc.Ea a înflorit în mâinile
lui Mihai Viteazul,
Care i-a lăsat-o moştenire lui Cuza,
După ce fusese îngrijită,
o vreme,
De Bălcescu, Alecsandri
şi Andrei Mureşanu.
Tinerii morţi la Oituz, Mărăşeşti
şi Mărăşti
Floarea aceasta cu sânge-o
stropesc.

Unirea, ca să crească,
are nevoie
De simţirea şi cugetul
rostite în graiul românesc.

Recitator…

Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei

Şi-n pace luănd calea augusta-a nemurirei,
O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare
Sădit pe miriade de libere ogoare!

Recitator…
O clipă apărut-ai în planul veciniciei
Şi vecinice mari fapte lăsat-ai României,
Nălţând din părăsire antica-i demnitate
Prin magica Unire şi sacra Libertate.

Recitator…
Ca norul plin de mană ce trece şi revarsă
O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,
Şi, stând apoi deoparte, în urma lui priveşte
Cum brazda se deschide şi câmpul înfloreşte,

Recitator…
Aşa şi tu din ceruri ai dulcea mângâiere
Şi vezi a ţării tale frumoasa renviere,
Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealta de rodire,
Din suflete şi câmpuri sămânţa de serbire,

Recitator…
Acum te odihneşte gustând eterna pace
În taina măiestoasă a morţii care tace,
Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească
Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească...

Sunt nume destinate, ca numele tău mare,

Să steie neclintite pe-a Timpului hotare
Şi vecinic să răspândă o falnică lumină
Pe seculii ce-n umbră, trecând, li se închină!

Prezentatorul 1.
Frunză verde de migdale
De la Milcov mai la vale,
Mai la vale şi la deal
Pe-acest mal şi pe cel mal
S-a întins o horă mare...
Iată şi Cuza călare
Care strigă-n gura mare:
"Trageţi hora cu-nfocare
Din Carpaţi şi pân-la mare!”

Prezentatorul 2.
Frunză verde pom rodit.
De când Cuza s-a domnit,
Pâinile s-au mai dospit,
Ocele s-au mai mărit.
Cuza-Vodă să trăiască,
Oştile să le mărească,
Pe ciocoi să-i umilească,
Ţara mândră să-şi croiască,
Pe călugări să-i spăsească.

Urmează dansul popular, cl.1-a

Poezie
Prin satul meu ce-l port de ani în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri ;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,

Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine ;
Ieri dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp trifoi proaspăt cosit,
Însă un nor spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie ;

Iar ca s-ajung mai repede în sat,

Într-a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi căzuţi de ploaie m-am uscat
Pe lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit ;

Dar astăzi, între Lună şi-ntre Soare

Mă legăn în clopotniţa bătrână
Vestind în bronz de clopot sărbătoare :
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână ;

De Paşti însă, voi fi lângă Isus

Din ochii Lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare

Şi lanul cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

Prezentatorul 1.
Mă bucur de acest pământ frumos
Care-i al meu, dar și al tuturor,
Că am izvor, că sunt și de folos,
Că am un nuc în poartă ca un dor.

Prezentatorul 2.
Mă bucur că am doine și cântări,
Că am un grai dulce, nemuritor.
Și nu mai e în lume, ca să știi,
Așa un plai iubit, încântător.

Prezentatorul 1.
Oferim cuvântul micuților de la grădinițele de copii nr.1, ,,Scufița Roșie ’’ și nr.2, ,, Andrieș’’.

Poezie
E zi frumoasa azi afara
Si gandul meu spre sat imi zboara.
Ma coplesesc frumoase amintiri,
Mi-e dor de voi parinti,prieteni si vecini.
E sarbatoare astazi ,
E hram la mine-n sat
Iar eu printre straini
Lucrez indurerat.
Lucrez...pe zi ce trece,
Ma uit la ceas mereu.
Ce greu mai trece timpul
Cind nu-s in satul meu!
Si stiu precis acum
Ca toti in gandul lor
Zic: ' Pentru ce te-ai dus?
Daca iti este dor!!"
Si voi raspunde sincer la intrebarea lor:
"De frica saraciei si dragul banilor!!"
Asa noi toti plecam
Pe undeva departe,
Uitand ca anii trec
Si ne asteapt-o moarte...
Apoi privim la bani
Privim si inapoi
Si intelegem ,
Ca banii sunt doar foi!!!
Si de la scumpul sat
Imi cer acum iertare.
Ca nu-s si eu la Hram
La asta sarbatoare!!

Prezentator 1
Dans – Hulubul Păcii

Prezentatorul 2.
Să ascultăm, în continuare, piesa muzicală, Treziţi-vă, români!” (Daniela Rumeus)
„Sufletul mă doare
Când văd nepăsare
Şi românii suspinând.
Văd durere multă,
Sărăcie cruntă
Şi românii mei plângând.
Refrenul
Treziţi-vă, români,
Că noi suntem stăpâni
Şi aici vom sta mereu.
Treziţi-vă, români,
Oameni frumoşi şi buni,
Speranţa e-n Dumnezeu.

Mulţi în sărăcie,
Alţii-n avuţie
Şi minciună peste tot.
Cine stăpâneşte
Nu se mai gândește
La cei care nu mai pot.
Refrenul
Suflete rănite,
Zile necăjite
În viaţa românilor.
N-or să moară caii
Când visează câinii,
Ţara nu este a lor.

Prezentatorul 1.
Frumoasă baștină cu stol de rândunele – icoană a copilăriei mele!În fiecare dimineață satul își
spală fața în râulețul Cahul, ce curge neobosit la picioarele lui. Aici, satul se spală de rele, iar
apele domoale își duc grijile undeva, departe. Aici mi-am scăldat și eu copilăria… După malul
stâng al acestui râuleț minunat se întinde ceairul, o luncă sfințită de o liniște tulburătoare unde
regăsești mereu un sentiment de siguranță și pace. Iar când urci pe malurile râpelor mărețe, îți
vezi fericirea la picioare și te simți mai aproape de Dumnezeu .

Prezentatorul 2.
Dar oricât de adânci nu mi-ar fi înfipte rădăcinile în țărâna lui,oricum, uneori, trebuie să-i las
brațele libere șă legene și alți copii. Iar mirosul acela de plăcinte abia scoase din cuptor de mama,
căt și parfumul florilor de tei sau de salcâm din preajma casei părintești, merg pas la pas cu mine,
oriunde, în lumea mare.

Prezentatorul 1.

…Eu din români îmi trag sorgintea.

C-o sfântă dragoste-i iubesc
şi pentru tot ce-i românesc,
oricând, şi braţele şi mintea
şi sufletul mi le jertfesc.

Poezie

Nu există-n lume ţară

Cu aşa-nsorită vară,

Cu păduri, vii şi livezi

Şi câmpii atât de verzi.

Nu este pe lume plai,

Nici aşa de dulce grai,

Unde-n cânt de ciocârlie

Se coc strugurii în vie.

Nu găseşti loc pe pământ

Ca al tău, atât de sfânt,

Unde-s duc traiul cuminţi,

Scumpii tăi şi dragi părinţi.

Nu este în lumea mare

Casă-aşa de primitoare,

Şi cu oameni buni în ea,

Precum este Ţara mea!

Urmează, o legendă populară despre Cuza Vodă. (Nadejda Roşulschii, cl.7-a ,,B”)

...Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă...

El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că
bagă acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita,
tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dedeau numai trei banițe din tot ce pusese.
Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului.
Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum.
Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu
ocaua mică, își schimba fața și hainele să nu-l cunoască nimeni.
Unde pomeneai la el trăsuri și slugi puzderie și bogății strânse grămadă, cum era la Bibescu? Ãla
se plimba prin țară cu mare alai, avea la caleașcă șaisprezece cai albi, cu hamurile roșii și vizitii
stângaci.
Tot Cuza a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Þara Moldovenească, de a făcut țara noastră
strașnic mare și de puternică, cum e azi.
Când s-a dus, cică, la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni netulburat peste
 amândouă țările, a făcut lucruri așa de minunate, că a pus pe gânduri pe turci.
Știți ce?
Era obiceiul ca domnii țării noastre, când intrau la împărat, să se târască de la poarta curții
palatului până la picioarele împăratului în genunchi.
Cuza însă nu era omul să sufere rușinea asta. A mers la palat drept, cu fruntea sus și cu sabia
zornăind, ca un Făt-Frumos.
- Îngenunche și mergi târându-te, băiete, dacă vrei să fii primit, i-au strigat paznicii de la poartă.
- Asta n-oi face-o eu niciodată, a strigat Cuza supărat. Și dacă vi-i vorba p-așa, mă duc de unde
am venit.
Dacă l-au văzut plecând, turcii au spus împăratului și ăsta a dat poruncă să-l primească așa.
A intrat Cuza-Vodă.
- Bună ziua, Înălțate împărate!
I-a mulțumit în limba lui și apoi, mirat că-l vede înainte drept, soldățește și fără sfială, l-a
întrebat:
- De ce ai venit așa?
- Așa m-a trimis pe mine Þara, a răspuns Cuza cu așa mândrie și așa curaj că s-a mirat și
împăratul.
Și, el știe cum o fi vorbit și ce o mai fi vorbit, că a îmblânzit inima turcului și a ascultat împăratul
dorința lui Cuza.
L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit ei ba de una, ba de alta și, când
să plece, l-au dus turcii pe Vodă Cuza cu o cinste deosebită, până la Constanța.
Se mirau turcii, se mirau cadânele, se mirau pașii și boierii lor când îl vedeau și-l priveau ca pe
un viteaz din povești:
- Bre, bre, bre! La noi n-am văzut așa om.

Urmează piesa muzicală patriotică ,,Suntem români mereu!” (Cl.8-a)

Suntem romani mereu

La bine şi la rau,
Romani de doua mii de ani,
Noi am trăit ca fraţii
Alături cu Carpaţii
Şi n-am dus lipsă de duşmani!
Noi am trăit ca fraţii
Alături cu Carpaţii
Şi n-am dus lipsă de duşmani!

Refren:
Dumnezeu de sus,
Locu-aici L-a pus.
Cu dealuri, cu munţi, cu şes,
Cu vai si cu lunci,
Si cu ape dulci
Dumnezeu ni L-a ales!

Românie mare,
Priveşte către soare,
Ca lăcrimează cineva.
O pasare rapita,
Cu forţa si rănită,
E sora Basarabia.
O pasare rapita,
Cu forţa si rănită,
E sora Basarabia.

Refren:

Ardeal de peste munţi,

Pe tine te vor mulţi,
Tu esti al nostru nu al lor.
Ardeal inima-mi spune
Al nostru vei ramane
Ardeal esti al romanilor!
Ardeal inima-mi spune
Al nostru vei ramane
Ardeal esti al romanilor!

Refren:
Noi vrem acest pamant,
Nu vrem nimic mai mult,
Nu dorim raul altuia...
Avem ce nu au altii,
Hai sa traim ca fratii,
Si sa iubim Romania!
Avem ce nu au altii,
Hai sa traim ca fratii,
Si sa iubim Romania!

Refren:
Dumnezeu ni L-a ales!
Dumnezeu ni L-a ales!
Dumnezeu ni L-a ales!

Prezentatorul 1.
Cât om fi toţi în unire
Nu ne frică de peire
Nici de ura ce dezbină.
Nici de sabia străină,
Nici de-amară asuprire,
Nici de lanţuri şi hrăpire
Trageţi hora mare, mare,
De la munte pân-la mare.

Prezentatorul 2.
Locul ţări, o dreptate
Simte paşii cei de frate
Şi tresare-n bucurie
Ca în timp de vitejie
Calul suflă, saltă, bate:
Focul peptul lui străbate...
Trageţi hora mare, mare,
Din Carpaţi şi pân-la Mare.

În continuare, să urmărim, tulburătoarea ,Ciuleandră”, (cl.11)

Prezentatorul 2.Să mai ascultăm o piesa muzicală ,, Acasa-i România’’ (Daniela Rumeus)
Din vremi demult trecute
Suntem un neam de frunte
Stăpâni pe-a noastră ţară
Noi n-am călcat hotară

Acasă-i România, acasă-i tricolorul

Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul

Împrăştiaţi prin lume

A mele neamuri bune
Cu dor prin ţări străine
Muncesc pentru o pâine

Acasă-i România, acasă-i tricolorul

Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul

Pe uliţe-nierbate
Doar vântul azi mai bate
Biserica bătrână din clopot nu mai sună

Acasă-i România, acasă-i tricolorul

Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul
Român din lumea largă
Dacă vi-i ţara dragă
Veniţi, n-o lăsaţi pradă
Străinilor să cadă

Acasă-i România, acasă-i tricolorul

Suntem una cu ţara
Că noi suntem poporul
Acasă este glia, pădurea şi izvorul
E doina şi vioara,
E roi ce-şi află somnul

Prezentatorul 1.
Iti fuse dat, cinstite parcalabe,
Sa porti coroana lui Stefan cel Mare,
Sa duci mandria stemei basarabe,
Un singur tel, o singura chemare.

Prezentatorul 2.
Nici prin razboi si nici prin uneltiri,
N-ai cucerit un tron in tara noua,
ci prin minunea vesnicei Uniri,
Ce-a lipit un neam taiat in doua....

Să urmărim o înscenare despre Moş Ion Roată şi Vodă Cuza. (cl.9-a şi a 10-a)
,,MOŞ ION ROATĂ şi VODĂ-CUZA,,
Fata 1:
Fetelor, ne-am adunat astăzi la şezătoare ca să lucrăm, dar şi să vorbim.
Fata 2:
Aşa e, ai mare dreptate, deoarece este o zi importantă pentru noi, românii. 24 ianuarie rămâne în
istorie ca marea zi a unirii Principatelor Române: Moldova şi Ţara Românească. Vorbim despre
24 ianuarie 1859.
Fata 3:
Desiigur, iar la acea vreme, la 1859, domnitor era Alexandru Ioan Cuza. Acesta a coborât în oraşe
şi sate, în pieţe şi în case, a trăit în mijlocul poporului să-i vadă traiul, să-i asculte durerea şi
suferinţa.
Fata 4:
Da, dar voia şi să repare marile nedreptăţi ori măruntele sâcâieli, să pedepsească tâlhari, dar mai
ales să simtă inima omului din popor alături de inima lui şi să ocârmuiască ţara după bătăile inimii
sale.
Fata 5:
Ei, dar ştiţi cum i-a grăit Mihail Kogălniceanu la proclamarea lui Alexandru Ioan Cuza ca
domn?
„Alegându-te pe tine domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte:
la lege nouă, om nou! Fii dar omul epocii! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria-Ta, ca domn, fii
bun şi blând, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi!
Fă dar ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi
reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie!
Fii simplu, Măria-Ta! Urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi
linguşire.”
Fata 6:
Şi a fost aşa cum i s-a urat: un om nou la legi noi. A condus ţara doar 7 ani, însă a înfăptuit multe
reforme în acest timp.
Fata 7:
Vă amintiţi ce am învăţat la istorie? Înainte de unire, în 1857, printre ţăranii fruntaşi care luau parte
cu boierii la Divanul ad-hoc din Moldova, era şi moş Ion Roată. Acesta s-a născut în judeţul vecin
cu al nostru, în Vrancea, la Câmpuri.
Fata 1:
Moş Ion Roată era un om cinstit şi cuviincios, care văzuse şi păţise multe în viaţa lui. De aceea,
nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă: spunea omului verde în ochi,
oricine era, când îl scormonea ceva la inimă.
Fata 3:
Vă povestesc eu întâmplarea din divanul ad-hoc. Acolo, la adunare, boierii le vorbeau despre unire,
dar foloseau un limbaj puţin accesibil ţăranilor. Aşa că Moş Ion nu a putut să tacă:
(se face întuneric pe scenă şi în faţă apar Moş Ion Roată şi boierul 1)
Moş Ion Roată:
Aveţi bunătate de vorbiţi mai moldoveneşte, cucoane, cât să ne dumirim şi noi, căci eu unul, drept
să vă spun, nu pricep nimic, păcatele mele!
Boierul 1:
Dar ce nevoie mare este să înţelegi tu, mojicule? Tacă-ţi leoarba, dac-ai venit aici! Auzi obrăznicie!
Tu, cu 80 de mii de fălci de moşie şi el un ghiorlan c-un petic de pământ şi uite ce gură face alături
de mine!
Moş Ion Roată:
Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să pricepem şi noi câte ceva din cele ce spuneţi
dumneavoastră, de ce ne-aţi mai adus aici să vă bateţi joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic
eşti, megieş îmi eşti şi ştiu că bine n-are să-mi fie moale când m-oi întoarce acasă unde m-aşteaptă
nevoile. Dar, să nu vă fie cu supărare, ia, palmele acestea ţărăneşti ale noastre, străpunse de
pălămidă şi pline de bătături, cum le vedeţi, vă ţin pe dumneavoastră de atâta amar de vreme şi vă
fac să huzuriţi de bine. Vă suntem dragi ca sarea în ochi! Din mojici, ghiorlani şi dobitoci nu ne
mai scoateţi!
Boierul 2:
Noi, boierii, dragă moşule, suntem în fruntea ţării, în fruntea patriei, că aşa trebuie să fie!
Moş Ion Roată:
Voi, în frunte? Da, sigur, sunteţi în frunte. Dar nu-ţi fie cu supărare, boierule! Pentru că tot ai grăit
cu limba dumitale cea delicată cuvântul „ţară”, aş vrea să ştiu şi eu atâtica: de unde se trage voroava
aiasta?
Boierul 2:
Păi, cum se poate să nu ştii?
Moş Ion Roată:
Apoi, nu ştiu, că n-am apucat să umblu la şcolile cele înalte şi luminate şi nici să întâlnesc prea
mulţi oameni cu carte cum eşti domnia ta!
Boierul 1:
Moş Ioane, dumneata nu ştii latineşte, limba străbunilor noştri de la Roma! „Ţară” vine de la
cuvântul latin „terra”, care înseamnă pământ!
Moş Ion Roată:
Aşaaa! Ia uite, boierule, muream prost fără să ştiu. Dar acum că ştiu, tot nu mă dumiresc.
Boierul 2:
Aiasta-i altceva, că nu pricepi. Nu te ajută mintea şi pace!
Moş Ion Roată:
Ar fi, doar că ţară înseamnă pământ. Atunci, locuitorii ţării sunt ţăranii, adică pământenii, cei care
sunt de la pământuri şi pământurile sunt ale lor. Când acolo, vai şi amar, pământurile doar le
muncim că rodul este al vostru , ca şi pământurile. Cum vine asta, boierule?
Boierul 2: (nu răspunde)
Moş Ion Roată:
Dar „patrie” tot din latinească purcede?
Boierul 2:
De acolo vine, aproape tot ce rostim. Cuvântul „patrie” vine de la „pater”, ce înseamnă „tată”!
Moş Ion Roată:
Asta-i bine, ar însemna că patria trebuie să fie tată bun şi mamă bună pentru toţi fiii ei. Când acolo,
pentru voi boierii e mumă, pentru noi, ţăranii, e ciumă.
Boierul 2: (încet)
Eiii, Ţăranul aista e un drac şi jumătate! Ia să-mi văd de ale mele, că mi-am găsit beleaua cu el.
Mă face de ocara lumii şi mă mai scoate şi dator. (dă să plece)
Moş Ion Roată:
Stai, boierule, unde te duci? Ce mă laşi prost în mijlocul drumului? Hai să ne tălmăcim. Nu ai
vorbit dumneata despre unire? Stai ... unirea bate la uşă!
Boierul 2:
Ce mai pofteşti de la mine? Nu v-am spus destule?
Moş Ion Roată:
Păi, ce să mai poftesc? Ziseşi că voi boierii sunteţi în fruntea ţării şi că aşa se cade să fie. Dar,
totuşi, de ce se cade aşa? Ce fapte mari aţi făcut ca să meritaţi acest lucru?
(lumină acolo unde sunt fetele)
Fata 2:
Atunci l-a cunoscut colonelul Alexandru Ioan Cuza pe moş Ion Roată. A dat mâna prieteneşte cu
el.
Fata 7:
Dar cu boierul cum a rămas? A răspuns la întrebare?
Fata 2:
Nu a mai avut cuvinte, pentru că moş Ion Roată i-a demonstrat faptul că boierii sunt doar buni de
gură, pe când tot greul îl duc ţăranii.
Fata 5:
Eu am citit că atunci a strigat moş Ion Roată că steagul Unirii îl va purta tot talpa ţării, înălţându-
l ca un cântec fără asemănare, fremătat de codru pe limba frunzelor, murmurat de ape, păstrat de
oameni în inima lor, bucuroşi că a sosit ceasul cel mare al împlinirii visului sublim.
Fata 6:
Frumoasă istorioară! Mi-a plăcut Moş Ion Roată pentru că avea o înţelepciune izvorâtă din şi mai
marea înţelepciune a poporului.
Fata 4:
Au trecut apoi câţiva ani. Într-o zi trecea Cuza spre Bucureşti şi s-a oprit în Adjud unde lumea l-a
întâmpinat ca pe un domnitor ce era.
Fata 5:
Printre cei care se înghesuiau, se zări o hârtie fâlfâind pe deasupra capetelor, în vârful unei prăjini.
Domnitorul, înţelegând că trebuie să fie vreun suflet necăjit, a făcut semn să i se deschidă calea.
Pe scenă apare domnitorul iar din celaltă parte a scenei apare o mulţime de oameni îmbrăcaţi în
costume populare.Toţi fac urări de bun venit domnitorului.Dintre oameni iese Moş Ion Roată, cu
o hârtie fluturând într-un braţ.
Moş Ion Roată(înecându-se în lacrimi,îi întinde hârtia domitorului şi apoi se aşază în
genunchi în faţa domnitorului)
,, Sărut dreapta şi să ne trăieşti,Măria-Ta !Ia,am şi eu un necaz pe care l-am scris pe hârtia
asta.,,
Domnitorul ia hârtia lui Moş Ion Roată şi-i vorbeşte cu blândeţe
He, he ! Moş Ion roată, prietenul şi tovarăşul meu cel vechi, din Divanul ad-hoc ! Ridică -
te, moş Ioane şi spune-mi, fără sfială, ce durere ai ? Ţi-a făcut cineva vreun neajuns ?
M .I .Roată ,,Înăţimea- Voastră!De cănd cu păcatul cel de Ad-hoc,n-am mai avut zile bune cu
megieşul meu cel puternic,stăpânul unei moşiifoarte mari,pe care-l cunoşti Măria-Ta…De cum
am ajuns acasă,goană şi prigoană pe capul meu,din partea boierului,în tot felul…După ce mi-a
omorât toate vitişoarele vacile,boii,căişorii,porcii,oile, într-o zi m-am dus la boier să mă
jăluiesc.Acesta,în loc de un cuvânt bun,m-a scuipat drept în obraz,încăt am crezut că a căzut
cerul pe mine de ruşine.Şi astfel,după ce m-a sărăcit cu desăvârşire,mi-a ridicat şi cinstea,care
pentru mine a fost cel mai scump lucru!
Cuza-Vodă - Ţine moş Ioane, un mic dar de la mine, ouă fâşicuri de napoleoni (îă întinde 2
fâşicuri cu bancnote vechi) şi întâmpină-ţi nevoia, de azi pe mâine, cum te-a lumina cel-de-sus !
Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci el nu bate cu ciomagul.
Moş Ion Roată - Îţi mulţumesc, Măria -Ta! Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne Măria-
Ta?
C.Vodă,,cu ruşinea,iaca,aşa rămâne,moş Ioane.(Domnitorul îl sărută pe un obraz şi pe un altul,în
faţa mulţimii adunate acolo.)Du-te şi spune sătenilor dumitale,moş Ioane,că,pe unde te-a scuipat
boierul,te-a sărutat domnitorul şi ţi-a ştres ruşinea.
Fata 1:
Vorbeam noi la început că domnitorul Alexandru Ioan Cuza îi preţuia pe oameni nu după ceea ce
erau : boieri, târgoveţi sau ţărani, ci după omenia lor. De aceea se îmbrăca adesea în haine simple
şi pornea prin ţară. Într-o zi ajunse la Vaslui, îmbrăcat în pelerină de negustor, iar pe dedesubt avea
haine domneşti.
Fata 4:
Ştiu şi eu povestea. Văzu un boier care se răstea la un ţăran şi-l îmbrâncea şi-l lovea ca să se aşeze
în faţa lui în genunchi.
(apar în prim plan Cuza şi boierul 1)
Cuza:
Ce s-a întâmplat, boierule?
Boierul 1:
Ţăranul nu s-a dat din calea mea.
Cuza:
Şi de ce vrei să stea în genunchi?
Boierul 1:
Iac-aşa! Pentru că vreau să-mi simtă puterea!
Cuza: (se dezbracă de pelerină)
Boierul 1: (îngenunchează)
Iertare, Măria-Ta!
Cuza:
Nu mie să-mi ceri iertare, boierule, ci acestui om pe care l-ai umilit. El este un ţăran, împreună cu
fraţii lui muncesc din zori până-n amurg acest pământ pentru ca voi, boierii, să vă-nfruptaţi din
roadele muncii lor.
Boierul 1:
Cum să îngenunchez în faţa ţăranului?
Cuza:
Ba să-i săruţi şi mâna, boierule. Mâna lui aspră de muncă, pe care trebuie să o respecţi!
(prim-plan fetele)
Fata 7:
Fetelor, eu zic să mai lăsăm poveştile şi să cântăm un cântec ori să jucăm o horă!
Fata 5:
Ideea ta e foarte bună, dar cântec mai potrivit ca „Hora Unirii” pe versurile poetului Vasile
Alecsandri nu cred că există.
Fata 2:
Haideţi să cântăm şi să jucăm!
(Fetele şi băieţii cântă şi dansează „Hora Unirii”.împreună cu publicul)
Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României !
Iarba rea din holde piara !
Piara dusmania-n tara !
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie !

Mai muntene, mai vecine,

Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfrațire !

Unde-i unul, nu-i putere

La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporește !

Amândoi suntem de-o mama,

De-o faptura si de-o seama,
C-a doi brazi într-o tulpina,
C-a doi ochi într-o lumina.

Amândoi avem un nume,

Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate !

Vin' la Milcov cu grabire

Sa-1 secam dintr-o sorbire,
C-a sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Si sa vada sfântul soare

Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea fratească
Prezentator 1.
Țara mea de dincolo de Prut
Mi s-a dat poruncă să te uit...

Prezentatorul 2. Avem onoare să invităm și profesorii noștri cu o piesă muzicală, versuri:

Nicolae Dabija-

Țara mea de dincolo de Prut!

Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.

Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti

Iar să mă prefac că nu exişti,
Iar să mă prefac că nu pot plânge
Şi că alta-i ruda mea de sânge.

Ţara mea de dincolo de Prut,

Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.

Ţara mea de dincolo de Prut,

Numai lacrima dacă-ţi mai este scut,
Numai dorul te mai apără de rele,
Ţară tristă-a Pruturilor mele.

Ţara mea de dincolo de Prut,

Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.

Prezentatorul 1

Nu, nu mai suportăm

Jugul ce ni-l pun
Cei lipsiți de neam.
Hai sa ne ridicăm
Și să-nfăptuim Unirea.
Cântec de Unire, voce- Mihai Hioară, conducător muzical al Casei de Cultură.
E trist să ai o țară dezbinată,

E trist să ții în casa ta străin,

Și fratele să-ți stea rănit la poartă,

Ca un Hristos căzut între păgâni.

Nu, nu mai suportăm

Jugul ce ni-l pun

Cei lipsiți de neam!

Hai să ne ridicam

Și să-nfaptuim

Unirea!

Suntem urmașii

Daciei creștine,

Uniți în libertate pentru veci.

Se vor topi puhoaiele străine

Ca gheața din Siberiile reci.

Nu, nu mai suportăm

Jugul ce ni-l pun

Cei lipsiți de neam!

Hai să ne ridicam

Și să-nfaptuim
E trist să ai o țară dezbinată,

E trist să ții în casa ta străin,

Și fratele să-ți stea rănit la poartă,

Ca un Hristos căzut între păgâni.

Nu, nu mai suportăm

Jugul ce ni-l pun

Cei lipsiți de neam!

Hai să ne ridicam

Și să-nfaptuim Unirea!

Prezentatorul 1.
La margine de lume,
Venit din vremi bătrâne,
Un plai cu dulce nume
Înălțător rămâne.

Prezentatorul 2.
Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și doina când se cântă
o lume toată plânge...
Prezentatorul 1.
În continuare urmează un cântec autentic pe versurile profesoarei de limbă şi literatură română,
d. Parascovia Bălănescu, ,,Sat frumos cu nume mare..” (cl.8-a)

Sat frumos cu nume mare,

Cu podgorii şi câmpii.

Refren:

Cuza - Vodă, Cuza - Vodă

Sat frumos ca şi o odă,

Noi suntem ai tăi copii.

Unde n-ai pleca in lume,

Tot aici, în sat revii.

Cuza - Vodă, Cuza - Vodă

Sat frumos ca şi o odă,

Noi suntem ai tăi copii.

Poezie – Dor de sat

Satul în care m-am născut

Şi-atâţia ani mi-am petrecut,

Multe amintiri mă leagă

Din viaţa mea întreagă.

Mult iubesc acest pământ

Pe care primii paşi am făcut,

De-aş trece şi peste hotare

Nu-i găsesc asemănare.

Prezentator 1:

Invitam stundenții anului III, de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice care ne vor
bucura cu melodii orchestrale: Andrei Burlacu – clape, Croitoru Dinu- acordeon și Burlacu Nelu
– saxofon.

Prezentatorul 2.
Vă mulţumim pentru atenţie și vă dorim ca dorul de baștină și mîndria că suntem români,venind
dintr-un sat cu nume glorios să nu ne părăsească niciodată.