Psihologie și viată.

Video 1:

De multă vreme, dragii mei, tot mă gândesc să mă arunc în hățișul ăsta virtual în care se
vorbește despre orice. și dacă tot se schimbă anotimpul și starea de spirit, haideți să-i dăm
drumul.
Ce urmăresc prin aceste filmări?
Aș vrea ca, voi, toți cei care vor deschide întâmplător sau regulat această pagină să realizeze
că psihologia nu este un bau-bau ci face parte din viața noastră de zi cu zi.
Psihologia nu este doar o știință ce se predă o dată pe saptamână la licee, și din care, trebuie
să recunoaștem că la prima vedere, nu prea înțeleg săracii elevi nimic.
În clasa a X a, am luat prima dată contact cu psihologia, manualul acela cu copertă maro,
scris de Neveanu cred. Aveam o ora pe saptamână în care un profesor venea și scria mare un
titlu pe tablă. Astăzi vom vorbi despre Senzații și începea: senzațiile sunt procese psihice care
mijlocesc contactul cu lumea exterioară, legile senzațiilor sunt..bla, bla..și recita din manual
cam 45 de minute. Data viitoare vom discuta despre percepții. Buna ziua!! Gata ora !! fericire
maximă pentru noi, mai avem 2 ore si plecăm acasa.
Când vedeam în orar Psihologie era relax. Stiam ca nu am nici o temă de pregătit și nici nu
voi fi pusă să răspund la întrebări și să gândesc.
Nu știu dacă astăzi psihologia se predă la fel. Bănuiesc că nu și mi-as dori să nu fie așa.
Si totuși cum am ajuns sa iubesc psihologia?
Tot în clasa a X a, deci pe la 16 ani, m-am îndrăgostit prima dată. și ca orice adolescent, am
dat mare importanță evenimentului și omului care, credeam atunci că va rămâne unicul romeo
și eu eterna julieta dar cu final fericit, bineînțeles. Mă proiectam în viitor ca fiind cel mai
fericit muritor de pe planetă, care are o viață de vis încununată de vreo 2-3 copii și alte
minunății.
Numai că,romeo al meu, cu vreo 3 ani mai mare ca mine, era prea autoritar si conservator,
tipicar și egoist. El comanda si eu trebuia să execut. Nu am fost niciodată un bun executant al
comenzilor altora. Normal, în acest context, au apărut derapajele și odată cu ele, marea
suferință din dargoste. Acea suferiță înterminabilă,sufocantă și inutilă. O știți și voi cum e.
Ca să rămân în picioare trebuia să mă prind de ceva. și acel ceva a fost să încerc să descopăr
ce e în mintea lui, de ce face unele lucruri și nu face altele. Citeam pe vremea aceea cam
orice îmi cadea în mană. De la cărti siropoase de Sandra Brown până la reviste magazin gen
EcranMagazine, apropos de cărti, prima carte ce m-a impresionat a fost Mihail Drumes
Invitatie la vals, aveam vreo 13 ani, dar o sa va povestesc despre ea altadată.
Reveninid la subiect, iubirea mea nebuna de atunci era intregită de intâmplările din Maytrei
de Eliade. Eram in viziunea mea un Eliade sacrificat pe altarul dragostei.si ca sa inteleg de ce,
am început cu creierul. Vroiam să vad ce si cum se controleaza mintea umana, cum poti
patrunde in gândurile celuilalt, să știi care va fi următorul pas și sa-l contracarezi, sa-l
îndrepți unde vrei tu.
Astfel, manualul ala insipid de psihologie a devenit tinta mea favorită, iar orele recitate de
domn profesor le asteptam ca painea caldă.
Dar, v-ati dat seama, ca nu am descoperit nimic din ce ma interesa. Iubitul meu isi continua
drumul fără mine si fara ca eu sa pot intra in mintea lui.