Cum ne poate ajuta alegerea morală să gândim dincolo de interesul propriu, ce putem

face ca prevederile Codului etic să fie respectate și cum s-ar putea implementa o infrastructură
etică de succes în școlii?

Codul etic se ocupă de conflictele de interese, de morala prezenţei la ore, de scutiri de

activităţi şcolare, de morala cadourilor instituţionale, de hărţuirea sexuală etc. Etica şcolii, ca
etică instituţională, se ocupă de viaţa morală a şcolii. La fel ca şi finanţele sau asigurarea calităţii
activităților şcolare, şi viaţa morală a şcolii poate fi manageriată. Un profesor sau un părinte ar
trebui să ştie că sensurile „eticii” sunt diverse şi că nu trebuie să intre în panică: există şi morala
arhaică, formulată ca mulţime de pilde şi umărind formarea caracterelor, dar şi morala
deontologistă (de origine kantiană sau creştină) în care actorul principal e „datoria morală”.

Codul etic al şcolilor reprezintă morala instituţională. Aceasta include conflictul de

interese, etica parcării maşinilor de către elevi, cadourile instituţionale, eticheta în şcoli, prezenţa
la ore, problema consumului de droguri, un cod al ţinutei vestimentare. Datoriile morale sunt
obligaţii sau interdicţii aplicate unor tipuri de acţiuni. „Trebuie să nu jigneşti elevii ironizându-i
gratuit” poate fi o datorie morală înscrisă în codul etic al şcolii. Ea e cerută de societate, aici de
comunitatea şcolară, şi e impusă prin sancţiuni punitive sau un climat instituţional adecvat.
Datoriile morale ghidează conduita morală şi provin din principiile etice (principiul dreptăţii, al
respectului demnităţii, al maximizării binelui şi minimizării răului), care la rându-le sunt
întemeiate pe o ştiinţă (teoria utilitaristă a lui Mill se bazează pe psihologia asociaţionistă,
principiismul pe morala comună etc.). Principiile etice nu ghidează acţiunea, ci delimitează
spaţiul moralului. Decizia de a plasa sau nu un număr de datorii în codul etic sub forma de reguli
morale îi revine unei Comisii de etică şi, în cele din urmă, întregului personal al şcolii: elevi,
profesori, personal administrativ. Morala şcolară trebuie să fie emanaţia celor ce o suportă.

Comportamentul egoist nu e unul moral. A alege acele acţiuni care ar aduce beneficii numai
copilului tău e profund imoral, căci e o alegere părtinitoare care îi discriminează pe ceilalţi copii.
E o formă de nedreptate. Una dintre caracteristicile definitorii ale datoriilor morale e caracterul
lor imparţial: în faţa tribunalului moral toţi suntem egali, indiferent de statutul intelectual sau
social pe care îl avem. O reorientare într-o direcţie morală a atitudinii părinţilor ar presupune să-i
facem să se amestece în problemele şcolii pentru a aduce îmbunătăţiri procesului didactic
avându-i în vedere pe toţi elevii, imparţial, nu doar pe copilul lor. Această obligaţie poate fi
înscrisă în cod şi impusă instituţional.

P e n t r u a a j u n g e l a d e c i z i i e t i c e cei implicaţi ar putea să formuleze întrebări

simple ce urmează însă linia marilor principii. Se obţin astfel „metode simple (uneori simpliste)
de decizie (sau evaluare) etică”, de care e plin internetul. În general, deciziile etice se referă în
primul rând la situaţiile mai încâlcite din practica morală, anume la dilemele etice, la
introducerea unor reguli noi în cod sau la eliminarea unor reguli vetuste. Rezolvarea acestor
cazuri – spre deosebire de simpla respectare a regulilor, presupune intervenţia unor specialişti în
managementul eticii, care pot fi membrii unei Comisii etice menită să îmbunătăţească codul
moral. Ei au la dispoziţie „metode de decizie etică” (metoda utilitaristă a celor două niveluri,
matricea etică, metoda creştină, cazuistica morală, principiismul etc.). Diferite organizaţii au
inventat o mulţime de metode mai simple de decizie etică; Dar nicio metodă nu e un algoritm, ci
o procedură aproximativă pe care întreg personalul unei şcoli trebuie să o admită şi să-i
stabilească sancţiunile.

Dacă vrem ca prevederile codului etic să fie respectate, trebuie create mecanisme de
impunere: sancţiuni diverse, comisie de litigii, ombudsman etic, director pe probleme etice şi de
conformitate. Dar un simplu cod etic nu funcţionează de la sine, fără aceste ingrediente
instituţionale care-l fac aplicabil, şi fără un climat instituţional favorabil eticii.

În forma actuală sunt permise abuzurile. Procedura e imorală pentru că încalcă principiul
imparţialităţii , care e o formă a principiului dreptăţii. E de asemenea o încălcare a principiului
conflictului de interese.

Pentru a schimba sau introduce o practică morală nouă e necesar să avem instrumentele
adecvate pentru construcţia unei „infrastructuri etice” a organizaţiei. Mă gîndesc în primul rînd la
trainingurile şi auto-trainingurile etice. De pildă, chiar pe tema „cadoului instituţional”: Sunt
admise cadourile făcute profesorilor? Care anume? Între ce limite financiare? Comitetul de
părinţi are dreptul să propună anumite atenţii care să fie utile clasei? Sau trebuie să fie utile
şcolii? În ce condiţii de discreţie? Evident, aceste traininguri şi auto-traininguri se adresează
părinţilor şi profesorilor, nu elevilor. Ele trebuie însoţite de mijloace de constrângere clar
formulate. Stimularea discuţiei etice libere contribuie la schimbarea unui pattern de gândire etică
chiar dacă acesta e adânc înrădăcinat în tradiţie.

Un cod etic ca atare nu are viaţă. Pentru a fi viu, el trebuie plasat în contextul unei
„infrastructuri etice”. O infrastructură etică e un subsistem de instrumente instituţionale, menit să
micşoreze riscul moral (adică probabilitatea efectelor nocive – de la cele financiare până la cele
reputaţionale – ale actelor imorale tipice din acea organizaţie). La noi, etica instituţională nu
funcţionează şi din cauza lipsei unor infrastructuri etice (care pot fi gândite şi pentru un consorţiu
de unităţi şcolare). Cine are datoria să iniţieze o asemenea construcţie instituţională? Directorul
şcolii (şcolilor) sau Primăria. Fără un serios sprijin politic, financiar şi administrativ nu poate fi
organizat un sistem de management etic funcţional în şcoli. Vom avea numai dorinţe pe hârtie.

Primul pas e ca directorul să ceară realizarea unei diagnoze etice a şcolii, o ierarhie a
principalelor acţiuni imorale comise în acea şcoală, după părerea elevilor şi a personalului. Apoi
va angaja un grup de reprezentanţi ai şcolii care să creeze prima formă a codului etic. Primul
semn concret că se vrea realmente un sistem de management etic rezidă în deschiderea unui
Birou pe probleme etice şi de conformitate, condus de un Director şi dotat cu personal adecvat,
inclusiv experţi în consultanţă morală. Feedbackul dintre Biroul de etică şi personal e asigurat de
un hotline etic, iar Biroul de etică e instanţa instituţional-birocratică a infrastructurii.

Comisia de etică are ca scop principal updatarea codului, care e o activitate continuă. Apoi,
Comisia de analiză sau de stingere a litigiilor. Eticheta în şcoală, un program riguros şi
obligatoriu de training etic pentru întreg personalul, încheie provizoriu lista elementelor
infrastructurii etice. Corelarea acestor elemente ca şi diverse inovaţii se pot face ţinând cont de
circumstanţele variabile.
 Asta facem acum: „aplicăm un cod-cadru” în absenţa celorlalte elemente ale
infrastructurii etice. Ceea ce nu se poate. Trainingurile etice sunt vitale. Institutul pentru Politici
Publice al Australiei a elaborat o serie de recomandări pentru a ajuta instituţiile să implementeze
cu succes codurile etice în structura şi planurile lor strategice: a) În cel mai avansat stadiu al
evoluției managementului eticii vom afla codurile etice absorbite în planurile strategice ale
instituţiei (comasarea conducerilor şi obiectivelor); b) Trainingul conducerii instituţiilor în
domeniul luării deciziilor etice astfel încât să formăm liderilor abilitatea de a judeca moral pe
bază de argumente; c) Încorporarea valorilor în programele de consiliere; d) Integrarea valorilor
etice în politicile instituţiei; e) Stabilirea unor măsuri decente de impunere a respectării codului
etic; f) asigurarea unui feedback (hotline etic).

Fiecare punct trebuie realizat în paralel- cadru didactic-elev-părinte.